CHICOSU CEZAR CĂTĂLIN GR 26 SPM

Ex. Descriere element tehnic fundamental, salutul și pozițiile de luptă

1. SALUTUL
Salutul face parte din mișcările de bază ale Judo-ului. Salutul este o formă tradiţională de manifestare a
respectului faţă de profesor, partener, adversar şi de colectivul din care acesta face parte. Chiar în
competiţie, oricât de mare ar fi dorinţa de a învinge, politeţea, corectitudinea şi respectarea
regulamentului nu trebuie să fie neglijate de către luptători. Salutul se execută la începutul şi sfârşitul
diverselor forme de practicare a judoului.
Salutul, element profund filosofic tradiţional japonez, exprimă onoarea, prietenia, sinceritatea, modestia,
forţa interioară şi respectul practicantului de judo, ca principii fundamentale de viaţă. Nivelul de pregătire
al practicanţilor este recunoscut de specialiştii domeniului din modul în care se execută salutul la intrarea
în sala de judo.
În judo salutul se poate executa sub două forme:
SALUTUL RITSUREI (salutul din picioare)
• Acest salut este utilizat des fie la începutul şi sfârşitul competiţiilor, fie la lecţiile de instruire şi
antrenament. Acesta se execută din poziţia stând.
Din poziţia stând, cu călcâiele apropiate şi picioarele aflate la o distanţă de o lăţime de palmă şi spatele
drept, practicantul judoka se va apleca înainte (aproximativ 30˚), apoi după 3 secunde va reveni la poziţia
iniţială.
Cei 2 combatanţi vor fi situaţi la o distanţă de aproximativ doi metri.

În meciurile importante, înaintea comenzii arbitrului, judokanul îşi priveşte adversarul în ochi pentru a-i
afla (citi) intenţiile. În acelaşi timp trebuie să-şi păstreze calmul necesar, evitând agitaţia şi nervozitatea
excesivă. Capul se menţine drept, cu privirea orientată asupra adversarului.

SALUTUL ZAREI (salutul din poziția așezat pe genunchi)

• Este un salut mai ceremonios şi se foloseşte mai des în Extremul Orient, la începutul sau sfârşitul
concursului sau la începutul sau sfârşitul unei lecţii colective sau în Kata.
Din poziţia stând, executantul retrage piciorul stâng în poziţia aşezat pe genunchi la nivelul
piciorului drept. Palma dreaptă este sprijinită în poziţie naturală cu degetele aşezate pe genunchiul drept.
Urmează aşezarea piciorului stâng cu genunchiul pe sol şi a bazinului pe călcâie, simultan cu suprapunerea
tălpilor şi aşezarea palmei stângi pe coapsa stângă, cu degetele orientate spre interior. Din această poziţie
prin aşezarea palmelor în faţa genunchilor se execută un expir profund, odată cu înclinarea trunchiului spre
înainte, până la un unghi care permite menţinerea privirii la o distanţă de 2 metri faţă de adversar. Durata
de menţinere a poziţiei de salut este de 3 secunde, după care executantul reia succesiunea mişcărilor în
procedură inversată.

Respectul este o parte importanta in Judo. Cu primul Rei, tu și oponentul tau va alaturati ca parteneri, iar
salutul exprimat înseamnă „Sa incepem sa ne perfectionam impreuna prin acest antrenament”. Rei la
finalul practicii este o expresie a recunostintei: „Va multumesc pentru ca ati fost partenerul meu”.

POZIŢIA FUNDAMENTALĂ (SHIZEN-TAI)

Judoka, prin atitudinea corporală în mişcare demonstrează o perfectă armonie, coordonare intramusculară
şi intermusculară şi vigoare. Frumuseţea şi spectaculozitatea mişcărilor specifice este dată de forma
exterioară, vizibilă şi de forţa spirituală, ambele atitudini fiind într-o perfectă unitate, conform
principiului JU (supleţea fizică şi mentală). Postura corporală de bază se împarte în poziţia naturală sau de

atac şi poziţia de apărare sau defensivă.

La poziția fundamentală pentru menţinerea echilibrului se recomandă ca practicantul să aibă o poziţie
naturală apropiată de verticală, având pe sol picioarele depărtate în acelaşi plan la lăţimea umerilor cu
genunchii uşor îndoiţi. Greutatea corpului în această poziţie va fi repartizată în mod egal pe ambele
picioare, iar capul va păstra o poziţie normală.
1. POZIȚIA NATURALĂ DE ATAC (SHIZEN-HONTAI)
Această poziție se caracterizează prin deconectare şi calm. Nu este pasivă, ci dimpotrivă reflectă o poziţie
de “aşteptare”, din care să se poată trece rapid în atac sau în apărare, în funcţie de situaţie. Poziţia naturală
oglindeşte atitudinea corpului prin care se defineşte principiul de bază al supleţei “mişcarea în repaus”,
care ilustrează multiplele posibilităţi de mişcare ale segmentelor corpului judokanului.

