Aspecte teoretice si practice privind prescriptia extinctiva

Prescriptiile reprezinta efectele pe care timpul le produce asupra unor

raporturi (drepturi). Prin curgerea timpului, unele drepturi se sting si atunci
prescriptia era extinctiva, alteori curgerea timpului naste noi drepturi si atunci
prescriptia este achizitiva.
Prescriptia extinctiva nu este definita in legea civila, totusi Decretul 167
/ 1958 in art. 1, alineatul 1, consacra efectul prescriptiei extinctive "dreptul
la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost
executat in temeiul stabilit de lege".
Termenul general de prescripţie extinctivă este de 3 ani, pentru drepturile
de creanta, respectiv 30 de ani pentru drepturile reale prescriptibile extinctiv
(cel mai important drept real, dreptul de proprietate, nu este însă prescriptibil
extinctiv). El se aplică de fiecare dată când legea nu prevede un termen special,
care poate fi mai mic, egal sau mai mare decât cel general.
Disputa doctrinara cu privire la ce se stinge prin prescriptia extinctiva
isi are originea in dispozitiile - contradictorii - ale Codului civil privitoare
la acest aspect.
Pe de o parte, art. 1091 C. civil enumera prescriptia printre modurile de
stingere a obligatiilor civile, ca si art. 1837, care dispune ca "Prescriptia este
un mijloc ... de a se libera de o obligatie" , iar pe de alta parte, art. 1890,
1900, 1903, 1904 din C. civ. se refera la prescriptia actiunilor in justitie.
Primele dispozitii lasa sa se inteleaga ca, prin prescriptia extinctiva se stinge
obligatia civila, si, pe cale de consecinta, dreptul subiectiv corelativ, pe cand
dispozitiile celelalte au in vedere stingerea actiunii in justitie.
Pe baza acestor dispozitii, anterior adoptarii decretului nr. 167/1958,
solutia dominanta in doctrina a fost in sensul ca, prin prescriptie, se singe
obligatia civila si dreptul subiectiv, putand face obiectul unei plati voluntare
valabile.
Efectul prescriptiei extinctive - stingerea dreptului material la actiune -
este carmuit de doua principii, consacrate astfel:
- art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958: "O data cu stingerea dreptului
la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind
drepturile acesorii".
- art. 12 din acelasi act normativ: "In cazul cand un debitor este obligat
la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste
prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita" - s.n.
Domeniul prescriptiei extinctive inseamna sfera drepturilor subiective
civile ale caror actiuni cad sub incidenta acestei institutii.
In concret, a determina "domeniul prescriptiei extinctive" inseamna a
stabili drepturile subiective prescriptibile extinctiv si, deci, de a le deosebi
fata de de cele imprescriptibile extinctiv. Sunt prescriptibile extinctiv acele
drepturi subiective civile ale caror actiuni in justitie se sting prin
neexercitarea in termenele de prescriptie stabilite de lege.
Principalul domeniu al prescriptiei extinctive, in categoria drepturilor
patrimoniale, il formeaza drepturile de creanta, indiferent de izvorul lor.
Aceasta este sensul ce trebuie atribuit prevederii art. 1 alin. 1 din
Decretul nr. 167/1958: "Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge
prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilil de lege"(s.n.).
Caracteristica drepturilor de creanta, de a fi supuse prescriptiei
extinctive, rezulta nu numai din textul citat, ci si din dispozitiile care
reglementeaza inceputul prescriptiei extinctive, cuprinse atat in decretul nr.
167/1958 (art. 7, 8, 11 indeosebi), cat si in alte acte normative (art. 1903 si
1904 din Codul civil; art. 12 din Legea nr. 11/1991 etc.).
Dupa cum se observa, din cele analizate, prescriptia extinctiva consta in
stingerea dreptului materializat la actiune neexercitat in termenul de prescriptie
stabilit de lege. De aici rezulta ca elementul constitutiv, esential al
prescriptiei este curgerea unui termen inauntrul caruia titularul unui drept
subiectiv civil (incalcat, nesocotit), trebuie sa-si exercite dreptul la actiune
prin intermediul caruia ii este aparat acel drept subiectiv. De asemenea, stim ca
termenul de prescriptie este un interval de timp, stabilit de lege.
