1.

Extrădarea, în accepțiunea sa contemporană:

a) este o formă de asistență judiciară internațională în materie penală prin care statul solicitat, în care se
află un infractor, predă statului solicitant, în care s-a comis infracțiunea, o persoană căutată pentru a fi
trasă la răspundere penală pentru infracțiunea comisă în statul solicitant;
b) poate fi solicitată pentru orice infracțiune sancționabilă în statul solicitant cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puțin doi ani sau cu o pedeapsă mai severă;
c) nu poate privi niciodată cetățeni ai statului solicitat;
d) este o procedură care are loc între state suverane, în cadrul căreia un stat, denumit stat solicitat,
pe al cărui teritoriu se află o persoană urmărită sau condamnată de autoritățile judiciare ale altui
stat, denumit stat solicitant, predă acea persoană statului solicitant, la cererea specială a acestuia,
pentru a fi urmărită și judecată de autoritățile judiciare ale acestuia sau pentru a fi obligată să
execute o pedeapsă la care fusese condamnată de aceste autorități.

2. Pentru a fi admisă extrădarea, conform Legii nr. 302/2004, este necesar ca infracțiunile pentru care este
cerută:

a) să fie sancționate, potrivit legilor părții solicitante și ale părții solicitate, cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puțin doi ani sau cu o pedeapsă mai severă, iar în ipoteza în care se solicită extrădarea unei
persoane condamnate, în vederea obligării ei la executare în statul solicitant, se cere ca pedeapsa
pronunțată să fie de o durată de cel puțin 6 luni;

b) să fie sancționate, potrivit legilor părții solicitante și ale părții solicitate, cu o pedeapsă privativă
de libertate de cel puțin un an sau cu o pedeapsă mai severă, iar în ipoteza în care se solicită
extrădarea unei persoane condamnate, în vederea obligării ei la executare în statul solicitant, se
cere ca pedeapsa pronunțată să fie de o durată de cel puțin 4 luni;

c) să fie sancționate, potrivit legilor părții solicitante și ale părții solicitate, cu o pedeapsă privativă de
libertate sau cu o măsură de siguranță (de asemenea privativă de libertate) de cel puțin un an sau cu o
pedeapsă mai severă, iar în ipoteza în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate, în vederea
obligării ei la executare în statul solicitant, se cere ca pedeapsa pronunțată sau măsura de siguranță
aplicată să fie de o durată de cel puțin 6 luni;

d) să fie sancționate, potrivit legilor părții solicitante și ale părții solicitate, cu o pedeapsă privativă de
libertate sau cu o măsură de siguranță (de asemenea privativă de libertate) de cel puțin doi ani sau cu o
pedeapsă mai severă, iar în ipoteza în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate, în vederea
obligării ei la executare în statul solicitant, se cere ca pedeapsa pronunțată sau măsura de siguranță
aplicată să fie de o durată de cel puțin 4 luni.

3. Printre infracțiunile pentru care se acordă extrădarea, conform Legii nr. 302/2004, se numără:
a) infracțiunile pentru care a intervenit amnistia în statul solicitant;
b) infracțiunile pentru care s-a prescris răspunderea penală sau executarea pedepsei în statul solicitant;
c) infracțiunile în curs de judecare pe teritoriul statului solicitat sau definitiv judecate și pedepsele
executate;
d) infracțiunile pedepsite cu moartea în statul solicitant, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

1
4. Potrivit art. 159 din legea română, printre consecințele transferării într-un alt stat membru al UE a
persoanei condamnate în România se află și faptul că punerea în executare a pedepsei sau măsurii
privative de libertate ori a restului rămas neexecutat redevine de competența instanței române în mai
multe cazuri. Printre aceste cazuri nu se află una dintre următoarele situații:
a) statul de executare a grațiat pedeapsa sau măsura privativă de libertate;
b) statul de executare renunță în mod expres la dreptul său de executare;
c) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate, întrucât
persoana condamnată a evadat și nu a fost găsită pe teritoriul său;
d) statul de executare refuză să recunoască și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de
libertate aplicată de instanța română.

