Adopţia

Internaţională
 Noţiune:
Conform Codului Civil, art. 451:
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se
creează legătura de filiaţie între adoptator şi
adoptat, precum şi legături de rudenie între
adoptat şi rudele adoptatorului.
Ce reprezintă adopția
internațională?
 Adopţia internaţională vizează adopţia în care
adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce
urmează să fie adoptat au reşedinţa obişnuită în
state diferite iar în urma încuviinţării adopţiei
copilulul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă
obişnuită cu cea a adoptatorului.
Procedura de adopţie internaţională a unui copil cu
reşedinţa obişnuită în România se derulează în
conformitate cu prevederile Convenţiei de la Haga
asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia
adopţiei internaţionale.
Condițiile și procedura adopției
internaţionale:
 Potrivit art. 453 C. civ., „Condițiile și procedura adopției
internaționale, ca și efectele acesteia asupra cetățeniei copilului se
stabilesc prin lege specială”.
În general, se consideră că adopția este internațională ori de câte ori
operațiunea juridică prin care se realizează presupune existența unuia
sau a mai multor elemente de extraneitate, precum cetățenia,
domiciliul ori reședința celui care adoptă, locul încuviințării etc. Pe
de altă parte, art. 2 pct. (1) din Convenția asupra protecției copiilor și
cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga în
1993, prevede că această convenție se aplică în cazul în care „un
copil având reședința obișnuită într-un stat contractant a fost, este,
sau urmează să fie deplasat către alt stat contractant, fie după adopția
sa în statul de origine de către doi soți sau de către o persoană având
reședința obișnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea
adopții în statul primitor sau în statul de origine”. Potrivit acestui
articol, cetățenia părților este indiferentă, singurul element de
extraneitate care prezintă interes fiind cel al reședinței.
 Condițiile încuviințării adopției
internaționale în România:

o adoptatorul sau unul dintre soţii familiei

adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea
inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată
deschiderea procedurii adopţiei interne;

o adoptatorul sau unul dintre soţii familiei

adoptatoare este şi cetăţean român;

o adoptatorul este soţ al părintelui firesc al

copilului a cărui adopţie se solicită.
 Pentru respectarea principiului subsidiarităţii adopţiei
VÂRSTA internaţionale în raport cu cea internă, în demersurile de
COPIILOR CE POT adopţie au prioritate persoanele/familiile cu reşedinţă

FI ADOPTAŢI obişnuită în România, motiv pentru care vârsta copiilor

care vor fi eligibili pentru adopţia internaţională va fi de
INTERNAŢIONAL: cel puţin 3 ani.
CONDIŢIE DE FOND IMPUSĂ DE
LEGEA ROMÂNĂ
Înainte de încuviinţarea adopţiei internaţionale de către instanţa
judecătorească, adoptatorul/adoptatorii au obligaţia de a se deplasa
şi de a locui efectiv pe teritoriul României pentru o perioadă de
minim 30 de zile, în scopul relaţionării cu copilul pe care urmează
să îl adopte.
Relaţionarea copilului cu adoptatorul/ familia adoptatoare se
realizează în sectorul/judetul de domiciliu al copilului, prin vizite şi
întalniri atât la locuinţa copilului, în spaţii de joacă şi recreere
precum şi în alte locaţii stabilite de responsabilul de caz, care să
permită acomodarea şi interacţiunea dintre aceştia.
Numărul întâlnirilor dintre copil şi adoptatori este minim 8, dintre
care cel putin 4 se vor desfăşura în prezenţa responsabilului de caz
şi/sau psihologului.
CUM SE DEMAREAZĂ
PROCEDURA DE ADOPŢIE
INTERNAŢIONALĂ?

