Notiunea, esena si scopurile confruntrii

1. Pe parcursul cercetarii cauzelor penale, deseori apar situatii cind in

declaratiile persoanelor audiate pe aceleasi circumstante sau imprejurari de
fapt apar anumite divergente, deci nu armonizeaza in fond sau in anumite
detalii. Aceste divirgente se pot isca intre declaratiile martorilor, victimelor,
banuitilor si invinuitilor in diverse variante (intre doi martori, martor si
victim, intre doi banuiti sau invinuiti ect.).

Discrepanta de continut intre declaratiile persoanelor audiate in aceeasi

cauza poate avea diverse motive dependente sau independente de vointa
celui audiat. De mentionat ca divirgentele dintre declaratiile martorilor si
altor personae audiate in cauza pot avea drept motiv, in primul rind, factorii
obiectivi si subiectivi care influenteaza procesul de perceptie, memorare si
redare a informatiei refiritor la cele intimplate. In al doilea rind, nu trebuie
sa exclusa nici influentarea martorilor de catre persoanele interesate in cauza
cercetata, prin rugaminti, promisiuni, amenintari, corupere ect. De exemplu,
divirgentele dintre declaratiile martorilor de buna-credinta si a declaratiilor
victimize, pot fi cauzate de nperceptia si memorarea incomplete a faptei sau
a unor circumstante de catre martor, de incapacitatea unuia sau altuia de a
reproduce faptele (circumstantele) in deplina conformitate cu realitatea.
Declaratiile martorilor de rea-credinta, de obicei, nu corespund cu cele ale
martorilor sinceri, avind la baza diferite motive: corupere, santajul, relatiile
de buna prietenie, rudenie sau ostile ale acestuia cu banuitul, invinuitul,
dorinta de a-l ajuta pe banuit (invinuit) etc.

Contradictiile dintre declaratiile banuitului, invinuitului si celorlalte

personae audiate in cauza, de obicei, sunt determinate de interesele pe care
acestia (benuitii, invinuitii) le urmaresc: incercarile lor de a se eschiva de
raspunderea penala prin punerea faptelor in sarcina altor persoane, tentative
de a ascunde participarea altor personae la savirsirea infractiunii incriminate,
dorinta de a atenua rolul propriu in pregatirea si comiterea faptei ilicite etc.

Avind in vedere ca cauza cercetata nu poate fi trimisa in judecata, atunci

cind pe parcursul cercetarii s-au ivit divirgente intre declaratiile persoanelor
audiate, indifferent de statutul lor procesual (exceptie fac doar specialistul si
expertul), este necesar si oportun de a elimina discordiile aparute. In acest
scop, legislatia in vigoare prevede efectuarea unei activitati procesuale
special, denumita confruntare (art. 113 CPP).

In complexul actiunilor de UP, confruntarea se inscribe printer

procedeele probatorii cu character complementar, efectuarea ei fiind
conditionata de existent unor divirgente in declaratii date de persoanele
audiate in aceeasi cauza. Importanta confruntarii rezida in contrubutia ei la
calificarea faptelor ilicite, circumstantelor, imprejurarilor de fapt ale
evenimentului cercetat. Confruntarea constitue un mijloc efficient de
inlaturare an divirgentelor dintre declaratiile persoanelor audiate in cauza
respective si de calificare pe aceasta cale a circumstantelor ce formeaza
obiectul probarii.

Confruntarea in procesul penal este o actiune procesuala si de tactica

criminalistica ce consta in audierea concomitenta a doua sau mai multor
personae in declaratiile carora, depuse anterior, exista divirgente de
natura sa impiedice cunoasterea adevarului juridic.

Scopul confruntarii este inlaturarea divirgentelor existente intre

declaratiile date anterior de persoanele care se confrunta si cind aceste
divirgente nu pot fi inlaturate prin intermediul altor actiuni de UP, inclusive
audierea repetata a persoanei respective, declaratiile careia coroboreaza cu
alte probe accumulate in cauza cercetata.

Activitatea data se efectueaza de OUP din oficiu sau la cererea

participantilor la process si consta in audierea concomitenta a doua personae
in declaratiile carora, facute anterior in cadrul ascultarii lor in mod separate,
s-a stability existent unor divirgente (disensiuni). Audierea concomitenta a
mai multor personae in aceeasi cauza are loc, de obicei, in instanta de
judecata, cind aceasta actiune procesuala se efectueaza in sala de judecata in
prezenta tuturor partilor in process.

