Drept civil roman - Familia (Note de curs)

lOMoARcPSD|21458407
Dreptul familiei-rezumat-final
Dreptul familieie si acte de stare civila (Universitatea din București)
Scan to open on Studocu
Studocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)
lOMoARcPSD|21458407
1. Încheierea căsătoriei
1. Caracterele căsătoriei
 act juridic uniune: ambii soţi urmăresc un scop comun _i anume întemeierea unei familii
 act juridic bilateral
 act de stare civilă, de unde rezultă că are caracter civil. Celebrarea religioasă poate fi făcută
numai după încheierea căsătoriei civile. în raport cu art. 12 din Convenţia europeană, care
garantează dreptul la căsătorie, fosta Comisie europeană a drepturilor omului a decis că
obligaţia de a încheia o căsătorie în formele prevăzute de lege în l ocul unui ritual religios specific
nu reprezintă o încălcare a dreptului fundamental la căsătorie. Tot astfel, nu constituie o
încălcare a Convenţiei europene obligaţia de a respecta vârsta legală la căsătorie, chiar dacă
religia părţilor interesate autorizează căsătoria la o vârstă inferioară acesteia.
 act strict personal – presupune consimţământul liber _i personal al viitorilor soţi. Nu se poate
încheia prin reprezentare.
 act juridic solemn – se încheie în formele prevăzute de lege, în faţa ofiţerului de stare civilă
 act juridic condiţie – părţile pot decide numai ca dispoziţiile legale care stabilesc statutul legal al
căsătoriei să li se aplice sau nu, fără posibilitatea de a le modifica.
 act juridic cauzal – care implică valabilitatea cauzei. Căsătoria se încheie în scopul întemeierii
unei familii, care este cauza necesară _i determinantă a acesteia. Căsătoria încheiată în alt scop
decât cel al întemeierii unei familii – cel mai adesea în scopul fraudării legii – este o căsătorie
fictivă, fiind sancţionată cu nulitatea absolută-
 act juridic pur _i simplu – care nu poate fi afectat de modalităţi (termen, condiţie).
 se încheie, în principiu, pe viaţă. Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi _i poate fi
desfăcută prin divorţ, de instanţa judecătorească, în condiţiile legii. De asemenea, căsătoria
poate fi desfiinţată, potrivit legii, dacă este afectată de o cauză de nulitate absolută sau
relativă.
2. Libertatea matrimonială
- căsătoria are la bază libertatea viitorilor soţi de a încheia o căsătorie.
- C.E.D.O. consacră, în art.12, dreptul fundamental al bărbatului _i al femeii de a se căsători, în

condiţiile legii. În dreptul intern, principiul este de ordine publică _i are o valoare constituţională:
potrivit art. 48 alin. 1 din Constituţie.
Libertatea matrimonială presupune :
a. dreptul persoanei de a se căsători;
- limite legale : limitările pe care le pot aduce statele acestui drept, prin impunerea unor condiţii
pentru încheierea căsătoriei, nu trebuie să-l restrângă încât să atingă substanţa lui.
- limite convenţionale. Clauzele de celibat

lOMoARcPSD|21458407
Sensul acestor clauze nu este acela de a institui o interdicţie totală de a se căsători, deoarece
interdicţiile sau piedicile la căsătorie, care sunt adevărate limite ale dreptului persoanei de a se
căsători nu pot fi instituite decât prin lege.
Prin urmare, dacă partea în contra căreia s-a stipulat o asemenea clauză se (re)căsătore_te,
căsătoria rămâne valabilă _i nu poate fi anulată pe considerentul încălcării clauzei de celibat, cel
în cauză pierzând însă drepturile sau avantajele condiţionate de respectarea clauzei de celibat.
Atunci când clauza de celibat este ilicită, nu numai că persoana în contra căreia s-a stipulat poate să
încheie căsătoria, dar, prin anularea clauzei, va putea păstra _i avantajele actului în care clauza a
fost înserată, aceasta fiind reputată că nu a existat niciodată; în schimb, atunci când clauza de
celibat este considerată licită, în cazul în care este nesocotită, căsătoria rămâne valabilă, dar se vor
pierde avantajele care erau subordonate respectării acestei clauze
- în materia clauzelor de celibat înserate într-un act cu titlu oneros, se consideră că acestea sunt
nule, deoarece exercită o presiune asupra individului, care ar trebui să opteze între a se căsători _i a
obţine avantajele pe care i le conferă clauza respectivă. În materia raporturilor de muncă au fost
considerate nule clauzele de celibat impuse salariaţilor.
- dacă însă avantajul obţinut în schimbul respectării unei asemenea clauze îl constituie o
liberalitate, în principiu clauza este ilicită , dar, totu_i, înainte de a o declara nulă, jurisprudenţa a
analizat mobilul care l-a determinat pe autorul ei, pentru a stabili în ce măsură acesta este legitim.
Dacă o asemenea condiţie este inspirată de motive raţionale (de exemplu condiţia de a nu se
recăsători având în vedere viitorul copiilor născuţi din căsătorie, pe care o nouă căsătorie a soţului
supravieţuitor i-ar putea prejudicia material _i moral), ea poate fi considerată licită. Dacă însă
mobilul este ilegitim, clauza este ilicită, precum în cazul în care sentimentul de gelozie postumă a
determinat pe testator să impună soţului său condiţia de a nu se recăsători
b. dreptul de a-_i alege în mod liber viitorul soţ;
c. dreptul de a nu se căsători – prezintă interes în două situaţii : contractul de curtaj matrimonial

(nu este reglementat în România) _i logodna.
Logodna – promisiune reciprocă de căsătorie
- natura juridică a logodnei este controversată. Teza cea mai răspândită : nu este un contract ci un
simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei.
- art. 266 C civ. logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria; dispoziţiile privind
condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia
avizului medical _i a autorizării instanţei de tutelă ; încheierea logodnei nu este supusă niciunei
formalităţi _i poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, având astfel o natură consensuală, faţă
de căsătorie care este un act juridic solemn; logodna se poate încheia doar între bărbat _i femeie.
- efectele logodnei : încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei; de

asemenea, logodna nu obligă la încheierea căsătoriei.

lOMoARcPSD|21458407
- ruperea logodnei : nu poate fi sancţionată prin încheierea căsătoriei. Clauza penală stipulată
pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă. Ruperea logodnei nu este supusă niciunei
formalităţi.
Efecte patrimoniale ale ruperii logodnei
1. restituirea darurilor primite în vederea căsătoriei, cu excepţia celor obi_nuite
2. răspunderea pt ruperea logodnei, care poate să intervină în cazul unei ruperi abuzive a
logodnei. Astfel, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru
cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu
împrejurările, precum _i pentru orice alte prejudicii cauzate. Prejudiciile cauzate, în sensul tezei
finale a art. 269 alin. (1) are în vedere _i prejudiciul moral. De asemenea, partea care, în mod
culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri. Atât dreptul la
acţiune pentru restituirea darurilor, cât _i dreptul la acţiune pentru despăgubiri se prescriu în
termen de un an de la ruperea logodnei.
Condiţii de fond pentru încheierea căsătoriei
1. Pozitive
1. diferenţa de sex. Nici CEDO _i nici Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu
obligă statele membre la reglementeze căsătoriile între persoane de
acela_i sex. Pe de altă parte însă, Curtea a reţinut că de_i uniunea
homosexuală nu intră sub incidenţa art. 12 din CEDO, aceasta
beneficiază de protecţia art. 8 din CEDO („viaţa de familie”) _i art. 14
(„nediscriminarea”), ce ce presupune ca statele să ofere acestor
cupluri posibilitatea recunoa_terii juridice a legăturii lor printr-o
reglementare adecvată. Or, din această perspectivă, se poate în mod
întemeiat discuta în ce măsură refuzul recunoa_terii unei asemenea
căsătorii încheiată în străinătate sau a unui parteneriat întregisrat
valabil încheiat în străinătate poate fi considerat ca o atingere adusă
art. 8 (dreptul la viaţa de familie) _i art. 14 (interzicerea 11
discriminărilor).
- persoana care _i-a schimbat sexul prin intervenţie medicală se poate
căsători cu o persoană care are sexul său de origine, neexistând nicio
interdicţie în acest sens
în planul jurisprudenţei CEDO, în anul 2002, Curtea a arătat că, într-
adevăr, art. 12 garantează dreptul pentru un bărbat _i o femeie de a se
căsători _i de a întemeia o familie, dar a admis că astăzi criteriul de
determinare a sexului nu mai poate fi exclusiv cel biologic.
Considerăm însă că ar trebui să se reţină obligaţia de comunicare a
acestei împrejurări viitorului soţ, în lipsă căsătoria fiind anulabilă
pentru dol.

lOMoARcPSD|21458407
2. Vârsta matrimonială - vârsta 18 ani.

(capacitatea Pt motive temeinice, minorul care a împlinit 16 ani se poate căsători în
matrimonială) temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz,
a tutorelui _i cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie
minorul î_i are domiciliul În cazul în care unul dintre părinţi refuză să
încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotără_te _i asupra acestei
divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului.
 Motive temeinice : starea de graviditate, boala gravă a unuia
dintre soţi, starea anterioara de concubinaj
 Încuviinţarea părinţilor : are regimul juridic al unei autorizări.
Poate fi revocată până cel târziu la data celebrării căsătoriei, cu
precizarea că revocarea abuzivă ca _i refuzul abuziv pot fi
cenzurate de instanţă. Dacă unul dintre părinţi este decedat sau
se află în imposibilitate de a-_i manifesta voinţa, încuviinţarea
celuilalt părinte este suficientă.+ în totate cazurile în care
autoritatea părintească se se exercită de un singur părinte + în
cazul scindării autorităţii părinte_ti (autoritatea îi revine unui
singur părinte iar celălalt alre dreptul de a veghea asuma
modului de cre_tere _i educare _i de a avea legături cu copilul).
- nu este prevăzută o vârstă maximă

- nu este prevăzută o anumită diferenţă de vârstă între soţi. Totu_i
diferenţa mare poate fi un indiciu, dacă dacă se coroborează _i cu alte
probe, că s-a dorit încheierea unei căsătorii fictive, urmărindu-se alte
scopuri decât întemeierea unei familii.
3. Comunicarea - starea de boală, cu excepţia alienaţiei _i debilităţii mintale, nu
reciprocă a stării de constituie o piedică legală la încheierea căsătoriei, dar este obligatoriu
sănătate ca viitorii soţi să se informeze reciproc asupra stării sănătăţii, pentru ca
hotărârea de a încheia căsătoria să poată fi luată în cuno_tinţă de
cauză.
- obligaţia viitorilor soţi de a prezenta certificatul medical privind starea
sănătăţii lor (condiţie procedurală pentru încheierea căsătoriei) este
distinctă de obligaţia de a-_i comunica reciproc toate detaliile privind
starea lor de sănătate (condiţie de fond pentru încheierea căsătoriei).
În jurisprudenţă s-a stabilit că nerespectarea acestei condiţii de fond
poate conduce la anularea căsătoriei pentru dol, dacă sunt îndeplinite
condiţiile :
- unul dintre soţi suferă de o boală gravă: de exemplu, epilepsie,
impotenţă maladivă, imposibilitatea femeii de a procrea.
- soţul bolnav a cunoscut boala de care suferea _i gravitatea acesteia
- soţul bolnav nu a comunicat în mod deliberat boala sa celuilalt viitor
soţ, ascunzând-o cu viclenie, astfel încât celălalt soţ nu ar fi încheiat
căsătoria dacă ar fi fost informat cu privire la această boală.
4. Consimţământul la - consimţământul liber _i deplin al viitorilor soţi
căsătorie

lOMoARcPSD|21458407
Condiţii de valabilitate a consimţământului

1. Consimţământul trebuie să existe (sancţiune : nulitatea absolută).
Se poate vorbi de lipsa consimţământului în următoarele situaţii:
 eroarea ofiţerului de stare civilă în constatarea încheierii
căsătoriei;
 constatarea, de către ofiţerul de stare civilă a încheierii
căsătoriei în absenţa unuia dintre viitorii soţi sau fără ca unul
dintre ace_tia să î_i fi dat consimţământul la încheierea
căsătoriei;
 lipsa vremelnică a facultăţilor mintale a viitorului soţ;
 cazul alienatului sau debilului mintal care încheie căsătoria în
momente de lipsă de luciditate;
 eroarea unuia dintre soţi asupra conţinutului obiectiv al
manifestării de voinţă (eroare obstacol sau distructivă de
voinţă).
2. Consimţământul să emane de la o persoană cu discernământ : este
anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de
discernământ. Numai lipsa accidentală a discernământului la
încheierea căsătoriei, datorată unor cauze diverse, altele decât cele
care se circumscriu alienaţiei sau debilităţii mintale, la care se referă
art. 276 C.civ.Astfel de situaţii de lipsă vremelnică a discernământului ar
putea fi determinate de beţie, hipnoză, starea de boală care afectează
discernământul.
3. Consimţământul să nu fie viciat. Viciile de consimţământ la

încheierea căsătoriei sunt erorea, dolul _i violenţa.
- eroarea este viciu de consimţământ numai atunci când prive_te
identitatea fizică a viitorului soţ.
- dolul- dolul prin reticenţă intervine în cazul în care una dintre părţi a
omis s-o informeze pe cealaltă asupra unor împrejurări pe se cuvenea
să i le dezvăluie.
- Violenţa – în condiţiile dreptului comun. În legătură cu constrângerea
morală – teoretic posibilă –, trebuie delimitată de simpla temere
reverenţiară, izvorâtă din respect, fără să fi fost violenţă, care nu este
viciu de consimţământ.
4. Consimţământul trebuie dat în scopul întemeierii unei familii

5. Consimţământul trebuie să fie actual, adică trebuie să existe chiar
în momentul încheierii căsătoriei
Condiţii de fond negative (impedimente)
- ca natură juridică, sunt limite legale ale capacităţii matrimoniale sau ale dreptului de a încheia o
căsătorie (incapacităţi speciale).
Clasificare

lOMoARcPSD|21458407
- dpdv al sancţiunii : dirimante _i prohibitive. Încălcarea impedimentelor dirimante atrage

sancţiunea nulităţii căsătoriei, în timp ce încălcarea celor prohibitive atrage numai sancţiuni
administrative pentru ofiţerul de stare civilă care a celebrat căsătoria în dispreţul lor.
- din punctul de vedere al opozabilităţii lor, respectiv al persoanelor între care ele există
impedimentele sunt absolute _i relative. Astfel, impedimentele absolute opresc căsătoria unei
anumite persoane cu orice alte persoane, iar cele relative opresc căsătoria unei persoane doar cu
o altă persoană, determinată.
1. existenţa unei căsătorii - impedimentul este dirimant (încălcarea lui atrage nulitatea
nedesfăcute a unuia dintre absolută) _i absolut (persoana respectivă nu se poate căsători
soţi cu nicio persoană).
În cazul a două căsătorii succesive, se pot face următoarele

precizări, în raport cu soarta primei căsătorii:
- dacă prima căsătorie nu a fost valabil încheiată _i este lovită
de nulitate, iar persoana în cauză încheie o a doua căsătorie,
nu există bigamie, chiar dacă prima căsătorie este declarată
nulă după încheierea celei de-a doua căsătorii, deoarece
nulitatea are, în principiu, efect retroactiv;
- dacă prima căsătorie se desface prin divorţ, nu există
bigamie, dar numai dacă cea de a doua căsătorie este
încheiată după data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ1;
- dacă prima căsătorie încetează prin decesul unuia dintre soţi,
nu există bigamie, dacă data încheierii celei de a doua căsătorii
se situează după data decesului. În cazul în care soţul din prima
căsătorie este declarat mort prin hotărâre judecătorească, ceea
ce interesează este data morţii stabilită prin hotărâre
judecătorească _i această dată trebuie să fie anterioară
încheierii noii căsătorii de către soţul supravieţuitor.
Potrivit art. 293 alin. 2 C.civ., în cazul în care soţul unei persoane
declarată moartă s-a recăsătorit _i, după aceasta, hotărârea
declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă este
valabilă, iar prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii
noii căsătorii. Art. 293 C.civ. prevede expres condiţia ca soţul
celui declarat mort să fi fost de bună-credinţă la încheierea
celei de-a doua căsătorii. Dacă însă soţul celui declarat mort a
fost de rea-credinţă, adică a cunoscut că, în realitate soţul
declarat mort este în viaţă, atunci se face vinovat de bigamie,
iar cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate, fiind
încheiată cu încălcarea impedimentului rezultat din existenţa
unei căsătorii anterioare nedesfăcute.
2. Rudenia - este interzisă căsătoria între rudele în linie dreaptă, la
nesfâr_it, precum _i între cele în linie colaterală până la al
patrulea grad inclusiv. Cu toate acestea, pentru motive
temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al

lOMoARcPSD|21458407
patrulea (veri) poate fi autorizată de instanţa de tutelă în a

cărei circumscripţie î_i are domiciliul cel care cere
încuviinţarea. Instanţa se va pronunţa pe baza unui aviz medical
special dat în acest sens.
- este un impediment dirimant (sancţionat cu nulitatea
absolută) _i relativ (există numai între rudele prevăzute de
lege).
- rudenia constituie impediment indiferent că este din căsătorie
sau din afara căsătoriei;
- pentru identitate de raţiune, rudenia din afara căsătoriei este
impediment la căsătorie, chiar dacă nu a fost legal stabilită,
atunci când este de notorietate _i se reflectă într-o posesie de
stat evidentă ;
- impedimentul bazat pe rudenie se aplică _i în cazul adopţiei. În
acest sens, potrivit alin. (2) al art. 274, impedimentul
funcţionează atât între cei care au devenit rude prin adopţie
(rudenie civilă), cât _i între cei a căror rudenie firească a
încetat prin adopţie.
- în cazul reproducerii umane asistate medical cu un terţ
donator, nu poate fi stabilită nicio legătură de filiaţie firească
între terţul donator _i copilul astfel conceput (art. 441 C.civ.),
ceea ce înseamnă că impedimentul din rudenie se va raporta la
filiaţia _i rudenia atribuite de lege. Apreciem însă ca fiind
judicioasă soluţia exprimată în literatura juridică, în sensul că,
încheierea căsătoriei poate fi considerată ca fiind o situaţie de
excepţie de la principiul confidenţialităţii informaţiilor
referitoare la reproducerea umană asistată medical _i prevăzută
de art. 445 C.civ., ceea ce înseamnă că, în baza autorizării
instanţei de tutelă, potrivit art. 445 alin. (2) C.civ., asemenea
date pot fi comunicate ofiţerului de stare civilă care
instrumentează dosarul de căsătorie.
Tutela - căsătoria este oprită între tutore _i persoana minoră ce se află
sub tutela sa. Evident, impedimentul funcţionează cât timp
există starea de tutelă. După încetarea funcţiei tutorelui sau
încetarea tutelei, căsătoria devine posibilă
- impedimentul este dirimant _i relativ
Alienaţia, debilitatea mintală _i - impediment dirimant (se sancţionează cu nulitatea) _i
lipsa vremelnică a facultăţilor absolut, deoarece persoana nu se poate căsători cu nicio altă
mintale persoană.
Alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători, indiferent dacă
este sau nu pus sub interdicţie, deoarece textul nu distinge. De
asemenea, alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători nici
măcar în momentele de luciditate pasageră.

lOMoARcPSD|21458407
Condiţii de formă ale căsătoriei
1. Formalităţi premergătoare căsătoriei : depunerea declaraţiei de căsătorie, asigurarea publicităţii

declaraţiei de căsătorie, verificarea de către ofiţerul de stare civilă a îndeplinirii condiţiilor de fond _i
a absenţei impedimentelor la căsătorie _i soluţionarea eventualelor opoziţii la căsătorie.
Declaraţia de căsătorie - este actul prin care viitorii soţi î_i exprimă voinţa în vederea încheierii
căsătoriei. În cazul în care viitorul soţ este minor, părinţii sau, după caz, tutorele, vor face personal o
declaraţie prin care încuviinţează încheierea căsătoriei.
-declaraţia cu privire la nume : Viitorii soţi pot conveni să î_i păstreze numele dinaintea căsătoriei,
să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ poate să î_i păstreze
numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
- Declaraţia cu privire la regimul matrimonial ales. În măsura în care viitorii soţi au optat pentru
separaţia de bunuri sau pentru comunitatea convenţională, este necesar ca ace_tia să prezinte _i
convenţia matrimonială încheiată în formă autentică notarială
Potrivit art. 280 C.civ., cei care vor să se căsătorească vor face personal declaraţia de căsătorie,
potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
În cazurile prevăzute de lege, declaraţia de căsătorie se poate face _i în afara sediului primăriei.
Declaraţia de căsătorie se înregistrează de către ofiţerul de stare civilă _i se fixează data încheierii
căsătoriei.
După înregistrarea declaraţiilor de căsătorie, se va face publicitatea intenţiei de căsătorie a viitorilor

soţi.
Opoziţia la căsătorie - actul juridic unilateral prin care o persoană aduce la cuno_tinţa ofiţerului de
stare civilă existenţa unui impediment la căsătorie sau neîndepl inirea altei cerinţe legale pentru
încheierea acesteia. Ca natură juridică este un act potestativ negativ.
- opoziţia poate fi făcută de orice persoană, chiar _i de ofiţerul de stare civilă, se face în termen de
10 zile de la data înregistrării declaraţiei de căsătorie, în scris.
Opoziţiile care nu îndeplinesc condiţiile legale nu sunt obligatorii pentru ofiţerul de stare civilă; ele
constituie doar acte oficioase, de informare.
Formalităţi privind celebrarea căsătoriei
- juridic solemn, care presupune respectarea anumitor condiţii de formă, cerute ad validitatem.
Dată fiind complexitatea acestor condiţii, se poate vorbi chiar de procedura încheierii căsătoriei.
Potrivit 279 C.civ. _i art. 27 din Legea nr. 119/1996, căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare
civilă, la sediul serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor sau, după caz, al primăriei în a
cărei rază de competenţă teritorială î_i are domiciliul sau re_edinţa unul dintre viitorii soţi .
De asemenea, potrivit art. 287 C.civ., viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul
primăriei, pentru a-_i da consimţământul la căsătorie în mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa
ofiţerului de stare civilă.

lOMoARcPSD|21458407
- căsătoria va produce efecte ca _i cum ar fi valabilă, dacă a fost celebrată de o persoană care a
exercitat în mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, cu respectarea prevederilor legale, chiar
dacă acea persoană nu avea această calitate (principiul error communis facit ius).
Publicitatea virtuală a căsătoriei
Căsătoria se încheie în mod public, potrivit art. 287 alin. (1) C.civ., adică în astfel de condiţii care să
permită oricărei persoane să asiste. Aceasta este o publicitate virtuală, spre deosebire de
publicitatea efectivă care este asigurată prin prezenţa celor doi martori. Aceasta înseamnă că nu
este obligatoriu ca, la încheierea căsătoriei, să asiste _i alte persoane, în afara viitorilor soţi _i a celor
doi martori, dar este necesar ca încheierea căsătoriei să se facă în asemenea condiţii încât să
permită _i accesul altor persoane.
- limba : Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba
lor maternă, cu condiţia ca ofiţerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această
limbă
- momentul încheierii căsătoriei : în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre

viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi.
Formalităţi ulterioare
- după încheierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă întocme_te, de îndată, în registrul actelor de
stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei 2 martori _i de către ofiţerul de
stare civilă
De asemenea, art. 291 prevede că ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre
regimul matrimonial ales. El are obligaţia ca, din oficiu _i de îndată, să comunice la Registrul naţional
notarial al regimurilor matrimoniale, precum _i, după caz, notarului public care a autentificat
convenţia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.
Întocmirea actului de stare civilă _i înregistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă, ci este
doar un element de probă, _i anume, în principiu, singurul mijloc de probă. De aceea, căsătoria
este valabil încheiată, chiar dacă ofiţerul de stare civilă a omis să întocmească actul de căsătorie;
tot astfel, căsătoria este valabilă, chiar dacă, după întocmirea actului de căsătorie, s-a omis
semnarea acestuia de către persoanele prevăzute de lege.
Proba căsătoriei : cu actul de căsătorie _i prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.
Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de
probă (în caz de inexistenţă a registrelor de stare civilă, sau restituire/întocmire ulterioară a
actului de căsătorie).
Acest caz nu este expres prevăzut de lege, dar este subînţeles, fiind o aplicaţie generală a
principiului potrivit căruia, într-un asemenea caz, terţul poate face dovada cu orice mijloc de probă,
întrucât pentru terţ căsătoria are valoarea juridică a unui simplu fapt juridic. De exemplu, în cazul
unui contract de întreţinere încheiat între fo_tii soţi sub condiţia rezolutorie a recăsătoririi fostului
soţ creditor, fostul soţ debitor va putea dovedi cu orice mijloc de probă recăsătorirea creditorului.

lOMoARcPSD|21458407
asemenea, se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc de probă în cazul în care, în cadrul unui
proces, se urmăre_te înlăturarea soţului de la a fi ascultat ca martor.
Statutul general al persoanei căsătorite
Obligaţiile personale reciproce ale soţilor
 Obligaţia de sprijin moral reciproc

 Obligaţia de respect reciproc
 Obligaţia de fidelitate. Încălcarea acestei obligaţii, de către oricare dintre soţi, poate
constitui motiv temeinic pentru divorţ
 Obligaţia de a locui împreună (obligaţia de coabitare). Codul civil prevede expres în art.
309 că soţii au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice ei pot decide să
locuiască separat. Părăsirea nejustificată a locuinţei comune de către unul dintre soţi sau
refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt soţ reprezintă o
încălcare a obligaţiei soţilor de a locui împreună _i poate constitui motiv temeinic de divorţ.
Chiar dacă dreptul _i îndatorirea soţilor de a locui împreună are un caracter personal ne patrimonial,
aspectele privitoare la locuinţa familiei, inclusiv dreptul fiecăruia dintre soţi de a avea acces la
locuinţa comună au evident _i o componentă patrimonială.
Tot astfel, constatând privarea de locuinţă a unuia dintre soţi de către celălalt soţ, prin refuzul de a-l
primi în locuinţa comună, prin alungarea acestuia sau în orice mod, instanţa de judecată poate
dispune, pe calea ordonanţei pre_edinţiale, reintegrarea în locuinţă.
Controversată este problema de a _ti dacă un soţ poate obţine evacuarea celuilalt soţ care, prin
comportarea sa abuzivă, face imposibilă convieţuirea. În principiu, s-a considerat că o asemenea
cerere este inadmisibilă, deoarece s-ar provoca o separaţie în fapt a soţilor, ceea ce ar fi contrar legii
_i instituţiei căsătoriei. Cu toate acestea, în mod excepţional, în măsura în care soţul a cărui evacuare
se solicită a săvâr_it fapte grave, care pun în pericol sănătatea, integritatea sau viaţa celuilalt soţ
ori a copiilor, evacuarea poate fi dispusă de instanţa de tutelă .
Măsura nu are însă un caracter definitiv, de aceea poate fi dispusă chiar dacă soţul vizat este
proprietar exclusiv al locuinţei.
Considerăm că nu ar trebui exclusă posibilitatea ca un soţ să ceară încuviinţarea instanţei de a nu

mai locui împreună cu celălalt soţ, dacă locuinţa prezintă inconveniente de ordin fizic sau psihic
(insalubritate, insecuritate, promiscuitate) sau dacă acesta din urmă face imposibilă convieţuirea.
 Îndatoririle conjugale (debitum conjugale) – relaţiile intime dintre soţi. Refuzul unuia dintre
soţi de a întreţine relaţii intime cu celălalt poate constitui motiv temeinic de divorţ, dacă este
neîntemeiat, iar dacă este motivat de starea sănătăţii unuia dintre soţi, poate duce la divorţul
întemeiat pe starea sănătăţii unuia dintre soţi.

lOMoARcPSD|21458407
 obligaţia de a purta numele comun - soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei numele
comun declarat; dacă soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun _i l -au
declarat la încheierea căsătoriei, niciunul dintre ei nu va putea cere schimbarea acestui nume,
pe cale administrativă, decât cu consimţământul celuilalt soţ. Prin urmare, această obligaţie
presupune că, dacă soţii au dobândit un nume comun prin căsătorie, niciunul dintre ei nu
poate – fără consimţământul expres al celuilalt soţ – să î_i schimbe acest nume comun, prin
procedura administrativă. În cazul adopţiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume
comun cu celălalt soţ, soţul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimţământul
celuilalt soţ, dat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. În cazul în care căsătoria se va
desface prin divorţ _i se pune problema de a reveni la numele anterior căsătoriei, soţul
adoptat nu va reveni la numele avut înainte de căsătorie, ci va lua numele adoptatorului.
Aspecte ale intedependenţei persoanle a soţilor
A. Relaţiile sociale : niciunul dintre soţi nu este îndreptăţit să controleze _i să î_i impună propriul
punct de vedere cu privire la relaţiile sociale ale celuilalt soţ (incluzând aici întâlnirile, comunicarea,
în general, _i corespondenţa de orice fel).
B. Independenţa profesională a soţilor. Aceasta implică libertatea fiecărui soţ de a-_i alege profesia,
fără nicio discriminare între bărbat _i femeie.
Cetăţenia soţilor
Căsătoria nu are niciun efect asupra cetăţeniei soţilor, deoarece aceasta nu se pierde _i nu se
dobânde_te prin căsătorie.
Statutul patrimonial: în funcţie de existenţa regimului matrimonial care reglementează raporturile

patrimoniale dintre soţi, precum _i dintre soţi _i terţi+ între soţi funcţionează obligaţia legală de
întreţinere, ca un reflex al principiului solidarităţii familiale.
În ceea ce prive_te dreptul la mo_tenire, potrivit art. 971 C. civ., soţul supravieţuitor este chemat la
mo_tenire în concurs cu oricare dintre clasele de mo_tenitori legali, iar în absenţa altor mo_tenitori
legali sau dacă niciunul nu vrea sau nu poate să vină la mo_tenire, soţul supravieţuitor culege întreaga
mo_tenire. De asemenea, el are, în anumite condiţii un drept de abitaţie (art. 973 C. civ.) _i
mo_tene_te, când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, pe lângă cota succesorală care îi
revine, mobilierul _i obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.
Efecte cu privire la capacitatea de exerciţiu
Potrivit art. 39 alin. (1) C. civ., minorul dobânde_te prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu.
Acest efect se produce în toate cazurile, cu excepţia minorului emancipat în condiţiile art. 40 C. civ.,
care a dobândit capacitate de exerciţiu anticipată.

lOMoARcPSD|21458407
2. Desfiinţarea căsătoriei
- nulitatea căsătoriei, art. 293-306
- sancţiunea pentru căsătoria încheiată cu nerespectarea condiţiilor de fod sau de formă ce ţin de
esenţa acesteia.
- Desfiinţare: cauzele sunt anterioare sau concomitente încheierii căsătoriei, iar efectele sunt
retroactive (ex tunc).
Desfacere prin divorț: cauzele sunt posterioare încheierii căsătoriei _i produc efecte numai pentru
viitor (ex nunc).
Regimul juridic al nulităţilor
Nulitate Cine o poate invoca Prescriptibilitate Acoperire

Absolută orice persoană interesată : imprescriptibilă - poate fi acoperită doar în
soţi, terţi, instanţă din oficiu, cazul impubertăţii
procuror matrimoniale _i al căsătoriei
fictive
+ în cazul rudeniei de gradul IV
fără obţinerea prealabilă a
dispensei, nulitatea se acoperă
dacă se obţine dsipsensa pană
la declararea nulităţii (soluţie
jurisprudenţială)
+ lipsa publicităţii
Relativă doar de soţul al cărui dreptul material la - se acoperă dacă intervine
consimţământ a fost viciat acţiune se prescrie în convieţuirea soţilor, sarcina,
sau de cel a cărui termen de 6 luni de na_terea unui copil sau au fost
încuviinţare era necesară _i la încetarea violenţei obţinute autorizările sau
a lipsit. sau de la încuviinţările prevăzute de
descoperirea erorii lege
sau a dolului ori a
lipsei de
discernământ (art.
301 C. civ.). În cazul
lipsei încuviinţărilor
cerute de lege,
termenul curge de la
data la care cel a
cărui încuviinţare sau
autorizare era
necesară a luat
cuno_tinţă de
încheierea căsătoriei

lOMoARcPSD|21458407
Nulitatea se constată sau se pronunţă prin hotărâre judecătorească.
Hotărârile judecătore_ti prin care se pronunţă nulitatea căsătoriei au efecte constitutive _i sunt
opozabile erga omnes.
Acţiunea în anularea căsătoriei (nulitate relativă) are caracter personal – nu se transmite

mo_tenitorilor, care însă pot continua acţiunea începută de unul dintre soţi.
Acţiunea prin care se solicită anularea căsătoriei sau constatarea nulităţii acesteia este admisibilă,
indiferent de faptul că, anterior, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, acea căsătorie fusese
desfăcută prin divorţ.
Cazuri de nulitate absolută
1. Lipsa materială a consimţământului

