Cuprins

Introducere.......................................................................................................................................2

Statutul magistraților în dreptul comparat.......................................................................................3

Răspunderea disciplinară a magistraților în România.....................................................................4

Sancțiuni prevăzute de legea română...........................................................................................6

Instanța de judecată competentă..................................................................................................6

Răspunderea disciplinară a magistraților în Spania.........................................................................7

Tipuri de sancțiuni prevăzute de legea spaniolă..........................................................................7

Instanța de judecată competentă..................................................................................................8

Răspunderea disciplinară a magistraților în Italia...........................................................................8

Tipuri de sancțiuni disciplinare prevăzute de legea italiană........................................................8

Instanța de judecată competentă..................................................................................................9

Răspunderea disciplinară a magistraților în Franța.........................................................................9

Tipuri de sancțiuni prevăzute de legea franceză..........................................................................9

Instanța de judecată competentă................................................................................................10

Răspunderea disciplinară a magistraților în Germania..................................................................10

Tipuri de sancțiuni disciplinare prevăzute de legea germană....................................................10

Răspunderea disciplinară a magistraților în alte țări......................................................................11

Concluzii........................................................................................................................................13

Bibliografie....................................................................................................................................16

Webografie....................................................................................................................................16

1
Introducere
Prin prezenta lucrare voi aborda cu precădere problema răspunderii disciplinare a
magistraților, aducând totodată în discuție principalele aspecte referitoare la răspunderea
disciplinară a acestora, atât în România, precum și în alte state.
Răspunderea disciplinară a judecătorilor reprezintă unul din mecanismele-cheie de
responsabilizare a acestora. Statele sunt chemate să reglementeze acest domeniu prin balansarea
a două interese principale - necesitatea prevederii unor mecanisme funcționale de
responsabilizare a judecătorilor și asigurarea independenței reale a judecătorilor. Principalele
reglementări internaționale cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor sugerează
statelor să prevadă reglementări clare pentru care judecătorii pot fi trași la răspundere
disciplinară, excluzând tragerea la răspundere disciplinară pentru încălcări minore și pentru
modul de interpretare a legilor și faptelor . Procedurile disciplinare urmează a fi efectuate fie de
o autoritate independentă, fie de instanțele de judecată. Indiferent de autoritatea aleasă,
judecătorul urmează să beneficieze de garanțiile unui proces echitabil1 care să îi asigure acestuia
dreptul de a contesta decizia şi sancțiunea.  Sancțiunile disciplinare trebuie să fie proporționale
cu abaterea comisă de către aceștia.
Răspunderea discilplinară intervine nu numai în ipoteza existenţei unui angajator şi a
unui contract de muncă, ci şi în alte situaţii, existând categorii profesionale care, deşi nu se
circumscriu celor două condiţii, răspund totuşi discilplinar. De exemplu, în Legea nr.96/2006
privind statutul deputaţilor şi senatorilor este reglementat „regimul disciplinei parlamentare”,
fiind prevăzute atât faptele ce constituie abateri disciplinare, cât şi sancţiunile aplicabile. În mod
similar, există regementată răspunderea disciplinară a magistraţilor, deşi nici aceştia nu sunt
angajaţi de un angajator şi nici nu încheie un contract de muncă. De asemenea, o deosebire
esenţială faţă de disciplina muncii în cazul altor categorii profesionale, disciplină limitată la
aplicare doar la unitatea la care salariatul este angajat, o constituie şi faptul că magistratul
răspunde disciplinar şi pentru activitatea desfăşurată în afara instanţei sau parchetului şi în afara
orelor de serviciu.
În doctrină s-a susţinut că judecătorul este „personajul-cheie într-un stat democratic şi de
drept”, iar „problema responsabilităţii lui primează nu numai prin importanţă, dar şi prin

1
Art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului

2
complexitate”, după cum s-a arătat şi faptul că „într-o societate democratică judecătorul nu poate
fi la adăpostul unei imunităţi absolute, atunci când el îşi încalcă în mod grosier obligaţiile de
imparţialitate şi corectitudine”2. Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor este
antrenată, ca regulă generală, în situaţia în care sunt încălcate îndatoririle de serviciu, precum şi
pentru comiterea unor fapte care afectează prestigiul justiţiei. În practica în materie a Consiliului
Superior al Magistraturii s-a adoptat în mod constant punctul de vedere potrivit căruia actele de
verificare a sesizărilor privind activitatea magistraţilor, în vederea responsabilizării acestora, nu
includ activitatea profesională specifică, cu precădere a judecătorilor, pentru a preveni eventuale
suspiciuni privind imixtiunea în activitatea de judecată.

