Universitatea Bogdan Vodă

Facultatea de Educație fizică și sport

Pozițiile de luptă folosite în autoapărarea

fizică

Profesor Student
Lect.Univ. Dr. Chirculescu Nicolae Daniel Piștea Vasile Dragoș

Anul
2021
 Omul ca ființă unică și irepetabilă reprezintă cel mai complex sistem cunoscut până în
prezent ce are o structură polivalentă multifuncțională cu capacități de autoreglaj dinamice și
evolutive precum și de prevenire, anihilare sau evitare a unor factori perturbatori sau
fenomene care îi pun în pericol existența ca sistem biologic, astfel cea mai importantă calitate
a omului este reprezentată de viață.
Între programele înnăscute pentru autoapărare îl reprezintă cel al autoprotecției, acesta
fiind de categoria I , echivalent cu programul pentru hrană, adăpost și perpetuare.În cadrul
mediului social lupta indivizilor din aceeași populație pentru păstrarea și dezvoltarea lor este
eficientizată tot mai sofisticată bazată pe armată, arsenale de luptă, pacte și tratate militare ,
toate fiind inventate și dezvoltate de cea mai valoroasă armă și anume – creierul uman.
Ideea de autoapărare acoperă o gamă foarte diversă de situații, însă coordonatele
principale ale ideii de apărare a integrității personale se regăsesc la confluența dintre reacția la
agresiune și situația definită de legislație drept ”legitimă apărare”.
Dacă s-ar formula o definiție a conceptului în discuție, cu siguranță că se poate afirma
că  autopărarea este o modalitate eficientă prin care victima unei agresiuni fizice își poate
apăra integritatea fizică, folosind inteligența și stăpânirea de sine, fără a depăși cadrul legal al
apărării.
Așadar există situația în care persoana aflată în situația de a se apăra împotriva unei
agresiuni fizice, deși  are dreptul să o facă trebuie să țină cont de faptul că apărarea sa trebuie
să fie proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs agresiunea.
Dacă aceste condiții nu sunt respectate există riscul ca, în fața legii, tocmai victima care se
apără să fie percepută ca și agresor.
Autoapărarea fizică folosește cele mai eficiente structuri de exerciții din toate
disciplinele practice cu care studenții au avut contact: gimnastică ( pentru exercițiile și
metodele de educare a echilibrului, a mobilității , a orientării în spațiu, a coordonării) ,
atletism ( pentru școala alergării , săriturii , aruncării) , jocuri sportive ( pentru concepția
tactică individuală și colectivă de joc , exercițiile analitice și globale , probele și normele de
control).

Poziția frontală
Lovitura din față este de obicei folosit pentru a ataca picioare, zona inghinală, plexul
solar, gât sau a feței adversarului, faptul că un pumn în față nu produce la fel de multe pagube
ca o lovitură în zona inghinală. Cu toate acestea, din cauza simplității sale, lovitura din față
poate fi utilizată rapid cu puțin sacrificare a puterii.
Stați într-o poziție de luptă. Poziția de luptă
diferă, de obicei, între discipline, dar regula
generală este de a păstra piciorul dominant în
spatele celuilalt - cu vârful piciorului dominant care
indică lateral. Piciorul tău secundar va fi înainte, cu
degetul mare arătat înainte. Torsul dvs. va fi, de
obicei, confruntat cu piciorul dominant (corpul
dreptaci se va confrunta cu dreapta și invers).
Dacă doriți o lovitură mai rapidă, utilizați
piciorul din față (piciorul secundar). Dacă doriți o
lovitură mai puternică, utilizați fundul (piciorul
principal).
 Ridicați genunchiul piciorului de lovire astfel încât
coapsa să fie paralelă cu podeaua, aproximativ la înălțimea
șoldului sau a taliei. Inspirați să faceți acest lucru.
Lovitura cu piciorul, aruncându-l în față. Cu o
lovitură din față, puteți folosi mingea piciorului sau palma
ca o suprafață de impact. Amintiți-vă să inhalați în timp ce
contractați și expirați pe măsură ce vă extindeți. De
asemenea, relaxează corpul pentru a avea o forță mult mai
mare, permițând o tehnică mai bună deoarece ținând aerul înseamnă că mușchii sunt
tensionați, iar forța de lovire va fi mai mică.
Întoarceți piciorul pentru a menține coapsă paralel cu podeaua din nou.
Puneți piciorul înapoi pe podea. Dacă ați folosit piciorul secundar pentru a lovi cu
piciorul, acesta se va întoarce de unde a început. Dacă ați folosit piciorul din spate, așezați-l
ca și cum ar fi piciorul secundar (fețe alternante în postură).
Variațiile de rulare includ înălțimea, puterea, viteza și dacă trebuie sau nu să se
întoarcă piciorul la sol. Multe discipline vă vor învăța să faceți lovituri multiple cu un singur
picior, fără a le întoarce la pământ.

