ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Facultatea CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

COORDONATOR:
ILEANA VOICA
STUDENT:
STEFAN I. ANDREEA-ALINA

GRUPA 805
SERIA E

2020
 CUPRINS

1. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE

2. CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE VÂNZARE-
CUMPĂRARE
CONCLUZII
ANEXA – Model de contract de vânzare-cumpărare
BIBLIOGRAFIE

2
 1. NOŢIUNEA ŞI CARACTERELE JURIDICE

Noţiunea contractului de vânzare-cumpărare

Această noțiune o deprindem cu toții din copilărie, mai bine spus ca la un copil mic, ca să îl
înveți să împartă îi transmiți că trebuie să dea ceva la schimb pentru a obține ceva. ,,Totul se
vinde ,totul se cumpără”. La început a fost darul : îţi dăruiesc pentru că şi tu îmi dăruieşti . Apoi a
fost trocul, care a dat naştere schimbului : un lucru remis pentru un altul . După aceea , odată cu
răspândirea monedei , a apărut vânzarea (preţul plătit în bani). În epoca contemporană asistăm
la ,,expansiunea vânzării”, datorită unor cauze precum : ridicarea nivelului de trai ,
restrângerea ,,auto-consumaţiei’’, posibilităţile largi , de mişcare a persoanei etc.
Pe scurt , vânzarea este cel mai utilizat instrument de transfer al bunurilor , ea realizând
circulaţia juridică a acestora .
Contractul de vânzare-cumpărare este reglementat de Codul civil* (art. 1.650-1.762),
precum şi de alte acte normative cu caracter special. Art. 1.650 C. civ. care defineşte vânzarea ca
fiind „contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului
proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească”.
Potrivit alin. 2 al articolului mai sus citat prin vânzare se poate, de asemenea, transmite şi
drept de proprietate, precum şi orice alt drept real 1. Contractul de vânzare-cumpărare nu poate avea
ca obiect drepturi personale nepatrimoniale şi nici drepturi patrimoniale care au caracter strict
personal (de exemplu, dreptul temporar de abitație al soţului supravieţuitor), nici alte drepturi
prevăzute de lege (pensii, ajutoare ori indemnizaţii materiale) ori rezultate din acte unilaterale, sau
convenite prin contracte intuitu personale (de exemplu, dreptul de întreţinere).

Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

 Contractul de vânzare-cumpărare este un contract consensual, deoarece se încheie
valabil prin simplul consimţământ al părţilor. De la principiul consensualismului este
prevăzută şi o excepţie în materie de imobile. Astfel, potrivit Codului civil, în
materie de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă
dispoziţiilor de carte funciară prevăzute în Titlul VII din Cartea a III-a intitulat
„Cartea funciară”. De asemenea, o modificare adusă de Codul civil este cea potrivit
căreia înscrierea în cartea funciară are rol constitutiv de drepturi, dreptul de

1
I., Adam (2014) – Drept civil.Teoria generală a obligațiilor, Editura Ch. Beck, București, p.109
3
 proprietate sau celelalte drepturi reale înstrăinate prin contractul de vânzare-
cumpărare dobândindu-se în patrimoniul cumpărătorului de la dată înscrierii în cartea
funciară. Tot astfel, contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de
lege în cazul vânzării silite, când această trebuie să fie făcută ad validitatem prin
licitaţie publică.
 Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece
prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante.
 Contractul de vânzare-cumpărare este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele
părţi urmăresc realizarea unor interese patrimoniale.
 Contractul de vânzare-cumpărare este un contractcomutativ, existenţa şi întinderea
drepturilor şi obligaţiilor reciproce fiind cunoscute de către părţi încă de la dată
încheierii contractului.
 Contractul de vânzare-cumpărare este un contract translativ de proprietate (art. 1.673
alin.1 C. civ.).
Potrivit noului Cod civil, transferul dreptului de proprietate constituie o obligaţie specială şi
distinctă a vânzătorului, această obligaţie fiind menţionată expres în art. 1.672 C. civ. alături de
celelalte două obligaţii de predare a bunului şi de garanţie contra evictiunii şi viciilor bunului. În
ceea ce priveşte riscul pieirii fortuite a bunului vândut, în lipsa de stipulatie contrară şi atâta vreme
cât bunul nu este predat, riscul rămâne în sarcina vânzătorului, chiar dacă proprietatea a fost
transferată cumpărătorului anterior.
Prin urmare, suportarea riscului pieirii fortuite a bunului nu mai însoţeşte transferul dreptului
de proprietate, ci predarea efectivă a bunului. În cazul în care bunul vândut piere fortuit între
momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi momentul predării bunului, vânzătorul
pierde dreptul de a mai încasa preţul, iar dacă l-a încasat este obligat să-l restituie, cu excepţia
cazului în care cumpărătorul a fost pus în întârziere cu privire la obligaţia de preluare a bunului. În
această situaţie cumpărătorul se poate liberă, făcând dovadă că bunul ar fi pierit şi dacă l-ar fi
preluat la termen (art. 1.274 C.civ.). În cazul bunurilor mobile nu trebuie îndeplinite formalităţile de
publicitate, iar dreptul de proprietate se transferă la dată încheierii contractului 2.

2
D.C., Stanciu (2012) - Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, București, p.97

4
 2. CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE
VÂNZARE-CUMPĂRARE

Cele 4 condiții de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare sunt:

- Capacacitatea de a contracta
- Consimțământul părților contractante
- O clauza licită și morală
- Un obiect determinat și licit
- Și atunci când legea prevede, o forma a contractului
Fără aceste condiţii necesare pentru validitatea oricărui act juridic civil, manifestările de
voinţă care nu le respectă, nu poate produce efectele pe care legea le recunoaşte unei astfel de
operaţiuni juridice.
Capacitatea părţilor contractante
Regulă şi excepţia
Potrivit art. 1.652 C. civ. „pot cumpără sau vinde toţi cei cărora nu le este interzis prin lege”,
și poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să încheie
anumite contracte”. Astefl că orice persoană poate încheia un contract de vânzare-cumpărare, fie în
calitate de cumpărător, fie în calitate de vânzător, dacă legea nu îi interzice expres acest lucru.
Pentru minorul care nu a împlinit vârstă de 14 ani, precum şi pentru interzisul judecătoresc acte
juridice se încheie, în numele acestora, de către reprezentantul legal 3. Conform art. 206 Codul civil
persoană juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natură lor sau
potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice 4. Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea
doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege,
actul de constituire sau statut.
Incapacităţi speciale
a.incapacităţi speciale de a cumpăra - Potrivit legii civile, sunt incapabili de a cumpăra
drepturi cu privire la care există un litigiu pe rolul unei instanţe judecătoreşti judecătorii, procurorii,
grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă. Aceste
persoane nu vor putea cumpără nici direct şi nici prin persoane interpuse. Incapacitatea nu este

3
C., Gheorghe (2013) - Drept comercial român, Editura Ch. Beck, București, p.92
4
C., Vasilescu, M.N., Dinescu (2007) – Contracte economice (manual clasa a XI – a), Editura Oscar Print, București,
p.13

5
generală, ci vizează aceste persoane numai cu privire la drepturile litigioase de competenţă instanţei
judecătoreşti în care îşi desfăşoară activitatea.
b)incapacităţi speciale de a vinde - se referă la persoane care nu pot să vândă bunuri proprii
pentru un preţ care constă într-o suma de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau
patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează.
În ceea ce priveşte posibilitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a dobândi terenuri situate
în România, Constituţia revizuită prevede în art. 44 alin. 2 „cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de
reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală”.

