UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI FACULTATEA

TRANSFRONTALIERĂ DE ȘTIINȚE UMANISTE, ECONOMICE ȘI

INGINEREȘTI

SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICE

DISCIPLINA: Cooperarea judiciară internațională

REFERAT

Extrădarea cetățenilor RM

A executat:
Masterand an. I
Bahnaru Viorel

CHIȘINĂU, 2019

1
   Condiţiile de executare a mandatului european de arestare

1. Consideraţii generale

Europenii au dreptul de a călători în mod liber în cadrul UE pentru a munci, a

studia sau a-şi petrece vacanţele. Însă, spaţiul fără frontiere nu ar trebui să permită
infractorilor să se sustragă din faţa justiţiei, prin simpla deplasare în alt stat membru. Din
acest motiv, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, atât la nivel internaţional,
cât şi la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, impun accentuarea colaborării
judiciare a statelor, inclusiv în materie penală.
Mandatul european de arestare - în vigoare din 2004 - oferă un instrument eficient
pentru extrădarea dintr-o ţară a UE în alta a persoanelor suspectate de săvârşirea unei
infracţiuni, astfel încât infractorii să nu se poată ascunde în Europa.
Prin Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie
2002 a fost concretizată hotărârea luată în cadrul Consiliului European de la Tampere din
15 şi 16 octombrie 1999. Conform acesteia, între statele membre ale UE, procedura
formală de extrădare urmează să fie înlocuită cu o procedură de predare simplificată, care
se desfăşoară între autoritatea judiciară emitentă şi autoritatea judiciară de executare.
Aşa cum se menţionează în preambulul deciziei-cadru, mandatul european de
arestare este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal care implementează
principiul recunoaşterii reciproce la care Consiliul Europei s-a referit ca şi la „cheia de
boltă”a cooperării judiciare.
Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 prezintă importanţă datorită
elementelor de noutate pe care le aduce în procedura predării infractorilor între statele
membre. Dintre acestea menţionăm următoarele: instituirea mandatului european de
arestare, obligativitatea statelor membre (cu anumite excepţii) de a proceda la executarea
acestuia, lărgirea sferei de aplicare referitoare la infracţiuni, scurtarea termenelor de
predare, simplificarea etapei administrative etc.
În relaţiile dintre statele membre, mandatul european de arestare înlocuieşte toate
instrumentele anterioare privind extrădarea, şi anume: Convenţia europeană de extrădare

2
încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 şi Protocoalele sale adiţionale încheiate la
Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978; Convenţia europeană pentru
reprimarea terorismului încheiată la Strasbourg la 27 ianuarie 1977; Convenţia din 19
iunie 1990 de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 cu privire la abolirea
gradată a controalelor la frontierele comune privind relaţiile dintre statele membre care
sunt părţi la această Convenţie; Convenţia privind simplificarea procedurii de extrădare
între statele membre ale Uniunii Europene din 10 martie 1995 şi Convenţia privind
extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene din 27 septembrie 1996, inclusiv
prevederile Titlului III din Convenţia de implementare a Acordului Schengen privitoare
la extrădare.1
În comparaţie cu procedurile de extrădare tradiţionale, mandatul european de
arestare introduce şase noi elemente: termenele stricte (de pildă, în decursul a 60 de zile
de la reţinere autoritatea judiciară de executare trebuie să pronunţe o hotărâre definitivă
în ceea ce priveşte executarea mandatului european de arestare), procedurile simplificate
(în privinţa a 32 de categorii de infracţiuni grave, mandatul european de arestare elimină
principiul dublei incriminări, conform căruia comportamentul pentru care se solicită
predarea trebuie să constituie o infracţiune atât în statul solicitant, cât şi în ţara în care
persoana căutată este arestată), absenţa ingerinţei politice (procedura mandatului
european de arestare elimină faza politică a extrădării. Aceasta înseamnă că decizia de a
preda sau nu o persoană în baza unui mandat european de arestare ţine de o procedură
exclusiv judiciară), predarea resortisanţilor (în principiu, statele membre ale UE nu mai
pot refuza să îşi predea propriii resortisanţi, cu excepţia cazului în care preiau sarcina
privind urmărirea sau executarea pedepsei cu închisoarea vizând persoana căutată),
garanţiile (predarea unei persoane poate fi subordonată furnizării unor garanţii de către
statul care a emis mandatul. De exemplum dacă mandatul european de arestare pe baza
căruia o persoană este arestată a fost emis pentru o infracţiune pasibilă de o pedeapsă cu
închisoarea pe viaţă, predarea poate fi autorizată cu condiţia ca în statul emitent să existe
dispoziţii legale care să prevadă posibilitatea unei reexaminări a pedepsei la cerere sau
cel târziu după 20 de ani, ori aplicarea unor măsuri de clemenţă pe care persoana le poate
solicita în vederea neexecutării acestei pedepse sau măsuri) şi motivele de refuz (predarea
1
I. C. Morar, Mandatul european de arestare. Context European şi Intern, în Curierul Judiciar nr. 4/2005,
p. 107.