Odata cu inlaturarea divirgentelor dintre declaratiile depuse anterior,

aceasta reprezentind sarcina principal a confruntarii, organizarea si
efectuarea activitatii in cauza la un nivel tactic bine gindit si realizat poate
duce si la obtinerea de noi probe. Este posibil ca in cursul desfasurarii
Confruntarii persoanelor audiate sa-si aminteasca imprejurari si detalii
asupra carora la audierea anterioara nu s-au pronuntat, considerindu-le
neimportante, inutile, pentru cauza cercetata. Practica cunoaste cazuri, cind,
in cadrul confruntarii, una dintre peroanele participante, de obicei cea de
buna-credinta, face trimiteri la anumite personae, documente sau alte
mijloace de proba necunoscute pina in acel moment OUP sau instant de
judecata, care, in opinea sa, sunt in masura sa-I confirme relatarile facute.

Totodata, confruntarea constituie si un important procedeu tactic de

verificare a declaratiilor persoanelor audiate in cauza (cu exceptia
declaratiilor specialistului si expertului), de precizare a pozitiei invinuitului,
inculpatului fata de fapta savirsita si invinuirea (acuzarea) care i se adduce,
Ea indeplineste si o importanta sarcina psihologica, intrucit poate crea un
moment favorabil obtinerii unor declaratii veridice si complete de la
persoanele care au persistat in declaratii nesincere (mincinoase), atunci cind
acestea se cinving ca stabilirea de catre OUP a adevarului in cauza prin
probele existente.

Din punct de vedere tactic, confruntarea se recomanda a o efectua la

etapa ulterioara a cercetarii cauzei penale, spre sfirsitul UP, aceasta urmind a
fi utilizata doar in masura in care inlaturarea divirgentelor nu a fost posibila
prin efectuarea altor actiuni procesuale. Se admite efectuare confruntarii, in
unele cazuri, si la etapa initiala a cercetarii, doar cu exceptia , cind alte
posibilitati de eliminare a divirgentelor in declaratiilor banuitului si victimei
sau martorului ocular a infractiunii inca nu exista, insa circumstantele cauzei
o cer.

Confruntarea este o actiune de UP de sine statatoare, dar are si unele

caracteristici commune cu alte actiuni procesuale, cum ar fi: audierea,
prezentarea spre recunoastere, recunoasterea, reconstituirea faptei ect. In
acelasi timp, confruntearea este o actiune complexa, dificila si riscanta.
Rezultatele ei, adeseori, sunt inprevizibile, deoarece chemati in fata OUP
(sau instantei de judecata), cei audiati, in unele cazuri, prin anumite semen,
gesture, cuvinte sau fraze, pot conveni la o pozitie mincinoasa comuna. De
exemplu, datorita pozitiei unei personae, situatii sociale, gradului de cultura
generala sau pregatiri profesionale, trasaturile spiritual si morale, diferentei
de virsta, emotii puternice, se poate intimpla ca una din persoanele
confruntate (de obicei victim sau martorul) sa fie coplesita, dominate de
personalitatea celeilalte si astfel sa nu aiba suficienta tarie sufleteasca (de
caracter) pentru a-si mentine declaratiile veridice facute anterior.
Declaratiile mincinoase ale unuia dintre participant la confruntare poate sa-l
influenteze sip e cel care spune adevarul, ca rezultat acesta poate sa-si
modifice celaratiile. Invinuitii si inculpatii in urma unor confruntari pot
sesiza punctele slabe ale probatoriului, ceea ce ii va incuraja in
nerecunoasterea faptelor de care sunt invinuiti, acuzati. Din aceste
considerente la confruntare se va recurge numai daca se constata ca nu exista
alte modalitati decit acesta pentru inlaturarea divirgentelor aparute intre
declaratiile celor audiati.
 Concluzie

In concluzie pot sa zic c confruntarea reprezinta o activitate de urmarire

penala si de tactica criminalistica ce consta in ascultarea a doua personae,
una in prezenta celeilalte, persoane care au fost audiate anterior separate,
intre declaratiile lor existind contraziceri esentiale cu privire la aceeasi
problema. Aceasta constituind un procedeu tactic important de verificare a
declaratiilor, de precizarea a pozitiei invinuitului/inculpatului fata de fapta si
invinuirea care i se aduce, de verificarea a probelor deja existente, si de
administrare a unor noi probe la dosar. Totodata confruntarea indeplineste o
importanta functie psihologica, intrucit poate creea un moment favorabil
obtinerii unor declaratii veridice si complete de la persoanele care au
persistat in declaratiile nesincere sau de la persoanele succeptibile a ascunde
adevarul.