UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ,, SIMION BĂRNUȚIU ”

STUDII DE MASTER
SPECIALIZAREA DREPT EUROPEAN
DISCIPLINA DREPT JUDICIAR EUROPEAN

ANALIZĂ COMPARATIVĂ PRIVIND

ROLUL ȘI ATRIBUȚIILE
JUDECĂTORILOR DIN REPUBLICA
MOLDOVA RAPORTAT LA
JUDECĂTORII DIN ROMÂNIA CA
STAT MEMBRU AL U.E

Masterand:
SVETLANA PETICĂ

Prof. Coordonator:
Conf. univ. dr. CORINA PETICĂ-ROMAN

1
CUPRINS:
Capitolul I- Introducere.......................................................................................3
I.1 Definiția termenului de judecător, prezentare generală.............................3
I.2 Prezentare succintă a organizării profesiei de magistrat la nivelul Romăniei
și Republicii Moldova....................................................................................4
Capitolul II- Atribuțiile și rolul judecătorilor în România și În Republica
Moldova...............................................................................................................8
II.1.Prezentarea atribuțiilor și rolul judecătorilor în România în procesul civil..8
II.2 Prezentarea atribuțiilor și rolul judecătorilor în Republica Moldova în
procesul civil.................................................................................................9
Capitolul III- Analiză comparativă România-Republica Moldova...............11
III.1 Prezentarea și analizarea cadrului legislativ privind reglementarea
funcționării și organizării profesiei de magistrat în România și Republica
Moldova......................................................................................................11
III.2 Asemănări și deosebiri între rolul și atribuțiile judecătorilor în România și
Republica Moldova.....................................................................................14
Capitolul IV- Concluzii...............................................................................14
IV.1 Opinie personală privind posibile propuneri de lege ferenda la nivelul
legislației din Republica Moldova, care reglementează rolul și atribuțiile
judecătorului................................................................................................14
IV.2 Concluzii succinte cu privire la cercetarea științifică efectuată în prezenta
lucrare.........................................................................................................15
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................17

2
 CAPITOLUL I
INTRODUCERE

I.1 Definiția termenului de judecător, prezentare generală.

Termenul de judecător în accepțiunea generală are următoarea definiție: magistrat care
în condiţiile legii exercită funcţia de realizare a justiţiei ce revine instanţelor judecătoreşti.
Legea prevede că poate fi judecător persoana care: este cetăţean al statului în care își exercită
atribuția, cu domiciliul în respectivul stat şi are capacitatea de exerciţiu a drepturilor; este
licenţiat în drept şi are efectuat stagiul cerut de lege pentru funcţia în care urmează să fie
numit; nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie; cunoaşte limba oficială a
statului; este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei.
Judecătorul este un magistrat care prezidează procedurile judiciare, fie singur, fie ca
parte a unui grup de judecători. Puterile, funcțiile, metoda de numire, disciplina și modul de
formare a judecătorilor variază considerabil în lume. Judecătorul ar trebui să fie imparțial în
administrarea probelor și să își desfășoare activitatea într-o ședință publică. Judecătorul
audiază martorii, verifică orice alte probe relevante cauzei, prezentate de către părți, evaluează
credibilitatea și argumentele părților implicate în proces, iar apoi pronunță o hotărâre în
această privință bazat pe interpretarea pe care o dă el faptelor prezentate, coroborat cu
prevederile legale în materie. În unele jurisdicții, competențele judecătorului pot fi partajate
cu un juriu compus din persoane din afara sistemului juridic (cetățeni selectați).
În România activitatea judecătorilor este reglementată prin legea 303/2004 și prin
legea 317/2004. Judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu,
precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției. Abaterile disciplinare, sancțiunile
disciplinare și procedura disciplinară sunt reglementate în art. 98-101 din Legea nr. 303/2004
și art. 44-50 din Legea nr. 317/20041
Judecătorul sindic este un judecător cu atribuții speciale în cadrul procedurilor de
faliment și insolvență.
Judecătorii sunt desemnați, de obicei, de către sucursalele executive sau legislative;
într-un număr de state din SUA, cantoanele Elveției și alte țări, judecătorii sunt aleși de popor.
Judecătorii depun jurământul juridic. Există garanții de imunitate și inamovibilitate a
judecătorilor. În multe țări, judecătorii sunt numiți pe viață (de obicei, până la o anumită
limită de vârstă) pentru a elimina presiunea politică sau psihologică asupra lor de către
executiv sau alegători.
În multe țări, judecătorii poartă o mantie (negru sau roșu) ca semn al poziției lor. În
Marea Britanie și multe dintre fostele sale colonii, o perucă este de asemenea, un semn al unui
judecător. Purtarea de mantale și peruci (care echilibrează individualitatea judecătorilor) este
dictată de necesitatea de a sublinia faptul că deciziile judecătorilor nu decurg din prejudecăți
personale, preferă sau nu, ci din lege. «Onorarea dumneavoastră» se referă la judecători din
multe țări; în țările europene, «domnule președinte».2
Făcând parte din corpul magistraților, înainte de a intra în dezbaterea temei desemnată spre a
fi analizată, este necesar să prezentăm și definiția termenului de magistrat, după cum urmează:
este denumirea acordata de lege judecatorilor si procurorilor. Au calitatea de magistrat si fac
parte din corpul magistratilor, judecatorii de la toate instantele judecatoresti, procurorii din
cadrul parchetelor de pe langa acestea precum si magistratii asistenti ai Inaltei Curti de
Casatie si Justitie.

1
Claudiu Constantin Dinu, Traian Cornel Briciu, Paul Pop, Instituții judiciare. Ediția 2, Chbeck, București,
2016
2
Conf.www.wikipedia.org

