Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
Specializarea Drept

Speta Dreptul Concurentei Comerciale

Student: Virlan Constantin Marian

Anul IV

Centrul : Bacau

1
În speță datele sunt următoarele: Reclamanta, SC SECURITY GUARD
SRL Husii a chemat-o în judecată pe pârâta SC LPS SRL Husi, pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să înceteze concurenţa neloială, să fie
obligată să nu intre în obiectivele şi posturile de pază unde prestează
servicii. Judecătoria Husi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei
formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Judeţean Vaslui.
Prin sentinţa civilă nr.230 din 24 mai 2009, Tribunalul Vaslui, Secţia
comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că
reclamanta nu a făcut nici o dovadă în susţinerea cererii sale.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins
ca nefondat de către Curtea de Apel Iasi, prin decizia nr.321 din 5 noiembrie
2019, reţinându-se că acţiunea nu este dovedită.
Reclamanta a declarat recurs, susţinând că instanţa de judecată a restrâns
obiectul cererii doar la constatarea contravenţiei prevăzută de art.4 lit.”h” din
Legea nr.11/1991, deşi cererea se referea la comiterea mai multor acte şi fapte
contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială, prevăzute de art.2 din
aceeaşi lege. Astfel a precizat că societatea pârâtă îi racolează forţa de muncă şi
face intervenţii în sensul câştigării licitaţiilor, anexând o hotărâre a Judecătoriei
Bacau prin care a fost anulată o astfel de licitaţie, susţinând că această probă este
concludentă în demonstrarea concurenţei neloiale. De asemenea, a invocat
sentinţa penală nr.150/2018 a Judecătoriei Husi, potrivit căreia unul dintre
angajaţii pârâtei a fost condamnat în temeiul art.180 alin.(2) C., penal acesta
participand la o incaierare , lovind un angajat al reclamantei. Recursul este
nefondat.
Conform dispoziţiilor art.2 din Legea nr.11/1991, constituie concurenţa
neloială, orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau
industrială. Aceste practici se materializează prin diferite activităţi enumerate de
Legea nr.11/1991(articolele 4 şi 5) şi care vizează competiţia în atragerea şi
captarea prin mijloace neoneste a clientelei agentului economic legal. În speţă,
pârâta, ca agent economic agresiv, este reclamată ca autoare a răspândirii de
afirmaţii depreciative în detrimentul competitorului său, cu scopul de a-i ştirbi
reputaţia, de a-i discredita societatea şi a destabilizării funcţionale a societăţii
rivale. A prezentat în acţiune o serie de acte şi fapte în sprijinul dovedirii
raportului juridic de concurenţă. Recurenta s-a folosit de proba cu martori şi
înscrisuri.

2
S-a constatat că probatoriile nu au justificat susţinerile reclamantei în
dovedirea existenţei unui raport juridic de concurenţă neloială.
Astfel, a prezentat ca fiind căi de dezorganizare a societăţii, coruperea
personalului şi atragerea în întreprinderea agentului economic agresiv precum şi
deturnarea clientelei prin zvonuri nereale privitoare la salarizare. Faptul de
concurenţă neloială se poate consuma doar prin angajarea salariatului unui
concurent, cu scopul dezorganizării activităţii acestuia, provocarea concedierii
unor salariaţi în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze
clienţii acelui comerciant, oferirea serviciilor salariatului exclusiv al unui
comerciant concurentului acestuia, dezorganizarea activităţii ca urmare a
deturnării clientelei. .. Or, în speţă, nu a fost dovedită consumarea faptelor
invocate pentru a sta la baza unui raport juridic de concurenţă neloială. Este
ştiuit că nu orice fel de concurenţă este neloială, nu orice fel de concurenţă este
ilicită, situaţie faţă de care nu oricine în orice împrejurare poate invoca faptele
sau actele concurenţiale ca fiind neloiale sau ilicite.
Reclamanta nu a făcut dovada finalităţii faptelor invocate, nu a dovedit că
actele de deturnare a clientelei şi de corupere a salariaţilor.Cât despre modul
cum a fost organizată şi s-a desfăşurat licitaţia pentru asigurarea pazei şi
condamnarea salariatului societăţii agresive, acestea au fost fapte şi acte care nu
fac obiectul raportului juridic de concurenţă neloială ci ele au fost soluţionate,
conform legilor speciale, aşa cum de altfel a şi demonstrat reclamanta prin
depunerea la dosar a sentinţei .
În speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.2 coroborat cu art.4 şi
5 din Legea nr.11/1991, astfel că hotărârea pronunţată de instanţa de apel,este
legală şi temeinică, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art.312 C.proc. civ.,
recursul a fost respins ca nefondat.

S-ar putea să vă placă și