TEMA III – PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ – Termenele; Începutul cursului prescripției

1. TERMENELE DE PRESCRIPȚIE
2. ÎNCEPUTUL CURSULUI PRESCRIPȚIEI

PARTEA 1. TEORIE

I. TERMENELE DE PRESCRIPŢIE (DURATA TERMENELOR DE PRESCRIPȚIE)

A. Noțiune.
Termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege, sau de către părți
(în limitele permise de lege), înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune, sub sancţiunea
pierderii posibilităţii de a obţine condamnarea pârâtului la executarea obligaţiei ce îi revine.
Ca orice termen, nefiind o dată calendaristică, termenul de prescripţie extinctivă are:
- un început (marcat de data la care începe să curgă prescripţia extinctivă),
- o durată, precum şi
- un sfârşit (marcat de data împlinirii prescripţiei extinctive).

Termenul de prescripţie extinctivă este de obicei un termen legal.

Cu toate acestea, termenele de prescripţie pot fi și convenționale, ele putând fi reduse sau
mărite, prin acordul expres al părţilor, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un
an şi nici mai mare de 10 ani, cu excepţia termenelor de prescripţie de 10 ani ori mai lungi, care
pot fi prelungite până la 20 de ani.

Această permisiune legală nu se aplică:

➢ în cazul drepturilor la acţiune de care părţile nu pot să dispună şi

➢ nici acţiunilor derivate din
- contractele de adeziune,
- de asigurare şi
- cele supuse legislaţiei privind protecţia consumatorului.

Termenele convenționale nu se vor aplica atunci când sunt stabilite cu depășirea limitelor
pentru care legea permite părților afirmarea libertății de a contracta, văzute mai sus. În acest caz
ele vor fi înlocuite cu termenele legale permise de lege, cele mai apropiate de voința părților, ca
efect al nulității parțiale a convențiilor privitoare la durata termenelor de prescripție. De precizat
că, potrivit altor opinii, pe care nu le împărtășim, în aceste cazuri se va aplica invariabil termenul
legal aplicabil (general sau special, după caz).
 În cazul în care părțile nu aveau libertatea de conveni de plano atingeri ale regimului legal
al duratei termenelor de prescripție, atunci se va aplica direct termenul legal normal aplicabil,
special (spre exemplu termenul de 2 ani din materia asigurărilor) sau general, după caz.

Subsumat acestei teme (termenul de prescripție) vom avea în vedere doar durata
termenelor de prescripție.

A. Termenul general de prescripție.

Consacrarea legală este realizată în art. 2517 NCC, care instituie o durată de 3 ani. Norma
are aplicare generală fiind susceptibilă a se aplica la orice drept prescriptibil, fie patrimonial sau
nepatrimonial.

Atenție, acest termen nu trebuie confundat cu termenele speciale de aceeași durată, cum ar fi
acțiunea la obligarea donatarului să execute sarcina [1027(3)] NCC, acțiunea în nulitatea societății
[1933(3) NCC]. Miza distincției este aceea că în cazul abrogării/modificării normei generale,
norma specială (dacă nu este abrogată și ea expres) supraviețuiește și se va aplica în continuare.

B. Termene speciale de prescripție

Termenele speciale de prescripție se aplică cu prioritate în raport de termenul general.

Acestea sunt prevăzute în NCC sau în alte acte normative:

a) NCC, 3 clase principale, reglementate la dispozițiile generale privind prescripția:

➢ Termene de 1 an [2520, 2521 NCC]: unele livrări de mărfuri sau prestări de servicii
realizate de profesioniști; scopul este acela că se încurajează colectarea rapidă a
remunerațiilor, din considerente de probă sau sunt activități prestate frecvent și necesită
o regularizare (clarificare) rapidă;
Spre ex. se prescrie în termenul de 1 an, dreptul la acțiune în cazul:

- profesioniștilor din alimentația publică sau hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;

- profesorilor, institutorilor, maeștrilor și artiștilor, pentru lecțiile date cu ora, cu ziua sau cu
luna;

- medicilor, moașelor, asistentelor și farmaciștilor, pentru vizite, operații sau medicamente;

- vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute și a furniturilor livrate;

- avocaților, împotriva clienților, pentru plata onorariilor și cheltuielilor.