3
I.2 Prezentare succintă a organizării profesiei de magistrat la nivelul Romăniei și Republicii
Moldova.
În România, organismul central din cadrul sistemului judiciar responsabil cu
reglementarea profesiei de judecător este Consiliul Superior al Magistraturii ( C.S.M.).
Responsabil cu formarea profesională inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor este
Institutul Național al Magistraturii (I.N.M.), o instituție publică cu personalitate juridică aflată
în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorii alături de procurori și de magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și
Justiție, au calitatea de magistrați și fac parte din corpul magistraților, având rolul de a
înfăptui justiția în numele legii. Aceștia sunt obligați să respecte drepturile și libertățile
persoanelor, egalitatea acestora în fața legii și să asigure un tratament juridic
nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea
acestora, așa încât, prin activitatea lor, să asigure supremația legii.
Judecătorii au calitatea, atât în România, cât și în Republica Moldova, de a fi
independenți și datoria de a se supune legii și de a fi imparțiali. Este de reținut, faptul că
judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede sau este neclară, sau
incompletă. Atât în România cât și în Republica Moldova, judecătorii sunt numiți prin decret
de către președinte. În ambele state este consacrat și garantat prin constituție principiul
inamovibilității judecătorilor, care prevede că pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare
sau promovare numai cu acordul lor și pot fi suspendați sau eliberați din funcție, doar cu
respectarea unor condiții excepționale.
Selecția și cariera judecătorilor constituie elementele-cheie ale unui sistem judiciar.
Promovarea candidaților în bază de merit este o condiție esențială pentru a asigura un sistem
judiciar independent, responsabil și profesionist. Transparența în procesul de selecție și
carieră a judecătorilor este importantă pentru a asigura încrederea în sistem, dar și în organele
responsabile de numirea și promovarea judecătorilor, atât a societății, cât și a judecătorilor și a
cadrelor din interiorul sistemului. Selecția și promovarea în baza unor criterii subiective în
urma unui proces netransparent pot afecta calitatea actului de justiție, deoarece reduc
motivația judecătorilor de a activa corect și profesionist.
Una dintre cele mai complexe probleme cu care se confruntă sistemul judiciar, atât din
România, cât și din Republica Moldova, o reprezintă modalitatea de recrutare a magistraților.
În România, competențele în privința recrutării judecătorilor și procurorilor, sunt îndeplinite
de către Consiliul Superior al Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca aparținând
corpului magistraților. Recrutarea judecătorilor în România, se realizează exclusiv prin
concurs. Există două modalități de recrutare a judecătorilor: recrutarea și formarea
profesională inițială în vederea ocupării funcției de judecător sau procuror, prin absolvirea
cursurilor Institutului Național al Magistraturii și recrutarea din interiorul sistemului judiciar,
prin primirea în magistratură a unor persoane cu vechime în alte profesii juridice3.
Privind recrutarea prin admiterea urmată de formarea profesională inițială în cadrul
Institutului Național al Magistraturii, menționăm că se au în vedere aspecte ce asigură o sferă
largă de calități, pe care se presupune că un magistrat trebuie să le aibă: calități morale,
calități științifice de cunoaștere a dreptului, experiență, aptitudini psihologice adecvate
funcției, concepții sociale și de viață compatibile cu funcția, asigurarea unei încredere a
cetățenilor în capacitățile persoanei desemnate în funcția de magistrat etc.
Condițiile ce se impun pentru a lua parte la concursul de admitere în profesia de

3
Claudiu Constantin Dinu, Traian Cornel Briciu, Paul Pop, Instituții judiciare. Ediția 2, Chbeck, București,
2016

4
magistrat în România sunt: cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de
exercițiu, persoana să fie licențiată în drept, să nu aibă antecedente penale, cazier fiscal și să
se bucure de o bună reputație. În plus, trebuie să cunoască limba română și să fie aptă din
punct de vedere medical pentru exercitarea funcției. Concursul de admitere se organizează
anual, data și locul fiind stabilite de Institutul Național al Magistraturii, cu aprobarea
Consiliului Superior al Magistraturii, iar organizarea acestuia, trebuie să respecte principiile
transparenței și legalității. Concursul de admitere se desfășoară în două etape. Prima etapă, are
caracter eliminatoriu și presupune verificarea cunoștințelor juridice prin susținerea unei probe
eliminatorii tip grilă la disciplinele: drept civil, drept procesual civil, drept penal, drept
procesual penal, fiind declarați admiși, toți cei care dintr-un total de 100 de grile, au răspuns
corect la minim 70. Cea de-a doua etapă, presupune susținerea a două probe: un test grilă
constând în verificarea raționamentului logic de 100 de întrebări și un interviu. Candidatul,
trebuie să răspundă corect la minim 30 de întrebări din cele 100 și să susțină interviul în fața
comisiei de examinare, din care fac parte un psiholog, un judecător, un procuror, un profesor
universitar și un pedagog, desemnați de C.S.M. la propunerea I.N.M.
Potrivit regulamentului de examen, nota obținută la concurs, este suma notelor de la
fiecare din cele trei probe - proba eliminatorie tip grilă 75%, proba de verificare a
raționamentului logic 15% și interviul 10%. Nota minimă obținută, trebuie să fie 7. Cei ce au
promovat examenul de admitere, devin cursanți ai I.N.M.
În Republica Moldova, selecția și cariera judecătorilor sunt reglementate de Legea nr.
514 privind organizarea judecătorească, Legea nr. 544 cu privire la statutul judecătorului și
Legea nr. 154 cu privire la selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor. După
modificările din 2012, cadrul legal a fost completat cu Regulamentul CSM cu privire la
criteriile de selecție, promovare și transferare a judecătorilor, Regulamentul CSM privind
modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcției de judecător și alte
acte relevante. Principalele novații introduse în anul 2012 sunt următoarele:
1) A fost creat Colegiul de Selecție, responsabil de selecția și cariera judecătorilor, care
adoptă hotărâri motivate cu privire la fiecare candidat la funcția de judecător și fiecare
judecător care se înscrie la concurs pentru promovare, transfer sau numire în funcția de
președinte sau vicepreședinte de instanță judecătorească;
2) Au fost stabilite prin lege și detaliate de către CSM criteriile pentru selecția, promovarea și
transferul judecătorului și numirea în funcție de președinte sau vicepreședinte de instanță
judecătorească4;
3) A fost instituită evaluarea obligatorie și procedura de evaluare a performanțelor fiecărui
judecător care se înscrie la concurs pentru promovare, transfer sau numire în funcția de
președinte sau vicepreședinte de instanță judecătorească5;
4) A fost instituită obligația de creare a unui registru al participanților la concursul pentru
suplinirea funcțiilor vacante de judecător, de președinte sau vicepreședinte al instanței
judecătorești, care include candidații, funcțiile vacante de judecător, președinte sau
vicepreședinte de instanță judecătorească6;
5) A fost instituit examenul în fața Comisiei de absolvire a INJ pentru candidații la funcția de
judecător care nu au absolvit INJ, însă au vechimea în muncă necesară. Examenul respectiv ar
trebui să contribuie la îmbunătățirea procesului de selectare a judecătorilor prin unificarea

4
Legea nr. 154, Regulamentul CSM cu privire la criteriile de selecție, promovare și transferare a judecătorilor,
Regulamentul CSM privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcției de
judecător.
5
Legea nr. 154, în special art. 5 alin. (3), evaluarea ordinară a performanței judecătorilor are loc o dată pe an.
6
Art. 62 din Legea nr. 544 cu privire la statutul judecătorului.

5
standardelor pentru cele două categorii de candidați la funcția de judecători (absolvenții INJ și
cei cu vechime în muncă). În procesul de selecție a candidaților la funcția de judecător, atât
pentru candidații care au absolvit INJ, cât și pentru cei cu vechime în muncă, Colegiul de
Selecție urmează să țină cont de rezultatele examenului susținut în fața Comisiei de absolvire
a INJ.
Selecția și promovarea judecătorilor are câteva etape, ilustrate în tabelul de mai jos.