Consimţământul părţilor
Se referă la acordul exprimat de părți pentru înceerea unui contract. Pentru a fi eficient,
consimţământul trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauza, respectiv să nu fie
viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziune. În cadrul contractului de vânzare-cumpărare, în legătură
cu consimţământul, se pune problema pactului de opţiune privind contractul de vânzare-cumpărare,
a promisiunii bilaterale de vânzare ori a promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare,
promisiuni care pot precede încheierea valida a contractului de vânzare-cumpărare, precum şi a
dreptului de preemţiune.
*Pactul de opţiune privind contractul de vânzare-cumpărare - este definit de art. 1.278
alin. 1 Codul civil că fiind acea convenţie prin care părţile convin că „una dintre ele să rămână
legată de propria declaraţie de voinţă, iar cealaltă să o poată acceptă sau refuză”. Natura juridică a
acestui pact de opţiune va fi aceea a unei oferte irevocabile 5. În acest caz contractul de vânzare-
cumpărare se consideră încheiat prin exercitarea opţiunii în sensul acceptării de către beneficiar a
declaraţiei de voinţă a celeilalte părţi în cadrul termenului stabilit pentru acceptare.
*Promisiunea bilaterală de vânzare - este un acord prin care ambele părţi se obligă să
încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare, având fiecare atât calitatea de promitent, cât şi pe
aceea de beneficiar. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare trebuie să conţină toate clauzele
contractului promis în lipsa cărora părţile nu ar putea execută promisiunea. Dacă una dintre părţile
promisiunii refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte

5
L., Stănciulescu (2011) – Drept Civil, Editura Nemira, București, p.123
6
poate cere instanţei de judecată pronunţarea unei hotărîri care să ţină loc de contract, sub condiţia de
a fi îndeplinite toate condiţiile de valabilitate ale contractului prefigurat.
*Promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare - constituie un acord de voinţă prin
care o anumită persoană, prevăzând un eventual interes pentru ea de a dobândi proprietatea unui
bun, primeşte promisiunea proprietarului de a vinde acel bun, rezervându-şi dreptul de a-şi
manifestă ulterior, la o anumită dată, consimţământul de a-l cumpăra 6. Ca natură juridică,
promisiunea de vânzare este un antecontract care nu transferă dreptul de proprietate, ci da naştere la
un drept de creanţă în persoană beneficiarului, acesta având posibilitatea de a opta între a cumpără
sau nu.
*Dreptul de preemţiune - este acel drept stabilit fie prin lege, fie prin contract în temeiul
căruia titularul dreptului, denumit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un anumit bun (art.
1.730). Potrivit alin. 3 al acestui articol preemptorul care a respins o oferta de vânzare nu îşi mai
poate exercită acest drept cu privire la contractul care i-a fost propus. Dreptul convenţional de
preempţiune se va stinge prin moartea titularului sau, excepţie făcând cazul când a fost prevăzut
pentru un anume termen.
Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie sa îndeplineasca următoarele condiții:
1. să provină de la o persoană cu discernământ;
2. să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
3. să fie exteriorizat;
4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
1. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.

Aşa cum am mai arătat, în timp ce capacitatea de a încheia actul juridic civil este o stare de
drept (de iure), prezenţa sau lipsa discernământului este o stare de fapt (de facto).
În ceea ce priveşte persoana fizică cu deplină capacitate de exerciţiu, aceasta este prezumată
că are discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile; în timp ce persoana fizică lipsită
de capacitate de exerciţiu este prezumată a nu avea discernământ, fie din cauza vârstei fragede, fie
din cauza stării de sănătate mintală. Minorul între 14 şi 18 ani este considerat că are discernământul
juridic în curs de formare.
În ceea ce priveşte persoana juridică, reprezentantul legal al acesteia este, întotdeauna, o
persoană fizică cu deplină capacitate de exerciţiu.
În afară de incapacităţile legale (acele situaţii în care legea prezumă că persoana este lipsită
de discernământ), în practică există şi incapacitaţi naturale (acele situaţii în care o persoană –

6
C., Vasilescu, M.N., Dinescu (2007) – Contracte economice (manual clasa a XI – a), Editura Oscar Print, București,
p.87

7
capabilă, după lege – în fapt este lipsită, temporar, de discernământ; de exemplu: hipnoza, beţia,
somnambu-lismul, mânia puternică).

2. Consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice.

Această condiţie ce trebuie îndeplinită de consimţământ decurge din însaşi esenţa actului
juridic civil, care este definit ca o manifestare de voinţă facută cu intenţia de a produce efecte juridice.
Consimţământul nu este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice atunci când:
- manifestarea de voinţă a fost făcută fie în glumă (jocandi causa), fie din prietenie,
curtoazie sau din pură complezenţă;
- manifestarea de voinţă s-a făcut sub o condiţie pur protestativă din partea celui ce se
obligă („mă oblig dacă vreau” – si voluero);
- manifestarea de voinţă este prea vagă;
- manifestarea de voinţă a fost făcută cu o rezervă mintală (reservatio mentalis), cunoscută
de cocontractant.
3. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat – condiţie ce este impusă chiar de definiţia
consimţământului (hotărârea de a încheia actul juridic civil manifestată în exterior).

Potrivit principiului consensualismului, părţile sunt libere să-şi aleagă forma de exteriorizare
a voinţei; deci simpla manifestare de voinţă este necesară şi suficientă pentru ca actul juridic civil să
fie valabil din punct de vedere al formei.
Există şi excepţii de la principiul consensualismului; o astfel de excepţie o constituie actele
solemne, pentru încheierea cărora manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o anumită formă cerută
de lege (forma autentică, de regulă).
Pot exista următoarele modalităţi de exteriorizare a consimţământului:
- în scris;
- verbal;
- prin gesturi sau fapte concludente.
Deci manifestarea de voinţă se poate exterioriza fie într-o formă expresă, fie într-o formă
tacită, implicită.
În legătură cu exteriorizarea consimţământului se pune şi problema valorii juridice a tăcerii:
tăcerea, prin ea însăşi, nu valorează consimţământ decât în anumite cazuri de exceptie, şi anume:
- atunci când legea prevede expres aceasta (de exemplu, art. 1437 C. civ.);
- atunci când, prin voinţa părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii;
- atunci când tăcerea valorează consimţământ, potrivit obiceiului.

4. Consimţământul nu trebuie să fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

Aceasta este o condiţie negativă impusă de caracterul liber, conştient al actului juridic civil.