5. Printre situațiile în care se acordă extrădarea, potrivit legii speciale române, se numără următoarel
cazuri:
a) este respectat principiul dublei incriminări și cerința privind gravitatea pedepsei aplicate sau
aplicabile;
b) persoana solicitată a fost judecată și condamnată în lipsă, iar o revizuire a hotărârii judecătorești nu
mai este posibilă potrivit legii statului solicitant;
c) persoanei solicitate i s-a încălcat dreptul la apărare în procesul în care a fost condamnată;
d) pedeapsa aplicată persoanei solicitate a fost grațiată.

6. Dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind ordinul european de anchetă nu se aplică în relația cu:
a) statele membre ale Grupului de la Visegrád;
b) Republica Elenă;
c) Regatul Danemarcei și cu Republica Irlanda;
d) Regatul Norvegiei și Republica Franceză.

7. Ordinul european de anchetă include, potrivit legii române, orice măsură de anchetă, cu excepția:
a) instituirii unei echipe comune de anchetă și a strângerii de probe în cadrul unei echipe commune de
anchetă;
b) transferului mijloacelor de probă;
c) acordării de asistență la desfășurarea unor anchete de către investigatori sub acoperire;
d) interceptării telecomunicațiilor.

8. În cursul soluționării cererii de extrădare pasivă de către instanța română:

a) reprezentarea statului solicitant se face de către un avocat român;
b) reprezentarea statului solicitant se face exclusiv de către Ministerul Public din România;
c) reprezentarea statului solicitant se poate face și de către reprezentanți ai acestuia, cu aprobarea
instanței competente;
d) reprezentarea statului solicitant nu este admisibilă.

9. Frauda la extrădare reprezintă, potrivit legii române:

a) o falsificare a cererii de extrădare;
b) predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră sau altă măsură de
același fel care ascunde voința de a se eluda regulile de extrădare;
c) alterarea cu știință a condițiilor stabilite pentru extrădare prin hotărârea judecătorească;
d) efectuarea procedurii de extrădare pe costurile altui stat decât al celui solicitant.

2
10. Mandatul european de arestare se emite în România, în faza de judecată:
a) de către instanța care a emis și mandatul de arestare preventivă;
b) de către instanța care a condamnat în fond persoana solicitată;
c) de către Ministerul Justiției prin Direcția Cooperare Internațională;
d) de către judecătorul desemnat de președintele primei instanțe, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori
a organului la care se află spre executare mandatul de arestare preventivă sau hotărârea prin care s-a luat
măsura privativă de libertate.

11. În cazul mandatului european de arestare:

a) condiția dublei incriminări nu se mai aplică dacă este vorba despre una dintre infracțiunile pentru care s-a
prevăzut această excepție, sancționate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau
cu o măsură de siguranță privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani;
b) condiția dublei incriminări nu se mai aplică deloc;
c) condiția dublei incriminări nu se mai aplică dacă se referă la o măsură de siguranță neprivativă de libertate;
d) condiția dublei incriminări se aplică numai la infracțiunile pentru care pedeapsa prevăzută de maximul
special din legea statului solicitant este închisoarea pentru o durată de cel mult 3 ani sau durata măsurii de
siguranță privative de libertate este de cel mult 3 ani.

12. Regula specialității în cazul mandatului european de arestare:

a) consimțământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deținerea unei persoane de către
autoritățile române pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandate european de
arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens
Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune
altfel prin hotărârea de predare;
b) impune acordarea în toate cazurile, de către instanța competentă, a consimțământului pentru urmărirea,
judecarea, condamnarea sau deținerea unei persoane de către autoritățile statului solicitant pentru alte
fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare;
c) nu permite urmărirea, judecarea, condamnarea sau deținerea unei persoane de către autoritățile statului
solicitant pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare;
d) prezumă consimțământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deținerea unei persoane de
către autoritățile statului solicitant pentru fapte comise ulterior executării mandatului.