Tabel : Etapele selecției și promovării judecătorilor

Numirea în funcție a judecătorilor ETAPA Promovarea judecătorilor

Instruirea și examenele de absolvire a INJ Evaluarea de către Colegiul de

sau examenul în fața Comisiei de ❶ Evaluare a Performanțelor
absolvire a INJ Judecătorilor

Evaluarea de către Colegiul pentru Evaluarea de către Colegiul pentru

Selecția și Cariera Judecătorilor ❷ Selecția și Cariera Judecătorilor

Interviul și propunerea de numire de către Interviul și propunerea de numire de

CSM ❸ către CSM

Numirea de către Președintele țării Numirea de către Președintele țării/

❹
Parlament

Astfel, atât la numire, cât și la promovare, candidații/judecătorii trec prin patru filtre.
Scopul fiecărui filtru, potrivit Legii nr. 154, este de a asigura un proces obiectiv, imparțial și
transparent care să garanteze selecția în funcția de judecător a celor mai buni candidați.
Fiecare etapă este importantă și necesară în vederea asigurării unui echilibru și control dintre
instituțiile implicate în acest proces. În același timp, deși verificarea anumitor aptitudini și
calități specifice poate să aibă loc în mai multe etape ale procesului de selecție, este crucial ca
instituțiile responsabile să evite pe cât posibil dublarea de competențe dintre ele.
Cât privește rolul Colegiului de Selecție, legislația națională prevede că acesta este
compus din patru judecători și trei reprezentanți ai societății civile, fiind constituit „în
subordinea Consiliului Superior al Magistraturii” și are drept scop asigurarea selecției
candidaților pentru funcția de judecător, promovării judecătorilor în instanțele judecătorești
superioare, numirii judecătorilor în funcția de președinte sau de vicepreședinte de instanță
judecătorească și transferului judecătorilor în instanțe judecătorești de același nivel sau în
instanțe judecătorești inferioare. În exercitarea competențelor sale, Colegiul de Selecție
adoptă hotărâri motivate privind acceptarea sau respingerea candidaților pentru ocuparea
funcției de judecător, privind promovarea judecătorilor într-o instanță judecătorească
superioară, privind numirea judecătorilor în funcția de președinte sau de vicepreședinte de
instanță judecătorească și privind transferul judecătorilor într-o instanță judecătorească de
același nivel sau într-o instanță judecătorească inferioară și le prezintă CSM spre examinare7.
Colegiul de Selecție evaluează candidații în baza criteriilor incluse în Regulamentul
elaborat și aprobat de CSM. Evaluarea de către Colegiul de Selecție conţine analiza

7
Art. 5 alin. (1) lit. h) Legea nr. 154. Hotărârile CSCJ sunt prezentate CSM a doua zi după expirarea
termenului de contestare a hotărârilor.

6
documentelor depuse de candidat și interviul cu candidatul8.

După ce candidații sunt supuși evaluării, lista acestora și rezultatele evaluărilor sunt
examinate la o ședință a CSM. Un membru al CSM face o prezentare a candidaților în baza
dosarului personal. Orice membru al CSM poate adresa întrebări candidatului. În urma
monitorizării ședințelor CSM, CRJM a constatat că întrebările adresate candidaților, de
regulă, se referă la media academică obținută de către candidat la facultate sau INJ și,
eventual, dacă ar alege o altă instanță judecătorească decât cea pentru care a concurat. Mai
mult, întrebările nu sunt adresate în mod similar tuturor candidaților și nu a putut fi observată
o abordare sistemică față de modalitatea de adresare a acestora.
Analizând sistemul de promovare în funcția de judecător în Republica Moldova denotă
că mecanismul de selecție are încă nevoie de îmbunătățiri semnificative. În ciuda tuturor
eforturilor de îmbunătățire a sistemului în 2013, persistă elementul dublării responsabilităților
de către instituțiile implicate în procesul de selecție, și anume de CSM și Colegiul de Selecție.
În prezent, CSM în continuare nu motivează hotărârile sale privind cariera judecătorilor, în
special atunci când ignoră punctajul acordat de către Colegiul de Selecție. Practica motivării
insuficiente a hotărârilor CSM implică riscuri majore pentru sistemul judiciar și societate. În
primul rând, se transmite un mesaj clar candidaților că examenele la INJ (evaluarea
performanțelor pentru promovări) nu contează foarte mult, iar convingerile individuale ale
membrilor CSM contează mai mult decât numirile transparente și bazate pe merit. În final,
insuficiența motivării unor hotărâri alimentează suspiciunile că selecția în sistemul
judecătoresc se face pe alte criterii decât cele enunțate în Regulamentele CSM. Acest lucru
afectează negativ încrederea în justiție, descurajează candidații la funcția de judecător de a
veni în profesie și, pe termen lung, poate afecta sustenabilitatea sistemului în fața noilor
admiteri.
Analiza a arătat că în partea motivantă a hotărârilor CSM cu privire la cariera
judecătorilor, CSM indică în cele mai dese cazuri prevederi generale, cum ar fi examinarea
dosarului personal și a materialelor relevante în privința candidaților, fără a indica la ce
materiale anume face referire. O asemenea abordare nu dă o claritate suficientă. Cea mai
problematică din motivarea hotărârilor CSM este însă referirea la „votul exclusiv” al
membrilor CSM. Această sintagmă se utilizează practic în loc de argumentare. Cele mai mari
semne de întrebare ridică o astfel de argumentare în cazurile în care participă un singur
candidat, iar CSM decide că respectivul concurs „a eșuat” deoarece candidatul „nu a întrunit
numărul necesar de voturi”. Referirea la numărul de voturi sau la dreptul de vot al membrilor
nu constituie o justificare. Considerăm că prin motivarea selectării candidaților doar printr-un
drept exclusiv al membrilor CSM se creează impresia că CSM și-a asumat un drept care nu i-a
fost oferit de Constituție și legislația în vigoare, de a decide asupra numirilor și promovărilor,
fără a avea criterii și reguli clare și fără a oferi un minim de explicații pentru deciziile luate.
Aceasta lasă impresia de posibilitate a arbitrarului la orice etapă de luare a deciziilor CSM și
această practică trebuie evitată.

8
A se vedea pentru detalii Raportul de Monitorizare a Colegiului de Selecție și Carieră a Judecătorilor și a
Colegiului de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor (septembrie 2016 – mai 2017), elaborat de Centrul de
Prevenire și Combatere a Corupției (CAPC), 2017, disponibil la:
http://capc.md/files/Raport%20de%20monitorizare%20CAPC_30.05.17.pdf.

7
 CAPITOLUL II
ATRIBUȚIILE ȘI ROLUL JUDECĂTORILOR ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
II.1 Prezentarea atribuțiilor și rolul judecătorilor în România în procesul civil.