2. Lipsa vârstei Se acoperă :
matrimoniale/impubertatea a) dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii
matrimonială ) judecătore_ti ambii soţi au împlinit
vârsta de 18 ani;
b) dacă soţia a născut;
c) dacă soţia a rămas însărcinată.
Căsătoria se menţine _i în cazul în care copilul s-a născut
mort sau femeia a întrerupt cursul normal al sarcinii,
întrucât s-a dovedit că soţia este aptă de a avea relaţii
conjugale normale.
3. Căsătoria fictivă - este încheiată în alte scopuri decât de a întemeia o familie
- se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a
hotărârii judecătore_ti, a intervenit convieţuirea soţilor,
soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani
de la încheierea căsătoriei.
Căsătoria fictivă nu este o simulație i nu i se aplică regimul
juridic al simulației din dreptul comun. Fictivitatea poate să
fie unilaterală sau bilaterală.
4. Bigamia - momentul în funcţie de care se verifică starea de bigamie
este acela al încheierii celei de-a doua căsătorii
Cea de-a doua căsătorie este tot nulă, chiar dacă prima
căsătorie a fost desfăcută prin divorţ, pentru că nulitatea
are la bază încălcări ale dispoziţiilor legale anterioare sau
concomitente încheierii căsătoriei, în timp ce la baza
divorţului stau motive temeinic justificate, care au condus
la destrămarea relaţiilor de căsătorie, intervenite ulterior
încheierii acesteia.
5. Rudenia în grad prohibit la între rudele în linie dreaptă, precum _i între rudele în linie
căsătorie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, indiferent dacă
rudenia rezultă din căsătorie sau din afara căsătoriei, tot

lOMoARcPSD|21458407
astfel fiind oprit să se căsătorească cu rudele sale fire_ti _i

adoptatul
6. Alienaţia sau debilitatea mintală Interdicţia este absolută – aceste persoane nu se pot
căsători niciodată, nici în momente de luciditate
7. Neîndeplinirea condiţiilor de
formă
8. Necompetenţa materială a Excepţie : eroarea comună invincibilă – error communis
ofiţerului de stare civilă facit ius - înregistrările au fost făcute în registrul de stare
civilă de o persoană necompetentă, care a exercitat în mod
public atribuţia de ofiţer de stare civilă, creând o stare de
eroare comună invincibilă
9. Lipsa de solemnitate prezenţa a 2 martori _i a ofiţerului de stare civilă
10. Lipsa de publicitate Atrage nulitatea dacă prin aceasta s-a urmărit _i s-a realizat
încălcarea unor condiţii de fond cerute de lege.
Această nulitate se acoperă printr-o posesiune de stat de
soţ legitim, adică printr-o publicitate ulterioară.
Cazuri de nulitate relativă
1. Viciile de consimţământ: eroarea (doar asupra identităţii fizice al

celuilalt soţ, dolul, violenţa)
2. Lipsa vremelnică a discernământului Poate fi invocată numai în termen de 6 luni de
când cel interesat a cunoscut lipsa vremelnică a
discernământului
3. Lipsa încuviinţărilor sau autorizărilor cerute se acoperă dacă s-au obţinut autorizările sau
de lege încuviinţările, soţia a născut sau a rămas
însărcinată
4. Existenţa tutelei se acoperă dacă soţul a împlinit 18 ani sau
soţia a născut sau a rămas
însărcinată.
Nulitatea relativă se acoperă dacă soţii au convieţuit timp de 6 luni de la data încetării violenţei sau
de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultăţilor mintale.
Art. 303 alin. (3) C. civ. prevede că, în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp,
ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată. soţi au fost
de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulabile.
Efectele nulităţii: este desfiinţarea, atât pentru trecut, cât _i pentru viitor, a căsătoriei, ca _i cum ea
nu ar fi existat.
Efecte asupra raporturilor - numele soţilor – soţii redobândesc numele avut înainte de
nepatrimoniale căsătorie. Nu se poate păstra
numele ca în cazul divorţului.
- obligaţiile specifice căsătoriei încetează

lOMoARcPSD|21458407
- dacă unul dintre soţi nu a atins vârsta majoratului, el nu

va păstra capacitatea deplină de exerciţiu, ca în cazul
divorţului
Efecte asupra raporturilor - regimul matrimonial va fi retroactiv desfiinţat, bunurile
parimoniale dobândite în această perioadă vor fi considerate bunuri
proprii sau coproprietatea celor a căror căsătorie a fost
desfiinţată
- obligaţia de întreţinere se consideră că n-a existat
- nu poate exista dreptul la mo_tenire al soţului
supravieţuitor, chiar dacă nulitatea a fost pronunţată după
decesul unuia dintre cei aparent căsătoriţi
Exepţii de la efectul retroactiv :
1. Desfiinţarea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor (art. 305 C. civ.) – se vor aplica prin
analogie dispoziţiile privitoare la divorţ
2.Căsătoria putativă - căsătoria lovită de nulitate căreia legea îi păstrează efectele unei căsătorii
valabile, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătore_ti, pentru soţul sau soţii de bună-
credinţă la încheierea ei.
Condiţii
 existenţa unei căsătorii nule sau anulabile
 buna-credinţă a unui soţ sau a ambilor, în momentul încheierii căsătoriei
Efecte : excepţie de la regula retroactivităţii nulităţilor în favoarea soţului de bună credinţă
2 situaţii
Ambii soţi au fost de bună- - până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a
credinţă pronunţat nulitatea, între soţi a existat obligaţia de sprijin
moral reciproc _i de fidelitate
- în privinţa numelui nu se vor aplica dispoziţiile legale
privitoare la divorţ
- între soţi prescripţia a fost suspendată, ei având pentru
trecut această calitate
- soţul care s-a căsătorit înainte de vârsta de 18 ani î_i va păstra
capacitatea de exerciţiu dacă este minor la data când căsătoria
a fost anulată
- lichidarea regimului matrimonial se face potrivit dispoziţiilor
legale privitoare la divorţ
- obligaţia de întreţinere a existat între soţi _i va exista _i în
viitor
-dacă unul dintre soţi a decedat înainte de rămânerea definitivă
a hotărârii de declarare a nulităţii căsătoriei, celălalt are dreptul
la mo_tenire în calitate de soţ supravieţuitor

lOMoARcPSD|21458407
Doar unul dintre soţi a fost de - raportat la relaţiile personale, la dreptul la mo_tenire _i de
bună-credinţă întreţinere – numai soţul de bună-credinţă va beneficia de
derogarea creată de legiuitor
- raportat la celelalte raporturi patrimoniale se aplică
dispoziţiile referitoare la divorţ
3. Divorţul
Potrivit art. 373 C. civ., „Divorţul poate avea loc:

a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ ;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate _i
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei
Clasificare
divorţ remediu nu este condiţionat de culpă : divorţul prin acordul soţilor (art. 373
litera a) _i al divorţului justificat de starea de boală a unuia dintre
soţi (art. 373, litera d)
divorţul sancţiune care se pronunţă ca o sancţiune pentru fapta culpabilă a unuia dintre
soţi. Divorţul nu se poate pronunţa împotriva soţului inocent _i se poate
obţine chiar când continuarea căsătoriei nu a devenit imposibilă, condiţia
fiind conduita culpabilă a unuia dintre soţi – art 373 lit. b _i c
1. Divorţul prin acordul soţilor : pe cale administrativă, prin procedură notarială, pe cale judiciară.
- condiţii generale de valabilitate : prin acordul soţilor presupune consimţământul liber _i neviciat
al soţilor + capacitatea deplină de exercţiu. În toate cazurile în toate cazurile, divorţul prin acordul
soţilor nu este admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie.
Sancţiunea nulităţii este aplicabilă _i în cazul divorţului pronunţat de instanţa de judecată, având
în vedere faptul că, în acest caz, nu se realizează o judecată propriu-zisă, ci instanţa doar ia act de
acordul soţilor, hotărârea judecătorească îndeplinind rolul de înscris autentic constatator al
acestui acord.
Divorţul pe cale - competenţa aparţine ofiţerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau
administrativă al ultimei locuinţe comune a soţilor. Cererea se depune de soţi împreună
(nu prin mandatar). Termen de reflecţie :30 de zile
Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă eliberează certificatul
de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.
Condiţii : soţii sunt de acord cu divorţul _i nu au copii minori

lOMoARcPSD|21458407
Acordul de voinţă al soţilor trebuie să privească în mod obligatoriu

divorţul propriu-zis, precum _i efectele acestuia cu privire la numele pe
care soţii urmează să-l poarte după divorţ.
Dacă nu sunt de acord cu celelalte cereri accesorii, ei pot obţine

dispoziţia de divor iar celelalte cereri vor fi soluţionate de instanţă :
locuinţa, prestaţia compensatorie, pensia de întreţinere, partaj
Divorţul prin - este permis _i în cazul în care soţii au copii minori născuţi din căsătorie,
procedura notarială din afara căsătoriei sau adoptaţi.
Articolul 375 alin. (2) prevede că, în mod obligatoriu, acordul soţilor
trebuie să privească atât divorţul, cât _i unele aspecte accesorii
acestuia, respectiv numele de familie pe care pe care să îl poarte după
divorţ _i, în cazul în care există copii minori, aspectele referitoare la
exercitarea autorităţii părinte_ti, precum:
– exercitarea în comun a autorităţii părinte_ti. Prin urmare, nu este
permis acordul în sensul exercitării autorităţii părinte_ti asupra copiilor
minori de către unul dintre fo_tii soţi;
– stabilirea locuinţei copiilor după divorţ;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat
_i fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de cre_tere, educare,
învăţătură _i pregătire profesională a copiilor.
Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor privind
exercitarea în comun a autorităţii părinte_ti sau cel privind stabilirea
locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile
art. 376 alin. (5), adică notarul public emite o dispoziţie de respingere a
cererii de divorţ _i îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată
Competenţă: notarul public de la locul căsătoriei sau a ultimei locuinţe

comune.
- cererea se depune împreună _i li se acordă un termen de reflecţie de 30
de zile
!!! cererea de divorţ se poate depune la notarul public _i prin mandatar
cu procură autentică.
Dacă există copii minori :

- este obligatoriu să existe la dosar raportul de anchetă socială, din care
să rezulte că proiectul de acord al soţilor este în interesul superior al
copilului
- ascultarea copilului este obligatorie, dacă acesta a împlinit vârsta de 10
ani
După admiterea cererii de divorţ, notarul public eliberează certificatul de
divorţ prin care constată desfăcută căsătoria, fără să facă vreo menţiune
cu privire la culpa soţilor.
Certificatul face dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soţului precum
_i a numelui de familie după divorţ.

lOMoARcPSD|21458407
Nu există cale de atac împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau a notarului, dar soţii se
pot adresa cu cererea de divorţ instanţei. Se poate angaja răspunderea delictuală a
notarului/ofiţerului pt prejudiciul produs de refuzul abuziv – instanţa competentă este instanţa
de tutelă
Divorţul pe cale - indiferent de durata căsătoriei _i indiferent dacă există sau nu copii
judiciară minori rezultaţi din căsătorie
- poate fi pronunţat de instanţa de judecată la cererea comună a soţilor
sau la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt soţ.
Întinderea acordului de divorţ
- este esenţial acordul soţilor cu privire la divorţ. Acordul cu privire la
accesoriile divorţului nu ţine de esenţa acestei proceduri, astfel încât
este posibil ca acordul soţilor să fie limitat numai la divorţ, iar cu privire
la celelalte aspecte care ţin de efectele divorţului, fie soţii se înţeleg _i
atunci cererea de divorţ va cuprinde acordul lor _i cu privire la acestea,
fie – dacă nu se înţeleg – vor solicita instanţei de judecată să hotărască.
Cererile accesorii : numele soţilor după căsătorie, exercitarea autorităţii
părinte_ti, stabilirea locuinţei copilului după divorţ, stabilirea contribuţiei
fiecărui printe la cheltuielile de cre_tere, educare, învăţătură _i pregătire
profesională a copiilor, precum _i alte cereri accesorii, care privesc
exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, atribui rea
locuinţei familiei, prestaţia compensatorie, dreptul la despăgubiri,
lichidarea regimului matrimonial (împărţirea bunurilor comune ale
soţilor, după caz), precum _i, dacă este cazul, pensia de întreţinere între
fo_tii soţi.
Unele din cererile accesorii trebuie să fie soluţionate chiar de instanţa

de divorţ :
 cererea cu privire la nume
 cererea referitoare la exercitarea autorităţii părinte_ti
 stabilirea locuinţei copilului după divorţ _i stabilirea contribuţiei
părinţilor la cre_terea _i educarea copiilor
 stabilirea despăgubirilor _i a prestaţiei compensatorii
Modalităţi
A. Divorţul pe baza cererii comune a soţilor. Potrivit art. 930 alin. (1) C.
proc. civ., fiind întemeiată pe acordul soţilor se semnează de ambii soţi
sau de către un mandatar comun, cu procură specială autentică. Dacă
mandatarul este avocat, el va certifica semnătura soţilor, potrivit legii.
Dacă soţii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanţa va administra

probele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestora _i, la cererea
părţilor, va pronunţa o hotărâre cu privire la divorţ, soluţionând totodată
_i cererile privind exercitarea autorităţii părinte_ti, contribuţia părinţilor
la cheltuielile de cre_tere _i educare a copiilor _i numele soţilor după
divorţ. Dacă va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanţa va

lOMoARcPSD|21458407
continua judecata, pronunţând o hotărâre supusă căilor de atac

prevăzute de lege.
Hotărârea pronunţată asupra divorţului pe baza acordului soţilor este
definitivă iar hotărârea pronunţată asupra cererilor accesorii, în lipsa
acordului soţilor, este definitivă numai cu privire la divorţ nu _i la
cereri.- art 931 Cproc.civ
B. Divorţul pe baza cererii unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ

Când cererea de divorţ este întemeiată pe culpa soţului pârât, iar acesta
recunoa_te faptele care au dus la destrămarea vieţii conjugale, instanţa,
dacă reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fără a cerceta
temeinicia motivelor de divorţ _i fără a face menţiune despre culpa
pentru desfacerea căsătoriei.
Iniţial, cererea de divorţ, formulată de unul dintre soţi are ca temei

divorţul din cauza unor motive temeinice [art. 373 lit. b)], i ar acordul
soţilor se formează practic chiar în faţa instanţei de judecată. Pentru ca
divorţul să se pronunţe prin acordul părţilor, vor trebui îndeplinite două
condiţii:
– recunoa_terea de către pârât a faptelor care au dus la destrămarea
căsătoriei. Practic, prin recunoa_tere pârâtul consimte la divorţ;
– reclamantul să fie de acord cu desfacerea căsătoriei pe baza acordului
soţilor. Chiar dacă pârâtul recunoa_te faptele care au dus la destrămarea
căsătoriei, nu se poate ajunge la schimbarea temeiului iniţial al cererii de
divorţ decât dacă reclamantul este de acord, la rândul lui, cu un divorţ
amiabil. Dacă reclamantul nu este de acord, atunci recunoa_terea de
către pârât a faptelor care au dus la destrămarea căsătoriei constituie
doar un mijloc de probă, pe baza căruia instanţa de judecată va admite
cererea de divorţ bazată pe motive temeinice, dovedite prin însă_i
recunoa_terea pârâtului, _i va stabili culpa exclusivă a pârâtului la
desfacerea căsătoriei, cererea de divorţ urmând să fie soluţionată potrivit
art. 934 C. proc. civ., adică în condiţiile divorţului judiciar bazat pe culpă
- în măsura în care pârâtul este de acord cu desfacerea căsătoriei, dar nu
există învoială cu privire la cererile accesorii, se aplică prevederile art 931
Cproc.civ.
2. Divorţul judiciar bazat pe culpă – divorţ sancţiune
- 2 cazuri: cel prevăzut la art. 373 lit. b), adică atunci când, din cauza unor motive temeinice,
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate _i continuarea căsătoriei nu mai este posibilă _i cel
prevăzut la art. 373 lit. c), respectiv la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat
cel puţin 2 ani.
a. Divorţul pentru motive temeinice bazat pe art. 373 lit. b) C. civ.

lOMoARcPSD|21458407
Desfacerea căsătoriei pentru motive temeinice presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) existenţa unor motive temeinice, adică a unor neînţelegeri între soţi de o anumită gravitate _i
durată, iar nu simple neînţelegeri trecătoare;
b) aceste motive să fi vătămat grav raporturile dintre soţi;
c) datorită vătămării grave a raporturilor dintre soţi, continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă.
Motive temeinice
 refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a locui împreună cu celălalt sau părăsirea
nejustificată a locuinţei comune
 infidelitatea unuia dintre soţi
 atitudinea necorespunzătoare a unuia dintre soţi, care se exprimă în acte de violenţă _i alte
asemenea manifestări
 existenţa unor nepotriviri de ordin fiziologic
 existenţa unei boli grave incurabile a soţului pârât, ale cărei manifestări fac imposibilă
convieţuirea _i justifică refuzul soţului reclamant de a mai coabita. În aceste cazuri rolul
instanţei este foarte important, deoarece trebuie să cântărească interesul soţului reclamant
de a obţine divorţul cu faptul că îmbolnăvirea celuilalt soţ impune respectarea obligaţiei de
sprijin moral
 rele purtări de ordin moral, concretizate în fapte de destrămare a vieţii de familie
Cu privire la alte împrejurări, s-a decis că:

 – separaţia în fapt nu poate justifica divorţul, decât dacă se datorează culpei soţului pârât;
 – împrejurarea că soţul pârât nu a contribuit la întreţinerea gospodăriei nu poate con stitui
prin ea însă_i motiv temeinic de divorţ, deoarece aceasta poate fi rezolvată pe alte căi legale
decât desfacerea căsătoriei.
Dovada motivelor temeinice: cu orice mijloc de probă, inclusiv proba cu interogatoriu. De

asemenea, potrivit art. 190 C. proc. civ. din 1865 _i art. 316 C. proc. civ., în procesele privitoare la
divorţ se vor putea asculta rudele _i afinii până la gradul al treilea inclusiv, cu excepţia
descendenţilor
Rolul culpei : divorţul poate fi pronunţat pt motive temeince fie din culpa exclusivă a soţului
pârât, fie din culpa ambilor soţi.
- divorţul nu se poate pronunţa din culpa soţului reclamant decât dacă soţul pârât a formulat o
cerere reconvenţională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a
reclamantului.
În ceea ce prive_te culpa comună a soţilor, din punct de vedere procesual, pentru a se desface
căsătoria din culpa comună a soţilor nu este necesar ca soţul pârât să formuleze o cerere
reconvenţională, invocarea culpei concurente a soţului reclamant putându-se susţine de către soţul
pârât pe cale de apărare (prin întâmpinare).
Dacă însă soţul pârât a formulat o cerere reconvenţională _i instanţa constată culpa comună a
soţilor, atunci va admite în parte atât cererea de divorţ, cât _i cererea reconvenţională.

lOMoARcPSD|21458407
Continuarea acţiunii de divorţ
Potrivit art. 380 C. civ., în situaţia prevăzută la art. 379 alin. (1), adică atunci când instanţa pronunţă
divorţul pe baza unor motive temeinice, în condiţiile art. 373 lit. b), dacă soţul reclamant decedează
în timpul procesului, mo_tenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ.
Acţiunea de divorţ continuată de mo_tenitori este admisă numai dacă instanţa constată culpa
exclusivă a soţului pârât.
În cazul în care instanţa, după introducerea în cauză a mo_tenitorilor reclamantului _i în urma

administrării probelor nu va reţine culpa exclusivă a pârâtului la divorţ, ci culpa comună sau chiar
culpa reclamantului, nu va pronunţa divorţul, ci va dispune închidere a dosarului, reţinând că, prin
decesul soţului reclamant, căsătoria a încetat.
b. Divorţul pentru separarea în fapt îndelungată
- se poate dispune _i din culpa reclamantului dacă este îndeplinită condiţia separaţiei în fapt a
soţilor de cel puţin 2 ani.
Stabilirea culpei reclamantului : art 379 aln 2 -în această ipoteză divorţul se pronunţă din culpa
exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul,
când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.
c. Divorţul judiciar din cauza stării de sănătate a unui soţ
- conform art. 381, în cazul prevăzut la art. 373 lit. d), desfacerea căsătoriei se pronunţă de instanţa
de tutelă fără a se face menţiune despre culpa soţilor, fiind în prezenţa unui divorţ remediu.
- doar soţul bolnav poate cere desfacerea căsătoriei pentru propria boală. Celălalt soţ se poate
întemeia pe dispoziţiile art 373 lit b, invocând starea de boală a soţului pârât ca _i motiv temeinic
pentru desfacerea căsătoriei. O anumită dificultate există, având în vedere faptul că, potrivit art. 379
alin. (1) C. civ., în cazul divorţului pentru motive temeinice instanţa trebuie să stabilească fie culpa
soţului pârât, fie culpa comună a soţilor. Într-o asemenea ipoteză nu s-ar putea reţine culpa soţului
pârât, având în vedere faptul că starea de boală exclude ideea de vinovăţie a soţului pârât.
Efectele divorţului
Efectele divorţului se produc de la data desfacerii căsătoriei, numai pentru viitor – ex nunc – _i
privesc raporturile dintre soţi _i raporturile dintre soţi _i copiii lor minori. Culpa la desfacerea
căsătoriei joacă un rol important pe planul efectelor.
Potrivit art. 382 C. civ., căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat
divorţul a rămas definitivă. În cazul în care acţiunea de divorţ este continuată de mo_tenitori _i s e
dovede_te culpa exclusivă a pârâtului, căsătoria se consideră desfăcută de la data introducerii cererii
de divorţ.

lOMoARcPSD|21458407
În cazul prevăzut la art. 375 C. civ. (divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin
procedură notarială), căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ.
Efectele culpei
a. Cf art. 384 C. civ., divorţul este considerat pronunţat împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă
s-a desfăcut căsătoria. Soţul împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pierde drepturile pe care legea
sau convenţiile încheiate anterior cu terţii le atribuie acestuia. Aceste drepturi nu sunt pierdute în
cazul culpei comune sau al divorţului prin acordul soţilor
b. în materia atribuirii beneficiului contractului de închirie re, potrivit art. 324 alin. (1) C. civ., culpa la
desfacerea căsătoriei este unul dintre criteriile legale de atribuire _i acordare a indemnizaţiei de
instalare.
c. în materia acordării despăgubirilor, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea
căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească (art. 388 C. civ.);
d) în materia obligaţiei de întreţinere între fo_tii soţi, art. 389 C. civ. prevede că soţul vinovat de
desfacerea căsătoriei are dreptul la întreţinere numai în decurs de un an de la data divorţului, în
timp ce soţul inocent are dreptul la întreţinere pe durată nedeterminată; dacă ambii soţi sunt vinovaţi
de desfacerea căsătoriei, fiecare este îndreptăţit la întreţinere pe durată nedeterminată în timp,
deci cât durează starea de nevoie, pe considerentul că, în acest caz, culpele concurente se
anihilează;
e) în materia prestaţiei compensatorii, art. 390 alin. (1) prevede că în cazul în care divorţul se
pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţiecare să
compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l -ar determina în
condiţiile de viaţă ale celui care o solicită
f) în materia exercitării autorităţii părinte_ti, de_i legea nu interzice ca e xercitarea autorităţii

părinte_ti după divorţ să revină soţului vinovat de desfacerea căsătoriei, căci un soţ rău poate fi un
părinte bun, totu_i, în anumite situaţii instanţa poate ţine seama de acest element, în funcţie de
natura faptelor săvâr_ite de soţul culpabil în desfacerea căsătoriei.
g) în materia donaţiilor, dacă sunt făcute în timpul căsătoriei, sunt revocabile potrivit art. 1031 C. civ.
numai în timpul căsătoriei; donaţiile făcute înainte de încheierea căsătoriei sunt revocabile în
condiţiile dreptului comun, iar hotărârea de divorţ care ar indica culpa unuia dintre soţi ar putea
constitui un mijloc de probă pentru dovedirea ingratitudinii, în condiţiile art. 1023 C. civ.
Efectele nepatrimoniale ale divorţului
Raporturile personale dintre încetează pentru viitor drepturile _i obligaţiile reciproce ale
soţi soţilor (obligaţia de sprijin moral, obligaţia de fidelitate,
îndatoririle conjugale, obligaţia de a locui împreună)
Numele soţilor - aspect obligatoriu de soluţionat în cadrul tuturor tipurilor de
divorţ prin acord (administrativ, notarial, judiciar) _i cerere
accesorie obligatorie la divorţul contencios
Regula : revenirea la numele anterior

lOMoARcPSD|21458407
Excepţia : se poate păstra numele din căsătorie în următoarele

cazuri
1. există acordul celuilalt soţ, fără a fi necesare motive
2. pt motive temeinice : justificate de insteresul soţului vizat (este
cunoscut în viaţa profesională sub acel nume) sau interesul
superior al copilului (încredinţarea copilului mamei este un motiv
temeinic pt păstrarea numelui).
- instanţa se pronunţă prin hot. de divorţ asupra numelui.
Capacitatea de exerciţiu Dacă divorţul se pronunţă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani
de către soţul minor, acesta nu pierde capacitatea deplină de
exerciţiu – dobândită potrivit art. 39 alin. (1) C. civ. –, deoarece
efectele divorţului se produc doar pentru viitor.
Efectele patrimoniale ale divorţului
Încetarea regimului Potrivit art. 385 C. civ., în cazul divorţului, regimul matrimonial
matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate
acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului
prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul
matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.
Regimul primar va înceta la desfacerea căsătoriei prin hot.definitivă,

având în vedere faptul că acesta este intrinsec legat de însă_i existenţa
căsătoriei.
- încetarea regimului matrimonial de la data separaţiei în fapt nu poate

fi constatată de ofiţerul de stare civilă sau de notar.
Locuinţa de familie Potrivit art. 324 C. civ.: „(1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este
posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi _i ace_tia nu se înţeleg,
beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi,
ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de
culpa în desfacerea căsătoriei _i de posibilităţile locative proprii ale
fo_tilor soţi.
(2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este
dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea
cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care
divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă
există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra
cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de
închiriere.
(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea
locatorului _i produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea
judecătorească a rămas definitivă.

lOMoARcPSD|21458407
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar _i în cazul în care

bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea beneficiului
locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive
a hotărârii de partaj”.
Criterii de atribuire a fostei locuinţe a familiei:

1. interesul superior al copiilor minori – de regulă se atribui locuinţa
soţului la care se stabile_te locuinţa copiilor sau care exercită singur
autoritatea părintească.
2. culpa la desfacerea căsătoriei. Soţul nevinovat va primi folosinţa
locuinţei (dacă nu există copii minori ai căror interes să primeze).
3. posibilităţile locative proprii ale fiecărui soţ
Soţul căruia i s-a atribuitfolosinţa fostei locuinţe trebuie să îi plătească

celuilalt o indemnizaţie de instalare.
În ceea ce prive_te procedura de atribuire a beneficiului contractului

de închiriere, textul instituie obligativitatea citării locatorului, în
vederea asigurării opozabilităţii faţă de acesta a soluţiei de atribuire.
Criteriile _i regulile statuate pentru atribuirea beneficiului contractului
de închiriere „se aplică în mod similar _i în cazul în care bunul este
proprietatea comună a celor doi soţi, atribuirea beneficiului locuinţei
conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a
hotărârii de partaj” – art. 324 alin. (4) C. civ
Dacă locuinţa, care a avut calitatea de locuinţă a familiei, este

proprietate exclusivă a unuia dintre soţi, în principiu nu poate fi
atribuită neproprietarului _i nici partajată. În literatura de specialitate
_i în practica judecătorească s-a admis totu_i că la cererea soţului
neproprietar instanţa poate obliga proprietarul, în temeiul obligaţiei
legale de întreţinere, să asigure soţului său, precum _i copiilor
încredinţaţi acestuia o suprafaţă locativă corespunzătoare, fie în
locuinţa proprietatea sa, fie într-o altă locuinţă. În anumite situaţii,
dacă nu este posibilă convieţuirea după divorţ se va putea dispune
evacuarea provizorie a proprietarului până la îndeplinirea de către
acesta a obligaţiei privind asigurarea spaţiului locativ.
Dreptul la despăgubiri Potrivit art. 388 C. civ., „Distinct de dreptul la prestaţia compensatorie
prevăzut la art. 390, soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin
desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească.
Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ.
- poate fi cumulat cu prestaţia compensatorie

- constituie o aplicaţie a răspunderii delictuale. În plus, faţă de
condiţiile răspunderii delictuale, o condiţie specială în persoana
creditorului, _i anume aceea ca soţul care solicită despăgubiri să fie
nevinovat.

lOMoARcPSD|21458407
fapta ilicită: divorţul _i nu faptele ilicite care au dus la divorţ. Este un

element esenţial pt delimitare faţă de o acţiune de drept comun
întemeiată pe prejudiciul cauzat celuilalt soţ de anumite fapte ilicite.
prejudiciul : poate fi material sau moral
Potrivit art. 388 C. civ., cererea de despăgubiri va fi soluţionată de

instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ. Faţă de redactarea clară a
textului, considerăm că despăgubirile trebuie solicitate în cadrul
procesului de divorţ, ca o cerere accesorie, nefiind permisă acordarea
acestora pe cale separată, ulterior divorţului.
Prestaţia compensatorie Condiţii
1. divorţul să se pronunţe din culpa exclusivă a soţului pârât. Soţul
care solicită prestaţia compensatorie (creditorul) trebuie să nu fie
vinovat de divorţ, iar cel care este obligat la prestaţia compensatorie
(debitorul) să fie exclusiv culpabil de desfacerea căsătoriei.
2. un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în
condiţiile de viaţă ale soţului inocent. Dezechilibrul semnificativ” în
ceea ce prive_te condiţiile materiale de trai după divorţ se apreciază
de la caz la caz de către instanţa de judecată, ţinând cont de condiţiile
concrete de viaţă ale soţilor, precum _i de perspectivele de trai ale
soţului inocent.
3. durata căsătoriei să fie de cel puţin 20 de ani
4. Soţul inocent să nu solicite pensie de întreţinere, ceea ce
înseamnă că el trebuie să opteze între prestaţia compensatorie _i
pensia de întreţinere, întrucât acestea nu pot fi cumulate. Dacă soţul
inocent a solicitat o prestaţie compensatorie _i aceasta nu a fost
acordată de instanţă, nimic nu-l împiedică să solicite _i să obţină,
ulterior, pe cale separată pensie de întreţinere, dacă sunt îndeplinite
condiţiile legale.
Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu

desfacerea căsătoriei. Cererea privind prestaţia compensatorie fie
este formulată ca o cerere accesorie cererii de divorţ _i odată cu
aceasta, fie pe cale separată, dar oricum înainte de pronunţarea
divorţului, urmând a fi conexată cererii de divorţ, astfel încât
soluţionarea ei să se realizeze prin aceea_i hotărâre prin care se
pronunţă divorţul.
- stabilirea prestaţiei compensatorii se ţine seama atât de resursele

soţului care o solicită, cât _i de mijloacele celuilalt soţ din momentul
divorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea
regimului matrimonial, precum _i de orice alte împrejurări previzibile
de natură să le modifice, cum ar fi vârsta _i starea de sănătate a
soţilor, contribuţia la cre_terea copiilor minori pe care a avut-o _i
urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională, posibilitatea de
a desfă_ura o activitate producătoare de venituri _i altele asemenea

lOMoARcPSD|21458407
- forma : în bani (sumă globală sau rentă viageră într-o cotă

procentuală din venitul debitorului) sau în natură (uzufrucul unor
bunuri mobile sau imbile)
- debitorul poate fi obligat la garanţii reale sau la cauţiune pt

executarea rentei
- se poate modifica de instanţă în funcţie de evoluţia mijloacelor
debitorului sau a resurselor creditorului
- prestaţia compensatorie în bani se indexează de drept, trimestrial, în
funcţie de rata inflaţiei
Încetare : prin decesul unuia dintre soţi, prin recăsătorirea soţului

creditor, precum _i atunci când acesta obţine resurse de natură să îi
asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei
Obligaţia de întreţinere Articolul 389 C. civ. stabile_te că soţul divorţat are dreptul la
întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de
muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are
drept la întreţinere _i atunci când incapacitatea se ive_te în decurs de
un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este
cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
Când divorţul este pronunţat din culpa exclusivă a unuia dintre soţi,
acesta nu beneficiază de întreţinere decât timp de un an de la
desfacerea căsătoriei, în timp ce soţul inocent poate primi întreţinere
pe durată nedeterminată, cât timp durează starea de nevoie
Întreţinerea datorată se stabile_te până la o pătrime din venitul net al
celui obligat la plata ei, în raport cu ijloacele sale _i cu starea de
nevoie a creditorului. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea
datorată copiilor, nu va putea depă_i jumătate din venitul net al celui
obligat la plată.
În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligaţia de întreţinere
încetează prin recăsătorirea celui îndreptăţit
Dreptul la mo_tenire prin efectul divorţului încetează dreptul la mo_tenire
Efectele cu privire la relaţia dintre părinţi _i copii
Instanţa de divorţ este obligată să se pronunţe asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi _i copiii
lor minori, chiar dacă niciuna din părţi nu a formulat o cerere accesorie divorţului având acest
obiect.
- copil – copiii minori ai soţilor + cei adoptaţi. Excepţie : nu se pot dispune măsuri cu privire la
minorul emancipat sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţi u prin căsătorie, pentru că
ace_tia nu mai sunt sub autoritatea părintească.
- principiul : interesul superior al copilului
Garanţii procedurale

lOMoARcPSD|21458407
 raportul de anchetă psihosocială

 ascultarea părinţilor _i a minorilor. Instanţa de tutelă este obligată să îi asculte atât pe
părinţi, cât _i pe copiii minori. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit 10 ani, dar
poate fi ascultat _i cel care nu a împlinit 10 ani, dacă judecătorul va considera necesar, iar
opinia sa va fi luată în considerare în raport cu vârsta _i cu gradul său de maturitate.
 Învoiala părinţilor – poate fi luată în calcul de instanţă (inclusiv dacă autoritatea părintească
se va exercita de un singur părinte) dacă corespunde interesului superior al copilului. O
asemenea învoială nu echivalează cu o renunţare la drepturile _i obligaţiile părinte_ti,
pentru că nu prive_te decât exercitarea după divorţ a autorităţii părinte_ti, iar nu însă_i
autoritatea părintească în întregul ei.
Modalităţi de exercitare a autorităţii părinte_ti de către părinţii divorţaţi
A. Regula generală: exercitarea autorităţii părinte_ti de către ambii părinţi
Excepţii
1. Exercitarea autorităţii părinte_ti de către un singur părinte : dacă există motive întemeiate (ex.
alcoolismul, violenţa, dependenţa de droguri).
Prin conţinutul ei, această măsură are ca efect „scindarea” exercitării autorităţii părinte_ti. Prin
efectul acestei „scindări”, unul dintre părinţi va exercita drepturile părinte_ti atât cu privire la
persoana, cât _i cu privire la bunurile copilului, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea
asupra modului de cre_tere _i educare a copilului, precum _i dreptul de a consimţi la adopţia acestuia
- această situaţie nu trebuie confundată cu situaţiile prevăzute de art. 507când exercitarea au torităţii
părinte_ti se face de către un singur părinte, pentru că celălalt este decedat, declarat mort prin
hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinte_ti sau, din
orice motiv, se află în neputinţă de a-_i exprima voinţa. În toate aceste ipoteze prevăzute de art. 507,
exercitarea autorităţii părinte_ti se face doar de unul dintre părinţi, în timp ce în cazul prevăzut la art.
398 exercitarea autorităţii părinte_ti se face tot de ambii părinţi, dar în mod inegal, pentru să se
produce o „scindare”, în sensul că drepturile părinte_ti se exercită de unul dintre părinţi, dar celălalt
părinte nu pierde complet exerciţiul autorităţii părinte_ti, pentru că păstrează anumite drepturi
„reziduale”, precum dreptul de a veghea asupra modului de cre_tere _i educare a copilului _i dreptul
de a consimţi la adopţia acestuia.
2. Exercitarea autorităţii părinte_ti de către alte persoane - în mod excepţional, instanţa de tutelă
poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământ ul
acestora, sau într-o instituţie de ocrotire.
Această măsură are un caracter vădit excepţional, deoarece presupune practic îndepărtare a
părinţilor din funcţia de exercitare a autorităţii părinte_ti cu privire la persoana copilului, prin
plasamentul acestuia la o terţă persoană. Astfel, măsura excepţională prevăzută de acest articol ar
putea fi luată numai în cazul în care o asemenea măsură ar fi impusă de comportamentul sau
imoralitatea părinţilor, neglijenţa manifestă a părinţilor faţă de copii, violenţa faţă de ace_tia,
conduita imorală putând constitui astfel de motive.
Articolul 399 alin. (2) prevede că, în acest caz, persoana căreia i-a fost dat copilul în plasament exercită
drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului, instanţa de tutelă stabilind

lOMoARcPSD|21458407
dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul
dintre ei.
Prin urmare, operează tot o scindare a exerciţiului autorităţii părinte_ti, în sensul că aceasta se
exercită în parte de către o terţă persoană (cu privire la persoana copilului) _i în parte de părinţi (cu
privire la bunurile copilului). De asemenea, dacă instanţa dispune ca numai unul dintre părinţi să
exercite drepturile cu privire la bunurile copilului, atunci se realizează _i o scindare în ceea ce prive_te
exerciţiul drepturilor părinte_ti între părinţii divorţaţi.
Stabilirea locuinţei copilului