Statutul magistraților în dreptul comparat

Având drept scop principal asigurarea imparțialității și independenței judecătorilor, în
toate statele democratice se pune accent pe un act de justiție echitabil, corect şi cu aplicare strictă
a legii. În Europa, recrutarea judecătorilor se realizează, fie exclusiv prin concurs (în ţări ca
Austria, Bulgaria, Cehia, Italia, Lituania, Portugalia, Spania) fie în funcţie de experienţa
profesională, (în state ca Anglia, Irlanda, Cipru, Slovacia), fie o combinare a celor două
modalităţi mai sus amintite, (în Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Olanda, Polonia), iar în
Finlanda, Luxemburg, Suedia sunt utilizate alte modalităţi 3. În sistemul de drept romano-
germanic, condiţiile de recrutare ale judecătorilor diferă de la un stat la altul, în unele situații
impunându-se condiţia absolvirii unor facultăţi de drept, iar în alte situații se pretinde
candidaţilor atât studii juridice cât şi o anumită experienţă profesională pentru accesul în
profesie. Important de evidențiat este faptul că trebuie garantate condiţiile de competenţă,
independenţă şi imparţialitate pentru candidaţi, indiferent de modalitatea de recrutare. Dacă ne
referim la durata mandatului judecătorilor, se poate spune că în majoritatea statelor judecătorii
sunt numiţi pe o perioadă nedeterminată, astfel putând exercita funcţia până la pensionare, acest
lucru întâmplându-se în multe state europene. Privitor la garantarea independenţei şi
imparţialității judecătorilor, majoritatea ţărilor interzic sau limitează posibilitatea acestora de a
exercita alte profesii pe lângă aceea de magistrat. În ciuda faptului că judecătorul trebuie să fie

2
Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Editura AII Beck, Bucureşti, 2005,p.211
3
Mircea Munteanu, Date Comparative relevante pentru funcţionarea sistemului judiciar în statele
membre ale Uniunii Europene, în revista „Justiţia în actualitate”, nr.2-3/2009, pag. 89

3
independent atât faţă de părţi cât şi faţă de orice influență externă această independenţă
funcţională nu exclude responsabilitatea4.

Răspunderea disciplinară a magistraților în România

Legiuitorul defineşte magistratura ca fiind „activitatea judiciară desfăşurată de judecători
în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societăţii,
ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”5.
Conform art.98 din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar
pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul
justiţiei. Art.101 din aceeaşi lege menţionează că sancţiunile disciplinare se aplică numai de
secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. Procedura de
aplicare a acestora este, aşadar, reglementată de Legea nr. 317/2004. Abaterile disciplinare sunt
prevăzute de articolul 99 care are un nou conținut în urma modificării adusă de către Legea
24/2012, astfel constituind abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului
justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; Respectiva
abatere reprezintă o inovație și tinde să anihileze comportarea magistraților nu doar în câmpul
atribuțiilor care îi revin pe parcursul programului de lucru, ci și în exterior în relațiile cu alte
persoane, mediu sau în interacțiune cu alți factori, influențând negativ imaginea justiției din
România. Manifestările pot fi din cele mai diverse, condiția necesară și suficientă este
denaturarea onoarei sau a probității profesionale sau a prestigiului justiției, așa cum subliniază și
textul.
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind
judecătorii şi procurorii; Această abatere se referă la orice incompatibilități ori interdicții care
i-ar privi pe magistrați, fiind diferită de abaterea care vizează desfășurarea de activități publice
cu caracter politic, dat fiind faptul ca se referă la la desfășurarea de activități cu caracter public,
neincluzându-se una în cealaltă6.

4
Potrivit art.91 din legea 92/1992, „magistraţii nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau
trimişi in judecata fără avizul ministrului justiţiei”; iar în forma iniţială legea nr.303/2004 a instituit o
normă tranzitorie în art.102 alin.2 teza a II-a în temeiul căreia „până la constituirea noului Consiliu
Superior al Magistraturii, încuviinţarea se acordă de ministrul justiţiei”
5
Art. 1, Titlul 1 din Legea nr.303/2004
6
Ioan Leș, Sisteme judiciare comparate, Editura All Beck, Bucure ti, 2002, p. 192

4
 c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt
personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi,
martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii.
d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor
politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele
depuse de părţile din proces; O asemenea faptă se înfățișează ca o nesocotire a unor principii
fundamentale ale dreptului procesual, cum este principiul rolului activ al judecătorului, dreptului
la apărare, contradictorialității și al adevărului7.
f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în
scris şi în conformitate cu legea;
h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare
la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive
imputabile;
i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că
există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri
repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;
j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest
caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea
funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii;
k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct
activitatea instanţei ori a parchetului;
l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ
dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii
cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;
n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor
sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor

7
Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, Deontologia profesiei de magistrat, Repere deontologice, Editura
Hamangiu, București, 2008, p. 195

5
personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal
reglementat pentru toţi cetăţenii;
o) nerespectarea în mod grav sau repetat a dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a
cauzelor;
p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;
q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de
noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;
r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului,
în condiţiile legii;
s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor
judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură
să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;
ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă8.