 ➢ Termene de 2 ani [2519 NCC]: asigurare și intermediere;

➢ Termene de 10 ani [2518 NCC]:

- drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse
altui termen de prescripție;
- repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte
de barbarie sau, după caz, a celui cauzat prin violență ori agresiuni sexuale comise
contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori
de a-și exprima voința;
- repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.

b) alte termene speciale, prevăzute

➢ în NCC, cum ar fi depozitul bancar (5 ani) [2190(1) NCC]
➢ în legi speciale; ex termenul de prescripție de 18 luni, aplicabil acțiunilor în anulare sau
în constatarea nulității, prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

C. Modificarea („prorogarea”) legală a termenului de prescripţie.

În materia răspunderii civile delictuale, conform art. 1.394:

„În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei
prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi
dreptului la acţiunea în răspundere civilă”

Această soluţie, este destinată să asigure o protecţie superioară victimei, atunci când
prejudiciul suferit este urmarea unei fapte ilicite grave, care este sancţionată şi de legea penală.

Atragem atenția că:

➢ această ipoteză este o excepție de la regula libertății modificării convenționale a duratei

termenelor de prescripție;
➢ dacă prescripția penală a infracțiunii e mai lungă decât cea civilă, se aplică termenul de
prescripție prevăzut de legea penală.
➢ dacă însă prescripția penală a infracțiunii e mai scurtă decât cea civilă, va rămâne aplicabil
termenul de prescripție prevăzut de legea civilă.

II. CURSUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE – ÎNCEPUTUL CURSULUI PRESCRIPȚIEI.

 De reținut în prealabil locul ocupat de stabilirea începutului cursului prescripției în
imaginea de ansamblu a prescripției - pentru stabili dacă un drept material la acțiune este stins
prin prescripție trebuie parcurși următorii pași:

1. Identificăm legea aplicabilă prescripției, verificând data instituirii ei, în sensul art. 6 alin. 3
Cod civil, sau a altei norme aplicabile conflictului de legi în timp, dacă este cazul și legea
aplicabilă în cazul unui eventual conflict de legi în spațiu;

2. Verificăm dacă dreptul material la acțiune intră în domeniul prescripției, adică dacă este
prescriptibil;

3. Identificăm începutul cursului prescripției extinctive, în esență observând natura dreptului

material la acțiune; chiar dacă în aparență ”începutul” ar cere să îl avem primul în vedere,
el nu este primul în analiză;

4. Identificăm termenul de prescripție aplicabil (convențional- dacă este legal convenit, legal,
special sau general, după caz);

5. Verificăm eventualele incidente ale cursului acesteia – întreruperi, suspendări.

6. Aplicăm termenului, în funcție de natura acestuia, regulile de calcul stabilite de către lege;

7. Dacă termenul de prescripție apare ca împlinit, verificăm, totuși, eventuale cauze de

repunere în termen, care pot avea drept efect, în ciuda împlinirii termenului de prescripție,
analiza pe fond a pretențiilor și condamnarea pârâtului .

A. Regula generală, privind începutul prescripţiei extinctive.

Ori de câte ori nu îşi găseşte aplicare o regulă specială, edictată pentru o anumită situaţie,
se va aplica regula generală potrivit căreia prescripţia începe să curgă de la data când titularul
dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Sub imperiul vechii reglementări prescripția începea să curgă, ca regulă, de la data nașterii
raportului de drept (a dreptului material la acțiune). Noua reglementare este mai rațională. Fiind
o sancțiune, prescripția trebuie să țină cont nu doar de nașterea dreptului material la acțiune, ci
și de atitudinea titularului dreptului – curgerea prescripției se justifică numai dacă acesta trebuia
și putea să acționeze – adică, în concret, dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea
dreptului material la acțiune.

B. Regulile speciale, privind începutul prescripţiei extinctive.

Corelația cu regula generală. NCC reglementează o serie de reguli (ipoteze) speciale

privind începutul cursului prescripției. Acestea urmează a se aplica, în principiu, cu propritate în
raport de regula generală!
Rațiunea acestor reguli speciale este aceea de a particulariza aplicarea regulii generale la
specificul diverselor drepturi materiale la acțiune, de regulă pentru a înlesni identificarea
momentului de început. Alteori, legiuitorul instituie momente obiective de început a prescripției,
al căror scop este acela de a asigura clarificarea unor situații juridice litigioase (e.g. termenul de
18 luni din materia acțiunii în anulabilitate, momentul împlinirii termenului de garanție, în cazul
acțiunii pentru vicii ascunse) .
Atenție! Reguli speciale pot fi instituite și prin alte norme juridice.