8
 Sunt vicii de consimţământ:
- eroarea;
- dolul;
- violenţa;
- leziunea.

e) Viciile de consimţământ:

Eroarea
Potrivit art. 953 C. civ. „Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare ….”
Articolul următor din Codul civil, 954, prevede: „Eroarea nu produce nulitate decât când
cade asupra substanţei obiectului convenţiei.
Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai
când consideraţia persoanei este cauza principală pentru care s-a făcut convenţia”.
În acord cu aceste reglementări, putem defini eroarea ca fiind falsa reprezentare a realităţii
din mintea uneia din parţi la încheierea actului juridic civil.
Clasificare:
1) După criteriul consecinţelor pe care le produc, erorile pot fi de trei feluri:
- eroarea-obstacol (denumită şi distructivă de voinţă) este cea mai gravă formă de eroare,
falsa reprezentare căzând fie asupra naturii actului care se încheie 7 (error în negotio), fie
asupra identităţii obiectului8 (error în corpore); sancţiunea ce intervine în cazul unei
astfel de erori este nulitatea absolută;

- eroarea-viciu de consimţământ constă în falsa reprezentare ce cade fie asupra calităţilor

substanţiale ale obiectului actului9 (error in substantiam), fie asupra persoanei
cocontractante10 (error in personam); eroarea-viciu de consimţământ conduce la
nulitatea relativă a actului juridic;
- eroarea-indiferentă e falsa reprezentare a unor imprejurări mai puţin importante la
închierea actului juridic; ea nu afectează valabilitatea actului, dar poate atrage o
diminuare valorică a prestaţiei.

7
Pentru un asemenea caz – în care o parte credea că a încheiat un contract de vânzare cu clauză de întreţinere – vezi
dec. civ. nr. 370/1974 a Trib. Jud. Braşov, în R.R.D.
nr. 12/1975, p. 46.
8
De exemplu, o parte crede că va cumpăra un anumit bun, iar cealaltă parte vrea să vândă alt bun.
9
Calităţile substanţiale ale obiectului sunt acele calităţi ce au fost determinante pentru exprimarea
consimţământului, calităţi în lipsa cărora – dacă nu intervenea eroarea – actul nu ar fi fost încheiat; aprecierea
acestor calităţi se face in concreto, după criterii subiective.
10
Această eroare operează numai în contractele intuitu personae, adică acele contracte în care considerarea
calităţilor persoanei este cauza principală pentru care ele s-au încheiat (de exemplu, contractul de donaţie,
contractul de mandat etc.).
9
 2) În funcţie de natura realităţii falsificate, eroarea poate fi de două feluri:
- eroarea de fapt, când este vorba de falsa reprezentare a unei situaţii faptice existente la
încheierea actului juridic (tipurile de eroare mai sus prezentate, în prima clasificare) şi
- eroarea de drept, când falsa reprezentare poartă asupra existenţei sau conţinutului unui
anumit act normativ sau unei norme juridice, după caz, la încheierea actului juridic.
În ceea ce priveşte admisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimţământ, aceasta a format
obiect de controversă în literatura de specialitate, existând atât teza inadmisibilităţii erorii de drept
ca viciu de consimţământ, cât şi teza admiterii acesteia ca viciu de consimţământ.
Teza inadmisibilităţii erorii de drept ca viciu de consimţământ se bazează pe prezumţia de
cunoaştere a legii exprimată de principiul nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca
necunoaşterea legii). Deci, în viziunea promotorilor acestei teze 11 eroarea de drept nu poate constitui
viciu de consimţământ şi, ca atare, nu duce la anularea actului juridic civil.
Teza admiterii erorii de drept ca viciu de consimţământ 12 – exceptând normele imperative
sau cele care privesc ordinea publică – are ca argumente:
- interpretarea art. 953 C. civ., aricol ce admite că eroarea face consimţământul să nu fie
valabil, fără a distinge între eroarea de fapt şi cea de drept, situaţie în care operează
regula ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus13;
- atunci când legea doreşte, prevede că nu este admisă eroarea de drept (de exemplu, art.
1206 alin. 2 C. civ., referitor la mărturisire); deci, per a contrario, în celelalte cazuri
eroarea de drept este admisă;
- eroarea de drept, atunci când se produce, are acelaşi efect ca şi eroarea de fapt: falsa
reprezentare a realităţii; ori ubi eadem ratio ibi idem jus 14;
- jurisprudenţa admite eroarea de drept ca viciu de consimţământ.
Structura erorii-viciu de consimţământ:
Aceasta este alcatuită dintr-un singur element, de natură psihologică (falsa reprezentare a realităţii).
De aici rezultă şi dificultatea dovedirii erorii-viciu de consimţământ.
Condiţii cerute pentru ca eroarea să fie viciu de consimţământ:
Aceste condiţii sunt în număr de două şi ele trebuie întrunite cumulativ:
1) elementul asupra căruia poartă falsa reprezentare să fi fost determinant pentru încheierea
actului juridic; deci, dacă ar fi fost cunoscută realitatea, actul nu s-ar fi încheiat; această
apreciere a caracterului determinant al elementului fals reprezentat se face de regulă,
după un criteriu subiectiv (de la caz la caz); prin excepţie, se poate realiza aprecierea şi
pe baza unui criteriu obiectiv, abstract15;

11
I. Urs, S. Angheni, op.cit., 1997, p. 116; D. Ştefănescu (coord.), op. cit., 1995, p. 90.
12
Această teză este susţinută şI de Gh. Beleiu, op. cit., p. 132 şi I. Dogaru,
op. cit., p. 161.
13
Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
14
Pentru situaţii identice trebuie să se pronunţe soluţii identice.
15
Vezi Gh. Beleiu, op. cit., p. 132, nota 19.
10
 2) când este vorba de acte bilaterale cu titlu oneros, trebuie ca celălalt contractant să fi ştiut
sau să fi trebuit să ştie că elementul fals reprezentat este hotărâtor pentru încheierea
actului juridic civil – condiţie impusă de nevoia asigurării stabilităţii circuitului civil.

În actele bilaterale, nu e necesar ca fiecare parte să fie în eroare, pentru a fi în prezenţa viciului
de consimţământ. Dacă, printr-o simplă coincidenţă, ambele părti au fost în eroare, fiecare din ele poate
cere anularea actului pentru eroarea a cărei victimă este.