Sancțiuni prevăzute de legea română

Sancţiunile prevăzute de legea română sunt avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de
încadrare lunară brută cu până la 15% pe o perioadă de 1-3 luni, mutarea disciplinară pentru o
perioadă de 1-3 luni la o instanţă sau la un parchet situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel
ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă aceasta, excluderea din magistratură9.

Instanța de judecată competentă

Constituţia României prevede că în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi
procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de
instanţă de judecată, hotărârile sale putând fi atacate cu recurs la Completul de judecători ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie10.

8
Legea 24/2012
9
Cristina Alexe, Răspunderea judecătorilor, garanția a independenței justiției, în Pandectele Române, nr.
1/2004, p. 226
10
Art.134 alin.2 din Constituţia României

6
Răspunderea disciplinară a magistraților în Spania
Abaterile disciplinare sunt limitativ prevăzute de lege şi se împart în:
- abateri foarte grave, în număr de 16 (afilierea la partide politice sau sindicate, intervenţiile în
exercitarea activităţii altui judecător sau magistrat, absenţele nejustificae şi repetate de la
serviciu, lipsa de diligenţă nescuzabilă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, lipsa absolută de
motivare a hotărârilor judecătoreşti, abuzul de funcţie din partea judecătorului care încearcă să
obţină avantaje nejustificate de la autorităţi, funcţionari sau colegi),
- abateri grave - 18 (lipsa de respect faţă de superiorii ierarhici, lipsa gravă de respect faţă de
justiţiabili sau alte instituţii, utilizarea în cadrul hotărârilor judecătoreşti a unor expresii
nenecesare, extravagante sau jignitoare, obstrucţionarea activităţilor de inspecţie);
- abateri uşoare - 5 (lipsa de respect faţă de superiorii ierarhici, atunci când nu sunt îndeplinite
condiţiile pentru ca aceasta să fie calificată drept faptă gravă, lipsa de atenţie sau desconsiderarea
colegilor de muncă, personalului auxiliar, justiţiabililor sau altor instituţii)11.
Spre exemplu, gravitatea întârzierii în soluţionarea cauzelor este apreciată în funcţie de
importanţa acestora, de complexitatea sau de aspectul procedural a cărui îndeplinire a fost omisă
sau întârziată, precum şi modul în care sunt afectate părţile. Este foarte important deci, ca această
întârziere să fie nejustificată şi să fie imputabilă judecătorului. Jurisprudenţa a arătat că o
întârziere este nejustificată atunci când judecătorul a dat dovadă de lipsă de diligenţă în
îndeplinirea sarcinilor sau pronunţarea sentinţelor. În aprecierea caracterului justificat sau
nejustificat al unei întârzieri mai sunt luate în considerare şi alte aspecte, precum calificarea
profesională a personalului auxiliar, suficienţa sau insuficienţa mijloacelor materiale, cauzele
personale.

Tipuri de sancțiuni prevăzute de legea spaniolă

Conform dispoziţiilor înscrise în Legea organică a puterii judiciare, pentru abaterile
disciplinare săvârşite în exercitarea atribuţiilor sunt reglementate următoarele tipuri de sancţiuni:
avertismentul, amenda, mutarea la o altă instanţă situată la cel puţin 100 km, suspendarea până la
3 ani, excluderea din magistratură (în cazurile extrem de grave, în care fapta şi caracterul ei
intenţionat sunt evidente, iar rezultatul produs afectează de o manieră considerabilă sistemul
judiciar).

11
Wladimirio de Nunzio şi Giuseppe Salme – Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ) -
raportul Grupului de lucru „Deontologie”, Roma, 03 februarie 2006, p.156

7
Instanța de judecată competentă
Organul central competent să impună sancţiuni disciplinare este Consiliul General al
Puterii Judiciare, care are şi rolul de a asigura independenţa sistemului judiciar, iar în cadrul
Consiliului sancţiunile cele mai grave sunt dispuse de Plen. Alte organe competente sunt
Comisia de Disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare, precum şi colegiile de
conducere ale tribunalelor superioare (instanţe supreme care există în fiecare comunitate
autonomă care formează statul spaniol)12.

