UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL BACAU

Protectia copilului si a altor categorii de

persoane

ANUL III

Conf. univ. dr. Codruța Hageanu

1
 Adoptia( comparatie intre legislatia din Romania si legislatia altei
tari)

Analiza comparativă a instituţiei adopţiei prin prisma legislaţiilor altor state

Instituţia adopţiei este reglementată de legislaţia tuturor statelor membre ale

Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, însă abordarea asupra principiilor
care ar trebui să guverneze adopţia, procedura de încuviinţare şi efectele juridice ale
adopţiei, ridică anumite disensiuni.Legislaţiile altor state în domeniu de resort, califică
diferit adopţia ca instituţie juridică. Astfel, în unele state ca: Germania, Austria, Spania,
Franţa, Portugalia etc., adopţia este calificată ca o instituţie a dreptului substanţial, fie a
dreptului civil, ca act de stare civilă, fie a dreptului familiei iar în state ca: Anglia, Suedia,
Italia etc., adopţia este calificată ca o instituţie în care prevalează aspectele de drept
procesual civil, fiind în esenţă un act de autoritate.
Analiza comparativă al legislaţiei europene, reflectă coexistenţa a două sisteme
privind procedura adopţiei: adopţia judiciară (Republica Moldova, Germania, Anglia,
Olanda, Franţa, Elveţia, Italia, Portugalia) care debutează printr-o cerere a adoptatorului
adresată instanţei competente. Hotărârea prin care se încuviinţează adopţia este
menţionată într-un registru de stare civilă şi adopţia contractuală (Austria, Spania, Belgia)
în baza căreia adopţia este considerată un contract stabilit între două părţi (adaptator şi
adoptat sau reprezentantul legal al acestuia din urmă dacă este minor). Efectele acestui
contract sunt stabilite imperativ de lege. Odată semnat, părţile nu pot să rezilieze
contractul unilateral. În Spania, deşi adopţia este considerată un act de natură
contractuală, procedura presupune o etapă notarială, în care se întocmeşte actul de
adopţie.
Legislaţia islamică nu recunoaşte conceptul de adopţie prin care se secretizează
părinţii naturali şi relaţiile de sânge ale copilului. Copii fără familie pot trăi prin forme
permanente de plasament familial, de tip kafalab, conform cărora în cele mai multe state
islamice este posibilă să nu ia numele şi să nu aibă dreptul de moştenire în familia
primitoare. În unele state ca: Bangladesh etc., adopţiile exprimă îngrijorare realizându-se
de către agenţii misionare străine, în scopul convertirii copilului, de asemenea în statul
Madagascar etc., încheierea adopţiilor au ca scop obţinerea avantajelor materiale şi
prestigiu.
În dreptul suedez, potrivit Legii federale din 30 iunie 1972, intrată în vigoare la 1
aprilie 1973, instanţa suedeză în principiu, este competentă să pronunţe adopţia dacă cel

