Mandatul european de arestare

Dreptul Uniunii Europene. Justiție și Afaceri Interne

Marcoteț Elena Cerasela

Gr. 3A8

1
 I. Definiția și reglementarea mandatului european de arestare
Prin Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a
fost înlocită procedura standard de extrădare cu o procedură simplificată de extrădare – mandatul
european de arestare.
Din punct de vedere teritorial, mandatul European de arestare se aplică în toate statele
member ale Uniunii Europene. Decizia-Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare și procedurile de predare între statele member (2002/584/JAI) a necesitat
transpunerea în dreptul intern al statelor member. România a transpus această decizie prin Titlul
III din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dispozițiile
acestui titlu intrând în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).
Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile titlului III au înlocuit, în
relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de extrădare.1
Mandatul european de arestare a înlocuit, de la 1 ianuarie 2004, instrumentele anterioare
privind extrădarea între statele member. Astfel, au fost înlocuite dispozițiile corespunzătoare ale
următoarelor convenții:
− Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957, Protocolul adițional al
acesteia din 15 octombrie 1975, al doilea Protocol adițional al acesteia din 17 martie
1978 și Convenția europeană pentru reprimarea terorismului din 27 ianuarie 1977, în
partea referitoare la extrădare;
− Acordul între cele douăsprezece state membre ale Comunităților Europene privind
simplificarea și modernizarea modalităților de transmitere a cererilor de extrădare, din 26
mai 1989;
− Convenția privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii
Europene, din 10 martie 1995;
− Convenția privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, din 27
septembrie 1996;
− Titlul III, capitolul 4, din Convenția de punere în aplicare din 19 iunie 1990 a Acordului
Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele
comune.2
Argumentele care au justificat necesitatea introducerii mandatului european de arestare reies
din preambului Deciziei-Cadru nr. 2002/584/JAI: creșterea criminalității la nivelul Uniunii
Europene, necesitatea asigurării unui spațiu de libertate, securitate și justiție, apariția unor
greutăți în extrădarea persoanelor în baza Convenției europene de extrădare, necesitatea
prevenirii si combaterii terorismului, creșterea încrederii între statele membre prin recunoașterea
hotărârilor judecătorești și a efectelor acestora, asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale
ale cetățenilor, evitarea extrădării și expulzării către un stat în care există riscul de aplicare a unei

1
Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
2
Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI, art. 31

2
pedepse cu moartea ori a altor pedepse ori tratamente inumane sau degradante. De asemenea, în
condițiile în care criminalitatea organizată transnațională a dobândit o amploare tot mai mare,
odată cu deschiderea frontierelor, cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie
unicul mijloc eficient de a combate acest fenomen.3
Mandatul european de arestare constituie o metodă de cooperare între statele membre ale
Uniunii Europene, într-o formă simplificată față de extrădare și reprezintă o decizie judiciară
care înlocuiește cererea de extrădare.4 Aceasta îmbunătățește și simplifică procedurile judiciare
pentru a accelera returnarea persoanelor care au comis o infracțiune gravă într-o altă țară a
Uniunii Europene. În temeiul mandatului european de arestare, fiecare autoritate judiciară
națională are obligația de a recunoaște și a acționa, cu un minimum de formalități și într-un
anumit termen, în urma solicitărilor formulate de autoritatea judiciară a unei alte țări a UE.
Mandatul obligă autoritățile naționale să predea persoanele care au comis infracțiuni pentru a se
putea efectua o urmărire penală sau pentru ca persoana respectivă să poată fi reținută în custodie
sau în detenție.5
Mandatul european de arestare constituie o procedură judiciară simplificată de predare
transfrontalieră în scopul derulării urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse ori a
unei măsuri de siguranță privative de libertate. Un mandat de arestare emis de o autoritate
judiciară a unei țări din UE este valabil pe întreg teritoriul UE. Mandatul european de arestare
este operațional de la 1 ianuarie 2004. Acesta a înlocuit procedurile de extrădare lungi care
existau anterior între țările UE.6
Mandatul European de arestare este definit în articolul 1 din Decizia-Cadru a Consiuliului
Uniunii Europene nr.2002/584/JAI: mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă
de un stat membru în vederea arestării și a predării de către un alt stat membru a unei persoane
căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei
măsuri de siguranță privative de libertate. Aproximativ aceeași definiție a fost preluată și de
articolul 77 alin. (1) din Legea 302/2004: mandatul european de arestare este o hotărâre
judecătorească emisă de instanţa competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea
arestării şi predării de către un alt stat membru a persoanei solicitate, în vederea efectuării
urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative
de libertate.