13. Nu reprezintă o cauză de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare:

a) persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât
statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment
în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost
amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în
România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei procedure penale în
România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

3
d) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale,
pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.
14. Printre cauzele de refuz facultativ al executării mandatului european de arestare nu se află:
a) situația când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu
închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este
cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României
pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că este de acord să execute pedeapsa ori
măsura de siguranță în statul membru emitent;
b) situația în care, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază
mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de
competența autorităților române;
c) situația când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași
fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare,
sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie
prescrisă ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de
condamnare;
d) situația când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt
comise pe teritoriul României.

15. Mandatul european de arestare se emite în România, în faza de urmărire penală:

a) de către instanța care a emis hotărârea de condamnare la fond;
b) de către procurorul general/procurorul șef al parchetului de pe lângă instanța competentă să judece în
fond persoana solicitată;
c) de către președintele instanței de judecată căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, din
oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală a persoanei
solicitate;
d) de către judecătorul de drepturi și libertăți desemnat de președintele instanței căreia i-ar reveni
competența să judece cauza în fond, din oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează ori
supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate.

16. Cu privire la obiectul comisiei rogatorii, legea română nu prevede că ar fi constituit, cu precădere, de:
a) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
b) expertizele, cercetarea la fața locului și reconstituirea;
c) înfățișarea în statul solicitant a martorilor, experților și a persoanelor urmărite;
d) comunicarea de documente sau dosare.

17. Comisiile rogatorii internaționale, potrivit legii române, nu se pot referi la:
a) efectuarea perchezițiilor, ridicarea de obiecte și înscrisuri şi sechestrul;
b) audierea martorilor prin teleconferință;
c) localizarea și identificarea persoanelor şi obiectelor;
d) interceptarea convorbirilor.

18. Dintre formele de asistență judiciară internațională în materie penală nu face parte:
a) transferul persoanelor condamnate;
b) livrările supravegheate;
c) utilizarea investigatorilor sub acoperire;
d) transmiterea spontană de informații.

4
19. Legea nr. 302/2004 prevede în articolul 176 că îndeplinirea comisiilor rogatorii având ca obiect
perchezițiile, ridicarea de obiecte şi înscrisuri este supusă unei duble condiţii, una dintre aceste condiții
fiind:
a) pedeapsa prevăzută de legea română şi cea a statului solicitant pentru infracţiunea săvârşită de persoana
cercetată de statul solicitant este de cel puţin 3 ani închisoare;
b) persoana cercetată de statul solicitant are cetățenia română sau domiciliul în România în ultimii 5 ani;
c) fapta care face obiectul procedurii penale desfăşurate în statul solicitant ar fi constituit o infracţiune, în
cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, şi autorul ar fi fost sancţionabil;
d) persoana cercetată de statul solicitant să nu fie cercetată penal și în România pentru aceeași faptă.

20. Ordinul european de anchetă cuprinde în special unele informaţii, printre care nu se află:
a) obiectul şi motivele emiterii ordinului european de anchetă;
b) informaţiile necesare disponibile privind persoana sau persoanele în cauză;
c) o descriere a măsurii sau măsurilor de anchetă solicitate şi a probelor care urmează să fie obţinute;
d) o descriere a măsurilor de confidențialitate ce trebuie luate pentru executarea ordinului
european de anchetă.

21. Echipele comune de anchetă, potrivit Legii nr. 302/2004:

a) sunt formate din membri, membri detașați și membri invitați;
b) pot fi create de autorităţile competente din cel puţin două state, de comun acord, cu un obiectiv precis şi
pentru o durată limitată, care poate fi prelungită cu acordul tuturor părţilor, pentru a efectua anchete penale
în una sau mai multe dintre părţile care creează echipa;
c) membrii echipei pot folosi informaţiile obţinute numai pentru a preveni un pericol iminent şi serios
pentru securitatea publică;
d) membrii detaşați pe lângă echipa comună de anchetă nu pot să furnizeze echipei informaţiile care sunt la
dispoziţia statului care l-a detaşat fără acordul autorităților sale competente.

