NULITATEA CĂSĂTORIEI

Capitolul I

1) Noţiuni introductive

1. Generalităţi. Nulitatea căsătoriei intervine ca sancţiune a nerespectării unora dintre cerinţele

Prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În această materie, legea conţine dispoziţii
derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, dat fiind importanţa căsătoriei şi gravitatea
deosebită a consecinţelor pe care le implică desfiinţarea ei. Aceste dispoziţii derogatorii se referă
la cauzele de nulitate şi efectele acesteia, iar uneori, la distincţia între nulităţile absolute şi cele
relative.
2. Nulităţi prevăzute expres de lege şi nulităţi virtuale. În preocuparea de a se menţine
căsătoria pe cât este cu putinţă, Codul familiei prevede cazurile de nulitate a căsătoriei în art. 19
şi 21. De asemenea art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă se referă la
nulitatea căsătoriei pentru necompetenţa ofiţerului de stare civilă – rationae materiae -, afară dacă
persoana necompetentă a exercitat în mod public atribuţia de ofiţer de stare civilă, când, datorită
ideii de aparenţă (error communis facit ius), căsătoria este validă.
S-a pus problema dacă mai există şi alte cazuri de nulitate a căsătoriei decât cele expres
prevăzute de lege, adică dacă există nulităţi virtuale, implicite, în materia căsătoriei. Asemenea
nulităţi au fost admise de literatura juridică în două cazuri: a) căsătoria fictivă; b) căsătoria între
persoane al căror sex nu este diferenţiat.
S-a decis că încheierea căsătoriei mai înainte de împlinirea termenului de 8 zile (în prezent 10
zile) prevăzut de lege nu duce la nulitatea căsătoriei, ci numai la sancţiuni disciplinare împotriva
ofiţerului de stare civilă.
3. Nulităţi absolute şi nulităţi relative. Ca şi în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi
absolută şi relativă. În ceea ce priveşte distincţia între aceste feluri de nulităţi există unele
deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri, în interesul menţinerii căsătoriei, aceasta
poate fi confirmată chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei
putative, efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună-credinţă.
În materia căsătoriei se consideră, uneori, că nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute
de lege. Prin urmare, în această materie sunt excluse nulităţile virtuale. De aceea, autorii care
împărtăşesc această părere susţin teoria “căsătoriei inexistente”, potrivit căreia atunci când unei
căsătorii îi lipseşte unul dintre elementele sale esenţiale şi când, pentru această situaţie, nu este
prevăzută în lege sancţiunea nulităţii căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, iar nu nulă.
Căsătoria este astfel inexistentă în cazul identităţii de sex, al lipsei totale de celebrare şi a lipsei
totale de consimţământ.

2) Cazuri de nulitate absolută

1)Căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială

(vârsta nubilă)
Căsătoria încheiată înainte de implinirea vârstei matrimoniale, de 16 ani pentru femei şi 18 ani
pentru bărbat – adică în perioada impubertăţii legale – este lovită de nulitate.
Cu titlu de excepţie, femeia de 15 ani se poate căsători dacă a obţinut dispensa de vârstă. Cu toate
că încălcarea prevederilor legale privitoare la vârsta matrimonială atrage nulitatea absolută,
această nulitate poate fi acoperită dacă, până la constatarea nulităţii apar următoarele situaţii:
a) soţul care nu avea vârsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit-o între timp;
b) soţia a rămas însărcinată;
c) soţia a dat naştere unui copil.
Căsătoria se menţine chiar dacă a născut un copil mort ori dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii,
deoarece s-a dovedit că, în pofida vârstei impubere, soţii pot avea relaţii conjugale normale.