3
Radu, Florin-Răzvan „Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală-un pas
important spre integrarea României în spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene” Revista
„Dreptul” nr.11/2004, p.57
4
A. Crișu, Drept procesual penal partea generală, ediția a 5-a, 2021, p. 51
5
https://eur-lex.europa.eu
6
https://e-justice.europa.eu

3
 II. Mandatul european de arestare și procedura standard de extrădare
Mandatul european de arestare prezintă anumite avantaje în comparație cu extrădarea
obișnuită, precum: trermenele stricte care trebuie respectate, lipsa necesității verificării dublei
incriminări în cazul anumitor infracțiuni, eliminarea nivelului politic din procedură, obligația
predării propriilor cetățeni și asigurarea anumitor garanții.
În cazul mandatului european de arestare au fost introduse termene stricte care facilitează
procesul de predare al unei persoane dintr-un stat membru al Uniunii Europene în altul. Statul
membru în care a fost arestată persoana trebuie să ia o decizie definitivă cu privire la executarea
mandatului european de arestare în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei. Dacă
persoana consimte la predarea sa, decizia trebuie să fie luată într-un termen de cel mult 10 zile.
Persoana căutată trebuie predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile
implicate, și cel târziu în termen de 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului
european de arestare.7
În cazul a 32 de categorii de infracțiuni (între care terorismul, traficul ilicit de droguri, traficul
de persoane, participarea la o organizație criminal, violul, corupția, etc.) nu mai este necesară
verificarea dublei incriminări. Pentru aceste infracțiuni nu se efectuează nicio verificare a
incriminării faptei ca infracțiune în ambele țări. Singura cerință este ca aceasta să fie pasibilă de o
pedeapsă maximă de cel puțin 3 ani de închisoare în țara emitentă. Pentru celelalte infracțiuni,
predarea poate fi condiționată de incriminarea faptei în țara de executare.
În procedura de emitere a mandatului european de arestare este eliminat nivelul politic,
deciziile fiind luate exclusive de autoritățile judiciare, fără implicații politice.8 Procedura de
extrădare implică două etape, una judiciară și una administrative, iar prin introducerea sistemului
de predare în baza mandatului european de arestare s-a eliminat etapa administrativă. Întreaga
activitate se desfășoară exclusive între autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară
emitentă.
Statul membru care execută mandatul European de asrestare poate solicita unele garanții, de
exemplu: în situația în care fapta în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare este
sancționată cu o măsură de siguranță privativă de libertate sau cu pedepsa detențiunii pe viață,
trebuie să fie garantată posibilitatea revizuirii măsurii educative sau a pedepsei, liberarea
condiționată ori aplicarea unei măsuri de clemență, după executarea a cel puțin 20 de ani din
pedeapsă9; proprii cetățeni ai unui stat membru pot fi predați în baza unui mandate European de
arestare, însă în cazul condamnării la o pedepsă privativă de libertate aceștia trebuie să fie
transferați pentru executarea pedepsei.10

7
Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI, art. 17
8
Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI, art. 6
9
A. Boroi, I. Rusu Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H. Beck, București 2008, p.313
10
M. Zainea, Executarea mandatului European de arestare: între predarea imediată și predarea temporară,
Curierul Judiciar nr. 12/2008, Ed. C.H. Beck, p.44

4
 III. Domeniul de aplicare al mandatului european de arestare
Instanța de judecată, din oficiu sau la solicitarea procurorului, emite un mandate european de
arestare, daca sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute în art. 2 din Decizia-Cadru a
Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI. Astfel, în vederea efectuării urmăririi penale
sau a judecății, instanța de judecată emite mandatul dacă fapta este pedepsită de legea penală a
statului membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de libertate a căror
durată maximă este de cel puțin douăsprezece luni, iar în vederea executării pedepsei sau a
măsurii de siguranță, instanța emite mandatul dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni.
Pentru emiterea mandatului european de arestare de către instanța de judecată este necesar ca,
în afara uneia din condițiile menționate mai sus, să fie îndeplinite cumulative și altele, anume: să
fie emis un mandate de arestare preventivă sau de executare a pedepsei, persoana împotriva
căreia s-a emis acel mandate să se sustraga de la executare și să se găsească pe teritoriul unui stat
membru al Uniunii Europene.
Astfel, mandatul european de arestare poate fi emis numai atunci când sunt îndeplinite una
din cele două condiții prevăzute expres de lege (calitatea persoanei urmărite și suantumul
pedepsei prevăzute de leges au applicată de instanță) și cumulative cele 3 condiții enunțate mai
sus.11