Dolul
Art. 953 C.civ. prevede „Consimţământul nu este valabil când este … surprins prin dol”, iar
art. 960 C. civ. dispune „Dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene,
întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel încât este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-
ar fi contractat.
Dolul nu se presupune”.
„Dolul, numit şi viclenie, este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea în eroare
a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic. În
esenţă, deci, dolul este o eroare provocată (iar nu spontană, ca eroarea propriu-zisă).” 16
Clasificare:
1) în dreptul roman se distingea între:
- dolus bonus (dolul uşor) care constă în viclenii curente, uşor de dejucat;
- dolus malus (dolul grav) care atrăgea sancţiunea nulităţii relative a actului juridic.
2) în funcţie de consecinţele pe care le are sau nu asupra valabilităţii actului juridic, dolul
poate fi:
- dol principal (dolus dans causam contractui) ce cade asupra unor elemente importante,
determinante la încheierea actului juridic civil; el atrage sancţiunea nulităţii relative a
actului juridic astfel încheiat şi
- dol incident (dolus incidens) numit şi secundar sau incidental, ce poartă asupra unor
împrejurări nedeterminante pentru încheierea actului juridic civil; acesta nu atrage
nevalabilitatea actului juridic, dar poate fi invocat drept temei pntru o reducere a
prestaţiei.
Structura:
Dolul este alcătuit din două elemente de structură:
- un element material, obiectiv ce constă în utilizarea de mijloace viclene, maşinaţiuni etc.
făcute în scopul inducerii în eroare a persoanei;
- un element intenţional, subiectiv ce constă în intenţia de a induce în eroare o persoană în
scopul încheierii unui act juridic civil.
Elementul obiectiv poate să constea într-o acţiune pozitivă (fapt comisiv) sau într-o acţiune
negativă (fapt omisiv).
16
Gh. Beleiu, op. cit., p. 133.
11
 Faptul comisiv poate îmbrăca, în materia liberalităţilor, forma sugestiei sau captaţiei.
Pentru existenţa unui fapt omisiv se utilizează şi sintagma dol prin reticenţă ce constă în
neinformarea celeilalte părţi contractante asupra unor aspecte negative pe care aceasta ar fi trebuit să
le cunoască.
În ceea ce priveşte elementul subiectiv al dolului, practica judiciară a făcut următoarele
precizări:
- nu suntem în prezenţa dolului dacă cocontractantul cunoştea împrejurarea pretins
ascunsă;
- dolul sub forma captaţiei şi lipsa discernământului se exclud.
Condiţii:
Dolul, pentru a fi viciu de consimţământ, trebuie să îndeplinească, cumulativ, urmatoarele
două condiţii:
1) să fie determinant pentru încheierea actului juridic civil;
2) să provină de la cealaltă parte.
Prima condiţie este prevăzută expres de art. 960 C. civ.; această problemă a caracterului
determinant al dolului se apreciază în concreto, de la caz la caz.
Şi cea de-a doua condiţie – dolul să provină de la cealaltă parte – este prevazută expres de
art. 960 C. civ. Deşi acest text legal lasa impresia că dolul este posibil doar în cazul actelor
bilaterale, totuşi dolul sub forma „sugestiei” poate fi întâlnit şi în cazul testamentului (de exemplu),
care este act juridic unilateral.
În doctrină se admite că această a doua condiţie necesară pentru existenţa dolului este
îndeplinită, în actele bilaterale, şi atunci când:
- dolul provine de la un terţ, dar cocontractantul ştie despre aceasta;
- dolul provine de la reprezentantul cocontractantului.
Ca şi în cazul erorii, nu se cere condiţia ca dolul să fie comun, să existe pentru fiecare din
părţile actului bilateral.
Aşa cum am văzut (art. 960 alin. 2 C. civ.), dolul nu se presupune; deci cel ce invocă acest
viciu de consimţământ trebuie sa-l dovedească. Fiind un fapt juridic, ca şi eroarea, dolul poate fi
dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv martori sau prezumţii simple.

Violenţa
Cităm următoarele articole din Codul civil român referitoare la violenţă: art. 953 C.civ.:
„Consimţământul nu este valabil când este … smuls prin violenţă”; art. 955 C.civ.: „Violenţa în
contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, chiar când este exercitată de altă persoană decât
aceea în folosul căreia s-a făcut convenţia”; art. 956 C.civ.: „Este violenţă totdeauna când, spre a
face o persoană a contracta i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana
sau averea sa unui rău considerabil şi prezent. Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de
12
condiţia persoanelor”; art. 957 C. civ.: „Violeţa este cauza de nulitate a convenţiei şi când s-a
exercitat asupra soţului sau a soţiei, asupra descendenţilor şi ascendenţilor”; art. 958 C. civ.:
„Simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate anula convenţia.”
Violenţa poate fi definită ca fiind acel viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei
persoane cu un rău care îi provoacă o temere ce o determină să încheie un act juridic civil, act pe
care altfel nu l-ar fi încheiat.
Clasificare:
1. în funcţie de natura răului cu care se ameninţă, distingem între:
- violenţa fizică (vis) – apare atunci când ameninţarea cu răul priveşte fie integritatea
fizică, fie bunurile persoanei (de exemplu, prin conducerea forţată a mâinii pentru a
semna; o astfel de situaţie echivalează cu lipsa consimţământului, atragand sancţiunea
nulităţii absolute);
- violenţa morală (metus) – apare atunci când ameninţarea cu răul se referă fie la onoarea
sau cinstea, fie la sentimentele persoanei.
2. După caracterul ameninţării, deosebim între:
- ameninţarea legitimă sau justă ca un rău (de exemplu, creditorul îl ameninţă pe debitor că
îl va da în judecată dacă nu-şi îndeplineşte obligaţia); acest tip de violenţă nu este viciu de
consimţământ;
- ameninţarea nelegitimă sau injustă cu un rău; numai aceasta este viciu de consimţământ,
atrăgând anulabilitatea actului încheiat în astfel de condiţii.
Structura:
Violenţa – viciu de consimţământ este alcătuită, ca şi dolul, din două elemente de structură:
- un element exterior, obiectiv, ce constă în ameninţarea cu un rău;
- un element subiectiv, ce constă în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate;
tocmai această temere este cea care alterează consimţământul.
Condiţii:
Violenţa, pentru a fi viciu de consimţământ, trebuie să întrunească, cumulativ, două condiţii
şi anume:
1) să fie determinantă la încheierea actului juridic civil;
2) să fie injustă sau nelegitimă (ilicită).
1. Pentru ca violenţa să fie determinantă la încheierea actului juridic trebuie ca:
a) temerea produsă să fie raţională după victima violenţei, ceea ce înseamnă că temerea
trebuie să fie suficient de puternică pentru a o face să încheie actul juridic;
b) temerea să se aprecieze în funcţie de vârstă, grad de cultură, sănătate etc.; deci,
criteriul aprecierii este unul subiectiv;
c) răul cu care se ameninţă să fie sau fizic, sau moral sau patrimonial;

13
 d) răul cu care se ameninţă să privească fie persoana în cauză, fie soţul, soţia,
ascendenţii sau descendenţii, fie (aşa cum se consideră în doctrină, pentru identitate
de raţiune) alte persoane apropiate, ce sunt legate de victimă printr-o puternică
afecţiune.
2. Violenţa trebuie să fie injustă sau nelegitimă; deci, nu orice ameninţare constituie
violenţă – viciu de consimţământ. Este necesar ca ameninţarea să constituie o încălcare a
legii.
Aceasta a doua condiţie este susţinută şi de reglementarea cuprinsă de art. 958 C. civ.
În doctrină s-a precizat de asemenea, că starea de necesitate ce determină o persoană să
încheie un anumit act juridic trebuie asimilată violenţei – viciu de consimţământ.

Leziunea
Prevederile din Codul civil referitoare la leziune (art. 951; art. 1157-1160; art. 1162-1165)
trebuie raportate la dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a
Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice:
„De la data intrării în vigoare a decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice,
aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii
care, având vârsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui,
acte juridice pentru a căror validitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă
aceste acte le pricinuiesc vreo vătămare.
Actele juridice ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt anulabile
pentru incapacitate, chiar dacă nu este leziune.
Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund pentru fapta lor ilicită decât dacă se
dovedeşte că au lucrat cu discernământ.”
Porivit art. 1165 C. civ.: „Majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acţiunea în
resciziune.”17
Putem defini leziunea ca fiind viciul de consimţământ ce constă în disproporţia vădită de
valoare între două prestaţii. Ea se sancţioneaza cu nulitatea realtivă a actului astfel încheiat.
Structura:
Structura acestui viciu de consimţământ este diferită în funcţie de concepţia ce stă la baza
reglementării leziunii.
Potrivit concepţiei subiective, leziunea este compusă din două elemente: un element obiectiv,
ce constă în disproporţia de valoare dintre contraprestaţii şi un element subiectiv, ce constă în
profitarea de starea de nevoie în care se află cealaltă parte.
Conform concepţiei obiective, leziunea nu presupune decât un singur element, şi anume
disproporţia vădită de valoare ce există între contraprestaţii.

