Acțiunea în revendicare în Noul Cod Civil

1. Definiție
Acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare în justiție a dreptului de
proprietate privată (art. 563 si urm. NCC – Legea 287/2009) și a dreptului de
proprietate publică [art. 865 alin. (3) NCC] și reprezintă acțiunea în justiție aflată la
îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei
persoane care deține bunul respectiv, fără drept.

“Acţiunea în revendicare
(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă
persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri,
dacă este cazul.
(2) Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în
care prin lege se dispune altfel.
(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe
deplin recunoscut.
(4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este
opozabilă şi poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile
Codului de procedură civilă.” *(1)

2. Când poate fi introdusă acţiunea în revendicare?

Acţiunea în revendicare este imprescriptibilă, adică poate fi introdusă oricând,
indiferent dacă revendicarea priveşte un bun mobil sau un bun imobil, cu excepţia
cazurilor în care prin lege se dispune altfel [spre exemplu, potrivit art. 937 alin. (1)
NCC, bunul mobil pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-
credinţă, dacă acţiunea este intentată, sub sancţiunea decăderii, în termen de 3
ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului]. *(2)

Potrivit art.563 Noul Cod civil, dreptul la acţiunea în revendicare este

imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel. Dreptul de
proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin
recunoscut.

1
 Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare este
opozabilă şi poate fi executată şi împotriva terţului dobânditor, în condiţiile
Codului de procedură civilă.

3. Cine poate introduce acţiunea în revendicare?

Proprietarul poate intenta acţiunea negatorie contra oricărei persoane care
pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra
bunului său. Dreptul la acţiunea negatorie este imprescriptibil.

Ca element de noutate, spre deosebire de principiul unanimităţii consacrat de

vechea reglementare, în cazul coproprietăţii (proprietăţii pe cote-părţi), în orice
acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare, fiecare
coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală.

4. Proba dreptului de proprietate

Proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară.
Potrivit art.565 Cod civil, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada
dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. În acest sens, Legea
nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil precizează că dispoziţiile
articolului 565 se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru
fiecare unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a
cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii
cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare
unitate administrativ-teritorială şi deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărţilor
funciare pentru imobilele respective, înscrierea în cartea funciară a dreptului de
proprietate şi a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis,
constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă
de terţi. *(3)

5. Efectele admiterii acţiunii în revendicare

În ce priveşte efectele admiterii acţiunii în revendicare, art.566 Cod civil
arată că pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a
pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat la
restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile,
despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.

2
 Posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, şi la
restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.

a) Obligaţiile pârâtului: pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la

despăgubiri, evaluate în raport cu momentul restituirii, dacă bunul a pierit din
culpa sa ori a fost înstrăinat; de asemenea, în aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat
la restituirea productelor sau a contravalorii acestora – pârâtul posesor de rea-
credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cererea reclamantului, şi la
restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar;

b) Obligaţiile de restituire a reclamantului: la cererea pârâtului, proprietarul poate

fi obligat să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut,
cheltuielile utile, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel,
precum şi cheltuielile necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a
productelor. Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptoare;
posesorul are dreptul de a-şi însuşi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai
dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează. În situaţia în care cheltuielile
necesare, utile sau voluptoare se concretizează într-o lucrare nouă, nu se poate
cere restituirea acestora, în acest caz fiind incidente dispoziţiile corespunzătoare
din materia accesiunii imobiliare artificiale;

c) Dreptul retenţie al pârâtului: pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor

până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu
excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie
îndestulătoare;

d) Opozabilitatea hotărârii: hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea

în revendicare este opozabilă şi poate fi executată şi împotriva terţului
dobânditor, în condiţiile Codului de procedură civilă.

În Cod se regăsesc şi trimiterile necesare pentru termenii legaţi de

produsele bunurile, folosiţi în textele prezentate. Astfel, potrivit art.547 şi
următoarele, produsele bunurilor sunt fructele şi productele.
Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a
diminua substanţa acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale şi civile. Fructele
civile se numesc şi venituri. Fructele naturale sunt produsele directe şi periodice
ale unui bun, obţinute fără intervenţia omului, cum ar fi acelea pe care pământul
le produce de la sine, producţia şi sporul animalelor. *(4)
Fructele industriale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun,
obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.
Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă
persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul
rentelor şi dividendele.

3
 Productele sunt produsele obţinute dintr-un bun cu consumarea sau
diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră
şi altele asemenea.
În ce priveşte dobândirea fructelor şi a productelor, art.550 prevede că acestea se
cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel. *(4)

Codul face şi diferenţierea necesară în ce priveşte momentul dobândirii

dreptului de proprietate, în funcţie de tipul de fructe, şi anume:
- Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se
dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.
- Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi.

Bibliografie
1. Art. 547, 548, 549, 550, 551, 552, 563, 564, 565, 566 NCC
2. https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-563-actiunea-in-revendicare-
apararea-dreptului-de-proprietate-privata-dispozitii-generale
3. Viorel Terzea, Limitele legale ale dreptului de proprietate si servitutile,
Editura: C.H. Beck, 2014

4
4. Viorel Terzea, Posesia si actiunile posesorii in noul Cod civil, Editura: C.H.
Beck, 2015