MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ŞTIINŢE ECONOMICE
 
Specializarea: DREPT
 
ORGANIZAREA JUSTIȚIEI
Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU
 
 
INDEPENDENȚA, EFICIENȚA ȘI MANAGEMENTUL
JUSTIȚIEI
 
 
❖ INDEPENDENȚA JUSTIȚIEI
Conform standardelor internaționale, independența sistemului judiciar este o
condiție indispensabilă a statului de drept și o garanție fundamentală a unui proces
echitabil. Prin urmare, judecătorul şi procurorul vor susține și vor exemplifica
independența sistemului judiciar atât din punct de vedere individual, cât
și instituțional.
Independența judiciară nu este un privilegiu sau prerogativa unui
judecător. Ea reprezintă responsabilitateaacordată fiecărui judecător pentru a-i
permite să soluționeze litigiile în mod legal, onest și imparțial, fără presiuni sau
influențe externe și fără teama de intervenție din partea cuiva.Independența
judecătorilor este consacrată cu titlu de principiu în art. 2, alin 3 din Legea
303/2004 Republicată „Judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și
trebuie să fie imparțiali”, iar art. 3 alin. 1 din aceeași lege prevede
că ,,Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și
sunt independenți, în conditiile legii.”
Pentru funcționarea adecvată a unei societăţi guvernate de principiile statului
de drept, deciziile privind începerea urmăririi penale sau netrimiterea în judecată a
persoanelor suspectate de a fi comis infracțiuni trebuie, pe cât posibil, să fie luate
independent de orice influență politică. De aceea, este necesar ca procurorul să
fie independent.
Independența judiciară se referă la independența necesară, atât la nivel
individual, cât și instituțional, pentru luarea de decizii. Prin urmare, independența
judiciară reprezintă atât o stare de spirit, cât și o serie de aranjamente
instituționale și operaționale.
Înţeleasă ca instituţie judiciară, justiţia este definită prin regulile sale de
funcţionare internă şi relaţiile sale cu puterea politică suverană. În mod particular,
se pune problema independenţei sale faţă de puterea executivă şi faţă de cea
 legislativă, pe de o parte în vederea delimitării competenţelor şi structurilor lor
organizatorice, iar pe de altă parte pentru asigurarea realizării şi ocrotirii drepturilor
şi libertăţilor cetăţeneşti. Ca regulă generală, independenţa justiţiei trebuie
reglementată la nivel constituţional sau prin dispoziţii legale.
➢ Relaţia cu legislativul 
Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin
legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte,
şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea
şi păstrarea şi ordinii de drept, pe de altă parte. Astfel se explică că judecătorii se
supun legii, ceea ce nu afectează principiul independenţei judecătorului: instanţele
nu pot funcţiona în vid, astfel că prin lege se creează doar cadrul normativ în care
judecătorul să funcţioneze.
Însă dincolo de atribuţiile sale legislative, legislativul nu poate cenzura
judecătorul, nu poate să îi adreseze ordine, nici să se substituie lui. Autoritatea
legislativă nu poate să-şi aroge competenţa soluţionării niciunui proces; să adopte
o lege retroactivă, care, direct sau indirect, ar repune în discuţie stabilitatea
raporturilor juridice, inclusiv sau mai ales cele consfinţite prin hotărâri
judecătoreşti; să modifice o hotărâre dată de instanţa judecătorească; să emită o
lege interpretativă al cărei unic scop ar fi să furnizeze soluţia unor procese
în curs; să emită o lege în legătură cu un proces determinat şi aflat în curs de
judecată. Parlamentul nu trebuie să intervină în actul de justiţie decât cel mult
pentru acordarea amnistiei sau graţierii.
La rândul lor, judecătorii nu se pot substitui legislativului.„Misiunea
judecătorului este să judece, adică să soluţioneze litigii pe baza legii, nu trebuie să
contribuie el însuşi la legiferare. Aceasta este menirea unei alte puteri a statului,
cea legiuitoare. Dacă practicienii participă la elaborarea legilor, iar textele rezultate
sunt discutabile şi criticate, politicienii vor avea tendinţa să se disculpe,
argumentând că au fost consultaţi şi reprezentanţii magistraturii. De cele mai multe
ori, această consultare este pur şi simplu formală, factorul politic impunându-şi
punctul de vedere. De aceea, magistraţii ar trebui să evite angrenarea lor în astfel
de activităţi”. (M. VOICU)
Instanţele nu au totuşi o independenţă absolută faţă de legiuitor, întrucât nu
pot refuza aplicarea unei legi emise de acesta, prevalându-se de independenţa lor.
Singura excepţie ar putea fi, în anumite sisteme naţionale, refuzul de a aplica o
lege contrară unor dispoziţii de natură constituţională. În acest context trebuie
menţionat şi faptul că judecătorul român, prin posibilitatea pe care o are de a ridica
din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe, intervine
