Prescriptia executarii silite a hotararii judecatoresti.

Inceputul termenului

A. Consideratii introductive
1. Scopul prezentului studiu este acela de a identifica si analiza regula generala privind inceputul
prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a unei hotarari judecatoresti. Pentru acest motiv si
avand in vedere ca punerea in executare silita a unei hotarari judecatoresti poate fi raportata la
doua momente diferite - acela in care hotararea devine definitiva si acela in care hotararea devine
irevocabila - prezentul demers juridic urmareste sa individualizeze unul dintre aceste doua
momente ca fiind acela in functie de care incepe sa curga prescriptia dreptului de a cere executarea
silita a unei hotarari judecatoresti.
B. Silogismul juridic
2. Pentru a putea identifica momentul de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva in dreptul
procesual civil, este necesar sa apelam la urmatorul silogism juridic:
§ Prima premisa a silogismului este reprezentata de teza potrivit careia momentul de la care
incepe sa curga prescriptia extinctiva in dreptul procesual civil se determina in functie de data
la care ia nastere dreptul de a cere executarea silita.
§ A doua premisa a silogismului consta in opinia care sustine ca o hotarare judecatoreasca
poate fi pusa in executare silita in momentul in care aceasta a devenit definitiva.
§ Prin urmare, concluzia silogismului nu poate fi decat aceea ca prescriptia dreptului de a
cere executarea silita incepe sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
C. Analiza premiselor silogismului
Prima premiza: Momentul de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva in dreptul procesual civil
se determina in functie de data la care ia nastere dreptul de a cere executarea silita.
3. Teza potrivit careia momentul de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva in dreptul
procesual civil se determina in functie de data la care ia nastere dreptul de a cere executarea silita
este fundamentata pe un text legal. Astfel, regula generala privind inceputul prescriptiei dreptului de
a cere executarea silita este reglementata in Codul de procedura civila, Cartea V - “Despre
executarea silita”, Capitolul I – “Dispozitii generale”, Sectiunea a III-a - “Prescriptia dreptului de a
cere executarea silita”, art. 405 alin. (2). Acesta prevede ca “termenul de prescriptie incepe sa
curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita”.
4. In doctrina insa, in cadrul unei analize din ultimii ani privind prescriptia dreptului de a cere
executarea silita, s-a facut referire la dispozitiile art. 17 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la
prescriptia extinctiva, potrivit carora “in cazul cand prescriptia a fost intrerupta printr-o cerere de
chemare in judecata ori de arbitrare (…) noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de
admitere a cererii nu a ramas definitiva (…)” [Marian Nicolae, Prescriptia extinctiva, Editura Rosetti,
Bucuresti, 2004, p. 189; Marian Nicolae, Prescriptia dreptului de a cere executarea silita, in
Pandectele Romane - Supliment 2004, p. 226].
Acest text legal nu poate fi insa incident in materia institutiei prescriptiei dreptului de a cere
executarea silita. Pentru a opina in acest sens avem in vedere urmatoarele considerente:
5. Textul citat este incomplet, lipsind tocmai fragmentele referitoare la prescriptia dreptului de a
cere executarea silita.
Textul invocat este, intr-adevar, parte integranta a Decretului nr. 167/1958, act normativ care a
reglementat in mod unitar atat prescriptia dreptului la actiune, cat si prescriptia dreptului de a cere
executarea silita: art. 1 alin. (1): “Dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin
prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.”; art. 6: “Dreptul de a cere
executarea silita in temeiul oricarui titlu executor se prescrie prin implinirea unui termen de 3 ani
(…)”.
In ceea ce priveste art. 17 alin. (3) din Decret, legiuitorul roman din 1958 a prevazut: “In cazul cand
prescriptia a fost intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata ori de arbitrare sau printr-un act
incepator de executare, noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de admitere a
cererii nu a ramas definitiva sau, in cazul executarii, pana la indeplinirea ultimului act de executare”,
reglementand astfel institutia intreruperii prescriptiei extinctive atat in sfera dreptului la actiune, cat
si in sfera dreptului de a cere executarea silita.