2
care o solicită are cetăţenia sau domiciliul în Suedia sau dacă Consiliul Kegal a aprobat în
acest sens. Cererea de adopţie va fi soluţionată potrivit legii suedeze.
În dreptul englez (common law) fundamentală este stabilirea competenţei jurisdicţionale
a instanţei engleze, care în lumina propriilor sale norme de competenţă se declară
competentă şi va aplica dreptul englez, indiferent de cetăţenia celui care adoptă sau a
celui adoptat. Totodată, de remarcat este faptul că aceste sisteme de drept iau totuşi în
considerare legea naţională a copilului, atunci când apreciază dacă adopţia este în
interesul copilului, privit prin prisma recunoaşterii hotărârii judecătoreşti în statul de
origine al copilului.
Sistemele de drept care au la baza adopţiei un acord de voinţe leagă şi efectele
adopţiei de momentul perfectării acestui acord. Astfel, fie hotărârea de încuviinţare a
adopţiei produce efecte retroactive, începând cu data realizării acordului de voinţe (Codul
civil austriac şi Legea federală din 17 februarie 1960), fie faza judiciară precede pe cea
notarială şi atunci adopţia se perfectează prin acordul de voinţe (Codul civil spaniol). Or,
în dreptul român efectele adopţiei se produc numai de la data hotărârii irevocabile de
încuviinţare a adopţiei, iar declaraţiile de consimţământ ale persoanelor prevăzute de lege
reprezintă doar o etapă – este adevărat, esenţială – în construirea treptată a operaţiunii
juridice a adopţiei.348
Franţa este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale, în anul 1998. În Franţa coexistă adopţia de
tip parţial şi adopţia totală. Structurile responsabile privind domeniul adopţiei sunt: la
nivel local departamentele sau autoritatea locală şi organizaţii private, la nivel central
Misiunea de adopţii internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Franţa
şi la nivel judiciar Tribunalul suprem.
În Franţa pot fi adoptaţi copii pană la vârsta de 18 ani, pentru care familia
biologică sau consiliul de familie numit de tribunal şi-a dat consimțământul la adopţie,
pentru care părinţii sunt necunoscuţi, dispăruţi, sau decedaţi, când părinţii biologici şi-au
pierdut/au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, copii declaraţi abandonaţi de către
tribunal şi când copiii sunt în grija instituţiei publice. Ca o condiţie pentru adopţia unui
copil, consimțământul părinţilor biologici trebuie dat liber, scris şi în deplinătatea
facultăţilor în faţa autorităţilor locale. În situaţia în care copilul are 13 ani sau este mai
mare, el/ea trebuie audiat şi îşi va da consimțământul la adopţie. Adopţia este declanşată
direct pentru copii mai mici de 15 ani dar care au fost în grija şi îngrijirea familiei
adoptive pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În acest caz, adopţia poate fi aprobată până
în 6 luni după verificarea calităţii de familiei adoptivă a respectivei familii de către
tribunalul de instanţă.
Important de reţinut este că în cazul adopţiei totale, copilul trebuie sa fie mai mic
de 15 ani, în timp ce pentru adopţia simplă copilul trebuie să aibă cel puţin 15 ani
împliniţi şi să fi fost plasat de cel puţin 6 luni la familia/ persoana solicitantă.
Pot adopta atât persoane singure cât şi cuplurile căsătorite, care au vârsta de peste 28 de
ani. În cazul cuplurilor căsătorite, o condiţie este ca familia să fi fost căsătorită de peste 2
ani şi să nu fi fost separaţi în toată această perioadă. Nu există vârstă maximă precizată.
Diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptator trebuie să fie de 15 ani. În cazul în care soţul
adoptă copilul celuilalt soţ, diferenţa poate să fie de 10 ani. În condiţii excepţionale şi
perfect justificate, se poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa este mai mică decât cea
oficială. Legea specifică că în Franţa nu pot adopta un copil cuplurile de acelaşi sex.