practic în controlul constituţionalităţii legilor, realizat de către Curtea
Constituţională, care deşi nu face parte din sistemul instanţelor judecătoreşti
reglementat în capitolul VI ,,interferează cu justiţia in condiţiile art. 144 din
Constituția României”.
➢ Relaţia cu executivul
Autoritatea executivă nu poate să soluţioneze ea însăşi, definitiv sau
irevocabil, niciun proces, să împiedice cursul judecăţii sau să se opună executării
hotărârilor judecătoreşti. Ca urmare, relaţia cu executivul presupune următoarele
cerinţe: 
1. membrii completului de judecată nu pot fi subordonaţi executivului;
2. executivul nu poate interveni în activitatea instanţelor:
Activitatea Guvernului în domeniul rezervat justiţiei este de acceptat numai
atunci când exercită funcţia de delegare legislativă. În rest, reglementarea
arhitecturii judiciare şi a funcţionării sistemului de justiţie trebuie făcută prin
Constituţie şi acte normative de puterea legilor, nu a actelor administraţiei.
Imixtiunea executivului se analizează şi în legătură cu atribuţiile ministrului
justiţiei. Aceasta se face în primul rând în raport cu actele jurisdicţionale pe care
ministrul nu are căderea a le influenţa: ministrul nu poate emite circulare sau
instrucţiuni cu privire la soluţionarea anumitor cauze. Puterea judiciară nu poate
sub nicio formă să tolereze avertismentele, obiecţiunile, dezaprobările,
sugestiile sau solicitările puterii executive cu privire la modalitatea în care
cauzele sau un anumit tip de cauze sunt soluţionate. 
3. Guvernul
nu poate împiedica executarea hotărârilorjudecătorești.
Se consideră că acordarea graţierii individuale de către puterea executivă sau
de preşedintele ţării nu constituie o ingerinţă în activitatea justiţiei.
➢ Relaţia cu partide politice sau grupuri de presiune
Judecătorul nu se poate lăsa influenţat de grupuri de presiune, partide politice,
sindicate, asociaţii religioase, presă. Independenţa magistratului subzistă în raport
cu orice influenţă exterioară, acesta neputând exercita un mandat electoral ori o
activitate profesională cu caracter privat.
➢ Relaţia cu părţile procesuale
În raport de independenţa faţă de părţi, este cert faptul că o instanţă nu poate
fi socotită independentă atunci când una dintre părţi este şi judecător ori atunci
când este incident unul dintre cazurile de incompatibilitate. 
Referitor la independenţa instanţei faţă de părţi, Curtea Constituţională
română a fost chemată să verifice constituţionalitatea dispoziţiilor care atribuiau
competenţa de a judeca în primă instanţă litigiile de muncă unui complet de trei
judecători, dintre care doi erau reprezentanţi ai patronatelor şi, respectiv, ai
sindicatelor. Instanţa constituţională a constatat, în mod corect, că aceşti doi
judecători nu îndeplinesc garanţii suficiente de independenţă şi imparţialitate, atât
timp cât sunt reprezentanţi ai părţilor litigiului. 
➢ Independenţa instituţională în practică
 Înfăptuirea actului de justiţie presupune o organizare internă adecvată. De
aceea, independenţa justiţiei trebuie să se reflecte şi în modul în care îşi
gestionează singură chestiunile administrative.
Justiţia trebuie să fie independentă în chestiunile financiare şi să aibă
suficiente fonduri pentru a-şi exercita funcţiile în mod eficient. Fără acestea,
sistemul judiciar ar putea deveni vulnerabil la presiunile exterioare nejustificate şi
la corupţie. Conform principiului 7 din Principiile de bază, este datoria fiecărui stat
membru al ONU de a furniza resursele adecvate, care să dea posibilitatea
magistraţilor să-şi exercite atribuţiile în condiţii normale.
Justiţia trebuie să aibă competenţă jurisdicţională, ceea ce înseamnă că
trebuie să existe autonomie judiciară în determinarea problemelor de competenţă;
magistraţii trebuie să aibă puterea de a decide asupra tuturor chestiunilor judiciare
şi trebuie să aibă autoritatea exclusivă de a stabili dacă o anumită problemă
asupra căreia trebuie să hotărască este de competenţa lor, aşa cum aceasta este
definită prin lege.
Orice persoană implicată într-o cauză, aici înţelegându-se şi organele de stat sau
reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului. Aceasta înseamnă,
mai ales, că puterea executivă, puterea legislativă, ca şi alte autorităţi precum
organele de poliţie, funcţionarii de la penitenciare, autorităţile sociale şi
educaţionale, trebuie să respecte şi să se supună hotărârilor judecătoreşti, chiar şi
atunci când nu sunt de acord cu acestea. Acest respect pentru autoritatea
judecătorilor este indispensabil pentru menţinerea statului de drept, inclusiv
respectul pentru standardele drepturilor omului şi toate puterile publice şi instituţiile
statului au datoria de a preveni orice erodare a acestei autorităţi a justiţiei de a
lua decizii în mod independent.
 
