instituții.

Domeniul prescripției extinctive

1.1. Introducere
Unitatea de învăţare nr. 1 prezintă: noţiunea de prescripţie extinctivă; natura juridică a
prescripţiei extinctive; funcţiile prescripţiei extinctive; sediul materiei prescripţiei extinctive;
invocarea prescripţiei extinctive; renunţarea la prescripţia extinctivă; efectul prescripţiei
extinctive; principiile care guvernează efectele prescripţiei extinctive; delimitarea prescripţiei
extinctive de alte instituţii; domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea unităţilor de învăţare, studentul va fi capabil:
- să stabilească natura prescripției extinctive;
- să determine funcțiile prescripției extinctive;
- să indice modalitățile de invocare și condițiile de renunțare la prescripția extinctivă;
- să opereze corespunzător cu principiile care guvernează efectele prescripției extinctive;
- să delimiteze prescripția extinctivă de alte instituții care presupun termene;
- să identifice principale categorii de drepturi supuse prescripției extinctive

1.3. Durata
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore

1.4. Conţinutul unităţii de învăţare

1. Noțiunea de prescripţie extinctivă
Prescripţia extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul
stabilit de lege – art. 2.500 alin. (1) C. civ. Prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a
constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o
anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz – art. 2.500 alin.
(2) C. civ. Ceea ce se stinge prin prescripție este doar dreptul material la acțiune, adică
posibilitatea titularului unui drept subiectiv civil care a fost tulburat în exerciţiul dreptului său
de a obţine concursul forţei coercitive a statului în vederea restabilirii acestuia.
Prin prescripție nu se stinge însă dreptul la acțiune în sens procesual, adică posibilitatea
titularului dreptului subiectiv de a formula acţiuni în justiție, acest drept fiind imprescriptibil
în condiţiile art. 51 din Constituţie. Prin prescripție nu se stinge nici însuși dreptul subiectiv
civil, care poate fi recunoscut sau restabilit pe cale amiabilă. Chiar în cadrul procesului civil,
dacă prescripția acțiunii nu a fost invocată de către pârât, reclamantul va putea obține o
hotărâre prin care să îl oblige pe acesta la recunoașterea sau restabilirea acelui drept .
2. Natura juridică a prescripţiei extinctive
Prescripţia extinctivă nu mai este calificată ca o instituţie de exclusiv de ordine
publică, întrucât reglementările noului Cod civil nu mai sunt exclusiv de natură imperativă, ci
preponderent dispozitive. Astfel, recunoaşterea beneficiului invocării prescripţiei sau
renunţarea la aceasta sunt în prezent reglementate prin norme dispozitive.
Totodată, se recunoaște admisibilitatea încheierii unor convenții privind prescripția,
prin care părțile să se abată de la prevederile normelor dispozitive. Nu se admite însă
înlăturarea sau modificarea regulilor stabilite prin norme imperative, orice convenție contrară
fiind lovită de nulitate absolută.
 Sunt admisibile convențiile părților privind:
- modificarea cursului prescripţiei prin fixarea începutului acesteia: cu respectarea
unui interval rezonabil, limitele fixate de art. 2.515 alin. (3) C. civ. fiind incidente, pentru a
nu transforma o acţiune prescriptibilă într-una imprescriptibilă;

18
 Dacă părțile încheie o astfel de convenţie după ce prescripţia a început să curgă sau
chiar se împlinise, se prezumă că au renunţat la termenul scurs, respectiv la prescripţia
împlinită. Pe cale de consecinţă, convenţia va avea un efect întreruptiv al termenului de
prescripţie, care va începe să curgă de la data stabilită de părţi.
- modificarea cauzelor legale de suspendare sau de întrerupere :
de exemplu, faţă de prevederile art. 2.532 pct. 1 C. civ., care arată că prescripţia nu
curge între soţi pe timpul cât durează căsătoria şi soţii nu sunt separaţi în fapt, părţile, adică
soţii, ar putea stabili ca prescripţia să fie suspendată chiar şi în situaţia în care ei ar fi separaţi
în fapt.
Se apreciază că părţile pot modifica numai condiţiile în care operează cauzele de
suspendare sau de întrerupere stabilite de lege, neputând nici exclude vreuna din cauzele
legale, nici include la listele limitativ prevăzute de lege alte împrejurări cu rol suspensiv sau
întreruptiv.
- modificarea duratei termenelor de prescripţie, în anumite limite: astfel: pentru
termenele care au fixată prin lege o durată mai mică de 10 ani, noua durată a acestora,
convenită de părţi, nu poate fi redusă sub 1 an şi nici extinsă peste 10 ani, iar în cazul
termenelor prestabilite la cel puţin 10 ani, părţile le pot reduce durata la cel puţin 1 an sau o
pot extinde cel mult 20 de ani- art. 2.515 alin. (4) C. civ.
Trebuie subliniat că părţile pot modifica doar durata termenelor, nu şi modul de calcul
al acestora, regulile la care face trimitere art. 2.544 C. civ. fiind de ordine publică.
