UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VTERINARĂ DIN

BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI

DEZVOLTARE RURALĂ

REFERAT

CONTRACTUL DE VÂNZARE CUMPARARE

CARACTERE JURIDICE. ELEMENTE ESENTIALE

Student: CHICOSU CEZAR – CATALIN

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL AFACERILOR AGRICOLE

ANUL IV ID
 1. Noţiunea contractului de vânzare-cumpărare
1.1 Importanţa şi domeniul de aplicare a contractului de vânzare-cumpărare

Alături de contractul de schimb, contractul de vânzare-cumpărare este unul din cele mai
vechi contracte cunoscute civilizaţiei umane. Reglementarea raporturilor de vânzare-cumpărare
cuprinde o perioadă de dezvoltare de aproximativ patru mii de ani. Iniţial, o dată cu apariţia
proprietăţii private, apare, căpătând o amploare deosebită, contractul chemat să asigure trecerea prin
schimb a bunurilor dintr-o gospodărie în alta (permutatio). Acest contract, pe care îl numim astăzi
contract de schimb, și-a căpătat autoritatea cuvenită cu mult înainte de apariţia monedei ca unitate
de schimb, deoarece satisfăcea necesităţile societăţii romane timpurii, care se afla în faza trecerii de
la gospodăria naturală la gospodăria bazată pe relaţiile de schimb. Astfel, contractul de schimb este
temelia apariţiei și dezvoltării contractului de vânzare-cumpărare.
Din punct de vedere economic, vânzarea se prezintă ca o variantă mai evoluată a
schimbului, din care își trage rădăcinile. Într-adevăr, vânzarea-cumpărarea în sens economic, iniţial,
pare a fi preluat forma schimbului dintre două lucruri, unul din ele (capetele de vită) având valoarea
echivalentului general.
Mai târziu, o dată cu apariţia monedei în sensul apropiat celui actual, vânzarea-cumpărarea
capătă sensul schimbului unui lucru contra unei valori monetare – preţ.
Dreptul roman clasic atribuia vânzarea-cumpărarea contractelor consensuale. În baza
contractului de vânzare-cumpărare o parte, numită vânzător, se obligă să transmită altei părţi,
numită cumpărător, un bun, iar cumpărătorul se obligă să plătească pentru acest bun o cantitate de
metal numită preţ. Potrivit lui Gaius, contractual de vânzare-cumpărare se formează prin acordul de
voinţă al părţilor asupra obiectului contractului și preţului acestuia, clauzele referitoare la bun și la
preţ fiind condiţii esenţiale ale contractului. Dreptul roman privat reglementa și vânzarea viitoarelor
bunuri, cum bunăoară era considerată recolta așteptată. În acest caz contractul de vânzare-
cumpărare se considera a fi încheiat sub condiţie suspensivă. Cunoscând o evoluţie multiseculară,
contractul de vânzare-cumpărare reprezintă și astăzi una din instituţiile tradiţionale principale ale
dreptului civil.
În prezent contractul de vânzare-cumpărare este cel mai răspândit contract ce asigură atât
circuitul civil, cât și cel comercial. Existenţa și utilitatea acestuia este determinată de acţiunea
legilor economice ale societăţii ce se reduc la circulaţia bunurilor de la producător/proprietar la
consumator. Instrumentul juridic principal de realizare a circulaţiei bunurilor rămâne a fi contractul
de vânzare-cumpărare. Prin intermediul acestui contract se satisfac necesităţile materiale și
spirituale ale cetăţenilor. De menţionat că importanţa acestui contract pentru cetăţeni nu se reduce
numai la procurarea bunurilor necesare vieţii cotidiene cum ar fi: produse alimentare, îmbrăcăminte,
alte mărfuri destinate uzului personal, garaje, apartamente, case de locuit etc. În baza acestui
contract cetăţenii au posibilitatea de a vinde surplusul de bunuri acumulat sau bunurile devenite cu
timpul inutile pentru proprietar din diferite motive.

1.2 Noţiunea şi caracterele juridice

Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract in baza căruia o persoana, numita

vânzător, transfera si garantează altei persoane, numita cumpărător, dreptul sau de proprietate
asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanța, sau dreptul asupra unei universalitati juridice,
cumpărătorul obligându-se in schimb a plăti vânzătorului o suma de bani, numita preț.
Contractul de vânzare-cumpărare, nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale
si nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevăzute de
lege ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte intre persoane.

Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

Din definiția data contractului de vânzare-cumpărare rezulta caracterele juridice ale acestuia,
si anume: este un contract consensual, bilateral, cu titlu oneros, comutativ si translativ de
proprietate.
a) consensual - deoarece se încheie valabil prin simplul consimțământ al parților.
De la principiul consensualismului exista însa unele excepții prevăzute expres de lege,
situații când contractul de vânzare-cumpărare, pentru a fi valid, trebuie să îndeplinească
solemnitatea ceruta de aceasta. Aceste cazuri, când vânzarea-cumpărarea este solemna, sunt strict si
limitativ prevăzute de lege.
Contractul, este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege in cazul vânzării silite,
când aceasta trebuie sa fie făcuta prin licitație publica.
b) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin
încheierea sa dă naștere la obligații reciproce intre pârtile contractante. Astfel, vânzătorul are
obligația sa predea lucrul vadul si sa-l garanteze pe cumparator contra evicțiunii si pentru viciile
ascunse ale bunului vândut, iar cumpărătorul are obligatia sa plateasca prețul convenit si sa preea
lucrul. Rezulta ca obligatia fiecarei parti iai are cauza juridica in obligatia celeilalte.
c) Contractul de vânzare-cumpărare este prin esenta sa un contract cu titlu oneros, deoarece
ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent in schimbul
prestatiei la care se obliga. Astfel, vânzătorul urmareste sa primeasca prețul cantra echivalent al
prestatiei sale, iar cumpărătorul uramreste sa primeasca bunul cumparat in schimbul prețului
convenit.
d) Contractu de vânzare-cumpărare este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea
drepturilor si obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti la încheierea contractului si nu depind,
ca in cazul contractelor aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de
câștig si pierdere pentru oricare din pârtile contractante.
e) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract translativ de proprietate. In principiu, orice
contract are ca efect nașterea de drepturi si obligatii in sarcina parților daca este vorba de contracte
sinalagmatice, sau doar a uneia dintre parti, in contractele unilaterare.
Cat privește transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept (real sau de creanta),
aceasta prezinta un aspect particular al contractului de vânzare cumpărare. Deosebit de generarea de
drepturi pentru vânzător si cumparator, se produce si un efect excepțional constând in transmiterea
unui drept, astfel incât incheierea contractului are drept consecinta transmiterea dreptului de
proprietate si a riscurilor de la vânzător la comparator, daca sunt întrunite cumulativ următoarele
conditii:
1. Vânzătorul trebuie sa fie proprietarul bunului vadut cu exceptia vânzării lucrului celuilalt – iar
contractul valabil incheiat.
2. Obiectul contractului trebuie sa fie format numai din bunuri determinate individual deoarece in
cazul bunurilor determinate generic transferul proprietatii nu poate avea loc in momentul incheierii
contractului, intrucât nu se cunosc bunurile care urmeaza a fi efectiv dobandite de cumparator. In
situatia bunurilor determinate generic efectul translativ se produce numai in momentul
individualizarii lor, operatiunea care se face, de regula, prin predarea lucrului vândut
cumpărătorului.
In cazul bunurilor viitoare, efectul translativ se produce, in general, la o alta data decat a cea
încheierii contractului.
3. Este necesar ca părțile sa nu fi inmanat transferul proprietatii a dreptului real ori de creanta
printr-o clauza speciala, pana la predarea bunului sau la implinirea unui termen sau a unei conditii.
Astfel, părțile contractante pot conveni prin “pactul reservati dominii” ca proprietatea sa se
transfere de la vânzător la cumparator doar la data achitarii integrale a prețului, pana la indelinirea
aceste conditii suspensive vânzătorul ramanand proprietar asunpra bunului care formeaza obiectul
vanzarii.