Răspunderea disciplinară a magistraților în Italia

Prin Decretul legislativ nr.109 din 23 februarie 2006 şi modificările operate prin Legea
nr.269 din 24 octombrie 2006 sunt reglementate două categorii de abateri:
- abateri disciplinare în exercitarea funcţiei, în număr de circa 25 (nerespectarea cu
bunăştiinţă a obligaţiei de abţinere în cazurile prevăzute de lege, intervenţia nejustificată în
activitatea judiciară a altui magistrat, încălcarea gravă a legii datorită ignoranţei sau neglijenţei
nescuzabile, sustragerea repetată de la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, divulgarea unor acte
procedurale confidenţiale, comportamentul care, încălcând obligaţiile magistratului, aduce daune
injuste sau avantaje uneia dintre părţi);
- abateri disciplinare în afara exercitării funcţiei, în număr de 8 (uzul de calitatea de magistrat
pentru a obţine avantaje pentru sine sau pentru alţii, asumarea de funcţii extrajudiciare fără
autorizarea prevăzută de lege din partea Consiliului Superior al Magistraturii, participarea la
asociaţii secrete sau ale căror principii nu sunt compatibile cu activitatea de magistrat, înscrierea
sau participarea efectivă şi în mod sistematic în partide politice).
Sistemul reformat al răspunderii disciplinare se caracterizează prin tipizarea abaterilor
disciplinare şi obligativitatea acţiunii disciplinare.

Tipuri de sancțiuni disciplinare prevăzute de legea italiană

Sancţiunile disciplinare sunt mustrarea, avertismentul, pierderea vechimii, incapacitatea
temporară de a ocupa o funcţie de conducere, suspendarea din funcţie între 3 luni și 2 ani,
îndepărtarea din funcţie, precum şi sancţiunea accesorie a mutării/ transferului disciplinar la o
altă instanţă, ce poate fi aplicată cumulat cu oricare dintre celelalte sancţiuni, cu excepţia
avertismentului.

12
https://e-justice.europa.eu/content_legal_professions-29-es-maximizeMS-ro.do?member=1 24.01.2020

8
Instanța de judecată competentă
Acţiunea disciplinară este promovată de ministrul justiţiei sau de către procurorul general
de pe lângă Curtea de Casaţie. Împotriva sentinţei date de Secţia disciplinară de pe lângă
Consiliul Superior al Magistraturii se poate formula recurs la Curtea de Casaţie, în secţiile
reunite civile13.

Răspunderea disciplinară a magistraților în Franța

Nu sunt enunţate în mod expres şi limitativ faptele ce constituie abateri disciplinare, ci
acestea sunt stabilite de jurisprudenţa Consiliului Superior al Magistraturii.
În această categorie sunt incluse atingerile aduse onoarei sau demnităţii (de exemplu,
frecventarea de către magistraţi a unor delicvenţi notorii, prostituate, toxicomani etc., folosirea
unui limbaj excesiv fie în timpul audierilor, fie în viaţa privată, publicarea unor articole rasiste,
abuzul de funcţie, intervenţiile), neîndeplinirea îndatoririlor care incumbă statutului de magistrat
(obligaţia profesională de imparţialitate, de diligenţă, de a cunoaşte normele legale), 14
neîndeplinirea îndatoririlor care rezultă din anumite funcţii pe care magistratul le poate îndeplini.
Sunt excluse din domeniul abaterilor disciplinare actele jurisdicţionale – Consiliul
Superior al Magistraturii nu poate face nici o apreciere cu privire la actele jurisdicţionale ale
magistratului, acestea neputând fi criticate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de
lege, precum şi aspectele vieţii private a judecătorului – cu excepţia comportamentului care
devine public15.

Tipuri de sancțiuni prevăzute de legea franceză

Tipurile de sancţiuni sunt destul de numeroase, respectiv: mustrare cu menţiune în dosar,
mutare din oficiu, retragerea unor funcţii, coborârea cu o treaptă profesională, excluderea
temporară din funcţii pe o perioadă maximă de 1 an, cu neplata totală sau parţială a retribuţiei,
retrogradarea, scoaterea la pensie din oficiu sau încetarea funcţiei atunci când magistratul nu are
dreptul la plata unei pensii, revocarea cu sau fără suspendarea drepturilor la pensie. Aceste
sancţiuni nu se cumulează, cu excepţia mutării din oficiu care poate însoţi retragerea din unele
funcţii, coborârea cu o treaptă şi retrogradarea.

13
Lucrarea „Il sistema giudiziario italiano”, elaborată de Consiglio Superiore della Magistratura, p.324
14
Articolul 43 din Odonanţa nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958 privind statutul magistraţilor, modificată
prin Legea organică nr. 2010-830 din 22 iulie 2010
15
https://www.legifrance.gouv.fr/ 25.01.2020

9
Instanța de judecată competentă
Procedura disciplinară este de competenţa exclusivă a Consiliului Superior al
Magistraturii, respectiv a celor două comisii, una pentru pentru judecători şi una pentru
procurori, procedura desfăşurându-se cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi
publicităţii. Secţia pentru judecători acţionează ca o veritabilă instanţă disciplinară în ceea ce
priveşte sancţionarea judecătorilor, în timp ce Secţia pentru procurori emite doar un aviz către
ministrul justiţiei care, de fapt, are competenţa de a-l sancţiona pe procuror.