- în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului,
instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor.
În cazul în care instanţa de tutelă dispune ca exercitarea autorităţii părinte_ti să revină doar unuia
dintre părinţi (art. 398 C. civ.), nu mai este obligatorie stabilirea locuinţei copilului, deoarece devin
aplicabile prevederile alin. (4) al art. 92 C. civ., potrivit cărora domiciliul minorului, în cazul în care
numai unul dintre părinţi îl reprezintă este la reprezentantul legal, adică la părintele care exercită
autoritatea părintească.
De asemenea, în ipoteza în care s-a hotărât ca exercitarea autorităţii părinteşti să revină unei terţe
persoane, prin măsura plasamentului dispusă în condiţiile art. 399 C. civ., devin aplicabile prevederile
art. 93 C. civ., iar domiciliul, deci şi locuinţa copilului, se află la instituţia, familia sau persoanele
cărora copilul le-a fost dat în plasament.
Părinţii se pot înţelege cu privire la locuinţa copilului, însă instanţa trebuie să verifice ca acordul să
respecte interesul superior al copilului.
Criterii pentru stabilirea locuinţei copilului

 locuinţa copilului se stabileşte la unul dintre părinţii divorţaţi, aceasta constituind regulă .
2 ipoteze: dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi instanţa îi stabileşte locuinţa
la unul dintre ei, ţinând seama de interesul superior al copilului, dacă până la divorţ nu nu a
locuit cu ambii părinţi, atunci instanţa de tutelă stabileşte locuinţa copilului la părintele cu care
locuieşte în mod statornic.
În al doilea rând, prin excepţie de la regula stabilirii locuinţei la unul dintre părinţii divorţaţi, art. 400
alin. (3) C. civ. permite instanţei de tutelă ca, în mod excepţional şi numai dacă este în interesul superior
al copilului, instanţa să stabilească locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu
consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.
Stabilirea locuinţei la alte persoane decât unul dintre părinţii divorţaţi nu se confundă cu măsura
exercitării autorităţii părinteşti de către alte persoane, care poate fi dispusă de instanţă în condiţiile art.
399 C. civ. Stabilirea locuinţei copilului la o altă persoană, într-o asemenea ipoteză, este independentă
de exercitarea autorităţii părinteşti.
Drepturile părintelui separat de copil

lOMoARcPSD|21458407
Potrivit art. 401 alin. (1) C. civ., în cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii
separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
Tot astfel, art. 496 alin. (5) C. civ. prevede că părintele la care copilul nu locuie_te în mod statornic
are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia, instanţa de tutelă putând
limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului .
În mod simetric, copilul care nu locuie_te la părinţii săi sau la unul dintre ei are dreptul de a avea
legături personale cu ace_tia, exerciţiul acestui drept neputând fi îngrădit decât în condiţiile prevăzute
de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului .
În principiu, modalitatea de exercitare a acestui drept se stabile_te de părinţi, împreună, prin bună
înţelegere. Dacă părinţii nu se înţeleg, va hotărî instanţa, care poate inclusiv să limiteze exerciţiul
dreptului, dacă este în interesul superior al copilului .
Stabilirea contribuţiei părinţilor

- instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ stabile_te contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de
cre_tere, educare, învăţătură _i pregătire profesională a copiilor.
Evident, părinţii se pot înţelege _i cu privire la acest aspect, iar în lipsa înţelegerii decide instanţa de
judecată.
În practică, instanţa se va pronunţa în funcţie de hotărârea luată cu privire la locuinţa copilului,

respectiv cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti de către o rudă, o altă persoană sau o altă familie
ori o instituţie de ocrotire:
a) în cazul în care locuinţa copilului a fost stabilită la unul dintre părinţi, instanţa va stabili obligaţia
celuilalt părinte de a contribui la cheltuielile de cre_tere, educare, învăţătură _i pregătire profesională
a copiilor, deoarece părintele la care locuie_te copilul î_i va executa această obligaţie în natură
b) în cazul în care instanţa stabile_te locuinţa copilului la bunici sau la alte rude ori persoane, cu
consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire, ambii părinţi vor fi obligaţi să plătească,
solidar.
c) dacă instanţa ia măsura excepţională a plasamentului copilului la o rudă, o altă familie ori persoană
sau într-o instituţie de ocrotire, va trebui să stabilească contribuţia pentru ambii părinţi, în solidar, însă
aceasta va fi plătită, conform art. 67 alin. (1) teza a 2-a din Legea nr. 272/2004, la bugetul judeţului,
respectiv al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.
Modificarea măsurilor luate cu privire la copil
Potrivit art. 403 C. civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile
cu privire la drepturile _i îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia
dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei
publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.
Modificarea poate să privească oricare dintre aspectele relative la raporturile dintre părinţii divorţaţi
_i copiii lor minori, respectiv exercitarea autorităţii părinte_ti, locuinţa copilului, exercitarea dreptului

lOMoARcPSD|21458407
părintelui de a avea legături personale cu copilul, modul în care a fost stabilită contribuţia fiecărui
părinte la suportarea cheltuielilor pentru cre_terea _i educarea copilului minor.
4. Regimurile matrimoniale
Natura juridică a regimului matrimonial: o modalitate a patrimoniului fiecărui soţ.
Principii
 principiul egalităţii în drepturi dintre soţi

 principiul libertăţii alegerii _i al modificării regimului matrimonial.
Alegerea de către viitorii soţi a regimului matrimonial concret se realizează prin încheierea unei
convenţii matrimoniale. În concepţia Cod civil, libertatea de opţiune este limitată, în sensul că,
în conformitate cu art. 312 alin. (1) „Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea
legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională + această libertate nu este absolută,
ci limitată de instituirea unui corp de norme imperative de la care nu se poate deroga prin
convenţie matrimonială _i care alcătuie_te regimul matrimonial primar.
În cazul în care, prin convenţie matrimonială, nu s-a ales un regim matrimonial concret, prin lege
este indicat regimul matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul matrimonial legal.
 principiul subordărnării regimului matrimonial scopului căsătoriei
Întinderea în timp a regimului matrimonial
Potrivit art. 313 alin. (1) C.civ., între soți regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii
căsătoriei. De aseemenea, art. 319 alin. (1) C.civ. prevede că regimul matrimonial încetează prin
constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei.
În cazul divorţului, potrivit art. 385, în raporturile dintre soţi, regimul matrimonial încetează între soţi
la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în
cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a
încetat de la data separaţiei în fapt. Aceste dispoziţii sunt aplicabile _i în cazul divorţului prin acordul
soţilor constatat pe cale administrativă sau notarială.
În ceea ce prive_te opozabilitatea faţă de terţi : hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat
divorţul _i, după caz, certificatul de divorţ prevăzut la art. 375 sunt opozabile faţă de terţi, în condiţiile
legii.
Aceasta înseamnă că se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Noul Cod civil
potrivit cărora hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opo zabilă
oricărei alte persoane cât timp nu s-a stabilit contrariul, precum _i cele ale art. 101 C.civ. privind

lOMoARcPSD|21458407
publicitatea pe marginea actului de căsătorie despre desfacerea căsătoriei _i încetarea regimului

matrimonial. Totodată, vor trebui îndeplinite formalităţile privind publicitatea în Registrul naţional
notarial al regimurilor matrimoniale prevăzut de art. 334, prin aplicarea corespunzătoare a art. 291.
În lumina art. 335, divorţul nu va putea fi opus terţilor cu privire la actele încheiate de ace_tia cu unul
dintre soţi decât dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă
terţii l-au cunoscut pe altă cale.
În ceea ce prive_te desfiinţarea căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă, în principiu, întrucât
nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive se consideră că nu a existat niciodată regim
matrimonial. Excepţia de la acest principiu o constituie căsătoria putativă, adică acea căsătorie lovită
de nulitate absolută sau relativă, la încheierea căreia cel puţin unul dintre soţi a fost de bună-credinţă.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (1), hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii sau de anulare
a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane, în condiţiile legii, fiind aplicabile în mod coresp unzător
prevederile codului referitoare la publicitatea încetării regimului matrimonial prin menţiune pe marginea
actului de căsătorie, precum _i cele privind publicitatea în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale.
Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terţe persoane împotriva unui act încheiat
anterior de aceasta cu unul dintre soţi, afară de cazul în care au fost îndeplinite formalităţile de
publicitate prevăzute de lege cu privire la acţiunea în nulitate ori anulabilitate sau terţul a cunoscut, pe
altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei.
Referitor la bunurile dobândite de soţi în timpul separaţiei lor în fapt, aceasta nu conduce de plano la
încetarea regimului matrimonial.
Cu toate acestea, separaţia în fapt a soţilor prezintă interes în ceea ce prive_te contribuţia fiecărui
soţ la dobândirea bunurilor comune în cadrul regimurilor comunitare.
Astfel, dacă soţul rămas în locuinţa comună, după despărţirea în fapt, a suportat sarcinile gospodăriei
_i a dobândit anumite bunuri comune, fără contribuţia celuilalt soţ, se va putea constata – pe baza
probelor administrate – că, astfel, cota lui de contribuţie la dobândirea _i conservarea bunurilor
comune este mai mare decât a celuilalt soţ. Tot astfel, în jurisprudenţă s-a decis că, în cazul bunurilor
cumpărate cu plata preţului în rate, valoarea bunului proporţionalcu ratele plătite doar de unul dintre
soţi după separaţia în fapt nu constituie bun propriu, ci doar măre_te contribuţia acelui s oţ la
dobândirea bunurilor comune .
Convenţia matrimonială
- actul prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil în principiu pentru toată durata
căsătoriei
- natură juridică : act bilateral, contract. Poate să conţină _i dispoziţii de altă natură decât cele prin
care se reglementează raporturi patrimoniale decurgând din căsătorie, precum donaţii reciproce
între viitorii soţi sau donaţii făcute de alte persoane (de exemplu, părinţi) viitorilor soţi sau unuia

lOMoARcPSD|21458407
dintre ace_tia ori alte dispoziţii care nu au nicio legătură cu regimul matrimonial, precum
recunoa_terea unui copil (care este un act unilateral).
Încheiere
1. Condiţii de fond
Capacitatea -minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia o

convenţie matrimonială : persoana care împlinit 18 ani precum
_i minorul de 16 ani (cu încuviinţarea ocrotitorului legal _i
autorizarea instanţei de tutelă).
- minorul emancipat poate încheia singur convenţia
matrimonială.
Nu s-ar putea admite ca minorul de 14 sau 15 ani împliniţi, care
potrivit dreptului comun are capacitate de exerciţiu restrânsă, să
încheie o convenţie matrimonială în vederea unei căsătorii pe
care n-ar putea s-o încheie decât după ce împline_te vârsta
matrimonială, deoarece îi lipse_te însă_i capacitatea
matrimonială _i, prin urmare, nu are nici capacitatea de folosinţă
pentru a încheia o convenţie matrimonială.
Vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii
convenţiei matrimoniale, iar nu la data celebrării căsătoriei.
Consimţământ - consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin

mandatar cu procură autentică, specială _i având conţinut
predeterminat
- viciile de consimţământ sunt cele din dreptul comun al
contractelor _i nu au regimul special din materia căsătoriei
Obiect - regimul matrimonial pe care îl aleg soţii
Limite:
- limita generală din materia contractelor, potrivit căreia nu se
poate deroga de la dispoziţiile imperative ale legii _i de la bunele
moravuri. Ca _i aplicaţii ale ordinii publice în materia convenţiilor
matrimoniale, art. 332 alin. (2) C.civ. prevede că nu se poate
aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinte_ti sau
devoluţiunii succesorale legale.
- limite speciale
1. Libertatea de a alege sau de a crea un regim matrimonial.
- dreptul de opţiune este limitat la regimurile alternative
prevăzute expres de lege (comunitatea legală, separaţia de
bunuri sau comunitatea convenţională )
2. Libertatea de a aduce modificări conţinutului regimului
matrimonial ales – 2 categorii de limite

lOMoARcPSD|21458407
- regimul primar imperativ- care se aplică de drept _i de la care

nu se poate deroga
-limitele intrinseci regimului matrimonial ales
Cauza intenţia viitorilor soţi de a stabili între ei raporturi patrimoniale
de natură să asigure cadrul necesar realizării vieţii de familie,
convenţia matrimonială repezentând o veritabilă „cartă
patrimonială a familiei”
Data încheierii De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte de
celebrarea căsătoriei dar produce efecte numai la data încheierii
căsătoriei.
Convenţia matrimonială poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei,
dar mai înainte de celebrarea ei, după cum poate fi poate fi
încheiată _i în timpul căsătoriei, când are efectul unei convenţii
prin care se modifică regimul matrimonial
Condiţii de formă: este un act solement pt care se cere „ad validitatem” forma autentică notarială
- poate fi încheiată _i prin mandar, însă procura trebuie să fie autentică (principiul simetriei
consacrat de art. 2013 alin. 2 C.civ.), specială _i având conţinut predeterminat, adică să să
cuprindă în detaliu ansamblul clauzelor proiectului de convenţie matrimonială.
Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte de căsătorie, dar produce efecte numai de la
data încheierii căsătoriei, înseamnă că, până la momentul celebrării căsătoriei poate fi modificată,
cu respectarea acelora_i condiţii de formă.
Desfiinţarea _i ineficacitatea convenţiei matrimoniale
Cauze de nulitate
1. Nulitate absolută
 lipsa consimţământului
 nerespectarea condiţiilor privind limitele de ordine publică ale convenţiei
 lipsa formei autentice notariale
 lipsa procurii autentice _i speciale, atunci când convenţia se încheie prin mandatar.
Regimul juridic al nulităţii absolute : cel de drept compun, sensul că nulitatea poate fi invocată de
orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie, instanţa fiind obligată s-o invoce din
oficiu. Contractul nu este susceptibil de confirmare, nulitatea putând fi invocată oricând, fie pe cale
de acţiune, fie pe cale de excepţie.
2. Nulitatea relativă

lOMoARcPSD|21458407
Încălcarea dispoziţiilor privind - în lipsa încuviinţării ocrotitorului legal sau a autorizării

capacitatea matrimonială instanţei de tutelă, convenţia încheiată de minorul care nu a
împlinit vârsta de 16 ani poate fi anulată în condiţiile art. 46
- incapacitatea” minorului care a împlinit vârsta de 16 ani _i a

încheiat convenţia matrimonială fără respectarea formelor de
abilitare nu poate fi opusă minorului de persoanele capabile
de a contracta;
- acţiunea în anulare poate fi formulată chiar de minorul care a
încheiat convenţia matrimonială sau de ocrotitorul legal
(chemat să încuviinţeze actul).
- dacă instanţa de tutelă constată existenţa unei convenţii
matrimoniale încheiate fără propria autorizare, va sesiza
procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare, deoarece
instanţa nu se poate învesti din oficiu cu o acţiune în anulare.
Dacă avem în vedere faptul că, pentru încheierea valabilă a
convenţiei matrimoniale, legea instituie condiţia capacităţii
matrimoniale, s-ar putea considera că sancţiunea ar trebui să
fie nulitatea absolută, atât pentru încheierea căsătoriei de
minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani, cât _i pentru
încheierea unei convenţii matrimoniale cu încălcarea condiţiei
privind vârsta matrimonială.
Vicii de consimţământ se aplică dreptul comun
Efectele nulităţii:
Convenţia matrimonială lovită de nulitate este considerată ca _i inexistentă _i este desfiinţată cu efect
retroactiv.
Potrivit art. 338 C.civ., în cazul în care convenţia matrimonială este lovită de nulitate, între soţi se aplică
regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terţii de bună-credinţă.
Prin urmare, soţii vor fi consideraţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal, ca _i cum nu ar fi
încheiat o convenţie matrimonială.
Nulitatea convenţiei matrimoniale nu atrage nulitatea căsătoriei
Caducitatea convenţiei matrimoniale
- dacă, după încheierea convenţiei matrimoniale, căsătoria nu se încheie, atunci convenţia matrimonială
devine caducă, deoarece în absenţa căsătoriei ea nu are raţiune _i nu poate produce efecte decât de la
data încheierii căsătoriei. Convenţia matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au renunţat
la căsătoria proiectată.
Cu toate acestea, vor supravieţui _i vor produce efecte actele juridice independente de regimul
matrimonial cuprinse într-o convenţie matrimonială _i pe care părţile nu le-au subordonat încheierii

lOMoARcPSD|21458407
căsătoriei. De exemplu, va deveni caducă orice donaţie făcută în vederea căsătoriei (propter nuptias),
dacă aceasta din urmă nu se celebrează, dar va produce efecte o recunoa_tere de filiaţie.
De asemenea, desfiinţarea căsătoriei pentru o cauză de nulitate atrage caducitatea, iar nu însă_i
nulitatea convenţiei matrimoniale, având în vedere faptul că nu există un raport de accesorialitate,
iar convenţia matrimonială nu poate fi anulată dacă a fost încheiată cu respectarea tuturor
condiţiilor de valabilitate. Cu toate acestea, în cazul căsătoriei putative devin sunt aplicabile
prevederile art. 304 alin. (2) C.civ., potrivit cărora raporturile patrimoniale dintre fo_tii soţi sunt
supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ, ceea ce presupune că, până la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desfiinţat căsătoria, convenţia matrimonială a produs
efecte, efectele acesteia încetând doar „ex nunc”, de la această dată.
Opozatbilitatea convenţiei matrimoniale. Formalităţi de publicitate
- formalităţi generale, legate de căătorie
- formalităţi speciale, pt anumite categorii de persoane (profesioni_ti) sau bunuri (publicitae

imobiliară sau mobiliară).
Potrivit art. 313 alin. (2), faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii
formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care ace_tia l-au cunoscut pe altă
cale. Alin. (3) al aceluia_i articol prevede că neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii
să fie consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al
comunităţii legale.
- publicitatea prezintă interes practic în cazul regimurilor convenţionale, pt că în lumina art. 313 alin.
(3) C.civ., neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face oricum aplicabil regimul matrimonial al
comunităţii legale, în raport cu terţii.
Formalităţi generale
1. Menţiunea pe actul de căsătorie : ofiţerul de stare civilă face de îndată menţiunea pe actul de
căsătorie _i comunică o copie notarului public care a autentificat convenţia matrimonială. ;enţiunea
se face în toate cazurile, chiar _i atunci când nu s-a încheiat o convenţie matrimonială, părţile optând
pentru regimul comunităţii legale de bunuri.
Dacă însă convenţia matrimonială se încheie în timpul căsătoriei, după autentificare a acesteia,
notarul public expediază din oficiu un exemplar al convenţiei matrimoniale la serviciul de stare civilă
competent pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie.
2. Înscriere în Registrul Notarial al regimurilor matrimoniale : înscrierea convenţiei matrimoniale se

face din oficiu de către notarul public care expediază din oficiu un exemplar la RNNRM. În cazul în
care convenţia matrimonială s-a încheiat înainte de căsătorie, înscrierea în RNNRM se face după
celebrarea căsătoriei _i primirea unei copii de pe actul de căsătorie de la serviciul de stare civilă

lOMoARcPSD|21458407
competent unde s-a încheiat căsătoria. Atunci când convenţia matrimonială s-a încheiat în timpul
căsătoriei, notarul public care a autentificat-o trimite câte un exemplar al convenţiei la RNNRM,
precum _i la serviciul de stare civilă competent, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie.
- în RNNRM se înscriu atât convenţia matrimonială, cât _i orice act prin care aceasta se modifică, se
revocă4 sau se anulează
Oricare dintre soţi poate însă solicita îndeplinirea formalităţilor de publicitate, caz în care cererea de
înscriere poate fi adresată notarului public, camerei notarilor publici sau direct registrului.
În cazul în care, la încheierea căsătoriei soţii au optat pentru regimul comunităţii legale de bunuri,
înscrierea acestuia în RNNRM se face pe baza comunicării unei copii de pe actul de căsătorie de către
ofiţerul de stare civilă care a celebrat căsătoria
-Rectificarea sau anularea unei înscrieri se face la cererea notarului public, a camerei notarilor publici,
a oricărei persoane interesate sau din oficiu.
Concursul între formalităţi
- opozabilitatea faţă de terţi este asigurată prin publicitatea în RNNRM, publicitatea prin
menţiunea pe actul de căsătorie având doar un rol de informare.
Aceasta înseamnă că, de_i s-a făcut menţiune pe actul de căsătorie, dacă nu s-a realizat _i
înscrierea în acest registru, convenţia matrimonială nu este opozabilă terţilor (afară de cazul în
care ei au cunoscut-o pe altă cale, una dintre situaţii putând fi chiar prin luarea la cuno_tinţă a
menţiunii de pe actul de căsătorie).
Invers, dacă s-a făcut înscrierea în registrul special, dar nu s-a făcut menţiune pe actul de căsătorie
din cauza unei omisiuni a ofiţerului de stare civilă, convenţia matrimonială este opozabilă terţilor.
Consultarea registrelor : orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta
registrul special al regimurilor matrimoniale _i poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea de extrase
certificate.
Formalităţi speciale de publicitate
Potrivit art. 334 alin. (4) C.civ., ţinând seama de natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor
nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerţului, precum _i în alte registre de publicitate
prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalităţilor de publicitate speciale nu
poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul RNNRM, ca _i aplicaţie a principiului consacrat în
art. 22 C.civ. privind concursul dintre formele de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi.
A.Publicitatea în registrul comerţului
- în registrul comerţului se înscriu menţiuni referitoare la convenţia matrimonială, încheiată înaintea

sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea
judiciară a regimului matrimonial, acţiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulităţii
căsătoriei, acţiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a nulităţii convenţiei matrimoniale,
precum _i acţiunea sau hotărârea de divorţ pronunţate în cursul exercitării activităţii economice.

lOMoARcPSD|21458407
B. Publicitatea imobiliară
- dacă convenţia matrimonială nu este notată în cartea funciară, de_i s-a făcut publicitatea în
RNNRM ea nu va fi opozabilă terţilor care sunt îndreptăţiţi să se bazeze doar pe înscrierile _i notările
în cartea funciară atunci când contractează cu unul din soţi. De exemplu, dacă soţii sunt căsătoriţi sub
imperiul unei comunităţi lărgite de bunuri, care presupune că sunt bunuri comune _i cele dobândite
în timpul căsătoriei de unul dintre soţi prin mo_tenire, iar în cartea funciară imobilul este înscris doar
pe numele soţului mo_tenitor, fără a fi notată convenţia matrimonială (sau măcar calitatea de bun
comun), terţul contractant este îndreptăţit să considere că numai soţul înscris în cartea funciară este
proprietar asupra bunului. Tot astfel, dacă, prin convenţie matrimonială, soţii au inclus în comunitate
_i bunurile dobândite înainte de căsătorie, dar nu au notat convenţia matrimonială în cartea funciară,
faţă de terţi va fi considerat proprietar exclusiv doar soţul pe numele căruia este înscris dreptul în
cartea funciară.
Chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în cartea funciară, opozabilitatea faţă de terţi poate
fi asigurată în condiţiile art. 902 alin. (1), dacă se dovede_te că terţul a cunoscut existenţa
convenţiei matrimoniale, respectiv a regimului matrimonial pe altă cale.
Sancţiuniea neîndeplinirii formalităţilor de publicitate : inopozabilitatea faţă de terţi a regimului

matrimonial instituit prin convenţia matrimonială.
Lipsa formalităţilor de publicitate nu poate fi invocată decât de terţi faţă de soţi, iar nu de către un
soţ faţă de celălalt soţ sau de către soţi în contra terţilor.
Textul are în vedere pe terţii de bună-credinţă, care nu au cunoscut existenţa, pe altă cale, a
convenţiei matrimoniale.
- în ceea ce prive_te regimul comunităţii legale, publicitatea acestuia în RNNRM se face doar în scop
de informare. Prin urmare, chiar dacă, printr-o omisiune a ofiţerului de stare civilă, nu se transmite
la RNNRM o copie de pe actul de căsătorie _i nu face înscrierea regimului comunităţii legale de bunuri,
acesta oricum este aplicabil ca _i regim matrimonial legal _i este opozabil terţilor.
Pe de altă parte, chiar _i atunci când sunt îndeplinite formalităţile de publicitate, convenţia
matrimonială nu poate fi opusă creditorilor unuia dintre soţi, cu privire la actele încheiate înainte de
căsătorie. Gajul general al creditorilor chirografari ai fiecăruia dintre soţi, pentru creanţele născute
înainte de căsătorie nu poate fi, a_adar, restrâns prin convenţie matrimonială, ei fiind îndreptăţiţi să
urmărească bunurile soţului debitor, indiferent de natura pe care aceste bunuri o dobândesc prin
efectul convenţiei matrimoniale.
Sancţiunea pentru simulaţia convenţiei matrimoniale este inopozabilitatea
În esenţă, mecanismul simulaţiei are în vedere ipoteza în care părţile încheie public (aparent) o
convenţie matrimonială _i aleg un regim matrimonial, îndeplinind totodată formalităţile de
publicitate în vederea opozabilităţii faţă de terţi, iar, pe de altă parte (concomitent sau anterior) se
înţeleg ca, în realitate, între ele să se aplice un alt regim matrimonial (secret). Soluţia este aceea din
dreptul comun, în sensul că regimul matrimonial secret va produce efecte doar între soţi, neputând

lOMoARcPSD|21458407
fi opus terţilor de bună-credinţă, faţă de care produce efecte doar regimul matrimonial pentru care
au fost îndeplinite formalităţile de publicitate.
Efectele convenţiilor matrimoniale
Efectul specific al convenţiei matrimoniale, ca operaţiune juridică, este identic tipului de regim
matrimonial ales, în condiţiile legii.
Dincolo de efectul substanţial, convenţia matrimonială, ca instrumentum, produce _i efecte probatorii,

actul fiind valorificat ca mijloc de probă a regimului matrimonial aplicabil între soţi.
În ceea ce prive_te încetarea efectelor convenţiei matrimoniale, încetarea regimului matrimonial,

prin încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei atrage _i încetarea efectelor convenţiei
matrimoniale.
Cu toate acestea, convenţia matrimonială poate să-_i înceteze efectele _i prin cauze independente de
încetarea regimului matrimonial, de exemplu, prin revocarea acesteia (mutuus dissensus), fie înainte
de căsătorie, fie în timpul căsătoriei (când are efectul unei modificări a regimului matrimonial.
Regimul primar imperativ

Primar - Este aplicabil înaintea oricăror altor reguli, fiind un efect legal al
căsătoriei
- Este comun tuturor regimurilor matrimoniale i constituie baza
acestora
Imperativ - adică se aplică obligatoriu,normele juridice care-l reprezintă

fiind de ordine publică
Regimul matrimonial secundar este cel ales de viitorii soți
Interdependența vieții de familie
1. Locuința familiei- nu se confundă cu domiciliul comun al soților. Legea instituie obligația soților de a
locui împreună, iar nu de a avea un domiciliu comun.
- Pot exista sitații în care soții să aibă domicilii separate, dar i o locuință comună, aceasta din
urmă fiind supusă regimului special de protecție.
- Locuința familiei este o noțiune de fapt nu de drept i desemnează locuința unde familia
locuiete efectiv. Este aleasă de soți în comun
- Bunul poate fi deținut cu orice titlu: proprietate pe cote -părți a soților (este permisă indifferent
de regimul matrimonial cf art 362), contract de comodat, închiriere, usufruct.

lOMoARcPSD|21458407
- art 322 nu instituie o insesizabilitate a locuinței familie, astfel încât aceasta ar putea fi urmărită
de un creditor al unuia dintre soți, dacă potrivit regimului matrimonial concret aplicabil acesta
face parte din masa bunurilor urmăribile
Pentru opozabilitatea față de terți, fiecare dintre soți poate cere notarea în cartea funciară a unui
imobil ca locuință a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
- în cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soţ are un
drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este
încheiat înainte de căsătorie
-
Regimul juridic al locuinţei familiei
- presupune limitarea dreptului unuia dintre soţi de a dispune singur, fără consimţământul
expres al celuilalt soţ, prin acte juridice, de locuinţa familiei, chiar _i atunci când regimul
matrimonial concret i-ar conferi acest drept
Obiectul actelor juridice - necesitatea consimţământului ambilor soţi vizează actele

interzise unuia dintre soţi juridice prin care s-ar dispune de drepturile asupra locuinţei
familiei sau asupra folosinţei acesteia.
- nu are importanţă natura dreptului (real sau de creanţă)
asupra locuinţei familiei: drept de proprietate, uzufruct,
abitaţie, drept de creanţă în baza unui contract de
închiriere etc
În cazul în care locuinţa este deţinută în proprietate, nu
are importanţă dacă soţul care dore_te să dispună de
aceasta este proprietar exclusiv sau dacă locuinţa este
bun comun, în funcţie de regimul matrimonial concret
aplicabil soţilor
Natura juridică a actelor În general, sunt avute în vedere actele de dispoziţie inter
interzise vivos, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, precum vânzare,
schimb, aportul la o societate comercială, donaţie,
ipotecă, rezilierea unui contract de închiriere etc., precum
_i unele acte preparatorii (spre exemplu, mandatul de a
vinde dat unui agent imobiliar).
Consimţământul expres al Dacă locuinţa este proprietate exclusivă a unuia dintre

ambilor soţi soţi, acordul celuilalt are valoarea unui „consimţământ
de neîmpotrivire”, fără ca soţul neproprietar să devină
parte în contract. De exemplu, în ipoteza vânzării

lOMoARcPSD|21458407
imobilului, preţul va intra numai în patrimoniul soţului

proprietar exclusiv, întrucât numai puterea de a dispune,
iar nu însă_i proprietatea este partajată. În această
ipoteză, consimţământul soţului neproprietar are natura
juridică a unui act unilateral permisiv, a unei autorizări .
Dacă însă imobilul care constituie locuinţa conjugală face

parte din categoria bunurilor comune, consimţământul
ambilor soţi este impus chiar de regula cogestiunii din
materia comunităţii de bunuri, astfel încât ambii soţi
trebuie să aibă calitatea de parte în actul juridic,
beneficiind de drepturile, respectiv fiind ţinuţi de
obligaţiile izvorâte din act.
Altfel spus, consimţământul ambilor soţi are o dublă
semnificaţie juridică: este necesar atât pentru că imobilul
are destinaţia de locuinţă a familiei, cât _i pentru că
imobilul este proprietate comună.
Forma: scrisă, ad probationem. Nerespectarea acestei
cerinţe atrage sancţiunea imposibilităţii existenţei
consimţământului cu alt mijloc de probă.
Cu toate acestea, fiind vorba de un imobil supus înscrierii