3
persoanei arestate poate fi refuzată din trei motive obligatorii şi din şapte motive
facultative).
Mandatul european de arestare este o cerere emisă de o autoritate judiciară a
unuia dintre statele membre ale UE în scopul arestării unei persoane într-un alt stat
membru şi al transferării persoanei respective către primul stat membru în vederea
urmăririi sau executării unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri de siguranţă
privative de libertate. Prin urmare, mecanismul mandatului european de arestare se referă
la transferul forţat al unei persoane dintr-un stat membru în altul.2
Rolul mandatului european de arestare este acela de-a asigura un bun echilibru
între eficacitate şi garanţii stricte în materie de respectare a drepturilor fundamentale ale
persoanei arestate.3 Statele membre şi instanţele naţionale trebuie să respecte dispoziţiile
Convenţiei europene a drepturilor omului. Orice persoană arestată în baza unui mandat
european de arestare poate fi asistată de un avocat şi, după caz, de un interpret, conform
legislaţiei ţării în care aceasta a fost arestată.
Mandatul european de arestare nu trebuie confundat cu mandatul e arestare
preventivă din dreptul intern, deoarece cel dintâi reprezintă o decizie judiciară care are
întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în
condiţiile legii pe plan intern. De asemenea, mandatul european de arestare se emite
numai atunci când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate
fi adus la îndeplinire în ţară, întrucât persoana în cauză se sustrage pe teritoriul altui stat
membru al UE. 4
Mandatul european de arestare este aplicabil, din punct de vedere teritorial, în
toate statele membre UE. Însă, Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 nu este
direct aplicabilă, ci necesită o transpunere în dreptul naţional al fiecărui stat membru.
Transpunerea a fost efectuată şi de România prin Titlul III din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, 5 iar dispoziţiile referitoare

2
G. Stroe, Mandatul de arestare european. Dreptul românesc în condiţiile post-aderării la Uniunea
Europeană, vol. V, Institutul de Cercetări Juridice, Ed. Dacoromână TDC, Bucureşti, 2007, p. 283.
3
https://e-justice.europa.eu/content_european_arrest_warrant-90-ro.do consultat la data de 05.05.2014.
4
F. R. Radu, Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în domeniul extrădării şi predării
infractorilor, în Dreptul nr. 9/2007, p. 150.
5
Republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011.

4
la mandatul european de arestare au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, adică la data
aderării ţării noastre la UE.6

2. Condiţii de executare

2.1. Emiterea mandatului european de arestare

Conform dispoziţiilor legale, după emiterea mandatului de arestare preventivă în

cursul urmăririi penale ori al judecăţii sau a mandatului de executare a pedepsei privative
de libertate, instanţa de judecată sau, după caz, instanţa de executare, din oficiu ori la
solicitarea procurorului emite un mandat european de arestare, în următoarele condiţii:
- în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii, dacă pedeapsa prevăzută
de legea română pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de
2 ani sau mai mare;
- în vederea executării pedepsei, când pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă
rămas de executat este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de un an sau mai mare;
- în vederea executării măsurii privative de libertate, atunci când durata măsurii
este de 6 luni sau mai mare.
Foarte important de reţinut este faptul că mandatul european de arestare se emite
de către instanţă numai dacă, în afara uneia din condiţiile menţionate mai sus, sunt
îndeplinite cumulativ şi următoarele condiţii:
A) mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detenţiunii pe
viaţă sau a închisorii este valabil
Menţionăm că emiterea unui astfel de act în cursul urmăririi penale sau a
judecăţii are loc în condiţiile stipulate de codul de procedură penală, acest mandat
neavând nicio legătură în momentul emiterii cu mandatul european de arestare.7
B) persoana împotriva căreia s-a emis mandatul se sustrage de la executarea
acestuia
În situaţia în care persoana împotriva căreia s-a emis un asemenea mandat
nu este prezentă la emiterea acestuia, actul este trimis organelor de poliţie pentru
6
G. Tudor, M. Constantinescu, Mandatul european de arestare. Aspecte teoretice şi practică judiciară, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 19.
7
Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H.Beck,
Bucureşti, 2008, p.307.