Pentru a-și putea îndeplini sarcinile în domeniul înfăptuirii justiției, judecătorilor li se

recunoaște o cât mai largă inițiativă și autonomie, în tot ceea ce privește activitatea judiciară.
Această idee apare submarginală ,,Rolul judecătorului în aflarea adevărului” în art.22 Cod
proc.Civ., fiind recunoscută cu titlul de principiu. Scopurile urmărite de legiuitor în
reglementarea acestui principiu, este să scoată procesul civil din cadrul unei simple afaceri
private a părților, președintele fiind îndreptățit să pună în discuțiie părților, orice împrejurări
de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu este cuprinsă în cerere sau
întâmpinare. Este de menționat, că și alte dispoziții din cuprinsul Codului de procedură civilă,
fac aplicare, mai mult sau mai puțin expresă, a principiului rolului activ al judecătorului 9.
Se impune, ca instanțele judecătorești să nu fie împovărate cu procese inutile sau ca
judecata să fie tergiversată și astfel, raporturile juridice, atunci când devin letigioase, să sufere
prin întârzierea soluționărilor. Față de această cerință, judecătorilor, li se recunoaște dreptul de
a organiza mersul procesului și de a pune părțile în situația de a se judeca. În consecință,
specific pentru acest aspect apare necesitatea de a fi înlăturate toate acele situații care din
nepricepere sau neglijență, pot să prejudicieze prin consecințele lor drepturile și interesele
legitime ale părților.
Principiul contradictorialității este strâns legat de principiul rolului judecătorului în
aflarea adevărului, acesta fiind o pârghie pusă la dispoziția judecătorului pentru înfăptuirea
justiției. Instanța are obligația de a pune în discuție a părților, orice împrejurare de fapt și de
drept, care duce la dezlegarea pricinii peste susținerile și apărările părților. Este necesar ca
instanța să afle realitatea, în toată complexitatea ei, și sa de-a o soluție corespunzătoare
acesteia.
În ceea ce privește rolul avut de judecător, părerile sunt împărțite în recunoașterea unui
rol activ sau a unui rol pasiv, a unui rol arbitrar sau pur și simplu a rolului de împărțire a
dreptății.
Aceste diferențe apar ca urmare a faptului că marile sisteme de drept, cel britanic,
germanic etc., au formulat opinii diferite cu privire la autoritatea pe care ar trebui să o aibă
judecătorul, existând în acest sens numeroase diferențe care odată cu trecerea timpului, au fost
corectate de organismele europene în încercarea de armonizare a legislației în domeniu,
pentru simplificarea acesteia și totodată, pentru o mai bună aplicare a legii.
Toate aceste eforturi de armonizare a legislației de comunicare, s-au materializat în
emiterea unor Directive care au avut un succes deosebit pe plan european în încercarea de
aliniere a legislațiilor naționale, la cea comunitară în domeniu.
Atât România, cât și Republica Moldova, au depus serioase eforturi în a implementa
directivele în legislația națională, în România, procesul fiind mai accelerat decât Republica
Moldova, în primul rând, datorită aderării României la Uniunea Europeană. În Moldova,
procesul este ceva mai greoi, din cauza imixtiunilor politicului în sistemul judiciar și
problemelor de coruție cu care se confruntă Republica Moldova la nivel înalt. Totuși, odată cu
schimbarea președintelui Republicii Moldova (2020), se pot observa reale progrese în
procesul de aliniere și implementare a directivelor europene10.

9
Art.453, alin.(1), Cod.proc.civ, privind acordarea cheltuielilor de judecată
10
Andra Iftimiei, Drept comparat si sisteme juridice contemporane. Editia a 2-a, Edfitura Universul Juridic
București 2020

8
 Pornind de la premisa că realizarea funcției justiției ar trebui să fie în cea mai mare
măsură opera judecătorului și fiind știud faptul că judecătorul aflat în fața conflictului dintre
părți ( ce vin fiecare cu interese proprii ), trebuie să fie o autoritate independentă, imparțială,
obiectivă care să inspire încredere părților, în scopul soluționării conflictului social, de-a
lungul timpului, ordinile juridice au oferit diverse soluții pentru rezolvarea relației
triunghiulare create între părți și judecător în mersul judecății. In mare, soluțiile procedurale
avansate, au înclinat, mai mult sau mai puțin, spre a se acorda judecătorului, fie un rol pasiv,
neutru de neintervenție, fie unul activ, energic, cu posibilități lărgite de intervenire în
dezbateri.
Având la origine ideea potrivit căreia, justiția este nu numai una dintre puterile statului
dar, și unul dintre cele mai importante servicii publice datorate cetățeanului ce obligă statul să
tranșeze căt mai rabid o stare de conflict social privat dar, și să caute adevărul obiectiv, dând
forță autorității de lucru judecat prin emiterea unor hotărâri legale și temeinice, sistemul
neintervenirii judecătorului, a suferit atenuări în timp.
Prin alin.(1), art. 22 N.C.P.C stabilește în sarcina instanței de judecată, obligația de a
identifica normele de drept aplicabile cauzei deduse judecății. Ca o consecință firească a
acestei obligații, în baza prevederilor alin.(4) instanța poate să recalifice actele sau faptele
părților, indiferent dacă părțile le-au dat o altă denumire.
În România, judecătorii sunt specializați în soluționarea următoarelor tipuri de cauze:
- cauze civile și de executare silită în materie civilă;
- cauze penale și de punere în executare a hotărârilor pronunțate în materie penală;
- cauze comerciale ( judecator sindic );
- cauze în materie de dreptul familiei și minori;
- cauze de contencios administrativ și fiscal financiar;
- cauze în materie de conflicte de muncă și asigurări sociale;
- cauze de drept constituțional;
- cauze militare.

II.2 Prezentarea atribuțiilor și rolul judecătorilor în Republica Moldova în procesul civil.

În Republica Moldova, în atribuțiile și rolul judecătorului, în procesul civil se poate

observa o mare similitudine cu atribuțiile și rolul judecătorilor cu sistemul judiciar din
România. Acest fapt, se datorează, în principal, că atât România cât și Republica Moldova au
sistemele de drept bazate pe sistemul germanic. Judecătorul joacă un rol decisiv în
constituirea, menținerea echilibrului îmtr-un stat de drept. La fel ca și în România, activitatea
judecătorilor din Republica Moldova este guvernată de principiile fundamentale ale statului
de drept cum sunt: principiul disponibilității, principiul aflării adevărului, principiul rolului
activ al judecătorului.
Instanțele din Republica Moldova sunt clasificate similar ca și instanțele din România,
iar judecătorii soluționează, în principal, aceleași tipuri de cauze cum sunt: civile, penale,
minori și familie, administrative, contencios fiscale etc.
Republica Moldova, ca stat democratic european, consacră judecătorilor
inamovibilitatea și independența acestora exact ca în sistemul din România. Ca stat
democratic și totodată, datorită politicii de aliniere la standardele europene, legislația cu
privire la statutul și rolul magistraților, este guvernată de principiul separației puterilor în stat.
Principiul separației puterilor în stat este un principiu pe care orice democrație care
dorește a fi reală, trebuie cu necesitate să le i-a în considerație și să-l pună în aplicare. Din
cauza reminiscențelor sovietice, acest principiu încă nu este aplicat foarte clar, existând
interferențe ale politicului în sistemul judiciar. Înfăptuirea justiție, reprezintă activitatea

