Sunteți pe pagina 1din 10

Reminder: Concubinajul în

România: Ce trebuie să știe


partenerii despre drepturile și
obligațiile lor
în Noi și statul, 25 Octombrie 2017

Simona VoiculescuRedactor-șef adjunct, avocatnet.ro

Relația de concubinaj ridică întrebări dintre cele mai diverse în practică. De


cele mai multe ori, concubinii sunt induși în eroare de prevederi legale care
par să li se aplice, fără să știe că, de fapt, legea nu conferă recunoaștere
acestei relații. Ce se întâmplă cu bunurile concubinilor, cum poate fi obligat
concubinul-tată să se achite de obligațiile sale de părinte, cine moștenește pe
cine sau cum se pot recupera anumite cheltuieli făcute de concubini sunt
câteva dintre subiectele pe care le tratăm în cele ce urmează, în condițiile în
care Curtea Constituțională a readus recent în atenție concubinajul, printr-o
decizie care a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Ai o problemă personală sau de afaceri de rezolvat? Iată cățiva consultanți care te pot ajuta

Petre EnacheAvocat
BUCURESTI
EMAIL TELEFON
PRUNA LOREDANA - CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURAAvocat
GALATI
EMAIL TELEFON

Loredana CostinaAvocat
BUCURESTI
EMAIL TELEFON

Corina CapotãAvocat
BRASOV
EMAIL TELEFON

Ca să definim în mod unitar concubinajul nu avem la dispoziție decât Dicționarul Explicativ al


Limbii Române, dar, în realitate, fiecare dintre cei care-l practică îl definește așa cum crede.
Legiuitorul, în schimb, nu i-a oferit o șansă la reglementare, nici în Codul civil, nici în vreun alt
act normativ, motiv pentru care vom pleca, în cele ce urmează, de la o premisă sigură și lipsită de
echivoc: concubinajul NU este reglementat în prezent în România, cu toate că el este amintit în
anumite locuri, așa cum vom vedea în cele ce urmează, și îi sunt acordate, măcar indirect, câteva
beneficii juridice.

România este, în prezent, unul dintre puținele state membre ale Uniunii Europene care nu
aprobă parteneriatele sau uniunile civile de niciun fel (nici între persoane de sex diferit, nici
între persoane de același sex): "Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi
sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt
recunoscute în România" (art. 277*).

Cât despre cele înființate și care au produs chiar efecte juridice în alte state, putem spune că
poziția statului român este aceeași: nu sunt recunoscute din punct de vedere juridic și nu produc
efecte juridice pe teritoriul României. Dacă și în ce măsură alte state membre ale Uniunii au ales
să le recunoască efecte juridice este o chestiune lăsată la latitudinea statului în cauză. Acestuia
nu-i revine, nici din dreptul Uniunii Europene, nici din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, nicio obligație de a asigura un cadru legislativ pentru parteneriatele și uniunile civile.

În condițiile în care Curtea Constituțională a decis că, în fața legii, concubinii trebuie să fie pe
picior de egalitate cu soții, decizia Curții fiind deja publicată în Monitorul Oficial și general
obligatorie, am decis să reluăm cele mai importante informații legale de care ar trebui să țină
cont orice persoană aflată într-o relație de concubinaj.

*Notă: Toate articolele dintre paranteze fac parte din Codul civil.

Cum e mai bine: în concubinaj ori în căsătorie?


Firește că răspunsul la această întrebare nu ne interesează, pentru scopul materialului de față,
decât din punct de vedere juridic: în căsătorie, există mai multe avantaje juridicepe care
partenerii le pot avea, avantaje de care concubinul nu beneficiază; dar în același timp, căsătoria
vine la pachet și cu anumite obligații și reprezintă, lăsând la o parte uniunea afectivă a două
persoane, și o uniune de interese a acestora – da, exact ca într-un business.

Codul civil ne definește căsătoria ca "uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie,
încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie" (art. 259). În ceea ce
privește scopul căsătoriei, reglementarea din Codul civil lasă clar de înțeles faptul că o căsătorie
încheiată în alt scop decât acela al întemeierii unei familii poate fi anulată, în instanță, pe baza
probelor în acest sens. Or, legiuitorul este prea puțin interesat de scopul în care doi oameni
doresc să trăiască până la adânci bătrâneți în concubinaj.