în cartea funciară, devin incidente _i prevederile art. 1244
din Noul Cod civil, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii
absolute, convenţiile care strămută sau constituie
drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară
trebuie încheiate prin înscris autentic.
Prin urmare, dacă locuinţa este bun comun sau

proprietate pe cote-părţi, având în vedere că fiecare soţ
devine parte în actul de dispoziţie, consimţământul
ambilor soţi fiind cerut _i în calitate de coproprietari,
acesta trebuie să îmbrace chiar forma autentică cerută
ad validitatem de art. 1244 C.civ.
- dacă locuinţa este proprietatea exclusivă a unuia dintre
soţi, actul prin care soţul neproprietar î_i exprimă
consimţământul nu trebuie să fie autentic.
Limite În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv

legitim, celălalt soţ poate să sesizeze instanţa de tutelă,
pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului”

lOMoARcPSD|21458407
Durata căsătoriei Protecţia specială prevăzută de art. 322 C.civ. există atâta
timp cât durează căsătoria, (chiar dacă ar interveni o
schimbare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei),
vocaţia conjugală a locuinţei putând subzista chiar _i în
perioada în care soţii sunt separaţi în fapt sau se află în
curs de divorţ.
Sancţiunea Actul de dispoziţie încheiat fără consimţământul celuilalt

soţ este lovit de nulitate relativă.
Soţul care nu _i-a dat consimţământul la încheierea
actului poate cere anularea lui în termen de un an de la
data la care a luat cuno_tinţă despre acesta, dar nu mai
târziu de un an de la data încetării regimului
matrimonial.
- În lipsa notării locuinţei familiei în cartea funciară, soţul
care nu _i-a dat consimţământul nu poate cere anularea
actului, ci numai daune-interese de la celălalt soţ, cu
excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut, pe
altă cale, calitatea de locuinţă a familiei
Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare expresă sau
tacită de către soţul al cărui consimţământ a fost
nesocotit la încheierea actului.
- „încetarea regimului matrimonial” trebuie înţeleasă
încetarea regimului matrimonial consecutivă desfacerii,
încetării, constatării nulităţii sau anulării căsătoriei, iar nu
_i modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.
- Radierea notării: în baza hot. Jud prin care s-a pronunțat divorțul i încredințarea copiilor+ în
timpul căsătoriei pe baza declarației autentice (trebuie neapărat a soțului neproprietar, a celui
proprietar nu este obligatorie pt că îi profit). Dacă imobilul este bun comun al soților, supui
unui regim de comunitate legală sau convențională se aplică prevederile art. 345- schimbarea
destinației bunului comun se poate face doar prin acordul ambilor soți.+dacă o terță persoană
cere radierea este necesar consimțământul ambilor soți.
2. Bunurile mobile care servesc locuinței familiei
- Un soț nu poate deplasa din locuință bunurile ce mobilează sau decorează locuința familiei
- Regula este aplicată cu prioritate față de regimul secundar. În cazul comunității legale se derogă
de la regula potrivit căreia un soț poate dispune singur cu titlu oneros asupra bunurilor comune

lOMoARcPSD|21458407
- Sancţiunea : soţul care nu _i-a dat consimţământul la deplasarea bunurilor mobile poate
cere daune-interese de la celălalt soţ. De asemenea, în cazul actelor de înstrăinare, soţul
care nu _i-a dat consimţământul la încheierea actului nu poate cere anularea actului decât
dacă terţul dobânditor a fost de rea-credinţă, respectiv a cunoscut calitatea bunului mobil
de bun care mobilează sau decorează locuinţa familiei. Dacă terţul dobânditor nu a cunoscut
calitatea/destinaţia bunurilor în cauză _i nici împotrivirea celuilalt soţ, fiind deci de buna-
credinţă, nu se poate solicita anularea actului juridic, soţul al cărui consimţământ nu a fost
obţinut putând pretinde numai daune-interese de la soţul dispunător
Cheltuielile căsătoriei
- Art. 325 soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile
căsătoriei, dacă prin convenție martimonială nu s-a prevăzut altfel
- Orice convenție care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei este făcută doar de un soț
ete considerate nescrisă
- Art 326 munca fiecăruia dintre soți în gospodărie i pt creterea copiilor reprezintă o contribuție
la cheltuielile căsătoriei
- obligaţia de a contribui la sarcinile căsătoriei are un caracter succesiv _i permanent caracter
succesiv i permanent
- Fiind un efect legal al căsătoriei, această obligaţie nu implică în mod necesar o comunitate
de viaţă a soţilor, contribuţia datorându-se, în principiu, _i în situaţia în care soţii sunt
despărţiţi în fapt, precum _i în timpul procesului de divorţ.
- Obligația poate fi asigurată i prin constrângere juridică
Independența economică i socială reciprocă a soților
- Independența profesională- fiecare soț este liber să îi exercite o profesie i să dispuună de
veniturile încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin. Această putere nu poate fi anihilată sau
limitată prin aa numitele clauze de administrare coniunctă.
- 328- participarea unuia dintre soți la exercitarea profesiei celuilalt – poate obține o
compensație în măsura îmbogățirii acestuia- pe principiul îmbogățirii fără justă cauză. Soțul nu
are dreptul la compensație dacă participarea se înscrie în cadrul îndatoririi generale de sprijin
reciproc.
Libertatea fiecărui soţ de a dispune de veniturile obţinute din exercitarea profesiei . În

categoria „veniturilor încasate” intră toate acele venituri profesionale ale unui soţ, oricare ar fi
originea _i natura: nu doar salariul, stricto sensu, ci _i ansamblul accesoriilor acestuia
(indemnizaţii, prime etc.), precum _i sumele de bani încasate cu titlu de substitut al salariului
(compensaţia acordată în cazul desfacerii contractului individual de muncă, pensiile etc.). De
asemenea, trebuie incluse în sfera acestei noţiuni _i veniturile profesionale rezultate din
desfă_urarea unei activităţi care nu are caracter salarial (onorarii, drepturi de autor _i altele
asemenea).

lOMoARcPSD|21458407
- libertatea nu este absolută, exercitându-se în condiţiile legii
- natura juridică a salariului depinde de regimul matrimonial.
Independența patrimonială a soților
Încheierea de acte juridice
- Art 317* dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soț poate să încheie orice acte jridice cu
celălalt soț sau cu terți.
Depozite bancare – fiecare soț poate să facă singur, fără consimțământul celuilalt depozite
bancare+orice operațiuni. În raport cu societatea bancară, soțul titular are, chiar i după desfacerea sau
încetarea căsătorie, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hot. Jud executorie nu s-a
dispus altfel (se poate pune însă proprire asigurătorie pt sumele de bani din cont pt împărțirea bunurilor
comune). Nu sunt avute în vedere contractual de credit sau descoperitul bancar.
- norma are caracter imperativ
Dreptul la informare : Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile,
veniturile _i datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, se poate adresa instanţei de tutelă – art 318.
Considerăm însă că acţiunea unuia dintre soţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 318, poate fi admisă
numai dacă soţul reclamant justifică un interes legitim _i nu acţionează doar din spirit de _icană ori
simplă curiozitate.
Adaptarea regimului matrimonial în situaţia de criză
Extinderea judiciară a puterilor unuia dintre soţi: intervine în anumite situaţii în care, în
interesul familiei, unul dintre soţi este abilitat de justiţie, în mod excepţional, să exercite drepturile
pe care le are celălalt soţ potrivit regimului matrimonial.
art 315 : În cazul în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-_i manifesta voinţa, celălalt soţ
poate cere instanţei de tutelă încuviinţarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le
are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunţată se stabilesc condiţiile, limitele _i
perioada de valabilitate a acestui mandat.
Natuta juridică : mandat judiciar
Cauze : este aplicabil în situaţiile în care unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-_i manifesta
voinţa.
-imposibilitate de a-_i manifesta voinţa” acoperă două tipuri de situaţii, imposibilitatea putând fi de
natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia dintre soţi nu se poate forma în mod valabil, spre exemplu,

lOMoARcPSD|21458407
alienaţie, debilitate mintală, paralizie, comă etc.) sau de natură socială (absenţă îndelungată,
dispariţie, prizonierat – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută).
Nu este necesar ca aceste cauze, care legitimează acordarea mandatului judiciar, să fie absolute:
important este ca impedimentul să fie constatat la momentul la care consimţământul unuia dintre
soţi este necesar a fi exprimat.
De asemenea, faţă de cele mai sus arătate, nu poate fi considerat că se află în imposibilitate de a-
_i manifesta voinţa soţul care se opune la îndeplinirea unui act de către celălalt, deoarece soţul care
se opune, prin ipoteză, nu este în imposibilitate de a-_i exprima voinţa, dimpotrivă el _i-o exprimă,
dar în sens negativ.
Art. 315 alin. (1) prevede posibilitatea pentru soţul mandatar de a-l reprezenta pe celălalt soţ în
„exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial”. Dispoziţia este aplicabilă
indiferent de regimul matrimonialcăruia soţii îi sunt supu_i _i vizează ansamblul bunurilor soţilor
(proprietate exclusivă, comune sau proprii) _i toate puterile de ordin patrimonial.
Astfel, în temeiul acestui text un soţ poate primi abilitare judiciară, chiar dacă nu este titularul niciunui
drept cu privire la bunurile respective, actele preconizate având ca obiect bunuri proprietate
exclusivă a celuilalt soţ (în cadrul separaţiei de bunuri) sau bunuri proprii ale soţului reprezentat (în
cadrul comunităţii de bunuri). De asemenea, textul este aplicabil _i în cazul bunurilor asupra cărora
soţii au un drept de proprietate pe cote-părţi.
Cu privire la comunitatea legală, pentru situaţiile în care legea impune consimţământul ambilor soţi,
(spre exemplu, actele de dispoziţie grave cu privire la imobile), s-ar putea obţine un asemenea
mandat judiciar, dacă unul dintre soţi se află în imposibilitate de a-_i manifesta voinţa. Dacă un soţ
încheie singur asemenea acte, fără a avea încuviinţarea instanţei, actul este lovit de nulitate relativă.
Limite : sunt fixate prin hotărârea judecătorească
Reprezentarea poate fi generală (pentru exercitarea tuturor drepturilor/puterilor

soţului reprezentat, dar, ca _i în dreptul comun, numai în ceea ce prive_te actele de
administrare) ori poate fi specială (limitată la un act particular, fie de administrare,
fie de dispoziţie, având ca obiect bunuri determinate).
Condiţiile reprezentării trebuie să rezulte expres din cuprinsul hotărârii
judecătore_ti, fiind fixate sau cel puţin trasate repere cu privire la condiţiile
esenţiale ale actelor juridice.
Perioada de valabilitate a mandatului judiciar este, de asemenea, fixată de
judecător.
Efecte : Soţul care a primit abilitarea judiciară acţionează ca un mandatar, consecinţa fiind aceea că
efectele actului juridic încheiat se produc exclusiv în persoana _i în patrimoniul soţului reprezentat.
Numai în cazul bunurilor comune, dacă legea impune consimţământul ambilor soţi, atunci actul va fi

lOMoARcPSD|21458407
încheiat de soţul reprezentant în dublă calitate: în nume propriu _i în numele soţului pe care -l
reprezintă.
Încetare : În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când soţul reprezentat
nu se mai află în imposibilitate de a-_i manifesta voinţa sau când este numit un tutore ori, după caz,
un curator.
Limitarea judiciară a puterilor unuia dintre soţi
Potrivit art. 316 din Noul Cod civil, „(1) În mod excepţional, dacă unul dintre soţi încheie acte juridice
prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca, pentru
o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercit at numai cu
consimţământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se depă_i în total 2
ani. Hotărârea de încuviinţare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalităţilor de publicitate
imobiliară sau mobiliară, după caz. (2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătore_ti sunt
lovite de nulitate relativă. Dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de
la data când soţul vătămat a luat cuno_tinţă de existenţa actului.
Natura măsurii : limită cu caracter judiciar a dreptului unuia dintre soţi de a dispune singur de
anumite bunuri, chiar _i în situaţia în care regimul matrimonial concret aplicabil i-ar conferi acest
drept. Astfel, în cadrul regimurilor comunitare se extinde practic domeniul de aplicare a regulii
cogestiunii bunurilor comune (spre exemplu, dacă în situaţie normală unul dintre soţi ar fi putut
dispune singur de un bun mobil comun, prin aplicarea acestei măsuri se condiţionează valabilitatea
actului juridic de dispoziţie având ca obiect respectivul bun de existenţa consimţământului ambilor
soţi).
-măsura trebuie să privească anumite bunuri, nefiind de conceput luarea unei măsuri generale, prin
care să se limiteze dreptul unui soţ de a dispune de toate bunurile asupra cărora are putere potrivit
regimului matrimonial.
- Pentru a putea fi dispusă, este necesar a fi întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de alin. (1) al art.
316: încheierea de către unul din soţi a unor acte juridice (a) prin care pune în pericol grav (b)
interesele familiei (c). Îndeplinirea acestor condiţii este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
Caracterele măsurii
 excepţională
 provizorie, precară -în sensul că măsura poate fi modificată sau ridicată _i înainte de
împlinirea termenului, dacă intervine o schimbare esenţială a împrejurărilor care au legitimat-
o.
Sancţiunea : nulitarea relativă. Termenul special de prescripţie prevăzut de lege este de un

an care începe să curgă de la un moment subiectiv, respectiv data la care soţul care nu _i -a dat
consimţământul a luat cuno_tinţă de existenţa actului.

lOMoARcPSD|21458407
- pentru opozabilitate faţă de terţi hotărea se comunică în vederea efectuării formalităţilor de

publicitae imobiliară sau mobiliară.
Regimul comunităţii legale

Trăsături
 regim de comunitate parţială : soţii au 2 categorii de bunuri /datorii: comune _i proprii. Asupra
bunurilor comune soţii au un drept de proprietate în devălmă_ie.
 regim legal – se aplică în temeiul legii, ca efect al căsătoriei
 regim imperativ - atunci când viitorii soţi sau soţii optează pentru regimul comunităţii
convenţionale, ei nu pot reglementa prin convenţia lor matrimonială decât anumite aspecte,
pentru toate celelalte aspecte urmând a se aplica regimul comunităţii legale
 regim mutabil. * poate fi modificat pe cale convenţională sau judiciară
Bunuri comune ale soţilor
- potrivit art. 339 C.civ., „Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre
soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmă_ie ale soţilor.
Noţiunea de bunuri : bunuri corporale dar _i incorporale (drepturi reale _i de creanţă, precum _i
acţiunile cu caracter patrimonial).
Precizăm că noţiunea de bunuri comune este mai cuprinzătoare decât aceea de proprietate comună
a soţilor, deoarece bunurile comune nu se referă doar la dreptul de proprietate comună a soţilor,
ci _i la celelalte drepturi reale, precum _i la drepturile de creanţă. Mai mult, se consideră că în sfera
bunurilor comune trebuie cuprinsă nu numai dobândirea unui drept, ci _i dobândirea posesiunii
asupra unui bun, cu titlul unei a_a-zise „comunităţi de fapt”
Noţiunea de dobândire
Bunurile devin comune fără a deosebi, în principiu, între modurile de dobândire, cu excepţia bunurilor
dobândite prin mo_tenire legală _i a bunurilor dobândite prin donaţie sau testament, care s unt bunuri
proprii, afară de cazul în care dispunătorul a prevăzut că sunt comune. Prin urmare, în ceea ce prive_te
drepturile reale, bunul devine comun fie că a fost dobândit printr-un mod originar (accesiunea,
uzucapiunea, dobândirea bunurilor mobile prin posesiunea de bună-credinţă), fie printr-un mod
derivat (contractul, hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi). Tot astfel, în ceea ce prive_te
drepturile de creanţă, nu interesează, în principiu, modul lor concret de dobândire (contractul sau
actul unilateral, faptul juridic licit sau ilicit).
În ceea ce prive_te uzucapiunea : momentul dobândirii este momentul înregistrării cererii de

înscriere a uzucapiunii în cartea funciară pentru uzucapiunea extratabulară _i momentul
înregistrării cererii de înscriere a titlului nevalid (care se consilidează prin trecerea timpului) în cazul
uzucapiunii tabulare.
Data dobândirii bunurilor

lOMoARcPSD|21458407
-bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale sunt bunuri comune de la data dobândirii
lor, adică de la data la care oricare dintre soţi devine titularul dreptului real sau de creanţă. În cazul
drepturilor reale, nu interesează data la care unul dintre soţi intră în posesia bunului, ci data
dobândirii dreptului real.
Contractul de construire a unei Dreptul de proprietate asupra construcţiei nu se dobânde_te

locuinţe cu credit pe data încheierii contractului de construire, deoarece, fiind
vorba de un bun viitor, construcţia nu există încă. În temeiul
contractului de construire se dobânde_te un drept de
creanţă care îndreptăţe_te la transmiterea proprietăţii
asupra construcţiei; dreptul de proprietate se dobânde_te
ulterior, pe data procesului-verbal de predare-primire a
construcţiei. Prin urmare, dacă se încheie contractul de
construire înainte de căsătorie, dar predarea-primirea
locuinţei are loc în timpul căsătoriei, dreptul de creanţă este
bun propriu, dar dreptul de proprietate asupra construcţiei
este bun comun, afară de cazul în care preţul a fost achitat
integral înainte de căsătorie, când dreptul de proprietate va
fi bun propriu, chiar dacă predarea-primirea se face în timpul
căsătoriei.
înainte de căsătorie se încheie un În temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare se
antecontract de vânzare- dobânde_te un drept de creanţă care îndreptăţe_te la
cumpărare, urmat de încheierea în transmiterea dreptului de proprietate. Dreptul de creanţă
timpul căsătoriei a contractului de este bun propriu, dar, întrucât transmiterea proprietăţii se
vânzare cumpărare realizează în timpul căsătoriei, bunul va fi considerat comun.
Cazul bunurilor dobândite cu plata data dobândirii bunului cumpărat este data încheierii
preţului în rate contractului, în funcţie de care se stabile_te dacă bunul este
propriu (dacă data dobândirii este înaintea căsătoriei) sau
comun (dacă data dobândirii este în timpul căsătoriei) .
Perioada plăţii ratelor nu are deci importanţă pentru
determinarea naturii bunului. Cu toate acestea, plata ratelor
nu este lipsită de orice consecinţă:
a) dacă bunul este dobândit înainte de căsătorie, iar o parte
din rate sunt plătite în timpul căsătoriei, bunul rămâne
propriu, dar plata ratelor de către soţul proprietar poate
influenţa
contribuţia sa la dobândirea bunurilor comune în
ansamblul lor, în sensul diminuării acestei contribuţii;
b) dacă bunul este dobândit în timpul căsătoriei, dar ratele
nu au fost integral plătite înainte de desfacerea acesteia,
bunul este comun, iar la partaj obligaţia de plată a restului
ratelor va fi inclusă în pasivul masei de împărţit.
Rezolvarea problemei este similară _i în cazul imobilelor
construite cu credit, când predarea construcţiei – bun viitor
– are loc ulterior încheierii contractului de credit. Într-o

lOMoARcPSD|21458407
asemenea ipoteză, interesează data procesului-verbal de

predare-primire, dată la care se dobânde_te dreptul de
proprietate asupra imobilului
Cazul bunurilor dobândite prin - în cazul termenului, bunul dobândit în timpul căsătoriei
actele juridice afectate de printr-o convenţie afectată de termen este bun comun,
modalităţi, respectiv termen _i deoarece termenul nu afectează însă_i existenţa dreptului;
condiţie tot astfel, bunul comun înstrăinat de soţi printr-o convenţie
afectată de termen nu mai face parte din comunitatea de
bunuri
În cazul condiţiei suspensive, bunul nu se consideră dobândit
până nu se realizează condiţia, dar – o dată îndeplinită
condiţia, chiar după desfacerea sau încetarea căsătoriei –
bunul va fi comun din momentul încheierii contractului, dat
fiind efectul retroactiv al condiţiei.
În cazul condiţiei rezolutorii, bunul astfel dobândit este bun
comun de la data contractului, însă dacă s-a împlinit condiţia
rezolutorie, dreptul de proprietate comună a soţilor este
desfiinţat cu efect retroactiv; bunul comun al soţilor
înstrăinat sub condiţie rezolutorie nu mai face parte din
comunitatea de bunuri, însă dacă se realizează condiţia,
contractul se desfiinţează cu efect retroactiv _i se va
considera că bunul nu a ie_it niciodată din comunitatea de
bunuri a soţilor
Dovada bunurilor comune : prezumţia de comunitate - Calitatea de bun comun nu trebuie să fie
dovedită. Prezumţia este relativă.
Bunurile proprii ale soţilor- sunt expres prevăzute de lege
În practica judecătorească s-a decis că

a bunurile dobândite prin mo_tenire legală, legat bunul dobândit de un soţ de la tatăl său, în
sau donaţie, cu excepţia cazului în care temeiul unui contract de vânzare-cumpărare
dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele prin care tatăl î_i rezervă dreptul de uzufruct
vor fi comune; este bun propriu, în temeiul prezumţiei de
donaţie instituită de art. art. 1091 alin. (4) C.civ.
- Donaţiile între soţi sunt permise, fiind însă

esenţialmente revocabile
În legătură cu darurile de nuntă , se consideră

că indiferent dacă sunt făcute de părinţii unuia
dintre soţi sau de alte persoane sunt bunuri
comune, deoarece, din împrejurările în care
sunt făcute, _i anume cu ocazia serbării nunţii,
_i având în vedere că scopul lor îl constituie
formarea începutului de patrimoniu comun al

lOMoARcPSD|21458407
soţilor, se poate prezuma intenţia

dispunătorului de a-i gratifica pe ambii soţi.
Trebuie însă menţionat faptul că darul de nuntă
trebuie înţeles ca dar obi_nuit, prin care se
respectă un obicei social. De aceea, se
consideră că donaţiile făcute cu ocazia nunţii,
în special de părinţii unuia dintre soţi, în
măsura în care constau în sume mari de bani
sau bunuri de valoare nu devin bunuri comune,
ci sunt bunuri proprii ale soţului ai cărui părinţi
au făcut donaţia, afară de cazul în care ace_tia
ar face precizarea expresă că au înţeles să-i
gratifice pe ambii soţi
b) bunurile de uz personal – Bunurile de lux nu sunt proprii ci comunedacă

au valoare ridicată, în raport cu veniturile soţilor
_i nivelul lor de viaţă _i au fost dobândite în
scopul investirii economiilor soţilor .
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia

Chiar dacă un soţ exercită mai multe profesii,
bunurile destinate fiecăreia dintre acestea sunt
dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond
de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri proprii.
bunuri; În cazul în care un soţ a exercitat succesiv mai
multe profesii, bunurile care au servit
exercitării oricăreia dintre acestea sunt proprii
_i atunci când profesia anterioară a fost
definitiv părăsită, căci odată ce bunul a devenit
propriu nu există niciun temei juridic pentru a
considera că, după încetarea sau întreruperea
exercitării acelei profesii, bunul devine comun.
- dacă soţii au aceea_i profesie, bunurile pe
care le folosesc pentru exercitarea profesiei lor
nu sunt comune în sensul art. 339 C. civ., ci soţii
au asupra lor un drept de proprietate comună
pe cote-părţi, iar cota-parte ideală _i abstractă a
fiecăruia din dreptul de proprietate asupra
bunurilor respective este bun propriu
d) drepturile patrimoniale de proprietate se distinge de bunurile de art 341- veniturile
intelectuală asupra creaţiilor sale _i asupra cuvinte în temeiul unui drept de proprietate
semnelor distinctive pe care le-a înregistrat; intelectuală, care sunt considerate bunuri
comune.
Prin urmare, de_i aceste drepturi patrimoniale
sunt bunuri proprii, veniturile încasate din
exploatarea operei sunt bunuri comune,
urmând regimul asemănător salariului.

lOMoARcPSD|21458407
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau În practica judecătorească s-a decis că premiul,
recompensă, manuscrisele _tiinţifice sau literare,
în sensul acestui text, nu cuprinde premiile
schiţele _i proiectele artistice, proiectele de obţinute ca formă specială de salarizare
invenţii _i alte asemenea bunuri; (premiile anuale, salariile de merit, stimulente
etc.), prevăzute de legislaţia muncii, ci numai
premiile pentru merite deosebite (premiile
pentru opere artistice sau _tiinţifice, pentru
prestaţii sportive de excepţie etc.).
Câ_tigurile realizate în timpul căsătoriei pe
librete de economii C.E.C. _i la diferite sisteme
de loterie, precum _i premiile în cadrul unor
jocuri de noroc nu sunt premii în sensul art.
340 lit. e). Din punct de vedere juridic, aceste
câ_tiguri sunt producte, deoarece nu au
caracter de periodicitate _i câ_tigul consumă
substanţa bunului (de exemplu, valoarea
biletului de participare). Aceste câ_tiguri sunt
bunuri comune sau proprii, după cum sumele
cu care s-a participat la joc aparţin uneia sau
alteia dintre aceste categorii.
- recompensele sunt plătite pentru activităţi
deosebite, cu caracter accidental (de exemplu,
recompensa pentru găsirea unui bun sau
pentru merite deosebite în realizarea unor
invenţii sau inovaţii). Nu intră, a_adar, în
această categorie a bunurilor proprii,
recompensele din cadrul sistemului de
salarizare
f) indemnizaţia de asigurare _i despăgubirile - trebuie să fie vorba de o asigurare de
pentru orice prejudiciu material sau moral adus persoane _i nu de bunuri. În cazul unei asigurări
unuia dintre soţi; de bunuri, indemnizaţia va fi bun propriu sau
comun în funcţie de natura juridică a bunului
asigurat, în temeiul subrogaţiei cu tilu
universal.
În cazul despăgubirilor, sunt bunuri proprii

atât dreptul de creanţă având ca obiect
despăgubirea, cât _i sumele încasate cu titlu
de despăgubiri. De asemenea, sunt bunuri
proprii _i despăgubirile acordate cu titlu de
daune morale pentru prejudiciul cauzat
persoanei. Aceste bunuri sunt proprii, deoarece
sunt strâns legate de persoana soţului
prejudiciat.

lOMoARcPSD|21458407
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care

înlocuiesc un bun propriu, precum _i bunul
dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
Calificarea anumitor categorii de bunuri

Salariul ca drept de creanţă, de_i este dobândit în timpul
căsătoriei nu este bun comun, ci bun propriu
iar suma dobândită este bun comun
Sumele economisite _i depuse la bancă Depunerea unor sume de bani nu schimbă natura
juridică a acestora, ceea ce înseamnă că sunt, după
caz, bunuri comune sau proprii, a_a cum au fost la
data depunerii
Construcţiile efectuate de soţi pot fi întâlnite mai multe situaţii, în funcţie de cine
este proprietarul terenului, de natura juridică a
mijloacelor folosite, de existenţa sau lipsa
consimţământului proprietarului terenului cu privire
la edificarea construcţiei.
- se aplică dispoziţiile din materia accesiunii
imobiliare art 577-597
Sporul valorii imobilului bun propriu al unuia Dacă sporul de valoare se realizează cu mijloace care
dintre soţi sunt bunuri proprii ale soţului proprietar, el va fi bun
propriu.
Dacă, însă, se realizează cu mijloace care sunt bunuri
comune, natura de bun propriu sau bun comun a
sporului de valoare depinde de următoarele
împrejurări de fapt:
a) îmbunătăţirile sau reparaţiile efectuate în timpul
căsătoriei nu au dus la transformarea esenţială a
imobilului, ci doar la sporirea valorii lui, caz în care
imobilul rămâne bun propriu, dar sporul de valoare
este bun comun;
b) îmbunătăţirile sau reparaţiile au dus la
transformarea esenţială a imobilului, astfel încât
acesta a devenit un bun nou, caz în care acest bun va
fi comun.
Dovada bunurilor proprii

În doctrină _i în practica judecătorească s-a considerat că în cazurile în care calitatea de bun
propriu rezultă dintr-un act juridic încheiat de către un soţ cu un terţ, dacă soţul dobânditor
trebuie să facă dovada calităţii de bun propriu a bunului astfe l dobândit în raporturile sale cu

lOMoARcPSD|21458407
celălalt soţ, întrucât se poate folosi de orice mijloc de probă, înseamnă că se derogă de la dreptul
comun în ceea ce prive_te forma cerută de lege ad probationem i data certă.
Aceasta înseamnă că, de_i este vorba de un bun propriu, dobândit de unul dintre soţi printr-un
act juridic, dovada între soţi se poate face cu orice mijloace de probă, chiar dacă, potrivit
dreptului comun, este necesar un înscris ad probationem.
De asemenea, de_i există un înscris în care figurează ambii soţi ca dobânditori ai bunului,
se poate face dovada contrară, în sensul că bunul nu este comun, ci propriu, preţul fiind
plătit mai înainte de către părinţii unuia dintre soţi, care au înţeles astfel să-l gratifice pe
copilul lor. Altfel spus, se poate face dovada peste un înscris, în sensul că, în realitate, s-a
plătit un preţ mai mare decât cel indicat în înscris.
De asemenea, alin. (3) al art. 343 instituie o regulă nouă în materia probaţiunii bunurilor
proprii, în sensul că, pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de
încheierea acesteia se întocme_te un inventar de către notarul public sau sub semnătură
privată, dacă părţile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară,
că bunurile sunt comune.
Pasivul matrimonial
Pasivul patrimoniului fiecăruia dintre soţi cuprinde două categorii de datorii: datorii personale
_i datorii comune. În mod corespunzător, soţii au două categorii de creditori: perso nali _i
comuni.
- datoriile soţilor sunt prezumate că sunt personale, ale fiecăruia dintre ei, iar comune sunt
numai datoriile expres _i limitativ prevăzute de lege.
Datorii comune –art 351
a) obligaţiile născute în legătură Datoria este comună, dacă sunt îndeplinite

cu conservarea, administrarea următoarele condiţii:
sau dobândirea bunurilor a) Obligația să fie asumată de unul dintre soți;
comune; b) Să fie vorba de o obligație în legătură cu conservare,
administrarea sau dobândirea unui bun comun (debitum
cum re iunctum);
c) Cheltuiala să fie în legătură cu un bun comun
b) obligaţiile pe care le-au Condiţii
contractat împreună; a) obligaţia să fie asumată de soţi, fie prin contract, fie
prin act unilateral. De_i textul se referă expres la
obligaţiile „contractate”, aceea_i trebuie să fie soluţia _i
în cazul în care obligaţia este asumată de soţi printr-un
act unilateral (promisiune unilaterală sau promisiune
publică de recompensă).

lOMoARcPSD|21458407
b) obligaţia să fie asumată de soţi împreună. Formula

împreună trebuie înţeleasă în sens larg, astfel:
- obligaţia poate fi asumată concomitent sau succesiv;
- obligaţia poate fi asumată prin acela_i act sau prin acte
separate;
- obligaţia poate fi asumată sub modalităţi diferite (de
exemplu, un soţ se obligă pur _i simplu, iar celălalt sub
termen sau condiţie);
- obligaţiile ambilor soţi pot fi principale sau accesorii ori
obligaţia unuia dintre ei este principală, iar cealaltă
accesorie;
- obligaţia este comună fără a deosebi după cum este
divizibilă, solidară sau indivizibilă.
- obligaţiile pot fi asumate fie direct, fie prin
reprezentare. Un soţ poate să îl reprezinte pe celălalt
soţ, în temeiul unui mandat.
c) obligaţiile asumate de Condiţii
oricare dintre soţi pentru Să fie vorba de obligaţii asumate, chiar dacă textul se
acoperirea cheltuielilor referă expres doar la contract, întrucât _i actul unilateral
obi_nuite ale căsătoriei; poate fi izvor de obligaţii;
b) Obligaţia să fie asumată doar de unul dintre soţi;
c) Cauza obligaţiei să fie îndeplinirea nevoilor obi_nuite
ale căsătoriei, în raport cu nivelul de viaţă al soţilor (de
exemplu, este comună în temeiul acestei dispoziţii legale
obligaţia contractată de unul dintre soţi pentru îngrijirea
cu medicamente a celuilalt soţ)
d) repararea prejudiciului Condiţii
cauzat prin însu_irea, de către a) prejudiciul să fie cauzat prin însu_irea ilicită a unui
unul dintre soţi, a bunurilor bun. Noţiunea de „însu_ire ilicită” acoperă atât fapta
aparţinând unui terţ, în penală, cât _i delictul civil;
măsura în care, prin aceasta, b) chiar dacă textul se referă expres la „proprietate”, se
au sporit bunurile comune ale are în vedere nu numai bunul ca obiect al dreptului de
soţilor.” proprietate, ci _i al celorlalte drepturi, precum cele
corespunzătoare dreptului de proprietate publică
[dreptul de administrare, de concesiune sau de
folosinţă;
c) faptul însu_irii să fie săvâr_it de unul dintre soţi;
d) bunurile comune să fi înregistrat o sporire. „Sporul”
trebuie înţeles în sens larg, atât ca achiziţionare de noi
bunuri sau mărirea valorii celor existente, cât _i în
sensul de evitare a scăderii valorii bunurilor comune.
e) existenţa unei legături de cauzalitate între însu_irea
săvâr_ită de unul dintre soţi _i sporirea valorii bunurilor
comune. Legătura de cauzalitate poate fi dovedită cu
orice mijloc de probă.