 Sunt inadmisibile convențiile privind:
- modificarea a caracterului prescriptibil sau imprescriptibil al acţiunilor civile –
2.515 alin. (2) C. civ.;
- modificarea termenelor de prescripţie şi a curgerii acestora, referitoare la drepturile
la acţiune de care părţile nu pot să dispună - de ex.: dreptul de a cere constatarea nulităţii
absolute – art. 2.502 alin. (2) pct. (3) C. civ.; drepturile privind starea şi capacitatea
persoanelor – art. 29 C. civ.; dreptul privind filiaţia – art. 437 C. civ.) şi la acţiunile care sunt
născute din contracte de adeziune, asigurare sau cele încheiate cu consumatorii – art. 2.515
alin. (5) C. civ.
În ipoteza încheierii unor asemenea convenții, ele vor fi lipsite de efecte juridice,
urmând a se constata nulitatea lor absolută, iar prevederile legale corespunzătoare privind
durata termenelor de prescripție vor devin incidente. Nu se va putea deci proceda la
menținerea convențiilor prin reducerea termenelor stabilite la minimele sau maximele impuse
de lege.
3. Funcţiile prescripţiei extinctive
Prescripţia extinctivă îndeplineşte următoarele funcţii:
- îl scutește pe debitorul de sarcina conservării probei executării obligației după
împlinirea termenului de prescripție, generând o prezumție de îndeplinire a îndatoririi sale,
câtă vreme nu a fost formulată până la acea dată împotriva sa o acțiune prin care să se ceară
obligarea sa la recunoașterea sau restabilirii dreptului corelativ;
- îl mobilizează pe titularul dreptului să ceară recunoașterea sau executarea acestuia într-
un termen rezonabil, fiindu-i limitată în timp posibilitatea de a obține o hotărâre de
condamnare care să constituire titlu executoriu împotriva celui care i l-a încălcat;
- îl sancţionează pe titularul dreptului care a fost neglijent în privința valorificării
drepturilor sale pe calea acțiunii în justiție, transformând obligaţia corelativă perfectă în una
imperfectă, în măsura în care prescripția a fost invocată de către partea interesată;
- contribuie la asigurarea securității circuitului civil, eliminând posibilitatea ca
incertitudinea să planeze asupra raporturilor juridice, după împlinirea termenului de
prescripție a acțiunii, în cadrul căruia acestea puteau fi soluționate definitiv printr-o hotărâre
de condamnare.
19
 4. Sediul materiei prescripţiei extinctive
În noul Cod Civil s-a realizat o unificare a reglementărilor din materia prescripției
extinctive privind dreptul la acțiune în sens material. În cuprinsul Cărţii a VI-a, Titlul I,
intitulat: „Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor” – art. 2500 – 2556
C.civ. se regăsesc normele care constituie dreptul comun în materia prescripției privind
acţiunea condamnatorie, prin care se urmăreşte obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care
se reclamă recunoașterea sau restabilirea unui drept subiectiv civil care a fost nesocotit sau
încălcat .
Prescripţia dreptului dreptului la acţiunea executorie, prin care se solicită executarea silită
a unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale ori a unui titlu executoriu este supusă dispoziţiilor
Codului de procedură civilă.
5. Invocarea prescripţiei extinctive
Pentru a produce efectele specifice, prescripţia trebuie invocată de partea interesată,
deoarece aceasta nu operează de drept, ci numai la cerere – art. 2.506 C. C. civ.
Prescripția poate fi invocată de partea interesată, personal sau prin reprezentant,
împotriva căreia curge termenul de prescripţie și care a fost chemat în judecată ca pârât după
împlinirea termenului de prescripție. În afară de debitor, sunt îndreptățiți să invoce prescripția:
codebitorii sau fidejusorii, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat să o facă sau a renunţat la
ea, precum şi creditorii celui interesat – art. 2.514 C. C. civ. Invocarea prescripţiei nu este
condiţionată de producerea unui titlu contrar şi nici de verificarea bunei-credinţe a pârâtului –
2.512 alin. (2) C. C. civ. Așadar, invocarea prescripţiei poate fi făcută şi de acela care, cu rea-
credinţă şi fără vreun temei, nu şi-a îndeplinit obligaţia pretinsă de către reclamant.
Spre deosebire de soluția din vechea reglementare, prescripţia nu poate fi să invocată
din oficiu de către instanță, nici chiar când aceasta ar fi în interesul statului sau al unităţilor
administrativ teritoriale – art. 2.512 alin. (3) C. C. civ. În măsura în care a fost invocată de
partea interesată, instanța va aprecia asupra incidenței în respectiva cauză. Invocarea
prescripției se face pe cale de excepție numai în fața primei instanţe – art. 2.513 C. C. civ.,
prin întâmpinare sau cel târziu până la prima zi de înfăţişare. Prescripţia poate fi invocată şi pe
cale principală, prin formularea unei acţiuni în constatare.
6. Renunţarea la prescripţia extinctivă
Cel îndreptățit să invoce prescripția poate renunța la acest drept, însă numai după ce
termenul de prescripție a început să curgă – art. 2.507 C. C. civ.
Având valoarea unui act de dispoziție, renunţarea poate fi făcută doar de către
persoanele cu capacitate deplină de exerciţiu , nu și de cei lipsiți de capacitatea de a înstrăina
sau, după caz, de a se obliga – art. 2.509 C. C. civ. Fiind un act de natură să producă efecte
împotriva celui de la care provine, renunţarea nu produce efecte decât faţă de cel în cauză, nu
şi asupra codebitorilor legaţi solidar sau indivizibil şi nici asupra fidejusorilor – art. 2.511 C.