Luarea şi menţinerea acestei poziţii impun:

• conservarea stabilităţii corpului prin menţinerea centrului de greutate în interiorul poligonului de
susţinere (realizat prin unirea liniilor imaginareformate de tălpi),
• posibilitatea executării rapide şi în orice direcţie a deplasărilor,
• menţinerea echilibrului indiferent de acţiunile braţelor şi ale corpului.
Poziţia naturală solicită un minimum de efort, deoarece corpul este relaxat şi nu necesită contracţii
musculare inutile, picioarele sunt depărtate cât lăţimea umerilor, cu tălpile pe aceeaşi linie, greutatea
corpului este egal repartizată pe ambele picioare, iar tălpile cu vârfurile degetelor orientate uşor spre
exterior.
În funcţie de poziţia picioarelor, în poziţia naturală distingem:
Migi-Shizentai (poziţia naturală spre dreapta) în care piciorul drept se află cu o lungime de talpă
înaintea celui stâng, iar greutatea corpului este repartizată pe ambele picioare.
Hidari-Shizentai (poziţia naturală spre stânga) în care piciorul stâng se află cu o lungime de talpă
înaintea celui drept.
Ambele poziţii derivă din poziţia naturală şi se folosesc în timpul antrenamentului, la învăţarea tehnicii de
ambele părţi.
În ultima vreme poziţia naturală a primit denumirea de “poziţia de atac”, datorită posibilităţilor multiple
de declanşare a atacului.
Acest lucru trebuie folosit şi în timpul pregătirii, pentru ca fiecare sportiv să-şi poată menţine poziţia de
atac în timpul luptei şi în vederea manifestării şi valorificării la un nivel superior a calităţilor fizice,
tehnice şi morale pentru câştigarea întâlnirilor.
Poziţia de atac are următoarele caracteristici:
• greutatea corpului se află bine repartizată pe ambele picioare, transferul greutăţii efectuându-se în
momentul deplasării în faza a doua, imediat după păşire;
• respiraţia se face normal în timpul atacului, fazele respiraţiei fiind următoarele: kiai (strigătul de luptă) –
expiraţie; inspiraţie – dezechilibrare şi intrare; blocarea respiraţiei – aruncare şi expiraţie;
• capul se menţine drept, privirea concentrată, gura bine închisă, umerii relaxaţi;
• forţa este concentrată în jurul centrului de greutate, la nivelul bazinului (Saida-Tandem) pentru a putea
transfera rapid centrul de greutate în interiorul poligonului de susţinere.

2. POZIȚIA DEFESIVĂ JIGO-TAI

Poziţia joasă, cunoscută şi sub denumirea de poziţia defensivă, se execută cu picioarele mult depărtate,
genunchii mult îndoiţi, trunchiul uşor înclinat înainte.
Această poziţie este folosită în evitarea luptei, în momentul în care adversarul urmăreşte obţinerea
victoriei prin atacuri succesive în forţă. În funcţie de poziţia picioarelor putem avea:

Migi-Jigotai (poziţia de apărare spre dreapta), în care picioarele sunt depărtate, cu piciorul drept avansat
oblic spre dreapta.

Hidari-Jigotai (poziţia de apărare spre stânga), în care picioarele sunt mult depărtate, cu laba piciorului
stâng orientată oblic spre stânga. Aceasta este o poziţie de apărare în care centrul de greutate este mult
coborât şi picioarele mult îndoite pentru a favoriza menţinerea unei poziţii de forţă, ceea ce nu permite
adversarului efectuarea unor dezechilibrări eficiente.
Aceste poziţii nu sunt recomandate, deoarece sunt penalizate în cazul în care sunt menţinute timp
îndelungat pe parcursul luptei.

Coborârea centrului de greutate reduce foarte mult viteza de execuţie şi de deplasare, îngreuiază
execuţia tehnică şi măreşte pericolul de accidentare.
După evitarea atacului declanşat de către Uke se recomandă ca Tori să revină în poziţia de Shizentai
(poziţia naturală).
Poziţiile corpului (atât cea defensivă, cât şi cea ofensivă) trebuie să reprezinte obiectul de studiu
permanent în timpul procesului de antrenament, deoarece de ele depinde efectuarea deplasărilor în toate
direcţiile impuse de necesitatea executării procedeelor tehnice atât pe partea dreaptă, cât şi pe cea
stângă.