Și părțile pot modifica începutul termenelor de prescripție extinctivă. Dacă clauza de

modificare este valabilă, voința părților va avea prioritate, în raport de regula specială/generală,
legală, corespunzător aplicabilă.

b) Ipoteza dreptului la acţiunea în executarea obligaţiilor de a face şi a nu face.

În cazul obligaţiilor contractuale de a da sau de a face regula este aceea că prescripţia începe
să curgă de la data când:

➢ obligaţia devine exigibilă şi

➢ debitorul trebuia, astfel, să o execute.
În cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la
împlinirea termenului sau, după caz, de la data renunţării la beneficiul termenului stabilit exclusiv
în favoarea creditorului. În măsura în care debitorul putea invoca legitim excepția de
neexecutare, atunci ”el nu trebuia să execute obligația”, cu consecința că prescripția nu curge,
chiar dacă termenul suspensiv convenit s-ar fi împlinit.

Dacă termenul este extinctiv prescripția curge potrivit regulii de mai sus, adică de când
obligația este exigibilă (în principiu imediat după naștere) iși debitorul trebuia să o execute.

Dacă dreptul este afectat de o condiţie suspensivă, prescripţia începe să curgă de la data la
care s-a îndeplinit condiţia.

Atenție! NCC nu leagă începutul cursului prescripției de momentul la care creditorul a

cunoscut sau trebuia să cunoască îndeplinirea condiției, cum ar fi fost în spiritul reglementării
generale, ci chiar de momentul îndeplinirii condiției. Cu toate acestea, pentru protecția
creditorului (care se poate găsi în situația în care nu a cunoscut și nici nu putea cunoaște
îndeplinirea condiției), trebuie ținut cont de faptul că prescripția nu curge dacă debitorul
ascunde, în mod deliberat, faptul îndeplinirii condiției ( cazul de suspendare prevăzut de art. 2532
alin. 1 pct. 5 NCC).

În cazul condiției rezolutorii, obligația este eficace imediat și prescripția va curge potrivit
regulii generale, adică de când este exigibilă și debitorul trebuia să o execute.

c) Ipoteza dreptului la acţiunea în restituirea prestaţiilor.

Potrivit art. 2525 NCC prescripţia dreptului la acţiune în restituirea prestaţiilor făcute în
temeiul unui act anulabil, ori desfiinţat pentru rezoluţiune sau altă cauză de ineficacitate începe
să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desfiinţat actul ori, după caz, de
la data la care declaraţia de rezoluţiune sau reziliere a devenit irevocabilă.
Regula de mai sus ține cont de faptul că prescripția nu poate curge înainte de nașterea
dreptului la restituirea prestațiilor (care nu poate fi anterior momentului desființării actului).
Atenție: deși textul este conceput general, pentru orice cauze de ineficacitate ale actului
juridic civil, el pare să intenționeze excluderea nulității absolute, caz în care s-ar aplica, în lipsa
unei norme speciale, regula generală a începutului cursului prescripției. Chestiunea este însă
controversată, soluția avansată mai sus fiind consecventă cu concepția potrivit cu care nulitatea
absolută ar produce efecte de plin drept: actul fiind considerat ab inițio nul de plin drept, trebuie
considerat că dreptul material la acțiune s-a născut imediat; desigur acest moment nu se
suprapune în mod necesar cu momentul începutului cursului prescripției, cum am văzut mai sus.

d) Ipoteza dreptului la acţiunea în executarea prestaţiilor succesive.