 
➢ Independența judecătorilor
Dintre garanțiile constituționale ale independențeijudecătorilor, menționăm:
- inamovibilitatea judecătorilor;
- funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată,
cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior;
- interdicția ca judecătorii să facă parte din partide politice;
- subordonarea judecătorilor numai față de lege;
- imposibilitatea revizuirii Constituției sub aspectul independenței justiției.
 
 
❖ Eficiența justiției
 
Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de
performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări
 privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare
profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul
judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de
îndeplinire a atribuțiilor manageriale. Prima evaluare a judecătorilor și
procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcție.
Evaluarea judecătorilor și procurorilor are ca obiectiv stabilirea nivelului de
competență profesională al acestora și vizează îmbunătățirea performanțelor
profesionale, creșterea eficienței activității instanțelor și parchetelor și a
încrederii publice în autoritatea judecătorească, menținerea și consolidarea
calității sistemului judiciar. Indicatorii de evaluare a performanțelor
profesionale sunt structurați în funcție de specificul activității judecătorilor și
procurorilor, astfel încât să stimuleze dezvoltarea profesională a acestora și să
le diferențieze performanțele profesionale, fără a le afecta independența.
Procesul de evaluare a judecătorilor și procurorilor implică parcurgerea
următoarelor etape: 1.observarea de către membrul desemnat al comisiei a
unor activități profesionale cu caracter public desfășurate de judecătorul
evaluat, 2. analiza documentelor care conțin rezultate ale activității
profesionale a judecătorului sau procurorului evaluat, 3. autoanaliza și
autoaprecierea și 4. acordarea calificativului. Procesul de evaluare a
judecătorilor și procurorilor poate cuprinde și un interviu de evaluare, precum
și stabilirea de comun acord a unui plan individual de dezvoltare profesională.
 
❖ Eficiența activității desfășurate de judecători se apreciază în funcție de
următorii indicatori:
 
a) rata de soluționare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport
cu dosarele nou-intrate - acest indicator este calculat ca fiind raportul dintre
dosarele finalizate într-o perioadă de referinţă (un an de zile) şi dosarele nou-
intrate în aceeaşi perioadă de referinţă, exprimată procentual.
 
b) stocul de dosare mai vechi de un an/un an și 6 luni - acest indicator este
calculat ca fiind suma dosarelor aflate pe rol la finele perioadei de referinţă şi
nefinalizate, mai vechi de 1 an pentru judecătorii de la curţile de apel şi 1 an şi
6 luni pentru judecătorii de la celelalte instanţe.
 
c) ponderea dosarelor închise într-un an - acest indicator reprezintă suma
dosarelor finalizate în termen de mai puţin de 1 an de la înregistrare, raportat
la suma tuturor dosarelor soluţionate în perioada de referinţă de judecătorul
evaluat, exprimată procentual.
 
d) redactările peste termenul legal - acest indicator reprezintă procentul de
redactare peste termen a dosarelor finalizate cu document de tip final
Hotărâre.
  
Indicatorii corespunzători criteriului eficienței vor fi avuți în vedere în funcție de
volumul de activitate al instanței în domeniul de specializare al judecătorului
evaluat, complexitatea cauzelor cu care a fost învestit și încărcătura efectivă
medie pe țară în același domeniu de specializare.

Eficiența activității desfășurate de judecătorii de supraveghere a privării de

libertate se apreciază în funcție de următorii indicatori:
 
a) respectarea termenelor de soluționare a cauzelor;
 
b)respectarea termenelor legale de redactare a încheierilor și de
efectuare a comunicărilor prevăzute de dispozițiile legale;
 
c) desfășurarea, în termenele legale sau, în lipsa lor, în mod constant și
cu regularitate, a activităților cu caracter administrativ prevăzute de lege.
La analizarea acestor indicatori se vor avea în vedere dispozițiile Legii nr.
254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ale Regulamentului
privind organizarea activităţii judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.
89/2014, precum şi alte acte normative incidente.
 
 
❖ Indicatori de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurori
 
Eficiența activității de urmărire penală desfășurate se apreciază în funcție de
următorul indicator: efectuarea urmăririi penale într-un termen rezonabil,
ținând cont de complexitatea cauzei și de volumul de activitate al
procurorului.
 
Indicatorul de evaluare a eficienței activității de urmărire penală se raportează
la volumul de activitate al parchetului în sectorul în care își desfășoară
activitatea procurorul.
 
În aprecierea complexității cauzei se vor lua în considerare următoarele
elemente: dificultatea administrării probelor; numărul părților și al martorilor;
numărul infracțiunilor investigate; natura acestora; dificultatea problemelor de
drept și de fapt care trebuie soluționate; conexarea mai multor cauze, precum
și alte elemente specifice relevante.
 