C. civ. Prin urmare, aceştia vor putea să se prevaleze în continuare de prescripţie, pentru a se
apăra împotriva urmăririi
exercitată de creditor.
Se poate renunţa atât la prescripţia în curs, cât şi la cea împlinită, în ambele cazuri
urmând să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel:
- prin renunţarea la prescripţia în curs, conform art. 2.510 alin. (2) C. C. civ., se
renunţă la beneficiul termenului scurs până la acea dată, astfel că are loc o întrerupere a
cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului pretins, încât termenul scurs până la data
renunţării se şterge, devenind aplicabile prevederile art. 2.538, art. 2.541 alin. (3) şi art. 2.542
alin. (2) C. C. civ.;
- prin renunţarea la prescripţia împlinită se declanșează curgerea unui nou termen de
prescripţie de acelaşi fel – art. 2.510 C. C. civ. şi 2.537 alin. (1) C. C. civ.
Manifestarea de voinţă în sensul renunţării poate fi:
20
 - expresă (printr-o declaraţie dată înainte sau după introducerea cererii de chemare
în judecată); sau
- tacită (prin neinvocarea prescripţiei în condiţiile art. 2.513 C. C. civ.), dar
neîndoielnică
– art. 2.508 C. C. civ.
Numai simpla tăcere a pârâtului nu înseamnă o renunţare la dreptul de a invoca
prescripţia. Așadar, neinvocarea, în cadrul termenului stabilit de art. 2.513 C. C. civ., a
excepției prescripţiei acţiunii formulate după împlinirea termenului de prescripţie, nu
presupune că pârâtul a renunţat la invocarea prescripţiei. Sancţiunea pentru nerespectarea
termenului de invocare a prescripţiei este doar decăderea din dreptul de a o invoca în cauza
respectivă, nu şi în alte cauze ce vizează valorificarea aceluiaşi drept subiectiv. O altă cauză
privind aceleași părți și având C. civi obiect ar putea fi deschisă atunci când dreptul de a cere
executarea silită a deciziei de admitere a unei cereri anterioare s-ar fi prescris, în măsura în
care dreptul material la acțiune nu s-a prescris încă, raportat la aceeași dată de la care a
început să curgă şi prescripția pentru prima acţiune, întrucât efectul întreruptiv al cererii
iniţiale a fost înlăturat ca urmare a prescripţiei dreptului la executarea silită.
Renunţarea la prescripţia împlinită nu echivalează cu recunoaşterea de către pârât a
dreptului pretins de reclamant sau o consimţire la executarea obligaţiei pretinse prin cerere.
Efectul renunţării constă numai în acceptarea de către pârâtul îndreptăţit să invoce prescripţia
a judecării pe fond a cererii reclamantului.
Recunoaşterea dreptului supus prescripţiei, făcută fie prin act expres, în scris, fie în
mod tacit, prin constituire de garanţii în folosul titularului dreptului, presupune însă şi o
renunţare la prescripţie, chiar dacă cel obligat avea sau nu cunoştinţă despre împlinirea
prescripţiei – art. 2.506 alin. (4) C. C. civ. Prezumţia legală de renunţare la prescripţie
intervine ca o consecinţă a recunoaşterii datoriei, având drept urmare începerea curgerii unui
nou termen de prescripţie. În cazul în care recunoaşterea dreptului se face în mod tacit, prin
executare, respectiv prin plata de către debitor a unei părţi din datorie, se prezumă că s-a
renunţat la prescripţie şi pentru restul datoriei, afară de cazul când cel obligat declară că
recunoaşte numai datoria pe care a plătit-o.
În funcție de momentul la care se face plata parțială, distingem:
- plata parţială făcută în cursul termenului de prescripţie prezumă renunţarea la
prescripţia neîmplinită, semnificând o întrerupere a termenului conform art. 2.537 pct. 1 C. C.
civ., consecinţa fiind începerea curgerii unui nou termen de prescripţie – art. 709 C. C. civ.
- plata parţială făcută după împlinirea termenului de prescripţie nu reprezintă o
renunţare tacită la beneficiul prescripţiei împlinite, pentru diferenţa de datorie, deoarece s-ar
putea datora necunoaşterii de către debitor a împlinirii termenului de prescripţie. Chiar dacă
plata făcută din eroare nu dă dreptul la acţiunea în repetiţiune, totuşi aceasta nu prezumă
renunţarea la prescripţie, fiind necesar a se proba intenţia neechivocă a debitorului de a nu se
prevala de prescripţia împlinită. În schimb, dacă debitorul plăteşte dobânzile sau ratele unei
datorii sau rente stinse prin prescripţie, înseamnă că renunţă la prescripţie pentru capital sau
rentă.
7. Efectul prescripţiei extinctive
7.1. Modul de operare a prescripției extinctive
Efectele prescripției extinctive nu se produc prin simpla împlinire a termenului
prescripţiei, deci stingerea dreptului la acţiune nu intervine automat. De la data când se
împlinește termenul de prescripţie se naşte dreptul de a invoca prescripţia de către cel în
folosul căruia curge. Așadar, prescripţia extinctivă nu operează în temeiul legii, ci doar la
cerere şi trebuie constatată de instanţă prin hotărârea de respingere a acţiunii.
