Sunteți pe pagina 1din 40

Universitatea de Vest ,,Vasile Goldi, Arad Facultatea de tiinte Juridice Catedra de Drept Public

DREPT FINANCIAR PUBLIC


Partea I-a si a II-a

Anul Universitar 2006 - 2007

Lector Univ. dr. Stngu Gheorghe

CUPRINS:
Dreptul financiar si finanele publice II. Bugete Publice III. Procedura Bugetara IV. Creditul Public V. Fiscalitate i politici financiare VI. Teoria Impozitelor i Taxelor VII. Impozitele Directe i Indirecte VIII. Procedura Fiscal IX. Cheltuielile Publice X. Evaziunea Fiscal i combaterea ei XI. Controlul Financiar XII. Finanele Uniunii Europene

I.

I. Dreptul financiar si finanele publice


Noiunea de finane Stiinta finantelor are ca obiect studierea modului de gestionare a finantelor (resurselor) publice si private. In literatura de specialitate, unii economisti considera finantele publice ca fiind: fonduri banesti la dispozitia statului (venituri ale statului si ale autoritatilor administrativ-teritoriale, resursele banesti prelevate la dispozitia statului in vederea indeplinirii sarcinilor functiilor si sarcinilor statului, mijloace de acoperire a cheltuielilor administratiei de stat si ale colectivitatilor locale etc.); bani si bunuri utilizate pentru functionarea institutiilor publice; totalitatea resurselor si a sarcinilor care se refera la activitatea institutiilor publice (venituri publice, cheltuieli publice, buget, datorie publica, trezorerie publica, precum si regulile care stabilesc regimul acestora); gospodaria statului si a altor organizatii politice; mijloacele de interventie a statului in economie (impozite, imprumuturi, alocatii bugetare, subventii etc.); ansamblul de activitati desfasurate de sectorul public al economiei, inclusiv administrarea finantelor publice si politicile financiare; relatiile sociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii fondurilor publice de resurse banesti si al repartizarii acestora in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii. In economia moderna, finantele publice nu mai reprezinta un simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor statului, ci, inainte de toate, un mijloc de interventie a acestuia in economic. Astfel, atentia specialistilor este indreptata ctre studierea instrumentelor cu ajutorul carora statul poate interveni in viata economica, a modalitatilor de finantare a proceselor economice, a relatiilor sociale. Prin urmare, se poate spune c finantele reprezinta acea parte a relatiilor economico-sociale exprimate in forma baneasca, care se folosesc in procesul repartitiei produsului intern brut si cu ajutorul carora se formeaza, se repartizeaza si gestioneaza fondurile banesti ale statului si ale agentilor economici necesare reproductiei sociale, actiunilor social-culturale, satisfacerii celorlalte cerinte comune ale societatii si cetatenilor. In tarile cu economie de piata, deci si in Romania, finantele se grupeaza in doua mari categorii: finante publice (asociate cu statul) si finante private (asociate cu institutiile cu capital privat). Formele finantelor. Finantele publice sunt asociate cu statul, cu unittile administrativ-teritoriale cu alte institutii de drept public; se confrunta cu probleme de echilibru financiar; statul poate lua masuri cu moneda nationala in care se constituie fondurile de resurse financiare; 3

resursele necesare realizarii functiilor si sarcinilor statului se procura de la persoane fizice si juridice prin masuri de constrngere (impozite si taxe) si masuri contractuale (imprumuturi publice). sunt folosite in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii; gestiunea finantelor publice este supusa dreptului public (administrativ si constitutional). Finantele private sunt asociate cu institutiile cu capital privat, intreprinderi, banci, societati de asigurare; se confrunta cu probleme de echilibru financiar; intreprinderile private nu pot influenta in mod legal moneda nationala; resursele necesare functionarii institutiilor private sunt realizate din resurse proprii, iar in completare, de pe piata, pe baze contractuale, in conditiile rezultate in urma confruntarii cererii cu oferta de capital de imprumut; sunt folosite in scopul realizarii de profit de catre intreprinzatorii individuali sau de catre actionarii (asociatii) societatilor comerciale; gestiunea finantelor private este supusa dreptului comercial. Rezulta ca finantele publice exprima relatii social-economice banesti asociate statului, unitatilor administrativ-teritoriale, prin intermediul carora se formeaza si se repartizeaza fondurile de resurse financiare publice in scopul dezvoltarii economice si sociale a tarii, satisfacerii celorlalte nevoi obstesti, iar finantele private exprima relatii social-economice banesti asociate sectorului privat. Noiunea de drept financiar Finanele publice cuprind relaiile referitoare la formarea, administrarea, repartizarea, ntrebuinarea i controlul fondurilor bneti ale bugetelor publice, fonduri care au caracter nerambursabil. Aceste fonduri publice se constituie, se repartizeaz, se administreaz i se controleaz n temeiul unor norme juridice. Intr-adevar, la fel ca alte activiti de interes economico-social, procedeele i mijloacele prin care statul i alte colectivitai publice isi procura fondurile banesti necesare se realizeaza, in mod practic, numai in urma i pe baza reglementrii acestor procedee sau mijloace prin norme juridice referitoare la impozite i la modul de percepere a lor, la cheltuielile publice i la modul de efectuare a lor. Normele juridice care au ca obiect de reglementare finantele publice constituie norme juridicie financiare. Totalitatea acestor norme juridice financiare alcatuiesc reglementarea juridica privind finanele publice sau legislatia finantelor publice. Ca atare, fenomenele financiare din interiorul societailor comerciale i intre acestea sunt subordonate dreptului privat. Desigur ca aceasta presupune obligatia tuturor agentilor economici de a organiza i conduce anumite evidente contabile i financiare necesare pentru controlul modului de determinare i plata a obligatiilor fiscale ale tuturor intreprinderilor. 4

Sub acest ultim aspect, adica al organizarii evidentelor mentionate, statul intervine prin norme juridice financiare i n sectorul privat al economiei romanesti. Organizarea i functionarea in bune conditiuni a serviciilor publice necesit resurse banesti importante. a) In acest scop, o prima categorie de norme juridice avand ca obiect de reglementare finantele publice o reprezinta cele privind procesul de formare, de constituire a resurselor banesti necesare satisfacerii nevoilor publice, adica fondurile banesti publice. Normele juridice din aceasta categorie asigura concentrarea in bugetele publice a resurselor banesti necesare constituirii si alimentarii veniturilor publice, adica a fondurilor banesti aflate la dispozitia organelor centrale si locale ale administratiei publice si a celor din domeniul asigurarilor sociale de stat. In aceasta categorie de norme juridice se cuprind reglementarile privind stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri publice. b) A doua categorie de norme juridice financiare sunt cele care stabilesc destinatiile pentru care pot fi utilizate veniturile publice, adica mai exact, natura cheltuielilor publice i procedura de efectuare a acestora. c) A treia categorie de norme juridice care au ca obiect finantele publice se refera la emisiunea si circulatia baneasca. d) O alt categorie de norme juridice financiare sunt cele privind creditul public. e) In fine o alta categorie de norme juridice financiare au ca obiect controlul financiar. Unii autori mai grupeaza normele juridice, tot dup domeniul de reglementare astfel: - norme de drept bugetar care reglementeaza elaborarea si aprobarea bugetelor ce compun sistemul unitar de bugete si executia acestora; - norme de drept fiscal care reglementeaza impozitele, taxele i celelalte venituri publice, precum i procedura de realizare a acestora; - norme care reglementeaza imprumutul public; - norme care reglementeaza controlul financiar. Dreptul financiar poate fi definit ca un ansamblu unitar de norme juridice care reglementeaza relatiile financiare de formare, administrare, intrebuintare si control al resurselor financiare publice, apartinand statului, comunitatilor locale si institutiilor publice. Reglementarea juridica avand drept obiect relatiile financiare este denumita n mai multe feluri: Astfel, prof. Ioan Gliga utilizeaza doua denumiri: dreptul finantelor publice si dreptul financiar public, aratand ca prima formula concorda cu titlul Legii finantelor publice iar cea de-a doua exprima faptul ca este vorba de ansamblul normelor juridice privind acte si operatiuni, numai din domeniul finantelor publice i nu din acele ale finanelor private. Prof. Dan Drosu aguna foloseste denumirea de drept financiar si fiscal, iar prof. Ioan Condor pe aceia de drept fiscal i financiar. 5

Dreptul financiar ca ramura a dreptului are mai multe subramuri: dreptul bugetar i dreptul fiscal. Dreptul financiar integreaza pe lang aceste ramuri orice norma juridica prin care statul si comunitatile isi asigura sub orice forma resursele financiare. Principalul izvor al dreptului financiar il constituie legea fundamentala a tarii. Prevederile constitutionale servesc pentru stabilirea competentelor organelor puterii legislative si cele ale puterii executive, centrale si locale, n elaborarea, adoptarea, executarea si incheierea bugetelor publice. De asemenea Constitutia stabileste principiile ce stau la baza politicii financiare, monetare si valutare a statului.In acelasi timp, Constitutia mai cuprinde principalele dispozitii privind: organizarea i functionarea Curtii de Conturi; raportul public ce se prezinta anual Parlamentului; statutul juridic al membrilor Curtii de Conturi. Din ansamblul prevederilor constitutionale rezulta ca legiuitorul a inteles sa acorde o importanta deosebita activitatii financiare publice, deoarece principalele competente in materie au fost atribuite puterii legislative. Celelalte legi, altele decat Constitutia, cuprind cele mai importante norme juridice financiare. Intre acestea, un loc important il ocupa Legea privind finantele publice, legile bugetare anuale si legile fiscale. Legea privind finantele publice si Legea finantelor publice locale reflecta, pe plan juridic, strategia si politica Romaniei in domeniul finantelor publice in legatur cu descentralizarea, autonomia unitatilor administrativteritoriale si a unitatilor economice de stat, tranzitia spre economia de piat si privatizarea.In acest fel, prin legile de fata se realizeaza adaptarea finantelor Romaniei la cerintele economiei de piata si ale statului de drept. Continutul legilor circumscrie insasi sfera finantelor publice, referinduse la: sistemul bugetar, cu categoriile de bugete publice care-l compun, adica: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele institutiilor publice, autonome, etc. Legile mentionate realizeaza o definire a cheltuielilor publice, a procesului bugetar si a clasificatiei bugetare. Astfel, principalele cheltuieli ce se pot finanta de la bugetul public sunt cele pentru nvatamant, sanatate, ocrotiri si asigurari sociale, cultura, arta, sport, protectie sociala, apararea trii si ordinea publica. In ce priveste procedura bugetara, se asigura, autonomia bugetelor locale, adica ale unitatilor administrativ-teritoriale prin: stabilirea competentei de aprobare a bugetelor de catre consiliile locale, ca organe deliberatoare (judet, municipiu, ora, comuna). Se prevede autonomia in domeniul finantelor asigurarilor sociale de stat, prin elaborarea si adoptarea unui buget separat de bugetul de stat si de bugetele locale. Legate de restructurarea procedurii bugetare sunt si instituirea emiterii bonurilor de tezaur. In caz de necesitate, reglementarea fondurilor speciale, ca anexe la bugetul de stat, constituirea unui fond de tezaur al statului i restrangerea virarilor de credite bugetare, corespunzator cresterii rolului de decizie al Parlamentului in domeniul finantelor publice. 6

