UNIVERSITATEA ,,ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

LUCRARE METODICO-
ŞTIINŢIFICĂ PENTRU
OBŢINEREA GRADULUI
DIDACTIC I

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
CONF. UNIV. DR. GROSUBOGDAN

ABSOLVENT,
MALAI MIHAI
Școala Gimnazială Gulia

SUCEAVA

2021
 UNIVERSITATEA ,,ŞTEFAN CEL MARE” DINSUCEAVA
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Aspecte privind pregătirea fizică

generală a echipei reprezentative de
fotbal la Școala Gimnazială Gulia

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF. UNIV. DR. GROSUBOGDAN

ABSOLVENT,
MALAI V. MIHAI
Școala Gimnazială Gulia

SUCEAVA

2021
1
 CUPRINS

CAPITOLULI

FUNDAMENTAREA TEORETICO-ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

1.1 Gradul de actualitate al temei................................................................................ 5

1.2 Pregătirea fizică generală...................................................................................... 6
1.3 Principalele forme de manifestare ale calităţilor motrice............................. 8
1.3.1 Forme de manifestare ale vitezei................................................................ 8
1.3.2 Forme de manifestare ale îndemânării...................................................... 9
1.3.3 Forme de manifestare ale rezistenţei......................................................... 10
1.3.4 Forme de manifestare ale forţei.................................................................. 11
1.4 Priorităţi metodice privind realizarea pregătirii fizice.................................... 12
1.4.1 Principii ale antrenamentului sportiv la copii............................................. 13
1.4.2 Priorităţi metodice privind dezvoltarea calităţilor motrice........................ 16
1.4.3 Metode de dezvoltare ale calităţilor motrice.............................................. 18
1.4.3.1 Metode pentru dezvoltarea vitezei............................................................. 18
1.4.3.2 Metode pentru dezvoltarea îndemânării................................................... 20
1.4.3.3 Metode pentru dezvoltarea rezistenţei...................................................... 22
1.4.3.4 Metode pentru dezvoltarea forţei............................................................... 24
1.5 Metode folosite în antrenamentele fizice........................................................... 25
1.5.1 Metoda antrenamentului pe intervale......................................................... 25
1.5.2 Metoda antrenamentului în circuit............................................................... 26
1.5.3 Metoda antrenamentului cu învingerea greutăţii proprii.......................... 28
1.5.4 Metoda antrenamentului sub presiune....................................................... 28
1.5.5 Metoda antrenamentului prin jocuri sportive............................................. 29
1.5.6 Metoda de antrenament „footing”................................................................ 29
1.5.7 Metoda de antrenament „fartlek”................................................................. 30
1.6 Planificarea şi periodizarea antrenamentului sportiv..................................... 31

2
 1.6.1 Însemnătatea planificării antrenamentului sportiv.................................... 31
1.6.2 Cerinţele planificării antrenamentului......................................................... 32
1.6.3 Documente de planificare şi evidenţă în cadrul antrenamentului
sportiv.................................................................................................................................. 33
1.7 Locul fotbalului în activitatea elevilor şi particularităţile organizării
echipelor deelevi............................................................................................................ 38
1.7.1 Organizarea şi formarea echipelor de elevi............................................ 39
1.7.2 Particularităţile selecţionării elevilor.......................................................... 39
1.7.3 Sistemul competiţional şcolar.................................................................... 42
1.8 Particularităţile de creştere şi dezvoltare fizică ale copiilor în etapa
pubertară .......................................................................................................................... 43
1.9 Bazele fiziologice şi biochimice ale eforturilor aerobe şi
anaerobe............................................................................................................................ 45
1.9.1 Modificările fiziologice determinate de antrenament şi jocul de fotbal 45
1.9.1.1 Solicitarea sistemului nervos şi a analizatorilor..................................... 46
1.9.1.2 Modificările circulaţiei determinate de efortul specific la fotbal........... 47
1.9.1.3 Modificările respiraţiei la jucătorii de fotbal............................................ 48
1.9.1.4Alte modificări funcţionale importante determinate de antrenamentul
şi jocul de fotbal................................................................................................................. 49

CAPITOLUL II
IPOTEZĂ, SCOP ŞI SARCINI
2.1 Ipoteza lucrării……………………………………………………………………... 50
2.2 Motivarea lucrării………………………………………………………………….. 50
2.3 Scopul şi sarcinile lucrării………………………………………………………. 51
2.4 Metode de cercetare utilizate…………………………………………………… 52

3
 CAPITOLUL III
ORGANIZAREA CERCETĂRII 55

3.1 Perioada, subiecţii şi locul desfăşurării cercetării…………………………..

3.2 Probe şi norme de control……………………………………………………….. 56
3.3 Mijloace utilizate în cadrul experimentului…………………………………… 58
3.3.1 Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei……………………………………... 58
3.3.2 Exerciţii pentru dezvoltarea îndemânării………………………………. 59
3.3.3 Exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei………………………………… 60
3.3.4 Exerciţii pentru dezvoltarea forţei………………………………………. 61
3.4 Prezentarea rezultatelor obţinute……………………………………………… 64
3.4.1 Prezentarea rezultatelor a testelor iniţiale……………………………... 64
3.4.2 Prezentarea rezultatelor a testelor finale………………………………. 65
3.5 Prezentarea rezultatelor comparative obţinute de subiecţii celor două
grupe la testarea iniţială şi finală…………………………………………………… 66
3.6 Prelucrarea şi interpretarea rezultatelor……………………………………… 68
3.7 Analiza comparativă a rezultatelor pe fiecare probă……………………….. 70
3.7.1 Analiza comparativă la proba, alergarea de rezistenţă – 1000 m…... 70
3.7.2 Analiza comparativă la proba, alergarea de viteză cu start de jos -
50 m……………………………………………………………………………………… 71
3.7.3 Analiza comparativă la proba de forţă…………………………………. 72
3.7.4Analizacomparativăarezultatelormediilacelecinciprobe,cu
valorile medii din Sistemului Naţional Şcolar de Evaluare la clasele VII-VIII ……. 76
3.8 Reprezentări grafice a valorilor obţinute……………………………………… 77

Concluzii şi recomandări……………………………………………… 81

Bibliografie……………………………………………………………… 84

4
 CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICO-ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

Gradul de actualitate altemei

În procesul antrenamentului sportiv, pregătirea fizică trebuie să fie orientată
în funcţie de particularităţile ramurii de sport, în cazul nostru fotbalul şi
particularităţile individuale ale sportivului. Importanţa ei este mai mare la grupele
de începători, unde îi revine rolul de asigura o dezvoltare fizică generală
corespunzătoare, urmărind în acelaşi timp îmbunătăţirea activităţii marilor
funcţiuni. Îmbunătăţirea continuă a pregătirii fizice creează la sportivi posibilitatea
însuşirii în condiţii optime a tehnicii şi tacticii sportive. Lipsurile în pregătirea fizică
generală duce la apariţia greşelilor în procesul de însuşire a noilor procedee
tehnice şi executareaacestora.

În jocul de fotbal, mai ales cel practicat de copii, jucătorul care intră în
posesia mingii are tendinţa de a coordona jocul indiferent de postul pe care îl
ocupă în teren. Acesta trebuie să posede mijloace tehnico-tactice specifice jocului
de fotbal, iar pentru a fi eficiente aceste mijloace, sportivul şcolar trebuie să aibă
dezvoltate calităţile motrice - viteză, îndemânare, rezistenţă şi forţă, deci o
pregătire fizică generală foarte bună.

Datorită permanentelor schimbări în ceea ce priveşte sistemul de joc,

dinamica jocului şi cerinţele tot mai ample pe fiecare post, se impune o pregătire
fizică eficientă a tuturor copiilor componenţi ai echipei reprezentative pentru a
putea face faţă concursurilor sportive şi condiţiilor de joc, pe tot parcursul
calendarului competiţional, al anului şcolar.

Pentru a fi un bun sportiv pe tot parcursul anilor petrecuţi în şcoală şi

implicit la echipa reprezentativă de fotbal a şcolii, trebuie să ai un nivel optim de
pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică şi psihică. Una dintre aceste forme de
pregătire şi anume pregătirea fizică, ocupă cel mai important loc în realizarea
instruirii sportivului şcolar. O componentă a pregătirii fizice este pregătire fizică
generală care constituie suportul pe care se poate continua şi dezvoltarea
celorlalte forme de pregătire şi de aceea se poate considera că, a fost, este şi vafi

5
 prioritară în devenirea unui bun jucător de fotbal în echipa reprezentativă a şcolii şi
implicit în viitor în devenirea unui fotbalist profesionist.

Pregătirea fizicăgenerală
Pregătirea fizică are drept scop întărirea organelor şi sistemelor, creşterea
potenţialului funcţional al acestora, dezvoltarea calităţilor motrice. Pregătirea fizică
are două componente: pregătire fizică generală şi pregătire fizică specială.
Pregătirea fizică generală se referă, în principal, la dezvoltarea calităţilor
motrice şi perfecţionarea marilor funcţiuni ale organismului. Ea constituie suportul
pe care se poate continua perfecţionarea celorlalţi factori ai antrenamentului
sportiv.
În cadrul pregătirii fizice generale sportivul capătă o dezvoltare fizică
multilaterală, caracterizată pritr-un înalt nivel al vitezei, îndemânării, rezistenţei şi
forţei, precum şi a capacităţii de lucru a tuturor organelor şi sistemelor prin
armonia funcţiilor acestora. Sub influenţa pregătirii fizice generale se
îmbunătăţeşte starea de sănatate a oricărui sportiv. Cu cât este mai sănătos
sportivul şi capacitatea de lucru a organismului creşte, cu atât mai bine suportă
efoturile intense de la antrenamente, se adaptează cât mai repede cerinţelor
acestora şi atinge un nivel ridicat în dezvoltarea calităţilormotrice.
Pregătirea fizică generală are o mare importanţă şi pentru educarea
calităţilor morale şi de voinţă, deoarece efectuarea a unui număr mare de exerciţii
este legată de învingerea diferitelor greutăţi, pentru crearea unor stabilităţi
psihologice şi menţinerea îndelungată a formei sportive.

Principala sarcină a pregătirii fizice generale a oricărui sportiv, indiferent de

ramura sportivă practicată este de a acumula o înaltă capacitate de lucru a
întregului organism.

Pregătirea fizică generală se realizează cu ajutorul exerciţiilor de dezvoltare

generală la aparate, fără şi cu obiecte, precum şi cu ajutorul practicării altor ramuri
sportive. Un rol important în pregătirea fizică generală îl au exerciţiile complete,
care impun tuturor organelor şi sistemelor să lucreze activ. Pe lângă aceste
mijloace sunt necesare şi exerciţii cu acţiune limitată, cu ajutorul cărora se
dezvoltă, se consolidează şi se perfecţionează diferitele părţi ale organismului,
obţinându-se efectul însumat al pregătirii fizice generale. Este foarte important ca

6
prin mijlocirea pregătirii fizice generale să se întărească părţile slabe ale
organismului, să se mărească posibilităţile funcţionale ale organelor şi sistemelor
deficitare.

Exerciţiile de pregătire fizică generală, prin finalitate, orientare şi efectul lor

pot fi împărţite în două grupe:

 cu influenţăindirectă;

 cu influenţădirectă.

Exerciţiile cu acţiune indirectă sunt pentru a ridica capacitatea de lucru a

organelor şi sistemelor organismului şi să asigure armonia funcţiilor acestora. De
obicei aceste exerciţii contribuie indirect la creşterea gradului de antrenament prin
întărirea sistemului cardiovascular, respirator, creşterea metabolismului al
organismului, contribuie la suportarea unor eforturi mari în ramura de sport aleasă,
la grăbirea procesului de refacere după aceste eforturi sau la evitarea oboselii în
timpul încălzirii. Un asemenea efect se obţine cu ajutorul exerciţiilor pentru
dezvoltarea forţei, îndemânării, vitezei generale, exerciţii care îl ajută pe sportiv să
devină mai apt pentru antrenamentulspecial.

Exerciţiile cu acţiune directă urmăresc nemijlocit creşterea pregătirii fizice în

ramura de sport aleasă. Cu ajutorul lor se întăresc organele şi sistemele, se
măresc posibilităţile funcţionale, se dezvoltă calităţile motrice în raport cu cerinţele
fundamentului general comun pentru ramura de sport aleasă, în cazul nostru fiind
vorba de jocul de fotbal. Exerciţiile fizice cu acţiune directă trebuie să fie
asemănătoare, în ceea ce priveşte coordonarea şi caracterul lor, cu mişcările şi
acţiunile din ramura de sport aleasă. În prima etapă a perioadei pregătitoare a
antrenamentului astfel de exerciţii se execută cu o intensitate mai mică decât în
etapa a doua, dar se disting printr-o durată mai mare. Ele trebuie repetate de
multe ori pentru a obţine o îmbunătăţire considerabilă a activităţii unuia sau altui
organ, sistem, a diferetelor grupemusculare.

În concluzie, se înţelege că exerciţiile pregătitoare cu acţiune directă şi

indirectă rezolvă sarcina dezvoltării fizice generale. Tocmai de aceea sistemul
acestor exerciţii este numit pregătire fizică generală şi este aproximativ acelaşi
pentru toţi tinerii, indiferent de ramura de sport. În ceea ce-i priveşte pe sportivii de

7
 performanţă pregătire fizică generală este specifică şi se construieşte ţinându-se
seama de particularităţile individuale ale sportivilor şi de specificul ramurii de sport.
Exerciţiile de pregătire fizică generală trebuie alese şi executate în aşa fel încât să
corespundă cât mai mult acestor particularităţi, acestui specific. (N. Ozolin, 1972).

La întocmirea programelor de pregătire fizică trebuie să se ţină seama de

anumite indicaţii şi principii. Sarcinile enumerate în cadrul programului sunt în
marea majoritate comune tuturor sportivilor. În legătură cu particularităţile
individuale ale elevilor importanţa acestor sarcini diferă. În primul rând atenţia va
îndreptată spre întărirea funcţiilor deficitare, spre fortificarea punctelor slabe în
pregătirea sportivului, spre corectarea ţinutei şi a defectelor de conformaţie.
Exerciţiile indicate în programul de pregătire fizică generală sunt incluse în mare
parte şi în lecţiile de educaţie fizică, lecţiile opţionale de ansamblu sportiv, iar
altele se execută în cadrul lecţiilor suplimentare din timpul liber. (Mitra G., Mogoş
A. 1980)

Printr-o pregătire fizică generală corespunzătoare se creează la sportiv

baza însuşirii de noi deprinderi motrice şi se dezvoltă calităţilefizice.

Principalele forme de manifestare ale calităţilormotrice

Cunoaşterea formelor de manifestare a calităţilor motrice de bază şi

combinate, a ponderilor, este esenţială pentru obţinerea de performanţe. Prin
mijloacele de antrenament se urmăreşte folosirea cu precădere a acestor forme,
care sunt mai eficiente şi de care sportivul are nevoie la un moment dat.

Forme de manifestare alevitezei

Viteza este capacitatea organismului uman de a executa acte sau acţiuni

motrice, cu întregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia într-un timp
cât mai scurt, cu rapiditate maximă.

Viteza prezintă şase aspecte sub care se manifestă:

1) Viteza de reacţie sau timpul latent al reacţiei motrice, se referă la rapiditatea cu

care organismul răspunde la semnale, la iuţeala cu care sesizează şi recepţioneză
semnalele şi la durata necesară angajării în acţiune.(N. G. Ozolin, C.Florescu).

8
Reacţiile motrice sunt de două feluri:

 Simple - care constau în răspunsuri (însuşite, exersate) la excitanţi

cunoscuţi, dar care aparspontan;

 Complexe – care implică elaborarea răspunsurilor, în sensul alegerii,

combinării sau corectării acestora, acţiunea de răspuns nu a fost exersată
în prealabil în aceeaşi relaţie cu semnalul, răspunsurile fiind în funcţie de
acţiunile partenerilor sau adversarilor, condiţiile deîntrecere.

2) Viteza de execuţie este capacitatea de a efectua un act motric sau o acţiune

motrică, dar şi mai multe asemenea acte sau acţiuni motrice singulare. (Florescu
C., 1969). Se măsoară prin timpul care trece de la începerea execuţiei şi până la
terminareaacesteia.

3) Viteza de repetiţie, constă în capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o

unitate de timp prestabilită. Ea este condiţionată de tempoul şi ritmulmişcării.

4) Viteza de deplasare care este o formă a vitezei de repetiţie concretizându-seîn

următoarele două forme:

 parcurgerea unui spaţiu prestabilitcontratimp;

 parcurgerea într-un timp prestabilit a uneidistanţe.

5) Vitezauniformăşineuniformă,semanifestăpefondulaltorformede
manifestare mai ales a vitezei de repetiţie şi de deplasare.

6) Viteza în ritmul altor calităţi motrice concretizându-se în următoareleforme:

 viteză în regim de forţă numită şidetentă;

 viteză în regim deîndemânare;

 viteză în regim derezistenţă.

Forme de manifestare ale îndemânării

Îndemânarea presupune execuţia acţiunilor motrice specifice în mod

raţional, economic, relaxat şi permite însuşirea rapidă a mişcărilor complexe

9
bazate pe coordonare neuromusculară, orientare în spaţiu şi precizie. Ea se
manifestă prin:

1) Îndemânare generală, care este necesară efectuării tuturor actelor şi acţiunilor

motrice de cătreoameni.

2) Îndemânarespecifică,careestecaracteristicăşinecesarăcelorcarepractică
ramuri sau probe sportive.

3) Îndemânare în regimul altor calităţimotrice:

 îndemânare în regim deforţă;

 îndemânare în regim de viteză;

 îndemânare în regim de rezistenţă.

Forme de manifestare alerezistenţei

Rezistenţa se defineşte ca fiind capacitatea organismului de a efectua

eforturi cu intensitate medie sau mare, o perioadă relativ lungă de timp şi de a
face faţă, fără apariţia stării deoboseală.

Gradul de dezvoltare al rezistenţei se reflectă în capacitatea

funcţională a aparatului cardiovascular şi respirator, în metabolism, în rezistenţa
sistemului nervos şi în coordonarea dintre celelalte sisteme şi organe. Calitatea
rezistenţei este influenţată de gradul de coordonare al mişcărilor, de capacitatea
psihică a sportivului şi de solicitarea raţională a funcţiilor tuturororganelor.

Prin antrenament sistematic se poate mări capacitatea de rezistenţă la

oboseală, ca urmare a capacităţii organismului de a-şi îmbunătăţi posibilităţile de
folosire raţională a rezervelor energetice şi a posibilităţilor de refacere, ajungâd să-
şi ridice indicii funcţionali la un nivel superior.

Pentru ca excitanţii care acţionează asupra organismului să aibă

urmări favorabile asupra dezvoltării rezistenţei, este necesar să fie modificaţi,
mărindu-se pe măsură ce organismul se adaptează la diferite trepte deefort.

10
 Rezistenţa prezintă două forme principale de manifestare şi anume:

1) Rezistenţa generală - este capacitatea organismului de a efectua acte şi acţiuni

motrice timp îndelungat, cu eficienţă şi fără apariţia stării de oboseală, angrenâdu-
se în efort 70% din grupele musculare şi solicitându-se mult sistemul nervos
central, cardio-vascular şi celrespirator.

2) Rezistenţa specifică – reprezentată de capacitatea de a depune eforturi fizice

cu eficienţă şi fără apariţia stării de oboseală pe care le implică ramurile şi probele
sportive.

În jocul de fotbal se întâlnesc mai multe forme de manifestare ale rezistenţei şi

anume:

 rezistenţa de lungă durată - este necesară pentru obţinerea unui randament

constant bun de lungă durată, în care efortul are o durată de peste 8
minute. Efortul se desfăşoară în condiţii aerobe, în care sistemul cardio-
vascular şi respirator lucrează la un volum mare, cu intensitate relativmică.

 rezistenţa de durată medie - este caracterizată printr-un efort ce nu

depăşeşte 8 minute şi care se desfăşoară pe fond aerob, dar şi cu apariţia
proceselor anaerobe spre ultima parte aefortului.

 rezistenţa de durată scurtă - este necesară la un efort anaerob, care se

desfăşoară pe o perioadă cuprinsă între 45 secunde şi 2minute.