Din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumpărătorul suporta si riscul pierderii

lucrului, potrivit principiului - res perit domino -, daca vânzatorul - debitor al obligatiei de predare -
dovedeste interventia unei cauze straine exoneratoare de raspundere, adica natura faptuita, iar nu
culpabila a pierderii lucrului. Daca cauza straina a fost dovedita, vânzatorul va reporta riscurile
numai daca a fost pus în întârziere cu privire la executarea obligatiei de a preda lucrul vândut si nu
reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca l-ar fi predat la termen.

Principiul transmiterii (automate) a dreptului de proprietate (si a riscurilor) din momentul

încheierii contractului operează numai daca sunt îndeplinite anumite condiții:

-         vânzătorul sa fie proprietarul lucrului vândut;

-         trebuie sa fie vorba de lucruri determinate individual - certe;
-         lucrul vândut trebuie sa existe;
-         trebuie ca părțile sa nu fi amânat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un
moment ulterior încheierii contractului.
Orice contract de vânzare cumpărare presupune doua parţi:
-          VÂNZĂTORUL
-          CUMPĂRĂTORUL
Părțile pot sǎ fie atât persoane fizice cât şi persoane juridice.
Obiectul unui contrat de vânzare cumpărare il formeaza marfa vânduta, în schimbul cǎreia
cumpărătorul plateste vânzătorului prețul stabilit.
În practica se face distincția între:
-          bunuri fungibile – se stabilesc prin parametri calitativi şi/sau cantitativi, livrarea fiind
indicata prin comanda;
-         bunuri nefungibile – se stabilesc prin elemente precise, amănunțite.
Marfa vânduta trebuie sǎ indeplineasca şi alte conditii:
-          sǎ existe sau sǎ poată exista
-          sǎ fie în circuitul civil.
-          sǎ fie determinata sau determinabila
Dacǎ marfa nu mai exista în momentul vanzarii (respectiv la incheierea contractului)
vânzarea este nula. Dacǎ marfa a dispărut sau a fost distrusa parțial, cumpărătorul are optiunea de a
renunta la cumparare sau la cere reducerea partiala a prețului.Dacǎ marfa nu va putea exista în viitor
(respectiv nu a fost fabricata, confectionata, samd) contractul este nul.
Prețul este obiectul prestatiei şi corepunde valorii marfii vândute.
Prețul trebuie:
-          stabilit în bani
-          sǎ fie real
-          serios – sǎ nu fie disproportionat de mic comparativ cu marfa
-          sǎ fie determinat sau determinabil – stabilit de parţi prin contract, global, pe unitate de
masurǎ, prin referinta la o anumita bursa.

2. Condiţiile de valabilitate şi elementele contractului de vânzare-cumpărare

2.1 Condiţiile de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare

Codul civil despre conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor, prevede ca "Conditiile
pentru validitatea unei conventii sunt:

1.      capacitatea de a contracta;

2.      consimțământul valabil al partii care se obliga;
3.      un obiect determinat;
4.      o cauza licita.

Aceste elemente de structura sunt obligatorii pentru toate contractele (interne si externe). În
mod exceptional, atunci când legea pretinde sub sanctiunea nulitatii absolute, ca un contract sa fie
facut cu respectarea unor conditii de forma (contracte solemne) se adauga înca o conditie esentiala:
forma.

1.      Capacitatea de a contracta. Potrivit Cod civil poate contracta orice persoana ce nu este
declarata necapabila de lege, pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit ”prin lege". Deci
regula este capacitatea, iar incapacitatea, exceptie. De aceea, cazurile de incapacitate sunt expres si
limitativ prevazute de lege si sunt de stricta interpretare. Cât priveste capacitatea, în materia
contractului de vânzare-cumparare se aplica regulile generale. Părțile trebuie sa aiba capacitatea de
execitiu deplina, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrânsa trebuie
sa încheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviințarea acestuia si, în toate cazurile,
cu autorizatia autoritatii tutelare.

2.      Consimtamântul valabil al partii ce se obliga. Prin consimtamânt se întelege acel element
structural al carei continut este dat de exprimarea valabila a vointei partilor - considerate fiecare în
parte si împreuna - la încheierea contractului.

Conditiile consimtamântului (vointei) sunt:

-         consimtamântul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamânt;
-         consimtamântul trebuie dat cu intentia de a se obliga;
-         consimtamântul trebuie sa fie exteriorizat;
-         vointa trebuie sa fie libera;
-         vointa trebuie sa fie constienta;
-         consimtamântul nu trebuie sa fie afectat de vicii.

În dreptul nostru functioneaza regula consensualitatii actelor juridice, regula potrivit careia
pentru ca un act juridic sa fie exprimat valabil, este suficient sa se realizeze acordul de vointa.

Probleme specifice vânzarii:

a)      promisiunea unilaterala de vânzare (sau de cumparare). Spre deosebire de oferta de a

contracta, act juridic unilateral, în cazul promisiunii de vânzare, o persoana, prevazând un eventual
interes pentru ea de a dobândi proprietatea unui bun, primeste promisiunea proprietarului de a vinde
acel bun, rezervându-si facultatea de a-si manifesta ulterior - de obicei înauntrul unui termen,
consimtamântul sau de al cumpara.

b)      promisiunea bilaterala de vânzare-cumparare. Promisiunea de vânzare poate fi nu numai

unilaterala, dar si bilaterala - de a vinde si cumpara - în care caz ambele parti se obliga sa încheie în
viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumparare. Promisiunea bilaterala, la fel ca si cea
unilaterala, este un antecontract, cu singura deosebire ca în acest caz oricare dintre parti poate cere
încheierea contractului.
c) pactul de preferinta este o varianta a promisiunii de vânzare prin care proprietarul unui bun se
obliga sa-l vânda cu preferinta unei anumite persoane , la pret egal, în cazul ca bunul e spre vânzare.
Proprietarul bunului nu se obliga sa-l vânda, ci numai sa acorde preferinta în cazul în care se va
hotarî în acest sens.

d) dreptul de preemtiune. În cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentioneaza
sa-l vânda, legea ofera un drept preferential de cumparare la pret egal (drept de preemtiune)
coproprietarilor, proprietarilor vecini si arendasului.

3.      Obiectul determinat. Obiectul contractului consta în conduita partilor stabilita prin acel act
juridic civil, respectiv actiunea ori inactiunea la care părțile sunt îndreptatite sau de care sunt tinute.

Vânzarea-cumpararea - fiind un contract sinalagmatic - da nastere la doua obligatii (reciproce);

obligatia vânzatorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligatia cumpărătorului are ca obiect prețul.
În lipsa acestor elemente sau daca ele nu îndeplinesc conditiile prevazute de lege, contractul de
vânzare-cumparare nu poate fi considerat valabil încheiat.

a) Lucrul vândut. Lucrul vândut trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:

1) lucrul trebuie sa fie în comert (în circuitul civil); Legea declara inalienabile (imperceptibile si
insesizabile) bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-
teritoriale. În principiu un bun poate fi declarat inalienabil (scos din circuitul civil) prin vointa
omului (De exemplu: clauza contractuala sau testamentara prin care se interzice vânzarea bunului
cumparat, donat lasat legal).

2) Lucrul sa existe (existenta actuala sau viitoare).

