UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT “SOMION BĂRNUȚIU”

REFERAT INTITULAT:

Paralelă între judecători și

procurori.

MATERIA: Practică la Parchetele de pe lângă Instanțele

Judecătorești I
PROFESOR: Lect.univ.dr. Marius-Ioan ARON

STUDENT: Ignat Antonia Teodora

GRUPA: A II-A
ANUL: Al III-LEA
 CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Noțiuni de judecător și procuror

Capitolul 2. Drepturile magistraților
Capitolul 3. Incompatibilități și interdicții
Capitolul 4. Cariera judecătorilor și procurorilor
Capitolul 5. Numirea judecătorilor și procurorilor
Capitolul 6. Promovarea judecătorilor și procurorilor

Bibliografie

1
Introducere
Cuvântul "magistrat" își are originea în latinescul "magister", cu semnificația de
"conducător, învățător, maestru". În perioada Romei Antice, acest termen definea "cetățeanul
ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere" dar cuprindea și calitatea de
membru al corpului judiciar. În contextul Romei Antice, "magistrat" desemna orice conducător
ales pentru a exercita funcții legislative, executive sau judecătorești.
Sensul modern al cuvântului provine din limba franceză, unde "magistrats" desemnează
"membrii puterii judiciare", adică judecătorii și procurorii. În limba engleză, termenul
"magistrate" se referă la judecătorii și procurorii într-o manieră distinctă față de "judges"
(judecători), diferențiere specifică tradiției dreptului anglo-saxon.
În istoria legislației române, termenul de "magistrat" apare în Tratatul încheiat la Conferința
de pace de la Paris din 1858, care menționa că "Funcționarea judecătorească este încredințată
magistraților, numiți de Hospodar". Hospodarul era un titlu purtat de domnii români supuși
Porții. Legea din 12 ianuarie 1861, bazată pe Convenția de la Paris din 1858, stabilea că Înalta
Curte avea atribuții similare cu Înalta Curte de Casație și era instanță disciplinară pentru
magistrați.
Termenul de "magistrat" a fost introdus oficial în legislația românească prin Legea de
organizare judecătorească din 17 martie 1865, alături de noțiunile de "funcționar judecătoresc",
"judecător", "membru" și "procuror". Actele normative ulterioare care au reglementat
organizarea judecătorească au continuat să utilizeze acest termen, iar în anul 1992, prin Legea nr.
92 prevede reluarea utilizării termenului "magistrat" în legislația pertinentă, împreună cu
sintagma "corpul magistraților". Prima mențiune a termenului "magistrați" este identificată în
articolul 40 al Constituției, din care reiese că judecătorii Curții Constituționale a României nu
sunt incluși în corpul magistraților. Acest aspect este confirmat de articolele 142-144 ale
Constituției, care detaliază statutul acestora - fiind judecători cu mandate de 9 ani, numiți câte
trei de către Senat, Camera Deputaților și Președinte, cu independență și imobilitate pe durata
mandatului. Această categorie nu intră sub autoritatea disciplinară a Consiliului Superior al
Magistraturii (CSM), conform legislației infraconstituționale.
Conceptul de magistratură include activitatea judiciară desfășurată de către judecători în
vederea înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a
ordinii de drept, precum și a libertăților și drepturilor cetățenilor. Constituția României, Legea
303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea
judiciară și Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat de către secția de procurori
a CSM prin Hotărârea nr. 947/14.11.2019, constituie cadrul normativ de bază care reglementează
statutul, organizarea și activitatea procurorilor în justiție și societate.
Noțiunea de magistrat cuprinde atât judecătorii care activează în cadrul instanțelor judecătorești,
cât și procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor asociate acestor instanțe.