3
Persoanele sau familiile care doresc să adopte sunt atestate în urma unei anchete realizate
de către autorităţile publice competente. Evaluarea familiei este focalizată pe istoricul
persoanei sau familiei, condiţiile de viaţă, starea psihologică şi de sănătate a tuturor
membrilor familiei, relaţia de cuplu, motivaţia pentru a adopta, experienţa parentală şi
aşteptările în legătură cu viitorul copil. Nu există prevederi legale specifice legate de
siguranţa materială (venitul familiei), religia sau rasa persoanei sau familiei care doreşte
sa adopte. Vor avea loc întâlniri cu profesioniştii serviciului de adopţie prin asistent
social şi psiholog pentru finalizarea evaluării. În plus, candidaţii participă o data pe luna
la sesiuni de informare referitoare la procedura de atestare în adopţia naţională sau/şi
internaţională. În urma finalizării evaluării se elaborează raportul de anchetă care va fi
examinat de Directorul Direcţiei de Solidaritate şi Acţiune Socială şi care va lua decizia
finală. Atestatul precizează numărul copiilor care urmează să fie adoptaţi şi este valabil
cinci ani dar trebuie reînnoit anual. Plasamentul în vederea adopţiei se realizează prin
încredinţarea efectivă la viitorii adoptatori a copilului pentru care consimțământul la
adopţie este valabil şi definitiv, sau a unui copil aflat în grija statului sau a unui copil
declarat prin hotărâre judecătorească abandonat. În cazul copilului născut din părinţi
necunoscuţi, încredinţarea în vederea adopţiei se poate dispune după numai doua luni de
la data plasamentului la familia respectivă. Plasamentul în vederea adopţiei întrerupe
orice posibilitate de reîntoarcere a copilului în familia de origine şi încetează orice filiaţie
cu familia biologică. Dacă din anumite motive, plasamentul în vederea adopţiei încetează
sau tribunalul nu a încuviinţat adopţia, efectele acestui plasament sunt anulate retroactiv.
Dacă adoptatorul moare după ce a solicitat plasamentul în vederea adopţiei, soţul
supravieţuitor sau unul dintre descendenţii săi pot continua adopţia.
Încuviinţarea adopţiei în Franţa se realizează de către Tribunalul Suprem, prin
hotărâre judecătorească, la cererea persoanei sau familiei adoptatoare. Durata
încuviinţării adopţiei se poate întinde până la maximum 6 luni timp în care tribunalul
verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale, dacă adopţia se face în interesul
superior al copilului şi dacă adopţia nu va produce modificări negative în viaţa de familie
atunci când adoptatorul are descendenţi.
În Franţa, serviciile post-adopţie sunt oferite atât de autorităţi publice cât şi de organisme
private care în majoritatea cazurilor sunt organizaţii de voluntari sau asociaţii de părinţi
adoptivi. Legea nu precizează exact durata minimă până la care trebuie oferite serviciile
post-adopţie. În cazul adopţiei naţionale, durata serviciilor post-adopţie este considerată
de la momentul plasamentului în vederea adopţiei până la finalizarea adopţiei, cam şase
luni. În cazul adopţiei internaţionale, serviciile post-adopţie încep de la data sosirii
copilului în familie până la transcrierea sentinţei, dar poate să fie prelungită dacă
persoana sau familia adoptatoare cer asta.
De asemenea, adoptatorul va semna un angajament pe care şi-l va lua faţă de ţara
de origine a copilului în care se stabilesc durata şi modalitatea de monitorizare post-
adopţie. Asociaţiile de părinţi sau organizaţiile care au instrumentat cazurile de adopţie
internaţională organizează periodic evenimente, festivaluri pe teme culturale şi excursii în
ţara de origine, pentru păstrarea continuităţii culturale. Serviciile specializate de post-
adopţie pot fi oferite de asistenţi sociali şi psihologi cu experienţă în domeniu care
lucrează fie în instituţia publică fie în regim de libera practică.
Revocarea adopţiei poate fi determinată doar de cauze foarte grave. Revocarea poate fi
făcută la cererea adoptatului, în situaţia în care are peste 15 ani sau a persoanei sau