3) Lucrul sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil. Cantitatea obiectului poate fi necerta,
de este posibila determinarea sa. Obiectul trebuie sa fie licit, în sensul ca impune respectarea
dispozitiilor legale. Potrivit dispozitiilor articolului 5 Cod civil obiectul se înfatiseaza a fi ilicit când
nu mai este conform cu dispozitiile legale care privesc ordinea publica. Obiectul trebuie sa fie
posibil pentru ca nimeni nu poate obliga la imposibil. Astfel trebuie sa fie vorba de o imposibilitate
absoluta, adica obiectul sa nu poata fi înfaptuit de nimeni; imposibilitatea poate fi materiala, când,
practic, ceea ce stipuleaza nu poate fi înfaptuit si juridica, de exemplu, înstrainarea capacitatii de
folosinta.
4) Vânzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vândut individual determinat. Întrucât contractul
este translativ de proprietate, vânzatorul trebuie sa fie titularul dreptului ce se înstrăinează. În caz
contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului. Daca părțile sau cel putin
cumpărătorul a fost în eroare, socotind ca lucrul vândut apartine vânzatorului, care a fost socotit de
cumparator proprietar al lucrului.

b) Prețul

Prețul este obiectul prestatiei cumpărătorului si corespunde valorii lucrului vândut.

El trebuie sa fie: fixat în bani; determinat sau determinabil; sincer si serios. Daca aceste
conditii nu sunt îndeplinite, contractul este nul absolut - cal putin ca vânzare-cumparare - caci îi
lipseste un element esential asupra caruia trebuie sa se realizeze acordul de vointa.

1) Prețul sa fie stabilit în bani stabilirea prețului sub forma unei sume de bani este de esenta
vânzarii.

2) Prețul sa fie determinat sau determinabil

Prețul este determinat daca cuantumul lui este hotarât de parti în momentul încheierii
contractului. Prețul este determinabil atunci când stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales
de comun acord de catre parti sau de catre persoana desemnata de parti.

3) Prețul sa fie sincer si serios

Prin pret sincer se întelege un pret real, pe care părțile sa-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în
scopul de a fi cerut si platit în realitate.

Prețul trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu, atât de disproportionat în raport de
valoarea lucrului vândut încât sa nu existe pret, sa nu poata construi obiectul obligatiei
cumpărătorului si deci cauza o suficienta a obligatiei asumate de vânzator de a transmite dreptul de
proprietate. Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lasata la aprecierea instantei.

4. Cauza licita

Potrivit articolului 966 Cod civil "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau
nelicita, nu poate avea nici un efect." iar articolul 968 Cod civil prevede ca: "Cauza este nelicita
când este preohibita de legi, când este contrara bunurilor moravuri si ordinii publice." Cauza poate
fi definita ca fiind acea conditie esentiala necesara pentru validarea oricarui act juridic, deci si a
contractului care consta în scopul urmarit de parte sau de parti la înscrierea acestora.

În planul validitatii cauzei, legea impune mai multe conditii si anume:

-         cauza trebuie sa existe;

-         cauza trebuie sa fie reala;
-         cauza trebuie sa fie licita;
-         cauza trebuie sa fie morala.

Cauza este falsa când partea a fost îndemnata sa încheie de o falsa prezentare a realitatii pe
plan psihologic.

5. Forma contractului

În mod exceptional, legea pretinde sub sanctiunea nulitatii absolute, ca un contract sa fie
facut cu respectarea unor conditii de forma - contracte solemne.

Prin forma contractului se întelege modalitatea de exteriorizare a vointei interne - reale -

incorporata de contract.

Forma în sens larg, are trei acceptiuni:

-         forma ceruta ad validatem,

-         forma ceruta ad prohationem,
-         forma ceruta pentru opozabilitatea contractului fata de tert.

Contractele care sunt facute în încalcarea acestor conditii de validitate sunt nule.

2.2 Elementele contractului de vânzare-cumpărare

Garanţia caracteristicilor bunului. În cazul în care vînzătorul, producătorul sau un terţ

garantează caracteristicile unui bun, cumpărătorul beneficiază, fără a aduce atingere drepturilor
prevăzute de lege, de drepturile din garanţie în condiţiile indicate în declaraţia de garanţie şi în
reclama respectivă faţă de cel care a acordat garanţia. În măsura în care a fost preluată o garanţie, se
prezumă că din garanţie se nasc drepturi în cazul unui viciu apărut în perioada de garanţie.
Termenul de garanţie începe să curgă din momentul predării bunului de către vînzător dacă
contractul nu prevede altfel. Garanţia este aplicabilă, pe durata garanţiei stabilite pentru bunurile
principale, şi asupra accesoriilor dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Termenul de valabilitate a bunului. Prin lege, standarde şi alte dispoziţii obligatorii pot fi
stabilite termene de valabilitate a calităţii bunului, după a căror expirare bunul este considerat
nesusceptibil de utilizare (termen de valabilitate). Vînzătorul este obligat să transmită bunul în a
cărui privinţă este stabilit un termen de valabilitate astfel încît cumpărătorul să îl poată utiliza la
destinaţie până la expirarea acestui termen.

Cantitatea bunurilor. Vînzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în

contractul de vânzare-cumpărare. Cumpărătorul este în drept să refuze recepţionarea bunului dacă
vînzătorul predă o cantitate mai mică decît cea prevăzută în contract. În cazul în care va accepta
primirea bunului în cantitate mai mică, cumpărătorul va plăti proporţional preţului contractual. Dacă
vînzătorul predă o cantitate mai mare decît cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să
preia bunul într-o astfel de cantitate, fiind obligat să plătească proporţional preţului stabilit în
contract sau să preia numai cantitatea prevăzută în contract, iar surplusul să-l restituie din contul
vînzătorului. În cazul în care nu este stabilită cantitatea bunului sau modul de determinare a
acesteia, contractual este nul.

Asortimentul bunurilor. Vînzătorul este obligat să transmită bunul în asortimentul

(corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi) stipulat în contract, iar în
lipsa lui, în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vînzătorul le cunoştea la
data încheierii contractului, sau să refuze executarea contractului. În cazul predării bunurilor într-un
asortiment care nu corespunde contractului, cumpărătorul este în drept să nu le primească şi să nu
plătească preţul, iar dacă acesta este plătit, să ceară restituirea sumei plătite. Dacă o dată cu bunurile
în asortimentul stipulat în contract sunt transmise şi alte bunuri, cumpărătorul poate refuza
recepţionarea bunurilor nestipulate în contract sau poate recepţiona toate bunurile. În cazul în care
primeşte bunuri nestipulate în contract, cumpărătorul achită costul lor la preţul convenit cu
vînzătorul.
Completivitatea asortimentului de bunuri. Vînzătorul este obligat să transmită
cumpărătorului bunurile conform contractului de vânzare-cumpărare în completivitatea
asortimentului. Dacă completivitatea asortimentului de bunuri nu este stabilită, vînzătorul este
obligat să transmită cumpărătorului bunuri în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de
afaceri sau de alte cerinţe înaintate tradiţional.

Garnitura de bunuri. Dacă vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului o garnitură

de bunuri completă, obligaţia se consideră executată la data predării tuturor obiectelor din garnitură.
În cazul în care în contract nu se stipulează transmiterea unei anumite garnituri de bunuri, iar din
esenţa contractului nu rezultă altfel, vânzătorul este obligat să predea concomitent toate obiectele
incluse în garnitură. În cazul livrării necomplete a bunurilor, cumpărătorul este în drept să ceară
completarea bunurilor în termen rezonabil sau reducerea preţului de cumpărare. Dacă vânzătorul nu
a executat în termen rezonabil revendicările , cumpărătorul poate solicita schimbarea bunurilor
necomplete cu bunuri complete sau poate să nu execute contractul şi să ceară restituirea sumelor
plătite pentru bun.

