Capitolul 3.

Educaţia fizică in invăţămantul gimnazial

Intre 10-14 ani, copilul parcurge una din cele mai importante etape
din ontogeneză. Este perioada cand se incheie copilăria şi incep
transformările care conduc la maturizare. Acest proces se numeşte pubertate
şi se etapizează astfel:
· etapa antepubertară 10-12 ani;
· etapa pubertară propriu-zisă 12-14 ani;
· etapa postpubertară 14-15 ani;
Altă etapizare:
· pubertatea, 10-14/15 ani, corespunzătoare cu gimnaziul;
· adolescenţa propriu-zisă, 14/15- 18/20 ani, liceul;
· adolescenţa prelungită, 18/20- 24/25 ani;
Datorită procesului de acceleraţie pubertatea poate incepe mai
devreme de la varsta de 9-10 ani mai ales la fete şi se poate prelungi pană la
16-17 ani mai ales la băieţi.
Perioada este denumită: “criză juvenilă”; “ varstă ingrată”; “ varsta marilor
idealuri”;
3.1. Particularităţi morfologice:
- datorită acceleraţiei, are loc o creştere in inălţime , creşterea se
semnalizează mai ales la nivelul membrelor inferioare apoi la cele
superioare, apărand uneori dizarmonii;
- trunchiul este lung, toracele ingust, abdomenul supt;
- datorită instalării mai rapide a pubertăţii la fete ,acestea au valori
superioare ale creşterii in inălţime şi greutate;
- sistemul articular este slab;
- ca aspect puberul are o alură caricaturală;
3.2. Particularităţi funcţionale:
Aparatul cardio-vascular:
- intre 13-14 ani, aparatul cardio-vascular se dezvoltă in ritm accelerat;
- vasele sanguine cresc in diametre;
- inima creşte in volum şi greutate;
- totuşi intregul sistem manifestă disponibilităţi reduse şi o mare labilitate;
- circulaţia periferică este incă imperfectă;
- sunt frecvente stările de oboseală, rezistenţă scăzută la effort, palpitaţii;
- F.C.- la 13 ani ajunge la 82 pul./min –B. ; 88 pul./min.-F.
- T.A. este mică 90-100/40-50, in efort 150-160;
Aparatul respirator:
- organele din cutia toracică sunt puţin dezvoltate, ceea ce creează
dificultăţi in adaptarea la efort;
- căile respiratorii cresc in lungime şi diametre, asigurand un debit de aer
relativ mare;
- plămanii cresc in greutate şi volum după 12 ani, ritmul cel mai accelerat
fiind in jurul varstei de 14 ani;
- intre12-16 ani creşte debitul pulmonar cu 50%, creşte diametrul
alveolelor şi sporeşte elasticitatea parenchimului pulmonar;
- la 12 ani capacitatea vitală(CV) este de 2000 cm3, iar la 15 ani ajunge la
3000 cm3;
- F.R. scade la 20res/min.- la 13 ani iar la 15 ani-la 18 res/min.;
Sistem nervos:
- volumul creierului creşte puţin, se adancesc circumvoluţiunile, se
inmulţesc fibrele de asociaţie sporind conexiunile dintre diferite zone;
- celulele corticale se diferenţiază şi se perfecţionează;
- se remarcă marea plasticitate a S.N.C-sub raport funcţional;
- predomină excitaţia asupra inhibiţiei şi iradierea asupra concentrării;
Aparatul endocrin:
- fenomenul principal este intrarea in acţiune a glandelor endocrine;
- apare diferenţierea dintre sexe – accentuarea caracteristicilor sexuale;
3.3. Particularităţi psihice:
- intreaga activitate nervoasă superioară şi psihică se dezvoltă rapid;
- asistăm la o scădere a pragurilor senzoriale şi producerea unei erotizări a
tuturor simţurilor;
- individul are o capacitate suplimentară in a percepe culorile, se dezvoltă
spiritul de observaţie, persistă incă iluziile perceptive;
- se stabilizează campul vizual şi cromatic;
- procesele gandirii: analiza, sinteza, generalizarea, sistematizarea,
abstractizarea, se perfecţionează, asigurand rezolvarea unor situaţii
problematice;
- memoria devine logică; observaţia devine selectivă; voinţa se dezvoltă şi
astfel răzbeşte cu mai multă uşurinţă greutăţile;
- se formează convingeri, se elaborează idei, concepţii personale despre
lume şi viaţă;
- este varsta la care se recurge incă la modele, care sunt idealizate;
3.4. Particularităţi motrice:
- datorită plasticităţii scoarţei cerebrale şi a mobilităţii proceselor
nervoase superioare: excitaţia şi inhibiţia, este posibilă
dezvoltarea/educarea unor aptitudini motrice:- V.-la 12 ani- fete; la 13
ani- la băieţi;
- datorită dezvoltării aparatului locomotor se dezvoltă şi I.- pubertatea
fiind varsta indemanării;
- la varsta de 12-13 ani, simţul orientării in spaţiu se apropie de cel al