2) Căsătoria încheiată de o persoană care era deja căsătorită

2
Acest caz de nulitate are ca scop apărarea principiului monogamiei. Nulitatea nu se acoperă prin
încetarea cauzei ei după încheierea căsătoriei, ceea ce înseamnă că, cea de-a doua căsătorie este
lovită de nulitate chiar dacă prima căsătorie a fost desfăcută sau a încetat după data încheierii
celei de-a doua, până la constatarea nulităţii ori anularea ei.
În practica judiciară1 s-a decis că nimic nu se opune ca o căsătorie desfăcută prin divorţ să fie
declarată nulă, pentru că numai în acest fel dispar, cu efect retroactiv, toate efectele pe care ea le-
a produs.
Momentul în funcţie de care se verifică starea de bigamie este acela al încheierii celei de-a doua
căsătorii.
În cazul declarării morţii prin hotărâre judecătorească, cea de-a doua căsătorie este valabilă, dacă
a fost încheiată în interval de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morţii şi data
rămânerii irevocabile a hotărârii declarative de moarte.
Potrivit reglementării actuale, când, după declararea morţii unuia dintre soţi prin hotărâre
judecătorească, s-a încheiat o nouă căsătorie, iar soţul declarat mort s-a întors şi s-a anulat
hotărârea declarativă de moarte, se dă prioritate celei de-a doua căsătorii, prima căsătorie fiind
desfăcută pe data încheierii celei de-a doua.

3) Căsătoria încheiată între rude în grad prohibit de lege

Încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă (indiferent de grad), precum şi între rudele în
linie colaterală până la gradul IV inclusiv, este oprită de lege, fiind sancţionată cu nulitatea
absolută.
O asemenea căsătorie este nulă indiferent dacă rudenia este din căsătorie sau din afara ei.

4)Căsătoria încheiată între persoane legate prin adopţie

Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei: 2 „Adopţia este
operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi
legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.”
Pe cale de consecinţă, rudenia adoptivă se substituie rudenei fireşti, fiind lovită de nulitate
căsătoria încheiată între rudele în linie dreaptă (indiferent de grad), precum şi între rudele în linie
colaterală, până la gradul IV inclusiv.
1
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia civilă, decizia nr. 1572/1995, publicată în Buletinul Jurisprudenţei.
2
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004

3
5) Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa
Având în vedere dispoziţiile art. 8 din Codul familiei, se consideră că este lovită de nulitate
căsătoria între tutore şi femeia minoră ce se află sub tutela sa.

6) Căsătoria încheiată de către alienatul mintal sau debilul mintal ori, după caz, de către cel
lipsit vremelnic de facultăţile mintale
În acest caz căsătoria este oprită din motive biologice.
Încălcarea acestei prohibiţii este sancţionată cu nulitatea absolută, chiar dacă o atare căsătorie a
fost încheiată într-un moment de luciditate.
De-asemenea, este irelevant dacă aceste persoane au fost sau nu puse sub interdicţie
judecătorească. Persoanele lipsite temporar de facultăţile mintale nu se pot căsători în intervalul
de timp în care discernământul le lipseşte, întru-cât nu pot exprima un consimţământ valabil.
Există, deci, o deosebire de tratament între situaţia persoanelor alienate mintal sau debile
mintal şi cea a persoanelor lipsite numai temporar de discernământ, în sensul că, în cazul
primelor, interdicţia este absolută – din motive de ordin biologic şi social – iar în cazul celor din
urmă, acestea pot să se căsătorească, cu excepţia momentelor în care le lipseşte discernământul,
interdicţia fiind instituită numai pentru exprimarea unui discernământ valabil.
Pentru corecta soluţionare a unei acţiuni în constatarea nulităţii căsătoriei este necesar să se
stabilească, pe calea unei expertize psihiatrice, dacă soţul era alienat sau debil mintal, la data
încheierii căsătoriei, fiindcă numai în această situaţie căsatoria este lovită de nulitate absolută.3