Ambalajul. Dacă din contract şi din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel, vânzătorul este
obligat să predea cumpărătorului bunurile ambalate, cu excepţia bunurilor care, după caracterul lor,
nu necesită ambalare. Dacă contractul nu stabileşte cerinţe faţă de ambalaj, bunul trebuie ambalat în
mod obişnuit pentru acest tip de bunuri, iar în cazul lipsei de uzanţe, într-un ambalaj care să asigure
integritatea bunurilor în condiţii de păstrare şi transportare obişnuite pentru acest tip de bunuri. În
cazul când bunul care trebuie ambalat este predat cumpărătorului fără ambalaj ori în ambalaj
defectuos, cumpărătorul este în drept să ceară vânzătorului ambalarea bunului dacă din esenţa
obligaţiei sau din caracterul bunurilor nu rezultă altfel. În loc de cerinţele faţă de vânzător prevăzute
la alin.(2), cumpărătorul poate să-i înainteze alte pretenţii care rezultă din predarea unui bun cu
vicii.

Obligaţia de conservare a bunului vîndut.

Când cumpărătorul întârzie să preia bunul predat sau nu plăteşte preţul, în cazul în care plata
preţului şi predarea trebuie să se facă simultan, vânzătorul, dacă are bunul în posesiune sau sub
control, trebuie să ia măsuri rezonabile, în funcţie de împrejurări, pentru a le conserva. El este
îndreptăţit să le reţină până ce va obţine de la cumpărător plata cheltuielilor sale rezonabile. În cazul
în care a primit bunul, însă, în mod îndreptăţit, doreşte să-l restituie, cumpărătorul este obligat să ia
măsurile corespunzătoare pentru conservarea lui. El poate reţine bunul până în momentul în care
vânzătorul îi plăteşte cheltuielile rezonabile. Partea care este obligată să ia măsuri pentru
conservarea bunului îl poate depozita, pe cheltuiala celeilalte părţi, în depozitul unui terţ dacă nu
vor rezulta costuri disproporţionate. Partea obligată să ia măsuri de conservare a bunului are drept
de retenţie asupra lui până când i se va plăti o recompensă pentru păstrare.

Dreptul de înstrăinare a bunului. Partea obligată să conserveze bunul este în drept să-l
vândă la un preţ convenabil, în cazul în care cealaltă parte tergiversează exagerat preluarea lui sau
plata cheltuielilor de conservare, dacă a înştiinţat cealaltă parte despre intenţia de a vinde. Dacă
bunul este pasibil de pieire sau de alterare (deteriorare) rapidă şi dacă conservarea lui ar genera
cheltuieli disproporţionate, partea obligată să-l conserveze îl poate vinde. Partea care a vândut bunul
remite celeilalte părţi suma încasată având dreptul de a reţine cheltuielile rezonabile de conservare
şi vânzare.

Cumpărătorul este în drept să ceară executarea în natură a obligaţiilor contractuale, dacă o

astfel de cerinţă este îndreptăţită pentru părţi şi pentru protecţia drepturilor cumpărătorului,
referitoare la bunuri unice, la bunuri individualizate pentru contractul în cauză sau la alte bunuri pe
care cumpărătorul nu le poate achiziţiona de la alte persoane sau dacă aceste acţiuni de achiziţionare
nu au efect.

Termenul de răspundere a vânzătorului pentru viciile bunului. Cumpărătorul are dreptul

să înainteze vânzătorului, îndată ce a descoperit viciile bunului nedeclarate de acesta până la
vânzare, pretenţii dar nu mai târziu de termenul stabilit în contract. Dacă în contract nu este stabilit
un termen, pretenţiile pot fi înaintate în cel mult 6 luni din ziua predării bunului, iar în privinţa
imobilelor, în cel mult un an. Dacă este imposibilă stabilirea zilei de predare a bunului care urmează
să fie înregistrat sau dacă bunul este predat cumpărătorului înainte de încheierea contractului,
termenul de înaintare a pretenţiilor se calculează din ziua înregistrării bunului în modul stabilit.
În cazul când pentru bunul vândut este stabilit un termen de garanţie, pretenţiile pentru viciile
depistate pot fi înaintate în acest termen. Dacă bunul cu termen de garanţie a fost dat în posesiunea
cumpărătorului până la încheierea contractului şi nu se poate determina data predării, termenul de
înaintare a pretenţiilor se calculează de la data încheierii contractului, iar dacă bunul a fost
transportat, de la data expedierii lui la adresa cumpărătorului. În cazul în care pentru accesorii sunt
stabilite prin contract termene de garanţie mai scurte decât pentru bunul principal, cumpărătorul este
în drept să înainteze pretenţii referitoare la viciile accesoriilor în perioada de garanţie a bunului
principal. Dacă pentru accesorii în contract sunt stabilite termene de garanţie mai mari decît pentru
bunul principal, cumpărătorul este în drept să înainteze pretenţii ce ţin de viciile accesoriilor în
perioada lor de garanţie.

Termenul de prescripţie pentru acţiunile privind viciile bunului. Poate fi intentată acţiune
privind viciile bunului în termen de un an din data înaintării pretenţiilor, iar dacă nu au fost înaintate
pretenţii sau nu poate fi stabilită data înaintării lor, în termen de un an din data expirării termenelor
stabilite la art.783 şi 784.

3.Efectele contractului de vânzare-cumpărare

3.1 Obligaţiile vânzătorului

Obligațiile principale ale VÂNZĂTORULUI:

1.    sǎ predea bunul vânduta cumpărătorului
·         este cea mai importanta obligaţie la care da nastere acest tip de contract, cu implicatii asupra
transmiterii dreptului de proprietate şi a riscurilor
·         consta în remiterea marfii şi a documentelor acesteia
·         în aceasta obligaţie intra şi obligatia de conservare a marfii pana la predarea efectiva.

Obligatia de predare a lucrului vândut este reglementata de Codul civil. Textele de lege mentionate
contin dispozitii supletive, care se aplica in masura in care părțile contractante nu au inteles sa
stabileasca ele insele continutul acestei obligatii ce incumba vânzătorului, manifestandu-si vointa
prin clauze clare si neindoielnice inserate in contractul de vânzare -; cumparare incheiat.

a) Notiunea de predare. Predarea este stramutarea lucrului vândut in puterea si posesiunea

cumpărătorului. Definitia formulata de legiuitor comporta urmatoarele observatii:
- utilizarea termenului de stramutare nu este indicata intrucat este susceptibila de a fi asociata cu
transmiterea dreptului de proprietate, ori, dupa cum aratat, proprietatea se transmite, de regula, din
momentul perfectarii contractului.

-deoarece cumpărătorul devine proprietarul bunului de la data incheierii contractului, el are si

posesia bunului; prin urmare, predarea presupune doar transferul detentiei asupra lucrului. Putem
defini predarea ca fiind punerea lucrului ce formeaza obiectul derivat al contractului la dispozitia
cumpărătorului astfel incat acesta sa dobandeasca detentia bunului.
b) Obiectul predarii. Constituie obiect al predarii lucrului vândut, fructele produse de bun dupa
momentul transferului dreptului de proprietate, precum si accesoriile lucrului vândut.
Codul civil dispune ca vânzătorul este dator sa predea lucrul vândut in masura determinata prin
contract. Daca lucrul vândut exista si este cert, acesta va fi predat in starea in care se afla in
momentul vanzarii. In cazul in care lucrul vândut este generic determinat sau/si viitor, predarea se
face functie de criteriile stabilite prin contract(cantitate, calitate, mostre, esantioane, standarde, etc);
daca părțile au omis sa insereze astfel de criterii, trebuie predate bunuri de gen de o calitate
mijlocie.

