UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

MASTER CRIMINALISTICĂ ȘI PSIHOLOGIE JUDICIARĂ ÎN INVESTIGAȚIA PENALĂ

DISCIPLINA COOPERARE JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

MASTERAND CHIRILĂ RALUCA-GEORGIANA

DEFINIREA ȘI CONȚINUTUL MANDATULUI EUROPEAN DE

ARESTARE

I. Instituția mandatului european de arestare în contextul evoluției reglementării

instrumentelor de cooperare judiciară internațională în materie penală

Instituția mandatului european de arestare a fost, în viziunea legiuitorului Uniunii, soluția

pentru înlocuirea procedurii tradiționale a extrădării, ale cărei caracteristici nu se mulau pe noile
nevoi ale cooperării judiciare internaționale în materie penală. În contextul cooperării în materie
penală s-a considerat că procedura formală a extrădării ar trebui eliminată între statele membre și
înlocuită cu o procedură de transfer a persoanelor, fără a aduce atingere principiului procesului
echitabil, evidențiat de punctul 35 din Concluziile Consiliului de la Tampere.
Astfel, fundamentul mandatului european de arestare avea să fie principiul recunoașterii
reciproce, considerat piatra de temelie a cooperării judiciare în materie penală și introdus în
lexicul dreptului penal european odată cu Consiliul European de la Tampere, din anul 1999.
Acesta presupune că o hotărâre judecătorească legal adoptată într-unul dintre statele membre
trebuie să fie acceptată cu minime formalități în toate celelalte state membre și să producă efecte
juridice similare în sistemele de drept ale acestora. La acel moment promovarea principiului
recunoașterii reciproce în cadrul cooperării judiciare în materie penală a fost văzută ca fiind
soluția salvatoare datorită unei sume de motive. În primul rând, principiul recunoașterii reciproce
garanta extrateritorialitatea efectelor unei decizii judiciare produse de ordinea juridică a unui stat
membru, prin aceea că orice alt stat membru putea și trebuia să considere că respectiva decizie
întrunește un standard minim de conformitate cu sistemul de protecție a drepturilor
fundamentale. În al doilea rând acesta facilitează o formă de integrare europeană cu un
compromis mai redus la adresa suveranității naționale decât o politică agresivă de apropiere a
legislațiilor. Prin urmare se poate afirma despre instituția mandatului european de arestare că
reprezintă o inovație în materia cooperării judiciare, menită să instituie unele proceduri mai
rapide și mai simple de predare a persoanelor solicitate și excluzând orice implicare de natură
politică.
Astfel stând lucrurile, fundamentele reglementării mandatului european de arestare se
regăsesc in concluziile Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999,
organizat în vederea creării unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul Uniunii
Europene. Această viziune s-a concretizat prin adoptarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13
iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre,
modificată în mod subsecvent prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 de
modificare a Deciziilor-cadru de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de
încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în
absența persoanei în cauză de la proces. În esență, condițiile predării și regulile de procedură au
fost reconfigurate astfel încât să se adapteze noii concepții din cadrul unional. Un alt element de
diferență față de sistemul extrădării îl constituie tranziția de la o procedură implicând două părți,
între state suverane, la o triadă procedurală, în care are drept de opinie și persoana în cauză.
Astfel, aceste Decizii-cadru au reprezentat instrumentele principale ale celui de al treilea pilon,
Justiție și Afaceri Interne (JAI), natura lor juridică fiind una cvasi-legislativă. Însă, odată cu
epuizarea perioadei de tranziție de 5 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, cel
de al treilea pilon al Uniunii Europene s-a metamorfozat, urmând ca, în conformitate cu
Protocolul nr. 36 la Tratatul de la Lisabona privitor la dispoziții tranzitorii, efectele juridice ale
actelor adoptate anterior acestui tratat vor continua să se aplice până la abrogarea, anularea sau
modificarea lor, aspect care vizează și efectele juridice ale Deciziilor-cadru mai sus evocate.
Această concluzie decurge din principiul cooperării loiale, aplicabil inclusiv în domeniul
cooperării polițienești și judiciare în materie penală, precum și din principiul interpretării
conforme, raportat la caracterul obligatoriu al Deciziilor-cadru sub aspectul rezultatului, prevăzut
în cuprinsul acesteia, urmând ca forma și metodele prin care respectivul rezultat este atins să
rămână la latitudinea statelor membre. Conversia instrumentelor juridice și cvasi-juridice,
aparținând fostului pilon JAI, în acte normative propriu-zise ale Uniunii Europene, intră în sfera
conceptului de lisabonizare, de natură a asigura efectul direct.