4
familiei adoptive. Dacă copilul adoptat este mai mic de 15 ani, cererea de revocare poate
fi făcută fie de către familia biologică sau în lipsa lor, sau de un alt membru al familiei
lărgite, când sunt motive întemeiate. Odată revocarea acceptată de către tribunal, efectele
adopţiei încetează. De asemenea, nu există limită de timp pentru păstrarea documentelor.
Documentele se păstrează pentru o perioadă rezonabilă fie la departamentul local,
organizaţiile autorizate sau Consiliul Naţional după care sunt arhivate în arhivele
locale.349
Portugalia este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga asupra protecţiei
copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale relativ recent, în anul 2004.
Legislaţia în domeniu nu face diferenţă în ceea ce priveşte adopţia unor copii cu nevoi
speciale de alţi copii, precum şi stabileşte două tipuri de adopţii: adopţia simplă şi adopţia
totală. Structurile responsabile privind domeniul adopţiei sunt: la nivel local organismele
de securitate socială şi organizaţii private, la nivel central Departamentul General pentru
Solidaritate şi Securitate din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii din Portugalia şi
la nivel judiciar Tribunalul pentru familie şi minori.
În Portugalia, pot fi adoptaţi numai copiii până la vârsta de 15 ani, vârsta care este
luată în calcul la momentul deschiderii procedurii de adopţie, când a fost declarat anterior
adoptabil de către Tribunalul pentru familie şi minori, când este practic imposibilă
reintegrarea în familia biologică şi este dovedit acest lucru, când copilul este abandonat
de familia biologică şi este la risc de instituţionalizare, tribunalul poate decide ca măsură
de protecţie în mod normal adopţia totală.
Important de reţinut că, în Portugalia pot fi adoptaţi copiii mai mari de 15 ani şi până la
vârsta de 18 ani, în situaţia când se adoptă copilul/ii celuilalt partener sau dacă au fost în
grija persoanei sau familiei adoptive dinainte de a fi împlinit vârsta de 15 ani. Pot adopta
atât persoane singure cât şi cupluri căsătorite. În cazul când este vorba despre o persoană
singură, aceasta trebuie să aibă cel puţin 30 de ani. În cazul cuplurilor căsătorite, ambii
soţi trebuie să aibă cel puţin 25 de ani. În plus, durata căsătorii trebuie obligatoriu să
depăşească 4 ani şi în toată această perioadă să nu fi fost separaţi niciodată. În oricare
situaţie, fie că este vorba despre persoane singure sau cupluri, vârsta maximă a
adoptatorului nu trebuie să depăşească 60 de ani la momentul deschiderii procedurii iar
diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptator nu poate să depăşească 50 de ani. Legislaţia
specifică că în Portugalia nu pot adopta copil persoanele sau cuplurile de homosexuali.
Serviciile de informare şi instruire a potenţialilor părinţi adoptivi sunt oferite doar de
către serviciile publice. Cu toate acestea, există posibilitatea ca în situaţia adopţiilor
internaţionale, statul să poate autoriza organisme private care să fie abilitate să ofere
informaţii şi suport aplicaţilor în procesul adopţiei. Persoana sau familia care doreşte să
adopte un copil, depune o cerere la Serviciul public social la care este arondat, în funcţie
de domiciliul acestora. În urma depunerii cererii, serviciul social specializat face
evaluarea iniţială în urma căreia vor putea recomanda sau nu plasamentului în vederea
adopţie. În acest sens, serviciul public realizează o anchetă socială şi o evaluare
psihologică a candidaţilor, prin efectuarea a trei interviuri din care unul obligatoriu la
domiciliul persoanei sau familiei care doreşte să adopte. Perioada derulării evaluării nu
trebuie să depăşească şase luni de la momentul depunerii cereri.
O data terminată evaluarea, dosarul se supune aprobării conducerii serviciului social iar
candidaţii sunt anunţaţi oficial asupra deciziei adoptate. În situaţia în care cererea a fost
aprobată favorabil, familia adoptatoare este înscrisă pe o listă de aşteptare în vederea