Legile finantelor publice statueaza foarte clar caracterul legal al veniturilor publice, care nu pot fi stabilite decat prin lege. In acest sens, anual se stabileste lista impozitelor si taxelor si a celorlalte venituri ale statului care urmeaza sa se perceapa. Totodata, se interzice perceperea cu orice titlu sau denumire de contributii directe sau indirecte, altele decat cele prevazute de lege. Sunt prevazute si masuri legale pentru corecta determinare, incasare ritmica, la termenele legale si urmarirea silita a veniturilor publice, cu asigurarea cailor de atac pentru contribuabilii nemultumiti, dar i a sanctiunilor pentru cei ce nu respecta legislatia fiscala. Pentru finantarea institutiilor publice, legile cuprind un capitol distinct cu reglementari speciale. Veniturile publice sunt stabilite prin legi ordinare, care prevad principalele elemente ale fiecarui venit si masurile necesare pentru determinarea cuantumului acestuia si incasarea lui. Bugetul propriu al fiecarei unitati administrativ-teritoriale care are personalitate juridica (comuna, oras, municipiu, sector al Municipiului Bucuresti, judet, respectiv Municipiul Bucuresti), se aproba anual prin hotatari ale consiliilor acestor unitati. Tot prin astfel de hotarari se stabilesc masurile pentru executarea bugetelor locale si se aproba conturile anuale de executie ale bugetelor respective. De asemenea, consiliile respective au unele competente in ce priveste stabilirea unor taxe si majoritatea cotelor unor taxe si impozite locale, precum si de acordarea unor inlesniri fiscale.In acest sens, mentionam Ordonantele Guvernului, prin care se reglementeaza unele venituri publice, pe baza delegarii de competenta data de Parlament prin lege. Potrivit art.58 din Constitutia Romaniei din 1991, modificata, unica autoritate legiuitoare a tarii este Parlamentul.In baza art.114 din Constitutia Romaniei, Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice. Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante, precum si daca ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative. Din prevederile Constitutiei Romaniei, rezulta ca delegarea legislativa ce se acorda Guvernului este o exceptie de la regula ca unica autoritate legiuitoare, in baza principiului separarii puterilor in stat, este Parlamentul. Ca atare, delegarea legislativa respectiva se acorda in situatii specifice cand Parlamentul este in imposibilitate de a elabora legi, din diferite motive, printre care, desigur si vacanta parlamentara. De asemenea, prin hotarari ale Guvernului se stabilesc masuri pentru executarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat, dupa ce acestea au fost adoptate de catre Parlament. De altfel, Guvernul exercita conducerea generala a activitatii executive in domeniul finantelor publice, in care scop are indatorirea de a examina periodic situatia financiara pe economie, executia bugetului de stat si a bugetelor fondurilor speciale si de a stabili masuri pentru mentinerea sau mbunatatirea echilibrului financiar. 7

Prin decizii ale organelor locale ale puterii executive se stabilesc unele taxe si masuri pentru realizarea veniturilor publice si executarea bugetelor locale si se pot acorda unele inlesniri fiscale. Instructiunile, ordinele si celelalte acte cu caracter normativ ale Ministerului Finantelor Publice, emise in baza si pentru aplicarea legilor, ordonantelor si hotararilor Guvernului, stabilesc masuri pentru aplicarea unitara si uniforma a acestora. Astfel, de norme departamentale sunt emise pentru aplicarea, spre exemplu, a legilor, precum si a ordonantelor si hotararilor Guvernului in ce priveste conditiile de stabilire si urmarire a impozitelor, taxelor si altor venituri publice. Raportul juridic financiar Raporturile juridice iau fiint n temeiul legilor, ordonanelor i hotrrilor Guvernului i al celorlalte acte cu caracter normativ specific domeniului financiar. Normele juridice financiare sunt instituite de ctre stat cu scopul de a constitui temeiul raporturilor juridice ce se nasc n dreptul financiar. Fenomenul financiar capt contur i se poate realiza numai n cadrul unor raporturi juridice ce se nasc, se modific i se sting n baza izvoarelor de drept financiar care reglementeaz drepturile i obligaiile financiare publice i care reprezint, ca atare raporturile juridice financiare publice. Subiecii raporturilor juridice avnd ca obiect finanele publice sunt: a) Pe de o parte, organele financiare de stat, investite de lege cu atribuii de stat speficice elaborrii i executrii bugetelor publice, activitii de stabilire-percepere a impozitelor, de administrare i repartizare a fondurilor bneti ale bugetelor publice. Organele financiare sunt investite cu competena de a elabora i executa bugetele publice, de a stabili i ncasa veniturile publice, a le administra i apoi a le repartiza pe destinaii legale, precum i de control al aplicrii normelor juridice financiare. Practic, aceast competen se exercit de ctre Guvern, Ministerul Finanelor Publice i organele sale teritoriale, precum i de organele administrativ-terioriale cu competent n acest domeniu. Organele financiare de stat au o situaie juridic specific, n sensul c ele pot pretinde celuilalt subiect participant anumite prestaiuni sau abineri i, n acest scop, l pot controla, sanciona i executa silit. Aceasta nu nseamn c organele financiare nu au ndatorirea de a garanta drepturile i interesele legale ale celuilalt subiect participant. Spre exemplu, organele financiare au dreptul de a stabili veniturile publice (impozite, taxe, etc.) de a verifica i definitiva sumele cuvenite bugetelor publice, de a ncasa n contul bugetelor publice sumele reprezentnd venituri publice i de a ndruma, controla i urmri, inclusiv prin executarea silit realizarea impozitelor i taxelor, respectnd, n toat aceast activitate, drepturile i interesele contribuabililor. b) Pe de alt parte, contribuabilul, al doilea subiect participant la aceste raporturi juridice poate fi o persoan juridic, de drept public sau de drept privat sau o persoan fizic, creia i revin anumite drepturi i obligaii stabilite de reglementarea juridic din domeniul finanelor publice. 8

Spre exemplu, tuturor persoanelor care realizeaz venituri sau posed capital le revine obligaia de a plti anumite impozite, taxe sau alte venituri publice, devenind in acest fel, subiecti ai raporturilor juridice privind finantele publice. Situaia juridic a acestui al doilea subiect al raporturilor examinate este diferit de cea a primului subiect (organul de stat), deoarece i garanteaz respectarea drepturilor i intereselor prevzute de lege, adic, dac este nedreptit are dreptul de a ataca organele financiare de stat, aa cum se va vedea n capitolele speciale ale lucrrii de fa. Dup cum observm, subiecii raporturilor juridice privind finanele publice nu sunt egali n drepturi i obligaii, aa cum este cazul prilor n raporturile juridice de drept civil. Coninutul raporturilor juridice privind finanele publice include drepturile i ndatoririle ce revin celor doi subieci ai acestor raporturi. n acest sens, organele financiare de stat au dreptul i obligaia de a elabora bugetele publice i a lua msurile pentru executarea lor, de a aciona pentru stabilirea i ncasarea veniturilor publice, de a le administra n mod corespunztor, de a le repartiza potrivit destinaiilor legale. n acelai timp, al doilea subiect al raporturilor juridice privind finanele publice are ndatorirea de a exercita obligaia financiar ce i revine (spre exemplu de a plri impozitul stabilit) i dreptul de a pretinde s se aplice corect legea de ctre organul financiar de stat, putnd , la nevoie ataca msurile nelegale, la organele competente. Obiectul raporturilor juridice privind finanele publice este complex. El poate cuprinde activiti de natur organizatoric n materie bugetar, aciuni privind stabilirea i ncasarea veniturilor publice, aciuni referitoare la administrarea fondurilor publice, aciuni pentru repartizarea acestor fonduri pe destinaiile legale, aciuni de control financiar. Spre exemplu, un numr mare de activiti organizatorice sunt implicate de elaborarea i executarea bugetelor publice. Trebuie reinut c raporturile juridice care implic ncasarea i plata unor sume (impozite, taxe, etc.) au i un obiect material, reprezentat de sumele de bani respective. innd seama de elementele principale examinate mai sus, raporturile juridice financiare pot fi grupate, n funcie de particularitile obiectului lor, n raporturi bugetare, raporturi fiscale, raporturi de credit public, raporturi privind emisiunea i circulaia bneasc, raporturi valutare, raporturi de control financiar, fiecare n parte constituind o subramur a dreptului financiar. Astfel, avem drept bugetar, drept fiscal, dreptul creditului public, dreptul bancar, dreptul valutar i dreptul controlului financiar.

II. Bugete Publice


Bugetul de stat este: document-program, prin care statul prevede anual marimea si structura veniturilor si cheltuielilor din cadrul economiei publice; act de previziuni, sub forma unui tablou evolutiv si comparativ al veniturilor publice, precum si a destinatiilor acestora; act de autorizare, prin care, puterea executiva este imputernicita de puterea legislativa sa efectueze cheltuieli si sa perceapa venituri in acord cu prevederile legale; act anual, deoarece se elaboreaz anual, avand putere de actiune pe parcursul unui exercitiu financiar (in Romnia corespunde cu anul calendaristic); act juridic, prin care se prevad si se aproba, prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului sau ale institutiilor publice; sistem de fluxuri financiare, prin care se exprima atat fluxurile financiare privind formarea resurselor banesti publice, cat si fluxurile financiare ce se degaja in procesul de gestionare al acestora; instrument de politica a statului in domeniul fiscalitatii, in sensul ca, prin buget, se poate reflecta politica fiscala propriu-zisa sub aspect juridic, reprezinta un act prin care sunt prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului; sub aspect economic, subliniaza corelatiile macroeconomice si, in special, legatura cu nivelul si evolutia PIB. Bugetul general consolidat cuprinde ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar agregate si consolidate pentru a forma un intreg. Bugetul public National Notiunea de Buget Public National este mentionata in Constitutie si cuprinde : 1.Bugetul de stat : documentul elaborat si administrat de catre Guvern adoptat de catre Parlament, prin Lege, cuprinzand veniturile si cheltuielile aprobate prin legea bugetara anuala. 2. Bugetul asigurarilor sociale de stat :documentul ce se intocmeste distinct pe bugetul de stat se aproba de Parlament, prin lege separata, fiind administrat si gestionat de Ministerul Muncii. 3. Bugetele locale : bugete de venituri si cheltuieli ale unitatilor administrativteritoriale, elaborate autonom. Trasaturile si principiile bugetelor publice 1. Bugetul public este un act de previziuni, el prezentandu-se sub forma unui tablou evaluativ si comparativ de venituri publice, adica indica sursele banesti ale statului si destinatiile acestora exprimate in cheltuieli. 2.Bugetul public este un act de autoritate prin care puterea executiva este imputernicita de puterea legislativa sa cheltuiasca si sa prevada venituri in acord cu prevederile legale. 3.Bugetul este un act anual, anul bugetar ca perioada de exercitiu financiar este cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea si se poate urmari executia veniturilor si cheltuielilor. 10