7) Lipsa de solemnitate
Lipsa (totală sau parţială) de solemnitate la încheierea căsătoriei atrag nulitatea absolută a
căsătoriei astfel încheiate.
De exemplu, atrag nulitatea absolută: a) lipsa ofiţerului de stare civilă de la celebrarea căsătoriei;
b) lipsa, de la celebrarea căsătoriei, a unuia dintre viitorii soţi; c) neexprimarea

3
Curtea Supremă de Justiţie – secţia civilă, decizia nr. 1602/1992, In Probleme de drept din deciziile Curţii
Supreme de Justiţie 1990-1992, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993, pag. 163-164

4
consimţământului, conform legii; d) nedeclararea încheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare
civilă; e) lipsa martorilor la încheierea căsătoriei.

8) Lipsa de publicitate (căsătoria clandestină)

Publicitatea este o condiţie de formă distinctă de solemnitate, fiind impusă de legiuitor ca o
garanţie pentru respectarea celorlalte condiţii necesare unei căsătorii valabile.
Sunt elemente ale publicităţii: a) afişarea declaraţiei de căsătorie; b) accesul publicului la
celebrarea căsătoriei. Căsătoria încheiată cu încălcarea publicităţii este o căsătorie clandestină.
Căsătoria clandestină este diferită de căsătoria secretă, care, deşi se încheie cu publicitate, este
ţinută de către soţi.

9) Necompetenţa ofiţerului de stare civilă sau a persoanei căreia i-au fost delegate aceste
atribuţii
Încălcarea competenţei personale sau a competenţei teritoriale4 nu atrage sancţiunea nulităţii.
Căsătoria este nulă doar dacă a fost încheiată de un funcţionar care nu avea împuternicirea de
ofiţer de stare civilă (competenţa ratione materiae), cu excepţia cazului în care a exercitat, în
mod public, atribuţia de ofiţer de stare civilă.

10) Frauda la lege

Frauda la lege constituie caz de nulitate absolută a căsătoriei atunci când unul dintre viitorii soţi
urmăreşte, prin încheierea căsătoriei, să se sustragă rigorilor legii. Există un asemenea caz când
autorul unui viol se căsătoreşte cu victima, pentru a se sustrage răspunderii penale.

11) Căsătoria fictivă

Căsătoria este fictivă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) consimţământul exprimat( de unul sau de ambii soţi) nu refelctă voinţa lor reală, nu este sincer
astfel ca o atare căsătorie nu s-a încheiat în scopul de a întemeia o familie. Din acest punct de
vedere, căsătoria fictivă apare ca o formă a simulaţiei;

4
În sens contrar, a se vedea, de pildă : T.R. Popescu – Dreptul familiei. Tratat, vol. I, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1965, pag. 328

5
2) scopul urmărit( de unul sau de ambii soţi) a fost de a obţine fie unele efecte secundare
căsătoriei (cum ar fi folosinţa locuinţei), fie de a eluda anumite dispoziţii legale imperative, altele
decât cele care reglementează căsătoria.
Sub aspectul acestei din urmă condiţii, căsătoria fictivă apare ca o fraudare a legii, folosindu-se
mijloace legale pentru a se obţine rezultate iegale. Părţile se căsătoresc, ceea ce este legal, dar cu
scopul de a obţine rezultate care, altfel, nu le-ar fi putut obţine şi care sunt ilegale, câtă vreme nu
s-au urmărit şi stabilit raporturi specifice căsătoriei.
Rezultă că o căsătorie fictivă presupune atât o simluaţie, cât şi o fraudare a legii.
Nulitatea se acoperă dacă între soţi se stabilesc relaţii conjugale reale. De exemplu, dacă din
căsătoria fictivă au rezultat copii, ceea ce presupune că soţii au convieţiut, nu se ma poate declara
nulitatea căsătoriei pentru fictivitate.5

