Notiunea de infractiune flagranta

1.1. Explicatia termenilor „flagrant” si „infractiune flagranta”. Cuvantul „flagrant” provine

din participiul flagrans, -tis al verbului latin flagro, -are care inseamna „a arde”. Dictionarul
explicativ al limbii romane da urmatoarele explicatii pentru adjectivul flagrant: care sare in ochi;
izbitor; evident.1
Raportat la savarsirea unei infractiuni, termenul exprima o relatie temporala de
simultaneitate sau imediata apropiere intre momentul comiterii infractiunii si cel al descoperirii
ei. In acest sens notiunea de „flagrant” semnifica prinderea faptuitorului in timpul savarsirii
infractiunii sau imediat dupa comiterea activitatii sale infractionale. Se explica astfel toate
semnificatiile anterioare date acestui termen: infractorul este prins „in focul” actiunii sale,2 cat
fapta este calda3 sau imediat dupa. Din aceste cauze fapta sare in ochi, este izbitoare si evidenta.
Asa cum s-a remarcat si in doctrina,4 starea de flagranta presupune intotdeauna si prezenta
faptuitorului, in lipsa acestuia infractiunea neputand fi considerata flagranta.
Multa vreme, in drepul nostru dar si in limbajul juridic sau cel comun, notiunea de
infractiune flagranta era cunoscuta sub denumirea de flagrant delict5. Legislatia penala
romaneasca actuala a inlocuit insa termenul „delict” cu cel de „infractiune” astfel ca nu se mai
justifica folosirea expresiei vechi.6Potrivit art. 465 din Codul de procedura penala este flagranta
infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Este de asemenea
flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana
vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii
infractiunii cu arme, instrumente sau alte obiecte de natura a-l presupune participant la
infractiune. In caz de infractiune flagranta orice persoana are dreptul sa prinda pe faptuitor si sa-l
aduca inaintea autoritatii.
Deosebirile dintre infractiunile flagrante si cele neflagrante sunt doar de ordin procesual:
constatarea comiterii infractiunii si prinderea infractorului. Sub aspectul dreptului substantial

1
DEX, editia a III-a, p. 307.
2
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala. Tratat, vol. II, editia a II-a, Editura Global Lex, Bucuresti,
2007, p. 461.
3
D. Gheorghe, Drept procesual penal. Tratat. Partea speciala, Editura Confession, Ploiesti, 2006, p. 300, nota 575.
4
V. Manzini in I. Neagu, op. cit, p. 462; si in D. Gheorghe, op. cit., p. 299.
5
Delict, s.n., lat. delictum: fapt nepermis si sanctionat de lege, infractiune. (DEX, editia a III-a, p. 224).
6
G. Antoniu, N. Volonciu, N. Zaharia, Dictionar de procedura penala, Editura Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1988, p. 110.
intre cele doua categorii de infractiuni nu exista deosebiri, amandoua beneficiind de acelasi
tratament juridic in ceea ce priveste pedepsele, continutul infractiunii, latura subiectiva etc.7

1.2. Infractiunea flagranta tipica. Din dispozitiile art. 465 si 466 C. proc. pen. rezulta doua
forme ale infractiunii flagrante: forma tipica si forma asimilata, cvasiflagranta sau cvasitipica.
Art. 465 alin. (1) C. proc. pen. prevede doua situatii de infractiune flagranta tipica: infractiunea
descoperita in momentul savarsirii si cea descoperita imediat dupa savarsire.
a) Infractiunea desoperita in momentul savarsirii presupune prinderea infractorului in
timpul si locul comiterii acesteia. Termenul savarsire se interpreteaza in sensul art. 144 C. pen.,
adica realizarea oricareia din faptele care alcatuiesc continutul unei infractiuni in forma
consumata, tentativa sanctionabila sau participatie sub orice forma: autor, coautor, instigator sau
complice.8
b) Infractiunea desoperita imediat dupa savarsire este situatia in care comiterea se
stabileste cat mai aproape de momentul savarsirii. Legea nu stabileste o limita fixa de timp,
aceasta fiind la aprecierea organului judiciar.
Pentru existenta starii de flagranta nu este suficienta numai descoperirea faptei in
momentul savarsirii sau imediat dupa, ci este necesara si prinderea faptuitorului in acele
momente.9
Infractiunea continua se considera flagranta pana la incetarea actiunii ilicite, adica pana la
epuizarea ei, faptuitorul gasindu-se in flagranta pe toata durata comiterii infractiunii.10 La
infractiunea continuata se considera flagranta numai in ceea ce priveste actele materiale
descoperite in momentul savarsirii sau imediat dupa, deci nu toate actiunile repetate in baza
aceleiasi rezolutii infractionale care o alcatuiesc. Infractiunea complexa e flagranta daca toate
activitatile infractionale care o compun au fost descoperite in momentul savarsirii sau imediat
dupa.11