Când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la
data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la
data la care ultima prestaţie devine exigibilă.
N.B., trebuie să ne reamintim că atunci când prestațiile sunt succesive și nu alcătuiesc un tot
unitar suntem în prezența mai multor prescripții (art. 2503 alin. 3 NCC)!
Atenție: a nu se confunda executarea succesivă a unei obligații cu contractul cu executare
succesivă (cum este contractul de locațiune)! Executarea fracționată poate fi o modalitate de
executare a unui contract cu executare, altminteri, uno ictu. Spre exemplu, contractul de vânzare
este un contract cu executare uno ictu, dar plata prețului poate fi fracționată, fără ca asta să
contrazică cu nimic caracterul unitar al prețului, pentru că acesta se datorează (în întregime)
pentru un bun, privit indivizibil. În cazul locațiunii, asigurarea folosinței lucrului se face pe
unitatea de timp, iar fiecărei unități de timp îi corespunde în mod natural o chirie.

e) Ipoteza dreptului la acţiunea în materia asigurărilor

În cazul asigurării contractuale, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenelor
prevăzute de lege ori stabilite de părţi pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata
indemnizaţiei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.
 f) Ipoteza dreptului la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită şi a
cazurilor asimilate.
Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă
ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut în mod efectiv (moment subiectiv) sau
trebuia să cunoască (moment obiectiv) atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Atenție, norma se aplică și răspunderii contractuale.

Spre exemplu, prescripția împotriva victimei minore începe să curgă la data la care ocrotitorul
său legal a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

Această regulă se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul:

➢ acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză,
➢ plății nedatorate
și
➢ gestiunii de afaceri.
Exemplu de aplicare în mod corespunzător: în cazul acțiunii în restituire întemeiată pe
îmbogăţirea fără justă cauză, prescripția curge de la data la care cel al cărui patrimoniu a sărăcit
a cunoscut sau trebuie să cunoască saracirea, lipsa cauzei juridice și îmbogățirea și pe cel care a
profitat de ea.

g) Ipoteza dreptului la acţiunea în anularea actului juridic

Trebuie distins între:

A. Ipoteza în care anularea se invocă de un terț, caz în care prescripţia începe să curgă, dacă
prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut existenţa cauzei de
nulitate.
Atenție! nulitatea relativă nu se invocă numai de către partea interesată (situația preponderent
statistică), ci de către persoana (parte sau terț) al cărei interes este ocrotit de către norma
încălcată la încheierea actului (art. 1248 alin. 3 NCC).

B. Anularea se invocă de către o persoană care este parte la actul juridic civil, caz în care
trebuie distins între o situație regulă și mai multe excepții:
a) regula:
➢ de la împlinirea unui moment subiectiv:ziua când cel îndreptăţit, reprezentantul său
legal ori cel chemat de lege să îi încuviinţeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza
anulării,
➢ de la împlinirea unui moment obiectiv: nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua
încheierii actului juridic.
Atenție! Invocarea nulității relative de către reprezentantul celui lipsit de capacitate, este
asimilată cu invocarea nulității de către parte, iar nu de către terț (pentru că cel ocrotit este
incapabilul), chiar dacă reprezentantul nu este parte la actul juridic anulabil.
 b) Excepții prevăzute de art. 2529 NCC:
➢ în caz de violentă, din ziua când aceasta a încetat;
➢ în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
Atenție! Prin norme speciale se pot stabili și alte excepții. Prescripția anulării pentru leziune
curge de la data încheierii actului(art. 1223 alin. 1 NCC).

h. Începutul prescripției în cazul viciilor ascunse.

Viciile ascunse sunt acele vicii care nu puteau fi cunoscute cu diligențele cerute de către lege
pentru partea interesată, la data recepției sau predării lucrării sau bunului. Spre ex., în materie
de vânzare, legea prevede că este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit,
fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent.

Viciile ascunse nu trebuie confundate cu viciilor aparente; acestea din urmă, dimpotrivă, se
impun a fi cunoscute, odată cu recepția, sau predarea, după caz.

REGULA GENERALĂ privind începutul cursului prescripției, care trebuie reținută, este aceea
că, în materie de vicii ascunse prescripția curge de la data cunoașterii (descoperirii) viciilor (deci
de la un moment subiectiv), dar nu mai târziu de data împlinirii termenelor de garanție legale
sau convenționale (care marchează un moment obiectiv al începutului), după caz.