Noțiuni de judecător și procuror

Judecătorul, în calitate de magistrat, îndeplinește rolul de președinte al procedurilor judiciare,
fie individual, fie ca parte a unei colectivități de judecători. În întreaga lume, puterile, funcțiile,
modul de numire, disciplina și formarea judecătorilor prezintă variații semnificative. Esențial

2
este ca judecătorul să păstreze imparțialitatea în administrarea probelor și să desfășoare
activitatea într-o ședință publică.
Judecătorul are responsabilitatea de a audia martorii, de a verifica alte probe relevante aduse
de părți, de a evalua credibilitatea și argumentele implicate în proces, urmând să pronunțe o
hotărâre în funcție de interpretarea dată faptelor prezentate, în concordanță cu prevederile legale
în materie. În anumite jurisdicții, competențele judecătorului pot fi împărțite cu un juriu compus
din persoane exterioare sistemului juridic, cetățeni selectați.
Definiția termenului "judecător" poate varia, precum cea ce îl descrie drept "funcționarul de
stat numit sau ales care soluționează procesele prin pronunțarea unei hotărâri" sau "magistratul
care, potrivit legii, are atribuții de a soluționa cauze penale, civile și administrative în cadrul unei
instanțe judecătorești". Un alt aspect al definiției indică că judecătorul este persoana numită în
funcția de magistrat, având responsabilitatea de a soluționa cu independență și imparțialitate
cauzele aflate pe rolul instanței din care face parte.
Elementul central al sistemului de justiție, judecătorul joacă un rol crucial în soluționarea
diverselor cauze cu imparțialitate și profesionalism. În cadrul actului de justiție, procurorul,
definit ca "persoana fizică, absolventă de studii juridice superioare, învestită în funcție de stat
prin reprezentanții săi, desemnați constituțional și legal," are responsabilitatea de a asigura și
supraveghea aplicarea legii în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.
Termenul de procuror poate fi explicat ca fiind "magistrat membru al Parchetului, care
exercită acțiunea penală și susține acuzarea," reprezentând interesele statului în fața justiției.
Procurorul apără drepturile și libertățile cetățenilor, respectând procedurile legale, și se bucură de
independență în luarea deciziilor, având un rol vital în menținerea ordinii normative și a justiției.
Opiniile referitoare la calitatea de magistrat a procurorului au fost exprimate divers, fără a avea
însă un fundament legal, cu magistratul procuror beneficiind de independență în adoptarea
soluțiilor și manifestând imparțialitate în apărarea ordinii normative. Magistratul procuror,
esențial în sistemul de justiție, este apărător al intereselor societății și contribuie la înfăptuirea
actului de justiție
Magistratura reprezintă activitatea judiciară desfășurată de judecători în vederea înfăptuirii
justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, menținerea ordinii de
drept și protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Cariera judecătorului și cea a
procurorului sunt distincte, fără posibilitatea de interferențe reciproce; judecătorii nu pot
interveni în cariera procurorilor și viceversa. Judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer,
delegare, detașare sau promovare, doar cu consimțământul lor, și pot fi suspendați sau eliberați
din funcție în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Independența judecătorilor reprezintă un principiu fundamental, ei supunându-se exclusiv
legii. Judecătorii sunt obligați să fie imparțiali, având libertate deplină în soluționarea cauzelor,
în conformitate cu legea și cu respectarea egalității de arme și a drepturilor procesuale ale
părților. Deciziile lor trebuie luate fără restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții
din partea oricărei autorități, inclusiv autorități judiciare, iar hotărârile pronunțate în căile de atac
nu sunt supuse acestor restricții. Scopul independenței judecătorilor este, printre altele,
garantarea dreptului fundamental al fiecărei persoane de a fi tratată în mod echitabil, conform
legii.
Toate entitățile, organizațiile, autoritățile sau instituțiile sunt obligate să respecte
independența judecătorilor. Procurorii, în desfășurarea activității lor, se supun principiului
legalității, imparțialității și controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Ei dispun de
independență în luarea deciziilor, conform Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

3
republicată, cu modificările și completările ulterioare. Procurorii numiți de Președintele
României beneficiază de stabilitate și pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare, doar cu
acordul lor. Ei pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de lege.
Judecătorii și procurorii au obligația de a asigura supremația legii, respectarea drepturilor și
libertăților individuale, egalitatea în fața legii și un tratament juridic nediscriminatoriu pentru toți
participanții la procedurile judiciare. Ei trebuie să respecte Codul deontologic al judecătorilor și
procurorilor și să participe la formarea profesională continuă. În toate etapele unui proces,
trebuie să garanteze drepturile și libertățile individuale și să protejeze ordinea publică. Este
esențial ca judecătorii și procurorii să apară atât ca fiind independenți în mod real, cât și să
creeze percepția publică a independenței reciproce.