adultului;
- la 12-13 ani, fete şi 13-14 ani, băieţi, scade nivelul mobilităţii;
- prin imbunătăţirea calităţii muşchilor, creşte şi forţa in regim de
viteză(detenta, puterea);se măreşte şi capacitatea de efort static, moderat
la băieţi;
- capacitatea de rezistenţă este scăzută şi trebuie luate măsuri pentru
imbunătăţirea ei; se va acţiona asupra R in regim de F.; R. in regim de
V.;
- la această varstă, băieţii preferă exerciţiile de forţă, fetele preferă
exerciţiile expresive, executate pe muzică;
- din punct de vedere al deprinderilor motrice: alergarea, cea mai des
folosită, volumul ei scăzand odată cu inaintarea in varstă; aruncarea, mai
accesibilă băieţilor, mai ales azvarlirea, fetele folosind impingerea;
săritura are bătaia puternică dar zborul redus;
3.5. STRUCTURA CURRICULUMULUI:
Considerăm necesar menţionarea profilului de formare a
adolescentului absolvent al şcolii obligatorii, acest profil, fiind o
componentă reglatoare a Curriculumului naţional ;
Absolvenţii invăţămantului obligatoriu trebuie:
· să demonstreze gândire creativă, prin: utilizarea evaluarea şi
ameliorarea permanentă a unor strategii proprii pentru rezolvarea de
probleme; elaborarea unor modele de acţiune şi de luarea deciziilor
adecvate intr-o lume dinamică; formarea şi utilizarea unor deprinderi de
judecată critică; folosirea unor tehnici de argumentare variate in
contexte sociale diferite;
· să folosească diverse modalităţi de comunicare în situaţii reale, prin:
dobandirea deprinderilor specifice achiziţiilor fundamentale şi aplicarea
lor efectivă in procesul comunicării; formarea şi utilizarea deprinderilor
de comunicare socială, verbal şi non-verbală; cunoaşterea şi utilizarea
eficientă şi corectă a codurilor, a limbajelor şi a convenţiilor aparţinand
terminologiei diferitelor domenii ale cunoaşterii;
· să înţeleagă sensul apartenenţei la diverse tipuri de comunităţi, prin:
participarea la viaţa socială a clasei, a şcolii şi a comunităţii locale din
care fac parte; identificarea drepturilor şi a responsabilităţilor care le
revin in calitate de cetăţeni ai Romaniei şi reflecţia asupra acestora;
inţelegerea şi evaluarea interdependenţelor dintre identitate şi alteritate,
dintre local şi naţional, dintre naţional şi global;
· să demonstreze capacitate de adaptare la situaţii diferite, prin: folosirea
unei varietăţi de limbaje şi de instrumente pentru a transmite idei,
experienţe şi sentimente; cunoaşterea diferitelor roluri sociale şi a
implicaţiilor acestora asupra vieţii cotidiene; demonstrarea capacităţii de
a lucra in echipă, respectand opiniile fiecăruia; exprimarea voinţei de a
urmări un ţel prin mijloace diferite;
· să contribuie la construirea unei vieţi de calitate, prin: dezvoltarea unor
atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de semeni, toleranţă,
responsabilitate rigoare; formarea şi exprimarea opţiunii pentru o viaţă
sănătoasă şi echilibrată; acceptarea şi promovarea unui mediu natural
propice vieţii; cunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale
omului; formularea unor judecăţi estetice privind diferite aspecte ale
realităţii naturale şi sociale; formarea unei sensibilităţi deschise spre
valorile estetice şi artistice;
· să înţeleagă şi să folosească tehnologiile în mod adecvat, prin:
folosirea de idei, modele şi teorii diverse pentru investigarea şi
descrierea proceselor naturale şi sociale; folosirea echipamentelor
informatice in calitatea lor de instrumente ale comunicării; cunoaşterea
şi utilizarea tehnologiilor intalnite in viaţa cotidiană; inţelegerea
consecinţelor etice ale dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei asupra omului şi
mediului;
· să-şi dezvolte capacităţile de investigare şi să-şi valorizeze propria
experienţă, prin: dezvoltarea unei metodologii de muncă intelectuală şi
a capacităţii de explorare a realităţii inconjurătoare; dobandirea unei
culturi a efortului fizic şi intelectual, ca expresie a dorinţei de realizare
personală şi socială;
· să-şi construiască un set de valori individuale şi sociale şi să-şi
orienteze comportamentul şi cariera în funcţie de acestea, prin:
demonstrarea competenţei de a susţine propriile opţiuni; inţelegerea