Eficiența activității de supraveghere a cercetărilor penale se apreciază în
funcție de următorii indicatori:
  
a) supravegherea și îndrumarea organelor de poliție în activitatea de
cercetare penală, reflectate în verificarea periodică și ritmică a stadiului
și calității actelor de cercetare penală efectuate de organele de poliție și
urmărirea termenelor fixate, precum și în luarea măsurilor prevăzute de
art. 303 alin. (3) din Codul de procedură penală;
 
b) efectuarea actelor procedurale și soluționarea cauzelor într-un termen
rezonabil, în funcție de complexitatea cauzei și de volumul de activitate
al procurorului.
 
Eficiența activității de participare la ședințele de judecată se apreciază în
funcție de următorii indicatori: 
 
a) operativitatea în motivarea căilor de atac declarate, cu respectarea
termenelor legale și administrative;
 
b) operativitatea soluționării altor lucrări, specifice activității judiciare.
 
 
❖ Managementul justiției
 
Detalierea şi implicit prezentarea specificului managementului în cadrul
instanţelor judecătoreşti, impune prezentarea sintetică şi schematică a
atribuţiilor managerilor sistemului, aşa cum sunt ele prevăzute de Legea nr.
304/2004şi de Regulamentul de ordine interioară.
 
➢ Atribuţii ale preşedinţilor de instanţă
Sediul materiei: Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti:
art. 10 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi art. 16 alin. (1).
 
Atribuţii comune ale preşedinţilor judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de
apel:
- convoacă, anual sau ori de câte ori este necesar, adunarea generală a
judecătorilor;
- convoacă colegiul de conducere al instanţei şi prezidează şedinţele acestuia;
- desemnează judecătorii care, potrivit legii, urmează să îndeplinească şi alte
atribuţii decât cele privitoare la activitatea de judecată;
- desemnează, prin rotaţie, judecătorii care să efectueze anumite acte, dintre
cele date în competenţa Inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al
Magistraturii, la solicitarea acesteia;
- propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea în funcţia de preşedinte
de secţie;
- asigură, în condiţiile legii, colaborarea instanţei cu parchetele de pe lângă
acestea, cu organele de poliţie, cuorganizaţiile profesionale ale avocaţilor,
notarilor publici, consilierilor juridici, executorilor judecătoreşti, experţilor şi
interpreţilor, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii;
- repartizează personalul în cadrul compartimentelor auxiliare ale instanţei;
- desemnează vicepreşedintele sau, după caz, judecătorul care îl în locuieşte
atunci când lipseşte din instanţă şi în toate situaţiile de
imposibilitate temporară de exercitare a funcţiei;
- urmăreşte şi răspunde de repartizarea aleatorie a cauzelor, potrivit legii.
 
Atribuţii comune ale preşedinţilor tribunalelor şi curţilor de apel:
- ia măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţei pe care o
conduce, precum şi a activităţii instanţelor din circumscripţia
tribunalului, respectiv a curţii de apel;
- asigură şi verifică, personal sau prin intermediul vicepreşedintelui ori al altor
judecători pe care îi desemnează în acest scop, cu aprobarea Colegiului de
conducere, respectarea obligaţiilor legale şi a regulamentelor de către
judecători şi personalul auxiliar de specialitate, la toate instanţele din
circumscripţie;
- urmăreşte permanent realizarea unui management eficient al resurselor
umane la tribunal, respectiv curtea de apel şi la instanţele din circumscripţia
acestora, pentru asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de
activitate, raportat la fiecare persoană şi propune măsuri
pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi;
- este ordonator terţiar, respectiv secundar de credite şi răspunde de folosirea,
conform legii, a sumelor primite de la buget, de integritatea bunurilor
încredinţate unităţii pe care o conduce, de ţinerea la zi a contabilităţii şi de
prezentarea dărilor de seamă contabile asupra execuţiei
bugetare. Această atribuţie poate fi delegată vicepreședintelui
sau managerului economic.
 
Atribuţii distincte ale președinţilor de instanţe
 
Atribuţii distincte ale preşedintelui judecătoriei:
- organizează şi verifică activitatea judecătorilor stagiari şi asigură condiţiile
necesare pentru buna desfăşurare a stagiului;
- numeşte, când este cazul, judecătorul de serviciu şi stabileşte locul şi
programul de desfăşurare a activităţii acestuia;
- organizează, coordonează şi controlează activitatea personalului din cadrul
compartimentelor auxiliare ale instanţei;
 
 
Atribuţii distincte ale preşedintelui tribunalului
 
- numeşte grefierii arhivari şi registratorii de la tribunal şi judecătoriile din
circumscripţia acestuia;
 