Răspunderea disciplinară a magistraților în Germania

Răspunderea disciplinară pentru judecători nu este reglementată în mod independent, nici

la nivel federal şi nici la nivel de land. Pentru judecătorii federali se aplică Legea disciplinară
federală privind funcţionarii publici, iar pentru judecătorii de land se aplică legile diciplinare
pentru funcţionarii publici de land.

Tipuri de sancțiuni disciplinare prevăzute de legea germană

Măsurile disciplinare aplicabile judecătorilor sunt avertismentul, amenda, reducerea
indemnizaţiei, retrogradarea, îndepărtarea din magistratură. Există însă şi o răspundere
disciplinară pentru judecătorii pensionaţi, iar sancţiunile constau în reducerea cuantumului
pensiei ori neacordarea pensiei16. Pentru abaterile minore există şi „măsuri corective”,
atenţionarea (reprezintă o constatare obiectivă a unei situaţii contestabile, fără ca aceasta să i se
impute judecătorului, de ex. redactarea hotărârii peste termenul prevăzut de lege) şi somaţia (un
apel de tip general la spiritul de responsabilitate al unui judecător în activitatea sa viitoare,
nelegat de o situaţie anume).
Pe linia controlului disciplinar ierarhic, măsurile se dispun de către conducătorul instanţei
unde activează judecătorul. Foarte rar însă se demarează în Germania acţiuni disciplinare.
Magistraţii nu pot fi îndepărtaţi din sistem pentru incapacitate profesională, astfel cum se
întâmplă în România, după cum o evaluare negativă nu conduce la excluderea din magistratură17.

16
D. Radu, Acțunea în procesul civil, Ed., Junimea, Iași, 1974, p. 34-39
17
https://e-justice.europa.eu/content_legal_professions-29-de-ro.do?member=1 24.01.2020

10
Răspunderea disciplinară a magistraților în alte țări
În ceea ce priveşte procedurile disciplinare din alte ţări, evidenţiem faptul că în Andorra
procedura este declanşată de Consiliul juridic suprem pentru încălcări grave şi foarte grave
prevăzute în mod expres în lege18, în Azerbaidjan de către Consiliul judecătorilor pentru
infracţiuni minore, în Belgia încălcarea regulilor de conduit prevăzute prin lege sau rezultând din
jurisprudenţă este sancţionată de preşedintele instanţei sau Adunarea disciplinară generală a
curţii de apel sau de casaţie, în funcţie de gradul judecătorului şi de gravitatea încălcării19.
În Cipru, fără a exista o listă specială a abaterilor disciplinare, sunt declanşate proceduri
disciplinare pentru incapacitate mentală sau fizică ce împiedică judecătorul să îşi îndeplinească
îndatoririle, pentru încălcarea îndatoririlor sale etice, sancţiunile fiind aplicate de Consiliul
juridic, la fel ca şi în Malta unde inabilitatea fizică sau mentală de a-şi îndeplini îndatoririle,
comportamentul necorespunzător sau foarte grav al judecătorului atrage înlăturarea din funcţie
de către Preşedintele ţării sau prin adresă scrisă a Parlamentului, aprobată cu 2/3 din voturi.
În Cehia un tribunal disciplinar decide asupra încălcării regulilor disciplinare prevăzute
de lege, iar în Estonia nerespectarea procedurilor şi orice încălcare care pune în pericol
încrederea în sistemul juridic sunt judecate de Comitetul disciplinar al Curţii supreme.
În Islanda, pentru încălcarea îndeplinirii funcţiilor juridice se poate înainta o plângere
scrisă la Comitetul pentru funcţii juridice, iar dacă este găsită întemeiată judecătorul este invitat
să răspundă în faţa Comitetului. În ceea ce priveşte statul Liechtenstein, faptele sunt cele
prevăzute în Statutele oficialilor statului şi nu există o procedură specifică, ci este similar
procedurii penale, iar organul competent este o curte superioară, respectiv curtea supremă, în
funcţie de gradul judecătorului. Specific Lituaniei este faptul că în cazul încălcării îndatoririlor
judecătoreşti, încălcărilor flagrante ale legii, nerespectării regulilor privind incompatibilitatea,
Comitetul etic şi disciplinar al Consiliului juridic înaintează cazul unei Curţi de onoare. În
Republica Moldova, abateri disciplinare sunt considerate încălcarea premeditată a legii în
administrarea justiţiei, ofensa disciplinară, activitatea publică cu caracter politic, încălcarea
regulilor privind incompatibilităţile, încălcarea repetată sau gravă a Codului de conduită, iar
organul competent este Comisia disciplinară a Consiliului juridic suprem.

