Capitolul XII

AUTORITATEA JURISDICŢIONALĂ

1. Noţiunea de autoritate judecătoreasca

Denumirea de autoritate judecătorească evocă foarte clar justiţia, ca funcţie

distinctă şi ca sistem distinct
Termenul „justiţie" are două sensuri. Într-un sens, 'prin justiţie se înţeleg
organele judecătoreşti, iar într-un al doilea sens, se înţelege activitatea de
soluţionare a proceselor civile, administrative , comerciale , penale, de muncă , de
aplicare de sancţiuni, de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime încălcate. În
limbaj obişnuit „a face justiţie” înseamnă „ a face dreptate”
Justiţia s-a impus din cele mai vechi timpuri ca o funcţie de judecare a
proceselor şi de reprimare a actelor şi persoanelor care produc pagube şi suferinţe
altora prin încălcarea regulilor sociale convenite sau stabilite. Justiţia şi-a îmbogăţit
conţinutul ea privind direct chiar exerciţiul puterii politice, în sensul efectuării
controlului asupra modului cum guvernanţii acţionează în limitele dreptului, adică în
realizarea principiului legalităţii.
Dacă viaţa socială trebuie să se desfăşoare conform Constituţiei şi legilor, în
mod firesc trebuie să existe o funcţie (o putere, o autoritate) care să le cunoască şi
să le poată interpreta şi aplică concret atunci când sunt încălcate, când drepturile şi
libertăţile cetăţenilor sunt periclitate, neglijate. Această funcţie a fost şi este
încredinţată unei autorităţi (puteri) distincte, învestite cu puteri statale care-i dau
eficienţă şi care trebuie să fie independentă şi imparţială.
Justiţia este partea substanţială a activităţii jurisdicţionale. Activitatea
jurisdicţională are un conţinut şi principii care o diferenţiază de legislativ şi executiv,
dar şi o integrează într-o viziune sistematică în ansamblul activităţilor statale.
Statul de drept implică obligativitatea respectării şi aplicării Constituţiilor şi
legilor. Judecătorul interpretează legea şi o aplică, dar nu creează, drept. El aplică
dreptul creat de către Parlament, el nu poate înlătura o lege pe motiv că nu-i de
acord cu ea, din diferite motive reale sau sentimentale, deoarece este ştiut că legea
este aspră, dar este dreaptă („dura lex sed lex").

2.Rolul, structura şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii

Coniliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţieie

,conform art. 133 aliniatul 1 din Constituţie.
Este alcătuit din 19 membrii din care 14 sunt aleşi în adunările generale ale
magistraţilor şi validaţi de Senat; doi sunt reperezentanţi ai societăţii civile,
specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de o înaltă reputaţie profesională şi
morală aleşi de Senat; Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de casaţie şi
Justiţie şi Procurorol General al Parchetului de pe lângă Ănalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii etse ales pentru un mandat
de un an, ce nu poate fi reînnoit . Durata mandatului membrilor Consiliului Superiro
al Magistraturii este de şase ani. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau
prin vot secret, sunt definitive şi irevocabile.
 Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii,
la care participă.

Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii:

Consiliul Superior al Magistraturii propune preşedintelui României numirea în

funcţie a judecătorilor şi a procurorilor cu excepţia celor stagiari , în condiţiile legii.
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată,
prin secţiile sale , în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a
procurorilor, conform procedurii stabilite de legea organică.
În anumite situaţii , Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie nu au drept de vot.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară nu pot fi
atacate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Consiliul Superiro al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege
organică, în realizarea rolului sau de garant al independenţei justiţiei.
În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societăţii, şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete ,în
condiţiile legii.
Parchetele, funcţionează pe lângă instanţe de judecata , conduci şi
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare în condiţiile legi.
Procurorii îşi desfăşoară activitatea conform principiului legalităţii, al
imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată
cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.