In cazul in care obligatia de predare are ca obiect un bun imobil, in lipsa de stipulatie
contrara sau in caz de frauda, devin aplicabile regulile speciale instituite de art. 1327-1334 din
Codul civil.

Cand contractul contine indicatii cu privire la suprafata instrainata, iar prețul este stabilit pe
unitate de masura, daca ulterior incheierii contractului se descopera ca suprafata terenului difera de
cea prevazuta in contract, solutia difera dupa cum urmeaza:- daca terenul vândut are suprafata mai
mica decat cea avuta in vedere la incheierea contractului, cumpărătorul poate opta pentru a cere
complinirea cu teren suplimentar sau o reducere a prețului proportionala cu suprafata ce lipseste ori
chiar a solicita instantei sa pronunte o hotarare in rezolutia contractului de vânzare -; cumparare,
sub rezerva dovedirii imposibilitatii obiective de a utiliza terenul in scopul avut in vedere datorita
lipsei de teren descoperite;- daca terenul vândut are suprafata mai mare decat cea prevazuta in
contract, cumpărătorul va trebui sa plateasca un supliment de pret in functie de excedentul
descoperit; el va putea cere rezolutiunea contractului numai daca suprafata gasita in plus depaseste a
douazecea parte a suprafetei prevazute in contract.

Daca se vinde un imobil a carui suprafata este indicata in contract, dar prețul este stabilit nu
pe unitate de masura ci global, eventuala diferenta intre suprafata prevazuta in contract si cea reala
nu obligă nici vânzătorul sa pretinda un supliment de pret, nici cumpărătorul sa solicite
rezolutiunea, decat daca excedentul sau lipsa reprezinta cel putin a douazecea parte din prețul total
al vanzarii. Mai mult, in caz de excedent peste a douazecea parte, cumpărătorul poate promova si o
actiune in rezolutiunea contractului.
 Daca s-au vândut doua sau mai multe imobile a caror suprafata este stabilita prin contract, in
schimbul unui pret stabilit global, daca se constata ca suprafata unui imobil este mai mare decat cea
prevazuta in contract, iar a altuia mai mica decat cea indicata in acelasi contract, diferentele se
compenseaza; pentru un eventual rest ramas, devin aplicabile regulile anterior mentionate.

Codul civil stabileste un termen special de prescriptie a dreptului de a introduce actiunea in

majorarea sau reducerea prețului, precum si actiunea in rezolutiunea vanzarii pentru lipsa de
conformitate intre suprafata declarata si cea reala. Fiind vorba de un termen de prescriptie, sunt
aplicabile prevederile referitoare la intreruperea, suspendarea sau repunerea in termenul de
prescriptie.O data cu bunul vândut, vânzătorul este obligat sa predea cumpărătorului si fructele
produse de bun dupa momentul transferului dreptului de proprietate, dispozitiile art. 485 din Codul
civil nefiind aplicabile. Evident in temeiul principiului libertatii contractuale, părțile au posibilitatea
de a conveni ca fructele percepute dupa incheierea contractului sa se cuvina vânzătorului sau altei
persoane.

Vânzătorul trebuie sa predea cumpărătorului si toate accesoriile lucrului vândut precum si

tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu.Accesoriile lucrului pot fi materiale (ex. imobile, prin
destinatie) sau juridice (actiunea in revendicare sau o servitute activa). Ordonanta nr. 21/1992
privind protectia cumpărătorului il obliga pe vânzătorul de bunuri de folosinta indelungata sa predea
cumpărătorului toate documentele tehnice care trebuie sa insoteasca produsul.

c.)Data si locul predarii. Obligatia de predare trebuie executata la data convenita de părțile
contractante. Daca un termen al predarii nu a fost stabilit, obligatia trebuie executata indata ce
vânzarea-cumpararea s-a perfectat.In ceea ce priveste locul executarii obligatiei de predare, Codul
civil (art. 1319) stabileste ca predarea trebuie sa se faca la locul unde se afla lucrul vândut in timpul
vanzarii daca părțile nu s-au invoit altfel. In cazul in care lucrul vândut este generic determinat
sau/si viitor predarea se face in functie de criteriile stabilite prin contract. Daca părțile au omis sa
insereze astfel de criterii, trebuie predate bunuri de gen de o calitate mijlocie. Pentru aceasta
predarea se face la domiciliul debitorului. Cheltuielile ocazionate de predarea bunului (masurare,
cantarire, numarare, ambalare) urmeaza a fi suportate de catre vânzător, ca debitor al obligatiei de
predare, iar cele determinate de ridicarea bunurilor (cum ar fi cele de incarcare transport) sunt in
sarcina cumpărătorului, ca debitor al obligatiei de ridicare a bunului vândut. In cazul bunurilor
imobile, predarea se realizeaza prin remiterea cheilor, daca este vorba despre o cladire sau/si prin
remiterea titlului de proprietate.

d.) Dovada predarii. Daca cumpărătorul solicita predarea bunului vândut el va trebui sa probeze
existenta acestei obligatii. In cazul in care vânzătorul pretinde executarea obligatiei de predare, el va
trebui sa probeze faptul efectuarii platii. Intrucat predarea reprezinta un act juridic se vor aplica
regulile de drept comun privitoare la mijloacele de proba a actelor juridice; astfel daca obiectul
predarii are o valoare mai mare de 2,5 bani dovada executarii obligatiei se va putea face numai prin
inscris.

e.) Sanctiunea neindeplinirii obligatiei de predare. In caz de neexecutare sau executare

necorespunzatoare a obligatiei de predare, cumpărătorul are la indemana urmatoarele mijloace de
aparare:
- excepția de neexecutare a contractului;
- acțiune in executare silita a obligatiei de predare;-actiune in rezolutiunea contractului de vânzare-
cumpărare;
- acțiunea in revendicare.

f.) Conservarea bunului vândut. In cazul in care lucrul vândut exista in momentul incheierii
contractului si este cert, vânzătorul este obligat sa il conserve pana la predare, indiferent daca a
operat sau nu transferul dreptului de proprietate. Daca cumpărătorul a devenit proprietar v de la data
contractarii, el va trebui sa restituie vânzătorului cheltuielile ocazionate de conservarea bunului.
Pana la restituirea acestor cheltuieli, vânzătorului i se recunoaste un drept de retentie asupra
bunului.

Predarea se poate face astfel dupǎ cum părțile au stabilit în contract, iar termenele de livrare
sunt stabilite în funcţie de interesul partilor. Predarile în avans nu sunt posibile decat cu
consimtamantul cumpărătorului.
De regula, în contractele internationale, predarea marfii nu se face direct cumpărătorului ci
organizatiei de transport, feroviara, auto, maritima, aeriana, samd – marfa circuland pe riscurile
vânzătorului sau cumpărătorului, dupǎ cum s-a convenit. Dacǎ expedierea nu se va putea face,
vânzătorul trebuie sǎ dovedeasca intentia de a livra marfa la termen. Predarea în materie comerciala
se poate face şi pe loturi. Cumpărătorul nu poate refuza marfa pe motiv cǎ nu a fost livrata integral.
 Cheltuielile predarii cad în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicarii în sarcina
cumpărătorului.
Prin evictiune se intelege pierderea dreptului de proprietate asupra marfii în totalitate sau
inparte, sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului de proprietate.
Vânzătorul va rǎspunde numai pentru acele situatii provocate de catre un terţ asupra
marfii predate şi numai pentru cauzele anterioare predarii marfii. În temeiul acestei obligatii,
cumpărătorul va trebui sǎ cheme în garantie vânzătorul în caz de evictiune.
Exista 2 tipuri de evictiune:
-          TOTALA – când vânzătorul trebuie sǎ restituie prețul, pentru cǎ cumpărătorul nu mai deţine
marfa platitǎ. Cumpărătorul poate cere şi daune interese pentru acoperirea prejudiciului, dar şi
sporul de valoare al marfii dacǎ acesta a crescut în timp.
-          PARTIALA – când cumpărătorul poate sǎ ceara, fie rezolutiunea contractului, fie mentinerea
lui cu platǎ de daune interese pentru acoperirea prejudiciului suferit.
Din punct de vedere al garantiei contra viciilor – marfa vânduta trebuie sǎ fie în
conformitate cu cea comandata.
Garantia pentru vicii are legatura numai cu calitatea marfii – standarde, mostre, modele,
caiete de sarcini. Pentru evitarea viciilor, părțile convin la un mod de verificare a calitatii şi implicit
la un mod de solutionare a reclamatiilor sau de reparare a defectelor de productie.