Drepturile magistraților
Judecătorii numiți de Președintele României beneficiază de inamovabilitate, asigurându-se
astfel că nu pot fi revocați, transferați sau suspendați, oferindu-le o protecție considerabilă
împotriva amestecului sau presiunilor din partea autorităților. Pe de altă parte, procurorii numiți
de Președinte se bucură de stabilitate, un principiu care împrumută elemente din conceptul de
inamovabilitate, reglementând aspecte precum promovarea, delegarea, detașarea, transferul,
suspendarea și încetarea din funcție. Procurorii sunt, de asemenea, subliniați ca fiind
independenți, cu respectarea normelor legale.
Termenul de "inamovabilitate" nu este definit explicit în lege, însă în doctrină este descris ca
un ansamblu complex de drepturi care conferă judecătorului siguranța că, odată numit în funcție,
nu poate fi revocat, transferat sau suspendat decât în situații excepționale. Originile acestui
principiu se regăsesc în perioada Evului Mediu, când regii Franței numeau anumiți magistrați pe
viață. Deși inamovabilitatea a fost eliminată din legislația românească în timpul regimului
comunist, ea a fost reintrodusă și aplicată tuturor judecătorilor numiți de Președintele României,
cu excepția judecătorilor stagiari, care nu beneficiază de această protecție.
Principiul inamovabilității reprezintă o puternică garanție a independenței și imparțialității
judecătorilor, oferind o protecție esențială împotriva unor posibile abuzuri din partea puterii
executive și garantând stabilitatea și liniștea necesare exercitării justiției. Cu toate acestea, în
cadrul Ministerului Public, subordonarea ierarhică a exclus tradițional procurorii de la beneficiul
inamovibilității. Cu toate acestea, date fiind responsabilitățile semnificative ale procurorilor în
procesul de justiție, se justifică adoptarea unor măsuri care să împiedice influențele nefaste din
partea autorităților executive. În aceeași categorie de drepturi asociate inamovabilității, se
include și faptul că judecătorii și procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv
doar cu aprobarea secțiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu
excepția cazurilor de infracțiune flagrantă.
Remunerația magistraților este stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, funcția
ocupată, vechimea în magistratură și alte criterii prevăzute de lege. Salarizarea judecătorilor
Înaltei Curți de Casație și Justiție este reglementată de legea privind indemnizațiile pentru
funcțiile de demnitate publică.
Salarizarea judecătorilor și procurorilor militari este asigurată de Ministerul Apărării
Naționale. În vederea asigurării independenței economice a magistraților, legea le conferă
diverse drepturi cu caracter patrimonial, inclusiv asigurare pentru risc profesional, viață, sănătate
și bunuri, asistență medicală gratuită, medicamente și proteze, precum și dreptul la atribuirea