În continuare, aflăm că "soții trebuie să ia deciziile de comun acord în tot ceea ce privește
căsătoria" (art. 308), ceea ce înseamnă că oricare dintre ei va putea să denunțe un act făcut de
celălalt în lipsa acordului său și care îi afectează mai serios interesele (în lipsa unui mandat
convenit, desigur). De asemenea, aceștia "își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin
moral, având îndatorirea de a locui împreună" (art. 309). Aceste obligații nu incumbă însă
concubinilor, astfel că un concubin nu va putea niciodată să ceară în instanță daune morale
pentru părăsirea domiciliului comun.

Între concubini practic, uniunea de interese - astfel cum este trasată în căsătorie de regimul
matrimonial ales și de restul prevederilor legale aplicabile – nu există. Cu alte cuvinte, cei
doi nu au drepturi și obligații reciproce, nu trebuie să dea socoteală de gestiunea financiară
proprie, pot să ascundă valoarea reală a salariilor câștigate, iar bunurile aparțin fiecăruia după
cum le-a cumpărat fiecare. Dacă unul dintre concubini, în calitate de unic proprietar, dorește să-
și ipotecheze casa în care locuiesc cei doi de 7 ani, nu va trebui să dea seamă și nici să ceară
acordul concubinului său.
Practic, orice înlesniri sau îngrădiri asociate calității de soț sunt inaplicabile calității
de concubin. De fapt, acele avantaje indirecte pe care le-am menționat mai devreme și de care
beneficiază un concubin, nu sunt oferite de lege în considerarea calității de concubin și în scopul
protejării relației dintre parteneri, ci în scopul protejării unor alte persoane, după cum vom vedea
în cele ce urmează.

Cei doi soți au posibilitatea de a opta, dacă nu doresc regimul matrimonial al comunității
legale, pentru separația de bunuri sau pentru un regim de comunitate convențională, așa cum
prevede art. 312, însă pentru oricare dintre acestea ar opta, dispozițiile legale prevăzute de Codul
civil trebuie obligatoriu respectate. Cu toate acestea, pentru concubini, felul în care aleg să își
pună la comun bunuri (sau nu) este lipsit de orice constrângeri legale, cu alte cuvinte, de orice
drepturi și de orice obligații juridice.

Regimul matrimonial ales de către cei doi soți este convenit (dar nu în mod definitiv, el putând
oricând, pe parcursul căsătoriei, să fie modificat) prin declarația de căsătorie (art. 281) și
consemnat de ofițerul de stare civilă în actul de căsătorie (art. 291). Așadar, dovada căsătoriei se
face cu actul de căsătorie și cu certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia, însă în anumite
situații prevăzute de lege, se poate dovedi cu orice mijloc de probă (art.292). În schimb, starea
de concubinaj poate fi dovedită în orice situație cu orice mijloc de probă.

Între concubinaj și logodnă există diferențe


Atunci când noul Cod civil a intrat în vigoare (1 octombrie 2011), multe voci s-au grăbit să
felicite reglementarea juridică a logodnei și s-a creat impresia că, prin aceasta, concubinii ar fi
dobândit vreun avantaj. În realitate însă, concubinajul și logodna nu sunt totuna. Logodna este o
"promisiune reciprocă de a încheia căsătoria" (art. 266), ceea ce înseamnă, din start, că
logodna este o etapă premergătoare căsătoriei (cu toate că încheierea căsătoriei nu este
condiționată de încheierea logodnei). Cel mai important lucru în legătură cu logodna îl
reprezintă intenția celor care se logodesc: intenția de a încheia o căsătorie, cândva, mai devreme
sau mai târziu, intenție care trebuie să aparțină însă ambilor parteneri. Cât timp pot două
persoane să stea logodite, însă, Codul civil nu precizează.

Spre deosebire de logodnici, concubinii nu intenționează să se căsătorească și, de cele mai


multe ori, nu conviețuiesc în ideea că vor face următorul pas – căsătoria. Practic, această intenție
este cea care face distincția fină, dar clară, dintre logodnă și concubinaj.