Evictiunea reprezinta pierderea totala sau partiala a proprietatii lucrului sau tulburarea
cumpărătorului in exercitarea prerogativelor de proprietar datorita faptului personal al vânzătorului
sau faptei unei tert. Vânzătorul, iar dupa moartea sa, succesorii sai, datoreaza garantie contra
evictiunii nu doar cumpărătorului, ci si subdobanditorilor bunului, chiar in ipoteza in care acestia ar
dobandit bunul cu titlu particular si cu titlu gratuit. Vânzătorul este obligat sa se abtina de la orice
act sau fapt de natura sa aduca atingere dreptului de proprietate dobandit de catre cumparator; este
vorba de o obligatie de a nu face ce se naste din momentul in care are loc translatia dreptului de
proprietate, obligatie ce are un caracter perpetuu. Faptul sau actul savarsit de catre vânzător poate fi
anterior incheierii vanzarii, dar neprevazut in contract. De asemenea poate fi vorba de o tulburare
directa, realizata nemijlocit de catre cumparator, ori o tulburare indirecta, savarsita de catre vânzător
prin intermediul unui tert (ex. daca vânzătorul vinde acelasi lucru consecutiv la doua persoane, iar
al doilea cumparator isi inscrie primul dreptul dobandit, vânzătorul va raspunde de evictiune fata de
al doilea cumparator).
 Cumpărătorul amenintat cu evictiunea poate invoca in apararea sa exceptia personala de
garantie: cine trebuie sa garanteze pentru evictiune nu poate sa evinga.

Raspunderea vânzătorului pentru evictiunea rezultand din fapta unui tert exista daca sunt indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:

- existenta unei tulburari de drept;

- cauza tulburarii sa fie anterioara incheierii contractului de vânzare-cumparare
- cauza tulburarii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator.

Continutul si modul de functionare a obligatiei de garantie, variaza dupa cum urmeaza.

Anterior evictiunii, vânzătorului ii revine obligatia de a nu face nimic de natura sa il tulbure pe
cumparator in linistita folosinta a bunului. Este vorba despre o obligatie negativa indivizibila de a
nu face. Daca evictiunea este iminenta, vânzătorul este tinut sa faca tot ceea ce este necesar pentru a
evita producerea acesteia. Suntem in prezenta unei obligatii pozitive, indivizibile de a face. Daca
evictiunea s-a produs, vânzătorul urmeaza sa il despagubeasca pe cumparator pentru prejudiciul
suferit. Este vorba de o obligatie pozitiva divizibila, de a da.

In caz de evictiune totala, vânzătorul este obligat sa plateasca cumpărătorului sau

succesorilor sai in drepturi, inclusiv subdobanditorul cu titlu particular:
1. prețul platit, indiferent de micsorarea valorii lucrului la data evictiunii;
2. contravaloarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat sa le rtestituie tertului evingator.
3. cuantumul cheltuielilor de judecata suportate de catre cumparator.
4. cheltuielile suportate de cumparator pentru incheierea contractului de vânzare cumparare.
5. despagubiri compensatorii.

In caz de evictiune partiala, cumpărătorul poate cere:

1. rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare.

2. despagubiri pentru prejudiciul suferit.

Daca evictiunea se datoreaza faptului personal al vânzătorului, actiunea in garantie pentru

evictiune este imprescriptibila.

Garantia contra viciilor lucrului vândut. Obligatia de garantie contra viciilor lucrului
vândut, decurge din principiul ca vânzătorul este obligat sa asigure nu doar linistita stapanire a
lucrului vândut ci utila folosirea a acestuia. Reprezinta viciu al lucrului vândut orice lipsa,
deficienta, sau defect al bunului care face ca lucrul sa fie impropriu folosirii bunului dupa destinatia
sa ori care ii micsoreaza intr-atat valoarea, incat se poate prezuma ca in cunostinta de cauza
dobanditorul nu l-ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai mic.
Raspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului vândut presupune indeplinirea cumulativa a
urmatoarelor conditii: viciul sa fie ascuns;
-viciul sa fie grav;
-viciul sa fi existat la data contractarii;
-sa nu fie vorba de o vânzare prin licitatie publica;
-sa nu fie vorba de o vânzare de drepturi succesorale.
In ipoteza indeplinirii cumulative a conditiilor raspunderii pentru vicii, cumpărătorul are la
indemana trei actiuni:
1. actiunea redhibitorie- actiune civila patrimoniala, prin care reclamantul-cumparator solicita
instantei sa dispuna rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare deoarece lucrul vândut este
afectat de vicii ce fac bunul impropriu folosirii potrivit destinatiei sale sau ii micsoreaza covarsitor
valoarea.
2. actiunea estimatorie- actiune civila, patrimoniala prin care reclamantul cumparator solicita
instantei sa oblige vânzătorul sa ii restituie din prețul platit o parte proportionala cu reducerea
valorii lucrului, reducere datorata viciilor de care este afectat bunul.
3. actiunea in remedierea viciilor- evident solutia este viabila numai in ipoteza in care remedierea
este posibila, nu cauzeaza cheltuieli disproportionate in raport cu valoarea lucrului si nu afecteaza
interesele cumpărătorului.

3.2 Obligaţiile cumpărătorului

Obligatiile principale ale cumpărătorului
1. obligatia de platǎ a prețului
·         trebuie facuta in ziua şi locul stabilit.
·         În materie comerciala nu se uzeaza numerarul, caz în care locul platii va fi bancǎ unde vor fi
transferati banii.

Potrivit Codului civil, principala obligatie a cumpărătorului este de a plati prețul la ziua si la
locul determinat prin contract. Plata prețului presupune remiterea sumei de bani ce corespunde
valorii lucrului vândut. Aceasta suma este stabilita de parti din momentul incheierii contractului sau
urmeaza a fi determinata pe baza criteriilor convenite de parti la data perfectarii vanzarii. In
principiu, plata prețului se realizeaza sub forma unei sume globale care face obiectul unei prestatii
unice. Nimic nu opreste părțile de a conveni ca plata prețului sa se faca in rate, prin mai multe
prestatii succesive. Daca părțile nu au stipulat data la care trebuie sa se plateasca prețul bunului
vândut, atunci aceasta coincide cu data la care vânzătorul trebuie sa predea bunul care formeaza
obiectul derivat al contractului; pe cale de consecinta, daca s-a stabilit un termen pentru obligatia de
predare acesta va profita si cumpărătorului. In cazul in care cumpărătorul are motive temeinice sa se
teama ca va fi evins, el este indreptatit sa suspende plata prețului pana cand vânzătorul face sa
inceteze tulburarea, sau pana primeste o cautiune (garantie). Plata prețului trebuie facuta la locul
stabilit de părțile contractante. Daca contractul nu cuprinde nici o prevedere cu privire la locul
platii, acesta difera dupa cum părțile au derogat sau nu de la principiul simultaneitatii executarii
obligatiilor ce decurg din contracte sinalagmatice. Astfel plata prețului se va face:

- la domiciliul vânzătorului (plata portabila) daca prețul se plateste in momentul predarii bunului de
catre vânzător;
- la domiciliul cumpărătorului (plata cherabila), daca părțile nu isi executa simultan obligatiile
contractuale.

