Prinderea mingii venită cu traiectorie înaltă, cu plonjon

Poziția fundamentală: în așteptarea mingii, portarul trebuie să ia o poziție cât mai

convenabilă. Poziția de “resort” din care portarul se pregatește pentru intervenție permite
declansarea rapidă a acțiunii in vederea oricarui element tehnic. Trunchiul ușor aplecat înainte
din șolduri, genunchii flexați și împinși înainte, picioarele depărtate la nivelul umerilor
spijinidu-se pe vârfuri cea ce îi favorizează pornirea promptă spre minge. Brațele lăsate in jos,
dar flexate din coate la un unghi de circa 45; palmele orientate in jos, privirea îndreptată în
permanență spre minge (la joc).

Poziția de intervenție devine obositoare dacă se prelungește prea mult timp. Astfel că
portarul intră în asteptare, luând poziția de mai sus, doar în momentele ce anticipează atacul
asupra porții sale.

Plonjonul este un element tehnic specific jocului portarului și constă din aruncarea
corpului pentru a prinde sau respinge, care vine cu forță si lateral față de poziția portarului.
Plonjonul este indicat în toate cazurile în care portarul nu poate să prinda mingea din poziție
statică sau din deplasare. Portarul se desprinde de la sol, prinde sau respinge mingea în timpul
zborului.

Orice plonjon, indiferent prin ce procedeu se execută, derulează într-o succesiune

anume aceleasi faze, chiar dacă la viteza jocului, spectatorii realizează desfasurarea unui
singur moment.

Fazele plonjonului sunt, în ordinea, urmatoare: elan + desprindere + zbor + prindere

(respingere) + reținere cu protejare-cădere cu amortizare-redresare.

Elanul începe din poziția de plecare, echivalentă cu poziția fundamentală a portarului.

Desprinderea poate avea loc după un pas sau mai mulți pași de elan. În plonjonul lateral
aceștia pot fi pasi adaugați sau mai rar, pași încrucișați. În plonjonul frontal, elanul se face
prin pași înainte, normali din punct de vedere biomecanic. În general, in oricare procedeu de
plonjon, portarul utilizează frecvent un elan printr-un singur pas ajutător, realizat cu piciorul
dinspre minge care astfel devine și un picior de bătaie.

Desprinderea are loc, fie prin bătaie realizată dupa pasul de elan și cu ajutorul
acestuia, fie de pe loc, fară bătaie, printr-o pornire-reflex bazată pe capacitatea proprie
portarului de autopropulsie instantanee. De fapt, din această capacitate rezultă valoarea
principală a portarului de fotbal. În momentul bătăii se produce o contracție puternică a
lanțului triplei extensii a membrului inferior de bătaie.

Zborul este deplasarea corpului în spaţiu; traiectoria nu poate fi modificată de forţele

interioare, cuprinde întinderea spre minge, prinderea, urmată imediat de protejarea ei și
eventual aducerea spre sine. Mişcările din timpul zborului pregătesc aterizarea. În faza de
zbor, activitatea musculaturii corpului este redusă. Urmează gruparea segmentelor asupra
centrului de greutate și pregatirea pentru cădere-aterizare.

Căderea este aceea în care corpul ia contact cu solul. Dar și in acest al doilea caz,
portarul, chiar fară posibilitatea unei pregătiri anterioare, reușește in general o aterizare
amortizată. De cele mai multe ori caderea are loc pe părtile laterale si moi ale corpului.
Contactul cu solul se face începind cu marginea laterală a labei piciorului aflat în direcția
blocării, gamba piciorului, coapsa, șoldul, apoi partea laterală a toracelui și in cele din urmă
de brațele întinse paralel cu mingea. În orice caz căderea deodată cu tot corpul este șocantă
pentru portar. Căderea capată și o regulă tactică atunci când ea se face sub presiunea unui
adversar. În acest caz, se completează printr-o protejare a mingii, printr-o acoperire a ei,
efectuată prin interpunerea corpului între mingea aflată la piept și acest adversar.
Plonjonul este un element tehnic specific jocului portarului și constă din aruncarea corpului
pentru a prinde sau respinge; care vine cu forța și lateral fața de poziția portarului. Plonjonul
este indicat în toate cazurile în care portarul nu poate să prindă mingea din poziție statică sau
din deplasare. Portarul se desprinde de la sol, prinde sau respinge mingea in timpul său după
un zbor, in aer sau prin alunecare pe sol.
Corpul ruleaza pe: gamba, coapsa, șold, partea laterală a toracelui și bratul din direcția
plonjonului. O palmă se interpune între minge și poartă, iar cealaltă acoperă mingea.

Utilizare tactică:

 Din această poziție portarul poate efectua cu usurință orice mișcare pentru a interveni
cu eficiență asupra mingii.

Greșeli frecvente:

 Greutatea corpului nu este repartizată egal pe ambele picioare;

 Corpul nu se află intr-o poziție joasă – genunchii nefiind flexați suficient si orientați
pe direcția mingii;
 Bătaie pe două picioare;
 Căderea pe burtă.