 
Atribuţii distincte ale preşedintelui curţii de apel
 
 
- organizează şi coordonează controlul administrării curţii de apel şi al
instanţelor din circumscripţia acesteia;
- desemnează judecătorii care răspund de organizarea activităţii de formare
profesională continuă a judecătorilor de la curtea de apel şi instanţele din
circumscripţia acesteia;
- emite avizul consultativ în vederea prezentării la examenul de capacitate al
judecătorilor stagiari;
- deleagă, cu acordul lor, judecătorii de la judecătoriile, tribunalele sau
tribunalele specializate din circumscripţia curţii de apel, în condiţiile legii;
- solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii, delegarea
judecătorilor;
- numeşte personalul auxiliar de specialitate şi personalul din
departamentul economico-financiar şi administrativ al curţii de apel şi
al instanţelor din circumscripţia acesteia;
- aprobă transferul, delegarea, detaşarea şi dispune promovarea şi aplicarea
sancţiunilor disciplinare pentru categoriile de personal menţionate mai sus;
- ia măsuri pentru respectarea programului de activitate şi folosirea eficientă a
timpului afectat acestuia de către întreg personalul curţii, pentru îndeplinirea la
timp şi în condiţii de calitate a lucrărilor şi pentru stabilirea unor raporturi de
serviciu care să asigure realizarea corespunzătoare a atribuţiilor;
- aprobă stimulentele băneşti provenite din timbrul judiciar, premiile şi primele
prevăzute de lege pentru judecători şi celelalte categorii de personal din cadrul
curţii de apel şi a instanţelor judecătoreşti din circumscripţia acesteia;
- îndrumă şi verifică activitatea inginerului constructor de la curtea de apel;
această competenţă poate fi delegată managerului economic;
- sesizează comisia medicală de specialitate în cazul prevăzut de art. 62 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 303/2004;
- ia măsuri pentru elaborarea şi publicarea jurisprudenţei curţii de apel;
 
 
 
 
 
 
Scala mananagerială funcţională a curţilor de apel
 
Fie că atribuţiile manageriale arătate mai sus sunt izvorâte din Legea nr.
303/2004, Legea nr. 304/2004, din Regulamentul de ordine interioară al
instanţelor judecătoreşti, fie că sunt generale sau concrete ori conceptuale, de
comunicare sau tehnice, aşa cum au fost sintetizate mai sus, ele dezvoltă
scala managerială funcţională la nivelul oricărei curţi de apel. Preşedintele
curţii de apel se află în vârful acestei scări, în descendenţa căreia se află mai
multe trepte, entităţi, reprezentate fiind de tribunalele şi judecătoriile din
circumscripţie, conform reprezentării grafice de mai jos.
 
 
Eroare! Nume fișier neprecizat.

PREȘEDINTE CURTE DE APEL

PREȘEDINTE TRIBUNAL PREȘEDINTE TRIBUNAL

PREȘEDINȚI JUDECĂTORII

Eroare! Nume fișier neprecizat.

 
 
 
 
Se desprinde din analiza atribuţiilor managerilor de instanţe ideea conform
căreia fiecare preşedinte gestionează o entitate distinctă, aflată însă în
interdependenţă cu celelalte instanţe din circumscripţie, formând astfel un
mecanism unitar al cărui funcţionare depinde, în mare măsură, de evoluţia în
parametrii normali a fiecărei trepte.
Pentru o atare realizare preşedinţii instanţelor au la îndemână
atribuţiile comune şi care, utilizate corespunzător, determină o susţinere
a treptelor din imagine, asigurând astfel verticalitatea scalei.
În fapt, preşedinţii instanţelor trebuie să fie leaderi şi nu numai
manageri,caracterizându-i spiritul de echipă, capacitatea de a fi penetranţi, să-
şi apere interesele într-un mediu care impune o astfel de atitudine, dar trebuie
să şi coopereze, aspect necesar în organizaţiile
mari cu activitatea completă, aşa cum sunt instanţele judecătoreşti. Leaderii
au viziuni şi în elaborarea unui plan îşi stabilesc o strategie, ţinând cont de
interesele celorlalţi colaboratori şi a altor grupuri din cadrul organizaţiei.
De asemenea, leaderii stabilesc o reţea de relaţii luând în
considerare persoane – cheie: superiori, colaboratori, subordonaţi,
persoane din exterior.
 
 
 
 
 
 
 
Atribuţii ale vicepreşedinţilor de instanţă
Atribuţii comune ale vicepreşedinţilor judecătoriilor,tribunalelor şi
curţilor de apel:
 
- asigură şi verifică respectarea obligaţiilor legale şi a regulamentelor de către
judecători, personalul auxiliar despecialitate şi personalul din departamentul
economico-financiar şi administrativ;
- asigură cunoaşterea şi valorificarea practicii instanţelor de control judiciar, a
deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi a jurisprudenţei europene;
- asigură în formarea zilnică a judecătorilor cu privire la actele normative nou
apărute;
- organizează studiul profesional al judecătorilor, urmăreşte
realizarea acestuia şi coordonează activitatea de unificare a practicii judiciare;
- organizează paza sediului instanţei şi a celorlalte bunuri, precum şi paza
contra incendiilor, în condiţiile legii;
- verifică modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia
muncii;
- asigură controlul permanent asupra modului în care sunt păstrate dosarele,
mapele de hotărâri şi registrele instanţei;
- coordonează activitatea corpului de jandarmi la nivelul instanţei.
Vicepreşedinţii îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege şi
de regulamente ori stabilite de președintele instanței, conform legii.
 