II. Definirea mandatului european de arestare în raport cu atuurile sale

Cu toate că, în anii anteriori apariției sistemului de predare al mandatului european de

arestare au fost făcuți pași înspre înlăturarea unora dintre inconvenientele sistemului clasic de
extrădare, legiuitorul european a sesizat nevoia regândirii întregii arhitecturi a cooperării
judiciare unionale, astfel că se poate afirma despre insituția mandatului european de arestare că
apare ca o inovație în materia cooperării judiciare penale europene. Introducerea unui nou sistem
simplificat de predare a persoanelor condamnate sau bănuite, cu scopul executării sentințelor de
condamnare sau a urmărilor, în materie penală permite eliminarea complexității și a riscurilor de
întârziere inerente procedurilor de extrădare existente până la acel moment. S-a dorit ca relațiile
de cooperare clasice dintre statele membre să fie înlocuite cu un sistem de liberă circulație a
deciziilor judiciare în materie penală, atât a celor anterioare sentinței de condamnare, cât și a
celor definitive, într-un spațiu de libertate, securitate și justiție. Astfel se poate afirma că
mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredre între
statele membre.
Prin urmare, un prim avantaj al mandatului european de arestare constă în eliminarea
factorului politic din procesul de predare a persoanei solicitate, aceasta urmând să aibă loc în
exclusivitate la nivelul autorităților judiciare competente din statele membre, aspect care
diferențiază instituția mandatului de procesul tradițional de extrădare care presupunea, de regulă,
pe lângă faza judiciară și o fază politico-administrativă, situată la nivelul ministerelor
competente din statele implicate. Însă aici a fost nevoie de intervenția CJUE care a hotărât că
termenul „autoritate judiciară” nu se limitează la judecătorii sau instanțele unui stat membru, ci
include autoritățile care participă la administrarea justiției penale în statul respectiv. În același
timp CJUE a clarificat faptul că termenul nu se referă la serviciile de poliție și nici la un minister
al justiției, ci că poate avea în vedere un parchet public când acesta adoptă o decizie de emitere
sau de executare a unui mandate European de arestare, cu condiția ca aceasta să nu fie expusă
riscului de a fi supusă unor direcții sau instrucțiuni din partea executivului.
 Cel de al doilea avantaj considerabil pe care noul instrument de cooperare judiciară
europeană în materie penală îl propune constă în eliminarea unor impedimente de care statele s-
au lovit în mod repetat în cadrul procedurii clasice a extrădării. În concret, mandatul european de
arestare centralizează și limitează motivele de neexecutare care pot fi invocate de statele
implicate în relația de cooperare, înlăturând neajunsul sistemului tradițional care presupunea o
serie de convenții de extrădare bilaterale sau multilaterale. Prin urmare, în articolele 3 și 4 ale
Deciziei-cadru 2002/584/JAI sunt enumerate atât motivele de neexecutare obligatorie a
mandatului european de arestare, cât și cele de neexecutare facultativă a acestuia.
Pe de altă parte, instituția mandatului european de arestare vine cu o noutate semnificativă în
materia dublei incriminări, care presupune ca fapta în vederea căreia este demarată procedura de
extrădare să constituie infracțiune atât pe teritoriul statului solicitant, cât și pe teritoriul statului
solicitat. Astfel, legiuitorul european a dorit să înlăture cerința dublei incriminări pentru o listă
de infracțiuni enumerate expres în articolul 2 al Deciziei-cadru 2002/584/JAI. Concret, statul
membru de executare nu va mai avea posibilitatea de a se opune executării mandatului european
de arestare emis pentru una dintre aceste infracțiuni chiar dacă în temeiul dreptului intern, fapta
nu este sancționabilă din punct de vedere penal. Cum era de așteptat, această noutate a suscitat o
serie de critici, însă în realitate forul jurisdicțional european a mizat pe trei laitmotive: prezumția
că toate statele membre se supun rigorilor care rezultă din sistemul de protecție a drepturilor
fundamentale și din principiul statului de drept, faptul că mandatul european de arestare, bazat pe
principiul recunoașterii reciproce are menirea de a facilita și accelera cooperarea judiciară pentru
a contribui la un spațiu de libertate, securitate și justiție și nu în ultimul rând, așa cum s-a arătat
mai sus, pe faptul că statele membre pot refuz executarea acestui mandat doar în cazurile de
neexecutare prevăzute expres și limitativ de Decizia-cadru 2002/584/JAI. În același timp,
instituția mandatului european de arestare își poate atinge pe deplin obiectivele doar prin luarea
în considerare în mod adecvat a mizei de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale
omului, atât în cazul viitoarelor modificări sau completări de ordin legislativ, cât și în cadrul
aplicării acestui instrument de către organele judiciare ale statelor membre, în acest din urmă caz
apărarea având un rol esențial. Potrivit actualului art. 82 alin. (2) din Tratatul privind
Funcționarea Uniunii Europene, „în măsura în care este necesar pentru a facilita recunoașterea
reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea polițienească
și judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră, Parlamentul European și Consiliul,
hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme
minime care iau în considerare diferențele existente între tradițiile juridice și sistemele de drept
ale statelor membre” și care se referă, printre altele, la “drepturile persoanelor în procedura
penală”. În continuarea acestui text al Tratatului se prevede că “adoptarea normelor minime
prevăzute la prezentul alineat nu împiedică statele membre să mențină sau să adopte un nivel mai
ridicat de protecție a persoanelor”. Astfel, instituția mandatului european de arestare se obligă să
respecte drepturile fundamentale ale omului, așa cum sunt acestea consacrate de art. 6 din
Tratatul privind Uniunea Europeană. Dintre drepturile fundamentale cu relevanță în cadrul
procedurilor privind mandatul european de arestare interesează în special dreptul de a avea acces
la un avocat, dreptul la asistență juridică gratuită, dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autoritățile consulare, dreptul la informare, precum și dreptul la traducere și la un interpret. Tot
aici se poate evidenția și caracterul proporțional al utilizării mandatului european de arestare care
implică luarea în considerare a unor criterii precum circumstanțele și gravitatea infracțiunii,
sentința probabilă sau existența unor măsuri alternative mai puțin coercitive.
Prin urmare, având în vedere aspectele multiple mai sus menționate despre instituția
mandatului european de arestare se impune definirea acestuia în conformitate cu Decizia-cadru
2002/584/JAI:
(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea
arestării și a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea
urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative
de libertate.
(2) Statele membre execută orice mandat european de arestare, pe baza principiului
recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii-cadru.
(3) Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a
drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea
consacrate de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