Termenul de garanție este cel înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească, așa
încât să genereze răspundere. Astfel, spre exemplu, dacă termenul de garanție al unui pantof
cumpărat este de 1 an, dacă pantoful se strică, urmare a unui viciu de fabricație, după 2 ani de la
predare, vânzătorul nu este ținut să răspundă pentru vicii.

Art. 2.531 NCC instituie mai multe ipoteze specifice, pentru care soluțiile au numitor comun
regulile de mai sus. Astfel, dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripția dreptului la acțiune
pentru viciile ascunse începe să curgă:

a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcție, de la
împlinirea unui an de la data predării ori recepției finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului
în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe să curgă de la data
descoperirii;

b) în cazul unei construcții, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepției finale a
construcției, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripția va începe să
curgă de la data descoperirii.

Dispozițiile se aplică, în mod corespunzător, și în cazul produselor pentru care s-a prevăzut un
termen de valabilitate, ca și în cazul bunurilor sau lucrărilor pentru care există un termen de
garanție pentru buna funcționare.
Instituirea termenelor de garanție legale generale văzute mai sus nu aduce însă nicio atingere
termenelor de garanție speciale, legale sau convenționale, aplicabile, caz în care regulile
începutului prescripției se vor aplica prin raportare la acestea din urmă.

Atenție! Nu trebuie confundat termenul de garanție, cu termenul de prescripție. Termenul de

garanție are două semnificații: (i) numai pentru viciile care se manifestă în acest termen există
răspundere pentru vicii și (ii) cel mai târziu la împlinirea termenului de garanție prescripția începe
să curgă. Termenul de prescripție are semnificația de a marca, prin împlinire, stingerea dreptului
material la acțiunea în răspundere pentru vicii.

i. Începutul prescripției în cazul dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii

aparente.

Viciilor aparente sunt acelea care se impun a fi cunoscute, odată cu recepția, sau predarea, după
caz, întrucât ele pot fi descoperite fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent
și diligent.

Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripția dreptului la acțiune izvorât din transmiterea unor
bunuri sau executarea unor lucrări, cu vicii aparente, în cazurile în care legea sau contractul obligă
la garanție și pentru asemenea vicii, începe să curgă de la data predării sau recepției finale a
bunului ori a lucrării sau, după caz, de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit
prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor
constatate.

Viciilor aparente le este asociat de regulă și un termen de decădere foarte exigent (de îndată) în
care ele trebuie reclamate. În aceste condiții, miza prescripției apare numai dacă viciile aparente
sunt reclamate în termen, pentru că numai așa supraviețuiește obligația de răspundere și,
implicit, se poate naște dreptul material la acțiune, atunci când dreptul primar este nesocotit.

Legendă:
NCC – Noul Cod civil
LPA – Legea de punere în aplicare
NCPC – Noul cod de procedură civilă.

- ideea fundamentală, ancoră

PARTEA 2. Verificarea cunoștințelor

1. Întrebări de verificare

- Care este termenul general aplicabil drepturilor reale ?

- Care este regula începutului prescripției?

- Care este momentul obiectiv de la care începe să curgă prescripția în cazul acțiunii în răspundere pentru
vicii ascunse?

2. Grile

1. Termenul general de prescripție:

a) este aplicabil doar acțiunilor patrimoniale prescriptibile extinctiv;
b) este aplicabil și acțiunilor personal nepatrimoniale prescriptibile extinctiv;
c) este aplicabil și acelora dintre acțiunile reale pentru care legea nu a stabilit un termen special.

2. Dacă A vinde către C un imobil pentru care legea special pretinde respectarea dreptului de
preempțiune al lui B, sub sancțiunea nulității relative, atunci dreptul material la acțiune al lui B
curge de la data:
a) de la data vânzării;
b) întotdeauna de la data cunoașterii efective a vânzării de către B;
c) de la data cunoașterii efective a vânzării de către B, dar nu mai târziu de împlinirea unui termen
de 18 luni de la data vânzării;

3. În cazul acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, începutul prescripției este:

a) dat de data îmbogățirii;
b) fixat de regula generală aplicabilă începutului prescripției;
c) dat aplicarea în mod corespunzător a regulii speciale aplicabilă dreptului la acţiunea în repararea
pagubei cauzate printr-o faptă ilicită.
(unele) Răspunsuri.

Grile: 1)b, 2),b, 3)c.