12) Căsătoria de convenienţă

Căsătoria de convenienţă este o variantă a căsătoriei fictive. Căsătoria de convenienţă, In general,
reprezintă căsătoria încheiată doar pentru anumite interese (de regulă materiale).
O formă a acestei căsătorii se identifică în dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România.
Astfel, potrivit art. 2 lit. h) din acest act normativ, prin căsătorie de convenienţă se înţelege
„căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condiţiile de intrare şi şedere a străinilor şi de a
obţine dreptul de şedere pe teritoriul României”.6
Art. 64 alin. (2) din acelaşi act normativ stabileşte, cu titlu exemplificativ, elementele pe baza
cărora se poate stabili că o căsătorie este de convenienţă, şi anume:
1) nu există coabitare matrimonială;
2) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
3) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie;
4) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi;
5) există date că anterior unul dintre soţi a mai încheiat o căsătorie de convenienţă;
6) există inconsecvenţă în declaraţiile soţilor cu privire la datele personale, circumstanţele în care
s-au cunoscut ori alte informaţii relevante despre ei;

5
A se vedea: Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. 765/1975, Revista Română de Drept nr. 7/1975,
pag 67
6
Această definiţie legală priveşte exclusiv domeniul reglementat de actul normativ menţionat

6
7) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia
sumelor primite cu titlu de dotă.
Constatarea acestor elemente se realizează de către „ofiţerul de interviu”, ele putând rezulta din:
a) datele obţinute în urma interviului; b) înscrisuri; c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe
persoane; d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare.
Şi în acest caz, nulitatea absolută se acoperă prin convieţiurea reală a soţilor.

13) Lipsa diferenţierii sexuale

Este lovită de nulitate absolută căsătoria persoanelor de acelaşi sex, precum şi acelora al căror
sex nu este suficient precizat ori care suferă de malformaţii sub forma nediferenţierii sexuale,
fiind cu neputinţă consumarea căsătoriei.

14) Lipsa consimţământului

Lipsa consimţământului constituie caz de nulitate atât atunci când este vorba de lipsa sa
materială, cât şi atunci când este vorba de lipsa psihică a acestuia.

15) Lipsa aprobării prealabile a conducătorului instituţiei în care este angajat preotul militar
Nulitatea absolută intervine când preotul militar (cetăţean român) se căsatoreşte cu o persoană
apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română, fără a avea aprobarea prealabilă a
conducătorului instituţiei în care este angajat acesta.

3) Cazuri de nulitate relativă

1. Cauze de nulitate relativă. Această nulitate intervine în cazul viciilor de consimţământ :

eroarea, dar numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ, dolul şi violenţa. S-a arătat că faptul
nerecunoaşterii de către reclamant, la data încheierii căsătoriei cu pârâta, că aceasta este