În continuare, Codul civil ne spune că "pentru încheierea logodnei este necesară îndeplinirea
condițiilor de fond pentru încheierea căsătoriei" (art. 266), dintre care ne interesează în special,
în această discuție, următoarele condiții: logodnicii trebuie să fie de sex diferit, cineva nu poate
fi logodit cu mai multe persoane în același timp, iar logodna alienatului mintal și a debilului
mintal este interzisă. Concluzia pe care putem să o tragem de aici este că concubinajul, nefiind
reglementat, nu comportă astfel de constrângeri legale. Cu alte cuvinte, nimic nu împiedică o
persoană să aibă mai mulți concubini, nu împiedică concubinajul între persoane de același sex,
iar un debil mintal poate să trăiască în concubinaj cu un alt debil mintal fără să aibă, per se (în
sine), o problemă cu legea.

"Logodna poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, iar încheierea logodnei nu necesită
îndeplinirea vreunei formalități" (art. 266). În situația în care logodna se rupe, "darurile pe care
logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea
căsătoriei, sunt supuse restituirii" (art. 268) – excepție fac darurile obișnuite. Problematica
restituirii darurilor de către logodnici îi plasează pe aceștia într-o situație în care concubinii nu
se vor regăsi niciodată. Cu alte cuvinte, concubinii nu sunt obligați să-și restituie darurile,
pentru că tot ceea ce se dăruiește între cei doi, indiferent de motiv și de scop, se înscrie în
noțiunea de donație, despre știm că este, în general, irevocabilă.

Notă: Prin excepție de la principiul potrivit căruia donația este irevocabilă, donațiile între soți
sunt revocabile, însă numai în timpul căsătoriei (art. 1031).

În fine, pentru a lăsa fără drept de apel discuția pe tema presupusei identități dintre logodnă și
concubinaj, ne vom referi la o prevedere legală unde intenția legiuitorului român a fost cât se
poate de clară: art. 315 din Codul de procedură civilă amintește atât logodnicul cât și
concubinul printre persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul civil, ceea ce
înseamnă că, dacă nu ar fi vrut să le distingă, de ce le-ar mai fi menționat pe amândouă în aceeași
propoziție?

O privire critică asupra reglementării logodnei ne lasă destul de clar de înțeles faptul că pentru
concubini asimilarea cu logodnicii nu ar fi tocmai avantajoasă, iar aceasta tocmai din pricina
condițiilor impuse pentru încheierea acesteia. Ne referim aici, desigur, la concubinii de același
sex, dar și la concubinii care sunt deja "angajați" într-o căsătorie. Practic, pentru ca logodna să
fie considerată valabil încheiată și să producă acele efecte juridice prevăzute de lege, partenerii
din aceste tipuri de concubinaj nu ar putea să funcționeze ca logodnici pentru că nu poți fi
logodit cu o persoană de același sex sau cu o persoană care este deja logodită sau căsătorită cu
altcineva. În altă ordine de idei, dacă condițiile de la logodnă nu sunt îndeplinite, atunci relația
dintre cei doi parteneri poate fi ușor caracterizată drept concubinaj.

Ce se întâmplă cu copiii din relațiile de concubinaj?


Apariția copiilor în relațiile de concubinaj pune diverse problemele părinților, întrucât se
întâmplă frecvent ca micuțul să nu fie recunoscut de tată. Iar de cele mai multe ori, acesta fie are
pretenții în legătură cu copilul, fie refuză să-și asume obligațiile parentale. Pentru a încerca să
tratăm cât mai multe dintre aceste probleme, le vom aborda în ordinea în care Codul civil ne
oferă răspunsurile.

O să începem cu discuțiile referitoare la filiație – care este legătura de rudenie stabilită între
copil și părinte, așa cum o numește legea. Pentru că filiația față de mamă nu pune probleme –
întrucât ea se stabilește prin simplul fapt al nașterii – vom avea în vedere problematica filiației
față de tată. În această privință, Codul civil ne spune că filiația față de tatăl din afara
căsătoriei se stabilește "prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, după caz" (art.
408).

"Copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său",
iar "recunoașterea poate fi făcută prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic
sau prin testament și este irevocabilă" (art. 415 și 416). Dacă însă copilul a fost doar conceput în
afara căsătoriei, dar s-a născut ulterior, el va beneficia de efectul prezumției de paternitate și
filiația sa va fi stabilită față de tatăl din căsătorie – prezumție care, firește, poate să fie răsturnată
de către cel interesat, așa cum prevede legea.

"Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil de bunăvoie, paternitatea acestuia se
poate stabili prin hotărâre judecătorească" (art. 424). Această acțiune în stabilirea
paternității copilului poate să fie formulată în instanța civilă "de către copil, de către mamă în
numele lui sau de către reprezentantul legal și chiar și de către moștenitorii copilului" (art.
425). Dacă însă pretinsul tată a decedat între timp, iar acțiunea nu a fost pornită până la decesul
său, cel interesat poate să intenteze procesul și împotriva moștenitorilor pretinsului tată,
potrivit aceluiași articol.

În continuare, legea îi mai oferă copilului din afara căsătoriei și o prezumție în


ajutor: "paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama
copilului în perioada timpului legal al concepţiunii", însă și această prezumție poate fi răsturnată
ulterior (art. 426). Pentru a înțelege la ce se referă timpul legal al concepțiunii, Codul civil ne
spune că este "intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea
naşterii copilului" și că acesta se calculează zi cu zi (art. 412). Ceea ce este important de știut în
legătură cu stabilirea paternității în acest caz, este că pe parcursul vieții copilului, acțiunea poate
fi exercitată oricând – cu alte cuvinte, "nu se prescrie în timpul vieții copilului" (art. 427).

Autoritatea părintească se exercită diferit


Cine și cum exercită autoritatea părintească este însă problema cea mai mare a părinților
concubini. Pe scurt, autoritatea părintească înseamnă toate drepturile și obligațiile pe care un
părinte le are în legătură cu copilul său. În continuare, pentru a simplifica cât mai mult
explicațiile, vom considera mai multe situații, potrivit art. 505 din Codul civil:

 copilul nu a fost recunoscut de către tatăl său: autoritatea părintească se exercită doar de către
mamă, întrucât copilul are filiația stabilită doar față de mamă; dacă se va face ulterior o cerere de
stabilire a filiației și față de tată, instanța de tutelă va hotărî cu acel prilej și asupra autorității
părintești;

 copilul are filiația stabilită față de ambii părinți, iar aceștia conviețuiesc: autoritatea
părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți;
 copilul a fost recunoscut de către tatăl său, dar părinții nu conviețuiesc: modul de exercitare
a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, în același mod ca pentru părinții
care divorțează.

Copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi cu cei


din căsătorie sau cu cei adoptați
Un aspect deosebit de important pe care trebuie să-l precizăm este faptul că "copiii din afara
căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi" (art. 260). În
completarea acestui principiu, Codul civil mai menționează și că "copilul din afara căsătoriei a
cărui filiaţie a fost stabilită are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi
aceea a unui copil din căsătorie" (art. 448).

“Copiii din flori”, așa cum îi numim în termeni populari de cele mai multe ori, au posibilitatea
să vină la dezbaterea moștenirii pretinsului tată și – pe calea acțiunii în stabilirea paternității
– să își câștige drepturile de moștenitor, micșorând astfel proporțional cotele succesorale care le
reveneau „copiilor din căsnicie” ai celui decedat. Într-un final, toți copiii au dreptul la aceeași
parte din moștenirea tatălui.

Ceea ce trebuie reținut aici este că un copil din afara căsătoriei nu beneficiază, potrivit legii, de
mai puține drepturi decât fratele sau sora acestuia născuți într-o căsătorie, iar modalitatea în care
părintele acestor copii își exercită obligațiile față de aceștia trebuie să fie identică.

Dar nu înainte de a încheia acest subiect, trebuie să mai menționăm o prevedere legală foarte
importantă, legată de chestiunea adopției: potrivit Codului civil, concubinii nu pot adopta,
întrucât "două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția
cazului în care sunt soț și soție" (art. 462). Motivul din spatele reglementării este relativ simplu
de înțeles: legiuitorul s-a preocupat să stabilească la nivel de principiu interesul superior al
copilului (art. 263), iar concubinajul nu poate să reprezinte pentru un copil altceva decât un
mediu relativ instabil, unde planează mai mereu incertitudinea, mai ales dacă vorbim de un copil
adoptat. La acesta s-ar mai adăuga, la nivel ideologic, și concepția profund tradițională potrivit
căreia familia este celula de bază a societății românești.

Există partaj în concubinaj?