7
I. Neagu, op. cit., p. 459-460; V. Dongoroz, s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman.
Partea speciala, vol II, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1976, p. 362; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, Tratat de drept
procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 535.
8
A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536; V. Dongoroz, op. cit., p. 362
9
V. Dongoroz, op. cit., p. 362; V. Pavaleanu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
2002, p. 525; D. Gheorghe, op. cit., p. 299
10
A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536; V. Dongoroz, op. cit., p. 362; V. Pavaleanu, op. cit., p. 525.
11
V. Pavaleanu, op. cit., p. 525.
3. Infractiunea flagranta asimilata. Aceasta forma a infractiunii flagrante mai este denumita in
doctrina si cvasi-tipica12 sau cvasiflagranta. Art. 465 alin. (2) C. proc. pen. prevede doua situatii
de cvasiflagranta:13a) faptuitorul, imediat dupa savarsirea infractiunii, este urmarit de persoana
vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public.
Partea vatamata si martorii oculari sunt cei care, constatand comiterea infractiunii, trec
imediat la urmarirea faptuitorului (se iau dupa el, pornesc pe urmele lui) care incearca sa se
indeparteze de la locul faptei. Cei prezenti la comiterea faptei, vazand pe faptuitori, pot apela
prin strigate la ajutorul celorlalti sau al autoritatilor pentru urmarirea si prinderea acestora, ceea
ce reprezinta strigatul public.
b) faptuitorul este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente
sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.
Aceasta situatie stabileste o prezumtie de flagranta datorita apropierii in spatiu si timp a
faptuitorului fata de locul si momentul savarsirii infractiunii avand asupra sa orice obiect care
face verosimila si probabila participarea sa la comiterea delictului. Dar intr-o asemenea situatie
trebuie manifestata o foarte mare grija in administrarea probelor in invinuire deoarece simpla
surprindere a unei persoane cu arme, instrumente sau alte obiecte nu inseamna neaparat
comiterea unei fapte penale.

§2. Necesitatea unei proceduri speciale pentru infractiunile flagrante

Fundamentele unei proceduri speciale pentru urmarirea si judecarea infractiunilor
flagrante se regasesc atat in principiile generale ale dreptului, inclusiv penal si procesual penal,
cat si in necesitati obiective de tehnica criminalistica, logica si morala.
Pentru a atinge pe deplin scopul procesului penal este necesara o apropiere in timp cat
mai mare intre momentul comiterii unei infractiuni si cel al tragerii la raspundere penala a
infractorului. Acest deziderat este ingreunat de activitatea probatorie. Datorita caracterului de
flagranta o asemenea activitate este mult usurata: faptele sunt imediat cunoscute, faptuitorul este
intotdeauna cunoscut iar probele sunt evidente, permitand stabilirea vinovatiei pe baza de dovezi
certe. In aceasta situatie procedura obisnuita ar fi cel putin stanjenitoare.14 In consecinta Codul

12
A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536.
13
V. Dongoroz, op. cit., p. 363; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536.
14
V. Dongoroz, op. cit., p. 363; G. G. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Editura didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 335; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 535
penal roman prevede o procedura speciala ce se individualizeaza prin caracterul sau de urgenta.
O asemenea procedura este necesara si pentru a strange neintarziat probe care ulterior ar putea sa
dispara.15 In literatura de specialitate s-a subliniat ca, datorita conditiilor de savarsire a unei
infractiuni flagrante, este exclusa posibilitatea comiterii unor erori judiciare. 16Instituirea unei
proceduri speciale de urgenta asigura realizarea deplina a principiului operativitatii si
celeritatii17 si o restabilire mai rapida a ordinii de drept incalcate.18
Pe de alta parte infractiunile flagrante constituie o evidenta tulburare a ordinii de drept si
provoaca indignare, teama si alarma in mijlocul celor care se afla la locul savarsirii infractiunii.
Se impune deci ca tragerea la raspundere penala a faptuitorului sa se efectueze cu cea mai mare
promptitudine; de aici necesitatea reglementarii unei proceduri cat mai rapide, care sa
restabileasca linistea publica, sa dea satisfactie opiniei publice, sa asigure efectul educativ al
procesului penal.19
In sfarsit, ar mai fi de spus ca scurtarea duratei activitatii judiciare nu trebuie sa aduca
atingere principiilor fundamentale ale procesului penal roman, principiilor specifice fiecarei faze
a procesului penal20 precum si garantiilor si celorlalte derpturi procesuale ale partilor. 21 De altfel,
oricand desfasurarea activitatii judiciare in baza acestei proceduri ar crea dificultati in realizarea
corespunzatoare a scopului procesului penal (de exemplu nevoia de a administra probe noi,
imposibilitatea disjungerii in caz de indivizibilitate sau conexitate etc.), se va renunta la
procedura de urgenta si se va trece la cea obisnuita [art. 462 alin. (2) si art. 473 alin. (5) C. proc.
pen.].22