În combinaţie cu alte calităţi motrice rezistenţa se poate manifesta:

 rezistenţa în regim deforţă;

 rezistenţa în regim deviteză.

Aceste din urmă forme de manifestare sunt foarte importante în dezvoltarea

capacităţii de efort specific jocului de fotbal.

Forme de manifestare aleforţei

Forţa se defineşte ca fiind capacitatea organismului uman de a învinge o

rezistenţă internă sau externă prin intermediul contracţieimusculare.

11
 Formele de manifestare ale forţei sunt:

 forţa generală atunci când în efort participă principalele grupemusculare;

 forţa specifică atunci când în efort participă una sau mai multegrupe
musculare;

 forţastaticăatuncicândînefortnusemodificădimensiunilefibrelor
musculare angajate în efort;

 forţa dinamică atunci când se modifică dimensiunile fibrelormusculare

angajate în efort;

 forţamixtăatuncicândseproducatâtcontracţiistaticecâtşicontracţii
dinamice;

 forţa absolută;

 forţa relativă;

 forţa în regim de viteză, de îndemânare, de rezistenţă. (Cârstea G.,2000).

Priorităţi metodice privind realizarea pregătiriifizice

În legătura cu importanţa pregătirii fizice ca factor al antrenamentului

jucătorilor de fotbal, au existat şi există diferite păreri, dintre care două sunt mai
des întâlnite.

Unii specialişti consideră că pregătirea fizică ca factor determinant pentru

toate probele jocului, ponderea pregătirii echipei şi a fiecărui jucător axându-se pe
pregătirea fizică cu toate detaliile ei. Alţii consideră că pregătirea fizică se poate
rezolva în acelaşi timp cu pregătirea celorlaţi factori - tehnico-tactici – ai jocului de
fotbal.

Primii greşesc, deoarece prin mărirea ponderii pregătirii fizice scade

valoarea tehnico-tactică, jocul căpătând aspectul unei lupte acerbe pentru victorie,
jucătorii devenind atleţi, luptători, dar nu fotbalişti. În cel de-al doilea caz jucătorii şi
mai ales echipa nu vor reuşi să obţină rezultate superioare, deoarece în lipsa unei
pregătiri fizice corespunzătoare nu vor putea face faţă cerinţelor fotbalului modern,
care cere eforturi intense de scurtă durată, la intervale de timp variabile.

12
 Există şi o a treia categorie de specialişti care consideră pregătirea fizică o
parte componentă a procesului de instruire, o condiţie esenţială indispensabilă
jocului de fotbal, care nu poate fi înlocuită cu nici o tehnică sau tactică. Pregătirea
fizică poate deveni factor determinant în antrenamentul fotbaliştilor numai
temporar, aspect pe care lucrarea de faţă încearcă să îl studieze abordând
perioada de pregătire fizică generală.

Principii ale antrenamentului sportiv lacopii

Lucrările principale pe baza cărora se organizează pregătirea sportivă a copiilor

sunt subordonate regulilor generale ale procesului de învăţare, principiilor şi
regulilor didactice: principiul concordanţei cu cerinţele activităţii practice, principiul
participării la pregătire în mod conştient şi activ, principiul intuiţiei, principiul
sistematizării şi continuităţii în pregătire, principiul accesibilităţii şi principiul
însuşiriitemeinice.

Antrenamentul sportiv ca proces instructiv-educativ, orientat spre

perfecţionarea maximă a aptitudinilor copiilor pentru practicarea diferitelor ramuri
de sport a fundamentat şi unele principii proprii care călăuzesc activitatea de
instruire a profesorilor şi antrenorilor.

Dintre principiile care au o aplicativitate mai mare în procesul de pregătire a

copiilor avem:

1. Principiul asigurării continuităţii înpregătire

Continuitatea pregătirii, completată cu asigurarea unui volum corespunzător de

antrenament, reprezintă în prezent un principiu care codiţionează în cea mai mare
măsură obţinerea unor rezultate deosebite în pregătirea copiilor pentru sportul de
performanţă. Pregătirea sportivilor trebuie să aibă un caracter continuu, deoarece
nerespectarea acestui principiu duce inevitabil la pierderea acumulărilor pe toate
planurile, fizic, tehnic, tactic. În urma întreruperilor, deprinderile îşi pierd din fineţe,
din precizie, se produce o scădere a capacităţii funcţionale şi a valorii unor calităţi
motrice.

În pregătirea sportivă a copiilor, continuitatea este adesea întreruptă de teze,

examene, vacanţe, care, alăturându-se numărului redus deantrenamente

13
efectuate săptămânal, determină în mare măsură ineficacitatea muncii în acest
domeniu. Organizarea raţională a activităţii elevilor care au aderat la pregătirea
sportivă de performanţă, prin îmbinarea acesteia cu cea profesională, prin
folosirea la maximum, în primul rând, a timpului liber al elevului pot asigura
continuitatea necesară.

2. Creşterea progresivă a eforturilor şi tendinţa lor spre valorimaximale

Pe seama modificărilor de adaptare survenite în organism şi dirijate fiziologic, se

folosesc în pregătirea copiilor sportivi eforturi optime şi eforturi denumite până la
refuz. Volumul şi intensitatea sunt principalii parametri în cadrul carora se
realizează creşterea continuă a efortului, dozând proporţiile în raport cu caracterul
solicitărilor specifice probei sau ramurei de sport. Combinarea şi proporţionalitatea
volumului cu intensitatea în diferite etape ale pregătirii, stabilită de modificările de
adaptare, obţinute şi de îndeplinirea obiectivelor planificate determină dinamica şi
caracterul ascendent al gradării efortului.

Folosirea eforturilor maximale în mod raţional nu are influenţe negative asupra

dezvoltării normale a copiilor, favorizând şi condiţionând în acelaşi timp obţinerea
unor rezultate valoroase la vârste mici.

3. Principiul realizării instruirii copiilor şi juniorilor în raport de specificul

fiecărei ramuri de sport

Acest principiu exprimă necesitatea corelării eficienţei mijloacelor celor ce se

folosesc în pregătirea copiilor şi juniorilor cu specificul fiecărei ramuri de sport, cu
orientarea metodică a acestora. Principiul are valabilitate în activitatea tuturor
ramurilor de sport cu o aplicabilitate diferită de la o ramură de sport la alta şi este
de mare actualitate deoarece înlătură definitiv subordonările unilaterale
manifestate în pregătirea copiilor, unor aşa-zise principii universalvalabile.

4. Principiul standardizării şi individualizăriipregătirii

Elaborarea unor modele standardizate, care urmăresc valorificarea cât mai

deplină a cuceririlor tehnice şi tactice obţinute în diferite ramuri sportive, anticipând
şi tendinţele de continuă perfecţionare acestora, constituie o necesitate obiectivă
pentru optimizarea procesului de antrenament alcopiilor.

14
Concomitent cu această preocupare se impune şi cunoaşterea temeinică a
posibilităţilor şi particularităţilor elevilor, condiţie de bază pentru realizarea unei
eficienţe maxime în procesul de instruire. În funcţie de aceste particularităţi se
selectează mijloacele, se stabilesc proporţiile efortului, se hotărăsc accentuările pe
diferite laturi ale pregătirii, se realizează programul individualizat al sportivului în
sensul conţinutului pregătirii şi al metodelor de lucru utilizate, al stabilirii
obiectivelor de performanţă menite să valorifice posibilităţilesportivilor.

5. Principiul integrării şi diferenţierii obiectivelorinstructiv-educative

Perfecţionarea acţiunilor motrice, indiferent de structura lor, urmăreşte permanent

integrarea şi subordonarea lor, întregului. Spre exemplu: acţiunile tehnico-tactice
se integrează şi subordonează concepţiei de joc; perfecţionarea procedeelor
tehnice se subordonează tacticii de joc. Se urmăreşte şi îmbunătăţirea calitativă,
pe planuri specifice, a fiecărui element component al ansamblului: integrarea în
concepţia de joc, dar şi specializarea pe posturi, în raport cu cerinţele acestora şi
de particularităţile individuale; săritura în lungime, dar şi perfecţionarea cu
precădere a elanului sau a desprinderii.

În contextul unităţii celor două tendinţe ale principiului se procedează, în prezent,

la elaborarea unor metode ale procesului de instruire cât mai raţionale, grupând
elementele componente ale pregătirii fizice, tehnice şi tactice ale unei ramuri de
sport într-o structură logică, care scoate în evidenţă, odată cu rolul lor în
ansamblul general al acţiunilor motrice specifice ramurii respective şi raportul de
ordonare firească al acestora în cadrulansamblului.

6. Stabilitatea şi variabilitatea priceperilor şi deprinderilor din structura

acţiunilormotrice

Modificările care apar în condiţiile interne şi externe, multitudinea de situaţii care

apar în timpul în timpul pregătirii şi al competiţiilor fac imposibilă repetarea identică
a acţiunilor motrice. Stabilitatea structurii acestora şi a influenţelor scontate prin
numărul de repetări şi efortul planificat în procesul de instruire se pot obţine numai
prin rectificări care să contracareze efectele factorilor perturbanţi. (Mitra G., Mogoş
A. 1980).

15
 În procesul de elaborare a deprinderilor motrice este necesar să se asigure
un caracter cât mai stabil condiţiilor de repetare. Practica evidenţiază însă şi
necesitatea schimbării continue a acestora, cu scopul de a obţine pe de o parte
stabilitatea influenţelor planificate, iar pe de altă parte măiestria sportivă care
presupune, iniţiativă, independenţă, posibilităţi multiple de adaptare, de corectare
a exerciţiilor, ceea ce contribuie la creşterea gradului de stabilitate a
randamentuluisportivului.

Priorităţi metodice privind dezvoltarea calităţilormotrice

Anterior am prezentat formele de manifestare ale calităţilor motrice, iar în

continuare vom prezenta cum se lucrează practic pentru dezvoltarea acestora.

Priorităţi metodice privind dezvoltarea vitezei. Viteza sub toate aspectele ei,
este necesară elevului care face parte din echipa reprezentativă a şcolii, pentru a
se deplasa, a executa şi acţiona mai rapid decât adversarul.

În cadrul nivelului gimnazial se prevede dezvoltarea vitezei sub toate

formele ei de manifestare în majoritatea acţiunilor motrice. În metodologia
dezvoltării acestei calităţi motrice, trebuie cunoscute mecanismele interne cu rol
de reglator. Pentru aceasta este nevoie să se stabilească o relaţie optimă între
intensitatea şi volumul efortului de viteză. De asemenea, depăşirea barierei de
viteză, relaxarea şi crearea rezervei de viteză constituie reguli principale ale
metodologiei de lucru.

Antrenamentul pentru viteză presupune respectarea principiilor fiziologice.

Este vorba de încălzirea organismului care trebuie făcută până când se atinge o
stare de excitabilitate optimă, pulsul ajungând la 120-130 pulsaţii/minut. Apoi se
lucrează pentru viteză până la posibilităţile maxime ale jucătorului, pulsul ajungând
sau chiar depăşind valoarea de 160 pulsaţii/minut. Pauza dintre repetări trebuie să
asigure revenirea organismului.

Antrenamentul pentru viteză mai presupune şi stabilirea pentru fiecare

jucător categoria de viteză şi relaţia dintre aceasta şi celelate forme ale vitezei cu
ajutorul probelor de control. Se stabilesc apoi mijloacele şi metodele de lucru
trecându-se la executarea practică a exerciţiilor. O atenţie deosebită se va acorda
mijloacelor care dezvoltă viteza în regimul celorlalate calităţi motrice.

16
Priorităţi metodice privind dezvoltarea îndemânării. Fiind o calitate complexă
prezentă în toate exerciţiile, deprinderile motrice, procedee tehnice şi tactice,
îndemânarea nu are metode, procedee şi exerciţii speciale proprii la fel ca
celelalte calităţi motrice. Orice exerciţiu, indiferent de gradul lui de complexitate,
orice procedeu metodic utilizat pentru exersare sau pentru administrarea efortului
constituie sisteme de acţionare pentru dezvoltarea îndemânării. Pentru
dezvoltarea îndemânării condiţia de bază o constituie învăţarea cât mai multor
acţiuni motrice şi complicarea continuă a acestora. Ea se poate dezvolta în orice
moment al antrenamentului, dar cu precădere atunci când se învaţă acţiunile
motrice şi aplicării acestora în condiţii variate şi verificării gradului de stăpânire a
priceperilor şi deprinderilor motrice. Parametrul efortului în cadrul căreia se
perfecţionează îndemânarea, este complexitatea, exerciţiile învăţâdu-se uşor şi
rapid.

Principalele mijloace ale pregătirii fizice care exercită influenţe pozitive

asupra îndemânării sunt jocurile sportive. Condiţiile în care se aplică procedeele
tehnico-tactice în cadrul jocului de fotbal, sunt mereu noi, neprevăzute şi impun
sesizarea situaţiei, alegerea soluţiei optime, corectarea execuţiei şi modificarea
planului şi a intenţiilor iniţiale. Sincronizarea propriilor acţiuni cu ale partenerilor de
echipă, dependent de acţiunile şi intenţiile adversarului şi de condiţiile intervenite
în desfăşurarea jocului de fotbal, solicită un grad ridicat decoordonare.

În concluzie, îndemânarea este o calitate complexă care poate fi dezvoltată

în principal de la vârste mici. Ea este evidenţiată de priceperile şi deprinderile
motrice şi de celelate calităţi motrice.

Priorităţi metodice privind dezvoltarea rezistenţei. În jocul de fotbal pentru a

putea face faţă cerinţelor, sarcinilor de joc, jucătorii trebuie să aibă un nivel ridicat
al rezistenţei generale şi specifice. Întreg arsenalul metodelor şi mijloacelor
utilizate trebuie să urmărească pregătirea organismului pentru a face faţă în timpul
jocului, la efort de diferiteintensităţi.

Principiul de bază pentru dezvoltarea rezistenţei este lucrul pe fond de

oboseală, alegerea celor mai bune metode şi mijloace rămânând la latitudinea
celui ce pregăteşte echipa defotbal.

17
Priorităţi metodice privind dezvoltarea forţei. Pentru dezvoltarea forţei trebuie
să avem în vedere următoarele:

 se stabilesc grupele musculare pe care vrem să le dezvoltăm pentru fiecare

jucător în parte în funcţie de tipulconstituţional;

 se stabilesc pentru toate grupele musculare exerciţii specifice pentru

dezvoltarea forţei;

 se stabilesc caracteristicileefortului:

 încărcătura faţă de greutateaproprie;

 ritmul de execuţie;

 deplasarea greutăţii cu care se lucrează faţă de poziţia

de bază acorpului;

 numărul de repetări şiserii;

 pauzele şi durataacestora.

Metode de dezvoltare ale calităţilormotrice

Metode pentru dezvoltareavitezei

Perioada cea mai favorabilă pentru dezvoltarea vitezei, în mod deosebit a

vitezei de reacţie, este cuprinsă între 6-18 ani, la vârstă mică existând cele mai
mari posibilităţi, deoarece procesele psihice fundamentale nu sunt stabilizate, iar
analizatorii, îşi pot perfecţiona funcţiile de bază şi mai ales cele legate de
activitatea motrică.

Astfel pentru dezvoltarea vitezei căile utilizate sunt grupate diferit, în raport
cu specializarea sportivului, predominând cele specifice atletismului.

Şi denumirea acestor metode diferă, N. Ozolin, 1972 în ,,Metodica

antrenamentului sportiv,, grupează aceste metode astfel:

1) Metoda exerciţiului din mers care reprezintă parcurgerea rapidă a unei

distanţe după un elanprealabil.

18
 2) Metoda alternativă care constă în alternarea intensităţii, creşterea vitezei,
menţinerea ei şi scăderea intensităţii unde se creează condiţiile pentru
educarea capacităţii de a dezvolta viteza maximă acţionânddegajat.

3) Metoda handicapului (egalizatoare) care asigură condiţiile egale de

întrecere între concurenţi cu posibilităţi diferite, sporind astfel posibilităţile
de întrecere cu adversari mai numeroşi şinecunoscuţi.

4) Metoda ştafetelor şi jocurilor, educă viteza pe un fond emoţional favorabil,

fără a solicita încordărideosebite.

5) Metoda întrecerilor oficiale şi de antrenament, constituie una din

principalele căi pentru dezvoltarea vitezei, solicitând elevului manifestarea
posibilităţilor pe linia vitezei în condiţii de întrecerereale.

6) Metoda repetării care constă în repetarea exerciţiilor pentru dezvoltarea

vitezei, cu intensitate apropiată de maximă, maximă şi peste ceamaximă.

Centrul de cercetări ştiinţifice al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi

Sport, grupează metodele pentru dezvoltarea vitezei, dependent de formele de
manifestare a vitezei, după cumurmează:

1) Metode pentru dezvoltarea vitezei de reacţie undeavem:

- metodarepetărilor;

- metoda fracţională care constă în abordarea analitică şi în condiţii uşurate a

repetării acţiunii motrice, prin influenţarea analitică a fiecărui factor de care
depinde manifestarea vitezei maxime din cadrul acţiuniirespective;

- metoda senzorială care se bazează pe dezvoltarea capacităţii de percepere a

intervalelor implicate în reacţiile de răspuns, pe compararea permanentă a
senzaţiilor proprii cu rezultate concrete, pe apreciere cât mai obiectivă a timpului
realizat.

2) Metode pentru dezvoltarea vitezei deexecuţie

- metodarepetărilor;

- metodafracţională;

19
 - metodaintegralăundeserepetăintegralacţiuneaîncondiţiiconcretede
aplicare.

3) Metode pentru dezvoltarea vitezei derepetiţie

- metodaalternativă;

- metodarepetărilor.

Căile şi exerciţiile utilizate pentru dezvoltarea vitezei trebuie să răspundă

următoarelor cerinţe:

 săasigureîntimpulexecuţieisolicitareavitezei,laindicimari,chiar
maximi;

 structura mişcărilor simple şi complexe să fie astfel consolidată încât

să-i permită elevului să-şi orienteze preocuparea şi efortul pentru
obţinerea unei execuţii cu vitezămaximă;

 exerciţiul durează atâta timp cât se poate menţine viteza deexecuţie;

 efortul este repetat atât timp cât viteza nu scade din cauzaoboselii;

 repetareaefortuluicuvitezămaximăconstituiecaleadebazăpentru
educarea vitezei;

 la fiecare reluare a efortului destinat perfecţionării vitezei, tendinţa

trebuie să fie depăşirea performanţeianterioare.

Metode pentru dezvoltareaîndemânării

În toate situaţiile în care elevului, sportivului începător sau avansat i se

solicită să utilizeze în condiţii de aplicare concretă, priceperile şi deprinderile
motrice cunoscute în cadrul unor jocuri sportive, ştafete, întreceri, va fi influenţată
favorabil şi îndemânarea. În consecinţă căile şi mijloacele destinate dezvoltării
îndemânării se împart în două grupe principale:

1. Prima grupă în care intră toate sistemele de acţionare, utilizate în procesul

instructiv-educativ, în legătură cu învăţarea priceperilor şi deprinderilor motrice
elementare,celecarevizeazăcunoaştereacaracteristicilorfundamentaleale

20
mişcării şi încadrarea mişcării în timp şi în spaţiu, utilitar aplicative, deprinderilor
din cadrul acţiunilor de front şi formaţii, deprinderilor de bază, deprinderilor
specifice diferitelor ramuri şi probesportive.

2. A doua grupă în care sunt incluse activităţile destinate perfecţionării capacităţii

de a aplica cunoştinţele, priceperile şi deprinderile motrice organizate sub forma
jocurilor sportive bilaterale, jocurilor de mişcare, ştafetelor, activităţilor
competiţionale organizate în baza calendarelorsportive.

Prima grupă de metode asigură creşterea bagajului motric, factor de bază

care condiţionează valoarea îndemânării, asigură perfecţionarea analizatorilor şi
reglărilor funcţionale implicate în procesul de coordonare, perfecţionare a
percepţiilor şi reprezentărilor motrice.

A doua grupă de metode asigură perfecţionarea îndemânării în contul

educării capacităţii de generalizare şi aplicare, educării posibilităţilor de adaptare a
priceperilor şi deprinderilor însuşite în condiţii de lucru schimbate. Această din
urmă cale este cea mai eficientă influenţând în mod complex îndemânarea.