22. Potrivit Legii nr. 302/2004, supravegherea transfrontalieră de urgență (neautorizată anterior) poate
avea loc pentru una dintre următoarele fapte:
a) evaziune fiscală;
b) delapidare;
c) contrabandă cu produse accizabile;
d) trafic cu animale exotice.

23. Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere privind interceptarea şi înregistrarea
convorbirilor şi a comunicărilor nu se află, potrivit Legii nr. 302/2004, condiția:
a) să indice şi să confirme emiterea unui ordin sau a unui mandat de interceptare şi înregistrare, în cadrul
unui proces penal;
b) să conţină informaţii care să permită identificarea ţintei interceptării;
c) să indice faptele penale care fac obiectul anchetei penale și consecințele exacte ale acestor fapte;
d) să menţioneze durata interceptării.

24. În categoria „acte de procedură”, ce pot face obiectul comunicării în baza Legii nr. 302/2004, nu sunt
incluse:
a) rapoartele de expertiză;
b) citaţiile pentru părţi sau martori;

5
c) actul de inculpare;
d) plata cheltuielilor de procedură
25. Printre motivele de refuz al recunoașterii și executării unui ordin european de anchetă nu se află,
potrivit prevederilor din Legea nr. 302/2004:
a) ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul procedurilor administrative sau civile şi măsura de
anchetă nu ar fi fost autorizată, conform legii române, într-o cauză similară;
b) ordinul european de anchetă se referă la o infracţiune care este prezumată a fi fost comisă în afara
teritoriului statului emitent şi integral sau parţial pe teritoriul României, iar fapta în legătură cu care a fost
emis ordinul european de anchetă nu este incriminată în legea română;
c) există motive temeinice pentru a considera că executarea unei măsuri de anchetă ar fi incompatibilă cu
obligaţiile asumate de statul român potrivit art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi Cartei
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
d) executarea în România a ordinului european de anchetă nu este de natură să faciliteze derularea
acțiunii penale de către autoritățile judiciare române.

26. Dintre afirmațiile de mai jos una singură este adevărată:

a) extrădarea este o formă de cooperare a statelor în combaterea criminalităţii, prin intermediul ei
statele acordându-şi reciproc asistenţă, livrându-şi unul altuia infractorii refugiaţi pe teritoriul lor,
făcând astfel posibilă aplicarea efectivă a legii penale;
b) instituţia extrădării este o instituţie tipică de drept internațional penal;
c) extrădarea se solicită și se acordă exclusiv în baza unei convenții bilaterale sau multilaterale;
d) în lipsa unei convenţii internaţionale, extrădarea se poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale,
la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant, fără a fi obligatorie şi asigurarea scrisă a
reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat, fiind suficientă promisiunea verbală a autorități
competente.

27. Pot da loc la extrădare:

a) în vederea urmăririi penale sau a judecății, acele fapte pentru s-a dispus condamnarea la pedeapsă
privativă de libertate de cel puțin un an;
b) în vederea urmăririi penale sau a judecății, acele fapte a căror săvârșire atrage potrivit legilor
statului solicitant și statului solicitat este sancționată cu o pedeapsă privativă de libertate al cărei
maxim special este de cel puțin un an;
c) în vederea urmăririi penale sau a judecății, acele fapte a căror săvârșire atrage potrivit legilor statului
solicitant și statului solicitat este sancționată cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 4 luni;
d) în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 1 an.

28. Printre cauzele de refuz obligatoriu al extrădării de către statul român, potrivit legii române privind
cooperarea judiciară internațională în materie penală (Legea nr. 302/2004), nu figurează:
a) infracțiunea ce motivează cererea de extrădare este o infracțiune conexă unei infracțiuni politice;
b) infracțiunea ce motivează cererea de extrădare este o infracțiune militară care nu constituie infracțiune
de drept comun;
c) infracțiunea ce motivează cererea de extrădare a fost săvârșită de un militar în cursul unei
activități comune, de exemplu în cazul uciderii din culpă a unui civil de către un militar în urma
unui accident de circulație rutieră.
d) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui
alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România.