Prescripția extinctivă afectează numai componenta materială a dreptului la acțiune, nu
și pe cea procesuală. Nu va fi afectat deci dreptul de petiționare ci numai posibilitatea
21
obţinerii hotărârii judecătoreşti în baza căreia să poată fi valorificat dreptul subiectiv încălcat
sau contestat. Cererea de chemare în judecată nu va fi respinsă din start ca prescrisă, în
condițiile în care este posibil ca pârâtul nici să nu invoce prescripția, iar instanța nu poate
ridica din oficiu această excepție. În cazul invocării prescripției, în cadrul procesului,
reclamantul va avea posibilitatea de a demonstra că sancţiunea prescripţiei dreptului material
la acţiune nu este incidentă sau justificată, indicând fie intervenția unor cauze de natură a
modifica cursul normal al prescripţiei, fie a unor cauze de natură să justifice repunerea în
termen.
De regulă, valorificarea dreptului subiectiv civil pe cale de excepţie este supusă
prescripţiei extinctive în aceleaşi condiţii ca şi valorificarea dreptului respectiv pe cale de
acţiune, În unele situaţii, invocarea unui drept pe calea excepţiei este imprescriptibilă, chiar în
ipoteza prescrierii dreptului la acţiune: - dreptul de a invoca nulitatea relativă– art. 1.249 alin.
(2) C. C. civ.; excepţia de reducţiune- art. 369 alin. (4) C. C. civ.
7.2. Întinderea efectelor prescripției extinctive
În ceea ce privește efectul împlinirii prescripției extinctive asupra dreptului subiectiv,
distingem în funcție de natura acestuia:
 în cazul drepturilor de creanţă şi al drepturilor reale accesorii, chiar dacă s-a
constatat că a intervenit prescripţia extinctivă, aceasta nu stinge nici dreptul subiectiv civil,
nici obligaţia corelativă. În măsura în care a fost invocată prescripţia, se realizează o
transformare a dreptului subiectiv civil și a obligației corelative, care devin din perfecte
(asigurate prin acţiune), în imperfecte (naturale, asigurate pe cale de excepţie).
Astfel, după constatarea împlinirii termenului de prescripţie, dreptul subiectiv civil nu
mai este apărat pe cala ofensivă a acţiunii în justiţie, ci numai pe calea defensivă a excepţiei.
Titularul dreptului nu mai poate cere obligarea pârâtului la executarea obligației, debitorul
putând să refuze executarea prestaţiei – art. 2.506 alin. (2) C. C. civ. Cu toate acestea, în
eventualitatea executării voluntare a obligației de către debitor chiar după împlinirea
termenului de prescripţie, titularul dreptului nu va putea fi obligat la restituire, chiar dacă, la
data executării, cel în folosul căruia a curs prescripţia nu ştia că termenul de prescripţie era
împlinit – art. 2.506 alin. (3) c. C. civ. În cadrul unei eventuale acțiuni în restituirea plății
formulată de către debitor, titularul dreptului se poate apăra pe cale de excepție, arătând că
plata făcută de reclamantul după împlinirea prescripției era datorată.
De asemenea, împlinirea prescripției nu invalidează recunoaşterea dreptului făcută
prin act scris şi nici constituirea de garanţii în folosul titularului dreptului, chiar dacă cel care
le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit, în ambele situaţii devenind aplicabile
regulile de la renunţarea la prescripţie – art. 2.506 alin. (4) C. C. civ.
 în cazul drepturilor reale principale, după împlinirea unei perioade de timp egale cu
termenul de prescripție poate interveni stingerea dreptul subiectiv însuşi, ca urmare a
aplicării complementare a regulilor din materia prescripţiei achizitive sau ca urmare a
sancționării titularului pentru neuz
Sunt avute în vedere acţiunile prin care se apără drepturile reale principale care nu au
fost declarate imprescriptibile şi pentru care nu s-au prevăzut termene de prescripţie speciale,
care se prescriu în termen de 10 ani din momentul în care titularul său a pierdut uzul dreptului
respectiv, conform art. 2.518 C. C. civ. Odată cu împlinirea acestei perioade de timp,
drepturile reale principale se sting prin neuzul timp de 10 ani, după cum rezultă din
prevederile: art. 746 alin. (1) lit. e) C. C. civ.; art. 754 C. C. civ.; art. 770 alin. (1) lit. f) C. C.
civ.; art. 576 alin. (1) C. C. civ.
Stingerea unui drept real ca urmare a neuzului său nu poate fi considerată însă un efect
al prescripţiei extinctive.
8. Principiile care guvernează efectele prescripţiei extinctive
Efectele prescripţiei extinctive sunt supuse următoarelor două principii:
22
 8.1. Stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stinge, de regulă, şi
dreptul la acţiune privind drepturile accesorii – art. 2.503 alin. (2) C. civ.;
Acest principiu derivă din regula „accesoriul urmează soarta principalului”.
De exemplu, prescripţia dreptului la acţiune privind un drept principal stinge şi dreptul
la acţiune privind eventualele dobânzi, garanţii personale ce însoţesc acea creanţă.
Excepții de la acest principiu regăsim:
 în cazul clauzei penale, datorită naturii sale juridice duble: convenţie autonomă şi
accesorie, prescripţia dreptului la acţiune privind plata penalităţilor convenţionale exigibile
este în principiu independentă de prescripţia dreptului la acţiune privind dreptul principal;
 în privința acțiunii ipotecare, datorită caracterului relativ autonom al ipotecii faţă de
creanţa garantată, prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi
stingerea dreptului la acţiunea ipotecară – art. 2.504 alin. (1) teza I C. civ.