4. Fiecare din componentele sistemului de bugete prin care se stabilesc resurse si cheltuieli publice se aprob printr-o lege. Principii bugetare 1.Principiul universalitatii, conform caruia, veniturile si cheltuielile publice trebuie inscrise in bugetul de stat cu sumele lor globale (totale). Acest principiu presupune ca toate veniturile publice si toate cheltuielile publice sa se realizeze numai in cadrul bugetului public, prin componentele sistemului acestuia. 2. Principiul unitatii, conform caruia toate veniturile si toate cheltuielile publice se inscriu intr-un singur document. Respectarea acestui principiu asigura o prezentare de ansamblu si o cunoastere clara a situatiei finantelor publice, respectiv a surselor de venituri si destinatia cheltuielilor, precum si a formei echilibrate sau deficitare a bugetului. 3. Principiul neafectarii veniturilor, conform caruia veniturile bugetare, prin perceperea lor, se depersonalizeaza, servind la acoperirea cheltuielilor publice privite in ansamblul lor. Repartizarea resurselor financiare pe destinatiile cheltuielilor nu implica in nici un fel egalitatea dintre un anumit venit si o anumita cheltuiala. 4. Principiul anualitatii bugetulul public, conform caruia durata de timp, pentru care Parlamentul autorizeaza Guvernul sa incaseze veniturile publice si sa efectueze cheltuielile publice sa fie de un an. 5. Principiul specializarii bugetare, conform caruia veniturile bugetare trebuie inscrise in buget si aprobate de Parlament pe surse de provenienta, iar cheltuielile publice ce urmeaza sa se efectueze, pe categorii definite de destinatie si in functie de continutul lor economic. 6. Principiul echilibrului bugetar, conform caruia bugetul trebuie sa fie echilibrat: veniturile publice sa acopere cheltuielile publice. Deficitul bugetar reprezinta o sursa de pericol care duce la starea de insolvabilitate si la inflatie, deoarece se acopera din imprumuturi de stat sau emisiuni monetare suplimentare. 7. Principiul publicitatii, conform caruia bugetul de stat este adus la cunostinta opiniei publice prin mijloace de publicitate. Dupa aprobarea de catre Parlament a legii bugetului de stat, aceasta se publica in Monitorul Oficial al Romniei si in culegeri legislative. SISTEMUL DE BUGETE Bugetul public reprezint instrumentul prin care statul isi indeplineste functiile pe care le exercita: de alocare, redistribuire, stabilizare macroeconomica, reglare a activitatii agentilor economici. Notiuni importante: buget de stat bugete locale buget al asigurarilor sociale de stat buget public national sistem unitar de bugete 11

buget general consolidat principii bugetare procedura bugetara etape ale procedurii bugetare cont de executie bugetara executia veniturilor executia cheltuielilor controlul executiei bugetului de stat executia de casa a bugetului de stat incheierea executiei, contul general al executiei si rezultatele executiei. Bugetul de stat reprezinta documentul - program prin care statul prevede anual marimea si structura veniturilor si cheltuielilor din cadrul economiei. Astfel, veniturile se inscriu dupa continutul lor fiscal sau nefiscal si dupa sursa de provenienta, in cadrul fiecarei subdiviziuni, stabilindu-se nivelul incasarilor. Cheltuielile se inscriu dupa continut si dupa destinatia pe care o capata, stabilindu-se nivelul acestora. Bugetul de stat este o componenta a bugetului public national. Bugetele publice sunt reglementate prin lege si adoptate de autoritatile competente. Exemple de bugete publice : bugetul de stat; bugetul asigurarilor sociale de stat; bugetele fondurilor speciale; bugetul trezoreriei statului; bugetele locale ; bugetele institutiilor publice,etc.

III. Procedura Bugetara


Procedura bugetara reprezinta un ansamblu de acte si operatiuni referitoare la intocmirea proiectului de buget, aprobarea si executarea lui, incheierea si aprobarea contului general de executie bugetara, precum si controlul executiei bugetare. Ministerul Finantelor publice, propune obiectivele politicii fiscale si bugetare impreuna cu limitele de cheltuieli pe ordonatorii principali de credit. Guvernul aproba propunerile Ministerului Finantelor Publice. Parlamentul este informat de guvern asupra principalelor orientari ale politicii macroeconomice si ale finantelor publice. Ministerul finantelor publice, transmite ordonatorilor principali de credite o scrisoare cadru continand contextul macroeconomic care sta la baza intocmirii bugetului, metodologiile de elaborare a acestuia si limitele de cheltuieli aprobate de guvern. 12

Ordonatorii principali de credite elaboreaza proiectele de buget propriu cu incadrarea in limitele de cheltuieli aprobate de guvern. Ministerul Finantelor publice elaboreaza proiectul legii bugetare si al bugetului pe care le comunica guvernului spre incuviintare. Guvernul aproba proiectul legii bugetare si al bugetului, transmitandul parlamentului spre dezbatere si aprobare. Parlamentul adopta bugetul de stat prin legea bugetului de stat, pe anul urmator, lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. Dupa adoptarea bugetului de catre legislativ se trece la executia bugetului pe anul bugetar, care in Romania incepe la 01.01. si se termina la 31.12. Dupa terminarea operatiunilor de executie bugetara efectuate de ordonatorii de credite, Ministerul Finantelor Publice elaboreaza proiectul legii executiei bugetare pe care il trimite executivului. Guvernul aproba acest proiect de lege si il trimite Parlamentului impreuna cu contul de executie bugetara. Contul de executie bugetara este verificat de catre Curtea de Conturi a Romaniei care intocmeste un raport cu privire la acesta. Parlamentul, in final, analizeaza raportul Curtii de Conturi si adopta legea de aprobare a contului de executie bugetara. Clasificatia bugetara Prin calasificatie bugetara se intelege gruparea veniturilor si cheltuielilor bugetare intr-o ordine obligatorie si dupa criterii unitare. Clasificatia este un document tehnic conceput din necesitati de sistematizare, rationalizare si simplificare a mijloacelor si metodelor de prelucrare a informatiilor, de unificare a limbajului folosit in activitatea financiara.

IV. Creditul Public


In situatiile in care veniturile bugetare ordinare se dovedesc a fi insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice sau cnd, in timpul executiei bugetare se inregistreaz goluri temporare de trezorerie, autorittile publice apeleaz, de cele mai multe ori, in vederea obtinerii de resurse financiare, la persoanele fizice sau juridice detinatoare de disponibilitti bnesti in vederea unui imprumut. Astfel, sub forma unor imprumuturi, sunt atrase resurse fmanciare care au caracter extraordinar. Imprumutul de stat apare astfel ca o obligatie bneasc rezultat dintr-un contract prin care statul obtine fonduri de la persoane fizice sau juridice (creditoare), angajndu-se totodat s ramburseze suma acestui imprumut impreun cu cheltuielile aferente acestuia (dobnzi, cstiguri sau alte remuneratii) intr-o perioad determinat. 13

Sau altfel spus, creditul public ,,reprezint imprumutul fcut de stat de la persoane fizice sau juridice, detintoare de mijloace bnesti, prin institutii specializatecare colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si le incredinteaza statului pentru o perioada determinata de timp. Avnd aceleasi surse de constituire, respectiv sumele de bani disponibile la un moment dat in economie, creditul public va intra in concurent cu creditul privat. Principalul avantaj pe care l-ar avea creditorii de resurse financiare in canalizarea acestora ctre imprumutul public il reprezinta solvabilitatea statului, care face din alocarea disponibilittilor pentru creditarea autoritatilor un plasament sigur. Creditul public reprezint imprumutul facut de stat la persoane fizice sau juridice, detinatoare de mijloace banesti, prin institutiile specializate (bnci, CEC-uri, case de asigurari si pensii, societati de asigurare si reasigurare etc.), care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si le incredinteaza statului pe o perioada determinata de timp. De regula, imprumutul public este utilizat pentru, pentru necesitatile de echilibru bugetar, pentru finantarea cheltuielilor militare, pentru finantarea serviciilor publice, pentru mentinerea ordinii publice sau pentru rambursarea datoriei publice scadente si pentru plata dobnzilor aferente. Pentru fiecare imprumut contractat, statul emite inscrisuri (efecte publice, titluri, hrtii de valoare, obligatiuni) in cupiuri de o anumit valoare. Valoarea mentionata pe fiecare cupiura a inscrisului imprumutului respectiv, reprezint valoarea nominal. Suma care poate fi obtinut pe inscrisul respectiv prin cotarea ei la burs reprezint valoarea real. Pretul cu care se cumpara si se vnd 100 de unitati monetare valoare nominal reprezint cursul obligatiunii. De regula, la lansarea unui imprumut de stat, cursul obligatiunii este sub pari (mai mic).

DATORIA PUBLICA Datoria publica interna si datoria publica externa. Datoria publica interna este partea din datoria publica, care reprezint totalitatea obligatiilor statului, provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de pe piata intern, inclusiv sumele primite temporar din sursele trezoreriei statului. Datoria publica intern cuprinde datoria publica guvemamentala intern si datoria publica locala intern. Datoria publica externa este partea din datoria publica care reprezint totalitatea obligatiior statului, provenind din imprumuturi de pe piata externa, contractate direct sau garantate de stat. Datoria public extern cuprinde datoria publica guvernarnental extern si datoria public locala extern. Imprumuturile externe contractate de stat se obtin pe baz de acorduri internationale si prin plasamente de titluri de valoare pe pietele financiare internationale.

14

Datoria publica cuprinde totalitatea obligatiilor bnesti pe care statul le are la un moment dat fata de creditorii interni si externi, rezultate din imprumuturi din moneda national si in valut, pe termen scurt, mediu si lung, contractate de stat in mod direct sau garantate de ctre acesta, inclusiv obligatiile fata de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar sau acoperirea deficitelor bugetului de stat. Datoria publica se stabileste si se gestioneaz in mod distinct pe cele dou forme ale ei: datoria public interna si datoria publica extern; Cuantificarea datoriei publice 1. In functie de termenul pentru care se contracteaz imprumuturi: datorie public pe termen scurt (flotanta); datorie public pe termen mediu lung (consolidata); 2. In functie de calitatea creditorilor: datorie publica brut (fiind data de valoarea totala a imprumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea); datorie publica net (in care nu intr valoarea imprumuturilor plasate la institutiile statului).