9
instanțelor judecătorești, în speța judecătorilor, de a căuta și de a stabili ceea ce este just în
cauzele pe care acestea le soluționează. Conceptul de jurisdicție a fost definit ca activitate de
rezolvare prin hotărâri obligatorii, potrivit competențelor și procedurii prevăzute de lege a
litigiilor ivite între persoane de către organele de stat.
În literatura juridică, demonstrația autonomiei puterii judecătorești în raport cu
celelalte puteri și a specificului activității judecătorului, s-a examinat prin aprecierea unor
criterii pe baza cărora se putea identifica un act juristicțional ( criteriul formal, funcțional,
organic-extrinsec, intrinsec). Am făcut această paranteză, deparece este recomandat ca în
Republica Moldova să se adopte legislația și măsurile necesare, pentru ca puterea
judecătorească să se distingă clar de puterea executivă, astfel încât cea din urmă să nu se
implice în domeniile în care este răspunzătoare justiția11.
Judecătorul național se află deci, în centrul autonomiei organizării judiciare a statelor
membre ale tratatelor europene, cum este de altfel și Republica Moldova.
Problema independenței sistemului judiciar și, în cadrul acestuia, a componenței și
funcționalității Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova a fost analizată
constant în ultimii ani.
Percepția publică a corupției în Republica Moldova este ridicată – în Indicele
Percepție Corupției pentru anul 2019 publicat de Transparency International, Moldova a
ocupat locul 120 din 180 de țări – iar situația independenței sistemului judiciar din Moldova
este declarată în multe rapoarte ca fiind nesatisfăcătoare. Raportul privind Libertatea în lume
2020 al organizației Freedom House a remarcat „deficiențe majore ale principiului statului de
drept”, afirmând că „sistemul judiciar al Republicii Moldova este predispus la presiuni
politice care afectează independența sa, iar procesele de numire în funcție a membrilor
sistemului judiciar este lipsit de transparență”.
În pofida progreselor înregistrate în ultimii ani, în luna octombrie 2020, Parlamentul
European și-a exprimat preocuparea privind „ritmul lent al reformelor cu privire la statul de
drept și instituțiile democratice” și a recomandat „guvernului Republicii Moldova să
finalizeze fără întârziere reformele judiciare pentru a asigura independența, imparțialitatea
și eficacitatea sistemului judiciar și a instituțiilor specializate în combaterea corupției; în
acest sens, invită guvernul Republicii Moldova să asigure un proces transparent de elaborare
a modificărilor Constituției Republicii Moldova în ceea ce privește Consiliul Superior al
Magistraturii și adoptarea ulterioară a acestora, utilizând precedentele și bunele practici
internaționale, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și în consultare cu
Consiliul Europei și cu experții UE, cu societatea civilă și cu alți actori interesați”.
În cele ce urmează facem referire la modificările cerute de Comisia Europeană în
sfgera judiciarului din Republica Moldova
Legea care reglementează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii este Legea
nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 (în vigoare de la data de 3 octombrie 1996).
Până la data de 31 ianuarie 2020, Articolul 3 prevedea că CSM era alcătuit din 12
magistrați:
- Ministrul Justiției, Procurorul General și Președintele Curții Supreme, ca membri de
drept;
- Trei profesori de drept titulari, selectați în mod deschis și transparent de către
Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului în urma unui concurs public și
aprobați de majoritatea membrilor Parlamentului;
- Șase membri din rândul judecătorilor, aleși prin vot secret de către Adunarea
Generală a Judecătorilor, aceștia reprezentând toate nivelurile instanțelor
11
Nastasiu Silvia, Novac Tatiana, Șalaru Natalia, Lungu Ludmila, Șevțova Victoria, Lupașco Agafia.
Arta comunicării în scris. Instrucțiune cu privire la ținerea lucrărilor de secretariat. Ediția II. Chișinău:
Centrul Editorial Poligrafic „Medicina”, 2005

10
 judecătorești.
În anul 2019, Guvernul a prezentat o propunere de modificare a acestei componențe,
iar Parlamentul a aprobat Legea nr. 193 din 20 decembrie 2019 (care a intrat în vigoare la 31
ianuarie 2020). În prezent CSM este alcătuit din 15 membri:
- Ministrul Justiției, Procurorul General și Președintele Curții Supreme, ca membrii de
drept;
- Cinci membri non-judecători (profesori de drept titulari) desemnați de Parlament, cu
majoritatea voturilor membrilor aleși ai Parlamentului, în baza propunerilor Comisiei
juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului, care va organiza un concurs public până
la expirarea mandatului membrilor numiți sau în decurs de 30 de zile de la data
apariției vacanței funcției;
- Șapte membri din rândul judecătorilor, aleși prin vot secret de către Adunarea
Generală a Judecătorilor, astfel: patru judecători de primă instanță, doi judecători de
la curțile de apel și un judecător de la Curtea Supremă de Justiție.
Comisia de la Veneția a fost invitată să emită o opinie privind proiectul de lege care a
devenit Legea nr. 193 din 20 decembrie 2019, însă Parlamentul a aprobat această lege înainte
de emiterea Opiniei nr. 976/2019 (CDL-PI(2020)001) din 22 ianuarie 2020.
Imediat după intrarea în vigoare a Legii, la data de 5 februarie 2020, Comisia juridică,
numiri și imunități din cadrul Parlamentului a anunțat un concurs pentru ocuparea celor patru
funcții de membri non-judecători ai CSM. Această procedură a fost derulată în grabă, iar
opoziția a boicotat sesiunea de interviuri și a părăsit Comisia, însă acest lucru nu a împiedicat
Comisia să finalizeze procedura de selecție: la data de 17 martie 2020, cei patru noi membri
non-judecători ai CSM au fost numiți pentru un mandat de patru ani.
Comisia de la Veneția, în Opinia nr. 983/2020 CDL-AD(2020)001 din data de 20
martie 2020 și-a exprimat îngrijorarea privind modul în care a fost derulat procesul de numire
a acestor patru membri non-judecători și privind durata de patru ani a mandatului, periclitând
astfel obiectivele reformei constituționale vizate la acel moment în Parlament.
În concluzie desi se fac progrese odată cu schimnbarea conducerii în Republica
Moldova mai există suficiente aspecte de corectat si de aliniat la standardele comunității
europene

CAPITOLUL III- ANALIZĂ COMPARATIVĂ ROMÂNIA - REPUBLICA

MOLDOVA

III.1 Prezentarea și analizarea cadrului legislativ privind reglementarea funcționării și

organizării profesiei de magistrat în România și Republica Moldova.

În acest capitol, vom prezenta în ansamblu, o caracterizare generală asupra profesiei

de magistrat ( judecător ) așa cum este ea definită în doctrina de specialitate și de normele
legale, în vigoare, atât în România, cât și în Republica Moldova.
În România, judecătorii alături de procurori și de magistrații-asistenți ai Înaltei Curți
de Casație și Justiție, au calitatea de magistrați și fac parte din corpul magistraților, având
rolul de a înfăptui justiția în numele legii. Aceștia sunt obligați să respecte drepturile și
libertățile persoanelor, egalitatea acestora în fața legii și să asigure un tratament juridic,
nediscriminatoriu, tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea
acestora așa încât, prin activitatea lor să asigure supremația legii. Judecătorii au calitatea de a
fi independenți și datoria de a se supune legii și de a fi imparțiali. Este de reținut faptul, așa