modului in care mediul social şi cultural influenţează ideile şi
comportamentele proprii şi a altora; cunoaşterea şi analiza
oportunităţilor oferite de diferite filiere vocaţionale, in funcţie de
aptitudinile individuale; realizarea unor planuri personale de acţiune şi
motivarea pentru invăţarea continuă;
Este perioada de varstă cuprinsă atat in ciclul de dezvoltare (clasele
a-V-a- şi a – VI-) cat şi in ciclul curricular de observare şi orientare,
(clasele a- VII- a, a- VIII- a, a- IX-a) avand ca obiectiv major: orientarea in
vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare şi vizează:
- descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori in
scopul construirii unei imagini de sine pozitive;
- formarea capacităţii de analiză a setului de competenţe dobandite prin
invăţare in scopul orientării spre o anumită carieră profesională;
- dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor
limbaje specializate;
- dezvoltarea gandirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea in
mediul social;
3.5.1. FINALITĂŢILE invăţămantului gimnazial :
1. asigurarea pentru toţi elevii a unui standard de educaţie comparabil
cu cel european: starea de sănătate şi rezistenţă la influenţele nocive ale
factorilor ambientali, dezvoltare fizică armonioasă, capacitate motrică
superioară, capacitate de practicare in condiţii regulamentare a 2 probe
atletice, una din ramurile gimnasticii şi un joc sportiv, stabilizarea
obişnuinţei de a practica independent exerciţiile fizice şi sportul in
timpul liber;
2. formarea la elevi a capacităţii de a comunica eficient în situaţii reale
folosind limba română, limba maternă, limbile străine şi diverse
limbaje de specialitate;
In cadrul activităţilor motrice: educaţie fizică, sport, elevii sunt
integraţi in diverse grupuri şi există necesitatea comunicării pe baza unui
limbaj de specialitate, o terminologie specifică domeniului. De aceea in
activitatea didactică profesorul trebuie să transmită elevilor anumite
cunoştinţe de specialitate referitoare la: denumirea poziţiilor şi mişcărilor;
tehnica de execuţie a deprinderilor de bază, aplicativ-utilitare şi cele
specifice diferitelor ramuri de sport; parametrii efortului; regulile de
desfăşurare a diferitelor jocuri sportive. Pentru a fixa aceste cunoştinţe
preofesorul trebuie să creeze in lecţii situaţii de invăţare care permită
stabilirea unor relaţii de comunicare intre elevi şi intre elevi şi profesor.
Această capacitate de comunicare se poate stabili prin folosirea de către
profesor a terminologiei specifice domeniului, corectări permanente
folosind acest limbaj, traducerea acestor termeni in limbile străine pe care le
studiază elevii, folosirea unor mijloace audio-video de ultimă generaţie,
provocarea unor comentarii referitoare la anumite evenimente sportive.
3. formarea şi dezvoltarea capacităţii de adaptare şi de integrare în
comunitate;
Prin conţinuturile sale, educaţia fizică contribuie la dezvolterea
fizică şi psihică a elevilor, inzestrarea lor cu aptitudini motrice şi deprinderi
motrice care să le permită o integrare eficientă in comunitate. Această
finalitate este realizabilă şi pe baza strategiilor didactice folosite de profesor,
adaptate particularităţilor morfo-funcţionale şi motrice ale elevilor săi
precum şi diversele forme de practicare a exerciţiilor fizice.
4. formarea atitudinilor pozitive în relaţionarea cu mediul social: de
toleranţă, de responsabilitate, de solidaritate;
Conţinuturile educaţiei fizice au o influenţă benefică şi asupra
personalităţii elevilor, asupra educării trăsăturilor pozitive de caracter. In
cadrul lecţiilor de educaţie fizică pot apărea manifestări de individualism,
egoism, reacţii negative faţă de arbitraj, agresivitate, faţă de aceste
manifestări profesorul trebuie să ia atitudine şi să găsească metode
educative care să le combată (convingerea, dezaprobarea, exemplul) şi
mijloace de sancţionare. In lecţii trebuie cultivate trăsăturile pozitive şi
găsite mijloace de recompensare.
5. asigurarea unei orientări şcolare şi profesionale optime în raport cu
aspiraţiile şi aptitudinile elevilor;
6. formarea capacităţilor şi a motivaţiilor necesare învăţării în condiţiile
unei societăţi în schimbare;