6
29. Reprezintă cauză de refuz obligatoriu al extrădării de către statul român, potrivit legii române nr.
302/2004, situația în care:
a) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei
persoane în vederea discriminării acesteia pe motive de avere;
b) în legătură cu persoana reclamată a fost pronunțată o hotărâre în primă instanță de către autorităţile
competente române pentru fapta sau faptele pentru care se cere extrădarea;
c) potrivit atât legislației române, cât și legislației statului solicitant, acțiunea penală poate fi angajată
numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, chiar dacă această persoană nu se opune extrădării;
d) persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile
fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare.

30. Printre cauzele de refuz facultativ al extrădării de către statul român, potrivit legii române nr.
302/2004, nu figurează situațiile:
a) când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs în România;
b) când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România;
c) în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o
hotărâre dată în lipsă împotriva sa;
d) în cazul în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinită
fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant.

31. Nu pot fi extrădați din România:

a) cetățenii români și rezidenții stabili;
b) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite
prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;
c) cetățenii străini;
d) solicitantul de azil într-un stat terț.

32. Cererea de extrădare:

a) poate fi formulată și verbal pe căi diplomatice, în cazuri excepționale;
b) poate fi transmisă pe cale diplomatică sau pe o altă cale convenită prin înţelegere directă între două sau
mai multe părţi la o convenție internațională în materie de extrădare;
c) trebuie să fie însoțită exclusiv de o declarație asupra dreptului aplicabil;
d) trebuie să fie însoțită de o copie a actului de identitate al persoanei extrădabile.

33. Examenul de regularitate internațională:

a) este efectuat de instanța de judecată;
b) urmărește să constate, printre altele, dacă între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori
reciprocitate pentru extrădare;
c) urmărește să constate dacă există o cauză de refuz facultativ al extrădării de către statul român;
d) urmărește să constate dacă există o cauză de refuz obligatori al extrădării de către statul român.

7
34. În cazul extrădării pasive:
a) după efectuarea examenului de regularitate internaţională şi dacă nu există nici un motiv de restituire,
Ministerul Justiţiei transmite cererea de extrădare şi actele anexe, în cel mult 48 de ore procurorului general
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;
b) în cazul în care statul solicitant solicită în acelaşi timp extrădarea a două sau mai multe persoane,
cercetate în aceeaşi cauză penală sau în cauze conexe, care au fost localizate în circumscripţiile unor curţi de
apel diferite, autoritățile române vor dispune disjungerea cauzei;
c) la cererea expresă a statului solicitant, reprezentanți ai acestuia pot participa, cu aprobarea
instanței competente, la soluționarea cererii de extrădare;
d) hotărârea pronunțată cu privire la cererea de extrădare nu este supusă niciunei căi de atac.

35. În cadrul procedurii extrădării pasive, arestarea provizorie în caz de urgenţă poate fi dispusă:
a) fără cererea motivată a statului solicitant, atunci când notiţa roşie sau difuziunea de urmărire
internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol nu echivalează cu o
cerere de arestare provizorie în vederea extrădării;
b) anterior primirii cererii de extrădare;
c) întotdeauna doar în baza unei notiţe roşii sau a unei difuziuni de urmărire internaţională prin canalele
Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol;
d) de o instanță inferioară în grad curții de apel, luându-se în considerare caracterul urgent al cererii.

36. Extrădarea voluntară:

a) presupune, implicit, renunțarea la aplicarea regulii specialității;
b) exclude, implicit, orice examinare a existenței vreunui impediment care exclude extrădarea;
c) presupune o declaraţie a persoanei extrădabile în acest sens, declarație care este consemnată într-un
proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecată, de grefier, de persoana extrădabilă, de
avocatul ei şi de interpret, dacă este cazul;
d) exclude posibilitatea luării unei măsuri preventive asupra persoanei extrădabile.

37. În cazul opoziției la extrădare a persoanei extrădabile:

a) persoana a cărei extrădare este cerută îşi va putea formula apărările oral şi în scris, putând, totodată, să
propună probe;
b) proba cu martori este inadmisibilă;
c) mijloacele de probă încuviințate de instanță vor fi administrate în mod obligatoriu în aceeași ședință de
judecată în cadrul căreia s-a dispus asupra administrării probelor;
d) dacă informațiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român
să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanța competentă va admite oricum cererea de
extrădare.