Sistemele de acţionare pentru dezvoltarea îndemânării prin metode şi mijloace

specifice acestei grupe sunt multiple din care amintim:

 jocurile de mişcare, jocurile pregătitoare, ştafetele şi parcursurile aplicative,

acestea constituind la nivelul şcolii cele mai potrivite şi valoroase sisteme
de acţionare, în mod deosebit la nivelul claselorI-VIII;

Prin intermediul acestor activităţi elevul este solicitat să dovedească că

poate valorifica rezultatele obţinute în activitatea destinată însuşirii priceperilor şi
deprinderilor motrice, utilizândule în condiţii cât mai concrete în cadrul cărora
acestea au valoare de întrebuinţare.

Jocurile, ştafetele şi parcursurile aplicative efectuate în condiţii de întrecere,

perfecţionează la indici superiori îndemânarea.

 probele tehnice specifice ramurilorsportive;

La fel ca la sistemul de acţionare anterior şi acesta sub formă de întrecere, crează

premisele pentru ca îndemânarea să fie exersată la indici superiori. Emoţiile

21
 întrecerii, dorinţa de obţine rezultate cât mai bune la efectuarea probei, schimbă
apreciabil condiţiile de repetare a procedeelor utilizate, solicitând elevilor unele
intervenţii de adaptare sau unele corectări ale mişcărilor.

 jocurile sportivebilaterale.

Numeroşi specialişti în domeniul sporturilor de performanţă (Ozolin, Harre,

Florescu), indică printre principalele mijloace ale pregătirii fizice, care exercită
numeroase influenţe pozitive asupra dezvoltării îndemânării. Condiţiile în care se
aplică procedeele tehnico-tactice în cadrul jocurilor sportive sunt mereu noi,
neprevăzute şi impun sesizarea situaţiei, alegerea soluţiei, corectarea din mers a
execuţiei, modificarea planului şi a intenţiilor iniţiale.

Sincronizarea propriilor acţiuni cu ale partenerilor de echipă dependent de

acţiunile şi intenţiile adversarului şi de condiţiile intervenite în desfăşurarea jocului,
solicită un grad superior de coordonare.

Metode pentru dezvoltarearezistenţei

Practica antrenamentului sportiv ne arată un număr mare de metode şi

procedee pentru dezvoltarea rezistenţei. În procesul dezvoltării, perfecţionării
acestei calităţi motrice se folosesc, în general, metode care predomină eforturile
bazate pe contracţii musculare izotonice, izometrice şi intermediare. Raportând
aceste metode şi procedee la specificul activităţii şcolare, pot fi adaptabile şi
posibile de aplicat următoarele:

a) Metode bazate pe variaţiavolumului:

♦ Metoda eforturilor uniforme care este specifică dezvoltării

rezistenţei generale, a capacităţii de efort aerob. Metoda se caracterizează prin
uniformitatea intensităţii efortului, prin continuitatea şi durataacestuia.

Elementul unic de progresie îl constituie creşterea duratei - timpului de execuţie,

distanţei, numărului de repetări – efortului cu menţinerea uniformităţii intensităţii.
Ca metodologie de planificare, la început se stabileşte volumul efortului, exprimat
în distanţă, durată sau număr de repetări. În cazul aplicării acestei metode,
volumul este stabilit ca cerinţă minimă, pentru fiecare clasă, pe distanţa şi timpul
prevăzuteînSistemulNaţionalŞcolardeEvaluareşiapreciereagraduluide

22
pregătire fizică şi sportivă a elevilor, cu valorile minime, în raport cu pregătirea
elevilor şi cele maxime, care pot fi atinse la sfârşitul etapei de pregătire. După
părerea specialiştilor această metodă este uşor de aplicat în activitatea sportivă
şcolară, obţinându-se rezultate foarte bune.

♦ Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea

rezistenţei generale, a capacităţii aerobe. Ea constă în repetarea relativ standard
al aceluiaşi efort, parcurgerea repetată a unei anumite distanţe cu aceeaşi viteză
de deplasare.

b) Metode bazate pe variaţiaintensităţii:

♦ Metoda eforturilor variabile se bazează pe modificarea vitezei şi

parcurgere a anumitor distanţe în cadrul alergărilor de durată. Se foloseşte o
gamă largă de intensităţi în cadrul aceleeaşi lecţii de antrenament sportiv, fapt
care determină solicitări variate ale funcţiilor organismului şi are ca urmare o
adaptare multilaterală la eforturi.

În cadrul lecţiilor de antrenament sportiv, metoda este folosită, în principal sub

forma alergărilor de durată cu precădere pe teren variat, cu modificarea repetată a
intensităţii de lucru. Variaţia intensităţii efortului se poate realiza fie folosind
acţiunile factorilor externi – profilul terenului, condiţiile atmosferice – fie pe cea a
factorilor volitivi, necesari în schimbarea repetată intensităţii efortului.

♦ Metoda eforturilor progresive bazată în exclusivitate pe variaţia

intensităţii efortului, mai exact pe variaţia în sens progresiv a acesteia şi se referă
la repetarea succesivă a unor eforturi a căror intensitate creştemereu.

c) Metode bazate pe variaţia volumului şiintensităţii:

♦ Metoda antrenamentului pe intervale sau fracţionat constituie o

metodă de bază pentru dezvoltarea rezistenţei şi reprezintă o metodă de
dezvotare a capacităţii de efort aerob, a posibilităţii aparatului cardiovascular de a
transporta o cantitate cât mai mare de oxigen. (G. Mitra, A. Mogoş,1980).

23
Metode pentru dezvoltareaforţei

Metodologia dezvoltării forţei este foarte bogată şi bine pusă la punct,

dispunând de numeroase metode care pot fi utilizate în funcţie de scopul urmărit şi
mai ales de forma de manifestare a forţei căreia i se adresează. Dintre acestea
amintim:

♦ Metoda eforturilor maximale şi supramaximale care se

bazează pe folosirea intensităţilor, care oscilează între 100-120% din posibilităţile
maxime ale sportivului din ziua respectivă. De specificat că numărul repetărilor
aplicat este minimum ca şi al seriilor de altfel. Exerciţiile efectuate care egalează şi
depăşesc posibilităţile limite ale sportivului, urmăresc perfecţionarea activităţii
neuromusculare şi implicit a capacităţii deridicare.

♦ Metoda eforturilor mari se aplică în scopul solicitării

componentelor nervoase prin excitaţii maxime şi totodată pentru hipertrofia fibrelor
musculare, ceea ce are drept consecinţă mărirea secţiunii fiziologice a muşchiului.
În felul acesta se asigură prezenţa simultană a celor două condiţii esenţiale în
procesul de creştere a indicilor deforţă.

♦ Metoda eforturilor mijlocii care utilizează încărcături medii,

dozate diferit în funcţie de ramurasportivă.

♦ Metoda eforturilor de tip exploziv (power-training) se aplică în

scopul dezvoltării forţei în regim de viteză şi prevede intensităţi cuprinse între 75-
95% din posibilităţi. Această metodă utilizează trei grupe principale deexerciţii:

 exerciţii cu greutăţi, în special procedeele clasice dinhaltere;

 exerciţii cu mingi medicinale;

 exerciţiiacrobatice.

♦ Metoda lucrului în circuit se bazeză pe efectuarea de către

sportiv a unui număr relativ mare de exerciţii, care se constituie în adevărate staţii,
cu o intensitate cuprinsă între 30-60%. Valoarea intensităţii se măreşte treptat, în
funcţie de progreseleobţinute.

24
 ♦ Metoda efoturilor segmentare presupune prelucrarea
analitică a grupelor musculare interesate în vederea creşterii masei musculare şi
implicit a forţei în regim derezistenţă.

♦ Metoda eforturilor până la refuz urmăreşte creşterea masei

musculare şi întărirea fibrelor musculare, paralel cu antrenarea componentelor
indispensabile creşterii indicilor forţei în regim derezistenţă.

♦ Metoda eforturilor izometrice, spre deosebire de toate

celelalte metode care sunt izotonice, această metodă constituie o altă cale de
dezvoltare a capacităţii sportivului de a utiliza încărcături maxime acţionând
asupra unor grupe musculare în diferite poziţii, prin împingere, apăsare, presiune
împotriva unei rezistenţe mobile, fără a le modificadimensiunea.

Metode folosite în antrenamentelefizice

Metodele de antrenament sunt instrumente cu care antrenorii pot măsura

cu mare precizie activitatea din antrenamente, plecâdu-se de la principiul
modelării antrenamentului la condiţiile joculuioficial.

Pentru a uşura munca noastră a profesorilor de educaţie fizică şi sport, a

antrenorilor în alegerea metodelor şi mai ales în combinarea lor pentru diferite
lecţii de antrenament, perioade de pregătire, sarcini ale pregătirii individuale sau
colective - metodele de antrenament având rolul să simplifice munca de
organizare a pregătirii - vom prezenta succint aspecte ale fiecărei metode în parte
pe care fiecare profesor, antrenor trebuie să le amplifice sau simplifice, adaptâdu-
le situaţional echipei şi jucătorilorsăi.

Metoda antrenamentului peintervale

Dintre toate metodele de antrenament cea cu intervale se potriveşte cel mai

mult pregătirii şi jocului de fotbal. Această metodă are o largă răspândire, întrucât
se bazează pe principiul divizării efortului pe intervale cu perioade planificate de
odihnă şi efort. Intervalele de odihnă nu sunt folosite pentru refacere completă,
sistându-se atunci când frecvenţa pulsului ajunge la 120-130 pulsaţii/minut (stadiul
intermediar de revenire), moment în care acţionează efortul următor. În cadrul
acestei metode se utilizează de regulă, viteze mari de execuţie. Factorii de

25
 progres constau în creşterea vitezei de execuţie şi/sau reducerea duratei pauzelor
impuse în adaptarea sportivului la efort.

Această metodă prezintă câteva variante şi anume:

 metodacuintervalescurtecudurataefortuluicuprinsăîntre15
secunde şi sau 2 minute;

 metoda cu intervale medii, în care durata efortului se încadrează

între 2 şi 8 minute;

 metodacuintervalelungi,cuoduratăaefortuluipânăîn15minute.
(Alexe N., 2002).

Ca efecte pozitive ale antrenamentului cu intervale se pot menţiona:

 permite profesorilor, antrenorilor să adopte un program mai precis,

mai ştiinţific pentru dezvoltarea cu precădere a rezistenţei, indiferent
de mijloacelefolosite;

 înlătură plictiseala determinată de acţiuni motrice de durată, elevii

fiind activi în determinarea frecvenţei cardiace, în adaptarea duratei
şi intensităţii efortului la cerinţeprecise;

 se poate folosi pe orice teren, nesolicitând amenajărispeciale;

 îmbunătăţeşte vizibil şi destul de repede funcţia cardiovasculară,

favorizând o sporire a capacităţii de refacere a organismului după
efort;

 dezvoltă şi rezistenţa psihică împotriva oboselii şi măreşte puterea

de concentrare, voinţa.

Metoda antrenamentului încircuit

Se adresează tuturor factorilor de antrenament sau calităţilor fizice ale

jucătorilor de fotbal. Principiul de bază este cunoscut şi realizat de majoritatea
antrenorilor cu mare exactitate el fiind cel al alternării efotului grupelor musculare.
(Stănculescu V.,1982).

26
 Scopul antrenamentului în circuit, stabilit iniţial Adamson şi Morgan, a fost
acela de a determina dezvoltarea în mod sistematic şi progresiv, a calităţilor
motrice acestea “constituind baza unei pregătiri (condiţii) fizice generale
corespunzătoare”. Ei urmăreau:

 creşterea forţei generale (a puteriimusculare);

 creşterea rezistenţei musculare;

 creşterea rezistenţei cardio-vasculare.

Pentru dezvoltarea forţei, apreciam că antrenamentul în circuit se poate

folosi cu rezultate foarte bune, în vederea creşterii valorii acestei calităţi motrice,
acesta fiind conceput, ca un caz bine determinat în contextul numeroaselor
variante pentru care se foloseşte un asemenea procedeu.

În condiţiile care acţionază cu precădere pentru dezvoltarea forţei generale sau a

celei speciale, deosebim următoarele variante ale antrenamentului în circuit.

După numărul de exerciţii care compun circuitul avem:

 circuit scurt compus din 4-5exerciţii;

 circuit mediu compus din 6-8exerciţii;

 circuit lung compus de 9-12exerciţii.

După felul exerciţiilor şi gradul de solicitare:

 circuit uşor, format din exerciţii în care utilizează numai greutatea

propriului corp sau obiecte uşoare, reprezentând 10-20% din
posibilităţilemaxime;

 circuit mediu, format din exerciţii executate cu greutăţi,reprezentând

30-40% din posibilităţile maxime;

 circuit greu, conţinând exerciţii executate cu încărcături de pste 50%

din posibilităţilemaxime.

27
 După formele de lucru:

 circuit dedurată;

 circuit cu intervale care poate fi: ►circuitintensiv;

► circuit extensiv;

► circuit cu repetări. (Mitra G.,

Mogoş A.,1980).

Metoda antrenamentului cu învingerea greutăţiiproprii

În cadrul acestei metode trebuie folosit o serie de combinaţii de exerciţii

care să ajute jucătorul să se controleze în fiecare dintre mişcările sale. Acest gen
de antrenament pentru învingerea greutăţii proprii este specific calităţilor
jucătorilor, poziţiilor pe care joacă în teren, distanţelor de alergare pe care le
acoperă în mod normal şi realizează ceea ce noi numim astăzi o individualizare a
pregătirii şi perfecţionăriifizice.

Modelarea pregătirii se face în funcţie de dezvoltarea fizică, pregătirea

fizică, calităţile fizice, psihice şi native, de postul pe care-l are în echipă, de echipa
în care joacă, de priceperea antrenorului care reuşeşte să realizeze acest pas
înaintea de pregătirea jucătorilor şi a echipei, a jocului echipei. Această metodă ne
ajută să realizăm o dozare şi o modelare reală aefortului.

Metoda antrenamentului sub presiune

Metoda constă în crearea unor situaţii de joc în care jucătorii trebuie supuşi,
anumite perioade de timp, presiunii unui efort specific mare, care are ca efect:

 mai întâi, antrenează inima jucătorilor în condiţii de efort pentru viteză şi

rezistenţă;

 apoi realizează condiţia tehnică grea de concurs pe care puţine metode sau
exerciţii o potface;

 însfârşit,apariţiafactoruluitacticesteomărturieautilităţiideosebitea
acestei metode modern de antrenament în fotbal.

28
 Metoda antrenamentului sub presiune este una dintre cele mai concrete şi mai
bune metode de dirijare a efortului specific jocului de fotbal.

Metoda antrenamentului prin jocuri sportive

Prin efectele fiziologice, psihologice şi mai ales metodice, jocurile sportive

asemănătoare jocului de fotbal, dau cele mai multe efecte pozitive pregătirii
jucătorilor şi echipelor reprezentative. Folosirea acestor jocuri nespecifice, mai
ales în pregătirea fizică generală, alternativ cu pregătirea specifică, realizează
compensarea efortului specific cu cel nespecific, (dar cu teme specific fotbalului),
ceea ce nu poate realiza nici un alt mijloc sau metodă deantrenament.

Variantele de jocuri sportive aplicate în acest antrenament ar putea fi jocul

de baschet, jocul de handbal, jocul de tenis cu piciorul, jocul de volei. Toate aceste
variante de jocuri sportive se pot folosi în formarea lor “clasice”: handbal, baschet,
tenis cu piciorul, volei cu capul sau mixate cu jocul de fotbal. După un gol sau coş
(handbal sau baschet) se joacă fotbal. După alt gol la fotbal, se trece la baschet
sau handbal, alternându-se jocurile sportive mari cu fotbalul, cu efecte pe care le
considerăm de mare valoare pentru antrenamentul modern.

Metoda de antrenament„footing”

Este una dintre cele mai importante metode de antrenament deoarece

realizează „endurance”-ul, rezistenţa inimii jucătorilor de fotbal (rezistenţa inimii
jucătorilor = volumul în activitatea îndelungată).

În cadrul antrenamentului fotbaliştilor metoda „footing” are un rol deosebit,

deoarece realizează:

 pentru copii, antrenamentul de mărire a volumului inimii, de mare

importanţă pentru viitorul mareperformer;

 pentru juniori, menţinerea echilibrului dintre dezvoltarea volumului inimii şi a

forţei de împingere a sângelui în corp, două aspecte fundamentale ale
antrenamentului funcţional atât de necesar marilorperformanţe;

29
  pentru seniori, mijloc important pentru refacere şi recuperare, pentru
activitatea de oxigenare şi eliminare a rezidurilor din organismul jucătorilor
după activităţile specifice jocului defotbal.

Referitor la copiii sportivi de vârstă şcolară nivel gimnazial, ei aleargă serii

de 500, 800, 1000 m, în incinta stadionului sau unde se poate asigura terenul,
schimbându-se locurile de antrenament specific. Ritmurile de alergare sunt
individuale sau pe grupe de calităţi apropiate. Intensitatea este realizată prin
echilibrul dintre ritmul de alergare - efortul depus şi recuperare - procesele intime
biochimice ale menţinerii stării de stadystate.

Această metodă se foloseşte înainte şi după competiţiile oficiale şi ori de

câte ori profesorul, antrenorul consideră, că echipa sau jucătorii au nevoie de
refacere şi recuperare prin activitate nespecifică.

Metoda de antrenament„fartlek”

Pentru strategia metodică a antrenorului de fotbal modern, metoda

antrenamentului fartlek reprezintă metoda intermediară între cea cu interval şi
footing, adică:

 dacă antrenamentul cu interval urmăreşte antrenarea forţei inimii (pentru a

dezvolta forţa de împingere a sângelui în corp) mai ales în condiţiile
antrenamentului anaerob şi mixt, metoda antrenamentului footing se referă
la antrenarea volumului inimii, la capacitatea ei de a lucra un timp
îndelungat (aerob), metoda fartlek este combinarea acestor douămetode.

Fartlekul se foloseşte în cadrul ciclului săptămânal, într-un moment care să

creeze menţinerea pregătirii (între antrenamentele cu interval şi footing) înainte şi
după jocurile oficiale, realizâdu-se de fapt un reglaj al pregătirii psiho-fizice a
jucătorilor de fotbal de toate categoriile şi vârstele. (Stănculescu V., 1982).

În concluzie el se bazează pe parcurgerea anumitor distanţe (perioade de

timp), stabilite în general de sportivi. Alternarea tempourilor de alergare se face
după o schemă prestabilită sau aleasă de sportivi, mai cu seamă în funcţie de
starea terenului, de gradul de pregătire, de momentul aplicării acesteia în raport cu
graficul formei sportive. De obicei, alergarea se desfăşoară în pădure, valoarea

30
 tempourilor depinzând atât de variaţia traseului, cât şi de intensităţile impuse de
etapa de antrenament.

Planificarea şi periodizarea antrenamentuluisportiv

Antrenamentul şi pregătirea jucătorului de fotbal este un proces de lungă

durată, desfăşurat pe parcursul a mai multor ani, conducerea sa eficientă
neputându-se realiza decât pe bazele prevederii ştiinţifice al ansamblurilor de
obiective, decizii şi mijloace.

Însemnătatea planificării antrenamentului sportiv

Prin planificarea antrenamentului sportiv se înţelege prevederea ştiinţifică a

creşterii indicilor de pregătire a sportivilor, în concordanţă cu obiectivele de
instruire şi de performanţă, stabilite a fi obţinute la anumite intervale detimp.

Activitatea de planificare se referă la elaborarea planurilor de pregătire a

sportivilor pentru diferite perioade de timp. Ele sunt elaborate de antrenori, iar prin
elementele lor de conţinut caută să asigure creşterea indicilor de instruire a
sportivilor pe o linie continuă ascendentă. Cuprinzând cele mai eficiente căi şi
mijloace de realizare a obiectivelor de instruire şi de performanţă, planurile de
pregătire asigură continuitatea şi în acelaşi timp ritmicitatea desfăşurării procesului
instructiv-educativ.