V. Fiscalitate si Politici Financiare


Politica Financiara
Prin politica financiara se intelege totalitatea principiilor, metodelor, a masurilor si instrumentelor concrete care calauzesc activitatea financiara a unui stat, a organelor sale financiare etc., precum si legislatia financiara utilizata in vederea infaptuirii obiectivelor sociale, economice etc., pe plan intern si extern. Politica financiara cuprinde totalitatea normelor financiare, folosite de stat pentru constituirea, repartizarea si optimizarea utilizarii resurselor financiare necesare realizarii telurilor politicii social-culturale, economice etc., ale tarii intr-o perioada data. Politica financiara stabileste raporturile financiare dintre stat, pe de o parte, si regii autonome, societati comerciale, institutii publice, cooperative, societati mixte, intreprinderi private si populatie pe de alta parte. Politica financiara concretizeaza folosirea constienta a legilor economice si demonstreaza cunoasterea, stapanirea si dirijarea proceselor economice si financiare; ea poate favoriza sau frana dezvoltarea sociala si economica a tarii. Politica financiara este diferita de la o tara la alta, fiind determinata de interesele categoriilor sociale pe care le exprima partidul de la putere, de potentialul economic al tarii, de nivelul de dezvoltare economica, de resursele naturale pe care le are tara, de metodele de implementare a economiei, precum si de conditiile interne si internationale.

15

Ca parte integranta a politicii generale, politica financiara consta si in utilizarea instrumentelor financiare pentru rezolvarea sarcinilor stabilite de catre Parlament si Guvern tarii cu privire la dezvoltarea invatamantului, pregatirea profesionala a personalului, recalificarea si reincadrarea in munca a somerilor, protectia sociala, ocrotirea sanatatii populatiei, promovarea culturii, dezvoltarea economica, stimularea progresului tehnic si stintific, pastrarea echilibrului ecologic, etc. Politica financiara trebuie sa aibe un caracter realist, sa fie elaborata si infaptuita pe baza cunoasterii temeinice a realitatilor, particularitatilor si posibilitatilor economiei. Politica financiara are menirea sa contribuie la promovarea intereselor statului, la colaborarea si cooperarea pe plan international. Politica financiara nu este stabilita o data pentru totdeauna, nu este imuabila, ci ea evolueaza, se modifica, se perfectioneaza si se adapteaza continuu, atat ca teluri, cat si in ceea ce priveste folosirea instrumentelor financiare Politica financiara are o anumita independenta fata de politica statului in alte domeni de activitate, deoarece are obiective proprii si foloseste instrumente si procedee specifice de realizare a lor. Realizarea obiectivelor sociale si economice, reclama realizarea unor importante resurse financiare din impozite, taxe, etc. Aceste venituri ale statului trebuie astfel reglementate, asezate si incasate incat sa stimuleze dezvoltarea activitatii agentilor economici, sa contribuie la cresterea potentialului economic al tarii. In domeniul resurselor financiare, politica financiara urmareste reglementarea si incasarea veniturilor, cu caracter fiscal si nefiscal, a resurselor financiare extraordinare ce se realizeaza din imprumuturile de stat, a emisiunii de moneda, din privatizarea unor societati, din vanzarea de locuinte proprietate de stat etc. In domeniul resurselor financiare publice, politica financiara este chemata sa determine cuantumul si izvoarele resurselor financiare care pot fi incasate de stat la fondurile sale financiare, procedeele de incasare a impozitelor si taxelor, precum si inraurirea pe care instrumentele fiscale o exercita asupra agentilor economici si asupra economiei in ansamblu. Fiscalitatea Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni (politice si de tehnica fiscala), efectuate in baza legii, care au ca scop final stabilirea impozitului ce revine in sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impozitele reprezinta prelevarea unei parti din veniturile, si/sau averea persoanelor fizice si juridice, la dispozitia statului, in vederea constituirii resurselor financiare publice necesare acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului. Caracterul obligatoriu: sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege cum ar fi: 16

- pentru muncitori si functionari: salariul; - pentru agentii economici: profitul; - pentru proprietarii funciari: renta; - pentru detinatorii de hartii de valori (actiuni, obligatiuni): venitul produs de acestea (dividende, dobanzi); - micii meseriasi si liber-profesionistii suporta impozitul pe venitul realizat de pe urma activitatii desfasurate. De asemenea, suporta, in mod obligatoriu impozit si persoanele care detin in proprietate anumite bunuri mobile sau imobile: proprietarii de imobile datoreaza impozitul pe cladiri, proprietarii de terenuri datoreaza impozitul pe terenuri, proprietarii de mijloace de transport datoreaza taxa asupra mijloacelor de transport. Caracterul obligatoriu se refera si la faptul ca efectuarea unor cheltuieli genereaza obligatia de plata a unui impozit catre stat. Astfel, la achizitia de bunuri se datoreaza taxa pe valoarea adaugata, accizele, taxele vamale. Ce este specific in cazul lor este faptul ca, spre deosebire de impozitele amintite mai sus, sarcina achitarii impozitului revine unei alte persoane (impozitul este cuprins in pretul platit, deci in cheltuiala, urmand sa il vireze statului persoana de la care au fost achizitionate bunurile). De asemenea, in cazul acestor impozite nu se individualizeaza cel care suporta efectiv impozitul, ci doar platitorul impozitului, care retine prin pret impozitul de la cumparator si il vireaza apoi statului. Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil, in schimbul carora platitorii nu pot solicita imediat statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Acestea, in momentul in care se colecteaza la bugetul statului se depersonalizeaza, urmand a fi destinate acoperirii cheltuielilor publice. La baza repartizarii pentru acoperirea cheltuielilor publice nu sta principiul conform caruia fiecare beneficiaza in functie de suma virata statului sub forma de impozite (exceptie facnd anumite contributii de asigurari sociale), ci cu totul alte considerente, legate de politica economica si sociala dusa de stat la un moment dat. Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de regula, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) sau executive (ordonantele de urgenta, ce evita trecerea prin Parlament - in cazul lor este nevoie de o aprobare ulterioara de catre Parlament), iar uneori, in anumite conditii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunt in legatura cu introducerea impozitelor de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale, impozite si taxe care, conform Constitutiei, sunt stabilite in limitele si conditiile legilor in vigoare. Rolul impozitului: - financiar: constituie principalul mijioc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice 17

- economic: mijioc de interventie a statului in economie, in special prin intermediul parghiilor economice - social: prin intermediul impozitelor are loc redistribuirea unei parti importante de PIB, intre veniturile diferitelor persoane fizice si/sau juridice. Principiile impunerii sunt cerinte stabilite de-a lungul timpului referitor la modalitatile de impunere. Principiile impunerii in viziunea lui Adam Smith erau: - principiul justetei impunerii (echitatii fiscale) - contributia cu impozite la bugetul statului sa se faca in functie de venitul obtinut sau averea detinuta; - principiul certitudinii impunerii - marimea impozitelor datorate de fiecare contribuabil trebuie sa fie certa, iar termenele, modalitatea si locul de plata sa fie bine stabilite si cunoscute; - principiul comodittii impunerii - impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil; - principiul randamentulul impozitelor - sistemul fiscal trebuie sa asigure incasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli si sa fie cat mai putin apasator pentru contribuabil. In prezent, impunerea trebuie sa raspunda principiilor de: - echitate fiscala: stabilirea minimului neimpozabil (poate fi stabilit numai in cazul impozitelor directe, neavnd aplicabilitatea in cazul impozitelor indirecte); impunerea sa fie generala; echitate fiscala orizontala: tratament fiscal egal pentru contribuabili cu situatii personale similare; echitate fiscala verticala: sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributiv a fiecaruia. - politica financiara: randament fiscal ridicat: - impozitul sa aib un caracter universal; - sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere; - volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus posibil.

stabilitate: -randamentul impozitului ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic; -randamentul unui impozit nu trebuie neaparat sa sporeasc odata cu cresterea volumului productiei si a veniturilor si nici sa scada in perioadele de criz. elasticitate: - impozitul sa fie adaptat in permanenta necesitatilor conjuncturale de venituri ale statului. politica economica: - folosirea impozitelor ca instrument de impulsionare a dezvoltrii unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare, ori de reducere a consumului unor marfuri, de extindere/restrangere a exportului/importului unor bunuri. 18

politica sociala: - influentarea comportamentului indivizilor in scopul reducerii/cresterii consumului anumitor bunuri sau servicii, dar si in scop de atragere a capitalului electoral. In Romania, prin intermediul Codului fiscal sunt instituite urmatoarele principii de impunere: - neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurind conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain; - certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice care, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si inelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale; - echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora; Acest principiu nu se mai respecta sub forma enuntata in Codul fiscal (prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora - aceasta forma de echitate fiscala apare in cazul in care se urmareste ca impozitarea sa duca la o pierdere de utilitate proportionala cu utilitatea totala obtinuta, iar in conditiile in care utilitatea marginala a unei sume scade pe masura ce creste venitul se obtine o pierdere de utilitate proportionala prin instituirea unor cote progresive pe transe) prin instituirea cotei unice de impozitare, dar se asigura echitatea fiscal prin faptul ca daca aceasta se refera la valoarea impozitului, fiecare contribuabil suporta un impozit proportional cu venitul realizat. - eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore. Presiunea fiscala (rata fiscalitatii) se determina ca raport intre totalul veniturilor fiscale si produsul intern brut si arata cat la suta din produsul intern brut este concentrat la dispozitia statului cu ajutorul taxelor si contributiilor.

Noul cod fiscal Incepand cu anul 2004, in tara noastra a fost pus in aplicare un nou Cod fiscal, dupa ce aproape saizeci de ani reglementarea impozitelor si a taxelor a fost stabilita prin diverse acte normative. Scopul principal al Codului fiscal este acela de a stabili cadrul legal ( normativ ) prin care se asigura resursele financiare publice necesare statului si a colectivitatilor publice locale pentru indeplinirea corespunzatoare a functiilor si sarcinilor lor.

19

Reglementarea printr-un cadru legal unitar a principalelor impozite si taxe stabilite in sarcina diferitelor categorii de persoane fizice/juridice denumite generic, contribuabili reprezinta fara indoiala, un demers pozitiv, intrucat adoptarea, punerea sa in aplicare si mentinerea in vigoare a unui Cod fiscal prezinta o serie de avantaje: ofera posibilitatea legiuitorului de a intelege, analiza corect si stabili in mod corespunzator (echilibrat si echitabil) obligatiile fiscale in raport cu necesitatile banesti ale statului sau ale colectivitatilor publice locale, dar si tinand seama de gradul de suportabilitate al contribuabililor; ajuta organele fiscale in activitatea bogata si complexa de colectare a veniturilor bugetare (prin aceea ca - avand la indemana un corpus legislativ stabil si unitar - ele isi vor putea indeplini mai usor si cu o mai mare eficacitate sarcinile stabilite); platitorii de impozite si taxe vor cunoaste mai bine care le sunt obligatiile, cum si cand trebuie sa le indeplineasca pentru a evita antrenarea si aplicarea prevederilor legale sanctionatoare; in fine, magistratii vor putea verifica - in mod specific - aplicarea corecta a legii fiscale, iar cercetatorii vor fi in masura sa interpreteze textele legale (reunite intr-un cod) si sa ofere solutiile corectei lor aplicari.Dar pentru a fi un instrument cu adevarat util si eficient, Codul ar trebui astfel alcatuit incat sa cuprinda dispozitii normative clare, exprimate prin formulari sintetice, care sa acopere in totalitate problematica vizata (in cazul de fata - domeniul fiscal) si sa se dovedeasca peren (adica sa nu necesite modificari la intervale scurte de timp) contribuind astfel la asigurarea stabilitatii raporturilor sociale.Codul fiscal adoptat prin Legea nr.571/2003 raspunde numai partial acestor imperative. Administrarea impozitelor si a taxelor reglementate de Codul fiscal, adica modul lor de colectare si incasare la buget se stabileste printr-un set de norme juridice speciale, reunite in Codul de procedura fiscala - si el recent adoptat. Prevederile Codului fiscal prevaleaza - in materie fiscala - asupra oricaror dispozitii cuprinse in alte acte normative.Astfel, se stabileste expres ca, in caz de conflict intre normele juridice (adica atunci cand, prin doua prevederi cuprinse in acte normative distincte, se aduc reglementari diferite unei aceleiasi situatii juridice) se vor aplica dispozitiile din Cod. Legiuitorul a urmarit - in acest fel - sa impuna Codul fiscal ca reglementare interna suprema in domeniul fiscalitatii. Desi reprezinta reglementarea interna suprema in materie fiscala, dispozitiile Codului fiscal se subordoneaza prevederilor oricaror acte internationale la care Romania este parte, ceea ce inseamna ca ori de cate ori un conflict intre o norma a Codului si o prevedere cuprinsa intr-un tratat semnat de Romania sau la care tara noastra a aderat solutia va fi aplicarea fara ezitare a normei internationale.Aceasta este, in fapt, consecinta obligatiilor internationale asumate de statul nostru prin Constitutie.