Poziția semifrontală

Este poziția optimă pe care o recomandăm și care prezintă următoarele caracteristici :

-corpul se află plasat la 45 de grade față de agresor, cu piciorul și brațul neîndemânatic în față;
-piciorul din față are vârful orientat spre agresor, piciorul din spate la o distanță egală cu cea a
umerilor plasat înapoi și în lateral față de piciorul avansat;
-garda (poziția brațelor) se păstrează ca în poziția de luptă numărul unu.

Poziția laterală

Poziția laterală, este o poziție de apărare care

reduce la maximum posibilitatea agresorului de ą
atinge punctele vitale însă face ca valoarea
contraatacului să fie niai puțin eficientă necesitând
mișcări suplimentare care reduc eticacitatea acestuia.
Lovitura laterală ("Yoko Geri" în limba
japoneză sau "Yuhp Chagi"în coreeană) este o
lovitură mult mai puternică, fără pretenția de a fi un
atac rapid, dar cu capacitatea de a provoca daune
semnificativ mai mari adversarului. funcționează bine
chiar și cu copii mai mici, este metafora exploziei
glonț. Cereți elevului să vizualizeze un glonț fiind
înclinat în timp ce ridicați piciorul lovind cât mai
mare posibil. atunci când glonțul este tras, piciorul
„explodează ".Acest truc ajută, de obicei, elevul să-și
ridice piciorul cât mai mult posibil, apoi să-și împingă
călcâiul pentru a genera o mulțime de putere.
 Poziția samuraiului

Samuraiul de orice rang putea ucide fără să dea socoteală pe

orice persoană care avea un rang social inferior (țăran sau negustor),
după bunul lui plac, indiferent dacă era bărbat, femeie sau copil,
indiferent de motiv sau chiar pentru a-și încerca tăișul sabiei. Se
crede că sabia samuraiului (katana) era cea mai ageră din lume,
chiar mai ageră decât celebra sabie de Damasc.
În Japonia doar samuraiului îi era îngăduit să poarte arme.
Oricine ataca un samurai era considerat a fi un răzvrătit și era
executat pe loc. De asemenea, oricine vedea un atac de nesupunere
și nu informa autoritățile de îndată era omorât, iar pedeapsa sa
cădea și asupra familiei sale.
Poziția ''samuraiului", reprezintă o poziție eficientă și optimă în cazul luptei la sol
atunci când noi ne găsim deasupra agresorului și constă din următoarele : un picior este
îngenunchiat (atinge cu genunchiul solul, celălalt picior înapoia acestuia, se sprijină numai
pe talpă).

Sfaturi
1. Păstrați contactul vizual.
2. Odată ce ați găsit echilibrul, puteți obține mai multă viteză și putere prin rotirea
călcâiului în timp ce loviți.
3. Dacă sunteți într-o luptă, asigurați-vă că pentru a combina lovituri, astfel încât acestea
nu pot fi contra-atacat.
4. Pentru a obține putere în lovitură, trebuie să exhalezi în timp ce extindeți piciorul.
5. Păstrați-vă întotdeauna paza! Nu veți dori să fiți lovit în cap - sau oriunde altundeva.
6. Într-o lovitură din față, lovește rotula piciorului.
7. Pentru a transfera efectiv energia către țintă, centrul său de masă trebuie să avanseze
înainte de lovire, înainte, dacă nu deasupra, piciorul de sprijin.

Atunci când ne aflăm între brațele și picioarele adversarului suntem plasați în interiorul
atacului (figura din dreapta) fiind de fapt o situație de nedorit pe care tehnicile de autoapărare
fizică o evită. În astfel de poziție față de adversar se pot plasa cei care posedă tehnici foarte
sigure și foarte rapide de contraatac prin lovire de aproape, proiectare, etc. Poziția în afara
atacului (stânga jos) desemnează scoaterea corpului celui agresat în lateral sau chiar în spatele
agresorului, deci în afara posibilităților agresorului de a ne lovi eficient.
 Bibliografie

1. Ghinea, — Karate A). Autoapărare Editura Militam, 1998.

2. Pułse, A. — Limbajul trupului. Polinla.lk, 1993.
3. Ștefănuț, S. - Annenaraentul spativ înjudo, Editura Sclisul 1983