IV. Conținutul și forma mandatului European de arestare

Mandatul european de arestare trebuie să conțină următoarele informații
− identitatea și naționalitatea persoanei căutate;
− numele, adresa, numerele de telefon și de fax și adresa electronică a autorității
judiciare emitente;
− indicarea existenței unei hotărâri executorii, a unui mandat de arestare sau a oricărei
alte decizii judiciare executorii având același efect, intrând în sfera de aplicare a
articolelor 1 și 2;
− natura și încadrarea juridică a infracțiunii, în special cu respectarea articolului 2;
− descrierea circumstanțelor comiterii infracțiunii, inclusiv a momentului, locului și
gradului de implicare a persoanei căutate la infracțiune;
− pedeapsa pronunțată, în cazul în care este vorba despre o hotărâre definitivă, sau seria
de pedepse prevăzute pentru infracțiune de legea statului membru emitent;
− dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.
Mandatul european de arestare trebuie să fie tradus în limba oficială statului membru de
executare.12

11
A. Boroi, I. Rusu Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H. Beck, București 2008, p. 306
12
Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI, art.8

5
 În ceea ce privește mandatul european de arestare transmis spre executare autorităților
române, acesta trebuie tradus în limba română, în limba engleză sau franceză.13
În concret, mandatul european de arestare este un formular pe care autoritatea judiciară
emitentă trebuie să îl completeze și să îl trimită autorității competente.14

V. Transmiterea mandatului European de arestare

După emiterea mandatului european de arestare acesta trebuie să fie transmis autorității
judiciare de executare, în scopul predării infractorului. Se disting două situații de transmitere a
mandatului european de arestare, după cum se cum se cunoaște sau nu locul unde se află
persoana căutată. Astfel, dacă se cunoaște locul unde se află persoana căutată, autoritatea
judiciară emitentă poate transmite direct autorității judiciare de executare mandatul european de
arestare și poate decide, în toate cazurile, să semnaleze persoana căutată în Sistemul de
Informații Schengen (SIS). În cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu cunoaște autoritatea
judiciară de executare competentă, aceasta efectuează cercetările necesare, în vederea obținerii
acestei informații de la statul membru de executare.

VI. Motive de neexecutare a mandatului european de arestare

Există două categorii de motive de refuz al executării unui mandate european de arestare: trei
motive obligatorii a căror semnalare atragem automat refuzul executării și șapte motive
facultative a căror eficiență este lăsată la latitudinea autorităților judiciare competente.15 Aceste
motive sunt prevăzute în art. 3 și art. 4 din Decizia-Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele member.
• Motive obligatorii de refuz al executării
Autoritatea judiciară competentă este obligată să refuse executarea mandatului European
de arestare în următoarele situații:
− atunci când infracțiunea care se află la baza mandatului de arestare este acoperită de
amnistie în statul membru de executare, atunci când acesta ar avea competența să
urmărească această infracțiune în temeiul dreptului său penal;
Pentru a fi incident acest motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului European de
arestare, trebuie îndeplinite în mod cumulative două condiții statul membru de executare să aibă
competența de a urmări acea faptă și infracțiunea pe care se bazează mandatul European de
arestare să fie acoperită de amnistie în statul membru de executare.

13
A. Boroi, I. Rusu Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H. Beck, București 2008, p. 306
14
Anexa Legii nr.302/2004
15
I.C. Morar, Mandatul European de arestare. Context European și intern, Curierul Judiciar nr.4/2005, p. 111

6
 − atunci când din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare rezultă că
persoana căutată a fost judecată definitiv într-un stat membru pentru aceleași fapte, cu
condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel
moment în curs de executare, sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul
statului membru de condamnare;
Acest motiv de refuz reprezintă o aplicare a principiului ne bis in idem. Conform acestui
principiu, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit pentru aceeași faptă pentru care a fost deja
condamnat sau achitat printr-o hotărâre definitive.
− atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare nu poate,
datorită vârstei sale, să răspundă penal pentru faptele aflate la originea acestui mandat, în
temeiul dreptului statului membru de executare.16