38. Dintre afirmațiile de mai jos una singură este adevărată:

a) pentru predarea extrădatului este necesar şi suficient un extras al hotărârii judecătoreşti definitive prin
care se dispune extrădarea;
b) Ministerul Justiţiei aduce la cunoștință autorităţii competente a statului solicitant soluţia adoptată asupra
extrădării în termen de 2 luni, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă;
c) în caz de acordare a extrădării, statul solicitant stabilește locul şi data predării;
d) în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, persoana extrădată va fi
pusă în libertate.

8
39. În cazul extrădării active:
a) va putea fi solicitată extrădarea și pentru unele infracţiuni care sunt generic exceptate de la extrădare de
Legea nr. 302/2004;
b) în afara condiției privind gravitatea pedepsei prevăzute la art. 26, o condiție suplimentară pentru ca
România să poată solicita extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, este ca
împotriva acelei persoane să fie începută urmărirea penală in personam, în condițiile prevăzute în Codul de
procedură penală;
c) competența de a întocmi și transmite cererile de extrădare în numele statului român revine Ministerului
Justiției;
d) competența de a întocmi și transmite cererile de extrădare în numele statului român revine organului
judiciar.

40. Care dintre următoarele nu reprezintă o condiție pentru emiterea și transmiterea mandatului european
de arestare de către autoritățile judiciare române:
a) persoana solicitată se află pe teritoriul unui stat terț cu care un alt stat membru al Uniunii Europene are
încheiat un tratat bilateral de extrădare;
b) persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene;
c) nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia
sau graţierea;
d) atunci când arestarea şi predarea se solicită în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii, pedeapsa
prevăzută de legea română pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 2 ani
sau mai mare.

41. În procedura mandatului european de arestare:

a) procedura de emitere a mandatului european de arestare are caracter confidenţial până la momentul
emiterii mandatului;
b) originalul mandatului european de arestare nu se poate transmite autorității străine;
c) transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române către
autoritățile judiciare ale unui alt stat membru UE, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana,
are efect de întrerupere a termenului de prescripție a executării pedepsei;
d) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul urmăririi penale sau al judecăţii,
iar persoana solicitată este cetăţean sau rezident al statului de executare, acest stat este obligat să agreeze
la executarea eventualei pedepse în statul care a emis mandatul european de arestare.

42. Nu reprezintă motiv obligatoriu de refuz al executării unui mandat european de arestare situațiile:
a) când din informaţiile de care dispune reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru
aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării,
sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie
prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care
împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în
România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei
sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română;
d) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază

9
mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost
de competența autorităților române.
43. Reținerea sau arestarea în baza semnalării în Sistemul de Informații Schengen (SIS) implică unele reguli
și proceduri printre care nu se află:
a) semnalarea în SIS în vederea arestării echivalează cu un mandat european de arestare.
b) în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al
împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare,
instanţa dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile
preventive neprivative de libertate prevăzute de Codul de procedură penală.
c) în cazul obţinerii unui rezultat pozitiv cu privire la o persoană pentru care un alt stat membru a introdus o
semnalare în Sistemul de Informații Schengen în vederea arestării, Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române solicită statului membru semnalant să
confirme, în regim de urgenţă, valabilitatea deciziei în baza căreia a fost introdusă respectiva semnalare.
d) procurorul comunică de îndată decizia luată de Curtea de Apel către Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul I.G.P.R. şi către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

44. Predarea unei persoane vizată de un mandat european de arestare nu poate fi amânată atunci când:
a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care
face imposibilă predarea imediată;
b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an;
c) persoana respectivă este parte într-un litigiu aflat în fața instanței de contencios administrativ și fiscal;
d) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana
extrădată sau familia acesteia.