17
Se consideră totuşi, cu titlu de excepţie, că majorul poate invoca leziunea în două cazuri: 1) în aplicarea art. 66 din
Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia maritimă; 2) în temeiul art. 694 C. civ., ce se referă la posibilitatea atacării
acceptării exprese sau tacite a unei succesiuni de către major.
14
 Dispoziţiile legale mai sus citate consacră concepţia obiectivă despre leziune, astfel încât cel
ce o invocă nu are de dovedit decât vădita disproporţie de valoare ce există între contraprestaţii.
Condiţii:
Pentru ca actul juridic civil să fie anulabil pentru leziune, trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiţii:
1) leziunea trebuie să fie o consecinţa directă a actului respectiv (în condiţiile în care art.
1158 C. civ. prevede că acţiunea în resciziune nu poate fi exercitată când leziunea rezultă
din un „eveniment cazual şi neaşteptat”);

2) leziunea trebuie să existe la momentul încheierii actului juridic;

3) disproporţia de valoare existentă între contraprestaţii trebuie să fie vădită.
Domeniul de aplicare:
Leziunea are un domeniu restrâns de aplicare, din punctul de vedere al persoanelor care o pot
invoca, precum şi din punctul de vedere al actelor juridice care pot fi anulate pentru leziune.
Leziunea poate fi invocată, de regulă, doar de minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă,
având vârsta între 14 şi 18 ani.
Sunt anulabile pentru leziune numai actele juridice civile care sunt, în acelaşi timp:
- acte de administrare ;
- încheiate de minorul între 14-18 ani singur, fără încuviinţarea ocrotitorului legal;
- comutative;
- lezionare pentru minor.18
f) Obiectul actului juridic civil
Prin obiect al actului juridic civil înţelegem „conduita părţilor stabilită prin acel act juridic
civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute.” 19
Art. 962 C. civ. prevede: „Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din
părţi se obligă.”
Aşa cum bunurile sunt socotite obiect derivat al raportului juridic civil, ele pot fi considerate
obiect derivat şi al actului juridic civil.
Observăm că definiţia dată obiectului actului juridic civil „este identică cu definiţia
obiectului raportului juridic şi ni se pare firesc să fie aşa de îndată ce raportul juridic se naşte din
actul juridic.”20

18
Pentru o comparaţie a viciilor de consimţământ vezi G. Boroi, Drept civil. Teoria generală, Bucureşti, 1997, Editura
ALL, p. 125.
19
Gh. Beleiu, op. cit., p. 138.
20
I. Urs, S. Angheni, op. cit., p. 120.
15
 Deşi sunt într-o strânsă legătură, obiectul actului juridic civil (acţiunile sau inacţiunile
părţilor actului juridic) şi conţinutul sau efectele actului juridic civil (drepturile şi obligaţiile civile la
care dă naştere actul juridic) nu trebuie să se confunde.
Condiţii de valabilitate:
Pentru ca obiectul actului juridic civil să fie valabil, trebuie să îndeplinească urmatoarele
condiţii:
1. să existe;
2. să fie în circuitul civil;
3. să fie determinat sau determinabil;
4. să fie posibil;
5. să fie licit şi moral.
În afară de aceste condiţii generale, precizate mai sus, există şi condiţii speciale, ce trebuie
îndeplinite numai pentru anumite acte juridice:
a. cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului, în actele constitutive sau translative de
drepturi reale ;
b. obiectul să constea într-un fapt personal al celui ce se obligă, la actele intuitu personae;
c. să existe autorizaţie administrativă, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce priveste condiţiile generale de valabilitate a obiectului actului juridic civil,
considerăm că acestea trebuie analizate fiecare în parte:
1. Obiectul actului juridic trebuie să existe.
Dacă această condiţie nu este îndeplinită, nu se mai pune problema realizării celorlalte
condiţii.
Dacă obiectul actului juridic civil priveşte un bun, această condiţie implică respectarea
următoarelor reguli:
- bunul trebuie să existe în momentul încheierii actului juridic civil sau să existe în viitor,
cu o singură exceptie: succesiunile viitoare nu pot forma obiectul actului juridic civil
(art. 965 C. civ.);

- potrivit art. 1311 C. civ.: „Dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot,
vinderea este nulă. Dacă era pierdut numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se
lăsa de contract, sau a pretinde reducerea preţului.”

1. Obiectul contractului
Potrivit art. 1.225 Codul civil, obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie
operaţiunea juridică în sine convenită de către părţi, respectiv vânzarea, iar obiectul obligaţiei îl
16
constituie prestaţia la care se angajează debitorul 21. Atât obiectul contractului, cât şi obiectul
obligaţiei trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute. Obiectul obligaţiei poate
să fie şi determinabil.

Obiectul vânzării ( lucrul vândut şi preţul)

Lucrul vândut. Pentru că un bun să poată constitui obiectul material al prestaţiei
vânzătorului, el trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a. Lucrul trebuie să fie în comerţ (în circuitul civil) – se referă la faptul că orice bun poate fi
vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori
testament. Nu pot forma obiectul unui contract de vânzare-cumpărare lucrurile care, prin natură
lor, nu sunt susceptibile de a formă obiectul dreptului de proprietate, ele nefiind produse ale
activităţii oamenilor (de exemplu, aerul, lumina soarelui, apă râurilor s.a.); - De asemenea, nu pot
formă obiectul contractului de vânzare-cumpărare bunurile care fac parte din domeniul public al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, întrucât sunt inalienabile, insesizabile şi
imprescriptibile, putând fi date în administrare regiilor autonome sau instituţiilor publice ori chiar
concesionate ori împrumutate, sau date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică (art. 136
alin. 3 şi 4 din Constituţie şi art. 861 C. civ.); - Bunurile din patrimoniul cultural-naţional, precum
şi documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional, deşi sunt în circuitul civil, înstrăinarea
lor se poate realiza în condiţiile şi limitele prescrise special prin lege. Sancţiunea încheierii unui
contract de vânzare-cumpărare al cărui bun nu este destinat comerţului este nulitatea absolută.
b. Lucrul trebuie să existe în momentul încheierii contractului sau să poată există în viitor –
se referă la situații în care, dacă lucrul individual determinat asupra căruia părţile s-au învoit era
pierit în întregime în momentul vânzării, contractul nu produce nici un efect, întrucât obligaţia
vânzătorului este fără obiect, iar obligaţia cumpărătorului fără cauza. Soluţia este similară şi în cazul
în care se încheie un contract de vânzare-cumpărare al cărui bun nu a existat în realitate.
c. Lucrul trebuie să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil - Pentru valabilitatea
contractului de vânzare-cumpărare este necesar că bunul să fie determinat la dată încheierii
contractului sau să poată fi determinat în viitor pe baza anumitor elemente stabilite de părţi.
Bunurile certe se determina prin trăsături proprii (de exemplu, o construcţie este determinată prin
indicarea localităţii în care este situată, a străzii, numărului, dimensiunilor, vecinătăţilor,
materialului din care este construită, cu ce este acoperită s.a.,). Dacă bunul vândut este un bun de
21
B., Mischie (2009) – Contracte comerciale. Obligații comerciale, Editura Ch. Beck, București, p.56