20

VI. Teoria Impozitelor si Taxelor


Elementele impozitului: Subiectul impozitului (contribuabilul): Persoana fizic sau juridica obligata prin lege la plata impozitului. La impozitul pe salariu, subiect al impozitului este salariatul, la impozitul pe profit agentul economic, la impozitul pe succesiuni, mostenitorul. Uneori, impozitul datorat de o persoana e varsat la buget de alta persoana (impozitul pe venitul din salarii datorat statului de salariat e varsat la buget de angajator. Suportatorul impozitului (destinatarul) Persoana ce suporta efectiv impozitul. Aceasta coincide sau nu cu subiectul impozitului. Suportatorul impozitului poate fi alta persoana decat subiectul (in cazul TVA, subiectul este persoana ce realizeaza activitatea de comert, iar suportatorul este consumatorul final). Obiectul impunerii sau Materia supusa impunerii. Aceasta este pentru impozitele directe, venitul sau profitul, iar pentru impozitele indirecte, pretul produsului ce face obiectul vnzarii, tariful serviciului prestat, pretul bunului importat sau exportat. Sursa impozitului In cazul impozitelor pe venit, obiectul coincide cu sursa; in cazul impozitelor pe avere, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii. Unitatea de impunere Se folosete la exprimarea unor caracteristici ale dimensiunii obiectului impozabil. Se exprima prin: unitate monetara, in cazul impozitelor pe venit; m.p de suprafata utila, la impozitul pe cladiri etc.. Cota impozitului Impozitul poate fi stabilit in sume fixe sau in cote procentuale (proportionale, progresive, regresive). Asieta (modul de asezare a impozitului) Totalitatea masurilor care se iau de catre organele fiscale in legtura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea cuantumului impozitului datorat statului. Termenul de plata Data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Depasirea termenului atrage dupa sine majorari si penalitati de intarziere. Tehnica impunerii se refera la operatiunile efectuate si metodele utilizate pentru a stabili cuantumul unui impozit. Ea cuprinde urmatoarele operatiuni: a. Asezarea impozitului. 21

Aceasta operatiune are drept scop constatarea si evaluarea materiei impozabile. Obiecte impozabile pot fi: - veniturile persoanelor fizice (salarii, beneficii, onorarii, dividende, venituri din chirii, dobanzi etc.); - veniturile agentilor economici (profituri, dividende, beneficii); - cheltuielile (in cazul impozitelor indirecte); -averea (cladiri, terenuri agricole, donatii, succesiuni). Evaluarea materiei impozabile se poate realiza apeland fie la metoda evaluarii indirecte, bazata pe prezumtie, fie la metoda evaluarii directe bazata pe probe. Metoda evaluarii indirecte cunoaste 3 variante de realizare: 1. Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil - este specifica impoziteior de tip real, permitand stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozabil, fara sa se ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar erau folosite drept criterii pentru stabilirea marimii obiectului impozabil: suprafata de teren, numarul animalelor din gospodarie, pretul pamantului, arenda. 2. Evaluarea forfetara - consta in aceea ca organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil. 3. Evaluarea administrativa - are caracteristic faptul ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispozitie in masura in care subiectul impozitului nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentnd argumentele de rigoare. Metoda evaluarii directe cunoaste 2 variante: 1. Evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane - consta in aceea ca marimea obiectului impozabil se stabileste pe baza declaratiei scrise de catre o terta persoana, care cunoaste aceasta marime, care este obligata prin lege sa o depuna la organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit muncitorilor si functionarilor sai, chiriasii declar chiria achitata proprietarului etc. Aceasta metoda prezinta avantajul ca elimina, in cea mai mare parte, posibilitatea sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila, deoarece, terta persoana care declara venitul nu este interesata sa ascunda adevarul.

2. Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului. - contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturile si cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfoara, sa incheie un bilant fiscal, sa intocmeasca si sa inainteze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile pe care le realizeaza si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea acestora. 22

La stabilirea marimii obiectului impozabil se pot acorda o serie de reduceri, care se numesc facilitati fiscale. Astfel de facilitati fiscale sunt: - stabilirea minimului neimpozabil la impozitele directe; - efectuare unor scazaminte, din totalul veniturilor impozabile, cum sunt: cheltuielile de productie, dobanda, pierderi, sponsorizari; - acordarea unor facilitati in functie de situatia familial a contribuabilului. b. Determinarea cuantumului impozitului In functie de modul de stabilire distingem impozite de repartitie si impozite de cotitate. Impozitele de reparatitie s-au caracterizat prin faptul ca statul, in functie de nevoile sale de venituri, proceda la stabilirea sumei globale a impozitelor ce urmau sa fie incasate pe intreg teritoriul tarii; aceasta suma era apoi repartizata pe unitati administrativ - teritoriale, iar la unitatea de baza (de exemplu, comuna) avea loc defalcarea, pe subiecte sau obiecte impozabile, a sumei atribuite. Impozitele de cotitate se stabilesc, pornind de jos in sus, determinat pentru fiecare platitor in parte. c. Perceperea impozitului Cuprinde ansamblul operatiunilor prin care impozitul este incasat de organele fiscale insarcinate cu aceste atributii. Incasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat in perioada capitalismului ascendent si se utilizeaza si in prezent. In conditiile existentei unui asemenea aparat, perceperea impozitelor se realizeaz astfel: a. direct de catre organele fiscale de la platitori; b. prin stopaj la sursa; c. prin aplicarea de timbre fiscale. Incasarea impozitelor de catre organele fiscale direct de la platitori cunoaste 2 variante: a) cand platitorul este obligat sa se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul datorat statului (in acest caz, avem de-a face cu asa numitul impozit portabil); b) cand organul fiscal are obligatia de a se deplasa la domiciliul platitorilor pentru a le solicita sa achite impozitul (impozitul cherabil). Stopajul la sursa consta in aceea ca impozitul se retine si se varsa la stat de catre o terta persoana. Spre exemplu intreprinderile si institutiile sunt obligate sa retina impozitul pe salariu datorat statului de personalul acestora si sa-l verse la bugetul statului. Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practica in cazul taxelor datorate statului pentru actiunile in justiie si, de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele si diferite documente elaborate de notariate publice si de organe ale administratiei de stat.

23

Gradul de colectare (incasare) a impozitelor se deterrnina ca raport intre suma impozitelor incasate si suma impozitelor prevazute in bugetul aprobat si reprezinta o modalitate de analiza a eficacitatii procesului de colectare a impozitelor taxelor si contributiilor la nivelul administratiei publice. Obligatia fiscala reprezinta obligatia persoanelor fizice si juridice: - de a declara organelor fiscale bunurile si veniturile impozabile, precum si impozitele, taxele, contributiile si alte sume cu caracter fiscal datorate bugetului general consolidat; - de a calcula, de a inregistra in evidentele contabile si fiscale impozitele, taxele, contributiile si alte sume cu caracter fiscal datorate bugetului general consolidat; - de a plati aceste sume datorate la termenele stabilite prin legislatie; - de a plati dobanzi si penalitati de intarziere, aferente impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume cu caracter fiscal datorate bugetului general consolidat in cazul in care acestea nu au fost achitate la termenele stabilite de lege si in cuantumul corect (dobanzile si penalitatile de intarziere se stabilesc, de regula, in urma unei inspectii fiscale); - de a calcula, de a retine si de a inregistra in evidentele contabile si de plata, la termenele legale, impozitele si contributiile care se realizeaz prin stopaj la sursa. Caracteristici: - este o obligatie legala, deoarece isi are originea in acte normative: - este o obligatie juridica, deoarece da nastere la relatii juridice intre platitor si stat; - are forma baneasca in toate cazurile. Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a percepe, prin organele fiscale impozite, taxe, contributii si alte venituri cu caracter fiscal, in contul bugetului general consolidat, precum si de a percepe dobanzi si penalitati de intarziere in cazul in care ele nu sunt platite statului la termenele stabilite de lege si in cuantumurile corespunzatoare, de la persoanele juridice sau fizice, dupa caz, in baza unor acte normative. Titlul de creanta fiscala: este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia fiscala a unei persoane fizice sau juridice. Caracteristici: - nu constituie drepturi si obligatii, ci numai constata existenta acestora; - are forta de titlu executoriu si poate fi atacat pe cale administrativa si pe cale judiciara, in cazurile prevazute de lege. In functie de scopul pentru care este intocmit titlul de creanta fiscala poate fi: 1. Titlul de creanta explicit: se intocmeste exclusiv in scopul de a constata si individualiza un impozit, o taxa sau un alt venit bugetar in sarcina unui contribuabil ca subiect individualizat. 2. Titlul de creanta implicit: are, in principal, o alta destinatie si se intocmeste fie de catre platitori, fie de catre organele fiscale. In functie de natura sumelor de plata si statutul juridic al contribuabililor, avem urmatoarele documente: 24