Creşterea şi dezvoltarea copiilor reprezintă una din problemele de biologie umană

cu o deosebită semnificaţie teoretică şi practică. Se poate spune că, cu cât datele
din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se deschid noi orizonturi şi noi
aspecte de cercetare, printre care şi fenomenul acceleraţiei, atât de mult dezbătut
în prezent, subliniind complexitatea problemelor. Este suficient să amintim numai
că în urma proceselor de creştere şi dezvoltare apare adultul a cărui personalitate
biologică şi socială se clădeşte tocmai în aceste perioade, sub influenţa jocului
complex al patrimoniului sedentar şi al condiţiilor de mediu şi viaţă.
Numeroasele lucrări apărute în străinătate şi la noi în ţară evidenţiază
caracterul particular al biologiei vârstei de creştere, care corespunde cu vârsta
şcolară, care nu poate fi neglijat de către profesorii de educaţie fizică şi antrenorii
care lucrează nemijlocit cu acest material uman fragil, nefinisat ontogenetic. Din
datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observaţie de ordin general şi
anume că creşterea şi dezvoltarea copiilor nu se desfăşoară într-un ritm uniform,
ci pe parcurs, apar perioade de accelerare şi încetinire a creşterii, cu durate
variabile, în raport cu vârsta, condiţiile de viaţă şi particularităţile individuale ale
copiilor.

La sfârşitul perioadei de creştere, copilul ajunge la maturizare somato-

vegetativă şi psihică, dar până atunci el nu poate fi considerat un adult în
miniatură, deoarece organismul lui prezintă deosebiri fundamentale şi o
însemnată labilitate neuro-hormonală. Creşterea şi dezvoltarea neuniformă, cu
perioade de accelerare şi încetinire, cu exacerbări temporare ale proceselor neuro-
vegetative şi psihice, vârsta de creştere se împarte în mai multe etape, cu aspecte
morfo- funcţionale şi psihice particulare.
Oricare ar fi împărţirea, toate etapele perioadei de creştere şi dezvoltare sunt
importante, dar etapa peripuberală, în decursul căreia copilul se transformă în
adult, are o semnificaţie deosebită. Pentru unii biologi, pubertatea ar reprezenta
chiar momentul cel mai important - după naştere - din viaţa unui individ.
Pubertatea este ea însăşi o perioadă ce se întinde pe o durată de timp variabilă atât
la fete cât şi la băieţi, depinzând de numeroşi factori ereditari sau de mediu.
Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a
particularităţilor morfo-funcţionale şi psihice la indivizii de aceeaşi vârstă
cronologică, dar că această variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după
vârsta fiziologică.
Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei
cronologice şi deci nici etapelor de şcolarizare se va pune accentul pe periodizarea
biologică şi se va menţiona în secundar etapele de şcolarizare şi vârstele
cronologice care corespund, în general, acestor perioade biologice.
Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi
psihologic, nu numai al vârstei de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii
şi juniorii în următoarele perioade de vârstă:
1. Vârsta antepubertară (şcolară mică-clasele I-V; 6-11 ani);
2. Vârsta pubertară (şcolară mijlocie-clasele V-IX);
3. Vârsta postpubertară (şcolară mare-clasele IX-XII).
Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori
raportul cu vârsta cronologică, care grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu
programe diferite, deci cu regimuri diferite de efort fizic.
 Capacitatea de efort diferită a copiilor de aceeaşi vârstă cronologică
(aceeaşi clasă) se menţine şi după trecerea la seniorat, dar în timpul junioratului
aceste diferenţe sunt mai ample; mai mult ceea ce este foarte important, această
capacitate de efort la juniori este instabilă şi nesigură, fapt explicabil prin marea
labilitate neuro-vegetativă a juniorilor, datorită “furtunii vegetative”, care abia a
trecut peste ei în timpul pubertăţii şi care şi-a lăsat amprenta de o mare
variabilitate individuală.