17
gen, determinarea se va face prin arătarea speciei (grâu, porumb), cantităţii, calităţii s.a. Bunul
vândut trebuie să fie şi posibil din punct de vedere fizic (material) şi juridic; nimeni nu se poate
obligă la imposibil (imposibilitatea se apreciază în abstract, trebuind să fie absolută şi de neînvins
pentru oricine). De asemenea, bunul trebuie să fielicit şi corespunzător regulilor de morală 22.
d. Lucrul vândut trebuie să fie proprietatea vânzătorului - Având în vedere că vânzarea-
cumpărarea este un contract translativ de proprietate, pentru validitatea să, trebuie că vânzătorul să
fie proprietarul lucrului individual determinat care formează obiectul contractului. Dacă legea sau
părţile nu prevăd altceva, proprietatea se strămută de drept la cumpărător din momentul dobândirii
dreptului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare-cumpărare de către proprietarul
bunului (alin. 3).
Preţul - este obiectul prestaţiei cumpărătorului, constând într-o sumă de bani care
corespunde valorii lucrului vândut. În lipsa unui preţ, vânzarea este nulă absolut, deoarece obligaţia
cumpărătorului nu are obiect, iar obligaţia vânzătorului este lipsită de cauza 23. Pentru validitatea
contractului de vânzare-cumpărare, preţul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a. Preţul trebuie să fie fixat într-o suma de bani – Stabilirea preţului în bani este de esenţă al
vânzării, în caz contrar schimbându-se natura juridică a contractului în contract de schimb, de
întreţinere sau de rentă viageră.
b. Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil - Potrivit legii, „vânzarea făcută pe un
preţ care nu a fost determinat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unei modalităţi
prin care preţul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de dată plăţii, şi care nu necesită un
nou acord de voinţă al părţilor”. Dacă ziua încheierii contractului este o zi nelucrătoare, se ia în
calcul ultima zi lucrătoare.
c. Preţul trebuie să fie sincer şi serios - Preţul este sincer atunci când cuantumul lui,
menţionat în contract, este acela convenit în realitate de părţi; este un preţ real şi nu fictiv sau
simulat. Preţul este fictiv (simulat) atunci când părţile nu intenţionează să-l ceară, respectiv să-l
plătească; când din actul secret rezultă că el nu este datorat. Dacă preţul este fictiv, contractul va fi
nul.
d. Preţul trebuie să nu contravină dispoziţiilor legale imperative privitoare la regimul
preţurilor - Dacă există preţuri stabilite de lege, acestea sunt obligatorii pentru părţi. În cazul în care

22
V., Stănciulescu, V., Nemeș (2013) - Dreptul contractelor civile și comerciale, Editura Hamangiu, București, p.132
23
S., Niculescu (2001) - Teoria generală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, p.188

18
părţile au convenit asupra altui preţ, acesta se înlocuieşte de drept cu preţul prevăzut de lege 24. Plata
unui preţ mai mare are caracter ilicit, dând dreptul cumpărătorului la acţiunea în repetiţiune, chiar
dacă plata a fost făcută cu ştiinţă.

Cauza contractului
Cauza contractului de vânzare-cumpărare este un element constitutiv în structura să şi o
condiţie de validitate a acestuia şi se compune din două elemente: scopul direct (imediat) şi scopul
indirect (mediat). Scopul direct al vânzătorului este primirea preţului în schimbul înstrăinării
bunului, iar al cumpărătorului dobândirea bunului în schimbul plăţii preţului. Scopul direct este un
element abstract, invariabil şi obiectiv (cauza juridică a obligaţiei). Scopul indirect îl constituie
motivul determinant care a antrenat manifestarea consimțământului de a încheia contractul. Altfel
spus, scopul indirect vizează nevoile pe care vânzătorul şi le va satisface din preţul obţinut, iar
cumpărătorul cu bunul dobândit. Pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare cauza trebuie
să existe, chiar dacă nu este stipulată expres în contract.
Cauza trebuie să fie reală şi nu falsă; în caz contrar, atrage nulitatea relativă a contractului de
vânzare-cumpărare. Cauza trebuie să fie licită, deoarece, în caz contrar, contractul este sancţionat cu
nulitatea absolută. Cauza trebuie să fie şi morală, adică scopul actului juridic să corespundă regulilor
de convieţuire socială.

24
D.C., Stanciu (2012) - Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, București, p.67

19
 CONCLUZII

Contractul se întocmește ca urmare a unei negocieri între societățile sau partenerii unei
afaceri, el fiind un izvor de obligații civile sau comerciale, este cel mai important și eficient act
juridic pentru desfățurarea activităților economico-sociale, indispensabil societății atât în practica
civilă, cât și în practica comercială. Contractul trebuie să îndeplinească anumite condiții de validitate
prevăzute de codul civil/comercial, și care se referă la capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza
care au generat negocierea.
Până să se ajungă la realizarea acordului de voință al părților care dă naștere, după cum se
știe, oricărui contract, și deci și contractului de vânzare-cumpărare, care însumează drepturi și
obligații corelative, părțile sunt purtătoare de drepturi și obligații. În momentul în care interesele
părților contractului de vânzare-cumpărare sunt realizate, se impune concretizarea printr-un contract.
Se poate concluziona așadar că în vederea dezvoltării comerțului sau, în condițiile unei
piețe concurențiale deschise, și în vederea optimizării randamentului factorilor de producție,
comerciantul a simțit nevoia creării și dezvoltării unor relații bazate pe încredere, ce implică
participarea unui număr diversificat de persoane la realizarea activității sale comerciale. Importanța
și rolul acestor persoane auxiliare în materia obligațiilor comerciale implică reglementarea în Codul
Comercial a contractului de muncă.
Totul în viață se obține prin multă muncă, iar desfășurarea unei activități în mod organizat
presupune încheierea unui contract de muncă. Piaţa muncii reprezintă ansamblul actelor de vânzare-
cumpărare, ce au loc într-un spaţiu economic, ea relevă întâlnirea cererii şi ofertei de muncă,
stabilirea pe aceasta bază a condiţiilor pentru angajarea salariaţilor, negocierea şi fixarea salariilor în
funcţie de performanţele lucrătorilor, realizarea mobilităţilor salariaţilor şi forţei de muncă pe locuri
de muncă, zone, firme, etc.
Încheierea contractelor este guvernată de principiul libertății contractuale, deoarece orice
contract este creația unei voințe umane. O parte se obligă prin contract, pentru că și-a exprimat
dorința în acest sens, dar numai în limitele în care a convenit. Principiul libertății contractuale se
exprimă și prin aceea că o persoană poate încheia orice fel de contract, poate să determine prin
voința sa clauzele contractuale și efectele pe care contractul de vânzare-cumpărare urmează să le
producă. De asemenea, părțile pot să schimbe, să modifice sau să stingă obligațiile exprimate în
contract.