Legea enumera trei cazuri cand cumpărătorul este obligat sa plateasca dobanda pana la plata
integrala a prețului:

a. atunci cand plata dobanzilor rezulta dintr-o clauza contractuala expresa;

b. atunci cand lucrul vândut si predat cumpărătorului este frugifer;
c. atunci cand si din momentul punerii in intarziere a cumpărătorului cu privire la executarea
obligatiei de plata a prețului.

Spre deosebire de dreptul comun aplicabil in materia obligatiilor banesti, punerea in

intarziere a cumpărătorului se poate face nu numai printr-o cerere de chemare in judecata ci si
printr-o simpla notificare. In care vânzătorul, din varii motive, refuza sa primeasca prețul,
cumpărătorul are la indemana procedura ofertei reale urmate de consemnatiune. Procedura amintita
presupune ca, prin intermediul executorului judecatoresc, debitorul-cumparator sa il someze pe
creditorul vânzător sa primeasca prețul bunului vândut. Daca vânzătorul consimte executorul va
consemna plata intr-un proces verbal; in caz contrar, cumpărătorul poate consemna suma de bani la
dispozitia cumpărătorului consemnare ce impiedica obligarea acestuia la plata de daune moratorii.
 In cazul in care cumpărătorul nu executa obligatia de plata a prețului, vânzătorul are la
indemana urmatoarele mijloace de aparare:

a. exceptia de neexecutare a contractului;

b. actiune in executare silita a obligatiei de predare;
c. actiune in rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare.

2. obligatia de preluare a bunului

·         trebuie sǎ se faca în data şi la locul stabilite
·         este precedata de verificari cantitative şi calitative

In cuprinsul contractului, părțile pot stabili şi alte obligatii, iar prin specificiul vanzarii
internationale se impun şi alte obligatii precum:
-          obligatia de a preda documente contra cǎrora sǎ se faca platǎ (factura, aviz, proforma,
chitanta, etc.)
-          obligatia de ambalare
-          obligatia de marcare
-          obligatia de comunicare a expedierii marfii
-          obligatia de trimitre a instructiunilor de expediere şi a documentelor tehnice
-          obligatia de asigurare a pieselor de schimb,
-          obligatii de asigurare ale unor autorizatii, samd
În cazul în care clauzele inserate intr-un contract de vânzare cumparare sunt indoielnice sau
neclare acestea se vor interpreta în favoarea debitorului.

3. Obligatia de suportare a cheltuielilor vanzarii. In lipsa de stipulatie contrara, cumpărătorul

este obligat sa suporte cheltuielile vanzarii. Sunt considerate astfel de cheltuieli urmatoarele:
- sumele de bani necesare pentru redactarea si multiplicarea contractului;
- sumele de bani necesare pentru redactarea procurii si plata mandatarului (daca una dintre parti
incheie contractul prin mandatar);

Daca vânzătorul a suportat o parte din aceste cheltuieli, el va avea drept la restituirea lor
numai in cazul in care cumpărătorul nu probeaza existenta unei intelegeri contrare prezumtiei
instituite de Codul Civil.
 4.Varietăţi ale vânzării-cumpărării
4.1 Cumpărarea cu probă sau la vedere

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare de probă sau la vedere

În cazul cumpărării de probă sau la vedere, consimţirea asupra obiectului cumpărat este la
libera alegere a cumpărătorului. În caz de dubii, cumpărarea se consideră încheiată sub condiţia
suspensivă a consimţirii.
Vânzătorul este obligat să permită cumpărătorului să verifice obiectul. Până la realizarea
condiţiei prevăzute la alinia.(1), cumpărătorul răspunde de păstrarea bunului
Termenul de consimţire
Consimţirea pentru un obiect cumpărat de probă sau la vedere poate fi declarată doar în
termenul convenit, iar dacă acesta nu a fost stabilit, până la trecerea unui termen rezonabil stabilit
de vânzător.
În cazul în care obiectul a fost dat cumpărătorului de probă sau la vedere şi a expirat
termenul stabilit sau, dacă nu a fost stabilit, termenul suficient pentru aprecierea calităţilor
obiectului, tăcerea cumpărătorului se consideră consimţire.

4.2 Vânzarea drepturilor litigioase

Dreptul litigios

Un drept este litigios în cazul în care este incert, contestat sau contestabil de debitor sau în cazul în
care a fost intentată o acţiune ori se poate prezuma că acţiunea va fi necesară..

Interdicţia de a dobândi drepturi litigioase

Judecătorii, avocaţii, notarii, procurorii şi executorii judecătoreşti nu pot dobândi drepturi litigioase
sub sancţiunea nulităţii absolute.

Dreptul debitorului de a se elibera

 În cazul în care un drept litigios a fost vândut, cel de la care se reclamă este eliberat dacă
plăteşte cumpărătorului preţul vânzării, cheltuielile de vânzare şi dobânda pentru preţ şi pentru
cheltuielile de vânzare calculată de la data când preţul şi cheltuielile au fost plătite.

Dreptul litigios nu poate fi exercitat în cazul în care vânzarea este făcută faţă de un creditor
pentru a i se plăti ceea ce i se datorează, faţă de un coproprietar sau faţă de un moştenitor al bunului
care este obiectul dreptului litigios şi nici în relaţiile dintre comercianţi. De asemenea, nu poate fi
exercitat dreptul dacă există o hotărâre judecătorească prin care se confirmă dreptul litigios sau dacă
acest drept a fost stabilit şi litigiul este pregătit pentru a fi judecat.

4.3 Vânzarea-cumpărarea de bunuri pentru consum

Inversarea sarcinii probaţiunii

Dacă un consumator cumpără de la un întreprinzător un bun mobil (cumpărarea de bunuri

pentru consum) şi, în termen de 6 luni de la transferul riscului, constată un viciu al bunului, se
prezumă că bunul a fost viciat în momentul transferării riscului, cu excepţia cazului în care
prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.

Prevederi speciale pentru garanţii

În cazul vânzării-cumpărării de bunuri pentru consum, garanţia trebuie să fie formulată clar
şi exact. Garanţia trebuie să conţină:
a) trimiterea la drepturile legale ale consumatorului şi la faptul că prin garanţie acestea nu
vor fi limitate;
b) toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de garanţie, îndeosebi durata şi
aplicabilitatea în spaţiu a protecţiei prin garanţie, numele sau denumirea şi adresa celui care acordă
garanţie.
Consumatorul poate cere ca să-i fie pusă la dispoziţie declaraţia de garanţie pe un suport de
date trainic.
Oferta publică a bunurilor

Expunerea bunului cu etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea

bunului, descrierea lui în cataloage şi alte propuneri adresate unui cerc nedeterminat de persoane se
consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare de bunuri pentru
consum, indiferent dacă se indică preţul bunului şi alte clauze esenţiale pentru încheierea
contractului.