În ultimul secol, dar mai ales în ultimile decenii, s-a constat la copiii şi
tinerii din majoritatea ţărilor europene şi din alte continente un important fenomen
biologic, denumit de Gh. Roberts (1876) şi E. W. Koch (1953) “secular trend”
(tendinţă seculară), caracterizat printr-o creştere accelerată a unor indici de
dezvoltare; astfel valorile medii ale înălţimii şi greutăţii copiilor şi adolescenţilor
de azi sunt mai mari decât în secolul trecut, iar maturitatea sexuală apare mai
timpuriu. Deşi încheierea procesului de creştere are loc mai curând, totuşi
dimensiunile definitive ale adultului sunt mai mari; vârsta sexuală s-a prelungit
nu numai printr-o pubertate mai timpurie, dar şi printr-un climateriu (menopauză)
mai tardiv. Longevitatea omului a devenit mai mare.
Din datele obţinute pe plan mondial se poate trage concluzia că “secular
trend”-ul are loc în toate ţările lumii dezvoltate economico-social, independent de
poziţia geografică, climă, componenţa etnică, atât în oraşe, cât şi la sate în diverse
grade el poate atinge toate păturile sociale.
După unii autori, accelerarea creşterii şi dezvoltării corpului copiilor şi
tinerilor ar aduce după sine şi o mai mare dispersie a indicilor şi valorilor
fiziometrice, precum şi o gracilizare a organismului.
Ea ar fi cauza scăderii rezistenţei fizice, precum şi a altor calităţi morfo-
fiziologice. Unii autori arată că la copiii născuţi şi crescuţi la oraş se produce o
creştere mai accelerată a taliei decât la cei de la sate, dar că perimetrul toracic şi
greutatea nu cresc la toţi în acelaşi ritm.
 În unele cazuri apar disproporţii între dimensiunile longitudinale şi
transversale ale corpului, iar în alte cazuri acceleraţia se limitează la maturizarea
sexuală.
Studiul condiţiilor şi factorilor care determină fenomenele de acceleraţie şi
întârziere în dezvoltare scoate în evidenţă influenţa vieţii civilizate, a îmbunătăţirii
alimentaţiei, progresele în profilaxiea şi tratamentul bolilor, precum şi beneficiile
unei organizări mai raţionale a activităţii şi timpului liber al tineretului.
Cercetările dovedesc eficacitatea practicării metodice a exerciţiilor fizice
asupra creşterii normale şi dezvoltării armonioase, asupra sporirii capacităţii
funcţionale şi îmbunătăţirii rezultatelor sportive la juniori şi copii de ambele sexe.
Ca urmare a acceleraţiei, un număr tot mai mare de copii şi tineri participă
mai de timpuriu la antrenamente şi competiţii. Dacă, pe de o parte, foloasele
acestei activităţi pentru consolidarea organismului sunt evidente, pe de altă parte
există permanent pericolul suprasolicitărilor, al oboselii şi al accidentelor.

Particularităţile dezvoltării somatice la vârsta pubertară

Intervenţia pubertăţii duce la accelerarea creşterii în înălţime într-un ritm
superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21
ani.

Creşterea mai intensă se semnalează la membrele inferioare, apoi la cele

superioare, fapt care creează în mai multe cazuri dizarmonii evidente, mai ales
când se întocmesc grafice ale creşterii.
Trunchiul este lung, toracele îngust, iar abdomenul este supt. Ca urmare a
acestor trăsături somatice, organele din cutia toracică sunt puţin dezvoltate, fapt
care generează dificultăţi în procesul de adaptare la efort prin lipsa de rezistenţă
funcţională. În concordanţă cu cele prezentate şi sistemul articular este slab, fiind
în plin proces de consolidare.
 Datorită faptului că la fete pubertatea se instalează mai repede decât la
băieţi, ele prezintă valori superioare ale creşterii în înălţime şi greutate, trunchiul
este mai lung, iar membrele inferioare sunt mai scurte.