5
executare. Prezenta instituţie întreprinde un complex de activităţi specifice poliţieneşti,
menite să conducă la identificarea persoanei împotriva căreia s-a emis mandatul în cauză,
arestarea şi depunerea acesteia la locul de deţinere stabilit în mandat ori prezentarea în
faţa organului judiciar emitent.8 Dacă, în ciuda activităţilor întreprinse, inculpatul sau
condamnatul nu este găsit, organul de poliţie solicită darea în urmărire.
C) persoana urmărită se ascunde pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene
Dacă în urma desfăşurării activităţii de urmărire pe teritoriul ţării,
persoana în cauză nu a fost arestată şi din datele existente rezultă că aceasta s-a ascuns pe
teritoriul unui stat membru al UE, instanţa competentă va emite mandatul european de
arestare.

În ceea ce priveşte practica judiciară română, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

prin decizia nr. 39 din 22 septembrie 2008,9 a stabilit că emiterea unui mandat european
de arestare nu presupune întocmirea unei încheieri. În considerentele acestei decizii ÎCCJ
a reţinut următoarele10: Scopul mandatului european de arestare este acela de-a asigura
aducerea cât mai curând în ţară a persoanei suspectate de comiterea unei infracţiuni sau
condamnate definitiv în România. Ca urmare, mandatul emis în acest context constituie
actul procedural prin care este continuată executarea hotărârilor pronunţate de instanţele
judecătoreşti şi în afara teritoriului naţional de către alţi subiecţi oficiali. Rezultă deci că
legiuitorul, reglementând prin lege specială posibilitatea emiterii mandatului european de
arestare , recunoaşte judecătorului dreptul de dispoziţie, după verificarea condiţiilor şi
competenţelor legale cu privire la emiterea sau nu a acestui act de cooperare juridică
internaţională în materie penală. Aşa fiind, apare inutilă şi inoportună parcurgerea unei
alte proceduri jurisdicţionale în acest sens, câtă vreme însăşi dispoziţia de arestare a
parcurs etapele în care au fost asigurate garanţiile privind dreptul la apărare şi căile de
atac. De aceea, în raport cu caracterul special al procedurii privind mandatul european de
arestare, nu se poate considera că emiterea acestui act procedural ar trebui dispusă în
cadrul unei judecăţi prealabile, finalizată printr-o încheiere, pentru că ar însemna să se
adauge la lege, ceea ce nu este admisibil.
8
Ibidem.
9
Publicată în M. Of. nr. 161 din 16 martie 2009.
10
Adina Vlăşceanu, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 59.

6
 2.2. Procedura de transmitere a mandatului european de arestare

Autoritatea judiciară emitentă poate transmite mandatul european de arestare prin

orice mijloc sigur care permite obţinerea unei surse scrise a transmiterii, în condiţii care
să îi permită statului de executare să verifice autenticitatea acestuia.
În situaţia în care prin activităţile specifice de cooperare s-a stabilit locul unde se
află persoana căutată, autoritatea judiciară emitentă poate transmite mandatul direct
autorităţii judiciare de executare.
Totodată, autoritatea emitentă poate să solicite introducerea semnalmentelor
persoanei în cauză în Sistemul de Informaţii Schengen (SIS). Legea prevede că, în acest
scop, se aplică dispoziţiile art. 95 al Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a
Acordului Schengen din 14 iunie 1985. Articolul 95 prevede, pe de o parte, procedura de
introducere a „alertei”, iar pe de altă parte, menţionează care sunt informaţiile esenţiale
care trebuie să o însoţească, mai exact: autoritatea care a formulat cererea de arest, dacă
există un mandat de arestare sau un alt document cu acelaşi efect juridic, natura şi
încadrarea juridică a infracţiunii, o descriere a împrejurărilor în care s-a comis fapta
penală, inclusiv data, locul şi măsura în care persoana pentru care s-a emis alerta a
participat la comiterea infracţiunii. Dacă semnalarea introdusă în SIS este însoţită de
informaţiile menţionate mai sus, aceasta echivalează cu un mandat european de arestare.11
În cazul în care locul unde se află persoana urmărită nu este cunoscut, autoritatea
judiciară emitentă efectuează cercetările necesare prin intermediul punctelor de contact
ale Reţelei Judiciare Europene sau prin direcţia de specialitate din cadrul Ministerului
Justiţiei.12
Potrivit art. 10 al Deciziei-Cadru nr. 2002/584/JAI, dacă nu este posibil să se
recurgă la SIS, autoritatea judiciară emitentă poate apela la serviciile Interpolului pentru a
comunica mandatul european de arestare. Aşadar, utilizarea reţelei Interpol este văzută ca
o modalitate posibilă de transmitere a mandatelor europene de arestare către acele state
membre care nu participă încă la SIS.