III. Conținutul mandatului European de arestare

Conform art. 8 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, mandatul European de arestare trebuie să

respecte întru-totul un anumit conținut și o anume formă. Concret,
(1) Mandatul european de arestare conține următoarele informații, prezentate în conformitate cu
formularul din anexă:
(a) identitatea și cetățenia persoanei căutate;
(b) numele, adresa, numerele de telefon și de fax și adresa electronică a autorității judiciare
emitente;
(c) indicarea existenței unei hotărâri executorii, a unui mandat de arestare sau a oricărei alte
decizii judiciare executorii având același efect, intrând în sfera de aplicare a articolelor 1 și 2;
(d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, în special cu respectarea articolului 2;
(e) descrierea circumstanțelor comiterii infracțiunii, inclusiv a momentului, locului și gradului
de implicare a persoanei căutate la infracțiune;
(f) pedeapsa pronunțată, în cazul în care este vorba despre o hotărâre definitivă, sau seria de
pedepse prevăzute pentru infracțiune de legea statului membru emitent;
(g) în măsura posibilă, alte consecințe ale infracțiunii.
(2) Mandatul european de arestare trebuie să fie tradus în limba oficială sau în una din limbile
oficiale ale statului membru de executare. Orice stat membru poate, în momentul adoptării
prezentei decizii-cadru sau ulterior, să indice, într-o declarație depusă la Secretariatul General
al Consiliului, că acceptă o traducere în una sau mai multe alte limbi oficiale ale instituțiilor
Comunităților Europene.
În cele ce urmează vor fi menționate unele aspecte relevante în legătură cu importanța
elementelor constitutive ale mandatului european de arestare.
În general, mandatul european de arestare cuprinde identitatea și naționalitatea persoanei
căutate. De-a lungul timpului, însă, autoritatea de executare a solicitat diverse informații
suplimentare din partea autorității emitente pentru confirmarea identității persoanelor căutate
prin intermediul fotografiilor, amprentelor digitale, al profilului AND sau al unor dovezi
similare. Aceste cereri au fost determinate de faptul că persoanele căutate, a căror predare a fost
solicitată pentru infracțiuni foarte grave au negat faptul ca ele ar fi persoanele vizate de
autoritățile emitente. Tot aici se poate vorbi despre relevanța datelor de contact prevăzute în
cuprinsul mandatului, acestea fiind imperios necesare pentru aducerea lui la indeplinire și despre
care se pot solicita informații suplimentare atunci când acestea nu sunt complet furnizate sau
lipsesc.
 Mandatul European de arestare nu poate fi emis decât în considerarea unei pedepse sau
măsuri executorii. Dacă, de exemplu, pedeapsa aplicată în statul emitent a fost suspendată
condiționat este exclusă recurgerea la această formă de cooperare judiciară. În situația în care a
fost totuși emis un mandat European de arestare pentru o pedeapsa care a fost suspendată,
autoritatea judiciară de executare a mandatului este obligată să respingă executarea acestuia.
Astfel, autoritățile de executare sunt foarte riguroase în ceea ce privește verificarea conformității
cu cerința conform căreia un mandat european de arestare trebuie să conțină probe privind “o
hotărâre executorie, un mandate de arestare sau orice altă hotărâre judecătorească executorie cu
același efect”.
Unul dintre aspectele esențiale despre care autoritățile de executare trebuie să dețină
informații corecte și complete se referă la natura și încadrarea juridică a infracțiunilor, precum și
descrierea circumstanțelor în care a fost săvârșită infracțiunea, inclusiv data, locul și gradul de
participare la infracțiune a persoanei solicitate. Erori frecvente în transmiterea acestor informații