Pentru a tranșa subiectul partajului în relația de concubinaj, o să apelăm, din rațiuni de ușoară
asemănare, tot la comparația cu căsătoria. În cazul soților – ca regulă generală, întrucât
majoritatea se află sub regimul comunității de bunuri – bunurile dobândite în timpul căsătoriei
sunt bunuri comune ale acestora. În ceea ce-i privește pe concubini însă, tot ceea ce ei dobândesc
în timpul relației de concubinaj aparține în mod exclusiv celui care a dobândit, de principiu.
Singura situație în care putem vorbi despre bunuri comune (în sensul că există un drept de
proprietate comună al celor doi) este atunci când ambii concubini au participat la
dobândirea unui anumit bun, într-o mică/mare măsură. Dacă cei doi cumpără, spre exemplu,
un apartament împreună, fiecare va fi proprietar asupra acelui apartament proporțional cu
contribuția acestuia la prețul de cumpărare. Astfel că, pentru a pune capăt proprietății
comune, concubinii pot solicita partajul, care poate fi efectuat oricând (art. 669) și în urma
căruia fiecare devine proprietar exclusiv pe ceva (o parte din bunul respectiv, dacă este ușor
partajabil, sau o sumă de bani ca echivalent).

Proprietatea comună se referă la toate acele situații în care un bun aparține mai multor
persoane, indiferent de modul de dobândire (putem vorbi de o moștenire, de o donație, de o
vânzare sau de un schimb etc.). Proprietatea comună poate să fie întâlnită sub două
forme: coproprietatea/proprietatea pe cote-părți și devălmășia. În cazul coproprietății
obișnuite, fiecare proprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din bun, de care poate
dispune în mod liber (cotele sunt inițial prezumate a fi egale, până la proba contrară), pe când
proprietatea comună în devălmășie presupune că bunul este deținut de mai multe persoane, fără
ca vreuna dintre ele să știe care este cota sa determinată din bun.

Devălmășia caracterizează, în general, regimul de proprietate al soților (dar mai poate să


apară și în alte situații) și nu este aplicabilă în cazul concubinilor. Cu alte cuvinte, atunci când
concubinii dobândesc împreună un bun (chiar și printr-o donație), cotele lor din bunul respectiv
sunt delimitate și efective. Partajul este necesar pentru a face trecerea de la acele "cote ideale"
ale proprietarilor bunului respectiv la "cotele efective" din bun ori, dacă bunul nu permite o
împărțire fizică ușoară și care să nu-i afecteze însăși substanța, unul dintre ei va primi un
echivalent al bunului respectiv (în bani). Cu alte cuvinte, fiecare va deține, în mod exclusiv, ceva
din bunul inițial.

Nu este exclus, așa cum ne demonstrează practica, faptul ca doi concubini să contracteze
împreună un credit ipotecar, situație în care drepturile și obligațiile fiecăruia sunt destul de clare
în raportul cu banca. Dar în situația în care creditul ipotecar este făcut doar de unul dintre
concubini și, din când în când, celălalt contribuie cu plata ratei la bancă, se întâmplă oare ca
acesta din urmă să înceapă să devină un mic proprietar al bunului? Răspunsul este foarte
simplu: nu, întrucât modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate sunt foarte clar
enumerate în art. 557 al Codului civil, iar aceasta nu este nici pe departe una dintre ele.

În general, orice astfel de “contribuții” ale unuia dintre concubini la bunurile celuilalt (plata
unor rate la bancă, zugrăvirea apartamentului, schimbarea sistemului de încălzire a unui imobil, a
ferestrelor, reviziile la mașină etc.) ar putea fi recuperate de cel care a făcut investițiile
respective dacă și numai dacă nu au fost făcute cu titlu de donație (intenția de a dona este
prezumată, până la proba contrară). Dacă nu este acesta cazul, atunci concubinul are la dispoziție
un drept de creanță pentru recuperarea acelor cheltuieli, dar care prezintă un mic dezavantaj: se
prescrie în termen de trei ani de la efectuarea fiecăreia dintre acestea.
În plus, de cele mai multe ori, mai ales în cadrul relațiilor de concubinaj de lungă durată,
recuperarea unor astfel de cheltuieli este aproape imposibilă. Cei mai mulți practicieni de drept
ar spune aici că dificultatea în cazurile de genul acesta o reprezintă, de fapt, cum ajungi să
probezi în instanță că ai făcut acele cheltuieli. Ar însemna ca cel care le-a făcut să păstreze o
mică contabilitate a lor, să nu arunce bonurile fiscale sau alte facturi ș.a.m.d., ceea ce nu se
întâmplă aproape niciodată.