11
cum am arătat și anterior, în părțile introductive ale prezentei lucrări, că judecătorii nu pot
refuza să judece pe motic că legea este neclară, nu prevede sau incompletă. Judecătorii sunt
numiți în funcție de președintele României și sunt inamovibili.
Cum am dezvoltat și anterior în prezenta lucrare, fără îndoială una din cele mai
complexe probleme cu care se confruntă sistemul judiciar românesc o reprezintă modalitatea
de recrutare a magistraților. Competențele în privința recrutării judecătorilor sunt îndeplinite
de către C.S.M. organism ce poate fi considerat ca aparținând corpului magistraților.
Accederea în funcție de judecător, se face așa cum am arătat anterior, prin absolvirea
cursurilor I.N.M. sau prin primirea in magistratură unor persoane cu vechime în alte profesii
juridice.
După terminarea cursurilor din cadrul I.N.M. are loc examenul de absolvire, constând
în probe teoretice și practice, iar cei care îl promovează sunt numiți, potrivit legii, de regulă în
funcțiile pentru care au optat în primul an.
Judecătorii stagiari, sunt numiți în funcție de către C.S.M. pe baza mediei generale. Ei
nu se bucură de inamovibilitate ci doar de stabilitate în funcție. Durata stagiului este de 3 ani,
iar în această perioadă, judecătorii stagiari sunt obligați să continue formarea profesională,
sub coordonarea unui judecător desemnat de președintele judecătoriei la care stagiarii
activează. Judecătorul coordonator întocmește un raport privind activitatea stagiarului
trimestrial, ultimul referat de evaluare individuală, fiind necesar la înscrierea examenului de
capacitate cuprinzând și avizul consultativ al președintelui curții de apel.
Activitatea judecătorilor stagiari este limitată, aceștia pot judeca cererile privind
pensiile de întreținere, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare civilă,
cererile privind popririle, investirea cu formule executorie și luarea unor măsuri asiguratorii,
litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul
în care obiectul litigiilor nu depășește 10.000 lei, plângerile împotriva proceselor verbale de
contravenție și de aplicare a sancțiunilor contravenționale, somația de plată, reabilitarea,
constatarea intervenirii amnistiei ori grațieirii, infracțiunile în legătură cu care se sesizează
direct instanța judecătorească prevăzute de art. 279, alin.(2), lit.a) c.proc.pen. După executarea
stagiului, judecătorii stagiari sunt obligați să se prezinte la examenul de capacitate. După
validarea examenului de către C.S.M. se publică în Monitorul Oficial și se afișează la sediile
instanțelor lista posturilor vacante de la judecătorii. Candidații admiși au dreptul în ordinea
mediilor, de a-și alege postul în termen de 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul
Oficial al României12.
Transferul magistraților de la o instanță la alta, se aprobă la cererea celor în cauză de
către C.S.M. Magistrații pot fi suspendați din funcție în următoarele cauze:
- când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lor;
- când suferă de o boală psihică care îi împiedică să-și exercite funcția în mod
corespunzător.
Drepturile judecătorilor. Aceștia sunt numiți în funcție de prețedintele României, sunt
inamovibili, acesta fiind un drept de natură constituțională consacrat în art.125, alin.(1), din
Constituția României. În plus. Ei beneficiază de dreptul de apărare a reputației, independenței
și imparțialității, de dreptul la măsuri speciale de protecție, de dreptul la protecție, de dreptul
la asociere în înteres profesional, de dreptul la primirea unei distincții, de drepturi
patrimoniale ca: dreptul de natură salarială, dreptul la prima de instalare, dreptul la
indemnizația compensatorie, dreptul la atribuirea locuințelor de serviciu, dreptul la pensie,
dreptul la asistență medicală gratuită, dreptul la călătorii gratuite etc.
Obligațiile pe care le au magistrații, în general și judecătorii în particular sunt de ordin
profesional, menite să garanteze buna exercitare de către aceștia a funcției judiciare și de
12
Claudiu Constantin Dinu, Traian Cornel Briciu, Paul Pop, Instituții judiciare. Ediția 2, Chbeck, București,
2016

12
ordin social. Printre obligații se numără: soluționarea cauzelor în termen rezonabil, obligația
de a păstra secretul profesional, obligația de a păstra secretul deliberării, obligația la ținuta
vestimentară prestabilită ( robă ), obligația completării de avere și de interese, obligația de a
se abține de la orice acte sau fapte materiale de natură să compromită integritatea și
demnitatea lor în profesie și în societate, obligația de formare profesională continuă.
În ceea ce privește incompatibilitățile și interdicțiile, menționăm că funcția de
judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor
didactice din cadrul învățământului superior. Interdicțiile ce îi privesc pe magistrați, urmăresc
aceleași scopuri ca și incompatibilitățile, după cum urmează: interdicția de a desfășura
activități comerciale direct sau prin persoane interpuse, interdicția de a deține anumite calități
în cadrul societăților comerciale, interdicția de a desfășura activități politice, interdicția de a
declara grevă sau de a se organiza sindical13.
În cazul unor erori, judecătorii răspund civil, disciplinar, administrativ și penal, în
condițiile legii. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauze prin erorile judiciare.
Răspunderea statului nu înlătură răspunderea judecătorilor care și-au exercitat funcția cu rea-
credință sau gravă neglijență. Judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle
de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției14.
În Republica Moldova, sistemul juridic național constată două căi fundamentale de
accedere în cariera de magistrat: prima- prin a fi acceptat în calitate de audient la Institutul
Național al Justiției și ulterior, după absolvirea acestuia și acumulării unor abilități
profesionale în domeniul justiției de a participa la concursurile anunțate de C.S.M. Accesul în
profesia de magistrat-judecător este reglementat prin art.6 ,,Condițiile pentru a candida în
funcția de judecător” și art.7 ,,Vechimea în specialitatea juridică pentru a candida în funcția de
judecător”, al legii cu privire la statutul judecătorului. Menționăm prezența unui ansamblu de
ambiguități sistemice în domeniul nostru de cercetare. Este necesară o evaluare a calității
eficienței entităților ( facultăților, departamentelor ) din cadrul instituțiilor superioare de
învățământ, orientate spre instruirea profesional juridică. Suntem nevoiți să recunoștem că
atractivitatea socială a profesiilor juridice a generat o dezvoltare irațională în domeniu,
fenomen ce a afectat puternic calitatea procesului de pragătire a cadrelor juridice, acesta fiind
concentrat pe cantitate și nu pe calitate.
Studiile în cadrul I.N.J. formează profesional audienții în justiție pentru a deveni
judecători stagiari. Există o similitudine de 80% cu sistemul din România.
Accesul în profesie, promovarea în carieră, independența și imparțialitatea
magistratului sunt consacrate domeniului de drepturi subiective și obligații juridici ale
magistratului. Legislația națională în domeniu este reflectată prin legea cu privire la statutul
judecătorului, legea cu privire la procuratură și regulamentele respective aflate în vigoare.
A modalitate de a accede în funcția de judecător în Republica Moldova, se realizează
prin întrunirea unui stagiu profesional de 5 ani prin susținerea examenului de capacitate în
fața Colegiului de Evaluare și în ansamblu, cu concluzia Colegiului de Selecție ce se bazează
pe criterii obiective reflectate în Regulamentele CSM, care formează o apreciere complexă a
competenței viitorului magistrat-judecător. Astfel, prin articolul vizat legea stabilește ,, (1) La
funcția de judecător poate candida persoana cu o reputație ireproșabilă care deține cetățenia
Republicii Moldova, are domiciliul în țară și întrunește următoarele condiții: a) are capacitate
de exercițiu; b) are diplomă de licențiat în drept sau echivalentul acesteia; c) a absolvit
Institutul Național al Justiției sau are vechimea în muncă prevăzută la alin.(2); d) nu are
antecedente penale; e) cunoaște limba de stat; f) corespunde cerințelor de ordin medical
pentru exercitarea funcției. Până în prezent, fără studii în cadrul INJ au fost acceptate