Astfel, creditorul ipotecar va putea oricând urmări bunurile ipotecate, însă sub rezerva
prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită. Astfel, chiar dacă dreptul la acţiunea
ipotecară este imprescriptibil, dreptul de a obţine executarea silită a dreptului real accesoriu se
prescrie în termenul de 10 ani prevăzut de art. 706 alin. (1) C. pr. civ.
De menționat că, exercitând urmărirea, creditorul ipotecar va putea să-şi îndestuleze
creanţa doar în limita valorii acestor bunuri – art. 2.504 alin. (1) teza a II-a C. civ. Totodată,
urmărirea astfel realizată se va limita la valoarea capitalului, întrucât dobânzile şi alte
accesorii ale creanţei ipotecare nu mai pot fi acoperite în afara capitalului după împlinirea
prescripţiei din valorificarea pe cale silită a bunului ipotecat – art. 2.504 alin. (2) C. civ.
Stingerea obligaţiei principale va determina însă şi stingerea ipotecii – art. 2.428 alin. (2) C.
civ. S-a apreciat că şi pretenţiile întemeiate pe dreptul de gaj au acelaşi regim.
 stingerea prin prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune privind un drept subiectiv
accesoriu nu atrage şi stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal.
8.2. Dacă un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul cu privire la fiecare
dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă
să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate – art. 2.503 alin. (2) C. civ.
De exemplu, se încadrează în categoria prestaţiilor succesive: dobânzile, chiriile,
arenzile, rentele viagere etc.
Prin excepție de la acest principiu :
- în cazul prestaţiilor succesive care alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege
sau convenţie, un tot unitar va opera o singură prescripţie– art. 2.503 alin. (3) C. civ.
Prestaţiile succesive ar alcătui un tot unitar dacă ar reprezenta modalităţi de plată convenite de
părţi, denumite rate. De exemplu: achitarea eșalonată a preţului unui bun vândut; executarea
la anumite termene pentru diferite faze de execuţie a lucrărilor,în baza unui contract de
antrepriză. În toate aceste situaţii, prescripţia se va socoti în raport cu scadenţa ultimei rate
restante, pentru întreaga sumă.
9. Delimitarea prescripţiei extinctive de alte instituţii
Prescripţia extinctivă trebuie delimitată de alte instituţii care, de asemenea, presupun
curgerea unui anumit interval de timp:
9.1. Prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă (uzucapiunea)
Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a unui drept real, prin posesia
continuă şi neîntreruptă a unui bun aparţinând altuia, tot timpul prevăzut de lege.
 Asemănări:
- ambele sunt concepute ca instituţii de drept civil, aparţinând dreptului material;
- ambele apar ca sancţiuni de drept civil pentru titularii drepturilor subiective civile
inactivi;
- ambele presupun termene suspuse suspendării sau întreruperi.
 Deosebiri:
23
 - reglementările privind prescripţia extinctivă constituie dreptul comun în materie;
- termenele de prescripţie extinctivă sunt mai scurte şi mai numeroase (3 ani; 2 ani;
1 an; 6 luni), cele de prescripţie achizitivă sunt mai lungi şi mai puţine (10 ani; 5 ani) –
art. 930-931 C. civ.;
- efectul prescripţiei extinctive constă în stingerea dreptului la acţiune în sens material,
iar prescripţia achizitivă conduce la dobândirea unui drept real principal;
- pe lângă reguli comune privind calculul termenelor, fiecare prescripţie are reguli
proprii de suspendare şi întrerupere, iar repunerea în termen este proprie numai prescripţiei
extinctive.
9.2. Prescripţia extinctivă şi decăderea (forcluziunea)
Decăderea este stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat într-un anumit termen
sau, după caz, interdicţia săvârşirii unui act unilateral (juridic sau material) care nu a fost
realizat în termenul stabilit prin lege sau convenţia părţilor – art. 2.545-2.550 C. civ.
 Asemănări:
- ambele presupun termene;
- ambele sunt instituţii de drept civil;
- ambele au efect extinctiv.
 Deosebiri:
- prescripţia extinctivă stinge numai dreptul material la acţiune, iar decăderea stinge
însuşi dreptul subiectiv;
- prescripţia extinctivă presupune termene mai lungi şi mai numeroase, decăderea
presupune termene mai scurte şi mai puţine: 3 ani – art. 937 alin. (2) C. civ.; 1 an – art. 1.103
C. civ.; 1 an, respectiv 3 ani sau 5 ani – art. 908-909 C. civ.;6 luni – 1.263 alin. (6) C. civ.; 10
ani, respectiv 2 ani – art. 746 alin. (1) lit. e) C. civ.;
- termenele de prescripţie sunt legale, putând fi modificate prin convenţia părţilor în
limitele impuse de lege; termenele de decădere pot fi legale sau convenţionale, cu condiţia de
a nu face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârşirea actului, sub sancţiunea
nulităţii absolute – art. 2.545 alin. (1) C. civ.;
- termenele de prescripţie reprezintă regula, urmând a se aplica regimul specific
acestora dacă nu rezultă neîndoielnic din lege că un anumit termen este de decădere – art.