In analiza sa, insa, autorul a confundat cele doua notiuni si a exclus din textul citat exact
fragmentele referitoare la prescriptia dreptului de a cere executarea silita. Prin urmare, in mod
eronat s-a apreciat ca textul invocat se refera la executarea silita. De fapt, acesta reglementeaza
intreruperea prescriptiei dreptului la actiune.
6. Chiar daca am admite, prin absurd, ca art. 17 al. (3) din Decretul nr. 167/1958 reglementeaza
prescriptia dreptului de a cere executarea silita, acest articol nu are caracter derogatoriu de la
dispozitiile cuprinse in Codul de procedura civila referitoare la prescriptia extinctiva.
Problema caracterului derogatoriu este specifica raportului dintre norma de drept speciala si norma
de drept generala. In aceasta privinta, regula din teoria generala a dreptului este aceea ca norma
(sau legea) speciala deroga de la norma (sau legea) generala (“specialia generalibus derogant”).
7. Prin urmare, pentru a putea sustine ca art. 17 al. (3) din Decretul nr. 167/1958 are caracter
derogatoriu de la reglementarea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita din Codul de
procedura civila, ar trebui sa acceptam ideea ca Decretul nr. 167/1958 reprezinta legea speciala in
materia pe care o analizam, fata de prevederile din Codul de procedura civila care reprezinta legea
generala.
Aceasta teza nu poate fi acceptata deoarece:
§ Atat Decretul nr. 167/1958, cat si Codul de procedura civila sunt acte normative care au
caracter general. Pentru acest motiv, daca am admite ca dispozitiile Decretului nr. 167/1958
sunt derogatorii de la cele din Codul de procedura civila, ar trebui sa elaboram o noua regula
de drept: norma generala deroga de la norma generala - generalia generalibus derogant;
§ Reglementarea prescriptiei extinctive din Codul de procedura civila a fost consacrata prin
OUG nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, fiind
cuprinsa in prezent in art. 405-405³ C. pr. civ. Aceasta reglementare este deci ulterioara
Decretului nr. 167 din 1958. Luand in considerare aceasta clarificare, daca am admite, totusi,
prin absurd, ca normele cuprinse in Decretul nr. 167/1958 au caracter special si deroga de la
dispozitiile Codului de procedura civila, ar insemna ca este posibil ca o lege speciala sa fie
adoptata inaintea uneia generale. Or acest lucru este de neconceput.
9. Avand in vedere considerentele prezentate in paragraful anterior, rezulta cu puterea evidentei ca
nu se poate retine caracterul derogatoriu al dispozitiilor cuprinse in Decretul nr. 167/1958 fata de
prevederile Codului de procedura civila. Dimpotriva, aceste acte normative au caracter general,
astfel incat, in ceea ce le priveste, nu putem analiza decat problemele legate de aplicarea lor in
timp. Din acest punct de vedere, conform principiilor neretroactivitatii si neultraactivitatii care
guverneaza aplicarea in timp a legii, in momentul de fata, institutiei prescriptiei extinctive din dreptul
procesual civil ii sunt aplicabile dispozitiile Codului de procedura civila care, daca este necesar, pot
fi completate de prevederile Decretului nr. 167/1958 (in masura in care acestea nu au fost abrogate
expres sau tacit).
10. De asemenea, in cadrul aceleiasi analize recente la care am facut referire anterior, se invoca
dispozitiile art. 1868 C. civ.: “(1) Cererea facuta in judecata nu va putea intrerupe prescriptia decat
daca va fi incuviintata de judecatorie prin hotarare de nerevocabila autoritate. (2) In cazul acesta
nici o prescriptie nu poate curge de la formarea cererii in judecata si pana la pronuntarea unei
asemenea hotarari”. [Idem, Prescriptia extinctiva…, p. 190; Idem, Prescriptia dreptului de a cere
executarea silita…, p. 226]
Nici acest text legal nu poate fi retinut, in acest sens existand urmatoarele impedimente: domeniul
art. 1868 din Codul civil si faptul ca sediul materiei pentru prescriptia dreptului de a cere executarea
silita.