5
referirii unui copil, copil pentru care s-a stabilit că nu este posibil să fie reintegrat în
familia biologică şi a cărui plan este adopţia. În procesul de potrivire se ţine cont şi de
profilul şi caracteristicile viitorului copil adoptiv, menţionate de către familia adoptatoare
ca acceptabile. În situaţia în care răspunsul conducerii serviciului social este negativ,
candidaţii pot contesta decizia. De îndată ce s-a făcut potrivirea unui copil eligibil pentru
adopţie cu o persoană sau familie adoptatoare, iar aceasta si-a dat acceptul în vederea
adoptării respectivului copil, se va începe pregătirea integrării acestui copil în familia
adoptivă. Pregătirea va dura atât timp cât este necesar integrării copilului, deci perioada
variază de la caz la caz, fără a exista o limită maximă de timp. Durata plasamentului se
consideră de la momentul plasării efective a copilului în familia adoptivă şi va dura până
la maximum 6 luni, după cum prevede legea în domeniu. În momentul în care
profesioniştii consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale dar şi când, în urma evaluării,
constată că adaptarea copilului în noua familie este completă, va elabora raportul final în
baza căruia familia adoptivă poate cere Tribunalului pentru Familie şi Minori, finalizarea
adopţiei.
Instituţiile responsabile abilitate asigură asistenţa necesară pregătirii cererii şi
dosarului de adopţie ca şi îndeplinirea tuturor cerinţelor legale necesare finalizării
adopţiei. Instituţiile deservesc zone teritoriale clar delimitate iar familiile adoptive se pot
adresa acelei instituţii la care sunt arondaţi în funcţie de domiciliul de reşedinţă.
Tribunalul pentru Familie şi Minori va examina cererea şi dosarul şi va lua decizia
finalizării adopţiei.
După cum s-a menţionat, în Portugalia co-există doua tipuri de adopţii: adopţia
parţială şi adopţia totală. În adopţia parţială, copilul adoptat nu îşi pierde total relaţia cu
familia de origine atât din punct de vedere legal dar şi emoţional, dar unele limitări şi
restricţii pot fi clar stabilite de Tribunalul Familiei şi Minorului. În acest caz, copilul
adoptat îşi poate păstra numele de origine. În adopţia totală, legăturile cu familia
biologică se rup iar relaţiile de familie între copilul adoptat şi familia adoptatoare sunt
complete şi totale, copilul adoptat având aceleaşi drepturi şi responsabilităţi ca a unui
copil biologic. Este posibilă schimbarea numelui.
În Portugalia, serviciile post-adopţie sunt oferite ocazional, când situaţia o impune
şi la cererea familiei adoptive. În aceste condiţii, tribunalul va decide ce fel de servicii
sunt necesare şi cine le va oferi. Legislaţia portugheza nu face referire la serviciile post-
adopţie, intervenţia serviciilor publice sau private, dacă este cazul, în general se termină
după pronunţarea adopţiei. Nu exista diferenţe în ceea ce privesc serviciile post-adopţie
vis-a–vis de adopţia naţională sau internaţională. În cazul adopţiilor internaţionale,
legislaţia nu face trimiteri la rapoartele post-adopţie, cerute de anumite state de origine a
copilului. Cu toate acestea, legea este suficient de flexibilă ca atunci când, aceste rapoarte
se impun a fi elaborate şi trimise autorităţilor competente din ţările de origine a copilului
adoptat, tribunalul va decide după caz cine va fi responsabil pentru elaborarea acestor
rapoarte.
Deşi exista diferenţe clare privind efectele legale ale adopţiei simple şi totale, cele
doua forme de adopţie care co-există în Portugalia şi care ne-ar putea conduce la ideea că
revocarea este posibilă măcar la forma simplă, cu toate acestea, în Portugalia este practic
imposibil să desfaci adopţia fie ea şi simplă. Portugalia se număra printre puţinele ţări în
care adopţia simplă nu poate fi revocată.350

