Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

GARANŢIA PENTRU EVICŢIUNE ÎN CONTRACTUL DE


VÂNZARE

STUDENT:

GEORGIANA LOREDANA POPESCU

ANUL III

0
CUPRINS

INTRODUCERE ........................................................................................................ 2

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND GARANŢIA PENTRU


EVICŢIUNE ............................................................................................................... 3

Secţiunea I – Noţiunea de garanţie pentru evicţiune ....................................... 3


Secţiunea II – Evoluţia garanţiei pentru evicţiune .......................................... 4

CAPITOLUL II. APLICABILITATE IN DREPTUL CIVIL ................................ 5

Secţiunea I – Garanţia pentru evicţiune în contractul de vânzare-cumpărare ... 5

CONCLUZII ................................................................................................................ 7

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................... 8

1
INTRODUCERE

Garanţia pentru evicţiune a evoluat în timp, fiind o instituţie clasică a dreptului civil. O
analiză la zi, în lumina ultimelor soluţii jurisprudenţiale şi comentarii doctrinare, nu este deloc
lipsită de interes ,cu atât mai mult cu cât legislaţia noastră este într-o permanentă schimbare.
Se numeşte evicţiune, pierderea proprietăţii lucrului, în total ori în parte sau tulburarea
cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar. În dreptul nostru, Codul Civil
prevede că una dintre obligaţiile principale ale vânzătorului este aceea de a preda bunul, de
unde concluzia că,în masura în care dobânditorul este evins 1,tulburat, i se acordă posibilitatea
de a se întoarce împotriva autorului său. Obligaţia de garanţie este considerată un efect
accesoriu al contractului, garantul trebuind totdeauna să aştepte să fie tulburat, iar apoi să
acţioneze în garanţie.
Reglementată de Codul Civil român ca o formă de răspundere a vânzătorului,în
realitate, evicţiunea este o garanţie , fiind autohtonă şi abstractă, independentă de ideea de
culpă.

1
Potrivit Dictionarului explicativ al limbii române,evicţiunii înseamnă: pierdere a posesiunii unui bun(imobil) ca
urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiaşi bun, privare de un lucru obţinut
legal ca urmare a unei sentinţe sau a exercitării de către altcineva a dreptului său în privinţa aceluiaşi lucru;
deposedarea de un lucru obţinut legal, suferită în urma unei sentinţe sau a uui drept exercitat într-un anumit fel
de cineva.
2
CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND GARANŢIA PENTRU EVICŢIUNE

Secţiunea I – Noţiunea de garanţie pentru evicţiune

A garanta înseamnă, de fapt, a asigura persoanei căreia i s-a predat un lucru ,posesiunea
liniştită a acelui lucru. În sens restrâns, evicţiunea desemnează pierderea unui drept prin
judecată2. Termenul de „evicţiune” provine din latinescul „evictio, - onis” care înseamnă
deposedare, ceea ce înseamnă că o persoană pierde dreptul său asupra unui lucru întrucât prin
justiţie s-a recunoscut unui terţ un drept concurent cu al evinsului. În doctrina noastră juridică,
s-a subliniat că studiul textelor din Codul Civil relevă o sferă mai largă a notiunii , nefiind
indispensabilă o hotărâre judecătorească irevocabilă pentru angajarea răspunderii garantului.
Garanţia pentru evicţiune este proprie,în lipsa unei clauye contrare,doar contractelor cu titlu
oneros,în care debitorul acestei obligaţii a avut în vedere şi o contraprestaţie la data când a
contractat. Mai mult decât atât, întrucât raţiunea legii este aceeaşi,trebuie reţinut că, aplicabilă
contractelor cu titlu oneros, garanţia pentru evicţiune priveşte atât contractele translative de
proprietate,cât şi pe cele translative de folosinţă.
În dreptul nostru,ca principiu, regulile garanţiei pentru evicţiune sunt analiyate la titlul
dedicat vânzării,dar în acelaaşi timp sunt considerate reguli de drept comun.
În dreptul nostru, contractul de vănzare-cumpărare este contractul tip în materia
obligaţiei de evicţiune.
Obligaţia vânzătorului de a garanta cumpărătorului pentru evicţiune este prevăzută în
art. 1337 Codul Civil care dispune că: „vânzătorul este de drept obligat , după natura
contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiune totală sau parţială a lucrului
vândut,sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la
încheierea contractului3. Reglementări speciale în materia garanţiei pentru evicţiune găsim şi pe
plan european. Astfel, precum, Directiva 99/44/EC din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale
vânzării bunurilor de consum care se referă la vănzarea produselor si garanţiile asociate4.