La baza alcătuirii planurilor de pregătire este necesar să stea cunoaşterea

aprofundată a posibilităţilor de afirmare a sportivilor şi concomitent cu aceasta
asigurarea condiţiilor tehnico-materiale şi organizatorice în care nu numai că
urmează să se desfăşoare instruirea, dar să şi corespundă îndeplinirii obiectivelor
de randament planificate a fi obţinute în activitatea ce urmează. Numai pe baza
cunoaşterii multilaterale a capacităţilor de progres a sportivilor şi a condiţiilor
necesare pregătirii acestora se pot stabili obiective reale, pe de o parte şi căi,
mijloace şi forme de de instruire pe de altă parte.

Elaborate în aceste condiţii, conţinutul planurilor de pregătire poate avea un

caracter concret şi eficient.

31
 Cerinţele planificăriiantrenamentului

Elaborând planurile de pregătire, antrenorii respectă un sistem de cerinţe

generale ale planificării, care prin unitatea lor orientează gândirea metodică a
cadrelor de specialitate în concordanţă cu normele generale ce stau la baza
procesului de planificare.

Din cadrul acestui sistem fac parte următoarele cerinţe valabile inclusiv
pentru pregătirea copiilor sportivi:

 îmbinarea planurilor de perspectivă cu celecurente;

 stabilirea verigii principale ainstruirii;

 îndeplinirea ritmică a obiectivelor precizate în planurile depregătire;

 activitatea creatoare a antrenorilor şisportivilor;

 controlul îndepliniriiplanurilor.

Înţelese ca o unitate funcţională, în care fiecare parte se completează

reciproc, cerinţele planificării călăuzesc întreaga activitate metodică a profesorilor
şi antrenorilor.

Îmbinarea planurilor de perspectivă cu cele curente implică o sincronizare

judicioasă şi permanentă a conţinutului activităţii prezente, cu obiectivele ţintite
pentru a fi realizate într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Interpretarea
eşalonării instruirii în acest mod are o bază logică, deoarece deprinderile tehnice,
indicii vitezei, îndemânării, rezistenţei şi forţei, ai gândirii tactice, nu se obţin
spontan, ci în urma folosirii unui anumit grup de stimulenţi (exerciţii, cunoştinţe)
capabili să dezvolte capacităţile organismului într-o direcţie sau alta. Ca urmare,
lecţiile curente, ciclul săptămânal, planul pe o anumită etapă şi chiar cel anual nu
constituie scopuri în sine, entităţi rupte de cerinţele viitorului mai ales la copiii la
care pregătirea fizică, acţiunile tehnico-tactice se programează pentru o perioadă
îndelungată, de la uşor la greu, de la parte la întreg, de la simplu la complex.

32
 Documentedeplanificareşievidenţăîncadrulantrenamentului
sportiv

1. Planul de perspectivă se realizează de regulă pe o perioadă de 2 sau

4 ani şi cuprinde următoareleelemente:

Concluziile asupra activităţii anterioare cu sublinierea principalelor laturi

ale pregătirii asupra cărora se va acţiona, iar dacă acest plan se realizează pentru
sportivi sau echipe cu care s-a mai lucrat se menţionează şi calităţile deficitare ale
acestora, elementele de tehnică şi tactică asupra cărora se va insista în pregătire.

Obiectivele de performanţă se precizează indicii randamentului sportiv

concretizat prin locul vizat de echipă în clasamentele unor competiţii importante.
Aceste obiective pot fi intermediare care se planifică pe parcurs şi finale, la
sfârşitul perioadei celor 4ani.

Obiectivele de instruire ele fiind identificate cu cele ale procesului de

învăţământ care se referă la îmbunătăţirea pregătirii fizice, tehnice, tactice,
teoretice.

Probele şi normele de control prevăzute a fi realizate pe fiecare

componentă a antrenamentului sportiv.

Calendarul competiţional unde se indică principalele competiţii la care vor

participa sportivii sau echipele.

2. Planul anual cuprinde aproximativ aceleaşi elemente de conţinut ca şi

cel de perspectivă, raportate la perioada unui an de pregătire. În cazul planului
anual conţinutul pregătirii este mult mai detaliat şi concret precizat, deoarece este
cunoscut calendarul sportiv, etapele de pregătire, condiţiiletehnico-administrative.

Planul anual cuprinde următoarele elemente:

Obiectivele anuale de instruire care se elaborează după o analiză

amănunţită a activităţii desfăşurate în anul anterior, evidenţiind pe componente ale
antrenamentului, atât aspectele pozitive în vederea menţinerii lor cât şi cele
negative în vederea constatării deficienţelor ce vor deveni obiective de instruire.

Obiectivele anuale de pregătire vor cuprinde:

33
  caracteristicile generale ale antrenamentuluiechipei;

 caracteristicile legăturilor dintre compartimente, concepţia de joc şi

pregătire pentru atac şiapărare;

 rolul principal al unui jucător sau grup de jucători în organizarea şi

desfăşurarea jocului.

Calendarul competiţional se realizează de către M.E.N şi şcoală pe anul

în curs şi cuprinde datele şi locul desfăşurării etapelor locale, judeţene, zonale şi
naţionale cât şi concursurile, parteneriatele desfăşurate între şcoli.

Perioadele de pregătire. Principiul general al programării

antrenamentului este constituit din periodizare, adică divizarea în perioade a
programului anual. În acest sens se deosebesc 3 perioade:

 perioada pregătitoare;

 perioada competiţională;

 perioada detranziţie.

Perioada pregătitoare. În această perioadă antrenamentul are o însemnătate

deosebită, întrucât creează fundamentul general şi special pentru pregătirea în
perioada competiţională. Un antrenament prealabil insuficient nu poate fi
compensat sau înlocuit nici de cea mai încordată pregătire specială.

În perioada pregătitoare se rezolvă următoarele sarcini de bază:

 Obţinerea şi îmbunătăţirea pregătirii fizice generale;

 Educarea vitezei, forţei şi a altor calităţi motrice în funcţie de ramura

sportivă aleasă;

 Îmbunătăţirea calităţilor morale şi devoinţă;

 Însuşirea tehnicii şi perfecţionareaei;

 Familiarizarea cu elementeletacticii;

 Ridicarea nivelului cunoştinţelor în domeniul teoriei şi metodicii sportului, al

igienei şiautocontrolului.

34
Perioada pregătitoare se împarte la rândul ei în două etape:

1) Prima etapă de pregătire generală în care se urmăreşte dobândirea

şi consolidarea pregătirii fizice generale. Totodată se lucează tehnica
dar numai în măsura în care nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice
permite acestlucru.

2) A doua etapă de pregătire specială care vizează dobândirea şi

consolidarea pregătirii speciale, îmbunătăţirea tehnicii şi rezolvarea
unor sarcini care asigură construirea fundamentuluispecial.

Efortul de antrenament creşte treptat de-a lungul perioadei pregătitoare,

atingând perioada maximă puţin înainte de sfârşitul ei.

În perioada pregătitoare nu trebuie să se prevadă concursuri importante

care să necesite o pregătire specială. Din când în când, este necesar ca sportivul
să participe la concursuri obişnuite, cu scopul de a-şi menţine pregătirea psihică, a
acumula experienţă, a-şi controla şi aprecia posibilităţile. Sunt utile concursurile cu
exerciţii de pregătire fizică generală şi specială.

Perioada competiţonală. În această perioadă se urmăreşte obţinerea unor

performanţe superioare. Pe baza pregătirii fizice generale şi speciale, psihologice
crescute se efectuează antrenamentul special care ocupă locul principal în
pregătirea sportivului.

Sarcinile de bază ale antrenamentului în această perioadă sunt:

 creşterea continuă a nivelului de dezvoltare fizică şi a calităţilor morale şi de

voinţă;

 perfecţionarea şi consolidarea tehniciisportive;

 însuşireatacticiişidobândireaexperienţeiînceeacepriveşteparticiparea
la concursuri;

 menţinerea pregătirii fizice generale şi a fundamentului special lanivelul

atins;

 creşterea nivelului pregătiriiteoretice.

35
Perioada competiţională se împarte în două etape:

1) Prima etapă, competiţională timpurie, este necesară pentru ca tot ce s-a

obţinut în perioada pregătitoare să se folosească, să se consolideze şi să
se aplice în condiţii de concurs. Antrenamentul orientat spre menţinerea
pregătirii fizice generale şi a fundamentului special se menţine
neschimbat în această primaetapă.

2) A doua etapă, cea a concursurilor principale, în care antrenamentul se

alcătuieşte astfel încât să-i aducă pe sportivi într-o stare de pregătire
optimă, care să le permită să obţină rezultate bune la competiţiile la care
se participă.

Perioada de tranziţie sau de încheiere. Această perioadă prezintă o

însemnătate foarte mare şi iată de ce lecţiile desfăşurate cu regularitate, timp de
mai multe luni, folosind exerciţii fizice mai mult sau mai puţin uniforme,
concursurile şi orientarea permanentă a voinţei către creşterea gradului de
antrenament şi îmbunătăţirea rezultatelor sportive, provoacă spre sfârşitul
perioadei competiţionale, o anumită oboseală. (N. G. Ozolin, 1972). Scopul
acestei perioade este de a-l ajuta pe sportiv ca, înaintea începerii lecţiilor, într-un
nou ciclu mare, să fie pe deplin odihnit, sănătos, menţinându-şi nivelul de
dezvoltare a calităţilor motrice şi a deprinderilortehnice.

3. Lecţia de antrenament. Principala formă organizatorică a procesului de

antrenament pentru toate categoriile de sportivi este lecţia de grup sau lecţia
individuală. Rolul principal trebuie să-l aibă lecţiile în grup, lucru valabil şi pentru
sportivii consacraţi, pentru a se rezolva mai organizat şi în conformitate cu scopul
propus sarcinile educaţiei şiinstruirii.

Durata lecţiei este legată de particularităţile ramurii de sport, de nivelul

pregătirii elevilor şi de felul cum se simt. În principiu cu cât antrenamentul este mai
intensiv cu atât durata se scurtează.

În cadrul lecţiilor precum şi în timpul exersării independente trebuie să se

respecte câteva reguli de bază şi anume:

 intrarea treptată înefort;

36
  lucrul de bază unde intră curbaefortului;

 scăderea intensităţii.

Lecţiile de antrenament de bază se alcătuiesc după o structură general

adoptată. Lecţia poate fi alcătuită din patru părţi-introductivă, pregătitoare, de bază
sau fundamentală şi de încheiere-sau din trei părţi-încălzirea, partea de bază şi
cea de încheiere. În funcţie de sarcinile şi conţinutul lecţiei, de perioada
antrenamentului, dar mai ales de gradul de pregătire al sportivilor se foloseşte
prima sau a doua variantă. Între cele două variante nu există o diferenţă
principială.

Partea introductivă are ca sarcină organizarea elevilor: alinierea grupului,

explicarea sarcinilor şi conţinutul lecţiei. O însemnătate organizatorică şi
disciplinară o au exerciţiile de front care se includ în această parte.

Partea pregătitoare în care se desfăşoară încălzirea generală, pregătirea în

vederea efortului, îmbunătăţirea elasticităţii muşchilor, a mobilităţii articulaţiilor, a
priceperii de a-şi coordona mişcările. Orientarea principală a exerciţiilor
începătorilor cum este cazul şi elevilor din echipa reprezentativă a şcolii, este
pregătirea fizică generală, iar la cei avansaţi este pregătirea fizică generală şi
specială.

Partea pregătitoare ocupă în cadrul lecţiei locul cel mai mare în perioada
pregătitoare şi locul cel mai mic în perioada competiţională. În mod concret ea
este determinată de particularităţile ramurii de sport şi de gradul de pregătire al
sportivilor.

Partea fundamentală. Principalele sarcini ale acestei părţi a lecţiei constau

în ridicarea nivelului pregătirii fizice multilaterale şi speciale, în învăţarea tehnicii şi
tacticii, educarea calităţilor morale şi de voinţă, a vitezei, îndemânării, rezistenţei,
şi forţei, încărcarea cu cunoştinţe speciale, formarea deprinderilor şi priceperilor,
de executarea independentă a sarcinilor, a orientării în condiţiinoi.

Conţinutul părţii fundamentale depinde de ramura de sport, de gradul de

pregătire a elevilor, de vârsta acestora şi de perioada de antrenament.

37
 Partea de încheiere în care scăderea intensităţii efortului este o cerinţă
obiectivă realizată prin exerciţii cu intensităţi moderate şi slabe. În această parte
se subliniază şi părţile pozitive ale activităţii copiilor, fiind scoase în evidenţă şi
deficienţele ce le manifestă încă unii jucători şi astfel, cu un bilanţ al lecţiei,
încheiat mobilizator, se conturează inclusiv măsurile amelioratorii pentru
activitatea viitoare. (I. Şiclovan, 1971, N. G. Ozolin,1972).

Durata lecţiei colective, având ca scop mai ales asigurarea pregătirii fizice
generale, este de obicei de 120 minute la sportivii avansaţi, iar în cazul cercetării
de faţă lecţia de antrenament are o durată de 50 minute. Repartizarea timpului şi
durata ei totală, poate fi şi alta, în funcţie de sarcinile antrenamentului, de nivelul
de pregătire a sportivilor şi de condiţiilemateriale.

Loculfotbaluluiînactivitateaelevilorşiparticularităţileorganizării
echipelor de elevi

Ca urmare a popularităţii de care se bucură şi ca efect al conţinutului său

care favorizează dezvoltarea şi afirmarea multilaterală a personalităţii elevului,
fotbalul exercită o atracţie deosebită asupra elevilor. El este prezent în joaca
zilnică a copiilor - parte integrantă a ansamblului de activităţi ce concură la
folosirea utilă şi recreativă a timpului liber - constituie un mijloc de întărire a
sănătăţii şi de valorificare socială a aptitudinilor sportive ale tinerilor, ca factor care
mijloceşte stabilirea relaţiilor de prietenie de educare a solidarităţii, atât între
componenţii echipelor de fotbal cât şi faţă de instituţia din care facparte.

Pregătirea copiilor pentru sportul de performanţă cunoaşte o mare

dezvoltare în toate ţările angrenate în confruntările sportive internaţionale,
mondiale şi olimpice. Această dezvoltare are la bază un anumit grad de
organizare şi o orientare metodică care diferă din ce în ce mai mult de cea a
seniorilor, înscriindu-se în cadrul unor principii şi metodeproprii.

Concomitent cu unele exagerări şi cu excesele de prudenţă, explicabile

adesea prin necunoaşterea cerinţelor de pregătire a copiilor pentru sportul de
performanţă, s-a acumulat şi o experienţă pozitivă, concretizate în date teoretico-
metodice mai precise, care orientează astăzi procesul de organizare şi instruire.

Dintre cele mai semnificative aspecte menţionăm:

38
Organizarea şi formarea echipelor deelevi

a) Organele de conducere ale activităţii fotbalistice înşcoală

Pornind de la faptul că echipa reprezentativă de fotbal a şcolii gimnaziale

funcţionează în cadrul orelor de activităţi cuprinse în planul cadru al fiecărei unităţi
de învăţământ, de bunul mers al acesteia răspund toţi factorii de conducere a
şcolii, sprijiniţi de comunitatea locală şi de instituţiile pentru educaţie fizică şi sport.
În acelaşi timp, pentru rezolvarea activităţilor în cadrul asociaţiei sportive se
formează un colectiv de conducere aşa-zisul birou al asociaţiei sportive, format din
preşedinte onorific, preşedinte, vicepreşedinte, administrator financiar şi membri
atât din rândul cadrelor didactice ale şcolii cât şi din rândulelevilor.

b) Organizarea activităţii fotbalistice înşcoală

Echipa reprezentativă a şcolii gimnaziale nu constituie un scop în sine,

izolat de organizarea întregii activităţi fotbalistice din şcoala respectivă. Grija
pentru instituirea şi activitatea acesteia trebuie conjugată strâns cu preocuparea
pentru cuprinderea tuturor elevilor dornici să practice fotbalul, fie în scopuri
recreative şi de fortificare a organismului, fie în vederea ridicării măiestriei
sportive. Orientarea activităţii fotbalistice în acest sens are o deosebită
însemnătate, cu atât mai mult cu cât elevii parcurgând o vârstă biologică cu
remarcabile salturi calitative îşi pot proba aptitudinile pentru fotbal în condiţii
diverse. În orice caz, nu poate constitui o lege faptul că cel ce astăzi selecţionat în
lotul echipei reprezentative a şcolii, mâine nu va putea fi întrecut de altul, care, la
un moment dat, părea mai puţindotat.

Preocuparea pentru antrenarea unui număr crescut de elevi în practicarea

fotbalului este impusă şi de faptul că anual, prin absolvirea şcolii mulţi jucători
titulari nu vor mai putea face parte din echipă şi în aceste condiţii instruirea
schimbului de mâine constituie o problemă la fel de însemnată ca şi cea a
pregătirii lotuluipropriu-zis.

Particularităţile selecţionăriielevilor

Selecţionarea componenţilor echipelor reprezentative constituie o problemă

relativ dificilă, deoarece particularităţile morfologice şi funcţionale caracteristice

39
vârstei 12-14 ani, crează unele dificultăţi în depistarea elementelor cu perspectivă
de afirmare. Indicii concreţi ai dezvoltării unor calităţi motrice specifice jocului de
fotbal practicat de seniori, de exemplu forţa şi rezistenţa, la această vârstă sunt
insuficienţi dezvoltaţi. Aceeaşi stare de lucru poate fi semnalată şi la unele
procese psihice ca de exemplu concentrarea îndelungată a atenţiei asupra unui
mare volum de acţiuni, tenacitate în urmărirea scopului, calităţii puţin pregnante la
vârstele de 12-14 ani.

Cu toate acestea, cunoscâdu-se legile creşterii şi dezvoltării organismului şi

pe baza experienţei acumulate, selecţia iniţială poate fi eficientă în majoritatea
cazurilor, dacă se respectă cerinţele şi criteriile obiective.

Astfel, una din cerinţele fundamentale ale selecţionării copiilor constă în

caracterul continuu al acesteia, componenţa unei echipe nu este aceeaşi pentru
totdeauna. Periodic, în echipa reprezentativă pot fi încercaţi şi chiar titularizaţi
jucători noi care îşi confirmă calităţile în campionatul între clase, în concursurile cu
caracter local, lecţiile de educaţie fizică şi sport. Caracterul relativ valabil al
componentelor echipelor de copii nu trebuie să alarmeze profesorii, să considere
că se abat de la normele metodice fundamentale, ci, dimpotrivă trebuie să-l
înţeleagă ca fiind un proces obiectiv necesar.

O altă cerinţă de bază a selecţionării copiilor constă în concordanţa

prezumtivă a evoluţiei dezvotării lor fizice şi psihice cu nivelul solicitărilor implicate
de fotbalul de performanţă, care ar putea fi enumerate ca fiind următoarele:

a) Dezvotareafizică:

 segmentele dezvoltate proporţional, cu indicii crescuţi ai perimetrului toracic

şi ai volumului musculaturii membrelorinferioare;

 mobilitate corespunzătoare în principalele articulaţii ale aparatului locomotor

şi în acelaţi timp supleţemusculară;

 indici crescuţi de adaptabilitate ale sistemelor cardiovascular şi respirator la

eforturi prelungite şi repetate efectuate în tempouri maximale şi
submaximale.

b) Calităţi motrice care se manifestă cu deosebire în următoareledirecţii:

40
  viteză de reacţie, de deplasare, de execuţie, în regim derezistenţă;

 îndemânare în specificul execuţiilor tehnice, în forme variate de alergări,

sărituri şi mai ales în alergările care implică schimbări rapide de direcţie,
ocoliri, opriri,echilibrări;

 rezistenţă la eforturi cu tempouri variabile, la solicitări intensive, la eforturi

cu tempouri uniforme şi în regim deviteză;

 forţa şi anume detenta musculară îndeosebi la lovirea mingii cu piciorul şi la

sărituri, folosirea forţei corporale în lupta cu adversarul şi folosirea forţei
musculaturii membrelor inferioare laopriri-întoarceri.

c) Însuşiripsihice:

 orientarea în spaţiu în raport cu poziţiile acţiunile adversarului şi

coechipierilor, precum şi capacitatea sporită de a sesiza, selecta şi recurge
la cea mai oportună modalitate deacţionare;

 concentrarea atenţiei asupra unui volum mare de acţiuni şi apoi trecerea

rapidă de la o situaţie de joc laalta;

 anticipaţie şi imaginaţie pentru a acţionacreator;

 capacitatea de mobilizare intensivă resurselor fizice şi psihice, mai ales în

execuţiile ce pot avea o eficienţăoptimă;

 independenţă şi responsabilitate crescută în pregătire şi înconcursuri;

 dăruire de sine, în scopul integrării efortului propriu în cel al echipei şi

pentru obţinerea victoriei. (I. Şiclovan,1971).