Particularităţi funcţionale la vârsta pubertară

În concordanţă cu particularităţile dezvoltării morfologice se constată o
capacitate scăzută de adaptare şi rezistenţă funcţională a aparatelor cardio-
vascular şi respirator la efortul fizic intens şi apar des fenomene de oboseală,
ameţeli şi tulburări ale ritmului cardiac.

La vârsta de 12 ani capacitatea vitală se situează la 2000 cm3, din cauza

plămânilor care sunt slabi dezvoltaţi, crescând până la 3000 cm3 la 15 ani. Mai
menţionăm faptul că aparatul respirator şi în special plămânii sunt puţin rezistenţi
la infecţii.

În timpul efortului fizic, cordul depune un travaliu mare pentru irigarea

organelor şi sistemelor, deoarece lumenul vaselor este îngust şi în consecinţă apar
des fenomene de oboseală, ameţeli şi tulburări ale ritmului cardiac.

Privind sistemul nervos se constată o creştere redusă a volumului creierului,

însă se adâncesc circumvoluţiunile, iar prin înmulţirea fibrelor de asociaţie
sporesc conexiunile funcţionale dintre diferitele zone. Celulele corticale se
dezvoltă continuu, perfecţionându–se şi diferenţiindu-se, crescând astfel baza
funcţională a activităţii de prelucrare a informaţiei.

În această perioadă se realizează diferenţierea dintre cele două sexe prin

maturizarea caracteristicilor sexuale.

Particularităţile dezvoltării psihice la vârsta pubertară

Prin dezvoltarea psihică se înţelege procesul complex de formare, creştere
şi maturizare a funcţiilor, însuşirilor şi capacităţilor psihice ale copiilor.
 Acest proces se desfăşoară neîntrerupt de la naştere până la atingerea vârstei
adulte, în decursul dezvoltării sale, copilul parcurge succesiv şi obligatoriu mai
multe etape sau stadii de dezvoltare psihică. Fiecare etapă a dezvoltării psihice -
ce corespund în linii mari unei perioade de vârstă - are un anumit tablou psihic,
caracterizat prin existenţa unor procese şi însuşiri psihice cu particularităţi proprii
acelei vârste. Acestea sunt denumite particularităţi psihice ale vâstei.

Trecerea de la o etapă la alta a dezvoltării psihice este determinată de

apariţia şi formarea unor procese psihice tot mai complexe şi mai perfecţionate,
care ameliorează continuu adaptarea la mediul social şi natural al copilului.

Cunoaşterea şi respectarea particularităţilor de vârstă constituie o necesitate

pedagogică, întrucât condiţionează modul de desfăşurare a antrenamentelor,
determină selectarea şi folosirea metodelor şi mijloacelor de pregătire în funcţie
de posibilităţile şi perspectivele dezvoltării psihice a copiilor. Practica a dovedit
elocvent că nerespectarea sau ignorarea lor duce la eşecul activităţii de instruire
şi educare.

Particularităţi psihologice la vârsta pubertară

Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului. În strânsă
legătură cu importantele modificări morfo-funcţionale apar însemnate
transformări şi în viaţa psihică. Percepţiile devin mai depline, capătă un pronunţat
caracter de selectivitate, orientarea spaţială şi temporară se perfecţionează
considerabil, suferind influenţa proceselor gândirii.

În activităţile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea

sistem de semnalizare. Puberul este capabil să opereze cu noţiuni cu un grad mare
de abstractizare, manifestă interes şi curiozitate pentru teorie, pentru explicarea
fenomenelor a atenţiei, deşi în unele faze ale pubertăţii este deosebit de instabilă
şi fluctuabilă.
 Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai
de transformările biologice, dar şi de implicaţiile ce decurg din integrarea socială.

Datorită disconfortului biologic, puberul se caracterizează printr-o conduită

irascibilă, relativ conflictuală, prin labilităţi afective, stări de excesivă timiditate
sau exuberanţă, stări capricioase ce se dezvoltă pe un fond de independenţă
fluctuant. Creşte interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară,
apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilităţi.