2.548 C. civ.;
- decăderea operează de drept şi independent de culpa titularului dreptului, instanţa
fiind ţinută să o invoce şi din oficiu, cu excepţia când priveşte drepturi de care părţile pot
dispune, pe când prescripţia intervine doar la cerea părţii interesate; invocarea decăderii poate
fi făcută şi în faţa instanţelor de control judiciar, pe când a prescripţiei, numai în primă
instanţă;
- cursul prescripţiei extinctive este supus mai multor cauze modificatoare, constând în
diferite cauze de întrerupere, suspendare şi repunerea în termen, pe când cursul termenului de
decădere cunoaşte mai puţine modificări: forţa majoră amână sau suspendă curgerea
termenului de decădere, care nu se va socoti împlinit decât la 5 zile de la încetarea
suspendării; întreruperea termenului de decădere intervine dacă realizarea dreptului presupune
exerciţiul acţiunii în instanţă, începând cu data introducerii cererii sau a punerii în întârziere;
- la termenul de prescripţie scurs sau împlinit se poate renunţa, însă la beneficiul
decăderii nu se poate renunţa decât în cazul termenelor convenţionale sau a celor legale ce
ocrotesc un interes privat.
9.3. Prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv
Termenul extinctiv este o modalitate a actului juridic civil, constând într-un eveniment
viitor şi sigur ca realizare, care amână stingerea dreptului subiectiv civil.
 Asemănări:
- ambele presupun un efect extinctiv;
24
 - ambele se calculează după aceleaşi reguli;
- ambele permit părţilor să le modifice durata pe cale convenţională
 Deosebiri:
- termenele de prescripţie au ca izvor numai legea, termenul extinctiv este, după caz,
convenţional, legal ori jurisdicţional;
- prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune (în sens material); termenul extinctiv
stinge şi dreptul subiectiv şi obligaţia civilă corelativă;
- termenul extinctiv poate fi modificat prin acordul liber al părţilor actului juridic,
termenul de prescripţie poate fi modificat numai în limitele permise de lege;
- suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen sunt proprii numai prescripţiei
extinctive.
10. Domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive
Majoritatea acţiunilor civile în justiţie sunt prescriptibile, după cum rezultă din
interpretarea per a contrario a prevederilor art. 2.502 alin. (1) C. civ., care dispune că dreptul
la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege şi ori de câte ori, prin natura sau
obiectul dreptului civil ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp.
În funcţie de conţinutul drepturilor subiective civile, distingem:
10.1.Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale
Drepturile patrimoniale se subclasifică în drepturi de creanţă şi drepturi reale.
 Prescripţia extinctivă în materia drepturilor de creanţă
Majoritatea drepturilor de creanţă sunt prescriptibile extinctiv, atât cele principale cât
și cele accesorii, indiferent de izvorul lor: acte juridice unilaterale sau bilaterale, fapte juridice
licite sau ilicite. Acţiunile prin care se apără drepturi de creanţă se numesc acţiuni personale,
prin care creditorul poate pretinde obligarea debitorului să dea, să facă sau să se abţină de la o
anumită acţiune.
Spre exemplu, creditorul care intentează:
- acţiunea oblică, subrogatorie sau indirectă, urmărește readucerea în patrimoniul
debitorului a unor creanţe pe care acesta a neglijat să le recupereze de la proprii lor debitori;
- acţiunea pauliană, revocatorie sau directă, urmărește desfiinţarea actelor frauduloase
ale debitorului;
- acţiunea în rezoluţiune sau reziliere, urmărește desfiinţarea contractului ca urmare a
neexecutării imputabile;
- acţiunea în executarea unei lucrări, urmărește predarea unui lucru sau plata preţului
conform convenţiei părţilor;
- acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de
vânzare urmărește obținerea titlului de proprietate;
- acţiunea pentru plata de daune-interese, urmărește acoperirea prejudiciului produs
prin neexecutarea unei obligaţii contractuale sau a săvârşirii unei fapte ilicite;
- acţiunea pentru plata de despăgubiri urmărește obținerea contravalorii construcţiilor
sau plantaţiilor făcute de o persoană pe terenul altcuiva.
- acţiunea în prestaţie tabulară generală, prin care dobânditorul unui drept real asupra
unui imobil solicită instanţei să dispună înscrierea dreptului său, ca urmare a refuzului
îndeplinirii obligaţiilor necesare înscrierii de către cel care se angajase să-i transmită, să-i
constituie sau să-i modifice dreptul – art. 896 alin. (1) C. civ.;
- acţiunea în prestaţie tabulară specială ,îndreptată împotriva terţului dobânditor
înscris anterior în Cartea funciară, dacă actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în
temeiul căruia a fost înscris dreptul terţului, iar acesta a fost de rea-credinţă la data încheierii
actului- art. 897 alin. (2) C. civ.
Excepție de la regulă fac următoarele acțiuni personale imprescriptibile:

25
 - acțiunea asiguraţilor de plată a sumelor rezultând din rezervele tehnice care se
constituie la asigurările de viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor -art. 2.237 C. civ.;
- acţiunea în suportarea cheltuielilor de reparare şi întreţinere a despărţiturilor
comune – art. 663 alin. (1) C. civ.;
- acţiunea de dobândire a coproprietăţii despărţiturii comune – art. 666 C. civ.