https://books.google.ro/books?id=uXTkgCjSaIUC&pg=PA263&lpg=PA263&dq=andorra&source
18

19
Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, coordonatori Mona-Maria Pivniceru, Cătălin
Luca, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2008 p.165

11
 Specific Olandei este faptul că în cazul unor încălcări minore ale îndatoririlor sau ale
regulilor de conduită de către judecător, preşedintele curţii poate da un avertisment; dacă
judecătorul este condamnat sau comite o infracţiune şi/sau este condamnat la o pedeapsă cu
închisoarea, dacă este declarat falit sau necorespunzător din punct de vedere legal şi, în general,
dacă acţionează de aşa natură încât justiţia sau încrederea în justiţie sunt afectate grav, Curtea
supremă poate dispune suspendarea sau demiterea judecătorului. În Norvegia, printr-o lege
recentă s-a pus capăt practicii prin care judecătorii, ca toate oficialităţile înalte, nu erau supuşi
procedurilor disciplinare, plângerea fiind de competenţa unui Comitet disciplinar compus din 2
judecători, 1 avocat şi 2 persoane din afară, toţi numiţi de guvern, iar decizia comitetului poate fi
modificată de un tribunal ordinar compus din judecători laici.
În Polonia, procedura pentru încălcarea demnităţii funcţiei, încălcarea flagrantă a legilor,
contravenţiile săvârşite de judecători se aseamănă mult acţiunilor penale, iar competenţa de
judecată aparţine unor curţi de apel disciplinare şi Instanţei Supreme, cu observaţia că nu pot fi
aplicate sancţiuni de natură pecuniară. Deosebit de interesant este şi faptul că în această ţară
există o procedură disciplinară a magistraţilor aflaţi la pensie, obligaţi la rândul lor să respecte
prestigiul magistratului. În Portugalia, asupra încălcărilor îndatoririlor profesionale, acţiunilor
sau omisiunilor săvârşite de judecători, care sunt incompatibile cu demnitatea esenţială
exercitării funcţiilor juridice, se pronunţă Consiliul juridic suprem, iar apelul se face la Curtea
supremă. În Slovacia şi Slovenia există tribunale disciplinare pentru constatarea încălcării
regulilor disciplinare strict prevăzute de lege sau consecinţelor unei condamnări penale. În
Turcia, Consiliul suprem al judecătorilor şi procurorilor se pronunţă asupra neîndeplinirii de
către magistrat a îndatoririlor, a comportamentului necorespunzător sau jignitor în timpul muncii,
asupra pierderii de timp, aducerii de atingeri imaginii justiţiei, neîndeplinirii îndatoririlor
administrative şi ministeriale. Comitetele disciplinare au competenţa de a analiza în Ucraina
încălcarea flagrantă a legii, neîndeplinirea îndatoririlor de către judecător şi a acelor îndatoriri pe
care le impune postul respectiv asupra vieţii private a judecătorului.
În Marea Britanie nu sunt luate în calcul decât abateri disciplinare deosebit de grave;
regina înaintează o adresă către ambele Camere ale Parlamentului în cazul judecătorilor de rang
înalt, iar lordul cancelar în cazul celorlaţi judecători, însă în toate cazurile nu se ia o asemenea
măsură fără a se obţine un raport juridic independent şi fără acordul ministrului justiţiei.

12
 În alte ţări, cum sunt Suedia şi Finlanda, nu există proceduri disciplinare, în Finlanda
chiar şi încălcarea îndatoririlor asociate postului, comportamentul dezonorant sau nedemn putând
atrage acţiuni penale, sub jurisdicţia unui consiliu juridic. În Irlanda există doar o procedură în
faţa Parlamentului pentru înlăturarea din funcţie, ce se aseamănă procedurii de contestare
derivată din dreptul cutumiar şi este rareori folosită, iar în Luxemburg, Danemarca şi Ungaria
există o definiţie largă a abaterilor disciplinare20.