11. Domeniul art. 1868 din Codul civil. Art. 1868 C. civ. face referire la intreruperea cursului
prescriptiei extinctive in cazul dreptului la actiune, iar nu a dreptului de a cere executarea silita.
Asadar, din nou autorul face confuzie intre cele doua notiuni. Or, tocmai aceasta confuzie sta la
baza invocarii gresite a articolelor ce reglementeaza prescriptia dreptului la actiune in cadrul unei
analize care priveste, de fapt, prescriptia dreptului de a solicita executarea silita.
12. Sediul materiei prescriptiei dreptului de a cere executarea silita. In prezent, sediul materiei
prescriptiei dreptului de a cere executarea silita se gaseste in Codul de procedura civila.
Analizand cronologic evolutia reglementarilor prescriptiei exctinctive in dreptul roman, observam ca
dispozitiile din Codul civil sunt anterioare celor din Decretul nr. 167/1958 si se mentin in vigoare
numai in masura in care ele nu au fost abrogate expres sau implicit de catre acest din urma act
normativ, care la randul sau a suferit unele abrogari prin modificarea Codului de procedura civila
prin O.U.G. nr. 138/2000 [A se vedea supra, pct. 6].
13. Fata de cele expuse mai sus, cu referire la prima premise, apreciem ca singurul text legal
incident in materia inceputului prescriptiei dreptului de a cere executarea silita este art. 405 al. (2)
C. pr. civ.
A doua premisa: O hotarare judecatoreasca poate fi pusa in executare silita in momentul in care
aceasta a devenit definitiva.
14. Opinia care sustine ca o hotarare judecatoreasca poate fi pusa in executare silita in momentul in
care aceasta a devenit definitiva are, de asemenea, un fundament legal. Astfel, pentru a conchide
in sensul ca o hotarare judecatoreasca poate fi pusa in executare silita in momentul in care aceasta
a devenit definitiva trebuie sa apelam (asa cum vom arata mai jos) la interpretarea sistematica a
mai multor dispozitii legale: art. 299 si urm., art. 376 al. (1) si art. 377 C. pr. civ.
15. Inainte de a trece la analiza acestor norme nu putem omite nici faptul ca in doctrina s-a incercat
sa se sustina contrariul, si anume ca o hotarare judecatoreasca poate fi pusa in executare silita
numai in momentul in care aceasta a devenit irevocabila. In acest sens, s-a aratat: “cat timp
judecata nu este desavarsita si dreptul castigat nu este confirmat cu putere de lucru judecat,
reclamantul nu are certitudinea dreptului castigat, siguranta pe care o dobandeste abia dupa
epuizarea cailor de atac la care adversarul sau este indreptatit. Din acest motiv, el nu poate fi
constrans sa purceada la executarea silita in baza unui titlu executoriu, amenintat inca cu
desfiintarea de catre instanta de control judiciar (instanta de apel si/sau recurs). Desigur, daca trece
la executare, o poate face, deoarece hotararea este executorie, dar starea de pasivitate nu poate fi
insa socotita culpabila si, in plus sanctionata, prin prescrierea dreptului de a cere executarea silita.
Nu mai vorbim de faptul ca, avand in vedere durata proceselor (la Curtea Suprema de Justitie se
acorda termene de luni de zile), exista si riscul ca pana la solutionarea recursului prin hotarare
irevocabila favorabila sa se fi implinit termenul de prescriptie, si reclamantul sa ajunga in postura in
care dreptul sau confirmat cu putere de lucru judecat sa nu mai poata fi niciodata satisfacut, pentru
simplul motiv ca n-a fost pusa in executare hotararea devenita dinainte executorie” [Idem,
Prescriptia extinctiva, p. 189-190; Idem, Prescriptia dreptului de a cere executarea silita, p. 226].