lOMoARcPSD|21458407
Datoria este comună doar în limita sporului de valoare,

pentru repararea prejudiciului integral răsâpunzând
soţul vinovat.
În limita sporului de valoare, creditorul va putea urmări
oricare dintre bunurile comune, iar nu numai bunurile
comune care au înregistrat un spor de valoare.
Soţul vinovat răspunde în temeiul art. 998- răspundere
pentru fapta proprie iar celălalt soţ răspunde în temeiul
îmbogăţirii fără justă cauză _i numai în măsura sporului
de valoare pe care l-a înregistrat partea sa din
comunitatea de bunuri.
Regimul juridic al datoriilor personale
- bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Cu toate acestea,
după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere partajul
bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale. Bunurile
astfel împărţite devin bunuri proprii, astfel încât se respectă regula potrivit căreia creditorii
personali nu pot urmări decât bunurile proprii.
- În ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc bunurile comune ale soţilor, celălalt
soţ poate invoca beneficiul de discuţiune, solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor soţului
debitor. Dacă bunurile proprii ale acestuia nu sunt îndestulătoare, creditorii săi personali pot cere
împărţirea bunurilor comune prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară
satisfacerii creanţei lor.
Întrucât textul interzice numai urmărirea bunurilor comune, iar nu _i indisponibilizarea lor,
creditorii personali pot cere luarea unor măsuri asiguratorii (sechestru asigurator, poprire
asigurătorie) asupra bunurilor comune.
Regimul juridic al datoriilor comune
Potrivit art. 352 C.civ., în măsura în care obligaţiile comune nu au fost acoperite prin
urmărirea bunurilor comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care
a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste
cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei.
De asemenea, soţul care a plătit datoria comună are un drept de retenţie asupra bunurilor
celuilalt soţ până la acoperirea integrală a creanţelor pe care acesta i le datorează.
Potrivit art. 354 veniturile din muncă ale unui soţ, precum _i cele asimilate acestora nu pot
fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt soţ, cu excepţia obligaţiilor
asumate pentru acoperirea cheltuielilor obi_nuite ale căsătoriei.

lOMoARcPSD|21458407
Funcţionrea regimului comunităţii comune
1. Gestiunea paralelă
Potrivit art 345 Fiecare soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al
celuilalt soţ. Cu toate acestea, schimbarea destinaţiei bunului comun nu se poate face decât
prin acordul soţilor. (2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte de conservare, acte
de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum _i acte de dobândire a
bunurilor comune.
Sunt supuse gesiunii paralele

 actele de conservare asupra bunurilor mobile _i imobile
 actele de folosinţă asupra bunurilor mobile _i imobile
 actele de administrare asupra bunurilor mobile _i imobile
 actele de dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor mobile care, potrivit legii, nu
sunt supuse unor formalităţi de publicitate
 darurile obi_nuite
 actele de dobândire a bunurilor comune
Soţul care, prin actele pe care le-a încheiat singur, a prejudiciat interesele celuilalt soţ legate de
comunitatea de bunuri, răspunde pentru prejudiciul cauzat. Actul rămâne valabil, astfel încât
drepturile terţilor nu pot fi afectate (desfiinţate), dar soţul care a încheiat singur actul poate fi obl igat
la despăgubiri faţă de celălalt soţ. Natura juridică a acestei răspunderi : răspundere civilă delictuală.
Potrivit art. 386 actele cu titlu oneros asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă,
potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate, precum _i actele din care se nasc obligaţii în
sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ, sunt lovite
de nulitate relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.
Cogestiunea – presupune consimţământul expres al ambilor soţi
Acte supuse cogestiunii
- actele de dispoziţie cu titlu De exemplu, intră sub incidenţa acestui text _i nu pot fi
oneros asupra imobilelor bunuri făcute decât cu consimţământul expres al ambilor soţi,
comune; vânzarea sau schimbul având ca obiect un teren sau o
construcţie bun comun, grevarea unui teren bun comun cu o
servitute ori constituirea unei ipoteci asupra unui astfel de
bun.
De asemenea, regula se aplică numai actelor de dispoziţie
între vii, iar nu _i actelelor din cauză de moarte.
- textul se referă numai la înstrăinarea bunurilor imobile, iar
nu _i la dobândirea de bunuri imobile. Deci, un soţ poate să
cumpere singur un imobil , dar nu poate, ulterior, să vândă

lOMoARcPSD|21458407
acel imobil decât dacă are consimţământul expres al celuilalt

soţ
În privinţa antecontractul de vânzare- cumpărare având ca

obiect un imobil, acesta este valabil încheiat de un soţ,
deoarece nu este un act de dispoziţie, dar în lipsa
consimţământului expres al celuilalt soţ nici nu este posibilă
perfectarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească care să
ţină loc de contract.
În ceea ce prive_te pactul de opţiune este necesar acordul

ambilor soţi, pentru însă_i validitatea pactului de opţiune. În
caz contrar, înseamnă că lipse_te una dintre condiţiile
esenţiale de validate ale pactului de opţiune, fiind evident că
nu se poate produce efectul prevăzut la art. 1278
-actele de dispoziţie cu titlu Sunt avute în vedere unele bunuri mobile corporale (de
oneros asupra bunurilor mobile a exemplu, nave, aeronave etc.),
căror înstrăinare este supusă
formelor de publicitate;
- actele cu titlu gratuit între vii, cu - toate actele de înstrăinare având ca obiect bunuri comune
excepţia darurilor obi_nuite; pot fi valabil încheiate numai cu acordul ambilor soţi.
+ acte dezinteresate (comodat)
- Schimbarea destinaţiei unui bun se poate realiza fie prin acte materiale, fie prin acte juridice,
comun caz în care, în lipsa consimţământului expres al ambilor soţi,
este afectată valabilitatea actului juridic.
De exemplu, închirierea pe o durată de 2 ani a unui imobil bun
comun, care are destinaţie de locuinţă poate fi făcută de un
singur soţ. Însă, în măsura în care, prin închiriere, se schimbă
_i destinaţia imobilului, care ar urma să fie utilizat ca spaţiu
comercial sau ca birou notarial, atunci este necesar
consimţământul expres al ambilor soţi.
Modalităţi de exprimare a consimţământului
În primul rând, este impusă condiţia încheierii actului de comun acord.
Dacă însă iniţiativa încheierii actului aparţine doar unuia dintre soţi, acesta trebuie să aibă _i
consimţământul celuilalt soţ.
Sancţiuni :
1. nulitatea relativă _i totală (deoarece nu se cunosc cotele-părţi ale soţilor pentru a se putea
considera că nulitatea love_te actul doar în ceea ce prive_te partea din bun ce se cuvine soţului care
nu _i-a dat consimţământul).

lOMoARcPSD|21458407
2. Înstrăinarea nu devine valabilă după ce bunul respectiv este împărţit între soţi, având în vedere
efectul constitutive al partajului
În ceea ce prive_te efectele nulităţii faţă de terţul contractant , art. 347 alin. (2) C.civ. prevede că
terţul dobânditor care a depus diligenţa necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului
este apărat de efectele nulităţii, iar, în această ipoteză, soţul lezat prin neexpri -marea
consimţământului putând pretinde doar daune-interese de la celălalt soţ.
De asemenea, prin excepţie, soţul care nu _i-a dat consimţământul ca celălalt soţ să întrebuinţeze
bunuri comune pentru a deveni singur acţionar la o societate comercială ale cărei acţiun i se
tranzacţionează pe o piaţă reglementată nu poate cere decât daune -interese de la celălalt soţ.
Dacă unul dintre soţi a înstrăinat un bun – mobil sau imobil – printr-un act cu titlu gratuit, fără
consimţământul celuilalt soţ, efectele nulităţii ar trebui să le suporte _i terţul dobânditor, chiar dacă
a fost de bună-credinţă _i a depus diligenţele necesare.
Exerciţiul acţiunilor comune
- cf art 643, Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în
orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare. (2) Hotărârile
judecătore_ti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile
judecătore_ti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari.
Gestiunea exclusivă - actele supuse acestui mecanism nu pot fi îndeplinite decât de unul dintre soţi,
în virtutea caracterului personal al actului săvâr_it.
Intră în această categorie:
 legatul
 gestiunea sumelor de bani sau a titlurilor aflate în conturile deschis pe numele unuia dintre
soţi
 titluri de valoare - de_i sunt bunuri comune, soţul care este asociat exercită singur toate
drepturile ce decurg din această calitate
Gestiunea bunurilor prorii
- fiecare soţ poate folosi, administra _i dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii.
Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei
Potrivit art. 358 C.civ., în timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în
parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună-învoială, ori pe cale
judecătorească, în caz de neînţelegere.

lOMoARcPSD|21458407
Prin urmare, în timpul căsătoriei se poate face un partaj amiabil al bunurilor comune, prin act notarial,
sau, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească, fără însă ca legea să mai condiţioneze
admisibilitatea acţiunii de partaj de dovada unor motive temeinice.
- sunt permise convenţii referitoare la suspendarea partajului, cu respectarea condițiilor prevăzute

de art. 672 C.civ., respectiv să nu fie încheiate pentru o perioadă mai mare de 5 ani, iar în cazul
imobilelor să fie încheiate în formă autentică i supuse formalităților de publicitate prevăzute de lege.
Împărțeala are ca obiect partajul bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei, în
întregime sau în parte, după cum prevede art. 358 alin.
Potrivit art. 358 alin. (2), la împărţirea bunurilor comune se aplică în mod corespunzător prevederile
art. 357 alin. (2), în sensul că se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza
contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât _i la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până
la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.
Efectele partajului
1. Partajul la cererea unui soţ
Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii.
Bunurile comune care nu au fost împărţite î_i păstrează, firesc, acest caracter, după cum bunurile
dobândite după partaj, în timpul căsătoriei, vor fi bunuri comune, dacă nu se încadrează în categoriile de
bunuri proprii. Cu alte cuvinte, comunitatea de bunuri nu încetează, ci rămâne în fiinţă atâta timp cât
va dura _i căsătoria.
Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei produce efecte numai pentru viitor.
2. Partajul la cererea creditorilor
Condiţii
a) creditorul personal al unuia dintre soţi să fi urmărit, în prealabil, bunurile proprii ale debitorului său,
ceea ce înseamnă că această acţiune are un caracter subsidiar;
b) bunurile proprii ale soţului debitor să se fi dovedit neîndestulătoare pentru acoperirea creanţei sale;
c) obiectul acţiunii creditorului să îl constituie bunurile comune ale soţilor, însă numai în măsura acoperirii
creanţei sale.
Creditorii exercită acţiunea în împărţirea bunurilor comune în nume propriu, iar nu pe calea acţiunii
oblice, în numele soţului debitor, condiţiile de exercitare a celor două acţiuni de partaj fiind diferite.
Efecte: bunurile comune împărţite la cererea creditorului _i atribuite fiecărui soţ devin bunuri
proprii. Bunurile neîmpărţite, ca _i cele dobândite ulterior, vor fi bunuri comune, pentru că regimul
matrimonial al comunităţii de bunuri î_i continuă existenţa atâta timp cât va dura căsătoria.
Partajul pe cale incidentală

lOMoARcPSD|21458407
Este posibil ca un creditor personal al unuia dintre soţi să pornească executarea silită asupra bunurilor
comune. Desigur, celălalt soţ are posibilitatea să invoce beneficiul de discuţiune _i să ceară ca acel
creditor să urmărească mai întâi bunurile proprii ale soţului debitor. Dacă, din diverse motive, nu are
interes să ceară acest lucru (spre exemplu, în mod evident, celălalt soţ nu are bunuri proprii care să
poată fi urmărite), el poate formula contestaţie la executare potrivit art. 399 _i urm. C. proc. civ. _i
poate cere împărţeala bunurilor comune în cadrul contestaţiei, conform art. 400 1 C. proc. civ., care
dispune: „Împărţirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, _i
în cadrul judecării contestaţiei la executare”.
Acela_i raţionament se aplică, mutatis mutandis, în cazul executării silite pornite de organele fiscale
asupra bunurilor comune ale soţilor pentru datoria fiscală a unuia dintre ei.
Bunurile _i datoriile soţilor în lumina legii societăţilor comerciale
- probleme privind: bunurile comune ca aport social, natura juridică a titlurilor de valoare, actele de
dispoziţie asupra titlurilor de valoare, natura juridică a datoriilor soţilor ca asociaţi.
Bunul comun ca aport social
Potrivit art. 349 alin. (1) C.civ., sub sancțiunea nulității prevăzută la art. 347, niciunul dintre soți nu
poate singur, fără consimțământul scris al celuilalt soț, să dispună de bunurile comune ca aport la
o societate sau pentru dobândirea de părți sociale ori, după caz, de acțiuni. În cazul societăților
comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, soțul care nu i -a dat
consimțământul scris la întrebuințarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune -interese de
la celălalt soț, fără a fi afectate drepturile dobândite de terți.
Art. 349 alin. (1) C.civ. are în vedere ipoteza specială a societăţilor i instituie o regulă specială,
derogatorie, în sensul că instituie regula cogestiunii, atât pentru actele prin care un soţ dispune
aducerea unui bun comun ca aport la o societate (faza constituirii societăţii), cât _i pentru actele de
dobândire de părţi sociale sau de acţiuni cu bunuri comune (faza ulterioară constituirii societăţii).
Natura juridică a titlurilor de valoare
Calitatea de asociat este independentă de natura juridică a bunului aportat (comun sau propriu), în
sensul că natura comună a bunului care a fost aportat sau cu care au fost achiziţionate părţile sociale
sau acţiunile într-o societate comercială nu generează de plano calitatea de asociaţi sau acţionari a
ambilor soţi.
În schimb, natura juridică a bunului aportat determină calificarea corespunzătoare a titlurilor de

valoare, de unde rezultă că, atunci când aportul este bun comun, trebuie să se admită că _i p ărţile
sociale sau acţiunile sunt bunuri comune, iar valoarea lor, precum _i dividendele intră în masa
bunurilor comune. Prin urmare, nu este nicio contradicţie în faptul că, de_i asociat este doar unul
dintre soţi, aportul fiind bun comun, titlurile de valoare sunt tot bunuri comune.

lOMoARcPSD|21458407
1. Un singur soţ devine acţionar/asociat
- numai soţul asociat dobânde_te drepturile ce decurg din această calitate
- răspunderea acestui soţ pt datoriile societăţii este personală, dacă bunurile societăţii sunt
îndestulătoare
- părţile sociale /acţiunile sunt bunuri comune dar soţul asociat are gestiune exclusivă, inclusiv cu
privire la transferul părţilor sociale
- dividendele sunt bunuri comune
- în cazul lichidării comunităţii, părţile sociale/acţiunile intră în masa de împărţit, se atribuie soţului
asociat/acţionar care va fi obligat la plata unei sulte
2. Fiecare soţ devine acţionar/asociat
- soţii convin partajarea pe cote-părţi a bunului în vederea constituirii aportului (partaj ad hoc, fără a
fi necesară forma autentică). Cotele părţi sunt egale, dacă părţile nu hotărăsc altfel.
- fiecare soţ dobânde_te calitatea de asociat/acţionar corespunzătoare cotei -părţi din bunul respectiv
- răspunderea fiecărui soţ este personală dacă bunurile societăţii sunt îndestulătoare
- părţile sociale/acţiunile dobândite de fiecare soţ în schimbul aportului sunt bunuri proprii.
Dividendele sunt bunuri proprii.
Încetarea _i lichidarea regimului comunităţii
1. Încetarea regimului comunităţii de bunuri :. prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau
încetarea căsătoriei
Însă, regimul comunității legale de bunuri poate să înceteze i în cazul în care, în timpul căsătoriei,
intervine modificarea regimului matrimonial, în condițiile art. 369-372 C.civ., de exemplu, prin
înlocuirea acestuia cu regimul separației de bunuri.
În ceea ce privete nulitatea căsătoriei, în cazul căsătoriei putative, dacă cel puțin unul dintre soți a
fost de bună credință, înseamnă că a existat comunitatea de bunuri, fiind aplicabile regulile din
materia divorțului (art. 304 alin. 2 C.civ.). Dacă însă ambii soţi au fost de rea-credinţă la încheierea
căsătoriei lovite de nulitate sau, după caz, anulată, atunci nulitatea produce efecte retroactive,
considerându-se că nu a existat niciodată nici căsătorie _i nici regim matrimonial. În acest caz, nu se
pune, a_adar, problema lichidării comunităţii de bunuri, aplicându-se regulile referitoare la bunurile
dobândite în timpul concubinajului.
În toate aceste cazuri, regimul matrimonial încetează la data la care s-a produs disoluţia căsătoriei, în
funcţie de cauzele de încetare, desfacere sau desfiinţare a căsătoriei, luând însă în considerare _i
unele dispoziţii speciale.

lOMoARcPSD|21458407
Efecte
- încetează pentru viitor aplicarea regulilor specifice acestui rem
- comunitatea de bunuri urmează să fie lichidată
Astfel, potrivit art. 355 alin. (1) „La încetarea comunităţii, aceasta se lichidează prin hotărâre
judecătorească sau act autentic notarial.”, iar conform alin. (3) al aceluia_i articol „Când comunitatea
încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor _i mo_tenitorii
soţului decedat. În acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între mo_tenitori proporţional cu
cotele ce le revin din mo_tenire. ”
În cazul încetării regimului matrimonial prin constatarea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei
putative, lichidarea se face între soţi, după regulile din materia divorţului.
În cazul în care comunitatea încetează prin moartea unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul
supravieţuitor _i mo_tenitorii soţului decedat, în sensul că: mai întâi se stabile_te cota care revine
fiecăruia dintre soţi din comunitatea de bunuri; apoi cota din comunitate care revine soţului decedat
se include în masa succesorală.
Funcţionarea comunităţii post matrimoniale la desfacerea căsătoriei
La divorţ, regimul matrimonial încetează, însă comunitatea devălma_ă a soţilor poate continua să
supravieţuiască până la realizarea lichidării, respectiv a împărţelii bunurilor comune.
Art. 356 din Noul Cod civil prevede că „Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea
căsătoriei, fo_tii soţi rămân coproprietari în devălmă_ie asupra bunurilor comune până la stabilirea
cotei-părţi ce revine fiecăruia.
De_i textul se referă doar la desfacerea căsătoriei, el este aplicabil _i în cazul desfiinţării căsătoriei
putative, când se aplică prin asemănare dispoziţiile de la divorţ, potrivit art. 304 alin. (2).
Aceea_i este soluţia _i în cazul în care se realizează modificarea regimului comunităţii legale prin
înlocuirea lui cu un regim de separaţie de bunuri (art. 369-370), deoarece _i în acest caz comunitatea
legală de bunuri încetează.
Dacă soţii nu au procedat la împărţirea bunurilor comune odată cu încetarea comunităţii de bunuri
(prin desfacerea căsătoriei, desfiinţarea căsătoriei putative sau înlocuirea comunităţii de bunuri cu
separaţia de bunuri), comunitatea de bunuri supravieţuie_te, iar proprietatea comună a soţilor va
avea în continuare natura juridică a unei proprietăţi devălma_e.
Atunci când comunitatea de bunuri încetează odată cu încetarea regimului matrimonial (divorţ,
desfiinţarea căsătoriei putative), vor continua să se aplice doar prevederile legale din materia
comunităţii legale de bunuri care reflectă regimul proprietăţii devălma_e (cum sunt cele re feritoare
la gestiunea bunurilor), iar nu _i celelalte dispoziţii legale specifice regimurilor matrimoniale (de
exemplu, cele care ţin de regimul primar imperativ).

lOMoARcPSD|21458407
Bunurile dobândite după divorţ sau, în cazul căsătoriei putative, după desfiinţarea acestei a, sunt
proprietate exclusivă a fiecăruia dintre fo_tii soţi _i nu mai alimentează comunitatea de bunuri.
Tot astfel, nu mai sunt comune bunurile dobândite după înlocuirea comunităţii cu separaţia de
bunuri.
Lichidarea comunităţii de bunuri
În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială
sau, în caz de neînţelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz,
înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.
Potrivit art. 357 C.civ. „(1) În cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale
proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune.
(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale
atât la dobândirea bunurilor comune, cât _i la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba
contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.
Soţii se pot însă învoi doar să transforme devălmă_ia în indiviziune – caz în care nu este vorba de
partaj, ci doar de stabilirea contribuţiei fiecăruia la dobândirea bunurilor comune _i, pe cale de
consecinţă, a cotelor- părţi din dreptul de proprietate comună – sau să împartă bunurile în
materialitatea lor, realizând un partaj propriu-zis.
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre
următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari,
la cererea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică,
în condiţiile legii, _i distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia
dintre ei.
Partajul prin hotărâre judecătorească
- Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit învoielii
lor (are natura unei hotărâri de expedient)
- dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar,
cota-parte ce se cuvine fiecăruia _i creanţele născute din starea de proprietate comună pe care
coproprietarii le au unii faţă de alţi
- instanţa trebuie să stabilescă practic compunerea masei de împărţit în care intră numai bunurile
comune ale soţilor existente la data împărţelii.

lOMoARcPSD|21458407
De asemenea, instanţa este obligată să stabilească, pe baza susţinerilor părţilor _i a probelor

administrate în cauză, contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, pentru că, pe baza
acestei contribuţii, va stabili cotele-părţi conform cărora va dispune partajarea bunurilor.
- cotele de contribuţie se stabilesc raportat la totalitatea bunurilor comune, ca o masă

patrimonială, _i nu pentru bunuri privite izolat, individual determinate;
- din egalitatea soţilor, prevăzută de lege, se poate deduce o prezumţie simplă privind egalitatea
contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune, consacrată de art. 357 alin. (2);
- din probele administrate în cauză, pot să rezulte, însă, în mod concret, cote diferite de contribuţie
ale soţilor la dobândirea bunurilor comune, diferenţa putând să meargă până la o cotă de 100 %
pentru un soţ _i de 0% pentru celălalt. Pentru stabilirea cotelor, pot fi avute în vedere o serie de
împrejurări, după cum urmează: veniturile fiecăruia dintre soţi; munca efectivă a fiecărui soţ în
gospodărie _i pentru cre_terea copiilor; separaţia în fapt a soţilor _i contribuţia singulară a unuia
dintre ei, pe perioada separaţiei, la dobândirea bunurilor comune.
- valoarea bunurilor proprii ale unui soţ nu are influenţă în privinţa determinării cotei sale de
contribuţie la dobândirea bunurilor comune;
- sumele plătite de unul dintre soţi, în timpul căsătoriei, cu titlu de obligaţie personală (cum ar fi
întreţinerea unui copil din altă căsătorie) vor fi avute în vedere la stabilirea cotelor de contribuţie.
Pentru dovada contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor comune pot fi administrate orice mijloace
de probă .
Dacă există pericolul înstrăinării sau deteriorării bunurilor comune, oricare dintre soţi poate cere
luarea unor măsuri asigurătorii (sechestrul judiciar, inventarierea bunurilor comune, potrivit
procedurii asigurării dovezilor).
În ceea ce prive_te valoarea avută în vedere la realizarea partajului, instanţa trebuie să aibă în vedere
valoarea de circulaţie a bunurilor.
Efectele partajului : efect constitutiv, numai pentru viitor, ţinând totodată cont de efectul
constitutiv al cărţii funciare

lOMoARcPSD|21458407
Regimuri convenţionale
1. Comunitatea extinsă
- includerea în comunitatea, în tot sau în parte a unor bunuri sau obligații născute înainte sau după
încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor de uz personal i celor destinate profesiei
- în schimb se pot include celelalte bunuri personale: drepturile de proprietate intelectuală, fructele
bunurilor propriii, sumele de bani care înlocuiesc bunurile proprii.
- cu privire la liberalități, nu se vor include în activ bunurile cu pri vire la care donatorul ori testatorul a
prevăzut expres că vor fi proprietatea exclusivă a soțului gratificat.
- se poate exstinde i pasivul prin convenția soților.
2. Comunitatea restrânsă
- pot fi restrânse bunurile i datoriile prin convenție, incident că au fost dobândite înainte sau după
căsătorie, cu excepția obligațiilor prevăzute la art. 351 lit c – obligațiile asumate de oricare dintre soți pt
acoperirea cheltuielilor comune ale căsătoriei.
- bunurile trebuie să fie individualizate f clar
3. Clauze de modificare a gestiunii bunurilor

- se poate stipula obligativitatea acordului ambilor soți pt încheierea anumitor acte de administrare
(doar cu privire la bunurile comune NU i proprii).
- pt a fi valabilă clauza trebuie să se refere la anumite bunuri i la anumite acte. Actele de administrare
se referă atât la cele de administrare propriu-zisă cât i la cele de dispoziție.
- sancțiunea care intervine pt nerespectarea acestor obligații convenționale este nulitatea relativă
Dacă unul dintre soți se află în imposibilitate de a-i exprima voința sau se opune abuziv, celălalt soț poate
să încheie singur actul, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței. Această ipoteză se deosebete
de mandatul judiciar, deoarece în măsura în care instanța acordă încuviințarea, actul se încheie de celălalt
soț singur iar nu în temeiul unui mandat judiciar, ceea ce înseamnă revenirea la regula gestiunii paralele.
4. Clauza de preciput – poate viza doar bunuri ut singuli

- în temeiul acesteia soțul supraviețuitor poate prelua, fără contrapartidă i înainte de partajul motenirii,
unul sau mai multe din bunurile comune, deținute în devălmăie sau în coproprietate.
- este compatibilă atât cu regimul comunității convenționale cât i cu regimul separație i de bunuri.
- are caracter personal, putând fi stipulată doar în favoarea soțului supraviețuitor. Clauza va fi activată
doar în cazul decesului unuia dintre soți
Caducitatea clauzei:
 când comunitatea încetează în timpul vieții soților (prin anularea căsătoriei, desfacerea căsătoriei
sau prin înlocuirea regimului comunității convenționale cu un alt regim – ex. al separației)
 când soțul beneficiar decedează înainte de soțul dispunător
 când soții decedează în acelai timp
 când bunurile care fac obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor.
Efecte: soțul supraviețuitor preia, fără plată i înainte de partajul motenirii bunurile enunțate în
cuprinsul clauzei, după care se procedează la lichidarea efectivă a comunității.
- poate fi supusă reducțiunii dacă se încalcă rezerva succesorală
- nu poate fi revocată unilateral
- nu are natura juridică a unei liberalități
- nu aduce atingere creditorilor comuni care pot urmări bunurile care fac obiectul clauzei de preciput
- executarea clauzei se face în natură sau, dacă nu este posibil, în echivalent.

lOMoARcPSD|21458407
5. Modalități privind lichidarea comunității convenționale

- convenția poate cuprinde i modalități privind lichidarea comunității convenționale.
Se pot stipula clauze privind
 partajarea bunurilor comune în cote egale, indiferent de contribuția fiecăruia la dobândire i la
îndeplinireaa obligațiilor comune
 unul dintre soți să primească nuda proprietate celălalt uzufructul
 stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se partajeze bunurile comune (ex. ¼ i ¾).
O asemenea clauză este valabilă, cu excepția situației în care se poate dovedi intenția frauduloasă
a soților.
 clauza de prelevare la partaj a unor bunuri, prin derogare de la regulile privind atribuirea
bunurilor. Clauza de prelevare nu se confundă cu clauza de preciput, pt că prelvarea nu se
realizează fără contrapartidă. Altfel spus, clauza de prelevare nu rupe echilibrul instituit între
motenitori, ci conferă soțului supraviețuitor doar un drept de preferință la atribuirea bunurilor
ce fac obiectul clauzei, în eventualitatea partajului succesoral, ceea ce înseamnă că bunul intră
în masa succesorală de împărțit iar, dacă este cazul, soțul supraviețuitor care îl preia datorează
sultă celorlalți motenitori. În cazul clauzei de preciput, bunurile nu se includ în masa succesorală
ci se cuvin soțului supraviețuitor cu prioritate i fără contrapartidă.
Regimul separației
- este un regim convențional
- fiecare soț este proprietar exclusiv în privința bunurilor dobândite înainte de căsătoriei precum i a celora
dobândite în nume propriu după căsătorie.
- patrimoniul nu se împarte în cele două mase distincte: bunuri comune i proprii
- în cazul în care unul dintre soți dobândete bunuri folosind fondurile celuilalt soț, soțul proprietar
poate alege în a reclama pt sine proprietatea bunurilor dobândite sau a pretinde daune-interese.
Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soțul dobânditor să dispună de bunul dobândit,
exceptând cazul în care terțul a cunoscut acest lucru.
- în cazul în care achiziționează bunuri comune, proprietatea este pe cote părți
- proprietatea devălmaă este incompatibilă cu regimul separației, astfel că dacă doresc ca un bun sau
anumite bunuri să aibă regimul unor bunuri în devălmăie, înseamnaă că trebuie să realizez e o
modificare a regimului matrimonial.
Dovada bunurilor
- notarul public va întocmi un inventar al bunurilor mobile care va fi anexat convenției
- în lipsa inventarului, până la proba contrarie, proprietatea aparține soțului posesor iar dacă bunurile
sunt stăpânite în comun se prezumă coproprietatea.
Separația pasivului
- obligațiile fiecărui soț sunt personale dar soții răspund solidar pt obligațiile asumate de fiecare pt
acoperirea cheltuielilor obinuite ale căsătoriei i a celor legate de creterea i educarea copiilor.

lOMoARcPSD|21458407
Gestiunea bunurilor
- sub rezerva respectării obligațiilor privind contribuția la cheltuielile căsătoriei, fiecare soț
administrează, folosete i dispune în mod dicreționar de bunurile proprietate exclusive.
Excepție: dispozițiile privind regimul primar imperativ – locuința familiei sa dacă un soț pune în pericol
grav interesele familiei
- art 363 – în cazul în care un soț se folosete de bunurile celuilalt soț, se nasc obligații de uzufructuar
cu excepția celor privind inventarierea, constituirea garantiei, numirea administratorului.
- în privința fructelor, soțul respectiv este ținut să restituie numai fructele existente la data solicitării de
către celălalt soț.
Lichidarea regimului
- se aplică dreptul comun cu privire la partajul bunurilor dobândite în indiviziune, îmbogățire fără justă
cauză.
- i în materia separației de bunuri poate fi aplicabilă clauza de preciput
- la încetarea regimului, fiecare soț are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț pt acoperirea
integral a datoriilor.
Regimul participării la achiziții
- regim mixt
- în timpul căsătoriei, bunurile dobândite de fiecare dintre soți sunt bunuri proprietate exclusive, la fel i
datoriile. În momentul lichidării, fiecare dintre soț are vocația de a participa, sub forma unei creanțe la
achizițiile celuilalt soț
În acest sens, operaţiunea de lichidare a acestui regim matrimonial este una complexă, deoarece
presupune efectuarea mai multor calcule:
- se stabile_te valoric patrimoniul iniţial sau originar al fiecăruia dintre soţi. Acesta este compus din
bunurile pe care fiecare dintre soţi le-a avut la data încheierii căsătoriei, precum _i din bunurile proprii
dobândite în timpul căsătoriei, determinate după regulile comunităţii de bunuri.
- se stabile_te valoric patrimoniul final al fiecăruia dintre soţi. Acesta se compune din bunurile dobândite
în timpul căsătoriei, existente la data lichidării regimului matrimonial.
- se stabile_te valoarea netă, atât a patrimoniului iniţial, cât _i a patrimoniului final, după scăderea valorii
datoriilor;
- se scade din patrimoniul final al fiecărui soţ, patrimoniul iniţial, astfel încât se obţine o valoare, care
reprezintă partea sa de participare la achiziţii;
- se scade partea cea mai mică de participare din partea cea mai mare, iar diferenţa se împarte la
doi _i reprezintă creanţa de participare la achiziţii. Creditor al acestei creanţe este soţul care a avut
o parte mai mică de participare la realizarea achiziţiilor. Dacă patrimoniile sunt egale valoric, nu se

lOMoARcPSD|21458407
datorează nimic; la fel dacă patrimoniile finale sunt pasive. Plata creanţei se face în bani, potrivit
dreptului comun.
Modificarea convențională
- convenția matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea condițiilor

art 330 (înscris autentificat de notarul public, cu consimțământul tuturor părților, exprimat personal
sau prin mandatar cu procură specială i având conținut predeterminat) i ale art 332 : prin convenție
matrimonială nu se poate deroga, sub sancțiunea nulității absolute, de la dispozițiile legale privind
regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege. De asemenea, convenția
matrimonială nu poate adduce atingere egalității dintre soți, autorității părinteti sau devoluțiunii
succesorale legale.
- pt opozabilitate față de terți, trebuie respetate condiiile de publicitate. Astfel, despre modificarea
convenţiei matrimoniale se face menţiune în actul de căsătorie, iar, dacă unul dintre soţi este
comerciant, _i în registrul comerţului
De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile privind publicitatea convenţiei matrimoniale, astfel încât
modificarea convenţională a regimului matrimonial trebuie să fie înscrisă în Registrul naţional notarial al
regimurilor matrimoniale, pentru opozabilitate faţă de terţi.
În plus, pentru a fi opozabilă terţilor, este necesar ca prin modificarea regimului matrimonial soţii să nu
fi urmărit fraudarea intereselor terţilor.
În acest sens, conform art. 369 alin. (4) C.civ. creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea
regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au
fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz, de când au luat cuno_tinţă mai înainte
de aceste împrejurări pe altă cale. Ei pot invoca oricând, pe cale de excepţie, inopozabilitatea
modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor.
Efecte
-Între soţi, modificarea produce efecte, în principiu, de la data încheierii convenţiei în forma
autentică notarială.
Faţă de terţi, efectele se produc de la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate.
-soţii pot opta pentru o schimbare totală a regimului matrimonial, de exemplu, pot trece de la
regimul de comunitate la un regim de separaţie de bunuri sau invers. În acest caz, abandonarea
unui regim matrimonial în favoarea altuia, de alt tip, implică încetarea _i, după caz, lichidarea
regimului matrimonial anterior.
Sub acest aspect, trebuie remarcat faptul că nu atât modificarea în sine a regimului matrimonial ar
putea să aducă atingere creditorilor, cât eventualul partaj fraudulos al bunurilor comune, prin care,
de exemplu, soţii convin ca anumite bunuri să fie atribuite unuia dintre soţi, pentru a frauda pe
creditorii celuilalt soţ, prin mic_orarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari. În acest
caz, însă, creditorul are la îndemână acţiunea revocatorie împotriva actului de împărţeală făcut în
frauda lui.

