PRESCRIPȚIA EXECUTĂRII SILITE

Prescripția. Executarea silită

Prescripția este un termen care curge, în favoarea cuiva și în defavoarea altcuiva. În esență, este
o sancțiune a creditorului care a stat în pasivitate un anumit timp. În mod corelativ, este o
apărare a debitorului în favoarea căruia a curs termenul.

De altfel, pentru o înțelegere mai ușoară, putem face următoarea analogie: prescriptia extinctivă
stinge dreptul (de a cere executarea silită) așa cum extinctorul stinge focul.

Se pune acum problema care este termenul general de prescriptie, acel „anumit timp de
pasivitate”? Conform prevederilor Codului civil în vigoare, termenul este de 3 ani.

Cu toate acestea este foarte important de reținut că prescripția nu operează de drept sau din oficiu
– adică la împlinirea celor 3 ani, doar un judecător, în cadrul unui proces, și doar dacă debitorul o
invocă, poate constata intervenirea prescripției.

Exemplu simplu pentru o mai bună reprezentare a noțiunilor explicate mai sus:

Dacă Sandu împrumută (debitor) x lei de la Maria (creditoare), iar Maria timp de 3 ani de la
scadență nu a făcut nimic mai mult decât să îl roage frumos pe Sandu să îi restituie împrumutul,
fără a acționa și în sens juridic (fără să îl dea în judecată), dreptul Mariei de a cere punerea în
executare a obligației de restituire s-a prescris.

Atenție! Asta NU înseamnă că Maria nu poate să îl dea pe Sandu în judecată; ea poate, pentru că
accesul al justiție nu poate fi astfel îngrădit.

Asta NU înseamnă că judecătorul va constata din oficiu că s-a împlinit prescripția; ci Sandu va
trebui să o invoce în apărarea sa.

Executarea silită este o a doua fază a acțiunii civile, următoare fazei inițiale, de judecată.

În faza judecății primează aspectul de protecție, iar în faza executării silite domină aspectul de
constrângere. Astfel că executarea silită intervine numai în măsura în care debitorul nu execută
voluntar/ de bunăvoie obligația înscrisă în titlul executoriu.
De altfel principiul spune că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu
executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația,
aceasta se va aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului
de executare.

Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate
bugetului general consolidat sau bugetului UE sau CEEA, se realizează numai de către
executorul judecatoresc.

Deci, titlurile executorii sunt actele întocmite potrivit legii de organele competente și care pot
servi la pornirea executarii silite și la realizarea, pe această cale, a drepturilor recunoscute prin
acele acte.

Executarea silita se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Sunt titluri executorii hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care,
potrivit legii, pot fi puse în executare.

Pentru a fi pusă în executare creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Nu pot fi puse în
executare creanțele cu termen și cele condiționale, dar ele pot participa la distribuirea sumelor
rezultate din urmărirea silită a bunurilor debitorului.

Prescripția în materia executării silite. Explicații.

Prescripția extinctivă nu stinge doar dreptul material la acțiune, ci și dreptul de a obține

executarea silită. În acest sens, Codul civil și Codul de procedură civilă reglementează două
prescripții extinctive deosebite:

1) O prescripție care blochează valorificarea drepturilor subiective printr-o acțiune în justiție

sau prin orice alte mijloace care conduc la obținerea unui titlu executoriu, ceea ce este
cunoscut ca prescripția dreptului material la acțiune;
2) O prescripție care prin împlinire împiedică punerea în executare a acestui titlu executoriu.

Astfel că, după ce creditorul se va fi aflat în posesia unui titlu executoriu, fie obținut în baza
acțiunii în justiție, fie ca urmare a faptului că înscrisul constatator al creanței are forță executorie,
începe să curgă o nouă prescripție, aceea a dreptului de a obține executarea silită în baza
respectivului titlu executoriu.