Aceasta teza nu poate fi retinuta cel putin pentru motivele mentionate mai sus si pe care le vom
dezvolta in cele ce urmeaza:
16. Art. 299 si urm. C. pr. civ. Potrivit reglementarilor actuale din Codul de procedura civila numai
apelul este o cale ordinara de atac. Recursul, in schimb, este reglementat in art. 299 si urm. C. pr.
civ. ca o cale extraordinara de atac.
Practic, spre deosebire de apel, care poate fi exercitat independent de existenta anumitor cazuri
strict si limitativ prevazute de lege, recursul, ca si celelalte cai extraordinare de atac, poate fi
exercitat numai pentru anumite motive, prevazute in art. 304 C. pr. civ., exceptie facand doar cazul
in care recursul a fost declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel,
situatie in care exercitarea acestei cai extraordinare de atac nu este limitata la motivele de casare
prevazute de art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele (art. 304¹ C. pr.
civ.). Din analiza regulii prevazute de art. 304 C. pr. civ. se desprind urmatoarele consecinte:
§ Atata vreme cat exercitarea recursului este conditionata de existenta anumitor motive,
rezulta ca aceasta cale de atac nu poate fi formulata oricand. Altfel spus, daca niciunul dintre
cazurile de recurs nu este indeplinit, acesta nu se poate declara. Prin urmare, avand in vedere
ca nu intotdeauna o hotarare judecatoreasca poate fi atacata cu recurs, nu se poate sustine
(decat in mod gresit) ca ea ar putea fi pusa in executare silita numai dupa epuizarea acestei
cai de atac.
§ Daca am admite ca puterea de lucru judecat se dobandeste numai dupa exercitarea caii
extraordinare de atac a recursului, atunci, conform principiului simetriei, aceeasi idee ar putea
fi sustinuta si in legatura cu exercitarea celorlaltor cai extraordinare de atac.
17. Art. 300 C. pr. civ. Acest articol reglementeaza institutia suspendarii executarii silite a hotararii
impotriva careia s-a declarat recurs. Aceasta suspendare poate opera de drept [art. 300 al. (1) C.
pr. civ.: “Recursul suspenda executarea hotararii numai in cauzele privitoare la stramutarea de
hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari avand o asezare fixa, precum si in
cazurile anume prevazute de lege.”] sau la cerere [art. 300 al. (2) C. pr. civ.: “La cerere, instanta
sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii recurate
si in alte cazuri decat cele la care se refera alin. (1).”].
Prin urmare, avand in vedere posibilitatea recunoscuta de lege privind suspendarea executarii silite
a hotararii judecatoresti impotriva careia s-a declarat recurs, rezulta in mod evident ca hotararea
judecatoreasca poate fi pusa in executare silita inaintea epuizarii acestei cai de atac.
In caz contrar, respectiv daca am admite ca o hotarare judecatoreasca dobandeste autoritate de
lucru judecat si poate fi pusa in executare silita numai dupa exercitarea recursului, institutia
suspendarii executarii in cadrul acestei cai de atac nu si-ar mai gasi aplicabilitatea. Altfel spus, a
admite teza criticata a necurgerii prescriptiei executarii silite pe durata solutionarii recursului
presupune, intre altele, ca o hotarare judecatoreasca declarata executorie de lege sa fie calificata
prin interpretare ca neexecutorie, ceea ce este, evident, de neacceptat.
18. Art. 376 al. 1 si art. 377 C. pr. civ. Codul de procedura civila stabileste care sunt hotararile ce
pot fi puse in executare silita. Astfel, conform art. 376 al. 1 C. p. c. “se investesc cu formula
executorie hotararile care au ramas definitive ori au devenit irevocabile, inscrisurile autentificate,
precum si orice alte hotarari sau inscrisuri, pentru ca acestea sa devina executorii, in cazurile
anume prevazute de lege”, iar art. 377 din Codul de procedura civila prevede: “(1) Sunt hotarari
definitive: 1. hotararile date in prima instanta, potrivit legii, fara drept de apel; 2. hotararile date in
prima instanta care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, daca judecata acestuia s-
a perimat ori cererea de apel a fost respinsa sau anulata; 3. hotararile date in apel; 4. orice alte
hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel; (2) Sunt hotarari irevocabile: 1. hotararile
date in prima instanta, fara drept de apel, nerecurate; 2. hotararile date in prima instanta, care nu au
fost atacate cu apel; 3. hotararile date in apel, nerecurate; 4. hotararile date in recurs chiar daca
prin acestea s-a solutionat fondul pricinii; 5. orice alte hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi
atacate cu recurs”.