20
 Din această perspectivă, contractul este de fapt principalul izvor de obligații. Prin izvor de
obligații se înțelege acele fapte juridice care dau naștere unui raport juridic obligațional. Se
consideră că pot constitui izvoare ale obligațiilor numai acele fapte juridice care, potrivit legii civile,
dau naștere unui raport de obligații, generând implicit drepturi de creanță și îndatoriri
corespunzătoare în favoarea și respectiv în sarcina părților. Printre celelalte izvoare ale obligațiilor
(cvasicontractul, delictul, cvasidelictul), codul civil consideră și contractul ca o formă de izvor al
obligațiilor civile.
Contractul reprezintă acordul de voință dintre două sau mai multe persoane care determină
nașterea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații. În dreptul nostru, contractul este definit
de Codul civil în art. 942, termenul de contract echivalând în concepția legiuitorului cu cel de
convenție. Spre deosebire de Dreptul român, dreptul francez considera că noțiunea de convenție este
mai largă. În dreptul englez noțiunea de contract se bazează pe faptul executării obligațiilor și nu pe
voința de a contracta (formarea contractului depinde de ceea ce părțile au făcut efectiv și nu de ce
acestea au intenționat să facă), iar în dreptul american contractul este privit ca un instrument necesar
schimbului economic (contractul clasic presupune negocieri prealabile și determină efecte
instantanee, de exemplu, cumpărarea unui produs de consumație; și contractul relațional, precedat de
tratative îndelungate, care vizează un număr considerabil de persoane și este renegociabil).
Contractul se întocmește așadar ca urmare a unei colaborări între societățile sau partenerii
unei afaceri, fiind un izvor de obligații civile sau comerciale, este cel mai important și eficient act
juridic pentru desfășurarea activităților economice și sociale, indispensabil societății atât în practica
civilă, cât și în practica comercială.
Realizarea acestui proiect m-a ajutat la dobândirea unor capacități privind: întocmirea
corectă a unor documente cu caracter economic și social; fixarea unor noțiuni economice de bază,
modul de utilizare a contractelor în orice situație, perfecționarea redactării unui document,
cunoașterea conținutului unui contract economic, precum și folosirea corectă a unor noțiuni
economice importante.

21
ANEXE

CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Încheiat astăzi ...............

la ...................................

I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1.S.C.......................................................................................................S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L. cu
sediul social în (localitatea) ............................., str. ........................................ nr. .................,
bloc ............., scară ..........., etaj ........, apartament ......., judeţ/sector .......................................,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ................................................., sub nr. .................
din ................................., cod fiscal nr. ........................... din ................................., având contul
nr. .............................., deschis la ..........................., reprezentată de ........................................., cu
funcţia de ........................................., în calitate de vânzător, pe de o parte, şi /sau
1.1.Întreprinderea/Asociaţia................................................................................................................,
cu sediul în (localitatea) ..........................................., str. .......................................... nr. ............,
bloc ........, scară ........, etaj ........, apartament ..........., sector/judeţ ...........................................,
posesoarea autorizaţiei nr. ................. din ................, eliberată de Primăria ............................., codul
fiscal nr. ............................... din ............................., având contul nr. ............................., deschis
la ........................................, reprezentată de ................................................, cu funcţia
de ........................................, în calitate de vânzător, pe de o parte, şi
1.2.S.C................................................................................................S.N.C./S.C.S./S.A./S.R.L., cu
sediul social în (localitatea) .........................., str. ...................................... nr. .......................,
bloc ............., scară ..........., etaj ........, apartament ......., judeţ/sector .......................................,
înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ............................................., sub nr. .....................
din ................................., cod fiscal nr. ......................... din .................................., având contul
nr. .............................., deschis la ..........................., reprezentată de ........................................., cu
funcţia de ........................................., în calitate de cumpărător, pe de altă parte, sau

22
1.2.Asociaţia/Fundaţia........................................................................................................................,
cu sediul în (localitatea) ...................................................., str. .............................. nr. ...............,
bloc ........., scară ........, etaj ........, apartament ........, sector/judeţ .............................................,
înregistrată în registrul persoanelor juridice prin Sentinţa civilă nr. .............................................
din ........................................., a Tribunalului ..............................., codul fiscal nr. ......................
din .............................., având contul nr. ........................., deschis la .........................................,
reprezentată de ..................., cu funcţia de ..........., în calitate de cumpărător, pe de altă parte,sau
1.2.Întreprinderea/Asociaţia................................................................................................................,
cu sediul în (localitatea) ..........................................., str. ....................................... nr. ..............,
bloc ........, scară ........, etaj ........, apartament ..........., sector/judeţ ..........................................,
posesoarea autorizaţiei nr. ................... din .................., eliberată de Primăria ........................., codul
fiscal nr. ............................... din ............................., având contul nr. ............................., deschis
la ............................, reprezentată de .............................., cu funcţia de ......................, în calitate de
cumpărător, pe de altă parte,sau
1.2.D......................................, domiciliat în ..........................................., str. .....................................
nr. ..........., bloc .........., scară .........., etaj .........., apartament ........ sector/judeţ ......................., născut
la dată de (ziua, luna, anul) ............... în (localitatea) .................... sector/judeţ ............., fiul
lui ......................................... şi al ......................................., posesorul buletinului (cărţii) de
identitate seria ....................... nr. ............................., eliberat de .........................., cod numeric
personal ......................................., în calitate de cumpărător, pe de altă parte,
au convenit să încheie prezentul contract de vânzare-cumpărare, cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Vânzătorul să obligă să vândă, iar cumpărătorul acceptă să cumpere mărfurile în sortimentele,
cantităţile, calitatea şi preţurile prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezentul contract.
2.2. Mărfurile care fac obiectul vânzării-cumpărării sunt în valoare totală de .....................................,
vânzătorul având obligaţia să le livreze cumpărătorului la ................................ până la dată
de .................................... .
2.3. Cheltuielile de livrare a mărfurilor (expediere, încărcare-descărcare, manipulare, transport şi
altele)se suportă
de ................................................................................................................... ........................................
........................................................................................................... .