6
Finlanda este o ţară care a ratificat Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi
cooperării în materia adopţiei internaţionale relativ recent, în anul 1997. Legislaţia în
domeniu nu face diferenţă în ceea ce priveşte adopţia unor copii cu nevoi speciale de alţi
copii. Structurile responsabile privind domeniul adopţiei sunt: la nivel local instituţii
sociale publice municipale şi organizaţii private (agenţii de adopţie licenţiate), la nivel
central Ministerul Sănătăţii şi Bunăstării din Finlanda/Consiliul Finlandez pentru Adopţii
Internaţionale şi la nivel judiciar instanţa judecătorească.
Pot fi adoptaţi atât copii cât şi adulţi. În cazul copiilor, o condiţie obligatorie
pentru adopţie este consimțământul scris şi în deplinătatea facultăţilor a părinţilor
biologici. În situaţia în care este vorba despre o femeie care abia a născut,
consimtământul nu este considerat valid dacă femeia nu a avut timp suficient să se refacă
după naştere şi în nici un caz nu poate fi exprimat mai devreme de 8 săptămâni de la
naştere. Este obligatoriu ca în prealabil exprimării consimțământului, reprezentanţii
autorităţilor locale sau ai agenţiei de adopţie să informeze şi să consilieze părinţii
biologici asupra consecinţelor legale şi familiale ce apar în urma adopţiei. Se vorbeşte şi
despre adopţia unui adult în situaţia în care în perioada copilăriei a fost crescut şi îngrijit
de către persoana sau familia care doreşte să adopte şi nu a fost posibil să fie adoptat cât
încă a fost minor sau dacă există alte elemente care să susţină adopţia acestuia ca adult. În
situaţia în care copilul are 12 ani sau mai mare, el/ea trebuie audiat în vederea obţinerii
consimţământului la adopţie. În situaţia în care copilul nu îşi dă consimțământul, adopţia
nu poate fi realizată împotriva voinţei copilului care a împlinit 12 ani şi care refuză să îşi
dea acordul. Legea precizează de asemenea că dacă un copil este mai mic de 12 ani dar
este suficient de matur că părerea lui să fie luată în consideraţie, autorităţile trebuie să
ţină cont de părerea copilului. În situaţia în care deşi a împlinit 12 ani, nu are
discernământ, consimțământul nu va fi luat în considerare.
Pot adopta atât persoane singure cât şi cuplurile căsătorite, care au vârsta de peste
25 de ani. În cazul cuplurilor căsătorite este suficient ca unul dintre parteneri să aibă
vârsta de 25 de ani. Se poate face excepţie de la aceasta regulă în trei situaţii, cu condiţia
că persoana care adoptă să aibă împliniţi 18 ani, dacă copilul în cauză este copilul
soţului/soţiei şi dacă este vorba despre copilul biologic dar care a fost anterior adoptat de
alta persoană şi sunt argumente solide care să susţină această adopţie. În cazul
persoanelor singure, legea consideră că sunt eligibili pentru adopţie şi homosexualii, deşi
nu există precizat în lege acest lucru în mod expres. Legea finlandeză face menţiuni clare
legate de faptul că nu pot adopta simultan un copil doua persoane necăsătorite. În cazul
adopţiei internaţionale, o condiţie obligatorie este ca persoana/familia adoptivă să obţină
permisiunea de a adopta de la Consiliul Finlandez al Adopţiei, subordonat Misterului
Sănătăţii şi Bunăstării şi care este autoritatea centrala de expertiza şi de cooperare cu alte
state în materie de adopţie.
Persoanele care doresc să adopte un copil trebuie să solicite consilierea în vederea
adopţiei de la autorităţile locale sau organizaţiile atestate. Consilierea se realizează ținând
cont de interesul superior al copilului şi implică atât pe cel adoptat, cei care adoptă cât şi
părinţii naturali. Consilierea în vederea adopţiei este făcută fie de către personalul
serviciilor sociale municipale sau de către cei ai organizaţiilor care lucrează în adopţie şi
care sunt licenţiate de către Ministerul Sănătăţii şi Bunăstării. Dacă consilierea este făcută
de către organizaţia licenţiată, acestea trebuie să botină de la serviciile sociale municipale