Se dezvoltă calităţile voinţei; manifestă dorinţă de autoafirmare, de

impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării
capacităţilor considerate ideale. „Ştacheta” aspiraţiilor este ridicată tot mai sus,
deşi motivele sunt încă foarte instabile. Se dezvoltă intens simţul responsabilităţii.

Conduita este caracterizată prin exuberanţă, prin participarea la numeroase

şi variate activităţi. Se menţine nevoia de mişcare, de joc, deşi acestea capătă alte
semnificaţii. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea
atenţiei propriei persoane.

Consideraţii metodice.
Posibilităţile crescute ale gândirii, ca şi bogăţia şi varietatea cunoştinţelor
însuşite în cadrul şcolii determină restructurări în metodica instruirii. Este vârsta
când se poate învăţa tehnica perfectă. Se poate şi este indicat să se facă apel la
înţelegere, la explicarea elementelor şi implicaţiilor fiecărui act motric, a sensului
şi necesităţii respectării sfaturilor date. Mişcările trebuie învăţate conştient,
aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a principiilor exerciţiilor.
Comportamentul faţă de copil trebuie să fie plin de tact pentru a contracara crizele
de timiditate, de anxietate, teama de a nu apărea ridicol în faţa membrilor grupei
de antrenament, rezultate din execuţia incorectă a exerciţiilor. Încurajarea, lauda,
descompunerea exerciţiilor complicate în exerciţii mai simple, ce pot fi efectuate
cu succes, sunt câteva peocedee concrete de lucru.
 O indicaţie psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în
desfăşurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism, înţelegere, prietenie
şi sinceritate.

Particularităţile dezvoltării motrice

Din cauza dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită
creşterii plasticităţii scoarţei cerebrale şi mobilităţii proceselor nervoase de
excitaţie şi inhibiţie sporesc posibilitatea de îmbunătăţire a tuturor calităţilor
motrice şi în special a vitezei, mai ales la 12 ani la fete şi 13 ani la băieţi.

La 12 ani viteza fetelor este mai mare decât a băieţilor, urmând ca progresiv
aceştia să-şi sporească indicii de viteză, depăşind treptat fetele. Acest proces
evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani. Ca urmare a dezvoltării a
aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident,
fapt pentru care pubertatea este denumită vârsta îndemânării. Datorită
disproporţiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exerciţiilor
fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilităţile pentru îmbunătăţirea
îndemânării sunt totuşi crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simţul
orientării în spaţiu, care la 12 – 13 ani se apropie de cea a adultului.
Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani la fete şi 13-14 ani la
băieţi, fapt care face ca mişcările să nu fie executate cu amplitudine
corespunzătoare, ceea ce impune măsuri speciale în cadrul lecţiilor.
Prin îmbunătăţirea calităţii muşchilor şi mai ales a laturii funcţionale ce
condiţionează viteza, sporeşte capacitatea de forţă în regim de viteză sub forma
detentei (forţa explozivă).
Se măreşte şi capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea
corporală, mai ales la băieţi, începând cu 13-14 ani, care după această vârstă
depăşesc substanţial fetele.
Capacitatea de rezistenţă este scăzută mai ales sub forma ei de rezistenţă
cardio-vasculară, ceea ce impune o acţionare sistematică pentru dezvoltarea ei. Se
va acţiona de preferinţă asupra rezistenţei în regim de forţă sau viteză, care să
angajeze grupele musculare mari (spate, membre superioare, membre inferioare)
şi să permită activitatea nestingherită a aparatului cardio-respirator fără a-l solicita
la posibilităţile sale maxime.
La fete rezistenţa este mai scăzută decât la băieţi, cu toate că şi la aceştia
comparativ cu alte vârste, ea se situează la valori scăzute.
În privinţa calităţilor motrice la elevii din ciclul gimnazial, mai ales la 12-
14 ani, trebuie menţionat faptul că se impun măsuri metodice atente în procesul
de dezvoltare a forţei şi rezistenţei.
În ceea ce priveşte motricitatea, aceasta nu prezintă deosebiri esenţiale între
băieţi şi fete, ci numai unele particularităţi care trebuie luate în considerare pentru
o tratare diferenţiată.
Aceste particularităţi se referă la gradul de motricitate al mişcărilor,
economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Băieţii au înclinaţii
către exerciţiile de forţă, efectuate uneori cu repezeală, în timp ce fetele preferă
mişcările expresive executate pe muzică, care tind către acurateţea tehnică.