 Atribuţii distincte ale vicepreşedinţilor de instanţe
 
Atribuţii distincte ale vicepreşedinţilor tribunalelor şi curţilor de apel
 
- răspund de organizarea activităţii de formare profesională continuă a
judecătorilor de la tribunal, respectiv curte de apel şi de la instanţele din
circumscripţia acestora şi de modul în care judecătorii desemnaţi în acest scop
îşi îndeplinesc atribuţiile.
 
Atribuţie distinctă a vicepreşedintelui curţii de apel
  
- asigură operaţionalitatea bazei de date informatice privind personalul de la
curtea de apel şi de la instanţele din circumscripţie şi ia măsurile necesare
pentru întreţinerea acesteia în condiţii optime.
Atribuţiile întrepătrunse ale celor trei manageri ai instanţelor judecătoreşti, unii
cu responsabilitatea directă a activităţilor specifice, ceilalţi cu sarcina
coordonării, monitorizării acestora, conduc la existenţa unor legături închegate
sub forma reprezentării grafice de mai jos.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

           PREȘEDINTE INSTANȚĂ
 
 
 
 
 
 
VICEPREȘEDINTE               PREȘEDINTE DE
INSTANȚĂ                            SECȚIE
 
Avantajul unei astfel de modalităţi de manageriat îl constituie
închiderea întregii organizaţii între laturile triunghiului managerial,
reducând considerabil probabilitatea apariţiei unor breşe. Dacă una dintre
legături se întrerupe şi dispare o latură a triunghiului managerial, organizaţia
este afectată de disfuncţionalităţi până când se reia legătura.
 
 
➢ Particularităţile managementului în parchete 
 
 
Atribuţiile procurorilor cu funcţii de conducere
Legea de organizare judiciară stabileşte, în articolul 92 alin. (3) şi (4) şi
Regulamentul de ordine interioară a parchetelor stabilesc
atribuţiile conducătorilor de parchete corespunzător funcţiilor
managementului administrativ-judiciar.
 
Aceste atribuţii vizează:
 
- organizarea activităţii parchetelor;
- administrarea parchetelor;
- coordonarea şi controlul activităţii;
- resursele umane .
 
De asemenea, prin legea de organizare judiciară şi Codul de
procedură penală, procurorilor cu funcţii de conducere le sunt conferite
şi unele atribuţii specifice care decurg din conținutul principiului
controlului ierarhic.
 
 
Atribuţii organizatorice şi de administrare
 
Potrivit dispoziţiilor înscrise în legile privind organizarea judiciară, statutul
judecătorilor şi procurorilor precum şi în Regulamentul de ordine interioară a
parchetelor, toţi procurorii cu funcţii de conducere au atribuţii în domeniul
organizării activităţii parchetului.
Principalele atribuţii ale procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă
curţile de apel şi ale prim procurorilor se referă la:
 
- repartizarea procurorilor pe secţii, servicii, birouri sau alte
compartimente, ţinând cont pe de o parte, de pregătirea, specializarea
şi aptitudinile acestora, iar, pe de altă parte, de necesitatea bunei funcţionări a
parchetului [art. 95 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, art. 72 pct. 5, art. 82 pct. 4 şi art. 92 pct. 5 lit. c) din Regulamentul de
ordine interioară];
- repartizarea personalul în cadrul compartimentelor auxiliare;
- organizarea de către procurorul general al parchetului curţii de apel împreună
cu procurorul şef secţie a activităţii de urmărire penală proprie precum şi
aceea desfăşurată de parchetele din subordine;
- organizarea activităţii judiciare;
- organizarea judicioasă a muncii şi folosirea adecvată a resurselor umane şi
materiale;
- asigurarea de către procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de
apel a funcţionării sistemului informaţional, potrivit metodologiei stabilite prin
ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie;
- organizarea activităţii de primire în audienţă a cetăţenilor precum şi a
activităţii de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi plângerilor;
- implementarea strategiilor naţionale şi sectoriale în domeniul justiţiei;
- organizarea şi coordonarea activităţii personalului care asigură paza sediilor
parchetelor, a bunurilor şi valorilor aparţinând acestora;
- în calitate de ordonatori de credite, secundari şi respectiv terţiari, procurorii
generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi prim-procurorii
parchetelor de pe lângă tribunale răspund de folosirea sumelor primite de la
buget şi de integritatea bunurilor încredinţate
parchetului.
 