7
toate datele necesare legate de situaţia copilului şi/sau a persoanei/familiei potenţial
adoptive pentru cunoaşterea şi particularizarea intervenţiei.
O condiţie obligatorie pentru părinţii adoptivi implicaţi în adopţia naţională şi
internaţională o constituie obţinerea unui certificat care să ateste că au beneficiat de
consiliere în vederea adopţiei din partea autorităţilor locale sau a organizaţilor abilitate.
Acest certificat este valabil un an.
În cazul unei adopţii internaţionale, în plus persoana/ familia adoptivă trebuie să
obţină autorizarea de a adopta de la Consiliul Finlandez al Adopţiei, instituţie
subordonată Ministerului Sănătăţii şi Bunăstării şi care este autoritatea centrală pentru
adopţii internaţionale şi de cooperare cu alte state în materie de adopţie. Autorizaţia este
valabilă doi ani dar poate fi prelungită pentru încă doi ani dacă condiţiile o impun.
Autorizaţia se suspendă când este plasat un copil în familie. De asemenea, Ministerul
Justiţiei are responsabilitatea de a stabili şi aproba formularele tipizate necesare în ceea
ce priveşte: consimțământul la adopţie al părinţilor biologici, certificatul de consiliere,
cererea de aprobare a adopţiei adresată tribunalului, certificatul care atestă că adopţia a
fost făcută în concordanţă cu Convenţia de la Haga, precum şi dacă este necesar
elaborează şi aprobă metodologia de implementare a legilor în vigoare. Planificarea
generală, supervizarea şi controlul procesului de consiliere în adopţie, atât naţională cât şi
internaţională este în responsabilitatea autorităţii centrale. Instanţa care decide adopţia
trebuie să fie arondată domiciliului persoanei sau persoanelor care doresc să adopte.
Instanţei i se înaintează o petiţie semnată de persoana sau persoanele care doresc să
adopte. În documentele depuse trebuie să existe dovadă că actul adopţiei se realizează în
interesul superior al copilului. În cazul adopţiei naţionale, instanţa de la domiciliul
aplicaţilor va colecta şi examina toate documentele necesare şi dacă este necesar va
consulta părţile sau alte persoane pentru decizia finală. În cazul adopţiei internaţionale, în
plus părinţii adoptivi trebuie ca o condiţie obligatorie să obţină autorizaţia de a adopta de
la Autoritatea Centrala pentru Adopţii Internaţionale (Consiliul Finlandez al Adopţiilor).
Adopţia nu se aprobă în cazul în care este condiţionată de foloase materiale pentru oricare
dintre cei implicaţi. Orice înţelegere între parţi cu privire la foloase materiale atrage după
sine anularea sau respingerea adopţiei.
În Finlanda, când vorbim de adopţie se înţelege adopţia totală în care în urma
încuviinţării adopţiei de către instanţa judiciară, se rup legăturile dintre copil şi familia lui
biologică, iar copilul şi familia adoptivă au drepturile şi obligaţiile legale şi totale
rezultate din statutul de drept în familie. Astfel, copilul adoptat are aceleaşi drepturi ca şi
ceilalţi urmaşi ai adoptatorului iar dacă a fost adoptat de partenerul părintelui natural, iar
acesta din urmă moare, este considerat în continuare urmaşul ambilor părinţi.
Serviciile post-adopţie sunt oferite atât de autorităţile publice cât şi de organisme private
autorizate, fără a exista diferenţe semnificative în ceea ce priveşte felul sau perioada
serviciilor oferite între adopţia naţională şi internaţională. Serviciile post-adopţie sunt
definite ca serviciile sau intervenţia profesională oferită copilului şi familiei adoptive
odată ce adopţia a fost finalizată. În general, serviciile de post-adopţie sunt oferite de
asistenţi sociali şi psihologi cu experienţă în domeniu şi doar la nevoie de jurişti.
Revocarea adopţiei nu este acceptată. Sunt totuşi făcute menţiuni despre revocare în ceea
ce priveşte adopţia internaţională. Revocarea unei adopţii încheiată în alt stat poate să fie
recunoscută în Finlanda numai dacă la momentul revocării, copilul adoptat şi părinţii
adoptivi domiciliau sau erau cetăţeni ai statului respectiv. De asemenea, revocarea făcută

8
în alt stat trebuie obligatoriu validată în Finlanda. Revocarea este făcută de către Curtea
de Apel Helsinki, dar care poate să refuze revocarea adopţiei dacă aceasta contravine
politicilor publice finlandeze. Accesul la informaţii privind originea biologică este clar
stipulat în lege. Autorităţile locale şi/ sau asociaţiile atestate trebuie să păstreze dosarele
legate de consilierea în vederea adopţiei incluzând informaţii legate de copil, familia
biologică şi familia adoptivă pentru o perioadă de o sută de ani. În tot acest timp, secretul
documentelor primite precum şi confidenţialitatea informaţiilor administrate de către
personalul implicat în adopţie este guvernat de către legislaţia în vigoare privind secretul
documentelor şi a confidenţialităţii informaţiilor în materie de servicii sociale.

Bibliografie:
1.         Legislaţia internaţională privind reglementarea instituţiei adopţiei.
[on-line]: http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm
2.         Legea Franţei nr. 2005-744 din 4 iulie 2005 privind reforma adopţiei,
numită şi Legea adopţiei. Loi n 2005-744 du 4 juillet 2005 portant réforme
de l’adoption (1). La loi sur l’Adoption du 4 juillet 2005.
3.         Legea nr. 153/1985 din Finlanda. [on-line]:
http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm
4.         Codurile penale ale Croaţiei şi Armeniei. [on-line]: http://eur-
lex.europa.eu/ro/index.htm.
5.         Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, adoptată la
New York la 20 noiembrie 1989. [on-line]: http://conventions.cote.in.
6.         Convenţia privind asistenţa juridică şi raporturile juridice în
procesele civile, familiale şi penale semnată la Minsk la 22 ianuarie 1993.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, seria „Tratate internaţionale”,
vol. XVI, Chişinău: Metrompaş, 1999, p. 266.
7.         Convenţia Consiliului Europei privind adopţia din 1967. [on-
line]:http://conventions.coe.int.