13
Legea privind statutul magistraților actualiz. cu modif. și complet ult. Nr.303/2004
14
Claudiu Constantin Dinu, Traian Cornel Briciu, Paul Pop, Instituții judiciare. Ediția 2, Chbeck, București,
2016

13
persoane în funcția de judecător, deținători ai vechimii de muncă stabilită la alin.(2), conform
unei proceduri vechi care în prezent este abrogată.
Sistemul judiciar din Republica Moldova este organizat similar celui din România,
fiind practic o copie unu la unu din acest punct de vedere. În ceea ce privește interdicțiile și
incompatibilitățile judecătorilor, similaritatea cu sistemul românesc, se identifică și aici.

III.2 Asemănări și deosebiri între rolul și atribuțiile judecătorilor în România și

Republica Moldova.

Așa cum am arătat anterior, între sistemul judiciar românesc și cel moldovenesc există
o asemănare predominantă, care rezultă din influența mai multor factori, cum ar fi: factorul
istoric, factorul economic, factorul social și nu în ultimul rând factorul geografic.
Asemănările se reliefiază cel mai bine în drepturile și obligațiile magistraților în
garanțiile pe care le oferă statul independenței justiției, chiar și în modul de selecție. Mai mult
decât atât, asemănările despre care am vorbit, sunt o consecință directă a alinierii politici în
ceea ce privește justiția la standardele impuse de Comunitatea Europeană. Totodată, trebuie
avut în vedere faptul că atât în România cât și în Republica Moldova originea fundamentelor
judiciare are la bază sistemul de drept germano-romanic. Nu în ultimul rând, un factor extrem
de important în asemănările dintre cele două sisteme de drept este dat de limbba oficială
română, care practic facilitează folosirea acelorași termeni juridici15.
Din studiul prezentei lucrări, am observat că deosebirile dintre cele două sisteme sunt
la nivelul selecției judecătorilor și de cele mai multe ori sunt de formă și nu de fond.
Respectiv, în România institutul care formează profesional judecătorii se numește Institulul
Național al Magistraturii, iar în Republica Moldova- Institutul Național al Justiției. Unele
deosebiri mai accentuate există totuși, în sistemul din Moldova, din cauza reminiscențelor de
sorginte sovietică, prin care din nefericire, independența justiției are de suferit prin imixtiunea
politicului. De remarcat este însă faptul că în ultimii 2 ani, în Republica Moldova s-au realizat
reale progrese cu privire la alinierea cadrului legislativ la cerințele si directivele europene.

CAPITOLUL IV - CONCLUZII
IV.1 Opinie personală privind posibile propuneri de lege ferenda la nivelul legislației
din Republica Moldova, care reglementează rolul și atribuțiile judecătorului.

Lucrarea de față, își propune să prezinte o analiză comparativă între rolul și atribuțiile
hjudecătorilor în Republica Moldova și România. În cele ce urmează, raportat la expunerile
făcute în cuprinsul acestui proiect, vom aborda anumite recomandări și propuneri de lege
ferenda menite să îmbunătățească cadrul legislativ din Republica Moldova și să-l alinieze la
standardele comunității europene.
De mai mult timp, reformatorii din Republica Moldova au încercat să realizeze
tentative de consolidare a statului de drept, inclusiv a independenței, eficienței și integrității
instanțelor judecătorești.Acești reformatori au perseverat prin turbulențe conflicte și
dezechilibre economice, odată ce Republica Moldova s-a confruntat cu provocări persistente
în tranziția de la o economie planificată spre o democrație bazată pe principii de piață.
Interesele oligarhice și reticiența elitei de a reforma un sistem politic care le servește

15
Elena Belei et al., Modele de acte judecătoreşti: Procedura civilă, ed. a 3-a, Chişinău: Tipografia Centrală,
2014

14
interesele, definesc economia Republicii Moldova.
Justiția bine funcțională este esențială pentru o bună guvernanță reducerea corupției și
prestarea eficientă a serviciilor publice. La nivel de organizare CSM este organul independent
de auto-reglementare în cadrul sistemului judecătoresc care supraveghează numirile,
transferurile și promovările judecătorilor. Urmare a adoptării unei legi privind reorganizarea
sistemului judecătoresc, în 2016 sistemul judecătoresc este compus din 20 de instanțe
judecătorești care examinează aspecte civile și penale. Instanțele de drept comun includ 15
instanțe judecătorești de fond, 4 curți de apel și o curte supremă. Republiva Moldova are
aproximativ 2600 de judecători și personal administrativ în instanțele judecătorești. Ministerul
justiției și Agenția sa pentru Administrarea Instanțelor Judecătorești ( AAIJ), în cadrul
executivului au roluri esențiale în administrarea justiției: printre altele Ministerul Justiției
elaborează și prezintă propuneri pentru reforma sectorului justiției și evalueazăși
monitorizează performanța sectorului justiției.
Ca și propunere, având ca scop modernizarea și actualizarea a 7 piloni importanți ai
justiției, cum sunt: justiția penală, accesul la justiție, executarea hotărârilor judecătorești,
integritatea actorilor din sectorul justiției, rolul justiției în dezvoltarea economică, respectarea
drepturilor omului în sectorul justiției și un sector bine coordonat, bine gestionat și
responsabil. Dezvoltarea acestora se bazează pe finanțarea donatorilor, elaborarea de planuri
de dezvoltare strategică și planuri de finanțare și o implementare sistematică și integrată. Ca și
proiect de îmbunătățiere a sistemultui judiciar din Republica Moldova, propunem
consolidarea și continuarea proceselor de reformă lansate și implementate după anul 2020,
pentru edificarea unui sector de justiție modern, inclusiv a unui nou cadru juridic și
instituțional, precum și creșterea eficienței, calității și accesului la justiție.
Aceste obiective pot fi atinse dacă s-ar urma trei direcții strategice esențiale: a)
îmbunătățirea transparenței calității actului justiției și accesului la justiție; b) consolidarea
independenței actorilor din sectorul justiției, a auto-guvernanței și responsabilității; c) tranziția
spre un sector al justiției eficient și modern.
O altă recomandare de lege ferenda o reprezintă facilitarea accesului grupurilor
vulnerabile, în special al femeilor la justiție. Constrângerile de acces al grupurilor vulnerabile
și mobilitatea mai redusă în rândul populației rurale, în tandem cu distanțele mai mari de
deplasare și transportul precar, generează îngrijorări privind impactul consolidării planificate
a instanțelor asupra accesului. Localitățile rurale și îndepărtate, reprezintă 57% din cetățenii
Republicii Moldova și 84% din cei săraci. Ca și propunere, ar trebui alocate resurse financiare
și umane care să ușureze accesul grupurilor vulnerabile la justiție. Respectiv, strict referitor la
dema abordată în prezenta lucrare, ar drebui delegați magistrați-judecători în zonele unde
accesul la justiție este precar.
Recomandări:
- a integra feedback-ul despre performanță și corupție obținute din anchetele
comisarilor europeni prin acțiuni și investigații concrete ( inclusiv urmărirea penală pentru
acte de corupție comise de funcționarii și angajații sectorului justiției ), a publica progresele
anual și a repeta anchetele la fiecare doi ani;
- a integra concluziile investigațiilor privind criminalitatea organizată provenită din
penitenciare, prin lansarea unui program de obțiuni non-incarcerative pentru infractorii cu risc
redus, care sunt incarcerați pentru contravenții și alte infracțiuni minore non-violente;
- a iniția ( sau extinde după caz ) programele direcționate pentru îmbunătățirea
accesului la justiție al grupurilor vulnerabile, precum femeile, copiii și minoritățile sexuale.