4
locuințelor de serviciu. Anual, magistrații beneficiază de 6 călătorii în țară dus-întors, gratuite, cu
transport pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian.
Judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură au dreptul, la
împlinirea vârstei prevăzute de lege, la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media
veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării. Pentru
fiecare an care depășește vechimea în magistratură indicată anterior, se adaugă la cuantumul
pensiei câte 1% din venit, fără a putea depăși venitul brut avut la data pensionării. Judecătorii și
procurorii militari au opțiunea de a alege între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.
Magistrații au dreptul de a fi apărați împotriva oricărui act care ar putea afecta independența sau
imparțialitatea lor, iar cei care consideră că aceste principii sunt afectate pot apela la Consiliul
Superior al Magistraturii, care are responsabilitatea de a lua măsuri adecvate. De asemenea, prin
intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii și procurorii beneficiază de
protecția autorității și reputației lor profesionale.
Dat fiind caracterul activității, care implică adesea gestionarea unor medii infracționale sau
tratarea intereselor opuse societății și ordinii de drept, legea recunoaște magistraților dreptul la
măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau altor acte care le pot pune în
pericol viața, familia sau bunurile.
Magistraților li se acordă dreptul la asociere în interes profesional, având libertatea de a
organiza sau adera la organizații profesionale locale, naționale sau internaționale pentru apărarea
intereselor lor profesionale. Ei pot, de asemenea, să fie membri ai societăților științifice sau
academice, precum și ai altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, având
posibilitatea de a face parte din organele de conducere ale acestora. Magistrații pot desfășura
activități didactice și științifice și pot participa la elaborarea proiectelor de acte normative.
Judecătorii și procurorii, fie că sunt în funcție sau pensionari, au dreptul la măsuri speciale de
protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care le pot pune în pericol viața,
familia sau bunurile. În situația în care își exercită atribuțiile de serviciu sau sunt implicați în
legătură cu acestea, magistrații beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale
Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul
procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naționale. În cazul în care se confruntă
cu refuz din partea autorităților menționate, beneficiarii pot adresa o acțiune în instanța de
contencios administrativ, fiind scutită de plata taxei de timbru.
Anual, judecătorii și procurorii au dreptul la un concediu de odihnă plătit de 35 de zile
lucrătoare. Ei se pot bucura de concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la
cursuri sau alte forme de specializare, inclusiv pentru pregătirea și susținerea examenului de
capacitate și de doctorat. De asemenea, pot beneficia de concedii fără plată, conform
Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor.
Dreptul la concedii medicale și alte tipuri de concedii este recunoscut judecătorilor și
procurorilor conform legislației în vigoare. Aceștia au posibilitatea de a închiria locuințe de
serviciu aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiției. După pensionare, atât
titularul, cât și soțul/soția își păstrează dreptul de locațiune pe toată durata vieții.
Magistrații beneficiază de facilități financiare pentru utilizarea caselor de odihnă și de
tratament aflate în subordinea Ministerului Justiției, precum Complexul "Flamingo" din Eforie
Sud, Centrul de pregătire a magistraților de la Sovata, și Spitalul "Prof. dr. Constantin
Angelescu" din București. Asistența medicală gratuită, inclusiv medicamente și proteze, este
extinsă atât pentru magistrați, cât și pentru soții și copiii aflați în întreținere.

5
 Judecătorii și procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în țară dus-întors, gratuite, la
transportul pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian, sau pot primi decontarea a 7,5 litri de
combustibil la sută de kilometri pentru 6 călătorii în țară dus-întors, în cazul în care deplasarea se
efectuează cu autoturismul. Cei cu o vechime continuă în magistratură de 20 de ani primesc, la
pensionare sau eliberare din funcție pentru alte motive neimputabile, o indemnizație echivalentă
cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, supusă impozitării conform legii. În caz de deces al
judecătorului sau procurorului aflat în activitate, indemnizația se acordă și soțului/soției și
copiilor aflați în întreținere la data decesului.
Magistrații, inclusiv personalul asimilat de la Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații-
asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică asimilat, care
au o experiență de cel puțin 25 de ani în funcție, au posibilitatea de a beneficia de condiții
speciale de pensionare. Un magistrat poate continua să activeze în funcție după împlinirea vârstei
legale de pensionare (60 de ani) până la vârsta de 70 de ani. După eliberarea din funcție, acesta
are opțiunea de a desfășura o altă activitate profesională, având posibilitatea de a acumula pensia
de magistrat cu veniturile provenite dintr-o altă activitate.
Prin urmare, profesia de magistrat nu este caracterizată neapărat de avantaje sau dezavantaje,
ci mai degrabă de satisfacții personale net superioare celor derivând din remunerația conformă cu
legea, cu condiția să fie abordată cu dedicare și pasiune.