Sistemul cerinţelor de bază pentru selecţia copiilor este întregit de aprecierea

aprofundată a comportamentului general al acestora în ansamblul vieţii sociale.
Atitudinea faţă de învăţătură, în familie, în relaţia cu colegii, chiar dacă nu are
legături directe cu conţinutul specific al fotbalului, poate constitui premise
însemnate pentru dezvăluirea unor laturi de bază ale personalităţii copiilor, ale
conduitei acestora. Cunoaşterea manifestărilor respective ne-ar ajuta pe noi
profesorii şi antrenorii să acţionăm într-o direcţie sau alta, în scopul sprijinirii

41
evoluţiei corespunzătoare a conduitei lor în societate şi la echipa de fotbal. Paralel
cu cele amintite până aici, îndeosebi la selecţionarea copiilor în cluburile şi şcolile
sportive - la reprezentativele şcolilor gimnaziale acţiunea are un caracter mai
restrâns, profesorii şi antrenorii îşi împart procesul în mai multe faze, fiecărui
corespunzându-i anumite căi şi mijloace.

Sistemul competiţionalşcolar

Activitatea fotbalistică la nivelul şcolilor gimnaziale se desfăşoară, atât în

cadrul unităţilor de învăţământ respective, cât şi în afara acestora, având un
caracter continuu, constituind totodată şi un important mijloc de depistare al
elevilor cu aptitudini specifice practicării jocului de fotbal. În învăţământul
gimnazial, competiţiile fotbalistice se regăsescîn:

 Calendarul privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive,

a festivalurilor şcolare, din cadrul programului national „Sport pentru
toţi, toţi pentru sport” an şcolar 2019- 2020-are ca scop practicarea, în
afara orarului şcolar, a activităţilor de educaţie fizică şi sport de către cât
mai mulți elevi şi cadre didactice, promovarea valorilor sportului ca mijloc
de îmbunătăţire a sănătăţii, a condiţiei psihice şi fizice, dezvoltarea
competenţelor sociale, spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fair-play-
ul – contribuind la dezvoltarea şi împlinireapersonală.

 Planul de activităţi al Asociaţiei Sportive an şcolar 2019-2020, în

care elevii sportivi ai şcolii participă la activităţi organizate de şcoala
proprie, alte şcoli, de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană
pentru Sport şi Tineret, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Tineretului
şiSportului.

 Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, la care participă echipele

reprezentative ale şcolilor şi care se desfăşoară pe faze şi anume: faza pe
şcoală, faza intermunicipală şi intercomunală, faza pe judeţ, faza pe zonă şi
faza naţională.

42
Particularităţile de creştere şi dezvoltare fizică ale copiilor în etapa pubertară

Tipul pregnant de activitate pentru perioada pubertară o reprezintă

instruirea şcolară în condiţiile diversificării motivaţiilor, a dezvoltării personalităţii,
mobilizării aptitudinilor şi a întregului potenţialbio-motric.

Dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor între 12-14 ani care sunt majoritari la
echipa reprezentativă şcolară, prezintă particularităţi evidente, de a căror
respectare depinde nu numai randamentul momentan, ci şi cel viitor. Dintre
particularităţile dezvoltării copiilor la această vârstă care au influenţe directe
asupra programului instruirii, pot fi menţionateurmătoarele:

Din punct de vedere morfologic:

 are loc o creştere rapidă în înălţime acorpului;

 toracele se dezvoltă mai mult în lungime decât în lărgime, fapt care

împiedică satisfacerea în condiţii optime a schimburilor respiratorii, în
eforturile îndelungate;

 structura oaselor se apropie de cea aadultului;

 muşchiifiindlungişisubţirideterminăapariţiarelativrapidăaoboselii,mai
ales în eforturile îndelungate;

 creşterea în lungime a oaselor şi alungirea muşchilor implică evitarea

abuzului de eforturi statice în forţă, deoarece acestea influenţează negativ
procesul de creştere; exerciţiile cursive, cu amplitudine, dinamice, trebuie
să aibăpreponderenţă;

 organele interne adăpostite de bazin au încă o insuficientă stabilitate, ceea

ce va determina folosirea prudentă a exerciţiilor de tracţiune numai cu
ajutorul braţelor, cât şi a exerciţiilor cu sărituri care din şocul aterizării pot
zdruncina organele interne din bazin.

Din punct de vedere funcţional:

43
 volumul inimii creşte rapid, dar vasele sanguine rămân încă înguste, ceea
ce determină ca efortul depus de inimă pentru a împinge sângele în vase
să fie mai mare. Din această cauză apar tulburări ale ritmului cardiac,
oscilaţii ale tensiunii arteriale;

 insuficientairigareacreieruluişiorganelorinterneîntimpulefortuluipoate
provoca stări de ameţeală şi de apariţie relativ rapidă a oboselii;

 centrulcorticalalanalizatoruluimotricîşiîncheiedezvoltareaşicaurmare,
copilul poate să-şi însuşească acţiuni de mişcare complexe;

 învăţarea se face mai uşor, coordonarea este sporită,mişcările

executându-se cu mai multă precizie;

 procesele de excitaţie predomină asupra celor deînhibiţie;

 plămânii sunt mai puţin rezistenţi faţă deinfecţii;

 capacitatea vitală în jurul vârstei de 12 ani este de circa 1900 cm 3, iar la 14

ani de 2600-2800 cm3, ceea ce atrage atenţie asupra posibilităţii relativ
scăzute a copiilor de a face faţă la eforturi îndelungate derezistenţă.

Din punct de vedere psihic:

 sporeşte încrederea în forţele proprii, uneori manifestâdu-se chiar exagerat,

în sensul tendinţei de supraapreciere a capacităţilorproprii;

 trecerea treptată de la gândirea concretă la cea abstractă, la gândirea

raţională, asigură posibilitatea înţelegerii clare a obiectivelor sociale ale
antrenamentului sportiv, a dezvoltării gândirii tactice;

 se manifestă dorinţa de a rezolva dificultăţile ivite în diferiteactivităţi;

 se conturează anumite trăsături ale personalităţii, unele din acestea primind

chiar un caracter definitiv. Ca urmare este necesară intensificarea activităţii
educative, influienţâdu-se în permanenţă trăsăturile pozitive decaracter.

 uneori se trece uşor de la stări de agerime în mişcări la apatie pronunţată.

(I. Şiclovan, 1971).

44
 Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învăţarea majorităţii
deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport precum şi pentru dezvoltarea
calităţilor viteză, coordonare, rezistenţă.

Bazele fiziologice şi biochimice ale eforturilor aerobe şianaerobe

Intensitatea efortului în jocul de fotbal poate fi caracterizată ca variabilă, de

la cea mai mică până la cea submaximală pentru ca apoi jucătorul să beneficieze
de mici pauze care sunt utile pentru refacerea potenţialului biologic consumat.

Jocul de fotbal se bazează pe eforturi de intensitate variabilă şi de tip diferit

(neuromuscular, cardiorespirator şi metabolic) şi reclamă o bună adaptabilitate a
jucătorilor, care trebuie să posede o gamă largă de deprinderi motrice şi
stereotipuri dinamice specifice. Toate calităţile motrice şi nu în ultimul rând
îndemânarea, trebuie să se situeze la un nivel înalt. Solicitarea sistemului nervos
şi neuromuscular este mai intensă faţă de circulaţie şi respiraţie a căror acţiune
beneficiază de pauză în timpul jocului.

Se poate afirma ca din punct de vedere fiziologic, fotbalul reprezintă o

acţiune permanent dinamică de intensitate variabilă, de la cea maximală la cea
submaximală, cât să crească posibilitatea revenirii parţiale a unor indici fiziologici
spre valorile de repaus.

Modificărilefiziologicedeterminatedeantrenamentşijoculde
fotbal

Caracterul şi nivelul modificărilor fiziologice determinate de antrenamentul

de fotbal diferă cantitativ şi uneori calitativ de cele constante în jocurile
competiţionale. Aceste diferenţe se datoresc pe de o parte mijloacelor şi
exerciţiilor variate folosite în antrenament cu efectul lor complex şi multilateral
asupra diferitelor organe, aparate şi sisteme ale organismului, pe de altă parte în
jocurile competiţionale apare un nou element, emoţia sau încordarea nervoasă cu
un efect profund asupra funcţiilor vitale. Modelarea jocului în cadrul
antrenamentului prezintă avantajul de a crea o stare emoţională ridicată, apropiată
de cea de joc şi facilitează însuşirea unor deprinderi motrice dificile în condiţii de
joc sau apropiate de joc. Totuşi această modelare nu poate înlocui antrenamentul
complex, în care pe lângă exersarea elementelor de joc se folosescexerciţii

45
 variate, inclusiv jocul la două porţi, solicitând organismul multilateral şi totodată
diferenţiat, pe segmente conform nivelului de pregătire şi a eventualelor deficienţe
ale fiecărui jucător.

Modificările fiziologice determinate de jocul de fotbal sunt influenţate în

ansamblul lor de unele aspecte generale, comune pentru toată echipa:

 caracterul şi metodicaantrenamentului;
 condiţiilemeteorologice;
 starea terenului atât de joc cât şi deantrenament;
 raportul deforţă.

şi de unele aspecte proprii anumitor jucători:

 starea sănătăţii;
 nivelul pregătirii fizice generale;
 nivelul măiestrieitehnice;
 volumul şi intensitatea efortuluidepus;
 regimul de viaţă.

Efortul depus de fotbalişti în timpul antrenamentului şi competiţiei, ţinând

seama de factorii de mediu şi de particularităţile individuale ale jucătorilor, poate
genera diferenţe apreciabile între nivelul modificărilor fiziologice la diverşi jucători
după aceeaşi lecţie de antrenament sau joc competiţional. Subliniem prin aceasta
necesitatea urmăririi dinamicii acestor modificări precum şi coraborarea lor cu
datele observaţiei medico-pedagogice şi comportamentul general, tehnic şi tactic
al fiecăruijucător.

Solicitarea sistemului nervos şi a analizatorilor

Antrenamentul şi mai ales meciul solicită permanent şi într-un grad înalt

sistemul nervos şi analizatorii. Excitabilitatea crescută a sistemului nervos central
este marcată de intensificarea reflexelor, osteotendinoase, scurtarea cronaxiei
(timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate) neuromusculare, îmbunătăţirea
coordonării, scăderea timpului de reacţie.

Hiperexcitabilitatea sistemului nervos este ilustrată şi de îmbunătăţirea unor

indici fiziologici ai analizatorilor. Creşte semnificativ acuitatea vizuală şi acustică,

46
sensibilitatea electrică a ochiului, scade pragul de fosfenă (reobază optică),
coordonarea şi funcţia de echilibru sunt ameliorate.

Pe parcursul unui antrenament nespecific efectuat fără minge, precum şi

către sfârşitul meciului, explorarea fină a sistemului nervos pune în evidenţă
apariţia oboselii în stadiul ei precoce, atunci când nici sportivul, nici antrenorul nu
sesizează apariţia ei. La sportivii mai puţin pregătiţi, în partea a doua a jocului
hiperexcitabilitatea sistemului nervos este înlocuită treptat cu normo şi apoi
hipoexcitabilitate, spre deosebire de cei bine pregătiţi unde timpul de reacţie
creşte, apare hiporeflexia, reoboza optică creşte şi apoi se înrăutăţeşte
coordonarea mişcărilor, apare tremurul pleoapelor şi al degetelor mâinii. (Demeter
A., 1972).

În concluzie sistemul nervos şi analizatorii în timpul efortului şi mai ales în

timpul competiţiei de fotbal, se află într-o stare de hiperexcitabilitate evidenţiată
prin hiperreflexie, cronoxie şi timpi de reacţie scurţi, coordonare şi echilibru
îmbunătăţite, frecvenţă ridicată a ritmului alfa pe EEG. Dezinteresul şi oboseala
favorizează instalarea hiperexcitabilităţii sistemului nervos marcată de înrăutăţirea
indicilor fiziologici, consemnate în joc sub forma scăderiirandamentului.

Modificările circulaţiei determinate de efortul specific lafotbal

Aparatul circulator este intens solicitat în timpul antrenamentului şi jocului

deoarece cerinţele în privinţa aprovizionării cu O 2 a muşchilor şi altor sisteme
angrenate în efort este mare şi reclamă un transport de gaze şi de substanţe
energetice foarte intens.

Modificările temporare întâlnite la jucătorii de fotbal se referă la:

 frecvenţa cardiacă care este indicile cel mai sensibil la activitatea fizică, iar
legat de un joc de fotbal se evaluează în felul următor: în timpul încălzirii
FC creşte foarte mult, atingând mai ales în prima parte a acesteia valori
mari, 180 pulsaţii pe minut, ca treptat să revină la un regim de 100-120
pulsaţii pe minut; în timpul jocului în funcţie de solicitarea în diverse faze
aceasta variază în aceleaşi limite de 100-120 în funcţie de gradul de
adaptare la efort a sportivului; la sfârşitul jocului frecvenţa este aceeaşi, ca
în decurs de 4-8 ore să revină la valorileiniţiale;

47
  tensiunea arterială unde reprezintă expresia relaţiei între presiunea de
pompare a cordului şi rezistenţa vaselor, ea variind în funcţie de nivelul
anatomic;

 viteza de circulaţie a sângelui care creşte foarte mult, ca urmare a creşterii

eficienţei pompei cardiace, de remarcat creşterea nivelului aortei scăzând
treptat nivelul arteriolelor şi mai ales nivelulcapilarelor;

 modificări de hemodinamică sanguină, sunt reprezentate prin schimbarea

raporturilor proporţionale de irigare între diversele segmente ale corpului;
aceste modificări se realizează printr-o serie de reflexe ce pornesc de la
nivelul endocardului (nervul depresor cardiac Tion-Ludwig şi nervul
depresor sinocarotidian Hering), cât şi printr-un mecanism reflex local de
adaptare (reflexul Loven). (Stănescu N., Tomescu D.,1970).

În concluzie aparatul cardiovascular prezintă modificări acute mari,

determinate de efortul în timpul antrenamentului şi competiţiilor fotbalistice. În
fotbalul modern creşterea pulsului, a tensiunii arteriale sistolitice, a volumului
sistolitic şi a debitului cardiac, precum şi a altor indici hemodinamici şi
electrocardiografici, nu depinde de postul ocupat în echipă, ci de gradul
angajamentului fizic al fiecărui jucător, de volumul şi intensitatea efortului prin care
el participă la acţiunile din cadrul antrenamentului dar şi aljocului.

Modificările respiraţiei la jucătorii defotbal

În antrenamentul şi jocul de fotbal se produc mari variaţii ale ventilaţiei

pulmunare în sensul creşterii până la un debit de peste 70 l/min., sau scăderii
până la apnee, în funcţie de execuţiile tehnico-tactice. Datoria de oxigen
contractată în fazele de efort anaerobe se lichidează parţial în timpul
antrenamentelor, meciurilor, în momentele de repaus. Respiraţia tisulară este
intensificată pe tot parcursul antrenamentului sau jocului, ceea ce printr-un efect
cumulativ produce restructurări morfofuncţionale deosebit de favorabile (sistemul
enzimatic) apropiind capacitatea de efort aerob a fotbaliştilor de cea a atleţilor
fondişti. Nu există însă un paralelism linear între valorile spiroergometrice ridicate
ale unor fotbalişti şi randamentul lor în joc. Valorile spiroergometrice favorabile ne
informează mai mult despre potenţialul biologic al jucătorului, iar eficacitatea înjoc

48
sau antrenament depinde în mare măsură de măiestria tehnico-tactică, datele de
laborator fiind puncte de reper importante pentru alcătuirea planului de pregătire.

Alte modificări funcţionale importante determinate de

antrenamentul şi jocul de fotbal

Aproape nu există organ sau aparat sau sistem al organismului care să nu

fie influenţat de antrenament şi joc. Aici ne rezumăm doar la enumerarea lor
sumară a unora din aceste modificări şi efecte:

 excreţia renală şi cea extrarenală (sudoraţia) - sunt chemate să prevină

acumularea în exces a produşilor metabolismului intermediar intensificat pe
toată durata antrenamentului şi jocului defotbal;

 secreţia hormonală - îmbracă şi ea unele aspecte particulare în timpul

antrenamentelor şi mai ales în jocuri; în condiţiile de stress fizic şi
neuropsihic, hiperexcitabilitatea corticală este susţinută, prelungită, întărită
de hipotalumus, producându-se în exces factorul de înlesnire a secreţiei de
hormon hipofizar andrecorticotrop (ACTH), care la rândul său comandă
sporirea producţiei de hormoni corticosuprarenali (cortizol,cortizon);

 aparatul locomotor - este principalul realizator al acţiunilor tehnico-tactice

din cadrul jocului de fotbal şi ca atare foarte solicitat, în fiecare acţiune,
suferind mari modificări funcţionale imediate; ca efect imediat în timpul
antrenamentului şi competiţiilor creşte excitabilitatea muşchilor, scade
cronaxia musculară, scade perioada latentă de contracţie, creşte tonusul
muscular, se îmbunătăţeşte capacitatea de relaxare a muşchilor. (Demeter
A., 1972).

Concluzia ar fi că antrenamentele şi competiţiile de fotbal solicită intens

sistemul nervos, aparatul cardiovascular, aparatul locomotor al fotbaliştilor care, la
rândul lor produc modificări morfologice şi funcţionale favorabile. Prin modificările
imediate de compensare, fotbaliştii sunt capabili să se adapteze prompt şi cu
eficienţă cerinţelor tot mai exigente ale jocului modern, în timp ce modificările
tardive de antrenament, vizează creşterea potenţialului biologic general al
sportivilor, ridicarea capacităţii de efort şi întărirea sănătăţii.

49
 CAPITOLUL II

IPOTEZĂ, SCOP ŞI SARCINI

Ipoteza lucrării

Presupunem, că dacă vom folosi metodele şi mijloacele specifice pregătirii

fizice generale, adaptate particularităţilor de vârstă şi sex, cât şi bazei sportive
existente la nivelul unităţii de învăţământ, elevii componenţi ai echipei
reprezentative a şcolii ar obţine o îmbunătăţire a capacităţii de efort fizic şi pot
contribui la obţinerea unor rezultate mai bune în competiţiile desfăşurate în cadrul
sistemului competiţional şcolar.

Motivarea lucrării

Plecând de la ideea că, în şcoală şi nu numai, jocul de fotbal este sportul

cel mai atrăgător, care poate îmbina inteligenţa cu forţa, curajul, îndrăzneala şi
eleganţa mişcărilor cu întrecerea dură dar şi plăcută, strângând în jurul său copiii,
de la cea mai fragedă vârstă, care încearcă să-şi imite idolii şi care rămân
bucuroşi că au reuşit să descopere frumuseţile şi beneficiile jocului de fotbal,
practicat într-un cadru organizat şi dirijat de către noi, profesorii despecialitate.

Ca urmare a popularităţii de care se bucură şi ca efect al conţinutului său

care favorizează dezvoltarea şi afirmarea multilaterală a personalităţii elevului
jocul de fotbal exercită o atracţie deosebită asupra elevilor. El este prezent în
joaca zilnică a elevilor, este parte integrantă al ansamblului de activităţi ce duc la
folosirea utilă şi recreativă a timpului liber, constituie un mijloc de întărire a
sănătăţii şi de valorificare a aptitudinilor sportive ale elevilor, un factor care
mijloceşte stabilirea unor relaţii de prietenie, de educare a responsabilităţii atât
faţă de componenţii echipei, cât şi faţă de instituţia de învăţământ de careaparţin.

Multiplele valenţe instructive şi educative ale jocului de fotbal au determinat

cuprinderea lui atât în principalul document şcolar, programa de educaţie fizică şi
sport, care precizează conţinutul pregătirii fizice generale a elevilor, precum şi în
variate forme de organizare a activităţii fotbalistice şcolare (campionate,
concursuri, olimpiadă).