Concluzii
Se observă aşadar, că există compatibilitate, sub un aspect sau altul, în material
răspunderii disciplinare, între legislaţia română şi cea a altor state. Astfel, există similaritate cu
Franţa în privinţa competenţei Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară,
precum şi desfăşurarea procedurii cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi publicităţii.
Diferenţa este dată, în ceea ce îi priveşte pe procurori, de competenţa dată ministrului justiţiei
francez de a aplica sancţiunea procurorului şi reducerea rolului Secţiei pentru procurori din
cadrul CSM la emiterea unui simplu aviz.
De asemenea, legislaţia din România, ca şi cea din Spania, reglementează în mod expres
şi limitativ faptele ce constituie abateri disciplinare, spre deosebire de alte state unde faptele ce
constituie abateri disciplinare interferează sau chiar se confundă cu aspecte ce ţin de deontologia
profesională.
Deosebiri esenţiale există însă în raport de Germania, unde nu există o reglementare
specială a răspunderii magistratului, care răspunde ca orice funcţionar public, este angajată
răspunderea disciplinară chiar şi a magistratului pensionat, dar incapacitatea profesională ori o
evaluare negativă nu conduc, spre deosebire de reglementarea din România, la excluderea din
magistratură.
Totodată, răspunderea disciplinară a magistraţilor a format obiectul de preocupare şi în
documentele cadru adoptate pe plan internaţional. Astfel că, în Avizul nr.3 al Consiliului
Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) se evidenţia faptul că în orice sistem juridic este
nevoie de o anumită formă de sistem disciplinar, deşi există o distincţie fundamentală între ţările
cu sistem bazat pe dreptul cutumiar, cu funcţionarii juridici din poziţii inferioare numiţi dintre
practicienii cu experienţă şi ţările cu sistem bazat pe dreptul civil, cu corpul funcţionarilor
20
Raportul „Sisteme judiciare europene: efcienţa şi calitatea justiţiei”, realizat de Comisia Europeană
pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), 2008

13
juridici mai numeros, de carieră şi în medie mai tânăr. Este incorect a se face legătura între
standardele de comportament preofesional şi comportamentul necorespunzător care poate da
naştere la sancţiuni disciplinare. Pentru a justifica procedurile disciplinare, comportamentul
necorespunzător trebuie să fie grav şi flagrant, într-un mod care nu poate fi interpretat doar ca o
nerespectare a standardelor profesionale prezentate în ghiduri de comportament.
Există state în care standardele profesionale sunt descrise ca având o anumită autoritate în
procedurile disciplinare (Lituania, Republica Moldova). Însă, în opinia CJCE este necesar ca
fiecare stat să specifice prin lege ce comportament poate duce la acţiuni disciplinare. În anumite
ţări s-au făcut încercări de a specifica în detaliu toate actele care pot motiva proceduri
disciplinare, care să conducă la anumte forme de sancţiuni (Turcia,Slovenia), însă în ultimă
instanţă toate aceste încercări apelează la formulări generale „cuprinzătoare”, care ridică
probeleme de judecată şi gradare a faptelor şi sancţiunilor.
Prin urmare, CJCE a considerat că nu este necesar şi nici posibil la nivel european să se
încerce a se defini toate motivele potenţiale în alţi termeni decât formularea generală adoptată în
acest moment în majoritatea ţărilor europene.
De asemenea, CJCE a exprimat opinia potrivit căreia orice persoană care susţine că a
avut de suferit de pe urma erorii profesionale a unui judecător să poată avea dreptul de a înainta
orice plângere persoanei sau organismului răspunzător de iniţierea acţiunilor disciplinare, aspect
care se regăseşte şi în normele specifice din România. Aceste persoana nu pot avea însă dreptul
de a iniţia personal acţiuni disciplinare, deoarece trebuie să existe un filtru pentru ca judecătorii
să nu se găsească în situaţia de a suporta procedure disciplinare iniţiate de litiganţi care nu au
avut câştig de cauză într-un anume litigiu.
Procedurile care conduc la iniţierea acţiunilor disciplinare necesită un grad mai mare de
formalizare, astfel încât este necesar să existe în fiecare ţară un organism responsabil cu primirea
plângerilor, cu reprezentarea judecătorului implicat în faţa lor şi cu capacitatea de a hotărî, în
funcţie de dovezi, dacă există sau nu un caz împotriva judecătorului care să necesite iniţierea
acţiunii disciplinare.
Astfel, consider că reglementările privind procedurile disciplinare în fiecare ţară trebuie
să fie facute în așa fel încât să permită un apel la decizia organismului disciplinar iniţial în faţa
unei curţi, respectiv contestarea acestei decizii în faţa unei instanţe de judecată propriu-zise.