11
Alexandru Boroi, Ion Rusu, op. cit., p. 309.
12
Anca-Lelia Lorincz, Aspecte procesuale privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2008, p. 47.

7
 2.3. Fapte pentru care se impune predarea în baza mandatului european de
arestare

Un mandat european de arestare poate fi emis pentru fapte pedepsite de legea

statului emitent cu o pedeapsă sau măsură de siguranţă al cărei maxim este de cel puţin
un an sau atunci când s-a dispus o condamnare la o pedeapsă sau s-a pronunţat o măsură
de siguranţă privativă de libertate de cel puţin 4 luni.
Pe lângă aceste fapte, legea mai precizează 32 de infracţiuni care, indiferent de
denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea
statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei
durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei
dublei incriminări. Este vorba despre:
1. participarea la un grup criminal organizat;
2. terorism;
3. traficul de persoane;
4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;
5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;
6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;
7. corupţie;
8. fraudă, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în
înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene;
9. spălarea produselor infracţiunii;
10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;
11. fapte legate de criminalitatea informatică;
12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de
dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;
13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;
14. omorul, vătămarea corporală gravă;
15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;

8
16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici;
17. rasismul şi xenofobia;
18. furtul organizat sau armat;
19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;
20. înşelăciunea;
21. racketul şi extorcarea de fonduri;
22. contrafacerea şi pirateria produselor;
23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;
24. falsificarea de mijloace de plată;
25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;
26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
27. traficul de vehicule furate;
28. violul;
29. incendierea cu intenţie;
30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;
31. sechestrarea ilegală de nave şi aeronave;
32. sabotajul.
Potrivit prevederilor Deciziei-Cadru, Consiliul poate decide în orice moment,
hotărând în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, să adauge şi alte
categorii de infracţiuni.
Pentru alte infracţiuni decât cele numerate mai sus, pedarea poate fi realizată doar
cu respectarea principiului dublei incriminări, care presupune ca fapta pentru care s-a
emis mandatul european de arestare să constituie, potrivit dreptului statului membru de
executare, o infracţiune, indiferent de calificarea sau de elementele constitutive ale
acesteia.

2.4. Condiţii speciale

În vederea executării mandatului european de arestare, statul membru emitent

poate prezenta anumite garanţii statului membru executant, în anumite cazuri speciale.
Articolul 97 din Legea nr. 302/2004 prevede trei astfel de cazuri.

9
 Când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse
sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată
în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată persoanl şi nici informată în orice alt mod
cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în
lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă
garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are
posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa.
De asemenea, în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu o pedeapsă sau o
măsură de siguranţă restrictivă de libertate permanentă, statul de executare este îndreptăţit
să pretindă statului emitent existenţa în sistemul său juridic a unor dispoziţii care să
prevadă posibilitatea unei reexaminări a pedepsei la cerere sau cel târziu după 20 de ani,
ori aplicarea unor măsuri de clemenţă pe care persoana le poate solicita în vederea
neexecutării acestei pedepse sau măsuri.
Al treilea caz se referă la situaţia în care persoana solicitată este resortisant sau
rezident al statului membru de executare, iar mandatul european de arestare a fost emis în
vederea urmăririi penale sau a judecăţii. În acest caz, statul membru de executare supuse
predarea condiţiei ca după pronunţarea unei pedepse privative de libertate, persoana
solicitată să fie returnată statului de executare în vederea executării pedepsei pronunţate
împotriva sa.