50
 Enumerând mai sus numeroasele efecte pozitive ale practicării de către
oricare elev, a jocului de fotbal ajungem şi la principala formă de organizare a
fotbalului în şcoală, principalul scop, ideal, al oricărui elev ce îşi doreşte ceva mai
mult de la fotbal, şi anume echipa reprezentativă şcolară, de unde, prin
participarea la numeroasele competiţii şcolare sportive, pot face pasul spre şcolile
de profil sportiv, echipele de juniori, seniori, fotbalul de performanţăprofesionist.

Un lucru deosebit de important în atingerea acestui ideal al elevului sportiv

şi anume de a ajunge la o echipă de fotbal de seniori, pe lângă treptele ierarhice
educative şi sportive, el trebuie să posede o pregătire fizică generală foarte bună,
pe care o poate deţine, obţine prin antrenament, voinţă, seriozitate, toate acestea
începând de la vârsta şcolară şi împreună cu echipa reprezentativă a şcolii.
Această vârstă, perioadă, este deosebit de importantă, deoarece la propunerile şi
sfaturile venite din spaţiul instructiv-educativ, şcoala, elevii susţinuţi de părinţi, pot
lua opţiuni definitive privind drumul lor înviaţă.

În cadrul pregătirii fizice generale se va urmari îmbunătăţirea calităţilor

motrice în forma lor generală de manifestare precum şi prelucrarea grupelor
musculare implicate în execuţii tehnice ce urmează să fie învăţate sau
perfecţionate.

Concluzionând pot afirma că motivarea principală pentru care am ales

această temă este reprezentată de faptul, că eu şi nu numai, consider că această
pregătire este foarte importantă pentru orice echipă, fie ea reprezentativă a şcolii,
sau juniori şi ajungând la seniori, ce îşi doreşte pe lângă efectele pozitive
enumerate şi rezultate concludente în competiţiile sportive şcolare în cazul de faţă,
putem afirma, că o bună pregătire fizică generală a copiilor şcolari sportivi, asigură
suportul optim pentru îmbunătăţirea pregătirii fizice specifice şi în general pentru o
evolutie bună a pregătirii ulterioare.

Scopul şi sarcinilelucrării

Calitatea pocesului de antrenament la nivelul şcolii gimnaziale grupa de

vârstă 12-14 ani din care fac parte majoritatea componenţilor echipei
reprezentative, care împreună cu celelalte grupe de vârstă, constituie baza de

51
 masă a fotbalului de performanţă şi reprezintă un factor hotărâtor al asigurării în
perspectivă a capacităţii superioare de performanţă a jucătorilor.

Scopul lucrării este de a determina şi adapta bazei sportive existente în

şcoală, cele mai eficiente mijloace şi metode de pregătire fizică generală, a
echipei reprezentative a şcolii - nivel gimnazial, ce pot fi utilizate în această
perioadă până la începerea desfăşurării competiţiilor, din cadrul Olimpiadei
Naţionale a Sportului Şcolar, Planului de activităţi al Asociaţiei Sportive al Şcolii,
Programului Naţional „Sport pentru toţi, toţi pentru sport”, la disciplina educaţie
fizică şi sport ramura sportivă fotbal băieţi, care fac parte din Calendarul
Competiţional al anului şcolar2019-2020.

De asemeni lucrarea de faţă îşi propune un studiu comparativ asupra

capacităţii de efort şi a unor calităţi motrice, dintre o grupă experimentală a şcolii
proprii şi o grupă martor a unei alte şcoli de nivel gimnazial, toate acestea ducând
la un scop general şi anume demonstrarea importanţei dezvoltării şi perfecţionării
pregătirii fizice generale la acest nivel.

Metode de cercetareutilizate

Metoda observaţiei, este una dintre cele mai vechi metode de cercetare
care se foloseşte şi de sine stătător (individual) sau ca fază anticipativă a unui
experiment sau ca metodă de observaţie în interiorul experimentului, între fazele
experimentului şi constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă
sistematică a diferitelor manifestări ale fenomenului studiat, anume subiecţii din
grupa experimentală şi cea martor, axându-se în principal spre o serie de
indicatori care sunt cantitativi şicalitativi.

Indicatorii cantitativi, din cadrul experimentului sunt:

 indicatori somatici şi de antropometrie: înălţime şi greutate corporală,

anvergura membrelorsuperioare;

 indicatori de manifestare ale calităţilor motrice: viteză, rezistenţă,forţă

abdomen, membrelor superioare şi membrelor inferioare.

Indicatorii calitativi sunt prezenţi în experiment, prin aprecierea adecvată a

unor acţiuni petrecute în timpul antrenamentelor şi se bazează pe aprecierea

52
obiectivă din partea mea a efectuării exerciţiilor de pregătire fizică generalăîn
timpul antrenamentelor.

Metoda experimentului, mi-a oferit posibilitatea verificării mijloacelor de

instruire pe care le-am inclus în antrenamentele de pregătire fizică generală.

Etapele experimentului au fost urmatoarele:

 Stabilirea temei, a problemeiexperimentale;

 Selecţia subiecţilor ce au format grupele: experimentală şimartor;

 Evaluarea iniţială şifinală;

 Centralizarea şi prelucrarea rezultatelorobţinute;

 Analiza şi interpretarearezultatelor.

Metoda înregistrării şi întabelării rezultatelor, în pregătirea fizică

generală a subiecţilor, am folosit-o pentru a obţine indici obiectivi cu privire la
eficienţa mijloacelor utilizate în cadrul antrenamentelor, pentru a verifica parametrii
modelului de pregătire. În acest caz am utilizat înregistrări, am obţinut mai multe
date specifice temei abordate pe care le-am prelucrat şi interpretat conform
metodologiei cercetăriiştiinţifice.

Metoda de prelucrare statistico-matematică, am folosit această metodă

pentru prelucrarea şi interpretarea datelor. Datele obţinute, respectiv cifrele care
reprezintă performanţele realizate la diferitele probe ce au fost supuşi subiecţii
celor două grupe, au un pronunţat caracter probabilistic. Caracterul probabilistic al
temei cercetate trebuie să capete consistenţă pe baza prelucrării statistico -
matematice. Indicatorii statistici de bază folosiţi în prelucrarea datelor din prezenta
lucrare a fost:

 media aritmetică;

 abaterea standard;

 coeficientul de variabilitate.

53
 Metoda reprezentării grafice, a fost folosită pentru a putea face o
comparaţie cât mai sugestivă între diferenţele care există între testarea iniţială şi
finală, ale celor două grupe experimentală şi martor cât şi diferenţele în
comparaţie cu Sistemul Şcolar Naţional deEvaluare.

Metoda studiului bibliografic, este o metodă importantă în cercetare, mai

ales în această perioadă în care informaţia se schimbă pe zi ce trece şi se
manifestă în mod pregnant, fapt ce determină schimbarea datelor în toate
domeniile de activitate. În consecinţă înainte de a începe propriu-zis cercetarea, a
fost necesară o documentare cu informaţii la zi asupra temei abordate, de
asemenea, documentarea permanentă, sistematică şi adecvată este un act
obligatoriu.

54
 CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

Perioada, subiecţii şi locul desfăşurăriicercetării

Cercetarea s-a bazat pe culegerea de date obţinute prin testarea unui

număr de 20 subiecţi, din care 10 subiecţi fac parte din grupa experimentală, elevi
ai Şcolii Gimnaziale Gulia şi 10 subiecţi care fac parte din grupa martor, elevi ai
Şcolii Gimnaziale Budeni, toţi componenţi ai echipelor reprezentative ale şcolii, de
vârstă apropiată şi elevi ale claselor a VII-a şi a VIII-a, mediul rural. Au fost aleşi
subiecţi doar de la aceste clase, deoarece aceştia au un istoric sportiv la echipa
reprezentativă a şcolii din anii anteriori, subiecţi apţi din punct de vedere medical,
cu indicatori antropometrici cât mai apropiaţi, iar în acest an şcolar unii dintre ei
atingând chiar forma maximă sportivă, pentru acest nivel.

Experimentul s-a desfăşurat în perioada septembrie 2019 - noiembrie 2019, care

semnifică începutul anului şcolar, după primele ore de educaţie fizică şi începerea
competiţiilor disciplinei educaţie fizică şi sport, din cadrul Olimpiadei Naţionale a
Sportului Şcolar, Planului de activităţi al Asociaţiei Sportive al Şcolii, Programului
Naţional „Sport pentru toţi, toţi pentru sport”, timp în care s-au realizat
antrenamente conţinând metode şi mijloace pentru realizarea pregătirii fizice
generale. Aceste antrenamente s-au realizat săptămânal după orele de curs sau
în zilele de sâmbătă, ele fiind alternate cu antrenamente de pregătire fizică
specifică şi jocuri de fotbal în cadrul unor concursuri organizate deşcoală.

Locul principal de desfăşurare a cercetării atât pentru grupa experimentală

cât şi pentru grupa martor, a fost baza sportivă existentă în cadrul şcolii, dar şi
locurile din împrejurimi.

Grupa experimentală a Şcolii Gimnaziale Gulia este compusă din următorii

elevi:

55
 Tabelul III-1. Subiecţi grupa experimentală

Nr. Numele şi Clasa Înălţime Greutate Anvergură

crt. prenumele elevului
1. C.M. a VIII-a 1.68 55 1.72
2. R.I. a VIII-a 1.57 60 1.66
3. M.M. a VIII-a 1.80 81 1.83
4. A.C. a VIII-a 1,59 60 1,61
5. G.C. a VIII-a 1,56 52 1,63
6. N.C. a VIII-a 1,77 61 1,84
7. R.L. a VIII-a 1,64 45 1,60
8. V.I. a VII-a 1.65 55 1.73
9. P. E. a VII-a 1.51 40 1.48
10. E.D. a VII-a 1.42 39 1.46

Grupa martor de nivel gimnazial a Şcolii Gimnaziale Budeni, este

compusă din următorii elevi:

Tabelul III-2. Subiecţi grupa martor

Nr. Numele şi Clasa Înălţime Greutate Anvergură

crt. prenumele elevului
1. R. M. a VIII-a 1,60 43 1,58
2. C. L. a VIII-a 1,65 52 1,68
3. S. I. a VIII-a 1,57 59 1,58
4. A. C. a VII-a 1,71 63 1,72
5. I. M. a VII-a 1,52 40 1,46
6. P. G. a VII-a 1,48 35 1,49
7. V. O. a VII-a 1,45 34 1,46
8. M. C. a VII-a 1,58 40 1,56
9. R. A. a VII-a 1,35 32 1,40
10. C. I. a VII-a 1,62 45 1,71

Probe şi norme decontrol

Sistemul de probe şi norme de control, reprezintă un instrument operativ

de lucru care orientează selecţia şi pregătirea elevilor sportivi pentru a practica un
sport la nivel competitiv, permiţându-i fiecărui antrenor sau profesor de educaţie
fizică şi sport, compararea rezultatelor evoluţiilor motrice ale elevilor din şcoală cu
nişte valori standard stabilite la nivel naţional sau cu evoluţia motrică ale elevilor
altei şcoli.

56
 Aprecierea motricităţii tuturor acestor elevi, ca expresie a gradului de
dezvoltare a fiecărei calităţi motrice în parte şi a tuturor la un loc, se face pe baza
rezultatelor obţinute la probele incluse într-o “baterie”.

În continuare vom prezenta bateria de teste şi probe de control la care au

fost supuşi cei 20 subiecţi, componenţi ai grupei experimentale şi grupei martor:

 alergarea de viteză pe 50 m cu start de jos, s-a efectuat pe o distanţă

marcată corespunzator, cu plecare câte doi subiecţi, cronometrarea
realizându-se de la prima mişcare a subiectului şi până la trecerea
liniei de sosire. Fiecare subiect al grupei a efectuat aceasta probă de
două ori, înregistrându-se cel mai bun rezultat (în secunde şizecimi);

 alergarea de rezistenţă-1000 m cu start de sus, s-a efectuat pe o

distanţă marcată corespunzator, colectiv, cei 10 subiecţi ai grupei
fiind împărţiţi în 2 grupe a câte 5, cronometrându-se timpulfiecăruia;

 forţă: ● ridicări de trunchi în 30 de secunde, pentru dezvoltarea

musculaturii abdomenului, s-a efectuat la banca de abdomen
bifuncţională, prin ridicarea trunchiului din culcat dorsal, cu mâinile
la ceafă, genunchii îndoiţi la 90°, unde s-au înregistrat numarul de
execuţii corecte în 30 desecunde;

● flotări la sol, pentru dezvoltarea musculaturii membrelor

superioare, s-a efectuat din poziţia culcat facial, cu sprijinul
picioarelor şi palmelor pe sol, corpul întins, privirea înainte, unde s-
au înregistrat numarul de execuţiicorecte;

● genuflexiuni, pentru dezvoltarea musculaturii membrelor

inferioare, s-a efectuat din poziţie stând, cu braţele întinse înainte,
unde s-au înregistrat numarul de execuţiicorecte;

Această baterie de teste şi probe de control, s-a efectuat sub două forme
atât pentru grupa experimentală cât şi pentru grupa martor şi anume: de testare
iniţială care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie şi de testare finală care s-a
desfăşurat la sfârşitul lunii noiembrie.

57
Mijloace utilizate în cadrulexperimentului

Deoarece jucătorii echipei reprezentative de fotbal a şcolii sunt elevi,

putem spune într-o anumită măsură, că un anumit bagaj, din punct de vedere fizic
îl au de la orele de educaţie fizică şi sport. Totuşi această pregătire este
insuficientă pentru ca un viitor jucător să-şi poată dezvolta la nivelul cerut al
echipei reprezentative, calităţile fizice. De aceea la antrenamente au fost puşi să
execute mişcări care angrenează toate segmentelecorpului.

În continuare prezentăm mijloacele folosite pentru dezvoltarea vitezei,

îndemânării, rezistenţei şi forţei.

Exerciţii pentru dezvoltareavitezei

Exerciţiile destinate dezvoltării vitezei au fost formate din sprinturi, efortul

solicitat din partea elevilor componenţi ai echipei reprezentative, fiind mare, ei
parcurgând în medie distanţe cuprinse între 5-50 metri, cu o pauză activă variind
între 20-60 secunde.

 parcurgerea repetată a unor distanţe de 5-50 m, cu vitezămaximă;

 la semnal sonor, sprint în linie dreaptă cu start din diferite poziţii-stând,

ghemuit, cu spatele la direcţia de alergare, în poziţie de flotare, din şezut cu
faţa si cu spatele la direcţia de alergare, în start de jos şi desus;

 la semnal sonor,sprint-oprire-sprint;

 la semnal sonor,sprint-întoarcere-sprint;

 la semnal sonor, sprint-alergarelaterală;

 la semnal sonor,sprint-oprire-sprint;

 la semnal sonor, sprint în zig-zag, sprint şerpuit câte unul, ceilalţi alergând
uşor încoloană;

 întreceri pe distanţe de 5, 10, 20, 30, 40, 50m;

 ştafete în linie dreaptă sau cu schimbări de direcţie, pe 20-30 m, cu

atingerea mâinilor sau cu predarea unuiobiect;

58
  jocuri simple care solicităviteza.

Exerciţii pentru dezvoltareaîndemânării

Cu toate că îndemânarea se dezvoltă cu precădere prin exersarea

elementelor tehnice specifice, noi am folosit şi mijloace aparţinând altor ramuri
sportive, dar şi mijloace pentru coordonare, viteză, echilibru, mobilitate, unele
dintre ele regăsindu-se şi în programa de educaţie fizică şi sport. În felul acesta
elevii componenţi ai echipei reprezentative au fost influenţaţi pozitiv în executarea
elementelor tehnice specifice jocului de fotbal.

 stând cu braţele sus-mers normal cu rotirea braţelor spre înainte şi spre

înapoi la fiecare pas, apoi mers înapoi cu rotirea braţelorinvers;

 stând-fandare lateral stânga cu ducerea mâinii stângi la umărul drept pe

după cap, braţul drept lateral, apoi se execută mişcarea şi în partea
cealaltă;

 alergare uşoară, iar la semnal sonor ghemuire, întoarcere 180 0 şi sprint

până la un nousemnal;

 mers, săritură pe verticală, urmat de ghemuire şi plecare înalergare;

 sărituri pe loc, alternate la semnal cu opriri în diferitepoziţii;

 stând cu braţele la spate, degetele încleştate, deplasare cu mers înapoi,pe

vârfuri cu ochii închişi;

 piruiete succesive executate din alergare;

 aşezat cu palmele sprijinite înapoi, ridicarea bazinului şi a unui picior cu

extensia trunchiului;

 culcat facial, apucat de glezne cu mâinile, legănarea corpului cu extensia

pronunţată atrunchiului;

 câte 2 unul în sprijin pe genunchi, celălalt execută podul pesteel;

 câte 2 stând depărtat spate în spate, braţele lateral de mâini apucat,

simultan execută răsuciri de trunchi spre dreapta şi sprestânga;

59
  mers cu apucarea unui picior de sub genuchi, alternativ şi tracţionarea lui
cât mai sus menţinând trunchiuldrept;

 mers cu ridicarea unui genuchi sus o dată cu ducerea ambelor braţe lateral
şi răsucirea trunchiului;

 jocuri: de-a prinselea, ştafete pe distanţe mici cu transmitere de obiecte şi

diferite rostogoliri,sărituri;

 câte 2 faţă în faţă, la 10 m distanţă, unul cu o minge-rostogolire în direcţia

partenerului care aleargă spre ea, la întâlnire acesta sare peste minge, se
întoarce şi o recuperează cât mai repede;

 câte 2 faţă în faţă, fiecare cu câte o minge-simultan lovirea mingii în sol

pentru a ricoşa pe verticală, urmat de schimbarea locurilor între parteneri şi
prinderea mingilor când acestea sunt încă înzbor;

 gimnastică: rostogoliri, stând pe mâini, pe cap, roata laterală, sărituri peste

partener sau lacapră;

 jocuri sportive: handbal - pase din alergare, conducerea mingii cu schimbări

de direcţie, dribling, aruncare la poartă şi joc la ambele porţi; baschet - pase
în mişcare, conducerea mingii printre jaloane, dribling, aruncare la coş şi
joc la un panou 2:2, 3:3.

Exerciţii pentru dezvoltarearezistenţei

Mijlocul de bază pentru dezvoltarea rezistenţei generale îl constituie

alergarea, dar ea nu este singurul şi nici nu exclude celelalte mijloace, care s-au
realizat prin diferite exerciţii unde s-a crescut numărul de repetări şi durata de
execuţie a acestora. Copiii au alergat în cadrul unui antrenament aproximativ
2500-3000 metri, nu deodată, ci pe porţiuni de 300-1000 metri, intercalate cu
pauze de odihnă pasive sau active de 1-5 minute.

 alergare uşoară 1/4, pe distanţe 300-1000 metri cu pauze active sau

pasive;

 alergare 2/4, 2x600 metri cu pauze de 3-4minute;

60
  alergare 2/4, 3x400 metri cu pauze 2-3minute;

 alergarepeste400metricu8-10accelerări,sealeargăînviteză5-6metri
apoi ritmul descreşte până la următoarea accelerare;

 pe două grupe, în şir, alergare de durată cu schimbarea conducătorului

care la comandă rămâne la sfârşitul şirului, 5-6 minute, pauză activă 2
minute;

 pe grupe, la semnal sonor, alergare în tempo moderat 150 metri, 50 metri

alergare accelerată tempo 3/4, pauză activă 2-3minute;

 pegrupe,lasemnalsonor,alergareîntempomoderat300metri,30metri
alergare accelerată tempo 4/4, pauză activă 2-3 minute;

 pe grupe, 100 metri alergare tempo 2/4, 100 metri alergare tempo 3/4, 20
metri alergare tempo 4/4, 100 metri mersrevenire.