Din cuprinsul art. 376 C. pr. civ. rezulta ca pot fi puse in executare silita (dupa ce au fost investite cu
formula executorie) atat hotararile care au ramas definitive, cat si hotararile care au devenit
irevocabile. Prin prisma unei interpretari gramaticale a acestui text, se poate lesne observa ca
legiuitorul nu a impus necesitatea ca hotararea ce urmeaza sa fie investita cu formula executorie sa
fie atat definitiva, cat si irevocabila, fiind suficient ca hotararea judecatoreasca sa se incadreze intr-
una dintre aceste doua situatii. Rezulta deci ca si o hotarare definitiva poate fi pusa in executare
silita, nefiind obligatoriu ca aceasta sa fi devenit irevocabila.
In plus, oricare dintre hotararile prevazute de art. 376 C. pr. civ. ca putand fi investite cu formula
executorie este susceptibila de a fi desfiintata dupa ce a ramas definitiva sau a devenit irevocabila
(prin exercitarea unei cai extraordinare de atac). Cu toate acestea, potrivit Codului de procedura
civila, ele pot fi puse in executare silita, actul normativ mentionat neconditionand inceperea
executarii silite de imposibilitatea desfiintarii hotararii judecatoresti care urmeaza a fi pusa in
executare silita.
Mai mult decat atat, art. 404¹-404³ C. pr. civ. reglementeaza institutia intoarcerii executarii silite.
Astfel, potrivit art. 404¹ C. pr. civ.: “In toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau
insasi executarea silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei
anterioare acesteia.”. Prin urmare, Codul de procedura civila nu numai ca da posibilitatea unei
hotarari judecatoresti care este susceptibila de a fi desfiintata prin exercitarea unei cai extraordinare
de atac sa poata fi pusa in executare silita, dar reglementeaza si situatia in care o asemenea
desfiintare are loc, intr-un astfel de caz aplicandu-se dispozitiile legale referitoare la intoarcerea
executarii silite.
19. Art. 1201 C. civ. Acest articol prevede: “Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in
judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de
ele si in contra lor in aceeasi calitate.”. Astfel, in conceptia Codului civil roman, puterea de lucru
judecat este reglementata ca o prezumtie legala (reprezinta opera legiuitorului),
absoluta/irefragabila/juris et de jure (nu poate fi rasturnata prin proba contrara) de conformitate a
hotararii cu adevarul - res iudicata pro veritate habetur.
In Codul de procedura civila institutia puterii de lucru judecat este reglementata in art. 166
(Sectiunea “Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat”): “Exceptia puterii lucrului
judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs.”. Pornind de
la acest text legal, in doctrina s-a sustinut ca puterea lucrului judecat este o exceptie de fond (se
refera la lipsuri privitoare la exercitiul dreptului la actiune), peremptorie/dirimanta (tinde la
inlaturarea pretentiei reclamantului) si absoluta (este determinata de incalcarea unor norme
imperative).
Din lectura textelor legale invocate se poate observa ca niciunul dintre acestea nu face o referire
directa la institutia executarii silite.
De altfel, rolul acestei prezumtii este acela de a evita judecarea aceleiasi cauze si nu de a
determina momentul in functie de care incepe sa curga prescriptia dreptului de a cere executarea
silita.
De fapt, mai mult decat atat, apreciem ca in functie de momentul de la care incepe sa curga
prescriptia extinctiva in dreptul procesual civil ar trebui determinat si momentul in care hotararea
judecatoreasca dobandeste putere de lucru judecat, iar nu invers.