lOMoARcPSD|21458407
- soţii pot opta pentru o schimbare parţială a regimului matrimonial, în sensul că pot să modifice
doar regimul unuia sau al anumitor bunuri ori regulile referitoare la gestiunea bunurilor sau cele
care privesc lichidarea regimului matrimonial
Una dintre cele mai controversate probleme este aceea de a stabili în ce măsură donaţiile făcute prin
convenţie matrimonială sunt afectate de modificarea ulterioară a regimului matrimonial.
În acest sens, se disting două ipoteze:
- donaţiile făcute între viitorii soţi sau între soţi cu ocazia încheierii convenţiei matrimoniale. În general,
se poate considera că aceste donaţii nu sunt ipso facto afectate prin schimbarea regimului matrimonial,
fiind astfel necesară o prevedere specială în convenţia modificatoare. De altfel, este aplicabilă regula
potrivit căreia donaţiile dintre soţi sunt revocabile;
- donaţiile făcute de un terţ soţilor. Acestea nu sunt revocabile prin schimbarea regimului matrimonial.
Modificarea judicaiară a regimului comunității
- dacă regimul matrimonial al soților este cel al comunității legale sau convenționale, instanța, la
cererea unuia dintre soți, poate pronunța separația de bunuri, atunci când celălalt soț încheie acte
care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.
- instituriea judiciară a regimului separației de bunuri este precedată de lichidarea regimului

matrimonial.
- între soți efectele se produc retroactiv, de la data cererii, cu excepția cazului în care instanța, la cererea
oricăruia dintre el, dispune ca aceste efecte să se aplice chiar la data separației în fapt.
- măsura trecerii la separația de bunuri este definitivă, nefiind permisă posibilitatea de a cere instanței
modificarea ulterioară a măsurii însă se poate reveni printr-o altă convenție matrimonială.
- creditorii soților nu pot cere separația de bunuri, dar pot interveni în cauză.
- pentru opozabilitate faţă de terţi, trebuie îndeplinite formalităţile de publicitate.
- dacă terţii au fost prejudiciaţi prin aplicarea regimului separaţiei de bunuri ei au la îndemână
acţiunea pauliană (revocatorie) în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile
de publicitate sau, după caz, de la data la care au luat cuno_tinţă mai înainte de hotărârea
judecătorească prin care s-a instituit separaţia de bunuri. De asemenea, ei pot, pe cale de excepţie, să
invoce oricând inopozabilitatea noului regim al separaţiei de bunuri, respectiv inopozabilitatea
lichidării regimului comunităţii de bunuri, dacă dovedesc că schimbarea sau lichidarea judiciară a
regimului matrimonial s-a făcut în frauda intereselor lor.

lOMoARcPSD|21458407
5.Filiaţia
Rudenia – v. art. 405-407 C.civ.
Filiaţia. - legătura de descendenţă dintre o persoană _i fiecare dintre părinţii săi
Moduri de stabilire a filiației
Filiația față de mamă se stabilete prin faptul naterii.
Filiația față de tatăl din căsătorie se stabilete prin efectul prezumției de paternitate.
Excepția: prin recunoatere, prin hotărâre judecătorească.
Dovada: prin actul de natere întocmit în registrul de stare civilă i cu certificatul de natere eliberat în
baza acestuia.
În cazul copilului din căsătorie, dovada filiației se face prin actul naterii, actul de căsătorie al părinților
trecute în registrele de stare civilă, precum i cu certificatele de stare civilă corespunzătoare.
Posesia de stat: indică legătura de filiație între copil i familia din care pretinde că face parte.
Elemente ale posesiei de stat
nomen copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său
tractatus o persoană se comportă față de un copil ca fiind al său, iar copilul se comportă față
de acea persoană ca fiind părintele său
fama copilul este recunoscut de familie, societate i autorități ca fiind al persoanei despre
care se pretinde că este părintele său.
Trebuie să fie: continuă, panică, publică i neechivocă (adică să rezulte din împrejurări clare)
Recunoaterea de filiație: act juridic unilateral prin care o persoană declară că un anumit copil este al
său.
Clasificare: recunoatere de maternitate i de paternitate.
Caractere juridice
 act juridic unilateral

 declarativ de filiație, care produce efecte retroactiv, chiar din momentul concepției, dacă este
vorba de drepturi
 personal, care trebuie făcută doar de persoana care face recunoaterea
 irevocabil, chiar i atunci când se face prin testament
 pur i simplu, neafectat de modalități
 solemn, se face doar în formele legale:declarație la serviciul de evidență al persoanelor, înscris
autentic (declarație notarială sau în fața instanței), testament olograf sau autentic
Condiții de fond

lOMoARcPSD|21458407
- capacitatea: legea impune doar ca persoana care face recunoaterea să aibă discernământ
- consimțământ: exprimat liber i neviciat
- obiectul recunoaterii: faptul filiației
cauza: stabilirea legăturii de filiație
Nulitatea recunoaterii
Nulitatea absolută - imprescriptibilă/poate fi Nulitatea relativă - prescr.3 ani

introdusă de orice persoană interesată
 a fost recunoscut un copil a cărui filiație  vicierea consimțământului prin eroare,
nu a fost înlăturată dol, violență
 a fost făcută după decesul copilului iar  lipsa discernământului
acesta nu a lăsat descendenți fireti
 a fost făcută în alte forme decât cele
prevăzute de lege.
Contestarea recunoaterii de filiație
- recunoaterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată
- acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată
- dacă acțiunea este introdusă de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau descendenții lui, sarcina
probei se inversează, în sensul că trebuie făcută de autoarea recunoaterii
- acțiunea este imprescriptibilă
Filiația față de mamă
Dovada filiației față de mamă
- pe baza declarației de înregistrare a naterii sau a hot. jud. de înregistrare tardivă a naterii se
întocmesc actul de natere i certificatul de natere
- filiația se dovedete prin actul de natere precum i certificatul de natere
Stabilirea filiație față de mamă prin recunoatere
- dacă naterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau a fost trecut din părinți necunoscuți
Copiii care pot fi recunoscuți
- copilul conceput poate fi recunoscut de mamă înainte de natere dar aceasta nu va produce efecte
decât în situațiile art. 415.
- poate fi recunoscut copilul decedat doar dacă a lăsat descendenți

lOMoARcPSD|21458407
- nu se pot face recunoateri succesive: copilul care a fost deja recunoscut nu mai poate fi recunoscut de
altă femeie.
Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă
- titular: copilul sau motenitorii acestuia (ca o pot i continua). Acțiunea se pornete în numele acestuia
de către reprezentantul legal.
- pârât: mama sau motenitorii acesteia
Cazuri:
1. dovada filiației nu se poate face prin certificatul constatator al naterii (imposibilitate absolută
de a proba filiația față de mamă cu certificatul de natere întocmit pe baza certificatului
constatator al naterii, ex.copilul a fost înregistrat ca fiind născut din părinți necunoscuți ori nu
s-a înregistrat naterea copilului din alte motive decât omisiunea ofițerului de stare civilă) .
2. când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naterii, adică se
constată o neconcordanță între starea de fapt i starea de drept.
Acțiunea este inadmisibilă atunci când actul de natere poate fi reconstituit sau întocmit
ulterior.
- este imprescriptibilă. Dacă copilul a decedat, motenitorii pot introduce acțiunea într-un an de la data
decesului.
- probe: orice mijloc de probă
 are caracter personal, putând fi introdusă numai de copil. Copilul cu capacitate restrânsă poate
introduce acțiunea+ reprezentant pt copil fără capacitate+procuror. Motenitorii copilului pot
porni sau după caz continua acțiunea.
 se pornete împotriva pretinsei mame i a motenitorilor acesteia
 dreptul la acțiune este imprescriptibil în timpul vieții copilului. Dacă a decedat înainte de a
introduce acțiunea, pt motenitori termenul este de 1 an de la deces.
 admiterea acțiunii are ca efect stabilirea filiației față de mamă retroactiv de la momentul
concepției (dacă este vorba numai de drepturi)
 dacă mama este căsătorită, ca urmare a faptului că prezumția are efect retroactiv va opera
prezumția de paternitate față de soțul mamei, cu condiția ca momentul concepției sau al
naterii să fie situat în timpul căsătoriei.
Acțiunea în contestarea filiației față de mamă
Art. 411 consacră o prezumție irefragabilp față de mamă: nicio persoană nu poate contesta filiația față
de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de natere. Cu toate acestea,
dacă printr-o hot. jud. s-a dovedit că a avut loc o substituire de copii sau că a fost înregistrată ca
mamă o persoană care nu l-a năsut, se poate face dovada filiației cu orice mijloc de probă.
2 cazuri în care este posibilă contestarea filiației față de mamă:
1. există concordanță dar prezumția nu corespunde realității (substituție de copii, recunoatere falsă)

lOMoARcPSD|21458407
2. nu există concordanță între filiația indicată de actul de natere i cea indicată de posesia de stat.
- poate fi introdusă de copil împotriva mamei indicate în certificatul de natere sau după caz de
posesia de stat iar de terți împotriva copilului i a mamei astfel indicată.
- mijloace de probă: certificatul medical constatator al naterii, expertiza medico-legală de stabilire a

filiației ori, în lipsa certificatului ori, în cazul imposibilității efectuării expertizei, prin orice mijloc de
probă, inclusiv posesia de stat. Dovada nu se face cu martori decât atunci când a avut loc o substituire
de copii ori a fost înregistrată ca mamă o altă femeie decât cea care a născut copilul.
Se poate contesta: recunoaterea de maternitate –de către orice persoană interesată i filiația stabilită
prin hotărâre judecătorească.
Între părți hot. judecătorească are autoritate de lucru judecat, deci copilul sau mama nu pot pune în
discuție filiația astel stabilită. În schimb, terții pot contesta filiația față de mamă astfel stabilită, ceea
ce înseamnă că vor combate realitatea filiației care rezultă din certificatul de natere întocmit pe baza
hot. jud. definitive.
După contestarea filiației, copilul poate fi recunoscut de o altă femeie.
Filiația față de tată
- timpul legal al concepției: 180-300 de zile- prezumție relativă
- termenul se calculează pe zile, este 121 de zile
- dacă cel puțin o zi din această perioadă se situează în timpul căsătoriei, copilul va fi considerat ca fiind
din căsătorie. Totodată, dacă mama i prezumtivul tată au întreținut relații intime în perioada de
concepție, acțiunea în stabilirea paternității este posibilă
Prezumția timpului legal al concepției este o prezumție legală, mixtă, intermediară.
- filiația față de tatăl din căsătorie se stabilete exclusiv în baza prezumției de paternitate iar față de cel
din afara căsătoriei prin recunoatere sau hotărâre judecătorească.
- art 414: copilul născut sau conceput în timpul căsătorie are ca tată pe soțul mamei.
Condițiile aplicării
a. stabilirea filiației față de mamă
b. căsătoria mamei
c. concepția sau naterea copilului în timpul căsătoriei mamei
- dacă copilul a fost conceput sau născut în timpul unei căsătorii anulate, prezumția de paternitate
rămâne aplicabilă.
Conflicte de paternitate (dubla paternitate)

lOMoARcPSD|21458407
a) În cazul în care un copil este conceput în timpul unei căsătorii, care a încetat, s-a desfăcut prin
divorț sau a fost desființată, dar este născut după ce mama s-a recăsătorit (la mai puțin de 300 de zile).
b) În situația în care soțul a fost declarat mort prin hot. jud. iar soția se recăsătorete i, la mai puțin de
300de zile de la data încheierii celei de a doua căsătorii nate un copil, iar apoi soțul declarat mort
reapare
c. mama bigamă dă natere unui copil.
Soluții: tatăl copilului este soțul mamei din a doua căsătorie
- filiația reală se poate stabili doar pe calea acțiunii în tăgada paternității.
Prezumția de paternitate i mențiunile din actul de natere al copilului
1. Soțul mamei a fost trecut în actul de natere al copilului drept tatăl. Trebuie să se verifice dacă sunt
îndeplinite condițiile pt aplicarea prezumției de paternitate. Dacă copilul este din afara căsătoriei iar
soțul mamei a fost greit înregistrat atunci se poate introduce de către orice persoană interesată
acțiunea imprescriptibilă în contestarea paternității din căsătorie
2. Un alt bărbat decât soțul mamei a fost trecut în actul de natere drept tată al copilului. Acest fapt
nu poate conduce la înlăturarea prezumției de paternitate, dacă sunt îndeplinite condițiile pt aplicarea
ei. Tatăl copilului este tot soțul mamei iar cel interesat – mama, copilul sau soțul mamei poate
introduce acțiunea în constatarea aplicabilității prezumției de paternitate i în rectificarea actului de
natere.
3. Actul de natere nu indică numele tatălui. Aceasta nu înseamnă că paternitatea nu este cunoscută
sau că este vorba de un copil din afara căsătoriei. Dacă sunt îndeplinite condițiile, se poate introduce
acțiune în constatarea aplicabilității prezumției de paternitate i în completarea actului de natere .
Forța prezumției de paternitate: nu are caracter absolut dar nici nu este o prezumție relativă simplă
Prezumția de paternitate nu poate fi răsturnată decât pe calea formulării unei acțiuni în tăgăduirea
paternității i numai dacă se admite această acțiune.
Acțiunea în tăgada paternității
Titulari: soțul mamei, mamă, tatăl biologic i copil. Ea poate fi pornită sau, după, caz, continuată de
motenitori.
1. Soțul mamei
- dacă este pus sub interdicție, acțiunea poate fi pornită de tutore iar, în lipsă, de un curator numit de
instanță
- acțiunea este prescriptibilă în 3 ani. Termenul curge de la data la care a cunoscut că este prezumat ca
tată al copilului sau de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția nu corespunde adevărului.
Termenul nu curge împotriva soțului pus sub interdicție i chiar dacă acțiunea nu a fost pornită de
tutore, ea poate fi introdusă de soț în termen de 3 ani de la ridicarea interdicției.

lOMoARcPSD|21458407
- dacă soțul a murit înainte de împlinirea termenului, fără a porni acțiunea, aceasta poate fi pornită de
motenitori în termen de un an de la deces.
Acțiunea se introduce împotriva copilului iar dacă acesta este decedat împotriva mamei sale i, dacă
este cazul, a altor motenitori.
2. Mama copilului
- sunt aplicabile dispozițiile referitoare la punerea sub interdicție a mamei
- prescripția acțiunii 3 ani de la data naterii copilului
- acțiunea se introduce împotriva soțului iar dacă este decedat împotriva motenitorilor
3. Copilul
- acțiunea se pornete de copil, în timpul minorității, prin reprezentantul său legal - se aplică dispozițiile
comune privind reprezentarea.
- acțiunea nu se prescrie în timpul vieții copilului.
- acțiunea se introduce împotriva soțului iar dacă este decedat împotriva motenitorilor
4. Tatăl biologic
- numai dacă acesta face dovada paternității sale față de copil.
- sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicție-tutore.
- acțiunea nu se prescrie în timpul vieții tatălui biologic iar dacă acesta a decedat ea poate fi pornită de
motenitorii săi în termen de cel mul un an de la data decesului.
- acțiunea se introduce împotriva soțului mamei i a copilului. Dacă acetia sunt decedați, acțiunea se
pornete împotriva motenitorilor.
+ Ministerul public. Cel pt care procurorul a introdus acțiunea (minor, interzis sau dispărut) va fi
introdus în cauză.
Sinteză tăgada paternității
Reclamant Pârât Termenul de prescripție de 3

ani curge de la
Soțul mamei/motenitorii Copil/mama copilului sau alți - data când reclamantul a
acestuia motenitori ai copilului (dacă a cunoscut că este prezumtivul
decedat copilul) dată
- o dată ulterioară, când a aflat
că prezumția nu corespunde
realității
- de la data ridicării interdicției,
dacă soțul mamei este pus sub
interdicție i acțiunea nu a fost
pornită de tutore

lOMoARcPSD|21458407
- motenitorii pot introduce

acțiunea într-un an de la deces
dacă soțul mamei decedează în
interiorul termenului de 3 ani
Mama/motenitorii acestuia Soțul mamei/motenitorii - de la data naterii
acestuia -de la data ridicării interdicției,
dacă mama este pusă sub
interdicție i acțiunea nu a fost
pornită de tutore
- motenitorii pot introduce
acțiunea într-un an de la deces
dacă mama decedează în
interiorul termenului de 3 ani
Copil Soțul mamei/motenitorii imprescriptibilă
acestuia
Tatăl biologic Soțul mamei /motenitorii imprescriptibilă
acestuia
Efecte: acțiunea are efect declarativ. Prin urmare paternitatea copilului este înlăturată retroactiv,
copilul fiind considerat ca a fi născut din afara căsătoriei începând cu momentul naterii. Efecte care
decurg din aceasta:
1. copilul va lua numele mamei din momentul naterii

2. autoritatea părintească va fi exercitată doar de mamă
3. locuința copilului va fi la mamă
4. obligația de întreținere revine doar mamei. Soțul mamei care a contribuit la întreținerea
copilului va continua să îl întrețină cât timp este minor i numai dacă părinții fireti sunt
dispăruți sau în nevoie.
Acțiunea în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie
- tinde să înlăture aparența paternității din căsătorie, adică să se demonstreze că nu sunt întrunite
condițiile pt a se aplica prezumția de paternitate unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind
născut din căsătorie.
- poate fi pornită de orice persoană interesată împotriva prezumtivului tată/motenitorilor i este

imprescriptibilă. Când acțiunea este pornită de prezumtivul tată, pârât este copilul. Părinții copilului
i copilul vor fi citați obligatoriu, chiar i atunci când nu sunt părți.
Filiația față de tatăl din afara căsătoriei
- se stabilete prin recunoatere sau prin hotărâre judecătorească

lOMoARcPSD|21458407
Stabilirea paternității prin recunoatere
În principiu, poate fi recunoscut orice copil din afara căsătoriei.
- de regulă este recunoscut copilul născut (minor sau major)
- se admite însă că poate fi recunoscut i copilul conceput, dar încă nenăscut, dar recunoaterea este sub
condiția suspensivă ca, la natere, copilul să aibă situația juridică de copil din afara căsătoriei.
- copilul decedat poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenți fireti.
- copilul recunoscut poate fi recunoscut i de un alt bărbat - sunt posibile mai multe recunoateri
succesive de paternitate. Cel interesat va contesta recunoaterea care nu corespunde realității. Altfel
spus, a doua recunoatere va fi afectată de condiția suspensivă a înlăturării, potrivit legii, a primei
recunoateri.
- se poate recunoate i un copil a cărei paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, sub
condiția suspensivă a contestării în condițiile legii a paternității stabilite prin hotărâre judecătorească.
- recunoaterea unui copil din căsătorie nu are nici un efect cât timp copilul beneficiază de prezumția de
paternitate. Se poate deci considera că recunoaterea unui copil din căsătorie este făcută sub condiție
suspensivă a admiterii acțiunii în tăgăduirea paternității.
Stabilirea paternității prin hotărâre judecătorească
- copilul din afara căsătoriei îi poate stabili filiația pe calea unei acțiuni în justiție dacă tatăl nu-l
recunoate.
- acțiunea are caracter personal i aparține copilului. Acțiunea se pornete în numele copilului de către
mamă sau de către reprezentantul legal. Mama nu este titularul acțiunii!!
- dacă copilul are capacitatea restrânsă de exercițiu, fiind vorba de o acțiune cu caracter nepatrimonial,
copilul poate introduce singur acțiunea, fără nicio încuviințare
- dacă copilul este lipsit de capacitate de exercițiu, acțiunea se pornete de către mamă în numele
copilului.
- mama copilului nu poate renunța la acțiunea în stabilirea paternității i nici nu poate încheia o tranzacție
cu pretinsul tată prin care să renunțe la cercetarea paternității copilului, pe timpul minoratului copilului,
deoarece acțiunea aparține copilului.
- acțiunea poate fi pornită sau, după caz continuată i de motenitorii copilului. Se consideră că în mâinile
motenitorilor acțiunea dobândete caracter patrimonial.
- dreptul la acțiune nu se prescrie în timpul vieții copilului. După moartea acestuia, motenitorii o pot
introduce într-un an.
- acțiunea se formulează împotriva pretinsului tată.
Efecte: retroactive, cu privire la nume, autoritatea părintească, obligația de întreținere, vocația

succesorală.

lOMoARcPSD|21458407
Dreptul de despăgubiri al mamei - art 428- jumătate din cheltuielile naterii i lehuziei. Dreptul la
acțiune se prescrie în 3 ani de la naterea copilului i poate fi solicitată i pe cale separată.
Reproducerea umană asistată cu terț donator
Principii:
1. filiația față de mama copilului născut prin concepțiune medical asistată se stabilete prin faptul
naterii.
2. principiul confidențialității informațiilor referitoare la reproducerea umană asistată.
3. Principiul excluderii legăturii de filiație între donator i copil
4. principiul caracterului imutabil al filiației, conform căruia filiația astfel stabilită nu poate fi contestată
din motive ce țin de reproducerea umană asistată medical. Excepția: tăgăduirea paternității de către
soțul mamei care nu a consimțit la reproducere.
Excepția: instanța de tutelă poate autoriza accesul persoanei astfel concepute i al descendenților la
informații în condițiile în care s-ar produce un prejudiciu grav legat de sănătate.
Condiții
Pot avea calitatea de părinți:
1. un cuplu căsătorit
2. un cuplu necăsătorit
3. o femeie singură
Consimțământ
- părinții care, pt a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terț donator
trebuie să îi dea consimțământul în prealabil, în formă autentică (la notariat), în condiție de
confidențialitate.
- Consimțământul este esențialmente revocabil. Poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în fața
medicului chemat să asigure asistența pt reproducerea cu terț donator.
Consimțământul devine caduc în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorț sau al separației în
fapt, survenite anterior momentului concepției realizate în cadrul reproducerii asistate .
Regimul filiației
1. Soții/concubinii care i-au exprimat consimțământul au calitatea de părinți, iar copilul va fi din
căsătorie/din afara căsătoriei.
2. Reproducerea asistată nu determină nicio legătură de filiație între copil i donator.
3. În cazul în care bărbatul care a consimțit la reproducere nu dorete să îl recunoască, copilul îi
poate stabili paternitatea pe cale judecătorească.

lOMoARcPSD|21458407
4. soțul mamei poate tăgădui paternitatea în cazul în care nu a consimțit la reproducerea asistată
cu terț donator. Dreptul la acțiune aparține soțului mamei i se prescrie în termen de 3 ani de
la data la care a aflat că este prezumtivul tată al copilului sau de la o dată ulterioară, când a
aflat despre concepția copilului pe cale artificială.
5. informațiile privitoare la reproducerea umană asistată medical sunt confidențiale. Instanța
judecătorească poate autoriza transmiterea lor în mod excepțional medicului sau autorităților
competente în cazul în care există riscul unui prejudiciu grav pt sănătatea persoanei astfel
concepute sau a descendenților.
6. filiația astfel stabilită nu poate fi contestată de nimeni, nici chiar de copilul astfel conceput i
născut, pentru motive ce țin de reproducerea umană asistată.
Situația legală a copilului ca efect a stabilirii filiației
1. Drepturile i îndatoririle părinteti.
1. filiația este stabilită față de ambii părinți - autoritatea părintească se exercită în mod
comun i în mod egal, dacă acetia
conviețuiesc, iar dacă părinții nu conviețuiesc,
modul de exercitare a autorității părinteti se
stabilete de instanța de tutelă, fiind aplicabile
dispozițiile privitoare la divorț.
- instanța sesizată cu o cerere privind
stabilirea filiației este obligate să dispună
asupra modului de exercitare a autorității
părinteti
filiația este stabilită numai față de unul dintre drepturile părinteti se exercită numai de către
părinți părintele față de care s-a stabilit filiația.
2. Numele copilului
Copilul din căsătorie

Părinții au nume comun copilul ia numele de familie comun
Prinții nu au un nume comun copilul ia numele unuia dintre ei sau reunite.
Dreptul de opțiune aparține părinților, nefiind
posibile alte soluții (să ia un alt nume de
familie)
- în lipsa consimțământului părinților
hotărăte instanța de tutelă
Copil din afara căsătoriei
-filiația este stabilită față de ambii părinți - părinții au drepturi egale în alegerea
numelui, fiind aplicabile regulile din ipoteza
copilului din căsătorie.
- dacă filiația se stabilete mai întâi față de
mamă, va purta numele mamei

lOMoARcPSD|21458407
- filiația este stabilită ulterior i față de - prin acordul părinților, copilul poate lua
celălalt părinte numele de familie al celuilalt părinte sau
numele de familie reunite ale părinților.
- în lipsa consimțământului, hotărăte
instanța de tutelă
Copilul pierde calitatea de copil din - copilul va pierde numele de familie al soțului
căsătorie mamei luat la natere i va lua numele
ex. prin admiterea acțiunii în tăgada mamei.
paternității
Copilul din afara căsătoriei _i-a stabilit în - în cazul în care copilul a luat numele de
acela_i timp filiaţia faţă de ambii părinţi, dar familie al tatălui, prin efectul
ulterior se contestă/anulează recunoa_terea contestării/anulării recunoa_terii, el va fi în
făcută la înregistrarea na_terii copilului, situaţia unui copil care are stabilită filiaţia
numai faţă de mamă _i, prin urmare, va lua
numele de familie al acesteia
6. Adopţia
Def.- art. 451: operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator i adoptat
precum i legături de rudenie între adoptat i rudele adoptatorului.
Principii:
 principiul interesului superior al copilului

 principiul creterii i educării copilului într-un mediu familial
 principiul continuității în educarea copilului, ținându-se cont de originea sa etnică, culturală i
lingvistică
 principiul informării copilului i luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta i
gradul său de maturitate: ca o consecință , copilul care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie
ascultat
 principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției
 principiul garantării confidențialității în ceea ce privete datele de identificare ale adoptatorului
sau ale ale familiei adoptatoare, precum i în ceea ce privete identitatea părinților fireti.
Condiții de fond
1. Persoanele care pot - minorul care a dobândit capacitate de exercițiu deplină ca efect al
fi adoptate: de regulă căsătoriei nu poate fi adoptat
minorii - minorul emancipat în temeiul art. 40 nu poate fi adoptat
Prin excepție, pot fi - copilul ai cărui părinți fireti nu au împlinit 14 ani nu poate fi adoptat
adoptate i persoanele - copilul din afara căsătoriei, recunoscut pe cale administrativă, precum i
majore dacă au fost copilul a cărui paternitate a fost stabilită prin hot.judecătorească prin care
crescuți în timpul s-a luat act de recunoaterea de către tată sau care consfințete învoiala

lOMoARcPSD|21458407
minorității de către cei părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi adoptați de către soția
care doresc să îi tatălui numai dacă filiație este confirmată prin rezultatul expertizei prin
adopte metoda ADN.
- copilul a cărei natere a fost înregistrată din părinți necunoscuți – pt
acesta managerul de caz stabilete adopția ca finalitate a planului
individualizat de protecție în termen de 30 de zile de la eliberarea
certificatului de natere.
2. Consimțământul - numai adoptatul care a împlinit 10 ani trebuie să îi exprime
adoptatului consimțământul (capacitate specială)
- consimțământul se dă în fața instanței, în faza încuviințării adopției.
Anterior exprimării consimțământului, direcția în a cărei rază teritorială
domiciliază copilul care a împlinit 10 ani îl va sfătui i informa pe acesta,
ținând seama de vârsta i maturitatea sa, în special asupra consecințelor
adopției i ale consimțământului său la adopție i va întocmi un raport în
acest sens.
3. Consimțământul - părinții fireti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți fireti sunt
părinților fireti decedați, necunoscuți, morți, dispăruți, pui sub interdicție, trebuie să îi
exprime consimțământul în vederea adopției.
- consimțământul se dă în fața instanței judecătoreti odată cu soluționarea
cererii de deschidere a procedurii adopției. Prin excepție, în cazul adopției
copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se
dă în fața instanței judecătoreti odată cu soluționarea cererii de
încuviințare a adopției.
- consimțământul nu poate fi exprimat prin mandatar sau o altă persoană

împuternicită!!
- părinții decăzuți din exercițiul drepturilor părinteti sau cărora li s-a

aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteti, păstrează dreptul de a
consimți la adopția copilului, fiind totodată obligatoriu i consimțământul
reprezentantului legal al copilului.
- în principiu, consimțământul este dat de părinții fireti ai copilului. Prin

excepție, în cazul adopției copilului de către soțul adoptatorului,
consimțământul este dat de către soțul care este deja părinte adoptator al
copilului.
- consimțământul părinților fireti /tutorelui poate fi dat numai după

trecerea unui termen de 60 de zile de la data naterii copilului înscrisă în
certificatul de natere.
- părintele firesc/tutorele poate revoca consimțământul în termen de 30

de zile de la data exprimării lui în condițiile legii. Revocarea este un act
unilateral de voință, iar dreptul părintelui de a revoca consimțământul
este un drept potestativ.
- părinţii fire_ti/tutorele copilului trebuie să consimtă la adopţie în mod

liber, necondiţionat _i numai după ce au fost informaţi în mod

lOMoARcPSD|21458407
corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării

legăturilor de rudenie ale copilului cu familia lui de origine
- în mod excepțional, în situația în care unul dintre părinții fireti, dei au
fost realizate demersuri suficiente, nu a putut fi găsit pentru exprimarea
consimțământului, consimțământul celuilalt părinte este îndestulător.
Când ambii părinți se află în această situație, adopția se poate încheia fără
consimțământul lor.
- dacă părinții sunt divorțați, este necesar consimțământul ambilor părinți.