În doctrina anterioară noului Cod de procedură civilă și nu numai, s-a susținut că din punctul de
vedere al modalităților procesuale de invocare a prescripției dreptului de a obține executarea
silită, acest incident-sancțiune poate fi invocat, după caz, pe cale principală, în fața organului de
executare sau, pe cale de excepție, în cadrul contestației la executare.

Altfel spus, pornind de la rolul activ de care trebuie să dea dovadă executorul judecătoresc în
realizarea cu celeritate a obligațiilor stipulate în titlul executoriu și pentru respectarea drepturilor
și obligațiilor părților, ar intra în atribuțiile sale și verificarea prescripției dreptului de a obține
executarea silită și, în consecință, să refuze îndeplinirea oricărui act de executare efectuat în baza
unui titlu prescris.

Însă această opinie/sugestie doctrinară nu își găsește susținerea în realitatea cotidiană, mai cu
seamă că aceasta era corectă sub imperiul dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 care instituia
caracterul de ordine publică al normelor care guvernau prescripția extinctivă, inclusiv cea a
dreptului de a obține executarea silită.

Într-adevăr, în virtutea dispozițiilor actuale ale Codului de procedură civilă, prescripția nu

operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate, astfel că prescripția dreptului de
a obține executarea silită nu se poate constata decât de către instanța de executare la cererea
părții interesate.

În plus, în sprijinul acestei afirmații mai pot fi susținute și următoarele argumente:

- prescripția dreptului de a obține executarea silită este o sancțiune procesuală, ceea ce

presupune că ea nu poate fi constatată de către executorul judecătoresc, pentru că, de
regulă, pentru a se constata dacă a intervenit sau nu, se impun a fi făcute cercetări asupra
unor aspecte de fapt, cercetări ce nu pot fi făcute decât de către instanța de executare,
întotdeauna în condiții de contradictorialitate, situație care excede unei gestiuni a
organului de executare;
- dacă am admite că organul de executare ar putea constata împlinită prescripția, atunci
acesta ar avea obligația să emită o încheiere prin care să constate încetarea executării
silite, însă din analiza prevederilor Codului de procedură civilă, rezultă că prescripția nu
 este una din cauzele de încetare a executării silite, astfel că rămâne valabilă afirmația că
ea se va constata doar de către instanța de executare;
- considerăm că singurul mijloc procesual la îndemâna debitorului pentru a putea obține
constatarea prescripției este contestația la executare împotriva încheierii de încuviințare a
executării silite, instanța de executare urmând a se pronunța asupra acestui incident și nu
organul de executare, care nu are constituit cadrul legal care să-i permită să soluționeze o
astfel de excepție cu caracter judiciar.

Toate aceste observații sunt necesare pentru a lămuri atribuțiile celor doi mari actanți ai
procedurii de executare: instanța de executare și organul de executare (executorul judecătoresc)
și pentru a înțelege de ce, totuși, dosare ajunse în executare ajung să fie susceptibile de
prescripția executării.

Termenele de prescripție

Termenul general de prescripție a dreptului de obține executarea silită este de 3 ani și se aplică
titlurilor executorii ce conțin obligații personale cât și celor nepatrimoniale precum și titlurilor
executori străine.

Astfel în privința titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătorești termenul de

prescripție este cel general de 3 ani, termen care începe să curgă de la data rămânerii lor
definitive, adică de la momentul la care împotriva acestora nu mai pot fi exercitate căile de atac.

Drept urmare conform prevederilor art 635 din Codul de procedură civilă dreptul de a obține
executarea silită ia naștere de la momentul la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.

Termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită este susceptibil de suspendare și

de întrerupere în cazurile reglementate de dispozițiile Codului de procedură civilă.

Suspendarea prescripției dreptului de obține executarea silită constă în oprirea cursului

termenului de prescripție pe timpul cât durează cauza de suspendare, fără a fi afectat termenul
scurs până la momentul la care a intervenit cauza de suspendare.