Persoana/familia cu reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat

străin, semnatar al Convenţiei de la Haga asupra protecţiei
copiilor şi cooperării în materia adopției internaţionale
urmează să se adreseze la autoritatea centrală cu atribuţii în
materia adopţiei internaţionale din statul în care are reşedinţa
obişnuită, pentru a obţine informaţii vizând derularea în
concret a procedurii de adopţie internaţională şi apoi la
serviciile sociale străine competente pentru realizarea
demersurilor de evaluare în scopul obţinerii atestatului de
persoană/familie aptă să adopte.
 ÎNCUVIINŢAREA
ADOPŢIEI
INTERNAŢIONALE:
Adopţia se finalizează în România, instanţa judecatorească română
încuviinţează adopţia, apoi se emite un nou certificat de naştere pentru
copil (în care adoptatorii vor fi trecuţi la rubrica “părinţi” ai copilul); apoi
se emite paşaport pentru copil.
După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a
adopţiei, părintele adoptator/familia adoptatoare trebuie să solicite
CERTIFICATUL DE CONFORMITATE CU CONVENŢIA DE LA
HAGA-document în baza căruia adopţia e recunoscută automat în toate
statele semnatare ale Conventiei de la Haga.
Ulterior se obţine paşaport pentru copil.
 ADOPŢIA INTERNAŢIONALĂ A UNEI
PERSOANE MAJORE
În aceste situaţii nu se aplică prevederile Convenţiei de la Haga.

Potrivit art.455 din Codul Civil al României, “poate fi adoptată persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul

minorităţii de către cel care doreşte să o adopte”.

Dovada că persoana majoră a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte se poate face în faţa instanţei judecătoreşti cu orice

mijloace de probă admise de lege (martori, înscrisuri, etc.).

O altă condiţie de fond este prevăzută de art. 460 din Codul Civil conform căruia: “ Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât

adoptatul. Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică

decât 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani”.

Părţile la procesul de încuviinţare a adopţiei majorului sunt adoptatorul şi persoana majoră a cărei adopţie se solicită.

Părinţii biologici ai persoanei majore nu au calitatea de parte la acest proces şi nici nu este necesar consimţământul acestora la adopţia persoanei majore.

Referitor la recunoaşterea în străinătate a unei adopţii internaţionale a majorului încuviinţată în România, vor fi aplicabile prevederile legislaţiei străine.
Suspendarea adopției
internaționale:
Procedura de adopție se suspendă dacă a fost inițiată o procedură de stabilire a
paternității sau o procedură de stabilire a maternității de către tatăl ori mama
biologic/ă prezumat/ă până la obținerea rezultatelor procedurii de stabilire a
filiației.
 Adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a
anulării ori a contestării nulităţii sale, în condiţiile
legii.

Cauzele privind încetarea adopţiei se judecă cu

Încetarea adopţiei: citarea:

o Adoptatorului sau, a familiei adoptatoare;

o Adoptattului ce a dobândit capacitate deplină de

exerciţiu;

o Direcţiei în a cărei rază teritorială se află

domiciliul adoptatului şi a Oficiului Român
pentru Adopţii.
Familia Gheorghe şi
Amelia
 Un cuplu de români din Franța încearcă de ani buni să o adopte pe Amalia, copilul care a stat la
ei, în plasament, timp de șase ani. Legea nu le-a oferit pentru multă vreme nicio soluție pentru a-
și reuni familia, peste granițe. Oficial, Amalia este unul dintre cei peste 50.000 de copii aflați în
sistemul de protecție al statului român. De câțiva ani, familia Gheorghe se chinuie să o adopte,
dar procedurile sunt extrem de încâlcite și greoaie, mai ales pentru familiile de români care
locuiesc în străinătate. A venit la 1 an în casa lor, a rămas încă șase. La puțin timp după ce soțul
ei, Marian, a plecat la muncă în Franța, în construcții, Aurora a decis să ia un copil în plasament.
A făcut un curs de asistent maternal, iar după câteva luni, în ianuarie 2008, Amalia a ajuns în
familia lor. Fetița avea 1 an. A ține un copil în plasament e, în esență, un loc de muncă, pentru
care ești plătit. Dar atașamentul dizolvă granițele profesionale uneori. „Era ca și copilul meu”,
spune Aurora. Așa au trecut șase ani. „Amalia le făcea desene tuturor din familie. Mărimea
desenului era în funcție de gradul de iubire. Eu eram cea mai mare acolo”, adaugă femeia râzând.