• Motive facultative de refuz al executării

Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
− atunci când, într-unul dintre cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (4), fapta care stă la
baza mandatului european de arestare nu constituie o infracțiune, în conformitate cu
dreptul statului membru de executare; cu toate acestea, în materie de taxe și impozite, de
vamă și schimb valutar, executarea mandatului european de arestare nu va putea fi
refuzată pe motiv că dreptul statului membru de executare nu impune același tip de taxe
sau impozite sau nu conține același tip de norme în materie de taxe, impozite, de vamă și
schimb valutar, ca și dreptul statului membru emitent;
− atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este urmărită
penal în statul membru de executare pentru aceeași faptă care stă la baza mandatului
european de arestare;
− atunci când autoritățile judiciare ale statului membru de executare au decis fie să nu
înceapă urmărirea penală pentru infracțiunea care face obiectul mandatului european de
arestare, fie să îi pună capăt, sau atunci când persoana căutată a făcut obiectul unei decizii
definitive într-un stat membru pentru aceleași fapte care împiedică desfășurarea ulterioară
a procedurilor;
− atunci când s-a prescris acțiunea penală sau pedeapsa, în conformitate cu dreptul statului
membru de executare, iar faptele sunt de competența acestui stat membru, în conformitate
cu dreptul său penal;
− în cazul în care din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare
rezultă că persoana căutată a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de o țară terță,
cu condiția ca, în caz de condamnare, sentința să fi fost executată sau să se afle în acel
moment în curs de executare sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul
țării de condamnare;

16
https://www.avocatnet.ro

7
 − în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana
căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar
acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în
conformitate cu dreptul său intern;
− atunci când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care: în conformitate cu
dreptul statului membru de executare, au fost săvârșite în întregime sau parțial pe
teritoriul statului membru de executare sau într-un loc considerat ca atare, sau au fost
săvârșite în afara teritoriului statului membru emitent, iar dreptul statului membru de
executare nu autorizează urmărirea penală pentru aceleași infracțiuni săvârșite în afara
teritoriului acestuia.17

VII. Drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare

Acestea sunt prevăzute la art. 11 din Decizia-Cadru, potrivit căruia persoana arestată are:
dreptu să fie informată cu privire la conținutul mandatului European de arestare, dreptul să fie
asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanță și dreptul la interpret, asigurat gratuit
de către instanță.18

VIII. Reglementările naționale referitoare la emiterea mandatului european de

arestare de către autoritățile române
Instanța care a emis un mandate de executare sau un mandate de arestare preventivă este
competentă să emită un mandate european de arestare din oficiu sau la cererea procurorului.
Potrivit art.78 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 în România autoritățile competente să emită
mandatul European de arestare sunt instanțele judecătorești, iar autoritățile judiciare de executare
sunt curțile de apel.19

IX. Concluzii
Mandatul european de arestare este un instrument-cheie în lupta împotriva criminalității
transfrontaliere și a terorismului. Acesta a simplificat și a accelerat cooperarea judiciară dintre
statele membre și continuă să aducă o contribuție esențială la securitatea cetățenilor Uniunii
Europene.20

17
Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI, art. 4
18
A. Boroi, I. Rusu Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H. Beck, București 2008, p. 316
19
https://www.academia.edu
20
https://www.consilium.europa.eu

8
Bibliografie

• Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

• Decizia-Cadru a Consiuliului Uniunii Europene nr.2002/584/JAI privind mandatul
european de arestare și procedurile de predare între statele member
• Radu, Florin-Răzvan „Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională
în materie penală-un pas important spre integrarea României în spațiul de libertate,
securitate și justiție al Uniunii Europene” Revista „Dreptul” nr.11/2004
• A. Crișu, Drept procesual penal partea generală, ediția a 5-a, 2021, p. 51
• A. Boroi, I. Rusu Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H. Beck, București
2008
• M. Zainea, Executarea mandatului European de arestare: între predarea imediată și
predarea temporară, Curierul Judiciar nr. 12/2008, Ed. C.H. Beck
• I.C. Morar, Mandatul European de arestare. Context European și intern, Curierul
Judiciar nr.4/2005
• https://eur-lex.europa.eu
• https://e-justice.europa.eu
• https://www.academia.edu
• https://www.consilium.europa.eu
• https://www.avocatnet.ro