- instanța poate încuviința luarea consimțământului la locuința celui chemat
să exprime consimțământul printr-un judecător delegat
- în mod excepțional, instanța poate trece peste refuzul părinților fireti
de a consimți adopția, dacă se dovedete prin orice mijloc de probă că
acetia refuză în mod abuziv să îi dea consimțământul la adopție i
instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, ținând
seama i de opinia acestuia. Se poate considera refuz abuziv de a consimți
la adopție situația în care, dei legal citați, părinții fireti sau, după caz,
tutorele, nu se prezintă la două termene consecutive fixate pt exprimarea
consimțământului.
- părintele minor care a împlinit 14 ani îi exprimă consimțământul asistat
de ocrotitorul său legal.
În cazul adopției unei persoane majore nu este necesar consimțământul
părinților ei.
4. Inexistența adopției Excepție
anterioare 1. Poate fi încuviințată adopția simultană sau succesivă, atunci când
adoptatorii sunt soț i soție
2. poate fi încuviințată o nouă adopție atunci când:
 adoptatorul sau soții adoptatori au decedat
 adopția anterioară a încetat din orice motiv
Condiții cu privire la 1. Capacitate: pot adopta doar persoanele cu capacitate de exercițiu

adoptator deplină
Nu pot adopta:
 persoana lipsită de capacitate de exercițiu
 persoanele cu boli psihice i handicap mintal
 persoana condamnată definitiv pt o infracțiune contra persoanei,
contra familiei, săvârită cu intenție, precum i pt infracțiunea de
pornografie infantilă i infracțiuni privind traficul de droguri sau
precursori
 persoana sau familia al cărei copil beneficiază de o măsură de
protecție specială sau este decăzută din drepturile părinteti
 persoana care dorete să adopte singură, al cărui soț este bolnav
psihic, are handicap mintal sau a fost condamnat definitiv pentru o
infracțiune contra persoanei sau contra familiei, săvârită cu
intenție, pt infracțiunea de pornografie infantilă, infracțiunea
privind traficul de droguri sau precursori ori decăzut din drepturile
părinteti.

lOMoARcPSD|21458407
2. Vârsta adoptatorului: adoptatorul trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai în

vârstă decât adoptatul. Pt motive temeinice, instanța poate încuviința
adopția chiar dacă diferența de vârstă este de 16 ani. Nu este prevăzută o
vârstă maximă pt adoptator.
3. Consimțământul adoptatorului sau a soților adoptatori: se dă în fața

instanței judecătoreti o dată cu soluționarea cererii de încuviințare a
adopției.
- în cazul în care cel care dorete să adopte este căsătorit, este necesar i
consimțământul soțului care adoptă. Acesta este un consimțământ de
neîmpotrivire la adopție, având valoarea juridică a unui act unilateral
permisiv (autorizare ca act de drept privat), prin care acesta nu devine
adoptator, ci doar consimte ca celălalt soț să adopte.
Consimțământul soțului celui care adoptă nu este necesar, dacă acesta este
în imposibilitate de a-i exprima voința, de ex. este pus sub interdicție,
decăzut din drepturile părinteti, dispărut.
Impedimente la adopție
 Rudenia: este interzisă adopția între frați
 Calitatea de soț: adopția de soți sau de foti soți de către acelai
adoptator sau familii adoptatoare. Adopția între fotii soți este
inadmisibilă.
! Este permisă adopția copilului unuia dintre parteneri în cadrul unei relații
de concubinaj:
 poate fi adoptat copilul care are un singur părinte, necăsătorit,
iar acesta se află într-o relaţie stabilă _i convieţuie_te cu o
persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta
până la gradul al patrulea, _i declară prin act autentic notarial că
noul adoptator a participat direct _i nemijlocit la cre_terea _i
îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5
ani . Condiția vizând existența relației stabile i a conviețuirii se
verifică de către instanță i poate fi dovedită cu orice mijloc de
probă.
 În această situaţie, dispoziţiile legale privitoare la adopţia
copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv, precum _i
cele privitoare la nume, domiciliu, drepturile _i obligaţiile dintre
părinţi _i copii, exercitarea autorităţii părinte_ti, drepturile
succesorale, actele de identitate aplicabile pentru copilul născut
în afara căsătoriei cu filiaţia stabilită faţă de ambii părinţi se
aplică în mod corespunzător
Procedura adopției interne
1. Deschiderea procedurii adopției interne
a. Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului

lOMoARcPSD|21458407
- reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităților parentale, se analizează îndeplinirea garanțiilor
morale i a condițiilor materiale ale adoptatorului
- în cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcția în a cărei rază teritorială îi are domiciliul adoptatorul sau
familia adoptatoare eliberează atestatul de persoană sau familie aptă să adopte
- Atestatul este valabil 2 ani i se prelungete direct până la încuviințarea adopției în situația în care: a fost
introdusă pe rolul instanței cererea de încuviințare a adopției copilului aflat în plasament de cel puțin un an, a fost
introdusă pe rolul instanței cererea de încredințare în vederea adopției, persoana/familia atestată are deja
încredințați, în vederea adopției, unul sau mai mulți copii.
b. Stabilirea adopției interne ca finalitate a planului individualizat de protecție a copilului
Adopția reprezintă finalitatea planului individualizat de protecție numai dacă copilul se află în una din următoarele
situații:
a) după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an _i părinţii fire_ti ai copilului, în grija cărora acesta nu
a putut fi lăsat din motive neimputabile părinţil or, precum _i rudele până la gradul al patrulea ale acestuia, care au
putut fi găsite, nu realizează niciun demers pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie.
b) după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni _i părinţii fire_ti ai copilului _i rudele până la gradul
al patrulea ale acestuia, care au putut fi găsite, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor
pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie.
c) după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni _i părinţii _i rudele copilului până la gradul al
patrulea nu au putut fi găsite.
d) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii _i rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut
fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de cre_terea _i îngrijirea copilului _i în termen de 30 de zile nu
au revenit asupra declaraţiei. Direcţia are obligaţia înregistrării acestor declaraţii, precum _i a celor prin care
părinţii _i rudele până la gradul al patrulea revin asupra declaraţiilor iniţiale.
e) copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de
protecţie se stabile_te în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de na_tere al acestuia
Hotărârea judecătorească definitivă prin care instanța admite cererea direcției produce următoarele efecte:
 drepturile i obligațiile părinteti ale părinților fireti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice sau
juridice se suspendă i vor fi exercitate de către preedintele consiliului județean sau, după caz, de către
primarul sectorului municipiului Bucureti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul.
 drepturile i obligațiile părinteti exercitate la momentul admiterii cererii de către pr eedintele CJ i sau
de către primarul municipiului Bucureti se mențin
Împotriva acestei hotărâri se poate face cerere de revizuire dacă, ulterior rămânerii definitive a hot. jud.
de deschidere a procedurii adopției, dispare cauza care, potrivit legii, a făcut imposibilă exprimarea de
către unul dintre părinți a consimțământului la adopție.
2. Potrivirea dintre copil i persoana/familia adoptatoare

- este o etapă premergătoare încredințării

lOMoARcPSD|21458407
- include o componentă inițială i una practică i se realizează de către compartimentul adopției i

postadopții
3. Încredințarea copilului în vederea adopției

 se dispune de către instanța de la domiciliul copilului pt 90 de zile
 pe durata încredințării copilului în vederea adopției, domiciliul se află la persoana sau familia
căreia i-a fost încredințat.
 direcția de la domiciliul adoptatorului urmărete evoluția copilului i a relațiilor cu adoptatorul,
întocmind rapoarte bilunare.
 adoptatorul sau oricare dintre soții familiei adoptatoare poate beneficia de un concediu de
acomodare ce cel mult un an
Această etapă nu este necesară în următoarele cazuri:
 adopția persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu

 adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv
 adopția copilului pt care a fost deschisă procedura adopției i acesta se află în plasament la unul dintre
soți de cel puțin 6 luni
 adopția copilului de către tutore, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la instituirea tutelei.
4. Încuviințarea adopției
- este e competența instanțelor judecătoreti. Cererea poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia
adoptatoare în situația adopției persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu i în cazul adopției de
către soțul părintelui firesc sau adoptiv.
- în celelalte cazuri, cererea de încuviințare va fi introdusă de către adoptator sau direcția de asistență socială la
sfâritul perioadei de încredințare în vederea adopției sau, la împlinirea termenelor prevăzute pt adopția copilului
pt care a fost deschisă procedura adopției interne i care se află în plasament la unul dintre soții familiei
adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puțin 6 luuni i pt adopția copilului de către tutore.
Adopția internațională
- poate fi încuviințată numai pt copiii care se află în evidența ANPDCA i numai în următoarele situații:
 adoptatorul sau unul dintre soți este rudă până la gradul 4 cu copilul
 adoptatorul sau unul dintre soți este cetățean român i nu a putut fi identificat un adoptator cu
reedința în România în termen de un an de la data rămânerii definitive a hot. judec. prin care s-a admis
cererea de deschidere a adopției.
Procedura
- cererea se înaintează de către ANPDCA instanței. Pe baza hotărârii jud. def de încuviințare a adopției ANPDCA
eliberează adoptatorului, în termen de 5 zile lucrătoare, un certificat care atestă că adopția este conformă cu
normele Convenției de la Haga.
Efectele adopției
 adopția produce efecte de la data rămânerii definitive a hot. jud.

 adoptatul dobândete numele de familie al adoptatorului

lOMoARcPSD|21458407
 pentru motive temeinice, la cererea adoptatorului, cu consimțământul copilului care a împlinit

10 ani, instanța de tutelă poate dispune i schimbarea prenumelui copilului
 se stabilesc raporturi de filiație între adoptat i descendenții lui, pe de o parte, i ad optator i
rudele acestuia, pe de altă parte, i încetează raporturile izvorâte din filiația firească
 adoptatorul are față de adoptat drepturile i îndatoririle părintelui față de copilul său firesc
 domiciliul i locuința adoptatorului va fi la adoptator
 se nasc obligația legală de întreținere i vocația succesorală între adoptat i adoptator.
 cunoaterea identității părinților fireti: poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către
adoptat a capacității depline de exercițiu numai pt motive medicale de către ANPDCA, la cererea
oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, a soțului, sau a descendenților acestuia ori a
reprezentantului unei instituții medicale sau a unui spital.
 cetățenia: minorul cetățean român pierde cetățenia dacă adoptatorii solicită în mod expres i
adoptatul dobândete cetățenia străină.
 Întocmirea unui nou act de natere: se va întocmi un nou act de natere, în care adoptatorii vor
fi trecuți ca părinți fireti. Vechiul act de natere se păstrează i pe marginea lui se face
mențiune cu privire la întocmirea noului act.
 Confidențialitatea informațiilor: dezvăluirea adopției poate fi făcută numai în cazul
persoanelor care au dobândit capacitate deplină de exercițiu.
Încetarea adopției
 când adoptatorul sau soții adoptatori au decedat

 când față de adoptat a fost luată o măsură de protecție
 la cererea adoptatorului atunci când: adoptatul a atentat la viața adoptatorului /familiei
adoptatoare sau a descendenților ascendenților lor / sau când s-a făcut vinovat față de
adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 2 ani.
Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la
cererea celor care ar fi venit la mo_tenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia
 la cererea adoptatului dacă: adoptatul a atentat la viața adoptatului sau a descendenților ori
ascendenților acestuia / sau când s-a făcut vinovat față de adoptat de fapte penale pedepsite
cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 2 ani
Nulitatea adopției
Nulitatea relativă - consimțământul persoanelor care trebuie să consimtă la adopție

este viciat prin eroare asupra identității adoptatului, dol sau violență
- poate fi invocată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii, dolului
sau de la data încetării violenței, dar nu mai târziu de 2 ani de la
încheierea adopției.
Nulitatea absolută - adopția fictivă (încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului
superior al copilului)
- adopția încheiată cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de
formă prevăzute de lege, cu excepția acelora pt care legea prevede
sancțiunea nulității relative
- acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată iar dreptul la
acțiune este imprescriptibil

lOMoARcPSD|21458407
- instanța poate respinge cererea dacă menținerea adopției este în

interesul copilului
- ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie.
Efectele constatării nulității
1. Părinții fireti ai copilului redobândesc drepturile i îndatoririle părinteti, dacă instanța nu decide
instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecție specială a copilului, în condițiile legii.
Se subînțelege că prin efectul nulității încetează raporturile de filiație i de rudenie create prin adopție i
reapar raporturile de filiație i rudenie firească.
2. Adoptatul redobândete numele de familie i, după caz, prenumele avut înainte de încuviințarea
adopției. Pt motive temeinice, instanța poate încuviința ca acesta să păstreze numele dobândit prin
adopție.
Nulitatea desființează cu efect retroactiv efectele adopției. Excepții:
 se consideră că, în interesul copilului adoptat, actele prin care s-au exercitat drepturile
părinteti de către adoptatori rămân valabile
 în ceea ce privete obligația de întreținere, efectul retroactiv al nulității adopției nu se întinde
i asupra prestațiilor de întreținere, dat fiind caracterul succesiv, periodic al acestora, cât timp
obligația a fost executată benevol.
7. Autoritatea părintească
Autoritatea părintească – ansamblul de drepturi _i îndatoriri care privesc atât persoana cât _i bunurile
copilului, care aparţine în mod egal ambilor părinţi _i care se exercită numai în interesul superior al
copilului (art. 483 C civ.)
- noţiunea nu se confundă cu înse_i drepturile _i îndatoririle părinte_ti, care, de_i intră în conţinutul
autorităţii părinte_ti, sunt independente _i au o structură distinctă. Drepturile părinte_ti sunt inalienabile
(prin excepţie, în cazul adopţiei se realizează transferul drepturilor părinte_ti de la părinţii fire_ti la
adoptatori. Este sunt în acela_i timp _i obligaţii în sensul că exercitarea lor este obligatorie, _i în acest
înţeles de obligaţie sunt corelative drepturilor copilului.
- termenului de autoritate părintească din C. civ. i se alătură _i cel de responsabilitate părintească folosit
în legea 272/2004.
- noţiunea de copil este definită în C.civ, art. 263 ca fiind persoana care nu a împlinit 18 ani _i nici nu a
dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii.
Categoriile de copii care beneficiază de protecţie din partea legii, cf legii 272/2004:

lOMoARcPSD|21458407
 copii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României

 copii cetăţeni români aflaţi în străinătate
 copii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României
 copii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale
privind statutul _i regimul refugiaţilor din România
 copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile
legii 272/2004
Principiile care stau la baza protecţiei _i promovării drepturilor copilului
 Principiul interesului superior al copilului

 egalitatea de _anse _i nediscriminarea
 responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor _i îndeplinirea obligaţiilor
părinte_ti
 primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea _i garantarea drepturilor
copilului: rolul părinţilor este primordial, abandonându-se principiul comunitar, potrivit căruia
statul apără interesele copilului _i manifestă deosebită grijă pt cre_terea _i educarea
copiilor.Principiul este consactat în art 261 C.civ: răspunderea pt cre_terea _i asigurarea
dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor iar în subsidiar responsabilitatea revine
colectivităţii locale. Intervenţia statului este complementară.
 descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială _i parteneriatul
dintre instituţiile publice _i organismele private autorizate
 asigurarea unei îngrijiri indivudalizate _i personalizate pt fiecare copil
 respectarea demnităţii copilului
 ascultarea opiniei copilului _i luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta _i de gradul
său de maturitate – în orice procedură judiciară _i administrativă care îl prive_te: este obligatorie
ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat _i copilul
care nu a împlinit 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pt
soluţionarea cauzei.
 asigurarea stabilităţii _i continuităţii în îngrijirea, cre_terea _i educarea copilului, ţinând cont de
originea sa etnică, religioasă, culturală _i lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie
 celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil
 asigurarea protecţiei împotriva abuzului _i exploatării copilului
 interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul
reglementărilor din această materie.
Durata exercitării autorităţii părinte_ti
- are caracter temporar, fiind exercitată doar pe perioada minoratului copilului, cuprinzând perioada
dintre momentul na_terii copilului sau al stabilirii filiaţiei faţă de acesta _i momentul împlinirii de către
copil a vârstei de 18 ani.
Excepţie: având în vedere că, în conformitate cu art. 484, autoritatea părintească se exercită până la
data când copilul dobânde_te capacitatea deplină de exerciţiu, aceasta poate înceta _i înainte de
vârsta de 18 ani prin:
- emancipare – cf. art 40

lOMoARcPSD|21458407
- căsătoria minorului care a împlinit 16 ani
Odată dobândită capacitatea de exerciţiu, autoritatea părintească nu retroactivează , nici în cazul

divorţului minorului, care are loc înainte ca acesta să împlinească 18 ani _i nici în cazul anulării căsătoriei,
dacă a fost de bună – credinţă la data încheierii căsătoriei, minorul păstrând capacitatea de exerciţiu
deplină ca urmare a încheierii căsătoriei (art 39 C civ.)
Excepţii
- anumite prerogative ce ţin de autoritatea părintească î_i schimbă configuraţia înainte de 18 ani,
minorul putând, după vârsta de 14 ani, să încheie anumite acte, cu încuviinţarea părinţilor, urmând să
execute singur obligaţiile izvorâte din aceste acte:
1. schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii sale profesionale – art. 481 C.civ
2. schimbarea locuinţei necesare desăvâr_irii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale -489
3. îndeletnicirile artistice sau sportive (art 42 Cciv) cu excepţia situaţiei în care sunt remunerate,
caz în care este obligatorie informarea prealabilă a serviciului public de asistenţă socială.
Anumite prerogative ce ţin de autoritatea părintească încetează înainte de împlinirea vârste de 14 ani,
cum ar fi
1. Alegerea confesiunii religioase a copilului – art 491

2. legăturile personale ale copilului – art 494
3. corespondenţa copilului – art 494
Anumite prerogative ce ţin de autoritatea părintească sunt subordonate consimţământului minorului,

com ar fi
1. Ascularea copilului care a împlinit 10 ani sau chiar înainte de această vârstă
2. Consimţământul la adopţie a copilului care a împlinit 10 ani
Anumite elemente ale autorităţii părinte_ti supravieţuiesc momentului dobândirii capacităţii depline de
exerciţiu sau al emancipării, cum ar fi obligaţia prevăzută de art. 485, potrivit căreia copilul datorează
respect părinţilor săi indifernt de vârstă.
Autoritatea părintească nu poate fi prelungită după ce copilul a dobândit capacitatea deplină de

exerciţiu, chiar dacă anumite obligaţii ale părinţilor subzistă, cum este cazul obligaţiei de întreţinere,
care se va menţine, cf. art 499, până la terminarea studiilor, dar fără a depă_i 26 de ani.
!! Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă pus sub interdicţie rămâne sub autoritatea părintească
până la majorat, fără a i se numi un tutore.
Titularii autorităţii părinte_ti
Princpiu: părinţii, în mod egal
Excepţii: unilateral, de un singur părinte în cazul în care:
 nu s-a stabilit filiaţia decât faţă de acesta

lOMoARcPSD|21458407
 celălalt părinte este decedat sau declarat mort prin hot. jud.
 celălalt părinte este decăzut din drepturile părinte_ti
 celălalt părinte este pus sub interdicţie
 celălalt părinte este, din orice motiv, în imposibilitatea de a-_i exprma voinţa.
+ autoritatea părintească se exercită de o altă persoană care acţionează in loco parentis, cum este cazul
tutorelui.
! Atunci când se ivesc neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor sau la îndep linirea
îndatoririlor părinte_ti, instanţa de tutelă hotără_te potrivit interesului superior al copilului, după ce îi
ascultă pe părinţi _i copii, ţinând cont de concluziile raportului de anchetă psihosocială.
Natura juridică a autorităţii părinte_ti: natură juridică legală, normele având caracter imperativ.
!! Hot. jud. pronunţate în materia autorităţii părinte_ti au autoritate de lucru judecat relativă.
Principiile specifice autorităţii părinte_ti
 principiul interesului superior al copilului

 principiul independenţei patrimoniale în raporturile dintre părinţi _i copii. Părinţii nu au nici un
drept asupra bunurilor copiilor _i nici ace_tia asupra bunurilor părinţilor, în afară de creptul la
mo_tenire _i dreptul la întreţinere
 principiul nedistrictimnării în funcţie de statul copilului: după cum este din căsătorie sau din
afara căsătoriei
 principiul egalităţii în drepturi a părinţilor
 principiul codeciziei în aspectele care îl privesc pe copil – art 531- rezultă din regula exercitării în
comun a autorităţii părinte_ti.
Conţinutul autorităţii părinte_ti
Potrivit art. 483, autoritatea părintească prive_te atât persoana cât _i bunurile copilului. Rezultă că
părinţii exercită două categorii de drepturi _i obligaţii, după cum se raportează la persoana sau
bunurile copilului.
drepturi _i obligaţii cu privire la - cele mai importante: îngrijirea copilului, menţinerea relaţiilor
persoana copilului personale, asigurarea cre_terii, educării _i întreţinerii sale.
drepturi _i obligaţii cu privire la - reprezentarea legală _i administrarea patrimoniului
bunurile copilului
Potrivit art. 490, părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile _i îndatoririle
părinte_ti cu privire la persoana copilului, iar drepturile cu privire la bunuri revin tutorelui sau, după caz,
altor persoane. Părintele care nu a împlinit 14 ani nu pote exercita autoritatea părintească nici cu
privire la persoana nici cu privire la bunuri.
Drepturi _i obligaţii cu privire la persoana copilului

lOMoARcPSD|21458407
a) Dreptul _i obligaţia de a stabili _i păstra identitatea copilului: copilul este înregistrat după
na_tere, are un nume _i dreptul de a dobândi o cetăţenie _i dacă este posibilă de a-_i cunoa_te
părinţii _i de a fi îngrijit, crescut _ieducat de ace_tia. Aceste prevederi corespund.art 7 din
Convenţia ONU.
- cf. jurisprudentei CEDO alegerea prenumelui de către părinţi intră în sfera noţiunii de viaţă
privată, astfel încât refuzul ofiţerului de stare civilă de a-l înregistra reprezintă o ingerinţă
neadmisă de Convenţie.
b) Dreptul _i obligaţia de a cre_te copilul: în condiţii care să permită dezvoltarea f izică, mentală
spirituală, morală _i socială
În acest scop, părinţii sunt obligaţi:
 să supravegheze copilul
 să coopereze cu copilul _i să îi respecte viaţa intimă, privată _i demnitatea
 să ifnormeze copilul despre toate actele care l-ar putea afecta _i să ia în considerare
opinia acestuia
 să întreprindă toate măsurile necesare pt realizarea drepturilor copilului
 să coopereze cu persoanele fizice _i juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii,
educării _i formării profesionale a copilului.
Rezultă că, în esenţă, obligaţia părinţilor de a cre_te copilul, presupune o paletă diversificată de drepturi,
astfel:
Îngrijirea de sănătatea _i - părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală

dezvoltarea fizică a copilului - în cazul în care viaţa copilului se află în pericol iminent sau
există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la
sănătatea sau integritatea sa, medicul are dreptul de a efectua
actele medicale de strictă necesitate pt a salva viaţa
copilului, chiar fără acordul părinţilor sau a altui
reprezentant.
Dreptul _i obligaţia de a se îngriji de - părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
educaţia copilului convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le
revine
- copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită
dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor _i
personalităţii sale, iar potrivit alin. (2), părinţii copilului au
cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează
să fie dată copiilor lor _i au obligaţia să înscrie copilul la
_coală _i să asigure frecventarea cu regularitate de către
acesta a cursurilor _colare
- cu privire la libertatea de gândire, cf. art. 491 părinţii
îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea
unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta
_i de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga
să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să î_i
aleagă liber confesiunea religioasă.

lOMoARcPSD|21458407
- atunci când copilul beneficiază de protecţie specială,

persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice
acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale
copilului.
Dreptul _i obligaţia de a îngriji de - potrivit art. 497 copilul care a împlinit 14 ani poate cere
învăţătura _i pregătirea părinţilor să î_i schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii
profesională a copilului profesionale ori locuinţa necesară învăţăturii ori pregătirii sale
profesionale. Dacă se opun, copilul poate sesiza instanţa de
tutleă, iar aceasta hotără_te în baza raportului de anchetă
pshosocială. Ascultarea copilului este obligatorie.
Dreptul _i obligaţia de asigura
supravegherea copilului
Dreptul _i obligaţia de a asigura - art 499 reglementează obligaţia de întreţinere a părinţilor
întreţinerea copilului faţă de copiii minori.
Dreptul de a lua anumite măsuri potrivit art. 499 Cciv., măsurile disciplinare nu pot fi luate de
disciplinare faţă de copil părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt
interzise luarea unor măsuri, precum _i aplicarea unor
pedepse fizice de natură a afecta dezvoltarea fizică, pshică
sau starea emoţională a copilului.
- sunt interzise pedesele fizice de orice formă
Dreptul de a cere înapoierea - art 495
copilului de la orice persoană care îl - dreptul este imprescriptibil
deţine fără drept. - înapoierea copilului este subordonată intereselor acestuia,
ascultarea fiind obligatorie, în condiţiile art. 264 C.civ.
- Convenţia de la Haga- răpirea internaţională de copii
Dreptul părinţilor la reunire cu - este corelativ dreptului copilului de a nu fi separat de părinţii
copilul lor săi decât pentru motive excepţionale _i temporare.
- nu se confundă cu dreptul părinţilor de a cere înapoiere a
copilului de la persoana care îl deţine, ci este un drept
complex chiar dacă transferul provizoriu a cre_terii _i educării
copilului a fost realizat în favoarea unor terţe persoane, în
condiţiile legii, _i chiar cu acordul părinţilor.
- dreptul la reunire prespuneă că măsurile de încredinţare sau
plasament către terţe persoane au caracter temporar. Prin
urmare, dreptul părinţilor _i al compilului la viaţă familială,
garantate de art 8 al Convenţiei europene, implică _i dreptul la
măsuri destinate a-i reuni.
Principale aspecte pe care le presupune acest drept:
- prevenirea situaţiilor de risc de către autorităţile
competente.
- măsurile de protecţie trebuie să presupună în primul rând
integrarea copilului în familie
- în mod procedural, dacă s-a produs separarea copilului de
părinţi, prin luarea unei măsuri de protecţie sau efectul legii
(ex. divorţ), aceasta implică dreptul părinţilor de a cere
schimbarea măsurilor cu privire la copil, care poate să acopere

lOMoARcPSD|21458407
o gamă largă de situaţii. Singura măsură ireversibilă este

adopţia.
- cf. jurisprudenţei CEDO obligaţia autorităţilor naţionale de a
lua măsuri în vederea reunirii nu este absolută.
Dreptul părintelui de a avea legături - art 494 - părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot,
personale cu copilul numai în baza unor motive temeinice, să împiedice
corespondenţa _i legăturile personale ale copilului în vârstă
de până la 14 ani. Neînţelegerile se soluţionează de către
instanţa de tutelă, cu ascultarea copilului, în condiţiile art.
264.
- este un drept complex
- copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine
relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane
alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în
măsura în care acest lucru nu contravine interesului său
superior.
În mod corelativ, părinţii sau un alt reprezentant legal al
copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu
bunicii, fraţii _i surorile ori cu alte persoane alături de care
copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în
care instanţa decide în acest sens, apreciind că există
motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică,
psihică, intelectuală sau morală a copilului
- copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul
dintre ace_tia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are
dreptul de a menţine relaţii personale _i contacte directe cu
ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru
contravine interesului superior al copilului
- În raporturile stricte dintre părinţi _i copii, părintele
separat de copilul său are dreptul de a menţine legături
personale cu copilul său
Fundamentul acestui drept nu este însă întotdeauna
acela_i. Astfel, dacă avem în vedere părintele divorţat,
căruia nu i s-a încredinţat copilul, dreptul de a avea legături
personale cu copilul este o componentă a drepturilor
părinte_ti _i mijlocul prin care acesta poate veghea la
cre_terea _i educarea copilului de către părintele căruia i-a
fost încredinţat copilului. Dacă avem însă în vedere
părintele decăzut din exerciţiul drepturilor părinte_ti,
dreptul unui asemenea părinte de a avea legături personale
cu copilul nu mai este o componentă a drepturilor
părinte_ti, ci o componentă a dreptului la viaţa de familie.
Pe de altă parte, acesta este _i un drept al copilului, cu
precizarea însă că dreptul copilului, în spiritul respectării
vieţii sale de familie _i a vieţii sale private sociale, are un

lOMoARcPSD|21458407
conţinut mult mai larg, în sensul că prive_te _i alte rude

decât părinţii (de exemplu, bunicii), precum _i alte
persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de
ata_ament. Mai mult, părinţii nu pot împiedica relaţiile
personale de familie ale copilului cu bunicii, fraţii, surorile
sau alte persoane, o asemenea restricţie putând fi stabilită
numai printr-o hotărâre judecătorească, prin care instanţa
să stabilească existenţa unor motive temeinice, de natură
să afecteze dezvoltarea copilului.
În practica judiciară, modalităţile prin care părinţii pot avea
legături personale cu copilul sunt: vizitarea copilului la
locuinţa lui; vizitarea copilului în timpul în care el se găse_te
la _coală, inclusiv preocuparea pentru situaţia lui _colară,
petrecerea vacanţei de către copil cu ficecare dintre părinţii
lui
- nu este un drept absolut ci poate fi limitat de instanţă.
Dreptul de a veghea la cre_terea, În temeiul acestui drept, părintele poate cere modificarea
educarea, învăţătura _i pregătirea măsurilor luate cu privire la drepturile _i obligaţiile
profesională a copilului persoanle _i patrimoniale dintre părinţi, porivit c.fam.
Dreptul de a stabili locuinţa potrivit art. 496, copilul minor locuie_te la părinţii săi. Dacă
copilului părinţii nu locuiesc împreună, ace_tia vor stabili, de comun
acord, locuinţa copilului.
În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă
hotără_te luând în considerare concluziile raportului de
anchetă psihosocială _i ascultându-i pe părinţi _i pe copil,
dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
- locuinţa copilului nu poate fi schimbată fără acordul
părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.
Părintele la care copilul nu locuie_te în mod statornic are
dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa
acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui
drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului
Dreptul de a consimţi la adopţia - este obligatoriu acordul ambilor părinţi chiar dacă sunt
copilului decăzuţi din drepturile părinte_ti. Nerespectare acestui
drept atrage nulitatea adopţiei.
Dreptul de a contesta măsurile - drept complex
dispuse de autorităţi cu privire la
copil de a formula cereri _i acţiuni
în nume propriu _i în numele
copilului
Drepturile _i îndatoririle cu privire la bunurile copilului minor

lOMoARcPSD|21458407
Dreptul _i îndatorirea de a administra Potrivit art. 501 alin. (1) C.civ., părinţii au dreptul şi
bunurile copilului îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor.
Prin acte de administrare, în acest context se înţelege atât
actele de administrare porpiu-zise, cât _i actele de
conservare, precum _i, în anumite condiţii legale, cele de
dispoziţie care intră în categoria de acte de administrare a
unui patrimoniu
- încheierea actelor se face diferit, după cum copilul este
lipsit în întregime de capacitate de exerciţiu sau are
capacitate restrânsă.
De asemenea art. 502 prevede că drepturile _i
îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt
acelea_i cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care
reglementează tutela fiind aplicabile în mod
corespunzător. Cu toate acestea, nu se întocme_te
inventarul prevăzut la art. 140 C. civ., în cazul în care
copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
Dreptul _i îndatorirea de a reprezenta - art. 501- până la 14 ani este reprezentat de părinţi, între
pe minor în actele civile ori de a 14-18 ani îşi exercită singur drepturile şi obligaţiile cu
încuviinţa aceste acte încuviinţarea prealabilă a părinţilor şi, după caz, a instanţei
de tutelă.
Exercitarea autorităţii părinte_ti
Exercitarea în comun a autorităţii părinte_ti
- în principiu, ocrotirea se realizează de părinţi în comun, în mod egal _i în mod exclusiv
De asemenea, art 503 prevede că faţă de terţii de bună-credinţă oricare dintre părinţi, care îndepline_te
singur un act curent pt exercitarea drepturilor _i îndeplinirea îndatoririlor părinte_ti, este prezumat că
are _i consimţământul celuilalt părinte. Se instituie astfel un mandat tacit reciproc între părinţi.
Excepţii
 cazuri în care autoritatea părintească se exercită de un singur părinte

 cazuri în care autoritatea părintească nu revine în mod egal ambilor părinţi
 cazuri în care autoritatea părintească revine doar în parte părinţilor.
Mecanisme de exercitare a autorităţii părinte_ti
1. Autoritatea părintească se exercită de un singur părinte în următoarele situaţii, prevăzute de art.

504:
a) moartea unuia dintre părinţi constatată fizic sau declarată prin hot.jud.
b) decăderea unui părinte din drepturile prărinte_ti
c) punerea sub interdicţie a unuia dintre părinţi

lOMoARcPSD|21458407
- părintele pus sub interdicţie nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copi lului minor, dar
această obligaţie există numai în măsura în care mijloacele sale depă_esc nevoile normale ale
îngrijirii _i vindecării
d) unul dintre părinte este în imposibilitate, din orice împrejurare de a-_i manifesta voinţa,
precum: dispariţia, contrarietatea de interese între minor _i unul dintre părinţi, împiedicarea unui
părinte de a îndeplini un anumit act în înteresul minorului, condamnarea unui părinte la o
pedeapsă privativă de libertate.
2. Autoritatea părintească nu revine în mod egal ambilor părinţi (exercitarea unilaterală a autorităţii
părinte_ti)
În această ipoteză se vorbe_te de scindarea exercitării autorităţii părinte_ti, operând separarea copilului
de unul dintre părinţi. Situaţia este însă diferită de aceea în care se stabile_te doar locuinţa copilului la
unul dintre părinţi, iar exercitarea autorităţii părinte_ti se realizează în comun _i în mod egal de părinţi.
Scindarea exercitării drepturilor părinte_ti presupune că autoritatea părintească se exercită de unul

dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea la cre_terea _i educarea copilului,
precum _i dreptul de a avea legături personale cu minorul _i de a încuviinţa adopţia acestuia.
Cazurile în care intervine scindarea autorităţii părinte_ti:
a. desfacerea căsătoriei prin divorţ, când instanţa de tutelă apreciază că există motive întemeiate ca
exercitarea autorităţii părinte_ti să fie exercitată numai de unul dintre părinţi (art. 398 C.civ.), prin
excepţia de la regula exercitării autorităţii părinte_ti de către ambii părinţi.
b) desfiinţarea căsătoriei - când se aplică prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ (art. 305
alin. 2 C.civ.)
c) cazul copilului din afara căsătoriei, când părinţii nu convieţuiesc _i când se aplică, de asemenea,
dispoziţiile privitoare la divorţ.
Astfel, potrivit art. 505 C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită
concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în
comun _i în mod egal de către părinţi, dacă ace_tia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara
căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinte_ti se stabile_te de către
instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ. Instanţa sesizată
cu o cerere privind stabilirea filiaţiei este obligată să dispună asupra modului de exercitare a
autorităţii părinte_ti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
C) Cazurile în care autoritatea părintească revine numai în parte părinţilor _i în parte unor terţe
persoane
Aceasta presupune că drepturile şi îndatoririle cu privire la persoana minorului revin unei

persoane sau unei instituţii de ocrotire, iar dreptul de reprezentate sau de încuviinţare a actelor
minorului revine ambilor părinţi sau, după caz, unuia dintre părinţi. Ambii părinţi au dreptul
de a avea legături personale cu copilul, precum şi dreptul de a veghea la creşterea acestuia.
Aceste cazuri sunt următoarele:

lOMoARcPSD|21458407
a) desfacerea căsătoriei prin divorţ, când exercitarea autorităţii părinteşti se realizează de către alte
persoane, în mod excepţional (art. 399 C.civ.);
b) desfiinţarea căsătoriei, când se aplică prin asemănare dispoziţiile din materia divorţului;
c) cazul copilului din afara căsătoriei, când părinţii nu convieţuiesc _i sunt aplicabile dispoziţiile din
materia divorţului.
Soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi
Potrivit art. 486 C.civ., ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul
drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi
luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit
interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind
aplicabile.
De asemenea, potrivit art. 506 C.civ., cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu
privire la exercitarea autorităţii părinte_ti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a
copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia
Răspunderea părinţilor pentru neîndeplinirea îndatoririlor părinte_ti
- sancţiuni penale, administrative, civile, de dreptul familiei
- sancţiunea specifică este decăderea din drepturile părinte_ti – art. 508-512
Cazurile de decădere
- cf. art 508 decăderea din drepturile părinte_ti se poate pronunţa dacă părintele pune în pericol
viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicate acestuia, consum de
alcool sau stupefiante, purtare abuzivă, nelijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinet_ti _i
atingerea interesului superior al minorului.
- motivele pentru decăderea din drepturile părinte_ti sunt limitativ prevăzute de lege, textul fiind
de strictă interpretare. Astfel, părăsirea copilului, neacordarea întreţinerii, lipsirea de
supraveghere, conduita imorală a mamei, constituie motive pentru decăderea din drep turile
părinte_ti.
Doctrina este unanimă în a considera că decăderea din drepturile părinte_ti intervine pentru
deficienţe grave în exercitarea drepturilor părinte_ti cu privire la persoana copilului. Este discutabil
dacă decăderea din drepturile părinte_ti sancţionează _i modul de înfăptuire a ocrotirii părinte_ti în
latura sa patrimonială.
Cine poate cere decăderea din drepturile părinte_ti
- sesizarea instanţei de tutelă se face de autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în

domeniul protecţiei copilului + procuror.
- sesizarea direcţiei generale de asistenţă socială _i protecţia copilului : orice persoană care, prin
natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil _i are suspiciuni în legătură cu
existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de
asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială _i protecţia copilului