La peste 2.000
de kilometri, în Franța, Marian
se lupta cu singurătatea. Așa că l
a începutul lui 2014, le-
a spus că ori se mută ei acolo, or
i se întoarce el în țară. Au
ales să plece. Aveau încă datorii
la bancă, își ridicau casa, copiii e
rau la școală.
Era copilul ei.
Fetița nu putea însă să îi însoțească.
Nu ai cum să iei un copil în
plasament în afara țării, iar la adopție
nu se gândiseră până atunci. „Cu o zi
înainte să plecăm, au venit cei de la
Direcție, a fost o întreagă tragedie.
Toată lumea plângea. Din momentul
în care fetița a ieșit pe poartă, femeia
și-a dat seama că nu poate să renunțe
la ea.
Nu bănuiau însă cât de mult va
dura până când statul îi va
recunoaște ca familie.
 Cu fetița vorbeau zilnic la telefon, iar v
În vara lui 2014, Aurora a trimis
un memoriu Autorității Naționale acanțele din România și le petreceau îm
pentru Drepturile Persoanelor cu
preună. Amalia i-
Dizabilități, Copii și Adopții
(ANDPDCA). Îi ruga să o ajute a și vizitat în Franța. În 2017, Aurora a
să găsească o soluție legală
aflat că fetiței urma să i se deschidă do
pentru a o putea lua pe Amalia în
Franța. I s-a răspuns doar că nu sar de adopție. Amalia avea 10 ani atun
pot să o ia în plasament în afara
țării, dar nu i-au oferit nicio ci. Dar lucrurile nu s-au aranjat...
soluție.

Locuind în Franța, Aurora avea două opțiuni:

fie să adopte prin procedură internațională, fie
să se întoarcă în țară pentru cel puțin jumătate
de an. Numai persoanele cu reședința în
România, care pot dovedi că au locuit „efectiv
și continuu pe teritoriul țării” în ultimele șase
luni, sunt eligibile pentru procedura de adopție
internă.
 Adopțiile internaționale au fost
Aurora nu putea însă să-și lase
blocate în 2004, în timpul
locul de muncă și familia ca să se
Guvernării Năstase, în urma unor
întoarcă la Slobozia pentru șase
scandaluri legate de traficul cu
luni, așa că a ales varianta adopției copiii din orfelinate sau vânzarea
internaționale. Au urmat un an și
copiilor de propriile familii. Între
câteva luni de evaluări și dosare.
2006 și 2012, în România nu s-a
În septembrie 2013, familia
mai realizat nicio adopție
Gheorghe a primit atestat de
internațională. Ulterior, acestea s-
familie adoptatoare. au reluat treptat, dar numărul este
în continuare unul foarte mic

Odată cu dobândirea statutului de familie adoptatoare în toamna anului trecut, Aurora a crezut că s-a
rezolvat tot.Angajata i-a explicat că, în baza procedurii de adopție internațională, nu beneficiază de prioritate
și nici nu are cum să aleagă copilul pe care dorește să îl adopte. Prioritatea e valabilă însă doar pentru
adopțiile naționale. Din acest motiv, familia Gheorghe nu se poate bucura de micul privilegiu, deși Amalia a
fost la ei în plasament timp de șase ani.
Există totuși o portiță.
În câteva luni, Amalia, care intraseră în categoria copiilor „greu adoptabili”, urma
să împlinească 14 ani. În ochii statului român, ea își va pierde calitatea de copil
adoptabil, îngroșând rândurile celor peste 47.000 de copii din sistemul de
protecție care nu pot fi adoptați. Va putea redobândi acest statut, doar dacă o
familie o va dori pe ea, anume.
„Ea, anume” e visul familiei Gheorghe de atâta vreme.
De Crăciun, Amalia în vârstă de 14 ani, a primit cel mai frumos cadou.
Familia în care a crescut, după care a tânjit aproape un deceniu, a reuşit
să o adopte. Un proces lung şi dureros, când statul nu simte, nu vede şi
nu ţine cont decât de litera legii.
7 ani a durat procesul, 7 ani de durere, 7 ani de lupte cu statul.
Amalia Gheorghe: A fost foarte greu, dar știam că o să vină și o zi bună
pentru mine am plâns foarte mult în perioada asta și până acum.