1. procesul verbal de impunere sau actul decarativ al contribuabilului: 2. deconturile sau declaratiile fiscale; 3. actele de control; 4. declaratia vamal; 5. procesul verbal de constatare a contraventiei; 6. ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei respective. Stingerea obligatiei fiscale: obligatia fiscala se stinge in momentul in care relaita juridica, decurgand din aceasta intre platitor si stat, nu mai exista, iar dreptul de creanta al statului asupra contribuabililor inceteaza. Cai si modalitati de stingere a obligatiei fiscale: 1. plata impozitelor si a celorlalte obligatii fata de buget; 2. compensarea (din platile exigibile la o anumita scadenta sunt deduse sumele platite in plus la buget la scadentele anterioare); 3. anularea obligatiei fiscale (ca urmare a unor masuri generale); 4. prescriptia (isi produce efectul prin trecerea unei perioade de timp de la nasterea si inregistrarea obligatiilor fiscale); 5. scutire sau reducere a impozitelor 6. executare silita (statul, prin intermediul organelor fiscale, urmarete stingerea obligatiei fiscale a persoanei fizice sau juridice prin valorificarea bunurilor acestora sau prin poprirea sumelor detinute). Raspunderea in domeniul fiscal. 1. Raspunderea administrativa, sub urmatoarele forme: - contraventiile; - majorarile de intarziere. 2. Raspunderea disciplinara; 3. Raspunderea materiala; 4. Raspunderea penala. Executarea silita a creantelor fiscale: - executarea silit a creantelor fiscale reprezinta o procedura extraordinara de realizare a veniturilor bugetare si a altor drepturi ale statului; - in cazul in care debitorul nu-si achita obligatiile, organul de executare silita ii transmite o instiintare de plata prin care se specifica faptul ca obligatia sa fie achitata in termen de 15 zile; - daca nu se plateste, in continuare, organul de executare incepe executarea silita prin trimiterea unei somatii; - executarea silita incepe numai in temeiul unui titlu executoriu. Executarea silita prin poprire: sunt supuse orice sume urmaribile, reprezentnd venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta. Executarea silita asupra bunurilor mobile: sunt supuse executarii silite orice bunuri mobile ale debitorului. Executarea silita asupra bunurilor imobile: sunt supuse bunurile imobile ale debitorului. Organul de executare silita este obligat sa intocmeasca un proces verbal de identificare a bunului supus executarii. Clasificarea impozitelor este urmatoarea: 25

1. dupa trasaturile de fond si forma: - impozite directe; - impozite reale; - impozite personale: impozite pe venit si impozite pe avere; - impozite indirecte. 2. dupa obiectul impunerii: - impozite pe venit; - impozite pe avere; - impozite pe cheltuieli. 3. dupa scopul urmarit: - impozite financiare; - impozite de ordine. 4. dupa frecventa cu care se realizeaza: - impozite permanente (ordinare); - impozite incidentale (extraordinare). 5. dupa institutia care le administreaza: - impozite in state de tip federal: impozite federale, impozite ale statelor, provinciilor sau regiunilor si impozite locale; - impozite in state de tip unitar: impozite ale administratiei centrale de stat si impozite locale.

Taxele
Definitia si trasaturile caracteristice taxelor Taxele reprezinta, alaturi de impozite, cea de-a doua categorie principala de venituri bugetare curente. Taxele sunt plati achitate de catre persoanele fizice si/sau juridice pentru anumite acte sau servicii indeplinite/prestate-la cererea si in folosul acestora- de catre anumite organe de stat, institutii publice sau alte persoane asimilate acestora. Spre deosebire de impozite, taxele prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice: - subiectul platitor al taxei este intodeauna precis determinat doar din momentul cand acesta solicita indeplinirea unui act, prestarea unui serviciu ori efectuarea unei lucrari din partea unui organ de stat sau a unei institutii publice. - taxa reprezinta o plata neechivalenta pentru actele, serviciile sau lucrarile prestate/efectuate de organele de stat sau institutii publice care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii sau rezolva alte interese legitime ale diferitelor persoane fizice si/sau juridice. Plata serviciilor sau lucrarilor este-in principiu- neechivalenta, deoarece aceasta poate fi-potrivit legii- mai mare sau mai mica in raport cu valoarea efectiva a prestatiilor efectuate ; cuantumul taxelor este stabilit-in principalavandu-se in vedere alte criterii (politico-economice) decat valoarea in sine a prestatiei organului de stat. 26

- taxa reprezinta o contributie stabilita in sarcina contribuabilului cu scopul de a se asigura astfel acoperirea in parte a cheltuielilor efectuate de catre organele de stat si/sau de catre institutiile publice cu indeplinirea/prestarea actelor, respectiv serviciilor solicitate de diferite persoane (fizice si/sau juridice). - taxa este anticipativa, ea datorandu-se si trebuind sa fie achitata in momentul solicitarii actului, serviciului sau lucrarii ce urmeaza a fi indeplinit sau efectuat de catre organul de stat sau institutia publica competenta. - taxa trebuie sa fie unica, in sensul ca pentru unul si acelasi act sau serviciu indeplinit/prestat unei persoane, aceasta datoreaza taxa o singura data. - actele care nu au fost legal taxate sunt lovite de nulitate. - raspunderea pentru naindeplinirea obligatiei de plata a taxelor revine primordial persoanei incadrata la organul de stat sau institutia publica prestatoare a serviciului sau lucrarii (care avea obligatia sa pretinda si sa perceapa taxa) si nu contribuabilului.

VII. Impozitele Directe si Indirecte


Impozitele directe sunt impozitele care se datoreaza pentru venitul obtinut sau pentru averea detinuta. Clasificarea impozitelor directe: a) impozite reale; b) impozite personale: - impozitele pe venit; - impozitele pe avere. Impozitele reale se aplica asupra pamantului, cladirilor activitatilor industriale, cornerciale, profesiilor libere, capitalurilor banesti, la impunere luandu-se in considerare produsul brut al obiectului impozabil si nu cel net. Impozitele personale sunt impozitele aplicate asupra venitului sau averii contribuabilului. Impozitele personale se diferentiaza in functie de marimea veniturilor a averii si de situatia personala a fiecarui platitor. Impozitul pe venit se aplica asupra veniturilor realizate de persoanele fizice si juridice. Impozitele indirecte reprezinta impozitele percepute cu prilejul vanzarii unor bunuri, prestarii unor servicii, importurilor sau exporturilor. Trasaturi ale impozitelor indirecte: - comoditate si cost relativ redus de percepere; - nu tin cont de venitul sau de averea personala a celor care le platesc;

- caracter regresiv (nivelul impozitelor directe find acelasi, indiferent de marimea venitului sau averii contribuabilului, ponderea impozitelor indirecte in total venitul va fi mai mare in cazul unui contribuabil cu un venit redus decat in cazul unui contribuabil cu un venit ridicat); - afecteaza veniturile reale, deci puterea de cumparare. 27

Clasificarea impozitelor indirecte: a) taxe de consumatie: - taxe speciale de consumatie = accize; - taxe generale pe vanzari = impozitul pe cifra de afaceri si taxa pe valoarea adaugata. b) venituri ale monopolurilor fiscale; c) taxe vamale. Notiuni importante :

impozite directe
- impozite reale - impozite personale - impozite pe venit - impozite pe avere - impunere separata - impunere globala - cotele impunerii - criterii ale impunerii - metode de evitare a dublei, impuneri internationale

impozite indirecte;
-taxe de consumatie; -accize; -impozit pe cifra de afaceri; -taxa pe valoarea adaugata; -monopoluri fiscale; -taxe vamale; -clauza natiunii celei mai favorizate; -preferinte vamale; -uniune vamala; -principiul destinatiei; -sistem global de preferinte comerciale.

VIII. Procedura Fiscala


Procedura fiscala si etapele ei De regula, legea induce ideea unei manifestari de vointa a subiectilor procesuali ( a autoritatilor publice, a participantilor la actul de procedura ) facute in vederea producerii unor efecte juridice printr-un act procedural. In literatura juridica se spune ca ,,in materia procedurala exista o legatura interna intre forma si fondul actului.

28

Prin stabilirea unei produceri se creeaza cadrul de manifestare, urmarit de legiuitor, pentru ca toti subiectii implicati sa isi exercite drepturile si obligatile.Pentru prima data in perioada postbelica, in materie fiscala a fost a adoptat un Cod de procedura fiscala prin Ordonanta Guvernului nr.92/2003, aprobata prin Legea nr.174/2004.Totodata au fost aprobate prin Hotararea Guvernului nr.1050/2004, Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala. Codul de procedura fiscala reglementeaza domeniul sau de aplicare, care cuprinde drepturile si obligatiile subiectilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetelor de stat si bugetelor locale, prevazute in Codul fiscal.Practic acest cod stabileste procedura de drept comun, iar acolo unde nu dispune Codul se vor aplica prevederile Codului de procedura civila. Interpretarea reglementarilor fiscale se va face cu respectarea vointei legiuitorului. Luandu-si o masura de prevedere, in privinta stabilitatii cadrului procedural fiscal, legiuitorul a stabilit ca orice modificare sau completare a Codului de procedura fiscala se poate face numai prin lege, promovata de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege.Pentru aplicarea unitara a prevederilor Codului de procedura fiscala, la nivel central s-a constituit Comisia fiscala centrala, care in acest sens poate emite decizii. Etapele procedurii fiscale Inregistrarea fiscala si evidenta contabila si fiscala; Declaratia fiscala; Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat; Inspectia fiscala;

IX. Cheltuielile Publice


Cheltuielile publice reprezint relatiile economico - sociale in form bneasca, care se manifesta intre stat si persoane fizice sau juridice, cu ocazia redistribuirii si utilizrii resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia. Cheltuielile publice se materializeaz in pltile efectuate de stat din resursele mobilizate pe diferite ci, pentru achizitii de bunuri sau prestri de servicii, necesare pentru indeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului. 29

Componentele cheltuielilor publice. Cheltuielile publice includ: cheltuielile publice efectuate de administratiile publice centrale de stat, din fondurile bugetare si extrabugetare; cheltuielile colectivittilor locale (ale unittilor administrativ teritoriale); cheltuielile finantate din fondul asigurarilor sociale de stat; cheltuielile organismelor/administratiilor internationale, finantate din resursele publice prelevate de la membrii acestora. Pornind de la definitia conform creia cheltuielile publice exprim relatii economico-sociale, in form bneasc, care se manifest intre stat si persoanele fizice si juridice, este bine s se specifice c, cheltuielile publice nu trebuie confundate cu cheltuielile bugetare. Cu alte cuvinte, asa curn se poate deduce si din ceea ce urmeaza , cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, ns nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare. Asemanari si deosebiri intre cheltuielile publice si cheltuielile bugetare: Cheltuielile publice cuprind toate cheltuielile care se efectueaza prin intermediul institutiilor publice; sunt acoperite att de la buget (central sau local), cat si din fondurile extrabugetare sau din bugetele proprii ale institutiilor, pe seama veniturilor realizate; dimensionarea si repartizarea acestora rezulta direct din necesitatea satisfacerii nevoilor publice. Cheltuielile bugetare cuprind cheltuielile inscrise in bugetele din cadrul sistemului public de bugete; sunt acoperite doar de la buget (central, local, al asigurrilor sociale de stat); dimensionarea si repartizarea rezult in urma aprobarii de ctre Parlament sau consilii locale.