Exerciţii pentru dezvoltareaforţei

În general s-a insistat pe exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii

membrelor superioare, musculaturii abdominale, musculaturii membrelor
inferioare, musculaturii spatelui, dar şi pe exerciţiile de îndoiri, aplecări, ghemuiri,
rotiri, ele influenţând în mod pozitiv elasticitatea musculară, întărind coapsele şi
articulaţiile şoldului cât şi musculaturaabdominală.

 pentru musculatura braţelor: stând cu faţa la perete, la distanţă de 0,50-1

m, cădere înainte cu sprijinirea palmelor pe perete şi revenire în stând prin
împingere de braţe, 8-10repetări;

 sprijin culcat facial cu palmele sau cu picioarele pe banca de gimnastică,se

execută flotări, 5-20 repetări;

 sprijin culcat facial cu palmele pe banca de gimnastică, deplasare laterală a

palmelor pe bancă, pe toată lungimeabăncii;

 banca de gimnastică agăţată cu un capăt pe spalier şi celălalt capăt pe sol,

ridicarea băncii de capătul situat jos deasupra capului şi revenire, 3 serii a
câte 8repetări;

61
 din atârnat la bară (poartă), se execută tracţiuni de braţe, 5-10repetări;

 sprijin culcat facial, se execută deplasare înainte pe braţe, picioarele lipite

se târăsc pe sol, pe o distanţă de 5-15m;

 exerciţii individuale la aparatul de forţă dindotare;

 exerciţii cu rezistenţa partenerului şi ridicarea unor greutăţi mici-gantere,

mingimedicinale;

 aruncarea greutăţii, cu o mână sau cu ambele mâini, greutatea fiind mingea

medicinală;

 sprijinculcatfacialcupalmeleşipicioarelepesol,seexecutăflotări
normale.

 pentru musculatura abdominală: stând, ridicarea alternativă apicioarelor

înainte şi cu lovirea palmelor sub genunchi, 3 serii a câte 8 repetări;

 din culcat dorsal, ridicarea şi coborârea alternativă a piciorului la verticală, 3

serii 8 repetări;

 din culcat dorsal, îndoirea genunchilor la piept, întinderea picioarelorla

verticală, urmată de coborârea lor lentă pe sol, 3 serii a câte 8 repetări;

 din culcat dorsal, ridicarea picioarelor la 45 0, foarfecări ale picioarelor în

plan orizontal şi executarea unor cercuri, cu depărtarea amplă a picioarelor,
3 serii a câte 1minut;

 din culcat dorsal, ridicare în aşezat ghemuit, cuprinzând picioarele cu

braţele, 3 serii 8repetări;

 câte doi faţă în faţă, unul stând, ţine de glezne picioarele partenerului care
se află în culcat dorsal, cel din culcat se ridică în aşezat atingând genunchii
cu fruntea, 3 serii 8repetări;

 câte doi, culcat dorsal cap la cap, apucat de mâini, ridicarea simultană a
picioarelor cu atingerea tălpilor peste cap şi revenire, 3 serii 8repetări;

 exerciţii individuale la aparatul de forţă dindotare;

62
 ridicări de trunchi la banca deabdomen.

 pentru musculatura spatelui: stând depărtat cu braţele sus, aplecări şi

ridicări de trunchi în ritm lent, 3 serii 10repetări;

 culcatfacialcumâinilesubbărbie,ridicareaşicoborâreatrunchiuluicu
ducerea braţelor oblic sus, 3 serii 8 repetări;

 câte doi aşezat spate în spate, se efectuează împingere simultană,

căutându-se să-ţi deplasezi partenerul, 3 serii a 30secunde;

 culcat facial, extensii de trunchi, 3 serii 10repetări;

 pentru musculatura picioarelor: din stând, se efectuează genuflexiuni, 3

serii a câte 10, 15, 20 derepetări;

 stând pe un picior sprijinit cu talpa pe banca de gimnastică, împingere pe

un picior cu trecere în stând şi revenire, 3 serii a câte 8, 10, 15 repetări pe
fiecare picior;

 mers ghemuit, 3 serii a 15-20m;

 fandare înainte cu un picior, schimbarea picioarelor prin săritură, 3 seriia

câte 8-12 repetări;

 din ghemuit, sărituri succesive din ghemuit în ghemuit, înainte,înapoi,

lateral, 3 serii a câte 8 repetări;

 săritura în lungime de pe loc, una după alta, 3 serii a câte 8repetări;

 sărituri succesive pe un picior, 3 serii a câte 8repetări;

 ghemuitfaţăînfaţăapucatdemâini,sărituripelocsubformădecerc,3
serii a câte 8 repetări;

 unul stă în ghemuit cu un braţ întins înainte, celălalt stând lateral,

executând sărituri peste braţul partenerului, 3 serii a câte 8repetări;

 exerciţii individuale la aparatul de forţă dindotare;

63
 Menţionăm că în cadrul antrenamentelor ne-am folosit de aceste mijloace
într-o măsură foarte mare, dar ele au fost folosite diferenţiat în funcţie de specificul
antrenamentului şi condiţiile atmosferice din ziua respectivă.

Prezentarea rezultatelor obţinute

În continuare vom prezenta valorile obţinute în urma bateriei de teste şi

probe de control la care au fost supuşi cei 20 subiecţi, componenţi ai grupei
experimentale şi grupei martor, valori care sunt sub două forme atât pentru grupa
experimentală cât şi pentru grupa martor şi anume: de testare iniţială care s-a
desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie şi de testare finală care s-a desfăşurat la
sfărşitul lunii noiembrie.

Prezentarea rezultatelor a testeloriniţiale

Tabelul IV-1. Teste iniţiale la grupa experimentală

Forţă
Alergarea Alergarea
Nr. Numele şi de de viteză Ridicări Genu
crt. prenumele rezistenţă cu start de Flotări flexiuni
elevului 1000m de jos trunchi
50 m în 30”

1. C.M. 4.60 8.1 18 27 35

2. R.I. 4.75 8.0 19 25 30
3. M.M. 4.35 8.0 18 15 40
4. A.C. 4.45 7.9 19 20 38
5. G.C. 4.33 7.8 19 30 45
6. N.C. 4.08 7.4 18 27 45
7. R.L. 4.09 7.5 23 20 40
8. V.I. 4.40 8.3 18 17 25
9. P. E. 4.39 8.4 20 27 30
10. E.D. 4.13 8.2 19 15 40

64
 Tabelul IV-2. Teste iniţiale la grupa martor

Forţă
Alergarea Alergarea
Nr. Numele şi de de viteză Ridicări Genu
crt. prenumele rezistenţă cu start de Flotări flexiuni
elevului 1000m de jos trunchi
50 m în 30”

1. R. M. 4.66 8.5 20 16 28
2. C. L. 4.20 7.9 19 18 30
3. S. I. 4.32 8.0 19 17 20
4. A. C. 4.35 8.2 17 15 31
5. I. M. 4.25 8.3 19 17 35
6. P. G. 4.25 8.2 19 17 35
7. V. O. 4.37 8.4 18 30 40
8. M. C. 4.30 8.1 20 15 37
9. R. A. 4.40 7.9 19 25 35
10. C. I. 4.60 7.9 21 13 30

Prezentarea rezultatelor a testelorfinale

Tabelul IV-3. Teste finale la grupa experimentală

Forţă
Alergarea Alergarea
Nr. Numele şi de de viteză Ridicări Genu
crt. prenumele rezistenţă cu start de Flotări flexiuni
elevului 1000m de jos trunchi
50 m în 30”

1. C.M. 4.20 7.5 20 30 50

2. R.I. 4.30 7.5 22 30 45
3. M.M. 4.22 7.4 20 20 50
4. A.C. 4.27 7.3 22 26 45
5. G.C. 4.04 7.0 23 35 65
6. N.C. 3.80 6.9 21 30 54
7. R.L. 3.83 6.9 25 25 60
8. V.I. 4.32 7.6 20 20 40
9. P. E. 4.17 7.7 23 30 45
10. E.D. 3.95 7.5 22 20 50

65
 Tabelul IV-4. Teste finale la grupa martor

Forţă
Alergarea Alergarea
Nr. Numele şi de de viteză Ridicări Genu
crt. prenumele rezistenţă cu start de Flotări flexiuni
elevului 1000m de jos trunchi
50 m în 30”

1. R. M. 4.20 7.9 22 20 35
2. C. L. 3.85 7.3 20 20 45
3. S. I. 4.10 7.5 20 22 40
4. A. C. 4.15 7.5 18 18 38
5. I. M. 4.02 7.9 22 20 45
6. P. G. 3.88 8.0 23 20 40
7. V. O. 4.12 7.9 21 36 60
8. M. C. 4.04 7.7 23 20 40
9. R. A. 3.95 7.3 22 27 47
10. C. I. 4.20 7.1 23 18 43

Prezentarea rezultatelor comparative obţinute de subiecţii celor două grupe

la testarea iniţială şifinală

Tabelul IV-5. Rezultatele comparative obţinute la testarea iniţială şi finală de

subiecţii grupei experimentale

Alergarea de Alergarea Forţă

de viteză
Numele şi rezistenţă Ridicări
cu start de
Nr. prenumele 1000m jos de Genu
50 m trunchi Flotări flexiuni
crt. elevului în 30”
T.i. T.f. T.i. T.f. P.i. P.f. P.i. P.f. P.i. P.f.

1. C.M. 4.60 4.20 8.1 7.5 18 20 27 30 35 50

2. R.I. 4.75 4.30 8.0 7.5 19 22 25 30 30 45
3. M.M. 4.35 4.22 8.0 7.4 18 20 15 20 40 50
4. A.C. 4.45 4.27 7.9 7.3 19 22 20 26 38 45
5. G.C. 4.33 4.04 7.8 7.0 19 23 30 35 45 65

66
 Alergarea de Alergarea Forţă
de viteză
Numele şi rezistenţă Ridicări
cu start de
Nr. prenumele 1000m jos de Genu
50 m trunchi Flotări flexiuni
crt. elevului în 30”
T.i. T.f. T.i. T.f. P.i. P.f. P.i. P.f. P.i. P.f.

6. N.C. 4.08 3.80 7.4 6.9 18 21 27 30 45 54

7. R.L. 4.09 3.83 7.5 6.9 23 25 20 25 40 60
8. V.I. 4.40 4.32 8.3 7.6 18 20 17 20 25 40
9. P. E. 4.39 4.17 8.4 7.7 20 23 27 30 30 45
10. E.D. 4.13 3.95 8.2 7.5 19 22 15 20 40 50

Tabelul IV-6. Rezultatele comparative obţinute la testarea iniţială şi finală de

subiecţii grupei martor

Alergarea de Alergarea Forţă

de viteză
Numele şi rezistenţă Ridicări
cu start de
Nr. prenumele 1000m jos de Genu
50 m trunchi Flotări flexiuni
crt. elevului în 30”
T.i. T.f. T.i. T.f. P.i. P.f. P.i. P.f. P.i. P.f.

1. R. M. 4.66 4.20 8.5 7.9 20 22 16 20 28 35

2. C. L. 4.20 3.85 7.9 7.3 19 20 18 20 30 45

3. S. I. 4.32 4.10 8.0 7.5 19 20 17 22 20 40

4. A. C. 4.35 4.15 8.2 7.5 17 18 15 18 31 38

5. I. M. 4.25 4.02 8.3 7.9 19 22 17 20 35 45

6. P. G. 4.25 3.88 8.2 8.0 19 23 17 20 35 40

7. V. O. 4.37 4.12 8.4 7.9 18 21 30 36 40 60

8. M. C. 4.30 4.04 8.1 7.7 20 23 15 20 37 40

9. R. A. 4.40 3.95 7.9 7.3 19 22 25 27 35 47

10. C. I. 4.60 4.20 7.9 7.1 21 23 13 18 30 43

67
 Tabelul IV-7. Rezultatele comparative la cele cinci probe, a valorilor medii, la
testarea iniţială şi finală, ale grupelor experimentală, martor şi valorile medii din
Sistemului Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina educaţie fizică şi sport ale
claselor a VII-VIII-a
Valoare medie1 0F Valoare
medie2
Nr.
1F

crt. PROBA Grupa Grupa

experimentală martor S.N.Ş.E.
T.i. T.f. T.i. T.f. VII-VIII

Alergarea de rezistenţă- 4.35 4.11 4.37 4.05 4.52

1. 1000 m
Alergarea deviteză 7.96 7.33 8.14 7.61 8.5
2. cu start de jos-50m
Ridicări de trunchi în 30” 19.1 21.8 19.1 21.4 17.5
3.
Flotări 22.3 26.6 18.3 22.1 6.5
4.
Genuflexiuni 36.8 50.4 32.1 43.3 27.5
5.

Prelucrarea şi interpretarearezultatelor

Media aritmetică

Tabelul IV-8. Media aritmetică a testării iniţiale şi finale ale grupelor experimentală
şi martor, la cele cinci probe
MEDIA ARITMETICĂ (’.”)

Nr. Grupa Grupa

crt. PROBA experimentală martor

T.i. T.f. T.i. T.f.

1. Alergarea de rezistenţă-1000m 4.35 4.11 4.37 4.05

2. Alergarea deviteză 7.96 7.33 8.14 7.61

cu start de jos-50m
3. Ridicări de trunchi în 30” 19.1 21.8 19.1 21.4

4. Flotări 22.3 26.6 18.3 22.1

5. Genuflexiuni 36.8 50.4 32.1 43.3

1
-media aritmetică a valorilor tuturor subiecţilor din grupa experimentală şi grupamartor;
2
- media aritmetică a valorilor clasei a VII-a şi aVIII-a.

68
 Abaterea standard

Tabelul IV-9. Abaterea standard a testării iniţiale şi finale ale grupelor

experimentală şi martor, la cele cinci probe

Nr. ABATEREA STANDARD

crt.
PROBA Grupa Grupa
experimentală martor

A.S.t.i. A.S.t.f. A.S.t.i. A.S.t.f.

1. Alergarea de rezistenţă-1000m 0.20 0.18 0.14 0.11

2. Alergarea deviteză 0.30 0.27 0.20 0.29

cu start de jos-50m
3. Ridicări de trunchi în 30” 1.44 1.53 1.04 1.56

4. Flotări 5.27 5.00 4.92 5.22

5. Genuflexiuni 6.33 7.17 5.33 6.54

Coeficientul de variabilitate

Tabelul IV-10. Coeficientul de variabilitate a testării iniţiale şi finale ale grupelor

experimentală şi martor, la cele cinci probe

Nr. COEFICIENTULDE
crt. VARIABILITATE%
PROBA Grupa Grupa
experimentală martor

C.V.t.i. C.V.t.f. C.V.t.i. C.V.t.f.

1. Alergarea de rezistenţă-1000m 4.73 4.45 3.26 2.94

2. Alergarea deviteză 3.85 3.81 2.52 3.91

cu start de jos-50m
3. Ridicări de trunchi în 30” 7.56 7.04 5.46 7.29

4. Flotări 23.64 18.81 26.88 23.63

5. Genuflexiuni 17.22 14.23 16.62 15.11

69
 Statistica recomandă pentru interpretarea datelor urmatoarele trepte de
apreciere a coeficientului de variabilitate:

 0-10% - omogenitatemare;

 10-20% - omogenitatemedie;

 peste 20% - lipsă deomogenitate.

Unii autori recomandă şi alte valori pentru interpretarea datelor, atunci când
aceste date sunt venite din procesul instructiv-educativ, aplicabile şi în cazul
datelor culese din această cercetare.

De exemplu, Agoston, propune următoarea scară privind împrăştierea

datelor:

 0-15% - împrăştiere mică, media este reprezentativă, deoareceeşantionul

măsurat este omogen;

 15-25% - împrăştiere moderată, media fiind încă suficient dereprezentativă,

omogenitatea fiind medie;

 25-35% - împrăştiere mare, media nu este reprezentativă pentru eşantionul

în cauză, omogenitatea fiindmică;

 peste 35% - împrăştiere excesivă, lipsă deomogenitate.

Analiza comparativă a rezultatelor pe fiecareprobă

Analiza comparativă la proba, alergarea derezistenţă-1000m

Valorile medii la proba alergarea de rezistenţă pe distanţa de 1000 metri au

fost îmbunătăţite la testarea finală comparativ cu valorile medii testării iniţiale după
cum urmează:

 la grupa experimentală valoarea medie la testarea iniţială a fost de

4’.35” comparativ cu valoarea medie la testarea finală de 4’.11”,
observăm un progres a capacităţii de efort de0.24”;

70
  la grupa martor valoarea medie la testarea iniţială a fost de 4’.37”
comparativ cu valoarea medie la testarea finală de 4’.05”, observăm
un progres a capacităţii de efort de 0.32”.

În urma testării finale la această probă media valorilor grupei experimentale

este de 4’.11”, cu abaterea standard de 0.18”, în timp ce media valorilor grupei
martor este de 4’.05” cu o abatere standard de 0.11”. Coeficientul de variabilitate
la testarea finală are o valoare de 4.45% pentru grupa experimentală şi de 2.94%
pentru grupa martor, ceea ce ne arată că ambele grupuri se încadrează într-un
grad de omogenitate mare, cu un plus pentru grupamartor.

Această omogenitate mai ridicată a grupei martor, faţă de grupa

experimentală la această probă, este rezultatul continuităţii în pregătire, acest grup
de subiecţi care formează echipa reprezentativă, fiind împreună şi participând la
diferite concursuri încă din clasele primare, iar referitor la mijloace, se poate face
referire şi la faptul că această perioadă de pregătire s-a suprapus cu planificarea
alergării de rezistenţă şi la orele de educaţie fizică şi sport, deci volumul efortului
fizic a fost mai ridicat, procesul de instruire la această probă fiind mult mai eficient
faţă de subiecţii grupei experimentale care au o perioadă mult mai scurtă de timp
la echipa reprezentativă, dar prin mijloacele utilizate în perioada de instruire, care
s-au dovedit a fi eficiente, cât şi prin anumite trăsături de caracter, voinţă, ambiţie,
perseverenţă, diferenţa de omogenitate dintre cele două grupe de 1.51%, este
mică.

Analiza comparativă la proba, alergarea de viteză cu start dejos-

50 m

Valorile medii la proba alergarea de viteză cu start de jos pe 50 metri au

fost îmbunătăţite la testarea finală comparativ cu valorile medii testării iniţiale după
cumurmează:

 la grupa experimentală valoarea medie la testarea iniţială a fost de

7’.96”, comparativ cu valoarea medie la testarea finală de 7’.33”,
observăm un progres de0.63”;

71
  la grupa martor valoarea medie la testarea iniţială a fost de 8’.14”
comparativ cu valoarea medie la testarea finală de 7’.61”, observăm
un progres de0.53”.

În urma testării finale la această probă media valorilor grupei experimentale

este de 7’.33”, cu abaterea standard de 0.27”, în timp ce media valorilor grupei
martor este de 7’.61” cu o abatere standard de 0.29”. Coeficientul de variabilitate
la testarea finală are o valoare de 3.81% pentru grupa experimentală şi de 3.91%
pentru grupa martor, ceea ce ne arată că ambele grupuri se încadrează în
continuare într-un grad de omogenitatemare.

Diferenţa de omogenitate între cele două grupe de 0.10%, mai omogenă

grupa experimentală, faţă de grupa martor, este relevantă datorită faptului că
simultan cu această perioadă de pregătire, alergarea de viteză este planificată şi
în cadrul orelor de educaţie fizică şi sport, unde s-a menţinut nivelul de dezvoltare
atins în antrenamente, dar şi conformaţia fizică a subiecţilor, unde forţa grupelor
musculare, execuţia, îndemânarea actului motric au fost mai ridicate faţă de grupa
martor, care, chiar dacă indicatorii somatici şi de antropometrie sunt puţin sub
media grupei experimentale au obţinut rezultatebune.

O trăsătură importantă în utilizarea mijloacelor specifice alergării de viteză

este aceea că grupa experimentală a avut la dispoziţie un teren de dimensiuni
regulamentare şi cu marcaj specific exersării alergării de viteză pe 50 m cu start
de jos, comparativ cu instruirea grupei martor care a avut loc pe baza sportivă
existentă în şcoală, care datorită dimensiunilor reduse, nu a beneficiat de un
marcaj specific exersării alergării de viteză, testările efectuîndu-se în locuri
improvizate dinîmprejurimi.

Analiza comparativă la proba deforţă

Valorile medii la proba de forţă a musculaturii abdominale efectuată prin

ridicări de trunchi în 30”, au fost îmbunătăţite la testarea finală comparativ cu
valorile medii testării iniţiale după cum urmează:

 lagrupaexperimentalăvaloareamedielatestareainiţialăafostde
19.1repetări,comparativcuvaloareamedielatestareafinalăde
21.8 repetări de unde observăm un progres de 2.7 repetări în 30”;

72
  la grupa martor avem aceeaşi valoare medie ca la grupa
experimentală, la testarea iniţială de 19.1 repetări, comparativ cu
valoarea medie la testarea finală de 21.4 repetări de unde observăm
un progres de 2.3 repetări în30”.