7
însărcinată, nu constituie un motiv de anulare a căsătoriei, neputând fi vorba de vicierea
consimţământului prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, din moment ce s-a vrut
ca pârâta să fie cea cu care să se încheie căsătoria.
Dimpotrivă, s-a anulat căsătoria încheiată sub impreriul erorii privind starea sănătăţii provocată
de unul dintre soţi prin mijloace viclene. În speţă, unul dintre soţi suferea de o boală gravă cu
caracter de durată şi, pentru a induce în eroare pe celălalt, a prezentat un certificat prenupţial
emis de medic pe baza examenului medical al unei rude. De asemenea, s-a decis că este dol prin
reticenţă dacă, la încheierea căsătoriei, unul dintre soţi a ascuns celuilalt, cu bună ştiinţă, boala de
care suferea ori numai amploarea şi manifestările concrete ale acesteia. Trebuie să se facă dovada
că soţul respectiv şi-a cunoscut boala gravă şi că în mod voit nu a comunicat-o celuilalt soţ.
Aşadar este vorba de omisiunea voită a unui soţ de a aduce la cunoştinţă celuilalt soţ boala gravă
de care suferea. Tot astfel, malformaţia care nu constituie o nediferenţiere de sex, ci are
caracterul unei maladii ce nu a fost cunoscută de celălalt soţ, fiindu-i ascunsă, constituie o cauză
de nulitate relativă a căsătoriei care s-a încheiat ca urmare a dolului săvârşit prin reticenţă. S-a
mai decis că ascunderea bolii de către soţie, care o face inaptă de a avea copii, este dol prin
reticenţă. De asemenea, s-a decis că ascunderea stării de graviditate este un motiv legal de
anulare a căsătoriei. Dimpotrivă, dacă pârâtul a săvârşit împotriva reclamantei infracţiunea de
viol, iar părţile, cunoscând această împrejurare, şi-au manifestat în mod deliberat voinţa de a se
căsători fără a înţelege o căsătorie formală în scopul de a evita rigorile penale pentru soţul pârât,
nu se poate reţine existenţa unei cauze de nulitate a căsătoriei bazată pe vicierea voinţei uneia din
părţi (dol). S-a considerat deci că dolul este un viciu de consimţământ şi atunci când eroarea
provocată se referă la alte elemente decât identitatea fizică a celuilalt soţ, dacă acest element a
fost determinat la încheierea căsătoriei şi corespunzător concepţiei dreptului privind căsătoria şi
familia.
În privinţa violenţei, s-a admis că în cazul în care, la încheierea căsătoriei, consimţământul unuia
dintre soţi a fost viciat prin violenţa exercitată de către tatăl acestuia, căsătoria va fi declarată
nulă dacă acţiunea a fost introdusă în termen. Violenţa trebuie să aibă un anumit grad de
intensitate şi gravitate care să pună pe cel în cauză în situaţia obiectivă, unanim acceptată, de a
nu se putea opune căsătoriei: în cazul violenţei morale, este necesar, de asemenea, să fie în mod
obiectiv determinată în raport de cerinţele conjuncturale ale victimei şi starea ei. Actele de
violenţă trebuie apreciate în raport de starea psihică a soţului respectiv.

8
2. Acţiunea în declararea nulităţii relative. Acţiunea în nulitate relativă poate fi introdusă numai
de soţul al cărui consimţământ a fost viciat. Moştenitorii acestuia nu pot continua acţiunea în
nulitate relativă, deoarece este o acţiune personală şi legea nu acordă moştenitorilor dreptul de a
o continua. Ori de câte ori legiuitorul a vrut ca o acţiune privitoare la starea civilă să fie
continuată de moştenitori a prevăzut aceasta în mod expres, cum este cazul, de exemplu, cu
acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, cu cea în stabilirea paternităţii şi cu acţiunea în
tăgăduirea paternităţii. Într-o altă parere, moştenitorii pot continua acţiunea în nulitate relativă a
căsătoriei, deoarece odul familiei nu conţine dispoziţii prohibitive în această privinţă. Dat fiind
această acţiune în nulitate are un caracter personal, procurorul nu o poate introduce. Nulitatea
relativă a căsătoriei poate fi confirmată. Acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei se poate
introduce în termen de 6 luni de la încetarea violenţei, ori de la descoperirea erorii sau a dolului.
Astfel, s-a decis că termenul de 6 luni în care poate fi introdusă acţiunea în anularea căsătoriei
pentru viclenie curge de la data când partea al cărui consimţământ a fost viciat a descoperit
existenţa vicleniei.
Acţiunea în nulitate relativă, ca şi cea în nulitate absolută, este de competenţa instanţei
determinată după dreptul comun, neaplicându-se dispoziţiile speciale pentru competenţa în
material divorţului. Competenţa aparţine, în primă instanţă, tribunalului judeţean, respective al
municipiului Bucureşti.

Capitolul II

Efectele nulităţii căsătoriei

Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea căsătoriei trebuie
cerută pe calea acţiunii, neputând fi declarată dacă a fost invocată prin mijlocul excepţiei.