Cauzele de suspendare sunt:

1. În cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului de a
obține obligarea pârâtului.

2. Pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță
sau de un alt organ jurisdicțional competent

3. Cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificat ori își sustrage
veniturile și bunurile de la urmărire.

4. În alte cazuri prevăzute de lege.

Cazuri de încetare a executării silite, respectiv:

1. nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a
imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri;

2. creditorul a renunțat la executare;

3. a fost desființat titlul executoriu;

4. a fost anulată executarea.

Din analiza atentă a acestor prevederi legale se poate observa faptul că acestea creează confuzie
între două instituții diferite respectiv încetarea executării silite și suspendarea prescripției
executării silite.

Efectele prescripției

Referitor la efectele pe care le produce prescripția dreptului de a obține executarea silită,

admiterea excepției prescripției, căci aceasta este modalitatea de invocare – ca excepție –
produce următoarele efecte:

1. stingerea forței executorii a titlului executoriu;

2. supraviețuirea dreptului subiectiv material și a obligației corelative;

3. supraviețuirea dreptului subiectiv material la acțiune până la momentul împlinirii prescripției;

4. prescripția executării unui drept principal va stinge și dreptul de a obține executarea silită a
drepturilor accesorii;

5. pentru fiecare obligație succesivă, dreptul la executare silită se stinge diferit.

Atunci când intervine prescripția dreptului de a obține executarea silită, titlul executoriu nu se
desființează!

Ceea ce încetează este doar dreptul creditorului de a obține executarea silită a respectivului titlu,
acesta urmând să supraviețuiască prescripției și să-și producă toate efectele față de părți, cu
excepția efectului executoriu.

După cum se știe hotărârea judecătorească (în general vorbind) are următoarele efecte:
dezînvestirea instanței, forța probantă a unui înscris autentic, putere executorie, obligativitatea
față de părți și succesorii acestora, opozabilitatea față de terți, precum și cel mai important efect,
autoritatea de lucru judecat.

Rezultă, așadar, că prin intervenția prescripției dreptului de a obține executarea silită se pierde
doar efectul executoriu al hotărârii judecătorești, toate celelalte efecte mai sus enumerate
rămânând în operare. Cu alte cuvinte nu se pune în discuție pierderea, cu această ocazie, a
autorității de lucru judecat.

Acest aspect ne duce la concluzia că părților le revine în acest caz obligația de a executa
hotărârea, însă doar benevol, pentru că nu se mai pune problema executării silite, hotărârea
pierzându-și forța executorie.

Urmare a intervenirii și a constatării prescripției dreptului de a obține executarea silită, dreptul

subiectiv va putea fi valorificat, cu condiția să nu se fi prescris, printr-o acțiune în constatare,
solicitându-se instanței doar constatarea existenței unei hotărâri – care beneficiază de autoritate
de lucru judecat – dar care și-a pierdut forța executorie.

În această nouă hotărâre, care se va pronunța în acțiunea în constatare, nu se evocă fondul, ci se

va pronunța aceeași hotărâre, cu același dispozitiv, care astfel va redobândi forța executorie.

După cum am precizat mai sus, prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice
titlu își pierde puterea executorie.
Întrucât norma legislativă nu face distincția între diferitele titluri executorii, rezultă că, de lege
lata, același este efectul împlinirii prescripției indiferent de natura titlului, adică atât în cazul
celor reprezentate de hotărâri judecătorești sau arbitrale, cât și în al celor reprezentate de alte
înscrisuri cărora legea le recunoaște forța executorie.

Așa fiind, rezultă că, în cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, prin împlinirea prescripției
dreptului de a obține executarea silită nu sunt afectate celelalte efecte ale acestora, în special,
după cum am mai precizat, autoritatea de lucru judecat.