14
 În ceea ce priveşte sancţiunile, în sistemele bazate pe dreptul cutumiar, cu corpuri
judiciare mici şi omogene, compuse din practicieni în vârstă şi experimentaţi, singura sancţiune
formală considerată în mod evident necesară este măsura extremă a demiterii, dar avertismentele
şi contactele informale se pot dovedi foarte eficiente. În alte ţări, cu sisteme juridice mai mari,
mult mai disparate şi în unele cazuri mai puţin experimentate, se consideră potrivită o gradare a
sancţiunilor, uneori incluzând chiar sancţiuni pecuniare.
În marea majoritate a situaţiilor, activitatea magistraţilor este prezentată sistematic într-o
lumină defavorabilă, greşelile unor magistraţi fiind generalizate mediatic în sarcina întregii
categorii profesionale. Fiecare justiţiabil în confruntarea cu altul/alţii, fie că sunt persoana sau
autorităţi, are pretenţia că el are dreptate, iar atunci când pierde singura sa explicaţie este că
magistratul este fie incompetent, fie corupt. Desigur că în formarea unei imagini corecte un rol
important revine „intermediarilor justiţiei”, mai ales categoriei profesionale a avocaţilor, care
asigură dialogul profesional, juridic dinte cetăţean şi magistrat.
Subiectivismul apărătorului, ca şi subiectivismul clientului, pot aduce prejudicii majore
de imagine asupra a ceea ce înseamnă justiţia şi magistratul, fie ca imagine generală, fie că este
vorba de o speţă concretă. În ceea ce priveşte influenţa factorului politic, deşi responsabilii
politici la vârf s-au întrecut întotdeauna în a afirma că sunt de acord cu independenţa justiţiei şi a
magistratului, realitatea confirmată cel puţin de sondaje şi de mass-media este alta. Chiar dacă nu
este identificată o intervenţie directă într-un anume dosar, discursurile publice preluate în
emisiuni de maximă audienţă sau în presa de largă răspândire naţională, exercită o anumită
influenţă asupra magistraţilor, dar mai ales asupra opiniei publice, de regulă cu sumară educaţie
juridică, prin iniţiativele, mesajele directe sau indirecte pe care le emit oamenii politici.
Aşadar, dacă la nivel normativ s-a reuşit o compatibilizare a răspunderii disciplinare a
magistratului cu cel european, rămân însă multe de discutat sub aspectul presiunilor publice, a
condiţiilor materiale şi financiare în care magistratul înfăptuieşte actul de justiţie, departe de
compatibilizare cu cele europene.
Sistematizând cele expuse putem concluziona că etalonul trebuie să fie cel al procurorului
diligent, care acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi de apărare a
intereselor generale ale societăţii, care îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din
îndatoririle profesionale şi normele deontologice pe care trebuie să le respecte.

15
Bibliografie
Constituţia României
Convenția Europeană pentru Drepturile Omului
Cristina Alexe, Răspunderea judecătorilor, garanția a independenței justiției, în Pandectele
Române, nr. 1/2004
D. Radu, Actțunea în procesul civil, Ed., Junimea, Iași, 1974
Deontologia profesiei de magistrat. Repere contemporane, coordonatori Mona-Maria Pivniceru,
Cătălin Luca, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2008
Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Editura AII Beck, Bucureşti,
2005
Ioan Leș, Sisteme judiciare comparate, Editura All Beck, București, 2002
Ioan Leș, Sisteme judiciare contemporane, Editura C.H.Beck, București, 2007
Legea 24/2012
Legea 92/1992
Legea nr.303/2004
Lucrarea „Il sistema giudiziario italiano”, elaborată de Consiglio Superiore della Magistratura
Mircea Munteanu, Date Comparative relevante pentru funcţionarea sistemului judiciar în statele
membre ale Uniunii Europene, în revista „Justiţia în actualitate”, nr.2-3/2009
Mona-Maria Pivniceru, Cătălin Luca, Deontologia profesiei de magistrat, Repere deontologice,
Editura Hamangiu, București, 2008
Odonanţa nr. 58-1270 din 22 decembrie 1958 privind statutul magistraţilor, modificată prin
Legea organică nr. 2010-830 din 22 iulie 2010
Raportul „Sisteme judiciare europene: efcienţa şi calitatea justiţiei”, realizat de Comisia
Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), 2008
Wladimirio de Nunzio şi Giuseppe Salme – Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ) -
raportul Grupului de lucru „Deontologie”, Roma, 03 februarie 2006

Webografie
https://e-justice.europa.eu/content_legal_professions-29-de-ro.do?member=1
https://books.google.ro/books?id=uXTkgCjSaIUC&pg=PA263&lpg=PA263&dq=andorra&sour

https://www.legifrance.gouv.fr/

https://e-justice.europa.eu/content_legal_professions-29-es-maximizeMS-ro.do?member=1

http://revista.universuljuridic.ro/procedura-sanctionarii-disciplinare-magistratilor-etapa-
verificarilor-prealabile/

https://ro.scribd.com/document/227341683/Raspunderea-Disciplinara-a-Magistratilor

http://www.qreferat.com/referate/drept/Raspunderea-magistratilor551.php

16