9
Ambele feluri de nulităţi produc aceleaşi efecte. Nulitatea căsătoriei produce efecte nu numai
pentru viitor, ci şi pentru trecut, deci retroactivează. Căsătoria se consideră ca şi cum nu s-ar fi
încheiat.7

Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile

dintre soţi

1. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi. Din punct de vedere
juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriti între ei. Drept rezultat :
a) Soţii nu au avut obligaţii rezultând din situaţia de căsătoriti. Dacă până la desfiinţărea
căsătoriei se pusese în mişcare acţiunea penală privitoare la adulter, aceasta se stinge. Căsătoria
încheiată până la aceeaşi dată de către unul dintre soţi rămâne în fiinţă, nefiind caz de bigamie.
Soţii se pot căsători, fiecare cu altcineva sau chiar între ei, dacă, între timp, a dispărut cauza de
nulitate ;
b) Soţii îşi dobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei dacă acesta se schimbase prin
căsătorie. Soţul care a luat prin căsătorie numele numele celuilalt soţ nu-l poate menţine după
desfiinţarea căsătoriei, deoarece nu există o dispoziţie legală care să permită aceasta, iar când
legea a vrut ca anumite prevederi din materia divorţului să se aplice, prin asemănare, şi în cazul
nulităţii căsătoriei, a spus-o expres (art. 24 C. Fam) ;
c) Între soţi nu a avut loc suspendarea prescripţiei, căci ei se consideră că nu au avut această
calitate (de soţi) ;
2. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu. Dacă desfiinţarea căsătoriei
are loc înainte ca unul dintre soţi să fi împlinit vârsta de 18 ani, el nu poate beneficia de art. 8
alin. (3) Decretul nr. 31 din 1954 şi, prin urmare, nu are capacitatea de exerciţiu, căci el se
consideră că nu a fost căsătorit şi nu a avut această capacitate nici în trecut.
3. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi. În această privinţă
deosebim :

7
Există două derogări de la efectul retroactive al nulităţii căsătoriei : a) nulitatea nu produce nici un efect în
privinţa copiilor, care au statutul legal de copii din căsătorie ; b) căsătoria putativă.

10
a) Regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc, deoarece nulitatea căsătoriei operează
retroactiv. Dacă pe perioada dintre încheierea căsătoriei şi data declarării nulităţii căsătoriei s-au
dobândit unele bunuri, acestea vor fi supuse reglementării dreptului comun, adică vor fi
coproprietatea celor a căror căsătorie a fost nulă ;
b) Obligaţia de întreţinere nu a putut exista între soţi ;
c) Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor nu poate opera, deoarece calitatea de soţ se
consideră că nu a existat niciodată. Această presupune că nulitatea se constată sau se declară
după decesul unuia dintre soţi, ceea ce este posibil 8. Se înţelege că dacă unul dintre aceştia ar
deceda după desfiinţarea căsătoriei, problema dreptului de moştenire nu se mai pune.

Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la

relaţiile dintre părinţi şi copii

1. Interesul declarării nulităţii căsătoriei. Potrivit art. 23 alin. (2) C. Fam., desfiinţarea
căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor, care îsi păstrează situaţia de copii din
căsătorie. Dar aceştia, chiar dacă ar fi consideraţi din afara căsătoriei, ar avea faţă de părinţii lor
şi rudele acestora aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a copiilor din căsătorie(art. 63 C. fam.). De
aceea, art. 23 alin. (2) C. fam. trebuie interpretat în sensul că se referă la modul de stabilire a
filiaţiei. Într-adevar din acest punct de vedere, există deosebire între filiaţia din căsătorie şi aceea
din afara căsătoriei. În consecinţă, deşi căsătoria este desfiinţată, filiaţia copiilor născuţi şi
concepuţi până în momentul declarării nulităţii căsătoriei este reglementată la fel ca şi aceia a
copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie valabilă.
Un alt interes este în legatură cu art. 53 alin. (2) C. fam., potrivit căruia copilul născut după
declararea nulităţii căsătoriei (sau desfacerea) are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost
conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o oua
căsătorie.
2. Efectele privind relaţiile dintre părinţi şi copii. Relaţiile personale şi cele patrimoniale dintre
părinţi şi copii sunt reglementate prin asemănare, de dispoziţiile prevăzute în materia divorţului