De altfel, tocmai acest efect al hotărârii judecătorești este cel care impune această soluție,
creditorul valorificând în acțiunea în constatare menționată tocmai aspectul pozitiv al autorității
de lucru judecat de care continuă să se bucure hotărârea judecătorească sau arbitrală care și-a
pierdut forța executorie.

Fără îndoială că, pentru a putea recurge la acțiunea menționată, creditorul trebuie să mai fie
înăuntrul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Cu alte cuvinte, acțiunea în constatare amintită este deschisă creditorului al cărui titlu reprezentat
de o hotărâre judecătorească sau arbitrală și-a pierdut forța executorie, doar dacă dreptul material
la acțiune nu s-a prescris sau este imprescriptibil.

În cazul în care titlul executoriu care și-a pierdut forța executorie este reprezentat de un înscris,
altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală, creditorul are posibilitatea de a demara o
acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului său de creanță, de data aceasta fiind în prezența
unei acțiuni în realizare.

Desigur, și în acest caz, pentru a putea să își valorifice dreptul său de creanță pe calea unei
acțiuni în justiție, este necesar ca dreptul material la acțiune să nu se fi prescris.

Modalități prin care creditorul își poate actualiza dreptul de a obține executarea silită

 În primul rând, creditorul poate să solicite încuviințarea executării silite a titlului, situație
în care nici executorul judecătoresc și nici instanța de executare nu pot refuza deschiderea
dosarului de executare. Însă instanța de executare va respinge cererea de încuviințare a
executării, deoarece, fiind de ordine privată, prescripția se poate invoca doar de către
debitorul urmărit.
Desigur, debitorul urmărit va putea invoca prescripția doar pe calea contestației la executare.
Aceasta trebuie formulată de debitor în termenul legal de 15 zile, care începe să curgă într -una
din modalitățile prevăzute expres în cuprinsul Codului de procedură civilă.

Important de reținut este faptul că, în măsura în care poate face dovada existenței unor motive
temeinice care l-au împiedicat să ceară executarea silită, anterior formulării cererii de
încuviințare a executării silite, creditorul va solicita repunerea în termenul de prescripție în
condițiile art. 710 C. pr. civ.

În acest caz, dacă cererea sa este admisă, după rămânerea definitivă a hotărârii respective,
creditorul va putea cere încuviințarea executării silite într-un nou termen de prescripție, iar în
acest caz, firește, debitorul nu va mai putea opune prescripția dreptului de a obține executarea
silită.

 În al doilea rând, în situația în care debitorul a invocat prescripția dreptului de a obține

executarea silită, creditorul are posibilitatea ca, în cadrul contestației la executare
formulată de debitor pentru acest motiv, să invoce la rândul său eventuale incidente ivite
pe parcursul curgerii termenului de prescripție care au avut ca efect, după caz,
suspendarea sau întreruperea prescripției.

Și în acest caz, este important de reținut faptul că în acest cadru procesual, creditorul nu va putea
să solicite repunerea în termen deoarece, prin ipoteză, nu mai era împiedicat să solicite
încuviințarea executării silite.

De altfel, din acest motiv, din punct de vedere procedural, cererea de repunere în termenul de
prescripție a dreptului de a obține executarea silită este o cerere principală, iar o atare cerere nu
se poate face pe cale incidentală în cadrul contestației la executare formulate de debitorul
urmărit.

 În al treilea rând, dacă a fost admisă contestația la executare prin care debitorul a invocat
prescripția dreptului de a obține executarea silită, creditorul are posibilitatea de a obține
un nou titlu executoriu prin declanșarea unui nou proces împotriva debitorului său.

Avocații specializați din cadrul Cabinetului Cândea Law Office vă stau la dispoziție pentru
informații suplimentare relevante pentru cazul dumneavoastră.
Vă oferim asistență și reprezentare în fața instanțelor judecătorești pentru soluționarea litigiilor în
materia executării silite.

Pentru mai multe informații privind activitatea desfășurată de Cabinet vă rugăm să ne contactați
prin intermediul formularului de contact.