În ceea ce priveşte practica judiciară română, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

prin decizia nr. 1118 din 26 martie 2008, stabileşte că aplicarea principiului ne bis in
idem (potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă)
nu exclude rejudecarea cauzei privitoare la persoana condamnată în lipsă şi, prin urmare,
în cazul în care autoritatea judiciară emitentă comunică instanţei de judecată române atât
informaţii referitoare la reglementarea principiului ne bis in idem, cât şi la reglementarea
posibiltăţii persoanei condamnate în lipsă de a obţine rejudecarea cauzei în statul membru
emitent, cerinţa prevăzută în art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 este
îndeplinită.13

13
Adina Vlăşceanu, op. cit., p. 64.

10
 2.5. Motive obligatorii de refuz în executarea mandatului european de
arestare

Legea nr. 302/2004 prevede trei situaţii în care autoritatea judiciară a statului de
executare trebuie să refuze executarea mandatului european de arestare. Astfel, statul de
executare nu va trece la punerea în aplicare a acestui act procedural dacă infracţiunea care
stă la baza emiterii mandatului este considerată ca amnistiată în statul de executare,
atunci când aceasta ar avea competenţa să urmărească infracţiunea în temeiul dreptului
său penal.
Al doilea caz de refuz obligatoriu al mandatului european de arestare este incident
în momentul în care statul membru de executare află din informaţiile puse la dispoziţie că
persoana căutată a fost judecată definitiv într-un alt stat membru pentru aceeaşi faptă, iar
în caz de condamnare, sancţiunea a fost executată, se află în curs de executare sau nu
poate fi executată în conformitate cu dreptul statului de condamnare. Aşadar, ne aflăm în
prezenţa principiului ne bis in dem, care necesită o interpretare uniformă în cadrul Uniuii
Europene.14
Nu în ultimul rând, al treilea motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului
european de arestare se referă la situaţia în care persoana care face obiectul mandatului
nu poate, datorită vârstei sale, să răspundă penal pentru faptele aflate la originea
mandatului, în temeiul dreptului statului membru de executare.

2.6. Motive facultative de refuz în executarea mandatului european de

arestare

14
Norel Neagu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012, p. 84.

11
 Alineatul 2 al art. 98 din Legea nr. 302/2004 prevede nouă situaţii în care
autoritatea judiciară a statului de executare poate refuza punerea în executare a
mandatului european de arestare:
- când fapta săvârşită nu este una dintre cele prevăzute în art. 96 alin. (2) din
Legea nr. 302/2004 şi nu constituie infracţiune conform dreptului statului membru de
executare. Îm mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb
valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pe motivul că legislaţia
română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de
reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia
statului membru emitent;
- când persoana solicitată este urmărită penal în statul mebru de executare pentru
aceeaşi faptă care stă la baza mandatului european de arestare;
- când autorităţile judiciare din statul de executare au decis fie să nu înceapă
urmărirea penală pentru fapta care face obiectul mandatului european de arestare, fie să
pună capăt;
- când există autoritate de lucru judecat;
- când s-a prescris acţiunea penală sau pedeapsa în conformitate cu dreptul
statului membru de executare;
- când persoana căutată a fost judecată definitiv pentru aceeaşi faptă de o ţară
terţă, dacă sentinţa a fost executată, se află în curs de executare în acel moment sau nu
mai poate fi executată conform dreptului ţării de condamnare;
- când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei
pedepse sau unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar persoana căutată este
resortisant sau rezident al statului de executare şi rămâne să execute pedeapsa în statul
executant, cu angajamentul statului că pedeapsa sau măsura de siguranţă să fie executată
în conformitate cu dreptul său intern;
- când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care au fost săvârşite
în întregime sau parţial pe teritoriul statului membru de executare sau într-un alt loc
considerat ca atare în conformitate cu dreptul intern al statului de executare;

12
 - când infracţiunea la care se referă mandatul european de arestare a fost săvârşită
în afara teritoriului statului membru emitent, iar dreptul statului membru de executare nu
autorizează urmărirea penală pentru aceleaşi infracţiuni săvârşite în afara teritoriului său.