23
2.4. Mărfurile livrate vor fi însoţite de următoarele
documente ..............................................................................................................................................
............................................................... .
2.5. În cazul în care vânzătorul întârzie din vină să livrarea mărfurilor, în condiţiile şi la termenele
prevăzute de prezentul contract, este obligat la plata unei penalizări de .................................% pe zi
de întârziere din valoarea mărfurilor nelivrate, dar nu mai mult de această valoare.
2.6. Vânzătorul poate livra mărfurile contractate înainte de dată prevăzută de prezentul contract,
numai dacă obţine acordul scris al cumpărătorului.
2.7. La locul şi dată prevăzute pentru livrarea mărfurilor, dreptul de proprietate şi riscurile se
transferă cumpărătorului.
III. RECEPŢIA ŞI ACCEPTAREA MĂRFURILOR
3.1. Recepţia mărfurilor se face de către comisia de recepţie convenită de părţi şi formată din:
a) delegatul vânzătorului ....................................
b) delegatul cumpărătorului ...............................
c) comisia de recepţie încheie un proces-verbal care va face parte integrantă din prezentul
contract.
3.2. a) Cumpărătorul are dreptul să refuze mărfurile deteriorate sau care nu corespund calităţii
convenite, să semnaleze eventualele lipsuri şi să ceară înlocuirea lor, iar vânzătorul are obligaţia să
înlocuiască bunurile deteriorate sau necorespunzătoare calitativ şi să completeze lipsurile cantitative
constatate cu ocazia recepţiei.
b) Vânzătorul are la dispoziţie .................. zile pentru completarea mărfurilor care lipsesc, sunt
deteriorate sau necorespunzătoare.
3.3. Refuzul unor mărfuri nu-l scuteşte pe cumpărător de obligaţia de a plăti mărfurile pe care nu le
refuză sau de a execută şi celelalte obligaţii contractuale.
3.4. În cazul în care mărfurile lipsa, deteriorate sau necorespunzătoare calitativ reprezintă mai mult
de .................. % din întreagă cantitate, cumpărătorul are dreptul de a refuză recepţia/primirea lor.
3.5. Cheltuielile efectuate cu înlocuirea mărfurilor constatate cu ocazia recepţiei că fiind lipsa,
deteriorate sau necorespunzătoare cantitativ se suportă de către vânzător.
IV. GARANŢII
4.1. Vânzătorul garantează că mărfurile care fac obiectul prezentului contract sunt în concordanţă cu
standardele de calitate în vigoare.

24
4.2. Termenele de garanţie a mărfurilor sunt înscrise pe ambalaje, iar pentru sortimentele care nu au
inscripţionări, termenele sunt
următoarele: ................................................................................ ...........................................................
........................................................................................ .
4.3. Vânzătorul garantează, de asemenea, contra evictiunii şi a viciilor ascunse ale mărfurilor.
V. PLATA PREŢULUI
5.1. Cumpărătorul va plăti suma de ......................... lei reprezentând contravaloarea mărfurilor, la
dată de ........................, lei în numerar/ordin de plata, din care ........................ lei în avans, la
încheierea prezentului contract.
5.2. În cazul plăţii unui avans, dacă cumpărătorul refuză parţial sau total mărfurile, vânzătorul este
obligat să restituie sumele primite în limita valorii mărfurilor refuzate, în termen de .....................
zile de la dată notificării refuzului.
5.3. Pentru orice întârziere de plata/livrare cumpărătorul/vânzătorul trebuie să plătească o penalizare
de ..................... % pe zi din suma datorată, dar nu mai mult decât valoarea creanţei.
5.4. a) În cazul în care, anterior livrării mărfurilor, preţul acestora se majorează că urmare a creşterii
costurilor materiilor prime, combustibililor, energiei electrice sau termice, transportului, forţei de
muncă s.a.:
- vânzătorul are dreptul să majoreze preţurile de vânzare ale mărfurilor care fac obiectul
prezentului contract, în raport cu majorarea costurilor, numai după trecerea unui interval
de .................. zile de la notificarea scrisă adresată cumpărătorului;
- cumpărătorul, în termen de ............ zile de la dată primirii notificării scrise a vânzătorului,
are obligaţia să comunice acestuia dacă preţul majorat este acceptabil şi să solicite livrarea
mărfurilor.
b) În cazul în care cumpărătorul nu răspunde la notificarea scrisă în termenul de mai sus,
această este considerată o acceptare tacită a preţului majorat.
c) Dacă cumpărătorul refuză, în scris, să accepte preţul majorat, contractul încetează fără nici
un fel de obligaţii sau răspunderi din partea cumpărătorului sau a vânzătorului.
VI. CLAUZE DE VALIDITATE
6.1. Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are nici un efect asupra obligaţiilor deja
scadente între părţi.
6.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture răspunderea părţii care, din vină
să, a determinat încetarea contractului.

25
 VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
7.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenţia unui/unei tribunal
arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care una dintre părţi:
- nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate la pct. ......., din prezentul contract;
- este declarată în stare de incapacitate de plăti sau a fost declanşată procedura de lichidare
(faliment) înainte de începerea executării prezentului contract;
- cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără acordul celeilalte
părţi;
- îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o notificare scrisă,
că o nouă nerespectare a acestora va duce la rezolutiunea/rezilierea prezentului contract.
sau
- în termen de ........ zile de la dată primirii notificării prin care i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-
a executat ori îşi execută în mod necorespunzător oricare dintre obligaţiile ce-i revin.
7.2. Partea care invocă o cauza de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte
părţi, cu cel puţin ......... zile înainte de dată la care încetarea urmează să-şi producă efectele.
7.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligaţiilor deja scadente între
părţile contractante.
7.4.Prevederile prezentului (capitol, articol, alineat) .............................................................................
nu înlătura răspunderea părţii care în mod culpabil a cauzat încetarea contractului.
VIII. FORŢă MAJORĂ
8.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea
în mod necorespunzător - total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului
contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată
de forţă majoră, aşa cum este definită de lege.
8.2. Partea care invocă forţă majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de ..................
(zile, ore), producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării
consecinţelor lui.
8.3. Dacă în termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu încetează,
părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără că vreuna dintre ele
să pretindă daune-interese.
IX. NOTIFICĂRI

26
9.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este
valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului
contract.
9.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare
recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră primită de destinatar la dată
menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare.
9.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare
după cea în care a fost expediată.
9.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi, dacă nu sunt confirmate,
prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
X. LITIGII
10.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse
spre soluţionare tribunalului arbitral, conform regulilor de procedura aplicabile arbitrajului
comercial ad-hoc, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
XI. CLAUZE FINALE
11.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile
contractante.
11.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul sau,
reprezintă voinţă părţilor şi înlătura orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau
ulterioară încheierii lui.
11.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun
prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei
respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al sau.
11.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ............... exemplare, din
care ........................ astăzi, .................... dată semnării lui.

VÂNZĂTOR, CUMPĂRĂTOR,

27
 Bibliografie:

1. Ileana Voica – Elemente de dreptul afacerilor, Editura ASE, Bucureşti, 2010

2. Adam, Ioan – Drept civil.Teoria generală a obligațiilor, Editura Ch. Beck, București, 2014
3. Gheorghe, Cristian - Drept comercial român, Editura Ch. Beck, București, 2013
4. Motica, I. Radu - Contractul comercial, Editura Lumina Lex, București, 2011
5. Mischie, Beatrice – Contracte comerciale. Obligații comerciale, Editura Ch. Beck,
București, 2009
6. Niculescu, S. - Teoria generală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
7. Petrescu, R. - Teoria generală a obligaţiilor comerciale, Editura Romfel, Bucureşti, 1994;
8. Stanciu D. Cărpenaru - Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic,
București, 2012
9. Stănciulescu Liviu – Drept Civil, Editura Nemira, București, 2011
10. Stănciulescu, Vasile, Nemeș Vasile - Dreptul contractelor civile și comerciale, Editura
Hamangiu, București, 2013
11. Turcu, Ion - Tratat teoretic și practic de drept comercial, Editura Ch. Beck, București, 2012
12. Vasilescu, C., Dinescu, Mirela Nicoleta – Contracte economice (manual clasa a XI – a),
Editura Oscar Print, București, 2007

28