 
 
Principalele atribuţii ale procurorilor generali adjuncţi de la parchetele de
pe lângă curţile de apel şi a prim-procurorilor adjuncţi se referă la:
 
- organizarea de către procurorul general adjunct al parchetului de pe lângă
curtea de apel a participării procurorilor în şedinţele de judecată şi a şedinţelor
săptămânale de analiză a soluţiilor;
- organizarea activităţii de documentare juridică;
- studierea practicii instanţelor de judecată şi sesizarea cazurilor de aplicare
neunitară a unor dispoziţii legale;
- studierea şi rezolvarea problemelor de drept din activitatea parchetelor;
- organizarea activităţii de grefă, contabilitate şi administrativă;
- organizarea activităţii structurii de securitate [art. 86 alin. (1) lit. a) din H.G.
nr. 585/13 iunie 2002 privind aprobarea standardelor naţionale de protecţie a
informaţiilor clasificate în România şi Ordinul nr. 101/21.12.2002 al
Procurorului General al României].
 
Procurorii şefi secţie au atribuţii în ceea ce priveşte
organizarea activităţii secţie pe care o conduc.
 
 Atribuţii de coordonare a activităţii
 
Principalele atribuţii ce revin în acest domeniu procurorilor generali ai
parchetelor de pe lângă curţile de apel şi prim-procurorilor
parchetelor de pe lângă tribunale se referă la:
 
1. Coordonarea şi conlucrarea secţiilor, serviciilor şi a celorlalte compartimente
de activitate de la unitatea pe care o conduc precum şi de la celelalte parchete
din circumscripţie;
2. Coordonarea activităţii de administrare a parchetului pe care îl conduc şi a
parchetelor din subordine;
3. Stabilirea unei metodologii unitare de lucru a activităţii proprii şi a activităţii
celorlalte parchete din circumscripţie;
4. Coordonarea elaborării proiectelor de buget anual;
5. Asigurarea unei corelării a programelor de activitate ale parchetelor din
circumscripţie;
6. Coordonarea activităţii în domeniul informaţiilor clasificate.
 
Principalele atribuţii ale procurorilor generali adjuncţi de la parchetele de
pe lângă curţile de apel şi a prim-procurorilor adjuncţi se referă la:
1. Coordonarea activităţii judiciare proprii precum şi a celei pe care o
desfăşoară parchetele din circumscripţie;
2. Coordonează activitatea secţiilor, serviciilor şi compartimentelor conform
repartizării dispuse de procurorul ierarhic;
3. Elaborarea unor lucrări de sinteză şi efectuarea unor studii cu privire la
practica judiciară;
 
Atribuţii de control
Principalele atribuţii ce revin în acest domeniu procurorilor generali ai
parchetelor de pe lângă curţile de apel, prim-procurorilor şi
adjuncţilor acestora se referă la:
- Controlul exercitat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de
apel la secţiile şi serviciile din cadrul parchetelor pe care le conduc şi din
celelalte parchete din circumscripţie 
- Controlul exercitat de procurorul general direct sau prin procurori anume
desemnaţi asupra modului în care procurorii şi ceilalţi salariaţi îşi îndeplinesc
atribuţiile de serviciu;
- Controlul operativ curent exercitat asupra lucrărilor efectuate
în compartimentele de care răspund procurorii cu funcţii de conducere.
 
Atribuţii în domeniul resurselor umane
În domeniul resurselor umane, procurorii generali, prim-procurorii
şi adjuncţii acestora au atribuţii în ceea ce priveşte:
 
1. Formarea profesională;
2. Evaluarea periodică a procurorilor;
3. Numirea şi revocarea din funcţii de conducere a procurorilor;
4. Delegarea procurorilor;
5. Delegarea, detaşarea şi transferul personalului auxiliar;
6. Răspunderea disciplinară a personalului auxiliar;
7. Suspendarea din funcţie a personalului auxiliar.
 
Unele atribuţii de ordin general ce revin procurorilor cu funcţii de
conducere în virtutea principiului controlului ierarhic
Conform dispoziţiilor înscrise în art. 132 din Constituţia României şi în articolul
62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004privind organizarea judiciară, procurorii îşi
desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului
ierarhic.
Principiul controlului ierarhic diferenţiază statutul procurorilor de cel al
judecătorilor care, aşa cum consacră dispoziţiile art. 124 alin. (3) din
Constituţia României, sunt independenţi şi se supun numai legii.
Potrivit acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem
piramidal în cadrul căruia procurorii din fiecare parchet
sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar conducătorul
unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic
superior.
Esenţa acestui principiu constă în exercitarea de către procurorii
cu funcţii de conducere a unui control asupra soluţiilor adoptate de
procurorii din subordine. 
Conţinutul şi limitele exercitării controlului este stabilit prin dispoziţiile Legii nr.
304/2004 privind organizarea judiciară şi prin Codul de procedură penală.
Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu
legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.
Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul
ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale.
Acelaşi articol îi conferă procurorului cu funcţie de conducere posibilitatea de a
trece lucrările de la un procuror la alt procuror atunci când constată, în virtutea
principiului controlului ierarhic, că acestea au fost lăsate în nelucrare în mod
nejustificat mai mult de 30 de zile.
 
Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi prim procurorii:
 
- verifică sub aspectul legalităţii şi temeiniciei rechizitoriile întocmite de
procurorii din subordine;
- soluţionează plângerile formulate împotriva măsurilor sau actelor efectuate
de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta.
 
 
Revocarea din funcţiile de conducere
 
Potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (8) din Legea 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, mandatul pentru funcţiile de conducere este de 3
ani cu posibilitatea reînvestirii o singură dată în aceleaşi condiţii
(concurs/examen sau numire).
Potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 51 din Legea 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor în cursul mandatului poate însă interveni revocarea
din funcţie în următoarele situaţii:
 
1.- În cazul în care nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile necesare
pentru numirea în funcţia de conducere. În conformitate cu dispoziţiile art. 49
alin. (11) cu referire la art. 48 alin. (10) din actul normativ menţionat nu pot fi
numiţi în funcţii de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de
informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori judecătorii care au
un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu
obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.
 
2.- În cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind
organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea
responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale.
În art. 51 din Legea nr. 303/2004, legiuitorul a prevăzut în mod expres
aspectele ce urmează să fie avute în vedere cu ocazia verificării activităţii
manageriale.
Astfel, la aprecierea modului în care procurorul cu funcţie de conducere şi-a
exercitat atribuţiile de natură organizatorică vor fi urmărite criteriile referitoare
la: folosirea adecvată a resurselor umane şi materiale, evaluarea necesităţilor,
gestionarea situaţiilor de criză, raportul resurse investite-rezultate obţinute,
gestionarea informaţiilor, organizarea pregătirii şi perfecţionării profesionale şi
repartizarea sarcinilor în cadrul instanțelor sau parchetelor.
 
Pentru aprecierea comportamentului şi modului în care procurorul cu funcţie
de conducere realizează bună comunicare vor fi avute în vedere, în principal,
relaţiile acestuia cu, procurorii, personalul auxiliar, judecătorii,justiţiabilii,
persoanele implicate în actul de justiţie, alte instituţii, mass-media; asigurarea
accesului la informaţiile de interes public din cadrul parchetului şi transparenţa
actului de conducere.
În ceea ce priveşte verificarea modului în care procurorul cu funcţie de
conducere înţelege să-şi asume responsabilităţi, legiuitorul a prevăzut că vor fi
avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege şi
regulamente, implementarea strategiilor naţionale şi secvenţiale în domeniul
justiţiei şi respectarea principiului distribuirii aleatorii sau, după caz, al
repartizării pe criterii obiective a cauzelor.
Verificarea aptitudinilor manageriale va viza, în principal, capacitatea de
organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistenţa la stres,
autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi
planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativă şi capacitatea de adaptare
rapidă.
 Potrivit dispoziţiilor înscrise art. 44 lit. b) în Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Serviciul de inspecţie
judiciară pentru procurori are în competenţă verificarea eficienţei manageriale
şi a modului de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente
pentru asigurarea bunei funcţionări a parchetelor, a calităţii corespunzătoare a
serviciului.
 
De asemenea, competenţa de a exercita controlul cu privire la eficienţa
managerială a procurorilor cu funcţii de conducere i-a fost conferită de legiuitor
şi ministrului justiţiei. Astfel, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, ministrul justiţiei, atunci când consideră necesar,
din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii,
exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de către
el, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau, după caz, de procurorul şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie. Controlul poate viza, printre altele, şi eficienţa managerială.
 
Revocarea din funcţie poate interveni și cazul aplicării uneia dintre sancţiunile
disciplinare.
 
 
 
Lecturi suplimentare: 
 
➢ B. Dima, E.S. Tănăsescu, Reforma constituțională: analiză și proiecții, ed.
Universul Juridic, 2012
 
➢ A. Papaux, E. Wyler, L' Ethique du droit, Paris, Edition Dalloz, 2001
 
➢ Anexă la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1179 din 3
noiembrie 2015 CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - GHID DE
EVALUARE A ACTIVITĂŢII PROFESIONALE A MAGISTRAŢILOR
 
➢ Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și
procurorilor din 04.10.2007, Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de
la 29 noiembrie 2007, Formă aplicabilă de la 15 noiembrie 2016
 
➢ https://www.csm1909.ro/303/3936/Comisia-europeana-pentru-eficienta-justitiei-
(CEPEJ)
 
➢ L.-S.Stănescu, Răspunderea magistraților cu funcții de conducere în cadrul
instanțelor și parchetelor,în, „Dreptul”, nr. 2/2008.
1