45. Potrivit dispoziţiilor art. 229 al legii, cererile de asistenţă nu vor trebui să conţină:
a) denumirea autorităţii judiciare solicitante şi denumirea autorităţii judiciare solicitate;
b) data la care se va împlini termenul de prescripție a răspunderii penale;
c) calificarea juridică a faptelor;
d) datele de identificare a suspectului, inculpatului sau condamnatului ori a martorului sau expertului,
după caz.

46. În materia asistenței judiciare în relația cu statele membre ale Uniunii Europene:
a) în timpul operaţiunilor şi activităţilor de supraveghere transfrontalieră, agenţii străini care desfăşoară
urmărirea pe teritoriul României sunt asimilaţi persoanelor care au aceeaşi calitate în statul român în privinţa
infracţiunilor comise împotriva lor sau de către ei;
b) statul ai cărui agenţi au cauzat prejudicii unei persoane pe teritoriul României nu trebuie să restituie
statului român totalitatea sumelor pe care le-a plătit victimelor sau altor persoane îndreptăţite în numele
acestora;
c) în cazul în care se solicită informaţii bancare, autoritatea solicitantă, prin cererea formulată, nu va trebui să
menţioneze și elementele pe baza cărora s-a stabilit că băncile aflate pe teritoriul României deţin
sau controlează conturile bancare;
d) atunci când adresa destinatarului este necunoscută sau când se cere o notificare formală, nu se mai
poate face trimiterea actelor de procedură până la momentul descoperirii adresei destinatarului.

10
47. Ordinul european de anchetă:
a) când România este stat emitent, poate fi emis numai de un judecător;
b) poate fi emis, în anumite situații, chiar dacă măsura sau măsurile indicate în ordinul european de anchetă
nu ar putea fi dispuse în aceleaşi condiţii într-o cauză internă similară, dar ar putea fi dispuse într-un alt stat
al Uniunii Europene;
c) este recunoscut, fără a fi necesară nicio altă formalitate, şi executat de către autoritatea competentă
română fără nicio excepție;
d) nu poate privi instituirea unei echipe comune de anchetă şi strângerea de probe în cadrul unei echipe
comune de anchetă.

48. Ordinul european de anchetă este supus unor reguli, printre care nu se află:
a) poate fi transmis şi prin intermediul sistemului de comunicaţii al Reţelei Judiciare Europene.
b) toate dificultăţile legate de transmiterea sau autenticitatea oricăror documente necesare pentru
executarea ordinului european de anchetă sunt soluţionate, în mod normal, prin contact direct între
autoritatea emitentă şi autoritatea de executare.
c) ordinul european de anchetă care completează un ordin precedent este emis cu respectarea dispoziţiilor
prevăzute de lege pentru emiterea unui astfel de ordin.
d) autoritatea română emitentă poate impune ca reprezentanţi ai uneia sau mai multor autorităţi române să
asiste la executarea ordinului european de anchetă în sprijinul autorităţilor competente ale statului de
executare.

49. Transferarea persoanelor condamnate:

a) este un act de cooperare internaţională în materie penală care constă în trecerea persoanelor
condamnate la sancţiuni neprivative de libertate, persoane care nu sunt resortisanţi ai statului unde au fost
condamnate, de pe teritoriul acestuia pe teritoriul statului ai cărui resortisanţi sunt şi unde urmează să
execute sau să continue executarea condamnării;
b) este un act de cooperare internaţională care presupune solicitarea exprimată de statul de condamnare,
statul de executare fiind obligat să fie de acord cu privire la acest transfer;
c) nu se poate realiza, în regulă generală, fără consimţământul condamnatului;
d) este un mijloc de asistență juridică internaţională în materie penală asemănător cu ordinul european de
anchetă, de care se deosebește sub foarte puține aspecte.

50. Potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004, nu se află printre condițiile speciale de recunoaștere și
executare în România a hotărârii judecătorești străine:
a) pedeapsa aplicată prin respectiva hotărâre este de minim 2 ani de închisoare;
b) persoana condamnată are cetăţenie română;
c) hotărârea este definitivă şi executorie;
d) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul
României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai
multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte.

11