Incompatibilități și interdicții

Funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu

orice alte funcții, atât publice, cât și private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul
superior, conform legislației în vigoare. Judecătorii și procurorii au obligația de a se abține de la
orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între
interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale
societății. Atât judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, cât și personalul auxiliar de
specialitate trebuie să furnizeze anual o declarație pe propria răspundere, indicând dacă soțul,
rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ocupă o funcție sau desfășoară o activitate
juridică sau de investigare/cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora. Declarațiile se
înregistrează și se depun la dosarul profesional.
De asemenea, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică
asimilat lor și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să prezinte o declarație autentică,
sub propria răspundere în conformitate cu legea penală, privind afilierea sau neafilierea lor la
organele de securitate sau poliția politică. Acești profesioniști din domeniul juridic nu pot
îndeplini funcții de lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai oricărui
serviciu de informații.
Încălcarea acestor dispoziții conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de
judecător sau procuror. Magistraților le este interzis: a) desfășurarea de activități comerciale,
direct sau prin persoane interpuse; b) participarea la activități de arbitraj în litigii civile,
comerciale sau de altă natură; c) deținerea calității de asociat sau membru în organele de
conducere, administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți de
asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome; d) apartenența la un grup de interes
economic.
În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de
credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale

6
sau regii autonome, magistrații sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca această calitate să
înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii efective. Cu excepția privind
privatizarea în masă, judecătorii și procurorii nu pot fi acționari sau asociați și nu pot face parte
din partide sau formațiuni politice. De asemenea, le este interzis să desfășoare sau să participe la
activități cu caracter politic. În exercitarea atribuțiilor lor, judecătorii și procurorii sunt obligați
să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice și de la orice manifestare
defăimătoare îndreptată împotriva celorlalte puteri ale statului - legislativă și executivă.
Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procesele aflate în
desfășurare sau asupra unor cauze la care parchetul este sesizat. Ei nu pot oferi consultații scrise
sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă acestea sunt pe rolul altor instanțe sau parchete
decât cele în cadrul cărora își desfășoară funcția, și nu pot desfășura alte activități specifice
avocaților conform legii.
Judecătorilor și procurorilor le este permis să pledeze, în conformitate cu legea, doar în
cauzele lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor
aflate sub tutela sau curatela lor. Cu toate acestea, chiar și în aceste situații, le este interzis să se
folosească de calitatea lor pentru a influența soluția instanței de judecată sau a parchetului și
trebuie să evite să creeze aparența că ar putea influența în orice mod soluția.
Judecătorii și procurorii pot participa la elaborarea de publicații, pot redacta articole, studii de
specialitate, lucrări literare sau științifice și pot lua parte la emisiuni audiovizuale, cu excepția
celor cu caracter politic. Ei pot fi membri ai comisiilor de examinare sau ale celor care
elaborează proiecte de acte normative, documente interne sau internaționale, precum și ai
societăților științifice sau academice, sau ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop
patrimonial.

Cariera judecătorilor și procurorilor

Admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se realizează prin concurs, pe baza

competenței profesionale, aptitudinilor și reputației ireproșabile. Formarea inițială în vederea
ocupării funcției de judecător și procuror are loc prin intermediul Institutului Național al
Magistraturii, iar procesul de admitere respectă principiile transparenței și egalității, bazându-se
exclusiv pe desfășurarea unui concurs.
Pentru a fi admis la Institutul Național al Magistraturii, candidatul trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiții: a) să posede cetățenia română, domiciliul în România și
capacitate deplină de exercițiu; b) să fie licențiat în drept; c) să nu aibă antecedente penale sau
cazier fiscal și să se bucure de o bună reputație; d) să cunoască limba română; e) să fie apt din
punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției.
Concursul de admitere se organizează anual, la o dată și într-un loc stabilite de Institutul
Național al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta determină,
prin secțiile corespunzătoare, numărul de cursanți pentru fiecare categorie - judecători și
procurori, în funcție de posturile vacante și cele care urmează a fi înființate.
Formarea profesională inițială la Institutul Național al Magistraturii constă în pregătirea
teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau procurori. Durata
cursurilor este de 4 ani, iar după primul an, auditorii urmează stagii de pregătire practică timp de
câte șase luni în instanțe, parchete, penitenciare și cabinete de avocatură. În ultimul an de stagiu,
cursanții efectuează stagii de practică și la alte instituții relevante pentru pregătirea profesională.