2
Toader Camelia ,Evicţiunea în contractele civile, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, “Introducere”, p. IX şi
urm.
3
Pentru o privire comparativă a se vedea textul art.1626 din Codul Civil francez si textul art. 1695 din Noul Cod
Civil roman.
4
Publicată în Jurnalul Oficial EC L 171 din 7 iulie 1999.
3
Secţiunea II – Evoluţia garanţiei pentru evicţiune

Pentru a întelege un lucru, aceasta trebuie studiat în devenirea sa de-a lungul


timpului.Garanţia pentru evicţiune a cunoscut de-a lungul secolelor o evoluţie
importantă,având originea în dreptul antichităţii.
În dreptul roman, această obligaţie a cunoscut o dublă evoluţie,în funcţie de concepţia
despre buna-credinţă. Cea mai veche formă a vânzării este mancipaţiunea; dacă un terţ îl
acţiona în justiţie pe cumpărător,pretinzându-se proprietaar,vânzătorul era obligat să vină în
ajutorul acestuia pentru a dovedi că i-a transmis proprietatea cumpărătorului. Dacă vânzătorul
nu reuşea, cumpărătorul avea la indemână actio auctoritas prin care putea obţine dublul preţului
plătit.
În vechiul drept românesc, întâlnim menţionată obligaţia de garanţie pentru evicţiune în
Codul Caragea, la titlul dedicat vânzării şi în Codul Calimah , la titlul „tocmelor în genere”.
În dreptul feudal francez, vânzătorul îl asigură pe cumpărător contra tuturor celor ce ar
fi putut să-l deposedeye de bunul dobândit. Mai târziu, sub influenţa Şcolii dreptului
natural,garanţia pentru evicţiune este privită ca garanţie naturală.

4
CAPITOLUL II. APLICABILITATE IN DREPTUL CIVIL

Secţiunea I – Garanţia pentru evicţiune în contractul de vânzare-cumpărare

Garanţia pentru evicţiune reprezintă una dintre cele mai importante obligaţii
ale vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare şi este reglementată în Codul civil, în art.
1337-1352. Garanţia operează de drept în orice vânzare, ceea ce înseamnă că nu e necesar ca
parţile să introducă o clauză specifică în contract.

Scopul garanţiei îl reprezintă protejarea dreptului cumpărătorului de a nu fi tulburat în


folosinţa lucrului dobândit prin acel contract, nici de catre vânzător, nici de catre terţe persoane.
Juridic, termenul de evicţiune desemnează pierderea unui drept în urma unui proces, ceea ce
practic, în contractul de vânzare-cumpărare, reprezintă pierderea bunului de catre cumpărător.
Acţiunea în instanţa nu este intotdeauna obligatorie pentru pierderea dreptului. Atunci când un
terţ are un drept evident asupra bunului, procesul nu are sens.

Raspunderea pentru evicţiune este în fapt o obligaţie a carei incălcare se sancţionează


independent de vina (culpa) debitorului contractual, şi chiar daca vânzătorul a fost de bună-
credinţă. Obligaţia subzistă şi faţă de dobanditorii succesivi ai bunului, deci se poate invoca atat
împotriva vânzătorului cât şi împotriva oricărui autor anterior.

Garanţia pentru evicţiune poate avea doua forme: garanţia pentru faptele personale ale
vânzătorului şi garanţia pentru tulburările care provin de la terţi.

Garanţia faptului personal al vânzătorului

Este esenţială pentru contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul şi succesorii lui,


universali sau cu titlu universal fiind obligaţi să se abţina de la orice act, anterior sau ulterior
vânzării, de natura să ameninţe proprietatea, folosinţa sau detenţia cumpărătorului sau
a succesorilor acestuia asupra bunului vândut. Nu există termen limită pentru această obligaţie,
ci se consideră a fi o obligaţie permanentă si perpetuă.

Tulburarea poate fi de drept sau de fapt. Tulburarea de drept, interzisă vânzătorului,


poate fi invocarea unui drept pentru care nu există contract valabil, precum dreptul de abitaţie,
de servitute, uzufructul sau locaţiunea.