§3. Scurte consideratii istorice

Infractiunile flagrante au preocupat legiuitorul inca din antichitate. Astfel in Codul lui
Hammurabi precum si in Legea celor XII Table se face o distinctie intre cele doua categorii de
infractiuni nu doar de ordin procesual ci chiar substantial, furtul flagrant („furtul manifest”) fiind

15
V. Pavaleanu, op. cit., p. 523.
16
G. G. Theodoru, L. Moldovan, op. cit. p. 335; I. Neagu, op. cit., p. 461; V. Pavaleanu, op. cit., p. 523.
17
M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, editia a II-a, Cluj, 1973, p. 636; V. Pavaleanu, op. cit., p.
525; D. Gheorghe, op. cit., p. 298.
18
V. Dongoroz, op. cit., p. 363; V. Pavaleanu, op. cit., p. 525; D. Gheorghe, op. cit., p. 298.
19
V. Dongoroz, op. cit., p. 363.
20
I. Neagu, op. cit., p. 461; D. Gheorghe, op. cit., p. 298.
21
M. Basarab, op. cit., p. 636; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 535; V. Pavaleanu, op. cit., p. 523.
22
M. Basarab, ibidem; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, ibidem.
sanctionat cu pedeapsa capitala. Ulterior infractiunea flagranta a primit un tratament penal
atenuat, dar diferit si mai aspru fata de faptele ascunse, pentru ca, in legislatia moderna
tratamentul penal sa fie acelasi sub aspect de drept material.
Sub aspect procesual insa, in toate legislatiile s-au conturat reguli specifice de urmarire si
judecare a unor asemenea infractiuni. In dreptul englez, cu mai bine de doua secole in urma,
procedura curtilor de politie scoate din jurisdictia lenta a curtilor cu jurati, infractiunile de o
gravitate mai redusa, dandu-le in solutionarea sumara a judecatorului unic. Modelul a fost apoi
preluat in Franta incepand cu o lege din 1863, fiind folosit si astazi.23
In legislatia procesual penala romana24 primele dispozitii cu privire la infractiunile
flagrante apar in Codul penal din 1864 care doar definea aceasta infractiune in art. 40. 25In baza
acestei definitii Legea Micului Parchet nr. 13 din 1913 introduce o procedura speciala pentru
infractiunile flagrante savarsite in resedinte de judet, gari, porturi si balciuri. In Codul din 1936,
desi procedura nu era consacrata intr-un capitol separat, existau dispozitii speciale cu privire la
infractiunile flagrante (art. 218, 226, 338-340) in cadrul reglementarii comune. Din anul 1957,
prin Decretul nr. 324, s-a introdus in Codul de procedura penala „Procedura urgenta de urmarire
sau judecata pentru anumite pricini” care avea, in principal, dispozitii privind urmarirea si
judecarea infractiunilor flagrante.
Actualul Cod reglementeaza in mod individual procedura speciala privind infractiunile
flagrante in Titlul IV „Proceduri speciale”, Capitolul I, art. 465-479.

23
D. Gheorghe, op. cit., p. 298 si p. 300, nota 575; I. Neagu, op. cit., p. 460.
24
A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 535; D. Gheorghe, op. cit., p. 298 si p. 300, nota 575; I. Neagu, op. cit., p.
460; V. Pavaleanu, op. cit., p. 524
25
„Flagrante delictu se numesce delictulu ce se comite acumu, sau care de curendu se comise. Se va socoti
asemenea flagrante delictu casu candu prevenitulu este urmaritu prin strigatulu publicu, si casulu candu se gasescu
asupra lui lucruri, arme, instrumente sau chartii, cari dau presupusu ca elu este atoru sau complice, indestulu numai
ca acestea sa se fi petrecutu aproape de locul si de timpulu comiterii delictului.”