Ca orice termen, si termenul de prescriptie are un inceput, marcat de data
la care incepe sa curga, o durata, adica un interval de timp, si un sfarsit,
marcat de data implinirii lui. Inceputul, durata si sfarsitul termenului de
prescriptie in literatura juridica este denumit "cursul prescriptiei extinctive".
In cazul inceputului prescriptiei extinctive, legiuitorul a actionat in doua
moduri: a) a fixat un moment unic cand se naste dreptul la actiune - drept
distinct de dreptul subiectiv civil incalcat, nesocotit -, ceea ce echivaleaza cu
regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive; b) a stabili, in afara
regulii generale, ipoteze speciale in cazul carora prescriptia dreptului la
actiune sa inceapa a curge la o anumita data, anume prevazuta sau care, dupa
imprejurari, poate fi usor determinata de catre parti, iar in caz de conflict de
catre instanta judecatoreasca.
Realitatile vietii demonstreaza ca, in timpul curgerii prescriptiei, pot
interveni anumite imprejurari ori cauze care il pun pe titularul dreptului la
actiune in imposibilitate - materiala, morala ori juridica - de a actiona.
Daca, pe timpul cat dureaza asemenea imprejurari, prescriptia nu ar fi
oprita, adica suspendata, s-ar ajunge la situatia in care titularul dreptului la
actiune sa i se aplice efectul extinctiv, fara a i se putea imputa pasivitatea ori
neglijenta in a actiona; intr-o asemenea situatie, prescriptia ar fi deturnata de
la finalitatea sa, nemaiavand caracter real. Tocmai pentru prevenirea producerii
unui asemenea neajuns, legiutorul a reglementat suspendarea cursului prescriptiei
extinctive.
Cursul prescriptiei extinctive poate fi modificat nu numai prin suspendare,
ci si prin intrerupere. Intreruperea prescriptiei extinctive poate fi definita ca
modificarea cursului acesteia care consta in inlaturarea prescriptiei scurse
inainte de aparitia unei cauze interuptive si inceperea unei alte prescriptii
extinctive. In definitia data am retinut, pe langa aceasta insusire a
intreruperii, si efectele juridice ale sale.
Repunerea in termenul de prescriptie este o insusire juridica noua,
neintalnita in Codul civil, fiind consacrata, cu caracter general, in art. 19 din
Decretul nr. 167/1958 astfel: "Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate,
in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care
termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispunachiar din oficiu judecarea sau
rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita.
Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna
de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie"-s.n.
Prin implinirea prescriptiei extinctive intelegem determinarea momentului in
care expira termenul de prescriptie.
Aceasta determinare implica un calcul, care presupune cunoasterea
urmatoarelor elemente: 1) termenul de prescriptie aplicabil in cazul dat; 2)
inceputul acestui termen; 3) daca a intervenit, ori nu , vrei cauza de suspendare
sau intrerupere a prescriptiei; 4) regulile de calcul ale prescriptiei.
Potrivit art. 100 alin. 3 si 4 din Codul de procedura civila, cand termenul
este stabilit pe ani sau pe luni, el se va implini in ziua cprespunzatoare din
ultimul an ori ultima luna; daca ultima luna nu are o zi corespunzatoare (cum este
februarie), termenul se socoteste implinit in ultima zi a acestei luni.
Pentru calculul termenului de prescriptie pe zile, art. 1887 Cod civil
prevede ca "termenul prescriptie se calculeaza pe zile si nu pe ore". Prin urmare,
ziua in cursul careia prescriptia incepe nu intra in acel calcul - ceea ce se
exprima in adagiul dies as quo non computatur in termino -, iar in art. 1889 Cod
civil se dispune ca "Prescriptia nu se socoteste castigata, decat dupa implinirea
celei dupa urma zile a termenului definit prin lege" - ceea ce inseamna
consacrarea adagiului dies ad quem computatur in termino. Acest sistem de calcul
se numeste "intermediar", pentru ca se plaseaza intre "sistemul termenului
exclusiv" (adica pe zile libere), in care nu se iau in calcul nici prima nici
ultima zi ale termenului, si "sistemul termenului inclus" (numit si pe zile
pline), in care intra in calcul atat prima cat si ultima zi ale termenului.