7
 Auditorii de justiție care nu reușesc să promoveze examenul de absolvire au posibilitatea de a se
prezenta încă o dată pentru a susține acest examen, la următoarea sesiune organizată de către Institutul
Național al Magistraturii. În situația în care un auditor de justiție nu se prezintă la examen sau nu reușește
să îl promoveze nici în a doua sesiune, fără a avea o justificare validă, el nu va putea fi numit judecător
sau procuror și va fi obligat, cu excepții specifice, să restituie bursa și cheltuielile de școlarizare.
Absolvenții Institutului Național al Magistraturii sunt obligați să îndeplinească funcția de
judecător sau procuror timp de 10 ani. În cazul în care un absolvent al Institutului Național al
Magistraturii este eliberat din funcție înainte de expirarea celor 10 ani, fie din propria inițiativă,
fie din motive care îi sunt imputabile, el va fi obligat să restituie bursa de auditor de justiție și
cheltuielile de școlarizare proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea celor 10 ani.

Numirea judecătorilor și procurorilor

Judecătorii și procurorii care trec cu succes examenul de capacitate sunt numiți în funcție de
către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii; președintele nu
are posibilitatea să respingă numirea lor în funcție.
Propunerile de numire trebuie să fie înaintate în cel mult 30 de zile de la data validării
examenului de capacitate. De asemenea, foștii judecători și procurori care au încetat activitatea
din motive neimputabile, precum și alte categorii de profesioniști din domeniul juridic, cum ar fi
personalul de specialitate juridică, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici,
executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de probațiune cu studii
superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii
superioare juridice, persoanele cu experiență în funcții juridice din diverse instituții publice,
precum și cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, pot accesa magistratura
prin participarea la concursuri organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul
Institutului Național al Magistraturii.
Aceste concursuri sunt organizate anual sau ori de câte ori este necesar, iar în termen de
maxim 30 de zile de la validarea concursului, Consiliul Superior al Magistraturii propune
Președintelui României numirea în funcția de judecător sau procuror a candidaților declarați
admiși. Președintele României nu are dreptul să refuze numirea în funcție a acestor judecători și
procurori.
Persoanele numite în funcții de judecător sau procuror sunt supuse unui program obligatoriu
de formare profesională, care durează 6 luni și se desfășoară în cadrul Institutului Național al
Magistraturii. Acest program include, de asemenea, elemente de drept comunitar. Pe durata
acestei perioade de formare, acestea nu pot fi delegate, detașate, transferate, și nu pot promova la
alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.
Judecătorii Curții Constituționale care aveau funcția de judecător sau procuror la data numirii
lor au dreptul să revină la postul pe care îl ocupau anterior la încetarea mandatului.
Persoanele care au deținut funcția de judecător sau procuror, magistrat-asistent timp de minimum
10 ani, fără să fie sancționate disciplinar, cu calificativul "foarte bine" la toate evaluările și care
și-au încheiat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite în funcții de judecător sau
procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe sau
parchete de grad inferior, fără a mai fi nevoie de concurs sau examen.
Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun un jurământ, în care
se angajează să respecte Constituția și legile țării, să apere drepturile și libertățile fundamentale
ale persoanei, să-și îndeplinească atribuțiile cu onoare și conștiință, fără părtinire. Formula
jurământului poate fi ajustată conform credinței religioase a judecătorilor și procurorilor și este
8
facultativă. Refuzul de a depune jurământul duce la nulitatea numirii în funcție. Jurământul se
depune într-o ședință solemnă, în fața colegilor de instanță sau, după caz, a colegilor din parchet,
și este consemnat într-un proces-verbal. Transferul sau promovarea într-o altă funcție nu implică
depunerea unui nou jurământ.

Promovarea judecătorilor și procurorilor

Concursul pentru promovarea judecătorilor și procurorilor se organizează anual sau ori de