15
 IV.2 Concluzii succinte cu privire la cercetarea științifică efectuată în prezenta lucrare.

Prezenta lucrare, și-a propus să analizeze comparativ rolul și atribuțiile judecătorilor

din Republica Moldova și din România ca stat membru al UE. Pe parcursul lucrări, am
prezentat detaliat modul de accedere în profesia de judecător în ambele state, principiile care
guvernează sistemele de justiție din statele deduse analizei și nu în ultimul rând, drepturile,
obligațiile, incompatibilitățile și interdicțiile pe care le au judecătorii în cele două state. Modul
de elaborare a lucrării a avut la bază metoda analizei comparative și ca surse de inspirație
principale, s-au folosit materiale din doctrina de specialetae, concentrându-ne pe lucrări
academice ale unor autori consacrați din ambele state. Totodată, o sursă inspirațională
importantă au fost și rapoartele Comisiei Europene cu privire la reforma justiției dintre cele
două state și nu în ultimul rând, opinii doctrinare la nivel european. Am arătat pe parcursul
acestei lucrări importantele asemănări dintre cele două sisteme evidențiate în contextul istoric,
geografic și lingvistic și am concluzionat asupra ideii că cele două sisteme se aseamănă foarte
mult, nu numai raportat la contextele enunțate anterior, dar și datorită politicilor de aliniere la
standardele europene, care se aplică în ambele state.
Totodată, în prezenta lucrare, am evidențiat și unele deosebiri dintre cele două sisteme
și carențe cu care se confruntă ambele, în raport cu legislația europeană. Din perspectiva
faptului că România este stat membru al Uniunii Europene, am încercat să propunem urmînd
exemplul acesteia, eventuale îmbunătățiri și recomandări care pot fi aduse sistemului judiciar
din Republica Moldova.
Lucrarea de față a abordat analiza statutului magistratului în două state europene,
învecinate și cu o istorie cu foarte multe puncte în comun. Din această analiză, s- a dedus
faptul că statutul magistratului este format dintr-un sistem logic-laconic de drepturi subiective
și obligații juridice ghidate și coroborate minuțios de ansamblul respectiv de garanții juridice.
Structural, statutul magistratului prezintă în sine un ansamblu de drepturi subiective și
obligații juridice, reflectate prin anumite elemente fundamentale pentru inițierea și evoluția
carierei profesionale, ce determină competența subiectului în manifestarea sa de magistrat, dar
și comportamenul său, atât în cadrul, cât și în afara acestei competențe. Formal, statutul
magistratului este determinat printr-un ansamblu de norme de natură juridică, de o forță
juridică ierarhizată, ce cuprinde acele drepturi subiective și obligații juridice (atribuite
magistratului), ce exemplifică esența statutului acestuia. Garanțiile magistratului, posedă o
natură normativ juridică. Caracter normativ al garanțiilor statutului magistratului este
determinat de reflectarea ideilor fundamentale în domeniu, prin intermediul normelor.
Normativitatea în cazul dat constă în atribuirea unui caracter rigid și stabil al acestor
,,postulate”, care prin esența lor caracterizează justiția și magistratura.
Stabilitate, în context, nu invocă o lipsă de flexibilitate tradițională. Stabilitatea este în
sinonimie cu obligativitatea păstrării esenței fiecărui postulat în parte, dar cu o perspectivă de
interpretare și adaptare la evoluția socială a fenomenului justiției și a fenomenului
magistratului.
Sistemul de garanții ale justiției, altfel spus, include în sine un ansamlu de norme
generale, în mare parte declarative, definitorii, care determină un ansamblu de drepturi și
obligații juridice ale magistratului în activitatea sa profesională și în afara ei. Sistemul
menționat, include garanții de natură juridică, fiind reflectate în norme juridice generale,
norme-principii.
Caracterul juridic al acestor garanții, este determinat prin generalitatea acestora și prin
poziționarea lor într-un sistem normativ juridic, atribuit magistraturii. Astfel, aceste garanții
caracteristice statutului magistratului servesc și drept principii determinatorii pentru statutele
altor funcționari și instituții de stat. Așa cum am arătat în prezenta lucrare, menționăm că
garanțiile în cauză se prezintă drept principii-scopuri de funcționalitate, atât pentru

16
Președintele Statului, cât și pentru Consiliul Superior al Magistraturii, iar în Republica
Moldova și pentru Consiliul Superior al Procurorilor.
În încheiere, arătăm că prezentul studiu științific a dorit să atingă atât o perspectivă
educativ informativă asupra celor două sisteme, printr-o prezentare generală a caracteristicilor
acestora dar, și o perspectivă cu titlu de recomandare cu privire la eventuale îmbunătățiri ce
pot fi aduse ambelor sisteme, din considerentele alinierii la standardele europene.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări științifice:
1. Andra Iftimiei, Drept comparat si sisteme juridice contemporane. Editia a 2-a,
Edfitura Universul Juridic București 2020
2, Claudiu Constantin Dinu, Traian Cornel Briciu, Paul Pop, Instituții judiciare. Ediția
2, Chbeck, București, 2016
3. Elena Belei et al., Modele de acte judecătoreşti: Procedura civilă, ed. a 3-a,
Chişinău: Tipografia Centrală, 2014
4. Nastasiu Silvia, Novac Tatiana, Șalaru Natalia, Lungu Ludmila, Șevțova Victoria,
Lupașco Agafia. Arta comunicării în scris. Instrucțiune cu privire la ținerea lucrărilor de
secretariat. Ediția II. Chișinău: Centrul Editorial Poligrafic „Medicina”, 2005
Legi, tratate si acte internaționale:
1. Codul civil al Republicii Moldova : Republicat : 01.03.2019 în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 467-479, art. 784. – Chişinău : Cartier Juridic, 2019.
2. Legea privind statutul magistraților actualiz. cu modif. și complet ult. Nr.303/2004
3. Independența responsabilitatea și calitatea sistemelor judiciare Raportul RECJ
2018-2019
Site-uri web:
http://capc.md/files/Raport%20de%20monitorizare%20CAPC_30.05.17.pdf.
www.wikipedia.org
https://e-justice.europa.eu/

17