 Prescripţia extinctivă în materia drepturilor reale principale
Sunt prescriptibile extinctiv următoarele acţiuni reale:
- acţiunea în revendicare imobiliară a bunului proprietate privată, în caz de: avulsiune,
în termen de 1 an – art. 572 C. civ.; adjudecare imobiliară ca urmare a vânzării la licitaţie în
cadrul executării silite, în termen de 3 ani – art. 520 C. pr. civ.;
- acţiunea în revendicare în caz de avulsiune mobiliară: situaţia animalelor domestice
rătăcite pe terenul altuia, în termen de 30 de zile – art. 576 alin. (1) C. civ.;
- acţiunea în apărarea drepturilor reale corespunzătoare proprietăţii publice: dreptul de
administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit, faţă de uzurpatori
– art. 870 C. civ., art. 873 C. civ. şi art. 875 C. civ., raportat la art. 2.501 alin. (1) C. civ.;
- acţiunea confesorie, prin care se urmăreşte apărarea unui dezmembrământ al
dreptului de proprietate: dreptul de uzufruct – art. 746 (1) lit. e) C. civ.; dreptul de uz,
respectiv de abitaţie – art. 754 C. civ. şi a dreptului de servitute – art. 770 alin. (1) lit. f) C.
civ., împotriva celui care împiedică exercitarea dreptului asupra imobilului, în termen de 10
ani – art. 2.518 pct. 1 C. civ.;
- acţiunea posesorie, pentru apărarea posesiei ca stare de fapt împotriva oricăror
tulburări sau deposedări, în termen de 1 an – art. 951 C. civ.
- acţiunea în rang, prin care cel care a fost îndreptăţit, printr-un act juridic valabil
încheiat, să înscrie un drept real în folosul său, dar a fost împiedicat prin violenţă sau viclenie
de către un terţ dobânditor de la acelaşi autor, prin act ulterior, solicită radierea din Cartea
funciară a dreptului concurent respectiv şi acordarea de rang preferenţial faţă de înscrierea
efectuată de terţul de rea-credinţă – art. 892 alin. (2) şi (3) C. civ. se prescrie în termen de 3
ani de la data înscrierii de către terţ a dreptului în folosul său;
- acţiunea în justificarea înscrierii provizorii pentru consolidarea dobândirii,
modificării sau stingerii unui drept tabular – art. 899 C. civ.;
Excepție de la regula fac următoarele acțiuni reale declarate imprescriptibile:
- acţiunea în revendicare, imobiliară sau mobiliară, pentru apărarea dreptului de
proprietate publică sau privată, împotriva posesorului sau oricărei alte persoană care deţine
fără drept bunul (poate fi însă paralizată prin invocarea uzucapiunii) – art. 563 alin. (2) C.
civ., respectiv art. 865 alin. (3) C. civ.;
- acţiunea negatorie, pentru apărarea dreptului de proprietate, împotriva celui care se
pretinde titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate – art. 564 C. civ.;
- acţiunea în partaj pentru împărţirea bunului comun între coproprietari – art. 669 C.
civ.;
- acţiunea confesorie, pentru apărarea dreptului de superficie, împotriva celui care
împiedică exercitarea acestui drept real asupra imobilului – art. 696 C. civ.;
- acţiunea în grăniţuire, pentru stabilirea, prin semne exterioare, a limitelor de hotar,
în raport cu deţinătorii imobilelor învecinate – art. 560-561 C. civ.;
- acţiunea pentru stabilirea dreptului de trecere a titularului unui teren lipsit de acces
la calea publică, împotriva proprietarului fondului învecinat – art. 617 alin. (3) C. civ.;
- acţiunea în rectificarea intabulării sau înscrierii provizorii se cere de orice persoană
interesată, pentru motivele arătate de art. 908 C. civ. este imprescriptibilă faţă de dobânditorul
nemijlocit şi faţă de terţul dobânditor de rea-credinţă, sub rezerva prescrierii acţiunii în fond.
Acţiunea în rectificarea notării este imprescriptibilă – art. 911 alin. (2) C. civ.
- acţiunea pentru îndreptarea erorilor materiale este imprescriptibilă sau, după caz,
26
supusă termenelor de decădere – art. 913 C. civ.;
- acţiunea în petiţie de ereditate, prin care se urmăreşte recunoaşterea calităţii de
moştenitor, împotriva celor care au calitatea de moştenitori aparenţi şi restituirea, pe cale de
consecinţă, a bunurilor succesorale deţinute de aceştia fără drept – art. 1.130 C. civ.
 Prescripţia extinctivă în materia drepturilor reale accesorii
Drepturile reale accesorii sunt supuse prescripţiei extinctive, ca regulă, în aceleaşi
condiţii ca şi dreptul de creanţă principal pe lângă care există – art. 2.503 alin. (1) C. civ.
Excepție de la regula fac următoarele acțiuni declarate imprescriptibile:
- acţiunea ipotecară, a fost declarat imprescriptibil sub rezerva prescripţiei dreptului de
a obţine executarea silită, chiar dacă dreptul la acţiune privind creanţa garantată era prescris,
dar numai până la valoarea bunului ipotecat și numai pentru recuperarea capitalului sumei
datorate, fără dobânzi şi alte accesorii - art. 2.504 alin. (2) C. civ.
- acțiunea întemeiată pe dreptul de gaj va avea același regim ca și acțiunea ipotecară
10.2. Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale
Regula este că drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv, cu excepţia în
care legea prevede contrariul – art. 2.502 alin. (2) pct. 1 C. civ. Această soluţie este consacrată
şi prin prevederea care arată că persoana ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate se
poate adresa oricând instanţei – art. 253 alin. (1) C. civ.