câte ori este necesar, de către secțiile corespunzătoare din Consiliul Superior al Magistraturii,
prin intermediul Institutului Național al Magistraturii. La acest concurs pot participa judecătorii
și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați
disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc anumite condiții minime de vechime.
Condițiile minime de vechime pentru a participa la concurs sunt:
 7 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de
judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal
sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;
 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de
judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;
 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de
procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii care doresc promovarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție trebuie să îndeplinească, în plus, alte condiții, precum să nu fi fost sancționați disciplinar,
să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în
funcția de procuror sau judecător, gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă
curtea de apel, și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia
constituită în acest scop.
Participanții la concurs susțin o probă scrisă, iar promovarea efectivă a judecătorilor și
procurorilor se realizează prin concurs la nivel național, în limita locurilor vacante existente la
tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete. Candidații pot participa la concursul de
promovare efectivă la instanțele și parchetele imediat superioare dacă au avut calificativul "foarte
bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, au dobândit gradul
profesional corespunzător instanței sau parchetului la care solicită promovarea și au funcționat
efectiv timp de cel puțin 2 ani la instanța sau parchetul ierarhic inferior, în cazul promovării în
funcțiile de judecător de curte de apel, procuror la parchetul de pe lângă aceasta sau procuror la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Concursul de promovare efectivă constă în susținerea unei probe de evaluare a activității și
conduitei candidaților din ultimii 3 ani. Judecătorii și procurorii care au promovat efectiv în
funcții de execuție la instanțe sau parchete superioare nu pot fi delegați, detașați sau transferați
timp de cel puțin 2 ani de la data promovării.
Judecătorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe superioare nu pot fi numiți în
funcția de procuror, iar procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la parchete superioare
nu pot fi numiți în funcția de judecător timp de cel puțin 2 ani de la data promovării.
Numirea în funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-
procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul
pentru minori și familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și de adjuncți ai
acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de către
Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului
9
Național al Magistraturii. La concurs sau examen pot participa procurorii care au calificativul
"foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc
condițiile de vechime prevăzute de lege.
Numirea procurorilor care au obținut cel mai bun rezultat la concurs sau, după caz, au fost
declarați admiși la examen în funcțiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu
posibilitatea reînvestirii o singură dată. Numirea în celelalte funcții de conducere la parchete se
face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către Secția pentru
procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru numirea în funcțiile de conducere, procurorii trebuie să îndeplinească condiții minime
de vechime, care variază în funcție de tipul funcției:
 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror pentru funcția de președinte și
vicepreședinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și
adjunct al acestuia;
 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror pentru funcția de președinte și
vicepreședinte de tribunal sau tribunal specializat, precum și președinte de secție la
tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă
tribunalul pentru minori și familie, adjunct al acestuia și procuror șef secție al parchetului
de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie;
 12 ani vechime în funcția de judecător sau procuror pentru funcția de președinte,
vicepreședinte, președinte de secție la curtea de apel, procuror general al parchetului de
pe lângă curtea de apel și adjunct al acestuia, procuror șef secție al parchetului de pe
lângă curtea de apel.
Judecătorii sau procurorii care doresc să participe la concurs sau examen pentru funcții de
conducere trebuie să funcționeze cel puțin 2 ani la instanța sau parchetul la care este vacantă
funcția de conducere pentru care își depun candidatura.
La expirarea mandatului funcției de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa o altă
funcție de conducere la aceeași instanță sau parchet, în condițiile legii, fie revin pe funcții de
execuție la instanțele sau parchetele pe care le-au condus sau de unde provin. Revocarea din
funcția de conducere a judecătorilor se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii -
Secția pentru judecători, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a președintelui
instanței, pentru anumite motive, cum ar fi nedeplinirea condițiilor necesare pentru funcția de
conducere, exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale sau aplicarea unei sancțiuni
disciplinare.

10
Bibliografie

1.https://ro.wikipedia.org/wiki/Magistrat, definiție preluată și din DicționarulExpli

cayiv al Limbii Române, DEX, Ed. Academia Română, Institutul de
LingvisticăIorgu Iordan, ediția a II-a, revizuită, București, 2016.
2.Suport de curs, PRACTICĂ LA PARCHETELE DE PE LÂNGĂ INSTANȚELE
JUDECĂTOREȘTI I/II, 2023.
3.Răspunderea juridică a magistratului în context național și european-
rezumat,coordonator prof. Univ. Dr. Alexandru Boroi, 2016.
4.https://dexonline.ro/definitie/hospodar..
5.https://ro.wikipedia.org/wiki/Judec%C4%83tor.
6.Dicționar Explicativ al Limbii Române.
7.Organizarea sistemului judiciar , NOTE DE CURS, Universitatea București,
Prof.Univ. Dr. Traian Briciu C

11