pot apărea sub aspectul trimiterii la o lege deja abrogată, suprapunerea momentului în care
persoana solicitată ar fi comis infracțiunea și momentul în care suspectul s-ar fi aflat în arest
preventiv în statul membru emitent, data greșită a săvârșirii infracțiunii. Astfel, schimbul de
informații suplimentare cu privire la aceste aspecte poate duce fie la retragerea unor mandate
europene de arestare incomplete sau incorecte, fie la emiterea unor noi mandate europene de
arestare sau chiar la modificarea mandatelor europene de arestare existente prin extinderea
domeniului de aplicare a acestuia prin adăugarea unor infracțiuni suplimentare. În același timp
pot apărea și solicitări excesive de clarificare din partea autoritaților de executare, care în mod
normal nu sunt parte componentă a unui mandat european de arestare, cum ar fi scrisori, procese-
verbale sau conținut detaliat al conversațiilor persoanelor implicate în respectivele cauze, cereri
care nu corespund în realitate principiului recunoașterii reciproce.
În același timp, mandatul european de arestare trebuie să cuprindă precizări clare cu
privire la sentința impusă, atunci când acesta are ca scop executarea unei pedepse privative de
libertate sau cu privire la amploarea sancțiunilor pentru infracțiune în temeiul legislației statului
emitent, în cazul în care mandatul a fost emis în scopul urmăririi penale. Lipsa acestor precizări
pot duce la o serie de confuzii în ceea ce privește durata exactă a unei pedepse, caracterul
definitiv al unei sentințe, dacă a fost introdusă o cale de atac, modificări ale scopului inițial al
mandatului european de arestare în cursul procedurii, timpul petrecut în detenție, în special în
cazul în care persoana solicitată afirmă că a executat integral sau parțial sentința, precum și
limitarea în timp a executării unei pedepse privative de libertate pentru a verifica valabilitatea
mandatului sau pentru a evalua posibilitatea amânării predării.
Nu în ultimul rând, de esența valabilității mandatului european de arestare este traducerea
lui în limba oficială a statului membru de executare. Este foarte important ca traducerea acestuia
să se realizeze cât mai exact, fără adăugiri și fără lipsuri, în termeni clari și care să pună în
lumină scopul exact pentru care a fost emis mandatul european de arestare. În consecință, în
momentul apariției unor erori de traducere, înțelegera scopului și a informațiilor transmise este
extrem de dificilă pentru autoritatea de executare, fapt care duce la întârzierea punerii lui în
executare, la solicitarea unor noi traduceri sau chiar la împiedicarea executării mandatului.

IV. Concluzii

După cum am subliniat în debutul prezentei lucrări, legiuitorul european a creionat un

sistem de cooperare judiciară bazat pe încredere și recunoaștere reciprocă, aniticpând că acesta ar
putea să ridice unele probleme din perspectiva respectului drepturilor fundamentale. În condițiile
în care utilizarea mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare ale statelor
membre din cadrul Uniunii Europene este în continuă creștere, eficiența acestui instrument și
flexibilitatea sa sporită față de tradiționalele forme de extrădare nu pot fi tăgăduite. Însă, în
același timp nu se poate pierde din vedere necesitatea ca procedurile privind mandatul european
de arestare să fie eficiente, fără a neglija totuși standardele de protecție a drepturilor
fundamentale de care persoana solicitată trebuie să beneficieze. Această afirmație este susținută
de diverse situații anterioare ivite în aplicarea instrumentelor de cooperare judiciară din cadrul
Uniunii Europene, unde raportul dintre principiul recunoașterii reciproce, pe de o parte și
necesitatea salvgardării drepturilor fundamentale, pe de altă parte a fost resimțit ca aflându-se
într-un dezechilibru semnificativ.