Vânzarea bunului cu utilizarea aparatelor automate

Dacă la vânzarea bunului se utilizează aparat automat, proprietarul acestuia trebuie să

informeze cumpărătorul, afișând pe aparat (sau în alt loc), denumirea vânzătorului, date pentru
relaţii cu el, denumirea şi preţul bunului, instrucţiunea despre acţiunile pe care cumpărătorul
urmează să le efectueze pentru plata şi recepţionarea bunului.
Contractul de vânzare-cumpărare cu utilizarea aparatului automat se consideră încheiat în
momentul efectuării acţiunilor necesare pentru recepţionarea bunului.
În cazul în care aparatul automat este utilizat pentru schimbarea monedelor, valutei,
procurarea tichetelor, sunt aplicabile normele cu privire la vânzarea-cumpărarea de bunuri pentru
consum dacă din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel.

Preţul bunului pentru consum

Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor pentru
consum se stabilesc în mod egal pentru toţi cumpărătorii.
Preschimbarea bunului umpărat pentru consum
Cumpărătorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului
nealimentar, dacă vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul
cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit,
model, culoare sau completare etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.
Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, cumpărătorul are dreptul să restituie bunul
cumpărat, iar vânzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.
Cererea cumpărătorului de a preschimba bunul sau de a-l restitui urmează să fie executată
dacă bunul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există probe că a fost
cumpărat de la vânzătorul respectiv
Bunurile care nu pot fi preschimbate sau restituite în temeiul prezentului articol se stabilesc
prin lege sau prin alte acte normative.
 4.4 Vânzarea la licitaţie

Modalitatea vânzării la licitaţie

Vânzarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită.

Vânzarea silită este supusă regulilor stipulate de prezenta secţiune, în măsura în care nu
există reglementări speciale.
Stabilirea preţului sau altor condiţii
Vânzătorul poate stabili preţul sau alte condiţii de vânzare. Această stipulaţie nu este
opozabilă adjudecatarului dacă nu a fost comunicată persoanelor prezente până la primirea
ofertelor.
Dreptul de a nu denunţa identitatea
Vânzătorul are dreptul să nu-şi denunţe identitatea la licitaţie, dar, dacă identitatea lui nu a
fost comunicată adjudecatarului, adjudecătorul răspunde personal pentru toate obligaţiile
vânzătorului.
Interdicţia privind retragerea ofertei
Ofertantul nu are dreptul să-şi retragă oferta.
Momentul vânzării
Vânzarea la licitaţie este încheiată prin adjudecarea bunului de către adjudecător ultimului
ofertant. Înscrierea în registrul adjudecătorului a numelui sau a denumirii adjudecatarului şi a ofertei
acestuia face proba vânzării, dar, dacă lipseşte o asemenea înscriere, este admisă proba cu martori.
Întocmirea contractului de vânzare a imobilului
Vânzătorul şi adjudecatarul unui imobil trebuie să întocmească contractul de vânzare-
cumpărare a imobilului în termen de 10 zile de la cererea celeilalte părţi..
Consecinţele neachitării preţului de către adjudecatar
În cazul în care adjudecatarul nu achită preţul în condiţiile contractului, adjudecătorul are
dreptul, pe lângă remediile de care dispune vânzătorul, să revândă bunul la licitaţia următoare în
conformitate cu uzanţele şi numai după notificarea corespunzătoare a adjudecatarului.
Adjudecatarul nu are dreptul să participe din nou la licitaţie şi este obligat să plătească diferenţa
dintre preţul cu care bunul i-a fost vândut şi preţul cu care a fost revândut, dacă acesta este mai mic,
dar nu are dreptul să pretindă excedentul. El răspunde, de asemenea, în cazul vânzării silite, faţă de
vânzător, de persoana în a cărei favoare a fost sechestrat bunul şi faţă de creditorul care obţinuse o
hotărâre judecătorească pentru dobânzile, costurile şi prejudiciile cauzate prin neexecutare
Dreptul adjudecatarului la despăgubiri
Adjudecatarul al cărui drept de proprietate asupra unui bun dobândit la licitaţie este lezat
printr-un sechestru exercitat de un creditor al vânzătorului poate cere de la vânzător preţul plătit,
dobânzile aferente şi costurile. El poate, de asemenea, obţine preţul, dobânzile aferente şi costurile
de la creditorul vânzătorului căruia i-a fost transmis bunul. Adjudecatarul poate cere de la creditorul
în a cărui favoare a fost instituit sechestrul repararea prejudiciului cauzat prin iregularităţile
sechestrului sau ale vânzării.
4.5 Vânzarea-cumpărarea întreprinderii ca un complex patrimonial
Contractul de vânzare-cumpărare a întreprinderii
În baza contractului de vânzare-cumpărare a întreprinderii, vânzătorul se obligă să dea în
proprietate cumpărătorului întreprinderea în calitate de complex patrimonial unic, cu excepţia
drepturilor şi obligaţiilor inalienabile
Dreptul la denumirea de firmă, la mărcile de producţie şi la alte mijloace de individualizare
a întreprinderii şi a producţiei acesteia, a lucrărilor şi serviciilor, precum şi dreptul de folosinţă
asupra acestor mijloace de individualizare care-i aparţin în baza licenţei se transmit cumpărătorului
dacă în contract nu este prevăzut altfel
Înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare a întreprinderii
Contractul de vânzare-cumpărare a întreprinderii în calitate de complex patrimonial unic se
încheie în formă autentică şi se înregistrează la Camera Înregistrării de Stat..
Evaluarea patrimoniului întreprinderii
Componenţa întreprinderii şi valoarea ei se determină în baza actului (procesului-verbal) de
inventariere întocmit în conformitate cu regulile inventarierii. Până la semnarea contractului, părţile
trebuie să întocmească şi să examineze actul de inventariere, bilanţul contabil, concluzia auditorului
independent asupra componenţei şi valorii întreprinderii, lista datoriilor vânzătorului incluse în
componenţa întreprinderii cu indicarea creditorilor, caracterul datoriei, cuantumul şi termenele de
executare a obligaţiilor.
Bunurile din componenţa întreprinderii, drepturile şi obligaţiile urmează să fie transmise
cumpărătorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.
 Drepturile creditorilor
Creditorii vânzătorului trebuie să fie informaţi, până la predarea întreprinderii către
cumpărător, despre faptul că întreprinderea a fost vândută de una din părţi. Cumpărătorul răspunde
solidar cu vânzătorul, în limita activelor care i-au fost transmise, pentru datoriile vânzătorului
efectuate până la vânzarea întreprinderii.
Răspunderea cumpărătorului prevăzută nu poate fi exclusă sau limitată prin înţelegere cu
vânzătorul
Predarea întreprinderii
Predarea întreprinderii către cumpărător se efectuează în baza actului de predare, în care se
indică datele despre bunurile predate, faptul că sunt înştiinţaţi creditorii, viciile întreprinderii.
Cheltuielile de pregătire a întreprinderii pentru predare, inclusiv de întocmire a actului de predare,
le suportă vânzătorul dacă în contract nu este prevăzut altfel. Se consideră că întreprinderea este
predată către cumpărător în momentul semnării actului de predare de către ambele părţi. Din acest
moment, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a întreprinderii trece la cumpărător.
Trecerea dreptului de proprietate
Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dreptul de proprietate asupra întreprinderii trece la
cumpărător la data predării întreprinderii, urmând să fie înregistrat imediat.
În cazul vânzării întreprinderii sub rezerva proprietăţii, cumpărătorul are dreptul, până la
dobândirea dreptului de proprietate, să dispună de bunurile şi de drepturile nepatrimoniale incluse în
componenţa întreprinderii predate în măsura în care este necesar scopului pentru care a fost
cumpărată.

BIBLIOGRAFIE

- Codul Civil
- Paul Mircea Cosmovici. Drept Civil- drepturi reale, obligatii, legislatie- Editura All, Bucuresti,
1996;
- Codrin Macovei. Contracte civile, vol. 1 si 2, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi,
2005;
- https://www.rasfoiesc.com/legal/drept
- https://lege5.ro/