5
Tulburarea de fapt presupune garanţia vânzătorului pentru orice fapt material al său care
îl privează în tot sau în parte pe cumpărător de exercitarea dreptului de proprietate dobândit prin
contractul de vânzare-cumpărare. Cumpărătorul ameninţat cu o asemenea tulburare, poate
opune în instanţă excepţia de garanţie. Potrivit art. 1339 Codul Civil orice convenţie care
înlatură răspunderea vânzătorului pentru faptele personale este nulă.

Garanţia împotriva evicţiunii provenind de la terţi

Vânzătorul răspunde şi pentru evicţiunea ce provine de la o terţa persoană, cu precizarea


ca este necesar să se îndeplinească urmatoarele condiţii:
 Să existe o tulburare de drept;
 Cauza tulburării să fie anterioară datei de încheiere a contractului de vânzare-
cumpărare;
 Cumpărătorul să nu fi cunoscut cauza evicţiunii.

In cazul tulburarilor provenite de la terti, cumparatorul are dreptul sa se planga numai


pentru tulburarile de drept. Ceea ce presupune ca tertul invoca un drept real (precum
proprietatea, uzufructul, servitutea) asupra bunului dobandit prin vanzare-cumparare de catre
cumparator. De asemenea, tertul poate sa invoce un drept de creanta precum dreptul de
locatiune sau chiar sarcini sau servituti care greveaza bunul.

In principiu, vanzatorul poate fi chemat sa raspunda pentru tulburari de drept provenind


de la terti, dar numai tulburari a caror cauza este anterioara vanzarii (drepturi ale tertului
nascute anterior vanzarii, chiar daca exercitate ulterior).

De asemenea, obligatia vanzatorului la garantie exista numai daca, la data incheierii


contractului, cumparatorul nu a cunoscut faptul ca o terta persoana are sau pretinde ca are drept
asupra bunului. Sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator cade asupra
vanzatorului. Numai in cazuri deosebite, cumparatorul poate invoca necunoasterea si numai
daca aceasta este legitima comparativ cu gradul de cunostinte al cumparatorului, spre exemplu.

CONCLUZII

6
Transmiterea pe cale de accesorialitate a garanției pentru evicțiune permite posibilitatea
cumpărătorului evins de a se îndrepta în caz de evicțiune nu numai împotriva autorului său
direct, ci și împotriva autorilor anteriori, adică pe cale ascendentă. Proba anteriorității cauzei de
evicțiune și buna-credință în momentul încheierii contractului face posibilă exonerarea de
răspundere a vânzătorilor intermediari care, pentru a scurta șirul de procese succesive ale
chemărilor în garanție, vor putea cere cumpărătorului evins să își îndrepte acțiunea direct
împotriva celui vinovat de producerea evicțiunii, adică a autorului inițial. Atunci când acest
lucru nu este posibil, răspunderea vânzătorilor intermediari va fi una obiectivă și vor acționa
ulterior în regres pe cel responsabil.

Introducerea unei acțiuni în garanție pentru evicțiune, atât împotriva autorului direct, cât
și a vânzătorului implicat în producerea evicțiunii, ar putea rezolva într-un mod echitabil o
situație în care diferențele de preț în cadrul lanțului contractual ori starea diferită de
solvabilitate a garanților aruncă suportarea riscului evicțiunii asupra unei autor din lanțului
contractual, care este de bună-credință și care nu are o legătură contractuală directă cu
cumpărătorul evins.

BIBLIOGRAFIE

7
1. TRATATE,CURSURI UNIVERSITARE
1. Toader Camelia ,Introducere, Editura All Beck, Bucureşti, 1998;
2. Liviu Stănciulescu,Curs de drept civil.Contracte,Editura Hamangiu,Bucureşti,
2014.
2. ACTE NORMATIVE
1. Directiva 99/44/EC din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării
bunurilor de consum care se referă la vănzarea produselor si garanţiile
asociate(Publicată în Jurnalul Oficial EC L 171 din 7 iulie 1999).
3. SITE-URI INTERNET
1. www.juridice.ro
4. ALTE SURSE
1. Academia Română, Institutul de Lingvistică” Iorgu Iordan, Dicţionarul
explicativ al limbii române,Univers Enciclopedic,Bucureşti,1998