Clasificarea cheltuielilor publice inscrise in bugetul de stat, in Romnia: I. CHELTUIELI CURENTE 1. CHELTUIELI DE PERSONAL 2. CHELTUIELI MATERIALE SI SERVICII 3. SUBVENTII Subventii de la buget pentru institutii publice Subventii pe produse si activitati Subventii pentru acoperirea diferentelor de pret si tarif Subventii pentru transportul feroviar public de clatori Subventii pentru transportul de cltori cu metroul 3. PRIME 4. TRANSFERURI Transferuri consolidabile 30

Transferuri din bugetul de stat ctre bugetele locale pentru dezvoltarea sistemului energetic. Transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale pentru drumuri judetene, comunale si pentru strzile care se vor amenaja in perimetrele destinate constructiilor de cvartale de locuinte noi in localitatile rurale si urbane. Transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale pentru investitii finantate partial din imprumuturi externe Transferuri din bugetul de stat ctre bugetul asigurrilor sociale de stat Transferuri din bugetul de stat ctre bugetele locale pentru drepturile acordate persoanelor cu handicap Transferuri din bugetul de stat ctre bugetul fondului de asigurri sociale de sanatate reprezentnd contributia datorat de persoanele care satiisfac serviciul militar in termen Transferuri din bugetul de stat catre bugetul fondului de asigurri sociale de snatate reprezentnd contributia datorata de persoanele care execut o pedeaps privativ de libertate sau arest preventiv. Program privind pietruirea drumurilor comunale si alimentarea cu apa a satelor Transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru constructii de locuinte Transferuri de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru finantarea elaborarii si/sau actualizarii planurilor urbanistice generale si a regulamentelor locale de urbanism. 5. DOBANZI Dobanzi aferente datoriei publice interne Dobanzi, comisioane sialte costuri aferente datoriei publice externe Cheltuieli ocazionate de emisiunea si plasarea titlurilor de stat si de riscurile garantiilor date de stat in conditiile legii Diferente de curs aferente datoriei publice externe Diferente de curs aferente datoriei publice interne 6. REZERVE II. CHELTUIELI DE CAPITAL III. IMPRUMUTURI ACORDATE Imprumuturi acordate pentru finalizarea unor obiective aprobate prin conventii bilaterale si acorduri interguvernamentale Imprumuturi acordate persoanelor care beneficiaz de statutul de refugiat si sunt lipsite de mijloace de existenta. Microcredite acordate persoanelor fizice care desfsoar activitti pe cont propriu, aductoare de venituri, in vederea intretinerii materiale. IV. RAMBURSARI DE CREDITE, PLATI DE DOBANZI SI COMISIOANE LA CREDITE Rambursari de credite externe si plati de dobanzi si comisioane la credite externe contractate de ordonatorii de credite Rambursari de credite externe 31

Plati de dobanzi si comisioane Rambursari de credite interne si plati de dobanzi si comisioane aferente acestora Rambursari la credite interne Plati de dobanzi si comisioane

X. Evaziunea Fiscala si combaterea ei


Faptele de sustragere de la impunere sau plata pentru impozite, taxe, contributii datorate bugetului public au fost denumite in doctrina drept fapte de evaziune fiscala. In literatura de specialitate este intalnita ideea unei sfere mai largi a notiunii de evaziune fiscala, dacat cea care face obiectul dreptului, vorbinduse de o evaziune fiscala legala si de o evaziune fiscala frauduloasa. Evaziunea fiscala legala, adica la adapostul legii, ar permite sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila far aca aceasta conduita sa fie considerata ca o incalcare a legii. Astfel, in situatia reducerii impozitului ca urmare a scaderii din profitul impozabil a cheltuielilor de sponsorizare, suntem in ipoteza evaziunii fiscale legale. Evaziunea fiscala frauduloasa este realizata prin incalcarea dispozitiilor legale, iar autorii faptelor respective sunt pasibili de raspunderea juridica contraventionala sau penala. Actul normativ care reglementeaza combaterea evaziunii fiscale frauduloase este Legea nr. 241/2005, care abroga vechea Lege.87/1994. Legea nr. 241/2005, defineste evaziunea fiscala ca fiind sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului si asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoane fizice si persoanelor juridice romane sau straine, denumite contribuabili. Pentru a preveni producerea faptelor de evaziune fiscala, Legea nr. 241/2005, reglementeaza o serie de obligatii pentru contribuabili, cum sunt: - efectuarea de activitati permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai in baza unei autorizatii emise de organul competent sau a unui alt temei prevazut de lege; - obligatia de declarare, la organul fiscal, in termen de 5 zile de la inregistrare a actelor in legatura cu subunitatile constituite in succursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazine si oricare alte locuri in care se desfasoara activitati producatoare de venituri, bancile si conturile in lei si in valuta, indiferent de locul unde functioneaza, in tara sau strainatate; - obligatia de a declara organului de control bunurile sau valorile impozabile depozitate in alte locuri decat cele in care se desfasoara activitati producatoare de venituri; 32

- obligatia de evidentiere a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate din activitatile desfasurate, prin intocmirea registrelor sau a oricaror alte documente legale; - obligatia declararii cu sinceritate a veniturilor realizate, bunurile mobile si imobile aflate in proprietate sau obtinute cu orice titlu legal, precum si alte valori care genereaza titlul de creanta fiscala. Atunci cand lgea nu prevede obligatia de depunere a declaratiei de impunere, contribuabilii raspund de calcularea corecta a impozitelor si taxelor pe care trbuie sa le verse la buget; - obligatia de plata la termen a impozitelor sau taxelor datorate pentru veniturile sau bunurile impozabile; -obligatia de a permite efectuarea controlului si de a pune la dispozitia organelor de control a tuturor documentelor contabile, a evidentelor si a oricaror alte elemente materiale sau valorice solicitate, in vederea cunoasterii realitatii obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile. Legea pentru combaterea evaziuniii fiscale, nr.241/2005, stabileste faptele care constituie infractiuni sau contraventii de la prevederile acesteia. Determinarea unor elemente din continutul faptelor calificate infractiuni se realizeaza cu ajutorul altor acte normative, normele penale completandu-se cu normele de drept financiar. Sunt calificate infractiuni de catre Legea nr.241/2005 urmatoarele fapte: - refuzul de a prezenta organelor legale de control documentele justificative si actele de evidenta contabila, precum si bunurile materiale supuse impunerii in vederea stabilirii obligatiilor bugetare; - neintocmirea, intocmirea incompleta sau necorespunzatoare de documente primare sau de evidenta contabila, ori acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a impiedica verificarile financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscala; - sustragerea de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului prin neinregistrarea unor activitati pentru care legea prevede obligatia inregistrarii sau prin exercitarea de activitati neautorizate, in scopul obtinerii de venituri; - sustragerea de la plata obligatiilor fiscale, in intregime sau in parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a unei surse impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricaror alte operatiuni in acest scop; - omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in acte contabile sau alte documente legale a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori a diminua impozitul, taxa sau contributia;

33

- organizarea si conducerea de evidente contabile duble, de catre conducatorul unitatii sau alte persoane cu atributii financiar-contabile, ori alterarea sau distrugerea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj, sau a altor mijloace de stocare a datelor, in scopul diminuarii veniturilor supuse impozitarii, taxelor si a contributiilor; - emiterea, distribuirea, cumpararea, completarea ori acceptarea cu stiinta de documente false; -declararea fictiva de contribuabili sau de imputernicitii acestora cu privire la sediul unei societati comerciale sau la schimbarea acestuia, fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, in scopul sustragerii de la controlul fiscal. Faptele de evaziune fiscala, de o gravitate mai redusa decat infractiunile, calificate de legea 241/2005, drept contraventii sunt: - nedeclararea, in termenul legal, de catre contribuabili, a veniturilor si bunurilor supuse impozitelor, taxelor si contributiilor; - neintocmirea la termen si conform prevederilor legale a documentelor primare si contabile privind veniturile realizate de contribuabili; - calcularea eronata a impozitelor, taxelor si a contributiilor, cu consecinta diminuarii valorii creantei fiscale cuvenite statului; - neprezentarea de catre contribuabili, la cererea organului de control, a documentelor justificative si contabile referitoare la modul in care au fost indeplinite obligatiile fiscale; - refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor si taxelor si a contributiilor care se realizeaza prin stopaj la sursa; - nedepunerea actelor, situatiilor si a oricaror alte date in legatura cu activitatea efectuata de catre unitatea si subunitatile de care raspund contribuabilii, cerute de organele financiar-fiscale, in vederea cunoasterii realitatii financiar contabile, din acea unitate sau subunitate, precum si utilizarea, in alte conditii decat cele prevazute de lege, a documentelor cu regim special; - neaducerea la indeplinire, la termen, a dispozitiilor date prin actul de control incheiat de organele financiar-fiscale; - neaducerea la indeplinire, la termen, a dispozitiilor date prin actul de control incheiat de organele financiar-fiscale; - neindeplinirea obligatiilor de declarare de catre contribuabil a locurilor in care isi desfasoara activitatea si a oricaror schimbari intervenite cu privire la acestea; - neonorarea de catre banci sau institutii financiare, in mod nejustificat, a titlurilor de creanta fiscala emise de organele competente in vederea executarii silite a impozitelor, taxelor si a contributiilor neachitate la termen, inclusiv a majorarilor de intarziere;

34

Organele cu atributii de constatare a contraventiilor si de aplicare a sanctiunilor prevazute de Legea 241/2005, sunt: organele de control financiarfiscal din cadrul Ministerului Finantelor Publice si din unitatile teritoriale subordonate, Garda Financiara si alte organe de control imputernicite de lege. Legea pentru combaterea evaziunii fiscale prevede ca in situatia in care ca urmare a savarsirii unei infractiuni sau contraventii, nu se pot stabili, pe baza evidentelor contribuabilului, impozitele, taxele si contributiile datorate, acestea vor fi detrminate de organul de control prin estimare, utilizand in acest scop, orice documente si informatii referitoare la activitatea si perioada desfasurata, inclusiv compararea cu activitati si cazuri similare. Cazierul Fiscal Cazierul fiscal a fost gandit ca mijloc de evidenta si urmarire a disciplinei financiare a contribuabililor in scopul prevenirii si combaterii evaziunii fiscale precum si in scopul intaririi administrarii impozitelor si taxele datorate bugetului de stat; acesta reprezinta o evidenta electronica a contribuabililor persoane fizice sau juridice, asociati, actionari sau reprezentanti legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legislatia financiar-fiscala si vamala. Cazierul fiscal este gestionat de Ministerul Finantelor Publice pe doua niveluri, respectiv nivelul central in cadrul Directiei generale a tehnologiei informatiei, unde s-a organizat cazierul fiscal national si nivelul teritorial, in cadrul fiecarei directii generale a finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti precum si al Directiei generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul Bucuresti si din judetul Ilfov, in care se tine evidenta contribuabililor care isi au domiciliul/sediul in judetul respectiv. Faptele care se inscriu in cazierul fiscal In cazierul fiscal se inscriu faptele sanctionate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiara, inclusiv cele care privesc stabilirea si gestionarea impozitelor si taxelor.

In certificatul de cazier fiscal se inscriu numai faptele constatate prin acte administrative asupra carora nu s-au exercitat in termenul legal caile de atac sau cele asupra carora s-au pronuntat hotarari judecatoresti definitive/irevocabile. In acest sens, Ministerul Finantelor Publice are obligatia sa organizeze o evidenta separata, operativa pentru urmarire derularii fazelor procedurale prevazute de lege, pana la ramanerea definitiva a documentelor prevazute la art.4 din O.G. nr.75/2001, datele acestea fiind supuse secretului fiscal, potrivit legii.