8
În acest sens, s-a decis că nulitatea căsătoriei este admisibilă chiar dacă acea căsătorie fusese desfăcută prin
hotărâre definitivă

11
[art. 24 alin. (2) C. fam.]. De aceea, constând nulitatea căsătoriei, instanţa trebuie să dispună
căruia dintre soţi urmează sa-i fie încredinţaţi copii, ascultând, în această privinţă, pe părinţi,
autoritatea tutelară şi pe copii, dacă aceştia au împlinit 10 ani ; totodată, instanţa va stabili şi
contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională
aplicându-se prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.9
Drepturile succesorale între părinţi şi copii rămân neatinse.
Celalate efecte ale filiaţiei din afara căsătoriei se determină, în măsura în care nu există dispoziţii
speciale (asemenea dispoziţii există in privinţa numelui de familie al copilului din afara
căsătoriei – art. 64 C. fam.), potrivit principiului egalităţii în drepturi ale copilului din afara
căsătoriei cu cel din căsătorie ( art. 63 C. fam.).
3. Autoritatea hotărârilor judecătoreşti în materia nulităţilor căsătoriei. Hotărârile
judecătoreşti, dintr-un anumit punct de vedere, sunt de două feluri : declarative şi constitutive.
Hotărârile declarative sunt acelea prin care se constată o situaţie juridică existentă, pe care
instanţa judecătorească o verifică şi o declară ca atare. Aceste hotărâri produc efecte numai între
părţile din proces, deci au efect relativ. Majoritatea hotărârilor judecătoreşti sunt declarative.
Hotărârile constitutive sunt acelea care creează situaţii juridice noi şi conferă părţilor calităţi noi.
Aceste hotărâri sunt opozabile tuturor, deci au un efect absolut. Aparţin acestei categorii
hotărârile care intervin în acţiunile de stare civilă, interdicţie, etc.10
Hotărârile care intervin în acţiunea privind declararea nulităţii căsătoriei sunt constitutive de
drepturi şi sunt deci opozabile tuturor, deoarece modifică starea civilă a persoanelor care au fost
căsătorite, iar starea civilă are un character indivizibil, adică ea nu diferă în raport cu persoanele
faţă de care este considerată. Nu se poate, de exemplu, să se considere că o persoană este
căsătorită, în raport cu anumite persoane, iar faţă de alte persoane să se considere că nu este
căsătorită. Caracterul indivizibil al stării civile determină ca hotărârile în materie de nulitate a
căsătoriei să aiba un efect absolut, deoarece modifică starea civilă. O altă soluţie ar conduce la
consecinţe neadmisibile. Dar, dacă hotărârile judecătoreşti ce sunt avute în vedere sunt opozabile
şi terţilor, trebuie precizat că aceasta numai cu titlu de prezumţie relativă, terţii putând să înlăture
efectele hotărârilor judecătoreşti, dacă reuşesc să facă în justiţie, dovada contrară.11

9
Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 22 din 6 ianuarie 1971, în CD 1973, p. 131.
10
Hotărârea declarativă de moarte, deşi constitutivă, produce efecte şi pentru trecut până la data stabilită ca fiind
aceea a morţii
11
Art. 33 Decretul nr. 31 din 20 ianuarie 1954; art. 15 din Legea nr. 119/1996.

12
13
Bibliografie:

1. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu „Tratat de dreptul familiei”, Ed. Universul

Juridic, Bucuresti, 2006
2. Dan Lupascu, „Dreptul familiei”, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2008

14