 Sunt imprescriptibile extinctiv acțiunile privind drepturile inseparabile de persoana
titularului:
- acţiunea privind apărarea dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim – art. 254
alin. (2) şi alin. (3) C. civ.;
- acţiunea pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale rezultate din operele de creaţie
intelectuală (dreptul de autor, de inventator ş.a.) recunoscute de legile speciale;
- acţiunea în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie sau a existenţei
împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate – art. 434 C. civ.;
- acţiunea în contestarea recunoaşterii voluntare de maternitate sau de paternitate –
art. 420 C. civ.;
- acţiunea în contestarea filiaţiei, atunci când filiaţia rezultă din certificatul de naştere,
fără însă a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat – art. 421 C. civ.;
- acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă introdusă în timpul vieţii copilului –
art. 423 alin. (4) C. civ.;
- acţiunea în stabilirea paternităţii introdusă în timpul vieţii copilului – art. 427 alin.
(1) C. civ.;
- acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către copil – art. 433 alin. (2) C. civ.;
- acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic –
art. 432 alin. (2) teza I C. civ.;
- acţiunea prin care se solicită anularea, modificarea sau completarea unui act de
stare civilă sau a unei menţiuni de pe acesta – art. 100 C. civ.
! Excepție de la regula fac doar acțiunile anume prevăzute de lege ca prescriptibile – art.
2.501 alin. (2) C. civ.:
 acţiunea în anulabilitatea unui act juridic civil, în termenul general de 3 ani – art. 1.249
alin. (2) C. civ.;
 acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei, în termen de 6 luni – art. 301 alin. (1) C. civ.;
 acţiunea în nulitatea relativă a recunoaşterii de filiaţie, în termenul general de 3 ani –
art. 419 alin. (2) C. civ.;
 acţiunea în tăgada paternităţii, când este introdusă de către: soţul mamei sau
moştenitorii acestuia, în termenul special de 3 ani – art. 430 C. civ.; mamă sau moştenitorii
acesteia, în termenul special de 3 ani – art. 431 C. civ.; moştenitorii tatălui biologic în
termenul special de 1 an – art. 432 alin. (2) teza a II-a C. civ.;
27
  acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, atunci când este pornită după decesul
copilului de către moştenitorii acestuia în termenul special de 1 an – art. 423 alin. (5) C. civ.;
- acţiunea în stabilirea paternităţii, când este pornită după decesul copilului de către
moştenitorii acestuia în termenul special de 1 an – art. 427 alin. (2) C. civ.
 Sunt de asemenea imprescriptibile acțiunile în constatarea existenței unui drept,
chiar de natură patrimonială, însă prin care nu se urmărește obligarea debitorului la efectuarea
unei prestații ci doar recunoașterea existenței unei stări de drept sau de fapt, cum sunt:
- acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic civil – art. 216 alin. (6) C.
civ.;
- acţiunea în declararea simulaţiei pentru stabilirea actului real şi inexistenţa actului
public, sub rezerva prescrierii acţiunii de fond care determină interesul în promovarea
acţiunii;
- acţiunea în constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a
produs-o subzistă – 253 alin. (1) lit. c) C. civ.;
- acţiunea pentru constarea calităţii de contractor de bună-credinţă;
- acţiunea prin care un soţ cere să se constate că bunul întabulat pe numele celuilalt soţ
este bun comun.

1.5.Rezumat
Prescripţia extinctivă reprezintă stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul
stabilit de lege. Prescripţia extinctivă a devenit o instituție cu o natură mixtă, îmbinând atât
elemente de ordine publică, cât ci și de ordine privată. Astfel, se recunoaște admisibilitatea
încheierii unor convenții privind prescripția, prin care părțile să se abată de la prevederile
normelor dispozitive. Prescripţia trebuie invocată de partea interesată, deoarece aceasta nu
operează de drept. Se poate renunţa atât la prescripţia în curs, cât şi la cea împlinită, în ambele
cazuri urmând să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel. Prescripţia extinctivă nu operează în
temeiul legii, ci numai în baza deciziei instanței prin care s-a admis cererea de constatare a
împlinirii termenului. Stingerea prin prescripţie extinctivă a dreptului la acțiune asupra unui
drept principal determină stingerea dreptul la acțiune drepturilor accesorii. Stingerea dreptului
la acțiune prin prescripţie extinctivă a prestaţiilor succesive se stinge printr-o prescripţie
deosebită. Majoritatea acţiunilor civile în justiţie sunt prescriptibile, deoarece dreptul la
acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege şi ori de câte ori, prin natura sau
obiectul dreptului civil ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp.

1.6. Test de evaluare

1. Indicați condițiile de admisibilitate a convențiilor cu privire la prescripția extinctivă.
2. Precizați care sunt modalitățile de invocare a prescripției extincitve.
3. Enunțați condițiile în care renunțarea la prescripția extinctivă este valabilă
4. Explicați care este principiul care guvernează prescriptibilitatea drepturilor accesorii.
5. Realizați o comparație între prescripția extinctivă și termenul extinctiv
6. Prezentați domeniul de aplicare a prescripției în materia drepturilor reale.

28