In ceea ce priveste posibilitatea ca executarea silita a unei hotarari judecatoresti ramase definitive si
atacate cu recurs sa se prescrie inainte de solutionarea acestuia, intr-un asemenea caz pot fi
incidente urmatoarele situatii:
 § Reclamantul nu a avut castig de cauza prin hotararea definitiva, dar hotararea din recurs ii
este favorabila. In aceasta situatie in care el poate sa o investeasca cu formula executorie,
fiind vorba despre o hotarare irevocabila (conform art. 376 al. 1 si art. 377 C. p. c.), dreptul
sau de a solicita executarea silita intr-o astfel de situatie nascandu-se in momentul ramanerii
irevocabile a acestei hotarari, respectiv la data pronunutarii de catre instanta de recurs. Astfel,
reclamantul nu sufera niciun fel de prejudiciu.
§ Reclamantul a avut castig de cauza prin hotararea definitiva, insa nu a pus-o in executare,
iar termenul de prescriptie privind dreptul de a cere executarea silita se implineste inainte de
solutionarea favorabila a recursului. Intr-o asemenea situatie este firesc ca pasivitatea
reclamantului sa fie sanctionata prin pierderea dreptului de a cere executarea silita, avand in
vedere ca, desi a avut castig de cauza prin hotararea definitiva, el nu a manifestat suficienta
diligenta pentru a pune in executare acea hotarare. Nici in acest caz insa nu se poate
considera ca reclamantului i s-a creat un prejudiciu, o asemenea situatie datorandu-se
exclusiv culpei sale.
20. Fata de toate aceste considerente apreciem ca articolele care au incidenta directa in
determinarea momentului de la care incepe sa curga prescriptia extinctiva in dreptul procesual civil
sunt art. 299 si urm., art. 376 al. (1) si art. 377 C. pr. civ., in timp ce art. 1201 C. civ. are doar o
incidenta indirecta asupra materiei pe care o analizam.
D. Concluzii
21. Reluand in final structura silogismului juridic care sta la baza prezentului studiu si in raport de
sustinerile de mai sus, putem conchide urmatoarele:
I. In privinta momentului in care se naste dreptul de a cere executarea silita sunt incidente
dispozitiile art. 405 alin. (2) C. pr. civ., iar dispozitiile din Decretul nr. 167/1958 le completeaza pe
acestea, in masura in ele nu au fost abrogate.
II. Dreptul de a cere executarea silita se naste intotdeauna in momentul ramanerii definitive a
hotararii judecatoresti, iar acesta se determina potrivit art. 377 C. pr. civ. Astfel:
§ In cazul hotararilor date in prima instanta fara drept de apel, acestea devin definitive inca
de la data pronuntarii.
§ In cazul hotararilor date in prima instanta care nu au fost atacate cu apel, momentul cand
acestea devin definitive este data expirarii termenului de apel, iar in cazul hotararilor atacate
cu apel, daca judecata acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsa sau anulata,
acestea devin definitive la data perimarii, respingerii sau anularii cererii.
§ In cazul hotararilor date in apel, momentul in care devin definitive este data pronuntarii
hotararii de catre instanta de apel.
In ceea ce priveste hotararile care sunt pronuntate in apel cu trimitere spre rejudecare, potrivit art.
297 al. (1) C. pr. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de
procedura civila [publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005],
asemenea hotarari, desi definitive, conform art. 377 alin. (1) pct. 3 C. pr. civ., nu sunt susceptibile
de a fi puse in executare silita deoarece hotararea atacata este desfiintata de catre instanta de apel
care trimite cauza spre rejudecare instantei de fond.
III. Pe cale de consecinta, si prescriptia dreptului de a cere executarea silita incepe sa curga tot din momentul
ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, stabilit conform precizarilor de mai sus.
Stan Dragomir Monica Dragomir
DRAGOMIR SI ASOCIATII DRAGOMIR SI ASOCIATII
avocat asociat avocat colaborator