Potrivit deciziei nr. 3141 din 12 iunie 2007 a ÎCCJ, în temeiul art. 88 alin. (2) lit.
g) din Legea nr. 302/200415, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară română de
executare, poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform
legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul
european de arestare s-a prescris.16 Refuzul executării actului procedural constituie o
facultate a instanţei şi, prin urmare, aceasta poate dispune executarea mandatului, chiar
dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea pe care se
întemeiază s-a împlinit potrivit legii penale române. În procedura de executare a
mandatului european de arestare, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară română de
executare, are competenţa de a stabili prevederile din legea penală română în care se
încadrează fapta descrisă în mandat şi de a constata, în raport cu această încadrare, dacă
termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta pe care se întemeiază mandatul
s-a împlinit conform legii penale române.

3. Date statistice

Mandatul european de arestare este operaţional în toate cele 27 de state membre,

iar evaluările efectuate arată că acest instrument funcţionează bine. Cifrele (rotunjite) din
tabelul de mai jos sunt elocvente.
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Mandate europene de arestare 6 900 6 750 11 000 14 200 15 800 13 900
emise
Persoane localizate și/sau arestate 1 770 2 040 4200 4 500 6 150 6 460
Persoane predate 1 530 1 890 3 400 3 630 5 580 5 370

În majoritatea statelor membre, predarea cu acordul persoanei în cauză intervine

în termen de 14-16 zile; procedura de predare fără acordul persoanei în cauză durează
15
După republicarea Legii nr. 302/2004, dispoziţia legală este prevăzută de art. 98 alin. (2) lit. g).
16
Adina Vlăşceanu, op. cit., p. 66.

13
mai puţin de două luni. În aproximativ 50 % din cazuri, predarea intervine cu acordul
persoanei căutate.17

4. Concluzii

Mandatul european de arestare este un instrument important pentru prinderea

infractori, dar statele membre trebuie să se asigure că acesta este utilizat corect.
Guvernele naţionale trebuie să îşi consolideze încrederea reciprocă în sistemele lor
judiciare pentru ca mandatul european de arestare să funcţioneze chiar şi mai eficient.
Având în vedere implicaţiile importante din perspectiva drepturilor fundamentale,
mandatele europene de arestare nu trebuie emise în mod mecanic sau automat, pentru
infracţiuni care nu prezintă o importanţă deosebită (de pildă, furtul unei biciclete), ci doar
pentru acele infracţiuni care prezintă un grad ridicat de periculozitate.
Deşi, potrivit datelor statistice, mandatul european de arestare se bucură de un
adevărat succes în ceea ce priveşte metoda eficientă de extrădare a suspecţilor dintr-un
stat membru al UE în altul, trebuie să recunoaştem că modul în care acesta funcţionează
ar putea fi îmbunătăţit. Pe de o parte, este necesar ca Comisia să intervină prin adoptarea
de norme suplimentare, pentru a asigura accesul la asistenţa juridică prin intermediul unui
avocat şi dreptul de a comunica atât cu membrii familiei, cât şi cu angajatorii, iar pe de
altă parte, statele membre trebuie să se asigure de faptul că sistemul nu este compromis
de emiterea mai multor mandate de arestare pentru infracţiuni care nu prezintă o
importanţă deosebită. Înainte de emiterea unui mandat european de arestare, autorităţile
judiciare ale statelor membre ar trebui să ţină seama de gravitatea infracţiunii, de durata
pedepsei, precum şi de costurile şi beneficiile executării unui mandat de arestare.

Bibliografie

Cursuri, monografii

17
https://e-justice.europa.eu/content_european_arrest_warrant-90-ro.do consultat la data de 05.05.2014.

14
1. Boroi Alexandru, Rusu Ion, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008
2. Lorincz Anca-Lelia, Aspecte procesuale privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2008
3. Neagu Norel, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012
4. Stroe G., Mandatul de arestare european. Dreptul românesc în condiţiile post-aderării
la Uniunea Europeană, vol. V, Institutul de Cercetări Juridice, Ed. Dacoromână TDC,
Bucureşti, 2007
5. Tudor G., Constantinescu M., Mandatul european de arestare. Aspecte teoretice şi
practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009
6. Vlăşceanu Adina, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010

Articole şi studii

1. Morar I. C., Mandatul european de arestare. Context European şi Intern, în Curierul

Judiciar nr. 4/2005
2. Radu F. R., Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în domeniul
extrădării şi predării infractorilor, în Dreptul nr. 9/2007

Surse web

1. http://www.cdep.ro
2. https://e-justice.europa.eu

15