35

Conform art.6 alin.(1), din ordonanta, inscrierea datelor prevazute la art.4 se face in baza urmatoarelor documente: a) extrasele de pe hotararile judecatoresti definitive, transmise de instantele judecatoresti Ministerului Finantelor Publice; b) extrasele de pe deciziile de solutionare a contestatiilor ramase definitive prin neexercitare cailor de atac; c) actele/documentele intocmite de organele fiscale si vamale din subordinea Ministerului Finantelor Publice, ramase definitive, prin care se consemneaza datele si informatiile prevazute la art.2 si 4; d)actele ramase definitive ale altor organe competente sa constate faptele prevazute la art.2 si sa aplice sanctiuni. In scopul completarii cazierului fiscal, organele fiscale pot solicita Inspectoratului general al Politiei si unitatilor sale teritoriale extras de pe cazierul judiciar al contribuabililor care au savarsit faptele prevazute la art.2. Conform prevederilor legale, extrasul se comunica in termen de 30 de zile de la data solicitarii, fara perceperea de taxe de timbru. Faptele care se califica pentru inscrierea in cazierul fiscal al contribuabililor sunt impartite in doua categorii respectiv, infractiuni si contraventii.

XI. Controlul Financiar


Noiunea de control financiar Etimologic, cuvntul control provine din expresia latin contra rolus, care nseamn verificarea unui act original dup duplicatul su care, n acest scop , se afl n posesia unei alte persoane. Existena , n mna unei persoane diferite , a dou nscrisuri cu exact acelai coninut fcea imposibil modificarea coninutului lor n lipsa acordului ambelor pri , permind totodat a se verifica oricnd (atta vreme ct documentele respective existau) exactitatea i identitatea datelor coninute. Noiunea de control a dobndit n timp , pe lng nelesul originar , mai multe alte sensuri: de analiz periodic a unei activiti , a unei situaii etc., pentru a urmri mersul ei i pentru a lua msuri de mbuntire ; de supraveghere continu ; de verificare periodic a cunotinelor etc. Controlul este aciunea de verificare periodic sau permanent , prealabil , concomitent sau posterioar , desfurat - asupra unor activiti , n scopul stabilirii legalitii sau oportunitii operaiunilor material-tehnice sau a actelor emise de autoritile administrative n domeniul financiar. 36

Controlul urmrete descoperirea faptelor , dar i a cauzelor care au condus la nclcarea prevederilor legale , ceea ce face ca aceasta s se deosebeasc de expertize , revizii, inspecii etc. n literatura juridic, n general, controlul este clasificat dup natura organului de control, ca un control ce poate fi efectuat de organe ce fac parte din structura autoritilor publice ( legislativ, executiv sau judiciar) , iar dup poziia pe care o ocup organul de control fa de entitatea controlat , se distinge un control intern sau un control extern. Dup regimul juridic al activitii de verificare se mai distinge un control jurisdicional (efectuat de instanele judectoreti) sau un control nejurisdicional (nfptuit de organe care nu au atribuii jurisdicionale). n acest cadru se nscrie , cu specificul su de acte normative , controlul financiar ce face parte din controlul economic i care are drept scop cunoaterea de ctre stat a modului n care sunt administrate i cheltuite mijloacele materiale i financiare puse la dispoziie de stat , i n consecin urmrind asigurarea i consolidarea unui echilibru financiar, eficiena economico-financiar , i n context dezvoltarea economiei naionale. Controlul financiar este un instrument de cunoatere a realitii modului n care sunt cheltuii banii publici i totodat un instrument preventiv ct i unul necesar restabilirii situaiei anterioare ilicitului financiar. Formele modalitatile si metodele controlului financiar Prin organizarea i exercitarea controlului financiar se urmrete verificarea, sub aspect valoric , a ntregii activiti desfurate de ageni economici i instituiile publice, activitate care este extrem de divers, cuprinznd realizarea acumulrilor bneti , utilizarea fondurilor constoituite , gestiunea valorilor materiale i bneti , operaiunile cu i fr numerar , creditarea , disciplina financiar etc. Activitatea de control financiar este stabilit prin acte normative . Controlul financiar se realizeaz printr-o diversitate de forme , n funcie de sfera , termenul , volumul lucrrilor, felul activitilor i al organelor care l efectueaz, momentul nfptuirii lui etc. Astfel , controlul financiar se poate clasifica , n funcie de diferite criterii : - dup sfera de aciune controlul financiar poate fi intern sau extern ; - dup termenul n care se efectueaz- controlul poate fi complet sau parial; - dup volumul lucrrilor controlate exist control de cas , de magazie , de documente , de operaiuni financiare; - dup organele care l exercit controlul poate fi ierarhic , de gestiune sau de execuie; 37

- dup momentul n care se efectueaz , se disting urmtoarele orme de control financiar: control financiar preventiv , control financiar concomitent i control financiar ulterior sau posterior; - n funcie de ntinderea lui acest control este un control general i unul specializat . Controlul exercitat de Ministerul Finantelor Publice - controlul exercitat de organele specializate ale MFP, - controlul exercitat de Garda Financiara Controlul exercitat de Curtea de Conturi

XII. Finantele Uniunii Europene


Uniunea Europeana este finantata prin resursele banesti puse la dispozitia sa de catre statele membre, formand resursele proprii. In cadrul acestor resurse se disting pe de o parte resursele proprii traditionale, care constituie ponderea principala, si alte resurse mai putin importante. Toate resursele, veniturile sau incasarile la bugetul Uniunii Europene sunt fixate printr-o Decizie a Consiliului de Ministri al Uniunii cu unanimitate de voturi si apoi ratificata de catre Parlamentele Nationale ale fiecareia din statele membre. Cheltuielile UE la randul lor sunt aprobate de catre Parlament si Consiliu pe baza propunerilor facute de Comisia UE, dupa mai multe lecturari si dezbateri ale preproiectelor si proiectului de buget anual. Veniturile si cheltuielile astfel aprobate constituie Bugetul Comunbitatii pe durata unui exercitiu bugetar corespunzator unui an calendaristic. Bugetul comunitar se intocmeste echilibrand cheltuielile si veniturile in unitati monetare europene ECU, iar contributiile financiare catre buget, ale fiecarui stat membru, sunt puse la dispozitia Uniunii in moneda lui nationala.

De precizat ca fiecare stat membru al UE isi are bugetul sau national propriu in cadrul caruia sunt incluse: incasarile sau veniturile pe care urmeaza sa le primeasca de la UE, inscriindu-se in partea de venituri; platile sau contributiile pe care urmeaza sa le efectueze catre UE, inscriindu-le in partea de cheltuieli; procedurile bugetare specifice fiecarui stat membru. Veniturile sau contributiile la bugetul Uniunii 38

Veniturile bugetare, de obicei, sunt raportate la PIB-ul aferent unui exercitiu financiar bugetar. De pilda, in anul 1995 veniturile bugetare au reprezentat 1,2% din PIB-ul statelor membre.Mai mult decat atat, sunt facute previziuni pentru a se ajunge in urmatorii 5 ani la o medie de 1,27%. Exista cinci resurse financiare principale care sunt legiferate si moblizate la bugetul UE: Resurse proprii traditionale ; Resurse proprii complementare ; Alte resurse. Cheltuielile din bugetul Uniunii Cheltuielile Uniunii Europene aprobate prin Bugetul comunitar sunt realizate efectiv de catre Comisia UE prin sistemul creditelor deschise de la buget, in vederea platilor, pe destinatiile si pentru statele membre, de asemenea, aprobate de Parlament si Consiliu. Cheltuielile sunt grupate si apoi repartizate in sase mari categorii si reprezinta de fapt incasari ale statelor membre de la bugetul UE : Cheltuieli agricole; Cheltuieli structurale; Cheltuieli ale altor politici interne comunitare; Cheltuieli privind actiuni exterioare Uniunii; Cheltuieli administrative; Cheltuieli cu pregatire extinderii Uniunii. Desfasurarea procesului bugetar al Uniunii Bugetul Comunitatii Europene, fiind instrumentul legal care autorizeaza veniturile si cheltuielile pentru fiecare an calendaristic, trabuie sa se incadreze in limita resurselor financiare anuale, acestea la randul lor urmand a fi compatibile cu compatibile cu previziunile financiare pe termene medii.

Procedurile bugetare fiind mai complicate decat ale statelor membre, aceste state trebuie sa dobandeasca bune cunostinte pentru a respecta regulile bugetarii, a se incadra in cerintele si termenele procedurilor pentru fiecare din etapele bugetarii si pentru a autoriza conformitatea cheltuelilor efectuate pe seama resurselor alocate in cadrul Bugetului comunitar. Desfasurarea procesului bugetar, care presupune informatii specifice, analize, decizii si actiuni, se realizeaza prin definirea, cunoasterea si respectarea de catre organismele Uniunii si conducerea statelor membre a unor reguli sau principii specifice bugetarii unei asemenea Comunitati. 39

Tratatele si Regulamentele Comunitatii Europene le-au statutat intr-un fel, iar in practica le-a recunoscut.Multe dintre aceste reguli pe care le numim principii sunt, prin continutul lor, asemanatoare cu cele ale statelor nationale : Principiul unicitatii; Principiul universalitatii; Principiul specificitatii; Principiul depersonalizarii veniturilor; Principiul echilibrului; Principiul subsidiaritatii; Principiul aditionalitatii; Principiul anualitatii; Principiul publicitatii; Procedura bugetara: Elaborarea proiectului de buget ; Aprobarea proiectului de buget ; Executia bugetului comunitar ; Descarcarea Comisiei de executarea bugetului ; Controlul asupra folosirii fondurilor bugetare comunitare. Bibliografie 1. Bostan Ionel, Controlul financiar, Ed. Polirom, Iasi 2000 2. Bufanu Radu s.a., Tratat de drept fiscal, Ed. Lumina Lex, Buc.2005 3. Condor Ioan, Drept vamal si fiscal, Ed. Lumina Lex, Buc. 2002 4. Gorcea Corneliu, Lexicon fiscal si bugetar, Ed. Economica, Bucuresti 1996 5. Minea Stefan s.a., Dreptul Finantelor publice Ed. Accent, Cluj 2005 6. Morosan Ioan, Fiscalitate, Ed.Evcont Consulting, Suceava 2000 7. Popescu D. Nicolae, Finante publice, Ed.Economica Bucuresti 2002 8. Popa Constantin, Executarea silita a creantelor financiar bugetare, Lumina Lex, Buc.2000 9. Saguna, Dan, Drossu, Drept fiscal, Ed. Beck, Buc.2006 10. Stingu Gheorghe, Drept Financiar si politici financiare, Ed. V. Goldis University Press, Arad 2006 11. Vacarel Iulian s.a., Finantele Publice, Ed. Didactica si pedagogica, Buc.2004 12. * * * Codul Fiscal, 13. * * * Codul de procedura fiscala 14. * * * Codul Vamal 15. * * * Codul de procedura civila

40