Din păcate pentru cel care a făcut cheltuielile, acesta trebuie să-și asume că orice cadou făcut în
considerarea acelei relații este un lucru pierdut: bijuterii, mobilier, obiecte de artă, inclusiv
mașini. Ultima speranță a concubinului cheltuitor este să le primească înapoi din bunăvoința
celuilalt.

Pretențiile la moștenire
Posibilitatea de a moșteni pe cineva îmbracă doar două forme: fie te numeri printre acele
persoane cărora legea le recunoaște un drept la moștenire – ceea ce numim moștenire legală –
fie beneficiezi de acest drept pentru că defunctul s-a gândit în mod deosebit la tine, prin
testamentul său – moștenire testamentară. Singurul mod în care un concubin poate spera să-l
moștenească pe celălalt este dacă acesta din urmă i-a lăsat ceva prin testament.

În cadrul moștenirii legale, legea ne spune că dreptul la moștenire îl au rudele defunctului


(descendenții, ascendenții privilegiați și ordinari, colateralii privilegiați și ordinari ) și soțul
supraviețuitor (art. 963 și 964). Dar nici în privința testamentului, legea nu-i permite celui care
lasă-l să procedeze după cum dorește cu bunurile sale. În acest sens, legea civilă a instituit ceea
ce se cheamă rezerva succesorală și s-a asigurat astfel că anumite persoane dintre moștenitorii
legali la care ne-am referit mai devreme vor primi totuși ceva din averea defunctului (mai exact
jumătate din cât i se cuvine fiecăruia în mod normal), în pofida oricăror dorințe contrare ale
testatorului. Moștenitorii care au dreptul la această rezervă sunt, potrivit art. 1087 din Codul
civil, soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (adică
părinții).

Concret, dacă concubinul care a decedat lăsase mare parte din averea sa celuilalt concubin și
“uitase” de copiii și soția sa, ori chiar de părinții săi, dacă e cazul, legea îl sancționează, într-un
fel. Astfel că, până la urmă, concubinul supraviețuitor va rămâne doar cu acea parte a
moștenirii care nu afectează rezerva succesorală a celor în drept să beneficieze de ea. Singurul
care are un drept de moștenire legală, bine delimitat de lege, este copilul dintr-o relație de
concubinaj, întrucât acesta îl va moșteni pe tatăl său indiferent de faptul că tatăl său avea o soție
și alți copii, dintr-o căsătorie. Cota copilului din afara căsătoriei este egală cu a celorlalți copii,
întrucât legea nu face diferențe între aceștia.

Concluzie
În final, chestiunea se reduce de fapt la opoziția căsătorie - concubinaj. Oricâte situații practice
am analiza, vom observa că atât una cât și cealaltă comportă riscuri cu implicații juridice. Riscuri
implicite, situații neprevăzute, însă aproape întotdeauna reglementate de lege. Dincolo de
preceptele morale – care se schimbă, oricum, de la epocă la epocă – concubinajul este o stare
de fapt (dar nu și de drept) care a existat dintotdeauna. Fără îndoială, cei care trăiesc în
concubinaj fac alegerea - spun ei - cea mai ușoară, dar odată cu aceasta, renunță la anumite
privilegii juridice destinate exclusiv căsătoriei. Însă dacă ar fi să punem într-o balanță ce drepturi
și ce îndatoriri juridice aduce o relație de concubinaj, vom vedea că ea presupune mai mult
beneficii, decât obligații - ceea ce nu se poate spune și despre căsătorie.

Brief: GDPR. Sursa ta de informare despre GDPR! Săptămânal, primești informații,


analize, sfaturi, comentarii și recomandări referitoare la noul cadru legal al prelucrărilor
de date personale. Vreau să primesc sinteza
Citește mai mult despre concubinaj, partaj concubini, logodna

Sursa https://www.avocatnet.ro/articol_44007/Concubinajul-in-Romania-Ce-trebuie-s%C4%83-
%C8%99tie-partenerii-despre-drepturile-%C8%99i-obliga%C8%9Biile-lor.html