lOMoARcPSD|21458407
+ telefonul copilului
Protecţia copilului în perioada până la soluţionarea cererii de decădere
- legea prevede măsura specială a plasamentului de urgenţă, precum _i efectul suspendării

exercitării drepturilor părinte_ti.
- în cazul unui pericol iminent direcţia generală de asistenţă socială _i protecţia copilului sesizează
instanţa instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe pre_edinţiale de plasare a
copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un
serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.
În termen de 48 de ore de la data executării ordonanţei pre_edinţiale prin care s-a dispus
plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială _i protecţia copilului
sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de
urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinte_ti,
precum _i cu privire la exercitarea drepturilor părinte_ti.
- pe durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor

părinte_ti, până când instanţa va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri _i
cu privire la exercitarea drepturilor părinte_ti.
Probaţiunea motivelor de decădere
- în cadrul procesului se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare
la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii,
prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui
psiholog. Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale.
Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-
l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog _i numai după o
prealabilă pregătire a copilului în acest sens.
Competenţa soluţionării cererii pentru decăderea părinţilor apaţine instanţei de tutelă.
Potrivit art. 508 alin. (2) C.civ., cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părinţilor _i pe baza
raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.
Efectele decăderii din drepturile părinte_ti
- efectul principal: pierderea exerciţiului drepturilor cu privire la persoana _i bunurile copilului,

precum _i a îndatoririlor, cu excepţia obligaţiei de a da întreţinere copilului, care se menţine.
Decăderea poate fi totală sau parţială.
- potrivit art. 509 C.civ., decăderea din exerciţiul drepturilor părinte_ti este totală _i se întinde
asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate
dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinte_ti ori la anumiţi copii, dar numai

lOMoARcPSD|21458407
dacă, în acest fel, nu sunt primejduite cre_terea, educarea, învăţătura _i pregătirea profesională a
copiilor.
- dacă, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinte_ti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de
îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela.
În ceea ce prive_te efectele în planul drepturilor părinte_ti, părintele decăzut nu pierde dreptul de
a consimţi la adopţia copilului (art. 464 alin. 1 C.civ.), iar în planul obligaţiilor, decăderea din
exerciţiul drepturilor părinte_ti nu scute_te părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului
(art. 510 C.civ.).
Redarea exerciţiului drepturilor părinte_ti
- decăderea nu este o sancţiune ireversebilă. Instanţa de tutelă poate reda exerciţiul drepturilor
părinte_ti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora _i dacă
părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului.
8. Obligaţia de întreţinere
Reglementare: art 513-534 + alte texte – art 389 (obligatia de întreţinere între fo_tii soţi), 402
(contribuţia părinţilor, în caz de divorţ la cre_terea, educare, învăţătura copiilor rezultaţi din
căsătorie), 499 (obligaţia de întreţinere între părinţi _i copiii lor minori).
Fundament: relaţiile de familie, în general (relaţiile dintre soţi, dintre rude), din care se na_te
obligaţia de solidaritate, adică sprijin moral _i material care există între membrii unei familii, dar _i
în relaţiile speciale – asimilate de legiuitor, din acest punct de vedere, celor de familie – care se
creează între anumite persoane în situaţii particulare. Acesta este cazul fo_tilor soţi (art. 389 C.civ.),
cel al soţului care contribuie la întreţinerea copilului celuilalt soţ (art. 517 C.civ.) sau al persoanei
care a luat un copil spre a-l îngriji sau proteja temporar (art. 13 alin. 2 din Legea nr. 272/2004) ori,
în sfâr_it, cel al mo_tenitorilor unei persoane care a fost obligată la întreţinerea unui minor ori i -a
dat acestuia întreţinere fără să fi fost obligat în acest sens
Definitie: îndatorirea impusă de lege unei persoane de a sigura altei persoane mijloacele necesare
traiului, dpdv material _i spiritural.
Natură juridică: obligaţie legală, având izvorul în lege, spre deosebire de obligaţia de întreţinere
convenţională reglementată de art 2254-2263.
Conţinut: complex. Nu se limitează doar la procurarea hranei, ci trebuie să asigure celui îndreptăţit _i
satisfacerea altor nevoie, cum ete asigurarea locuinţei, a celor necesare îngrijirii sănătăţii,etc.
Persoanele între care există obligaţia de înreţinere _i ordinea în care se datorează
- oblgiaţia de întreţinere există numai între persoanele prevăzute de lege:

lOMoARcPSD|21458407
Între soţ _i soţie presupune existenţa căsătoriei. Deci, obligaţia există de la data
încheierii căsătoriei _i până la data încetării sau desfacerii ei prin divorţ.
În cazul nulităţii căsătoriei, obligaţia există numai în cazul căsătoriei
putative _i numai pentru soţul de bună credinţă, până la data
rămânerii irevocabile a hotărârii judecătore_ti de anulare sau
constatare a nulităţii căsătoriei.
Între rudele în linie - obligaţia între părinţi _i copii există fără a se face distincţie după cum
dreaptă, adică între părinţi copiii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau sunt adoptaţi. În ceea
_i copii, bunici _i nepoţi, ce prive_te pe adoptat, art. 520 prevede că, după încetarea adopţiei,
străubunici _i strănepoţi adoptatul poate cere întreţinere numai de la rudele sale fire _ti sau,
după caz, de la soţul său.
Între cel care adoptă _i prevederea se referă la adopţia cu efecte restrânse, care a fost
adoptat înlăturată prin OUG 25/1997 deoarece în cazul adopţiei cu efecte
depline, obligaţia de întreţinere există ca între părinţi _i copii.
Între fraţi _i surori
Între celelalte persoane - fo_ti soţi, ca urmare a divorţului, cf art. 389
anume prevăzute de lege - fo_ti soţi din căsătoria putativă, în cazul căreia, potrivit art 304, pt
soţul de bună credinţă se aplică, prin asemănae, prevederile din
materia divorţului.
- între soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ, cât
timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii săi fire_ti au murit,
sunt dispăruţi sau în nevoie
- între copilul astfel întreţinut timp de 10 ani _i cel care l-a întreţinut.
- între mo_tenitorii unei persoane care a fost obligată la întreţinerea
unui copil sau care i-a dat întreţinere fără să fie obligată _i copilul
respectiv, până la majoratul acestuia _i numai dacă părinţii fire_i ai
copilului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie. Întreţinerea se
datorează de mo_tenitori doar în limita valorii mo_tenite.
Ordinea în care se datorează întreţinerea
- ordinea prevăzută de art. 519 este imperativă, astfel încât cel îndreptăţit la întreţinere nu poate să îl
aleagă pe cel căruia îi va solicita întreţinerea, ci va trebi să respecte o ordine prestabilită de lege, de la
care nu se poate deroga.
1. Soţii _i fo_tii soţi î_i datorează întreţinere înaintea altor persoane.
2. Descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi desacendenţi
sau mai mulţi descendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui în grad mai îndepărtat. Aceasta
înseamnă că fiul unei persoane îndreptăţite la întreţinere este obligat la prestarea întreţinerii înaintea
părinţilor acelei persoane, iar dacă sunt mai mulţi descendenţi, fiul este obligat înaintea nepotului;
de asemenea, dacă sunt mai mulţi ascendenţi, părintele este obligat înaintea bunicului.
3. Fraţii _i surorile î_i datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor. Cu alte cuvinte,
dacă o persoană are dreptul la întreţinere, dar nu este căsătorită _i nici nu are descendenţi, va solicita
întreţinerea de la părinţii săi, iar dacă ace_tia nu au mijloace sau nu mai există, se va îndrepta
împotriva fraţilor _i abia apoi împotriva bunicilor.

lOMoARcPSD|21458407
În ceea ce prive_te ordinea în care î_i datorează întreţinere celelalte persoane prevăzute de lege,
rezultă că :
a. Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să îl întreţină pe acest
copil, dar numai dacă părinţii săi fire_ti au murit, sunt dispăruţi sau în nevoie.
b. Copilul astfel întreţinut timp de 10 ani poate fi obligat să presteze întreţinere părintelui său
vitreg. Această obligaţie va deveni însă efectivă numai dacă părintele vitreg nu are copii fire_ti, care
ar putea fi obligaţi să îl întreţină potrivit art 519 ori dacă ace_tia nu au mijloace pentru a-l întreţine.
c. Mo_tenitorii unei persoane obligate la întreţinerea unui copil sau care a întreţinut un copil fără
a avea această obligaţie vor fi obligaţi să continue întreţinerea copilului, în limita valorii mo_tenirii
culese, dar numai dacă părinţii copilului au murit, sunt dispăruţi ori în nevoie + numai cât timp cel
întreţinut este minor.
d. cel obligat la întreţinerea copilului pe care l-a luat spre îngrijire sau protecţie temporară va presta
această întreţinere numai dacă părinţii copilului au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie.
Condiţiile generale ale obligaţiei de întreţinere
- potrivit art. 513 obligaţia se datorează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege atât în
persoana creditorului cât _i a debitorului.
1. Condiţii privind creditorul obligaţiei :
1. Starea de nevoie - nu trebuie să fie absolută, poate fi _i parţială : ex. o persoană obţine
o pensie insuficientă
- are un conţinut variabil _i se apreciază diferit de la o epocă la alta _i
de la o persoană la alta
- se apreciază în concret în funcţie de circumstanţele cauzei (mai ales
legate de persoana creditorului întreţinerii)
2. imposibilitatea de a se - una din cauzele imposibilităţii este incapacitatea de a muncii.
întreţine singură, din Caracteristica importantă a incapacităţii de a munci, în contextul
munca sau din bunurile determinării aptitudinii unei persoane de a solicita şi a primi pensie
sale de întreţinere, rezidă în faptul că ea – alături de absenţa altor
mijloace de trai (bunuri, alte venituri etc.) – determină starea de
nevoie.
Incapacitatea de a munci poate fi totală sau parţială, după caz,
determinând, în fiecare din cele două situaţii, o configuraţie
corespunzătoare a stării de nevoie: totală sau parţială.
- simpla atingere a vârstei legale de pensionare pentru limită de vârstă
nu generează o prezumţie simplă în sensul existenţei incapacităţii de
muncă
- este o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanţei _i este probată
de cel care o invocă.

lOMoARcPSD|21458407
3.comportamentul nu poate pretinde întreţinere acela care s-a făcut vinovat faţă de cel
corespunzător al obligat la întreţinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor
creditorului întreţinerii – moravuri.
art 526 - fapte grave pot fi faptele care atrag nedemnitatea succesorală, fie de
drept fie judiciară. De asemenea, soţul care părăseşte domiciliul
conjugal şi trăieşte în concubinaj nu îndeplineşte această condiţie.
- Pe de altă parte, alin. (2) al art. 526 are în vedere şi ipoteza în care
acela care pretinde întreţinere se află în nevoie din culpa sa, caz în
care poate cere numai întreţinere de strictă necesitate.
2. Condiţii cu privire la debitorul întreţinerii
1. Inexistenţa unei alte - nu se poate deroga de la ordinea imperativă. De exemplu, un copil

persoane obligate la nu poate cere întreţinere de la bunici, înainte de a solicita asta de la
întreţinere în ordinea părinţi. Bunicii pot fi obligaţi să îl întreţină pe nepot numai dacă
prevăzută de art. 519 C. civ. părinţii nu au mijloacele necesare.
2. Existenţa mijloacelor de - la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinere se ţine cont
a presta întreţinerea sau a de veniturile _i bunurile acestuia precum _i de posibilităţile de
posibilităţii de a dobândi realizare a acestora. De asemenea, vor fi luate în vedere celelalte
aceste mijloace obligaţii ale sale.
- prin venituri trebuie să se înţleagă venituri din muncă dar _i orice
alte vernituri constante, cu caracter de continuitate (ex. dividende,
dobânzi).
- pot fi urmărite, pt executarea obligaţiei de întreţinere, salariile,
pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum _i alte sume
ce se plătesc periodic debitorului _i sunt destinate asigurării
mijloacelor de existenţă ale acestuia, până la jumătate din venitul
lunar net, pt sumele datorate cu titlu de pensie de întreţinere sau
alocaţie de copii. De asemenea, _i ajutoarele pentru incapacitate
temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de
desfacere a contractului individual de muncă, pe baza oricăror
dispoziţii legale, precum _i sumele cuvenite _omerilor, în condiţiile
legii, pot fi urmărite pentru sumele datorate cu titlu de pensie de
întreținere.
Nu vor putea fi luate în considerare sumele încasate întâmplător,
cum ar fi cele pentru deplasări sau sumele primite pentru instalarea
într-un nou loc de muncă.
Potrivit art 409. nu vor putea fi urmărite pt niciun fel de datorii
alocaţiile de stat _i indemnizaţiile pt copii, ajutoarele pt îngrijirea
copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de
deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum _i orice
alte sume cu destinaţie specială prevăzută prin lege.
În jurisprudenţă s-a decis că atunci când debitorul obligaţiei de

întreţinere nu are mijloace să presteze întreţinerea datorită
faptului că nu munce_te, de_i are capacitate de muncă, el nu poate

lOMoARcPSD|21458407
fi exonerat de executarea acestei obligaţii. Într-o asemenea

situaţie, obligaţia sa va fi stabilită pornindu-se de la salariul minim
pe economia naţională _i, dacă nu o va executa, este pasibil de
răspundere penală pentru săvâr_irea infracţiunii de abandon de
familie.
- soluţia poate fi menţinută _i în lumina art. 527 C.civ., care nu
exonerează de obligaţia de întreţinere pe cel care, de_i nu are
mijloacele pentru a o plăti, are posibilitatea de a dobândi aceste
mijloace
Alta va fi situaţia dacă persoana obligată la întreţinere nu are
mijloace să o presteze datorită unor motive întemeiate, cum ar fi
starea de boală, continuarea studiilor sau _omajul (dacă nu
prime_te ajutorul prevăzut de lege în acest caz). Executarea unei
pedepse privative de libertate constitui, de asemenea, un astfel de
motiv, cu excepţia cazului în care condamnarea a fost aplicată
tocmai pentru săvâr_irea infracţiunii de abandon de familie.
La evaluarea posibilităţilor materiale ale debitorului întreţinerii nu

vor fi avute în vedere veniturile soţului său sau ale altor membri ai
familiei sale, dar se va ţine cont de alte obligaţii ale sale, cum ar fi
executarea altor obligaţii de întreţinere
Dovada îndeplinirii condiţiilor : prin orice mijloc de probă
Executarea obligaţiei de întreţinere
1. Cuantul întreţinerii : instanţa va aprecia, în funcţie de situaţia concretă a creditorului, de nevoile

sale, precum _i în raport cu mijloacele debitorului, care se stabile sc potrivit art. 527 alin. (2), care este
cuantumul pensiei de întreţinere care să acopere aceste nevoi.
Există, însă, unele situaţii în care legiuitorul a stabilit în mod expres cuantumul – în limită maximală –
al pensiei de întreţinere: în cazul obligaţiei de întreţinere între fo_tii soţi (art. 389 alin. 3 C. civ -
Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depă_i jumătate din venitul
net al celui obligat la plată.) _i în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor (art. 529
alin. 2 _i 3 C. civ.- o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii i o
jumătate pentru 3 sau mai mulți copii).
2. Modalităţi de executare
- cf. art. 530 obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, iar
dacă nu se execută de bunăvoie, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de
întreţinere, stabilită în bani.

lOMoARcPSD|21458407
- în practică, de vreme de debitorul refuză executarea, instanţele stabilesc executarea prin plata unei
pensii în bani. Art. 530- pensia se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală
din venitul lunar al celui care datorează întreţinerea.
3. Data de la care se acordă întreţinerea : de la data cererii de chemare în judecată
Excepţie : se poate acorda _i pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii a fost întârziată
din culpa debitorului (de ex. printr-o conduită în_elătoare, a creat creditorului convingerea că î_i va
executa de bunăvoie obligaţia).
4. Modificarea cuantumului întreţinerii
- este posibilă modificarea cuantumului, prin mărire sau mic_orare, după cum se schimbă mijloacele
celui care o prestează sau nevoia celui care o prime_te.
- mărirea va fi dispusă de instanţă de la data la care a fost cerută
- în cazul mic_orării, de_i legea nu prevede expres data de la care se produce, aceasta va trebui dispusă
de la data la care a apărut cauza care a determninat această măsură, pt că altfel s-ar ajunge la
îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului întreţinerii. Dacă însă debitorul a prestat întreţinerea
benevol, de_i cuno_tea motivul pt care ar fi trebuit mic_orată, atunci mic_orarea va fi dispusă de
instanţă de la data la care a fost solicitată.
- pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata
inflaţiei.
Încetarea obligaţiei de întreţinere – poate fi dispusă de instanţă
Cauze
1. dispariţia uneia dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească creditorul obligaţiei: starea de
nevoie sau incapacitatea
2. debitorul obligaţiei nu mai dispune de mijloacele necesare pentru a presta întreţinrea.
3. decesul debitorului sau al creditorului obligaţiei
- aceasta va trebui dispusă de instanţă de la data la care a apărut cauza care a determinat-o, cu
excepţia situaţiei în care debitorul a prestat întreţinerea benevol, de_i cuno_tea motivul încetării
sale, când încetarea va fi dispusă de instanţă de la data la care a fost cerută.
Plata pensiei de întreţinere: periodic, sub formă de rate, la teremenele convenite de părţi sau, în
lipsa acordului, la cele stabilite prin hot. jud. În practică, pensia de întreţinere se plăte_te lunar.
- în cazul în care creditorul întreţinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întreţinerea
este datorată în întregime pentru acea perioadă.
Prin excepţie, părţile pot conveni, sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî
ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de

lOMoARcPSD|21458407
întreţinere a celui îndreptăţit pe o perioadă îndelungată, în măsusa în care debitorul întreţinerii are
mijloacele necesare.
Restituirea întreţinerii nedatorate
- dacă din orice motiv se dovede_te că întreţinerea prestată de bunăvoie sau ca urmare a unei hot.
jud. nu era datorată, cel care a executat întreţinerea poate să ceară restituirea de la cel care a
primit-o sau de la cel care avea în realitate obligaţia să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul
îmbogăţirii fără justă cauză.
Caractere juridice ale obligaţiei de întreţinere
Legalitatea - este stabilită prin lege _i nu există numai în condiţiile, între persoanele _i
ordinea prevăzută de lege. Nu este incompatibilă cu obligaţia de
întreţinere convenţională, astfel încât este posibil ca o persoană fă fie
obligată să execute atât o obligaţie de întreţinere legală cât _i una
convenţională faţă de aceea_i persoană.
Consecinţe care rezultă din legalitate:
1. nu se poate renunţa la dreptul de întreţinere nici în cazul unui proces
nici în afara procesului
2. înţelegerea părinţilor cu privire la prestarea întreţinerii către copii,
dacă are loc în cursul unui proces, trebuie încuviinţată de instanţa de
tutelă, care verifică dacă este respectat interesul superior al copilului
caracterul personal - esenţialmente personal, de unde rezultă că

1. dreptul la întreţinere este incesibil, deci nu poate fi transmis nici cu titlu
oneros nici cu titlu gratuit, nici prin mecanismele de transmitere sau
transformare a obligaţiilor (cesiune, subrogaţie, novaţie). De asemenea, nu
poate face obiectul unei stipulaţii pentru altul.
2. Fiind incesibil, dreptul la întreţinere este _i insesizabil, dar este vorba de

o insesibilitate parţială, deoarece art. 409 prevede că sumele ce se plătesc
debitorului _i sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă pot fi
urmărite până la ½ din venitul lunar net pt sumele datorate cu titlul de
obligaţie de întreţinere sau alocaţie de copii, respectiv până la 1/3 din
venitul lunar net, pt orice alte datorii. Veniturile din muncă i orice alte sume
care se plătesc periodic debitorului _i sunt destinate asigurării mijloacelor
de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul
salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce
depă_e_te jumătate din acest cuantum.
3. Obligaţiile de întreţinere nu sunt supuse regimului compensaţiei legale,

în măsura în care nu pot fi urmărite, deoarece art. 1618 lit. c) exceptează
expres de la compensaţie creanţele insesizabile. În mod excepţional, pot
face obiectul compensaţiei judiciare, în sensul că, la divorţ, dacă instanţa
ar separa copiii rezultaţi din căsătorie _i ar încredinţa fiecărui părinte unul

lOMoARcPSD|21458407
sau mai mulţi copii, ar putea fi compensate obligaţiile de întreţinere între

ei.
4. Fiind esenţialmente personale, nici dreptul _i nici obligaţia de

întreţinere nu se transmite la mo_tenitor ci se stinge prin moartea
debitorului sau acelui îndreptăţit la întreţinere. O situaţie excepţională – art
518 C.civ – obligaţia ce revine mo_tenitorilor persoanei care a fost obligată
la întreţinere.
5. Nu poate fi cerută pe calea acţiunii oblice de către creditor. Cu toate

acestea, creditorul celui obligat la întreţinere poate formula, pe calea
acţiunii oblice, cererea privind reducerea sau sistarea întreţinerii.
Caracterul reciproc Excepţii:
1. în cazul obligaţiei de întreţinere prevăzute de art. 517 C.civ. în sarcina
soţului care l-a întreţinut pe copilul celuilalt soţ; obligaţia devine reciprocă,
dacă părintele vitreg l-a întreţinut pe copil timp de 10 ani
2. în cazul obligaţiei prevăzute de art. 518 C. civ. pentru mo_tenitorii celui

care a fost obligat la întreţinerea unui copil sau care i-a prestat întreţinere
fără a fi fost obligat.
3. în cazul obligaţiei de întreţinere prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea

nr. 272/2004.
4. obligaţia de întreţinere între fo_tii soţi are caracter reciproc permanent

numai dacă ambii au fost culpabili pentru desfacerea căsătoriei sau dacă
s-a desfăcut căsătoria prin acordul soţilor ori determinat de starea de
boală a unuia din ei; în cazul în care divorţul a fost pronunţat numai din
culpa unuia dintre soţi, obligaţia are caracter reciproc numai un an de zile
de la divorţ, după care devine unilaterală, purtând numai în sarcina soţului
vinovat de divorţ (art. 389 alin. 4 C.civ)
5. de asemenea, dacă fostul soţ, obligat la întreţinere, s-a recăsătorit,

obligaţia lui se menţine, însă el pierde dreptul la întreţinere din partea
fostului său soţ, potrivit art. 389 alin. 5 C. fam., deoarece este îndreptăţit să
primească întreţinere din partea actualului soţ.
6. fostul soţ de rea credinţă din căsătoria putativă datorează întreţinere

soţului de bună credinţă, fără ca acesta să fie, la rândul său, obligat către
cel dintâi
Caracterul succesiv - doar în mod excepţional, se poate presta prin plata unei sume globale
Caracterul variabil - este determinat de faptul că nevoile de întreţinere a unei persoane diferă,
de la caz la caz, în funcţie de vârstă, mediu, necesităţi de educare _i
învăţătură, nivel de dezvoltare a societăţii

lOMoARcPSD|21458407
- consecinţa procesuală: hotărârile judecătore_ti pronunţate în materie nu

se bucură de autoritate absolută de lucru judecat, ci numai de una relativă.
Caracterul divizibil - atât pe latură pasivă cât _i pe latură activă
Excepţii de la divizibilitatea pasivă

1. art. 521 alin. 2 C. civ. prevede că părintele îndreptăţit să ceară întreţinere
de la mai mulţi copii poate, în caz de urgenţă, să se îndrepte numai
împotriva unuia dintre ei, iar cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce
împotriva celorlalţi obligaţi, pentru partea fiecăruia.
2. în cazul prevăzut de art. 518 alin. 1 C. fam., potrivit alin. 2 al aceluia_i
articol dispune că, dacă sunt mai mulţi mo_tenitori, obligaţia lor este
solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor
mo_tenite; aceasta înseamnă că, dacă unul dintre ei prestează întreaga
întreţinere, se va putea regresa împotriva celorlalţi, proporţional cu
valoarea părţii din mo_tenire pe care au dobândit-o.
c) obligaţia părinţilor de a-l întreţine pe copil – art 499 C.civ
Divizibilitatea activă – debitorul care nu poate presta întreţinere tuturor

celor îndreptăţiţi, poate fi obligat de instanţă să presteze întreţinere numai
faţă de unul sau ca aceasta să se împartă între toţi.
- nu este o excepţie de la divizibilitatea activă, pt că instanţa nu îl obligă să
presteze întreţinerea însumată unui singur creditor doar partea lui.
Obligaţia de întreţinere între soţi
- se realizează prin simplul fapt al convieţuirii soţilor _i a susţinerii benevole a cheltuielilor căsătoriei.
- problema se pune în practică în cazul separaţiei în fapt a soţilor, caz în care un soţ poate obţine
obligarea celuilalt soţ la plata unei pensii de întreţinere. Obligaţia de întreţinere poate fi valorificată
în tot timpul căsătoriei, inclusiv pe durata prcesului de divorţ.
Condiţiile întreţinerii
1. starea de nevoie a soţului creditor – se apreciază în funcţie de venituri _i bunuri valorificabile.

Bunurile comune, dobândite în cadrul unui regim de comunitate legală sau convenţională, vor putea
fi valorificate mai înainte de a se cere obligarea celuilalt soţ la plata unei pensii de întreţinere - se
poate cere partajul.
- s-a decis că în cazul soţilor starea de nevoie poate fi reţinută _i în cazul în care se datorează unor
împrejurări precum îngrijirea unui copil bolnav sau rude apropiate.
2. posibilităţile materiale ale soţului debitor al întreţinerii –poate fi institută până la o pătrime din
venitului soţului iar împreună cu întreţinerea copiilor nu poate depă_i ½

lOMoARcPSD|21458407
- În practica judecătorească s-a decis că dreptul la întreţinere poate fi condiţionat de conduita

creditorului întreţinerii. De exemplu, soţul care se pretinde creditor al întreţinerii a părăsit în mod
nejustificat domiciliul conjugal _i, eventual, întreţine relaţii extraconjugale.
Prin desfacerea căsătoriei, obligația de întreținere între soți încetează (art. 389 alin. 1 C.civ.) i se
nate, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, obligația de întreținere între fotii soți.
Obligaţia de întreţinere între fo_tii soţi
- fundamnetul: reguli morale, umanitare
- este distinctă de obligaţia de întreţinere între soţi
În ceea ce prive_te condiția stării de nevoie, potrivit art. 389 alin. (2) C.civ., soţul divorţat are dreptul
la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de
căsătorie, ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreţinere _i atunci când incapacitatea se ive_te
în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei
împrejurări în legătură cu căsătoria. De exemplu, poate fi vorba de o incapacitate în legătură cu
na_terea unui copil. Această dispoziţie se aplică _i în cazul căsătoriei putative, pentru soţul de bună-
credinţă.
Potrivit alin. (4) al art. 389 C.civ., când divorţul este însă pronunţat numai din vina unuia dintre soţi,
acesta nu va beneficia de întreţinere decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
Virtual, dreptul la întreţinere se na_te de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ. Dacă însă
dreptul la întreţinere s-a stabilit chiar în cadrul procesului de divorţ, fostul soţ datorează întreţinere
de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ.
În toate cazurile, dreptul la întreţinere se stinge prin recăsătorirea fostului soţ creditor al
întreţinerii.
Cuantumul pensiei de întreţinere se stabile_te cu respectarea prevederilor art. 389 alin. (3) C.civ..,
adică întreţinerea poate fi stabilită până la o pătrime din venitul net al fostului soţ obligat la plata ei,
potrivit cu nevoia celui care o cere _i cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. Această întreţinere,
împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depă_i jumătate din venitul net din muncă al
soţului obligat la plată.
Obligaţia de întreţinere între părinţi _i copii – art 499 _i 525
1. Condiția privind starea de nevoie a copilului. În cazul minorului, astfel cum rezultă din cuprinsul
art. 525 C.civ., minorul care cere întreținere de părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate
întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
De asemenea, potrivit art. 499 alin. (2) C.civ., dacă minorul are un venit propriu care nu este
îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creterea, educarea i

lOMoARcPSD|21458407
pregătirea sa profesională. Per a contrario, dacă minorul are un venit îndestulător, ei nu mai
datorează întreținere.
În ceea ce privete bunurile minorului, dei, în principiu acestea nu se iau în considerare pentru
aprecierea stării de nevoie a minorului, alin. (2) al art. 525 C.civ. prevede că, în cazul în care părinții
n-ar putea presta întreținerea fără a-i primejdui propria lor existență, instanța de tutelă poate
încuviința ca întreținerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepția
celor de strictă necesitate.
2. Conţinutul obligaţiei : complex, presupune nu numai asigurarea celor necesare traiului ci _i a

condiţiilor materiale necesare educării _i pregătirii profesionaile.
Fundamentul obligaţiei : obligaţia părinţilor de a asigura cre_terea, educarea _i pregătirea

profesională a copilului.
3. Cauntumul : pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii _i o
jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. Aceste limite au semnificaţia unor plafoane maximale, pe
care instanţa judecătorească nu le poate depă_i, ceea ce nu înseamnă că pensia de întreţinere
stabilită în concret trebuie să coincidă cu plafonul legal.
Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit
legii, nu poate depăi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
4. Data pensiei de întreţinere : de la data cererii de chemare în judecată.
- în caz de divorţ, pensia de întreţinere, ca _i cerere accesorie, se datorează de la data cererii de divorţ.
Dacă însă pensia cuvenită copiilor a fost stabilită printr-o hotărâre separată, anterioară divorţului
(de exemplu, în timpul separaţiei în fapt a soţilor), instanţa de divorţ va dispune obligarea
debitorului cu începere de la data pronunţării hotărârii de divorţ.
- în cazul copilului care î_i stabile_te partenitatea prin hotărâre judecătorească, pensia de
întreţinere se stabile_te cu începere de la data introducerii acţiunii în stabilirea paternităţii.
Durata obligaţiei de întreţinere : până la data majoratului, iar dacă se află în continuarea studiilor,
până la terminarea acestora, dar fără a depă_i 26 de ani.
Pentru a beneficia de întreţinere, copilul trebuie să dovedească stăruinţă în continuarea studiilor şi să

obţină rezultate corespunzătoare.
De asemenea, nu are importanţă dacă sunt urmate cursurile unei instituţii de învăţământ de stat sau
particulare, dacă este vorba de o instituţie de învăţământ superior sau de o _coală profesională.
Soluţionarea neînţelegerilor : instanţa de tutelă, pe baza raportului de anchetă psihosocială.

Drept civil roman - Familia (Note de curs)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept civil roman - Familia (Note de curs)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

lOMoARcPSD|21458407

Dreptul familieie si acte de stare civila (Universitatea din București)

Scan to open on Studocu

Studocu is not sponsored or endorsed by any college or university

- căsătoria are la bază libertatea viitorilor soţi de a încheia o căsătorie.

- C.E.D.O. consacră, în art.12, dreptul fundamental al bărbatului _i al femeii de a se căsători, în

Libertatea matrimonială presupune :

a. dreptul persoanei de a se căsători;

- limite convenţionale. Clauzele de celibat

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

b. dreptul de a-_i alege în mod liber viitorul soţ;

c. dreptul de a nu se căsători – prezintă interes în două situaţii : contractul de curtaj matrimonial

Logodna – promisiune reciprocă de căsătorie

- efectele logodnei : încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei; de

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Efecte patrimoniale ale ruperii logodnei

1. restituirea darurilor primite în vederea căsătoriei, cu excepţia celor obi_nuite

Condiţii de fond pentru încheierea căsătoriei

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

2. Vârsta matrimonială - vârsta 18 ani.

- nu este prevăzută o vârstă maximă

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Condiţii de valabilitate a consimţământului

3. Consimţământul să nu fie viciat. Viciile de consimţământ la

4. Consimţământul trebuie dat în scopul întemeierii unei familii

Condiţii de fond negative (impedimente)

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

- dpdv al sancţiunii : dirimante _i prohibitive. Încălcarea impedimentelor dirimante atrage

În cazul a două căsătorii succesive, se pot face următoarele

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

patrulea (veri) poate fi autorizată de instanţa de tutelă în a

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Condiţii de formă ale căsătoriei

1. Formalităţi premergătoare căsătoriei : depunerea declaraţiei de căsătorie, asigurarea publicităţii

După înregistrarea declaraţiilor de căsătorie, se va face publicitatea intenţiei de căsătorie a viitorilor

Formalităţi privind celebrarea căsătoriei

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Publicitatea virtuală a căsătoriei

- momentul încheierii căsătoriei : în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Statutul general al persoanei căsătorite

Obligaţiile personale reciproce ale soţilor

 Obligaţia de sprijin moral reciproc

Considerăm că nu ar trebui exclusă posibilitatea ca un soţ să ceară încuviinţarea instanţei de a nu

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Aspecte ale intedependenţei persoanle a soţilor

Statutul patrimonial: în funcţie de existenţa regimului matrimonial care reglementează raporturile

Efecte cu privire la capacitatea de exerciţiu

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

- nulitatea căsătoriei, art. 293-306

Regimul juridic al nulităţilor

Nulitate Cine o poate invoca Prescriptibilitate Acoperire

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

Nulitatea se constată sau se pronunţă prin hotărâre judecătorească.

Acţiunea în anularea căsătoriei (nulitate relativă) are caracter personal – nu se transmite

Cazuri de nulitate absolută

1. Lipsa materială a consimţământului

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

astfel fiind oprit să se căsătorească cu rudele sale fire_ti _i

1. Viciile de consimţământ: eroarea (doar asupra identităţii fizice al

Downloaded by Ede Márton (martonedesheppi@gmail.com)

- dacă unul dintre soţi nu a atins vârsta majoratului, el nu

Exepţii de la efectul retroactiv :

Efecte : excepţie de la regula retroactivităţii nulităţilor în favoarea soţului de bună credinţă