În urma testării finale la această probă media valorilor grupei experimentale

este de 21.8 repetări în 30”, cu abaterea standard de 1.53, în timp ce media
valorilor grupei martor este 21.4 repetări în 30”, cu o abatere standard de 1.56”.
Coeficientul de variabilitate la testarea finală are o valoare de 7.04% pentru grupa
experimentală şi de 7.29% pentru grupa martor, ceea ce ne arată că ambele
grupuri încă se încadrează în continuare şi la această probă într-un grad de
omogenitate mare.

Valorile medii la proba de forţă a musculaturii membrelor superioare,

efectuată prin flotări, au fost şi ele îmbunătăţite la testarea finală comparativ cu
valorile medii testării iniţiale după cum urmează:

 lagrupaexperimentalăvaloareamedielatestareainiţialăafostde
22.3 repetări corecte, comparativ cu valoarea medie la testarea
finală de 26.6 repetări corecte, de unde observăm un progres de 4.3
repetări corect efectuate;

 la grupa martor valoarea medie la testarea iniţială de 18.3 repetări

corecte, comparativ cu valoarea medie la testarea finală de 22.1
repetări corecte, de unde observăm un progres de 3.8 repetări corect
efectuate.

În urma testării finale la această probă media valorilor grupei experimentale

a fost de 26.6 repetări corecte, cu abaterea standard de 5.00, în timp ce media
valorilor grupei martor a fost de 22.1 repetări corecte, cu o abatere standard de
5.22. Coeficientul de variabilitate la testarea finală are o valoare de 18.81% pentru
grupa experimentală şi de 23.63% pentru grupa martor, ceea ce ne arată că
împraştierea datelor este mijlocie, media fiind încă suficient de reprezentativă, deci
ambele grupuri se încadrează într-un grad de omogenitate mediu, cu un minus al
grupei martor.

73
 Valorile medii la proba de forţă a musculaturii membrelor inferioare,
efectuată prin genuflexiuni, au fost şi ele îmbunătăţite la testarea finală comparativ
cu valorile medii testării iniţiale după cum urmează:

 lagrupaexperimentalăvaloareamedielatestareainiţialăafostde
36.8 repetări corecte, comparativ cu valoarea medie la testarea
finalăde50.4repetăricorecte,deundeobservămunprogresde
13.6 repetări corect efectuate;

 la grupa martor valoarea medie la testarea iniţială de 32.1 repetări

corecte, comparativ cu valoarea medie la testarea finală de 43.3
repetări corecte, de unde observăm un progres de 11.2 repetări
corect efectuate.

În urma testării finale la această probă media valorilor grupei experimentale

a fost de 50.4 repetări corect efectuate, cu abaterea standard de 7.17, în timp ce
media valorilor grupei martor a fost de 43.3 repetări corect efectuate, cu o abatere
standard de 6.54. Coeficientul de variabilitate la testarea finală are o valoare de
14.23% pentru grupa experimentală şi de 15.11% pentru grupa martor, ceea ce ne
arată că valoarea grupei martor depăşeşte cu puţin gradul de omogenitate mare,
iar grupa experimentală rămâne cu un grad de omogenitate mare.

Forţa reprezintă calitatea de bază pentru realizarea eficientă a majorităţii

actelor motrice. Putem observa că gradul de omogenitate la probele de forţă este
mai mic faţă de celelalte probe, aici intervenind şi problema bazei materiale,
deoarece mijloacele specifice dezvoltării forţei, ar trebui să se efectueze în condiţii
specifice în interior, dar şi în aer liber. Diferenţele de omogenitate dintre grupe, a
valorilor medii ale testării finale, fiind de 0.25% în cazul dezvoltării musculaturii
abdominale, de 4.82% în cazul dezvoltării musculaturii membrelor superioare şi de
0.88% în cazul dezvoltării musculaturii membrelor inferioare, toate în favoarea
grupei experimentale, această eficacitate faţă de grupa martor, datorându-se şi
condiţiilor în care s-au utilizat mijloacele folosite pentru dezvoltarea forţei dintre
care aş enumera:

74
  dotarea cu materiale specifice pentru dezvoltarea forţei: aparat de forţă
multifuncţional, bancă de abdomen, bănci de gimnastică, gantere, mingi
medicinale, spaliere, extensor,saltele;

 ambianţa spaţiului din interior, în care s-a efectuat instruirea:igienizare,

luminozitate, utilităţi.

În cadrul grupei martor instruirea s-a realizat atât în interior, sală de clasă,
cât şi in exterior, teren de sport, condiţiile au fost mai precare, mediul ambiental
fiind mai puţin igienizat, fără utilităţi în interior, cu dotări minime pentru dezvoltarea
forţei: spalier, saltele, bănci de gimnastică, de unde şi rezultatele puţin mai slabe
la aceastăprobă.

În urma interpretării rezultatelor se observă că diferenţele între mediile de la

testările iniţiale şi testările finale scot în evidenţă progrese semnificative, la toate
cele cinci probe, la ambele grupe, iar valorile medii pe fiecare probă în parte
relevă faptul, că, din cele cinci probe, la patru dintre ele, alergarea de viteză, forţa
abdominală, forţa membrelor superioare şi inferioare, grupa experimentală a
obţinut rezultate mai bune comparativ cu grupa martor care a avut valoarea medie
foarte bună la alergarea de rezistenţă, iar gradul de omogenitate al celor două
grupe este unul ridicat, chiar dacă la două probe, forţa membrelor superioare şi
inferioare, gradul de omogenitate cuprins între 14.23%-23.63%, a variat în sens
negativ.

Un lucru deosebit de important referitor la cadrul în care s-a efectuat

instruirea în această perioadă de pregătire, a fost constituit de baza materială
existentă în şcoală. De aici se pot vedea şi diferenţele în utilizarea mijloacelor, cu
privire la demonstraţii, dozare, efectuarea corectă şi eficientă a acestora, putem
afirma că, locul de desfăşurare a pregătirii grupei experimentale, fiind mai bine
organizat, dotat cu instalaţii şi materiale necesare practicării ramurilor de sport şi a
probelor de apreciere şi verificare a pregătirii fizice şi sportive, s-a văzut
superioritatea la patru probe, comparativ cu grupa martor a cărei baze sportive
este mai puţin dotată şi organizată, fiind superioară doar la o probă, dar după cum
am afirmat şi mai sus această superioritate rezultă din continuitatea în pregătire,
majoritatea subiecţilor, fiind împreună la echipa reprezentativă încă din clasele
primare, eficienţa mijloacelor folosite a fost totuşi ridicată, calităţile morale şi de

75
voinţă, având un rol important în realizarea acestei perioade de pregătire pentru
ambele grupe.

Analiza comparativă a rezultatelor medii la cele cinci probe, cu valorile

medii din Sistemului Naţional Şcolar de Evaluare la claseleVII-VIII

Comparând aceste valori medii formate din media aritmetică a rezultatelor

subiecţilor, obţinute de ambele grupe, cu baremele din Sistemul Naţional Şcolar
de Evaluare la disciplina educaţie fizică şi sport nivel gimnazial, bareme care s-au
constituit în cazul nostru din media aritmetică a valorilor clasei a VII-VIII-a,
deoarece subiecţii celor două grupe se încadrează în categoria aceasta şi aici
putem afirma că există un progres semnificativ al ambelor grupe atât în cazul
testărilor iniţiale cât şi celor finale, faţă de aceste valori medii din S. N. Ş. E.. Aici
putem aminti şi diferenţa de rezultate atunci când simultan cu perioada de
pregătire, este planificată în cadrul procesului instructiv-educativ, ora de educaţie
fizică şi sport, teme din pregătirea fizică generală, relevante fiind rezultatele grupei
experimentale la alergarea de viteză şi rezultatele grupei martor la alergarea de
rezistenţă, ceea ce confirmă faptul că lucrul suplimentar atât în mod organizat cum
se întâmplă cu echipa reprezentativă şcolară, dar şi în mod independent, duce la o
eficienţă fizică ridicată a elevului din toate punctele devedere.

76
Reprezentări grafice a valorilorobţinute

Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obţinute la testarea

iniţială şi finală de subiecţii grupei experimentale şi subiecţii grupei
martor la proba, alergarea de rezistenţă -1000 m

5,00 4,73
4,35 4,45
4,37 4,05
4,50 4,11
4,00
3,26
3,50
2,94
3,00
2,50
2,00
1,50
1,00
0,50
0,00
Testareainiţială Testareafinală Testareainiţială Testarea finală
GRUPA GRUPA MARTOR
EXPERIMENTALĂ

Mediaaritmetică Abaterea standard

Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obţinute la testarea

iniţialăşifinalădesubiecţiigrupeiexperimentaleşisubiecţiigrupeimartor la
proba, alergarea de viteză cu start de jos pe 50m

8,14
9,00 7,96 7,33 7,61
8,00
7,00
6,00
5,00 3,85 3,91
3,81
4,00 2,52
3,00
2,00
1,00
0,00
Testarea iniţială Testareafinală Testareainiţială Testarea finală
GRUPA GRUPA MARTOR
EXPERIMENTALĂ

Mediaaritmetică Abaterea standard

77
Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obţinute la testarea iniţială şi
finală de subiecţii grupei experimentale şi subiecţii grupei martor la proba de
forţă: ridicări de trunchi în 30"

25 21,8
21,4
19,1 19,1
20

15

10 7,56 7,04 7,29

5,46
5

0
Testarea iniţială Testareafinală Testareainiţială Testarea finală
GRUPA GRUPA MARTOR
EXPERIMENTALĂ

Mediaaritmetică Abaterea standard Coeficientul

Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obţinute la testarea

iniţială şi finală de subiecţii grupei experimentale şi subiecţii grupei
martor la proba de forţă: flotări

30 26,6 26,88

25 22,3 23,64 22,1 23,63

18,81 18,3
20

15

10

0
Testarea iniţială Testareafinală Testareainiţială Testarea finală
GRUPA GRUPA MARTOR
EXPERIMENTALĂ

Mediaaritmetică Abaterea standard Coeficientul

78
 Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obţinute la testarea iniţială şi
finală de subiecţii grupei experimentale şi subiecţii grupei martor la proba de
forţă: genuflexiuni

60 50,4
50 43,3
40 36,8
32,1
30
17,22 16,62
20 14,23 15,11

10

0
Testarea iniţială Testareafinală Testareainiţială Testarea finală
GRUPA GRUPA MARTOR
EXPERIMENTALĂ

MediaaritmeticăAbaterea standardCoeficientul devariabilitate

Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative la cele cinci probe, a

valorilor medii ale testării iniţiale, grupelor experimentală, martor şi
valorile medii ale claselor a VII-VIII-a din S. N. Ş. E. la disciplina
educaţie fizică şi sport

40
36,8
35 32,1
30 27,5
22,3
25
19,1 18,3
20
19,1 17,5

15
7,96 8,14 8,50
10 6,5
4,37 4,52
4, 35
5

0
Testarea iniţială Testareainiţială S.N.Ş.E.
GRUPA GRUPAMARTOR
EXPERIMENTALĂ

Alergareaderezistenţă Alergareadeviteză Forţă:ridicăridetrunchiîn30" Forţă:flotări

79
 Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative la cele cinci probe, a
valorilormediialetestăriifinale,grupelorexperimentală,martorşivalorile
medii ale claselor a VII-VIII-a din S. N. Ş. E. ladisciplina
educaţie fizică şi sport

60
50,4
50
43,3

40

27,5
30 26,6
22,1
21,8
21,4
17,5
20

7,33 7,61 8,50 6,5

10
4 ,11 4,05 4,52

0
Testarea finală Testarea finală S.N.Ş.E.
GRUPA GRUPA MARTOR
EXPERIMENTALĂ

Alergareaderezistenţă Alergareadeviteză Forţă:ridicăridetrunchiîn30" Forţă:flotări

80
 Concluzii şi recomandări

Referitor la concluzii putem pleca de la faptul că, la sfârşitul anului

competiţional şcolar echipa reprezentativă a şcolii la fotbal de nivel gimnazial,
grupa experimentală, participând în concursurile, activităţile, din cadrul
programului naţional „Sport pentru toţi, toţi pentru sport”, Planului de activităţi din
cadrul Asociaţiei sportive „Foresta” al şcolii şi Calendarul competiţional la
disciplina educaţie fizică şi sport din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului
Şcolar, an şcolar 2019 - 2020, a totalizat un număr de 30 de meciuri, din care a
obţinut 23 victorii, 4 egaluri şi 3 înfrângeri, iar echipa reprezentată prin grupa
martor participând la aproximativ aceleaşi activităţi, a obţinut dintr-un număr de 29
de meciuri, 20 victorii, 4 egaluri şi 5 înfrângeri.

Calculul statistic a demonstrat că diferenţele obţinute la nivelul grupelor

experimentale şi martor nu sunt semnificative, echipele valoric fiind aproximativ
egale, de unde şi rezultatele pozitive a celor două echipe reprezentative, elevii
şcolilor acestora având şi cele mai multe premii şi participări la diferite concursuri
şi activităţi sportive, în cadrul cercului pedagogic din care facparte.

Astfel prin acest bilanţ pozitiv al echipei reprezentative putem spune că

ipoteza lucrării se confirmă, adică folosind metode şi mijloace eficiente specifice,
pregătirii fizice generale, adaptate particularităţilor de vârstă şi sex, cât şi bazei
sportive existente la nivelul unităţii de învăţământ, mai ales celei din mediul rural,
elevii componenţi ai echipei reprezentative a şcolii au obţinut o îmbunătăţire
semnificativă a capacităţii de efort fizic la toate probele la care au fost testaţi,
contribuind la obţinerea unor rezultate bune în activităţile, concursurile desfăşurate
în cadrul sistemului competiţional şcolar.

O trăsătura generală a acestei cercetări consider a fi modul realist în care

s-a efectuat, rezultatele celor 20 de subiecţi din cadrul grupei experimentale şi
grupei martor, fiind relevante, binenţeles în sens pozitiv. Aici pot să amintesc
câteva măsuri care au fost luate, măsuri care au avut în final o contribuţie pozitivă
şi anume:

 verificarea permanentă a stării de sănătate prin avizul dat decătre

medicul din localitate;

81
  antrenamentele au fost realizate, în funcţie de implicarea elevilor şi la
alte activităţi extraşcolare şi de disponibilitatea părinţilor de a le permite
prezenţa, la această activitate de instruire în timpulliber;

 baza sportivă a fost în permanenţă bine întreţinută, creîndu-seastfel

mediul atractiv pentru o instruire cât mai eficientă;

 au fost alese metode şi mijloace eficiente, atractive şi adaptabile

condiţiilor materiale existente înşcoală;

 subiecţii au conştientizat faptul că antrenându-te în mod serios, pot avea

rezultate atât cu echipa reprezentativă, dar şi individual (fiind în vizorul
şcolilor cu profilsportiv);

 nu au existat cazuri de absenteism atunci când s-au desfăşurat

antrenamentele şi meciurile cuprinse în sistemul competiţionalşcolar;

 adaptareatreptatălaefortşialternareacuatenţieîntrevolumulşi
intensitatea efortului;

 educarea calităţilor morale şi de voinţă.

Rezultatele obţinute de subiecţii incluşi în experiment demonstrează şi

superioritatea rezultatelor eforturilor fizice şi faţă de lecţia de educaţie fizică şi
sport, în care sunt abordate teme din calităţi motrice. Acest aspect a îmbunătăţit
indicatorii pregătirii fizice generale indiferent de nivelul iniţial de la care s-a plecat.

Efectuarea acestui proces de pregătire fizică generală, consider că este o

cerinţă de bază pentru a ţine pasul cu evoluţia jocului de fotbal chiar şi cel şcolar,
el presupunând nu numai cunoaşterea metodicii generale, ci şi dorinţa de a găsi
cele mai bune metode şi mijloace de lucru în cazul nostru, trebuie să fie şi
adaptabile la cea ce înseamnă şcoală de nivel gimnazial, din mediulrural.

Prin concluziile enumerate mai sus, consider că această cercetare şi-a

atins scopul, importanţa dezvoltării şi perfecţionării pregătirii fizice generale la
nivelul echipelor reprezentative şcolare este eficientă şi ca recomandare generală
în conformitate cu ideile, tendinţele de viitor ale Ministerului Tineretului şi
Sportului, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, de a introduce câtepatru

82
ore de educaţie fizică şi sport săptămânal pentru elevii de gimnaziu şi nu numai,
din care două ore de sport competiţional, în care copiii şi-ar putea dezvolta
abilităţile sportive într-un mod mult mai eficient şi atractiv, de unde şi această
pregătire fizică generală a echipei reprezentative şcolare s-ar realiza într-un timp
mai scurt, mai aproape de ceea ce înseamnă perioadă pregătitoare şi cu beneficii
superioare atât din punct de vedere al rezultatelor, cât şi a oportunităţilor pe care
un elev le-ar putea avea, în devenirea sa de practicare a unei ramuri sportive la un
nivel superior, de performanţă.

83
 Bibliografie

1. Alexe, N.-”Teoria şi metodica antrenamentului sportiv modern”,Editura

Fundaţiei ”România de mâine” Bucureşti, 2002;

2. Constantin,C.-”Pedagogie-ediţiaaII-arevăzutăşiadăugită”,EdituraPolirom,
Iaşi, 2002;

3. Cârstea,G.-”Teoriaşimetodicaeducaţieifiziceşisportului”,EdituraAN-DA,
Bucureşti, 2000;

4. Demeter, A.-”Fiziologia sporturilor”, Editura Stadion, Bucureşti,1972;

5. Dragnea,A.-”Măsurareaşievaluareaîneducaţiefizicăşisport”,EdituraSport-
Turism, Bucureşti, 1984;

6. Dragnea, A., Bota, A.-”Teoria activităţilor motrice”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1999;

7. Economu, V.-”Metode şi mijloace folosite în fotbal”, EdituraSport-Turism,

Bucureşti, 1986;

8. Epuran, M.-”Metodologia cercetării activităţilor corporale”, Editura Risoprint,

Cluj-Napoca,2002;

9. Filip, C.-”Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina educaţie fizică şi

sport”, Impremeria Media Pro, Braşov, 1999;

10. Gîrleanu, D.-”Lecţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice alefotbaliştilor”,

Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975;

11. M.E.C.I.-”Programe Şcolare Clasele V-VIII Educaţie Fizică”, Bucureşti,2009;

12. Mitra, G., Mogoş, A.-”Metodica educaţiei fizice şcolare”- ediţia a III-a
Revăzută şi adăugită, Editura Sport-Turism, Bucureşti,1980;

13. Ozolin, N. G.-”Metodica antrenamentului sportiv” traducere din limba rusă de

Retinschi Alex., Editura Stadion, Bucureşti,1972;

14. Rajnovic, V.-”100 de antrenamente de fotbal”, Editura Stadion,Bucureşti,

1972;
84
15. Roşculeţ, N.-”Fotbal. Probleme de joc şi antrenament”, Editura Uniuniide
Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, 1966;

16. Săvescu, I.-”Educaţie fizică şi sportivă şcolară-culegere de exerciţii”, Editura

Aius Print, Craiova,2007;

17. Scarlat, E.-”Educaţia fizică a copiilor de vârstă şcolară”, Editura PentruTineret

şi Sport Editis, Bucureşti, 1993;

18. Stănescu, N., Tomescu, D.-”Practica medico sportivă în fotbal”, Editura

Stadion, Bucureşti,1970;

19. Stănculescu, V.-”Pregătirea fizică a fotbaliştilor”, Editura Uniunii de Cultură

Fizică şi Sport, Bucureşti,1967;

20. Stănculescu, V.-”Ghidul antrenorului de fotbal”, EdituraSport-Turism”,

Bucureşti, 1982;

21. Şiclovan, I.-”Teoria antrenamentului sportiv”, Editura Sport Turism,Bucureşti,

1979;

22. Şiclovan, I., Ardeleanu, C., Teodorescu, D.-”Fotbal la copii”- EdituraStadion,

Bucureşti, 1971.

85