Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 8

EXERCITII PENTRU DEZVOLTAREA CALITATILOR SI DEPRINDERILOR


MOTRICE LA PERSOANELE CU DEFICIENTE MOTORII
In cadrul organizat al nvatamntului romnesc persoanele cu deficiente fizice, sunt
ncadrate n functie de gravitatea deficientei, fie n activitatea scolara obisnuita, fie n
scoli speciale. Educatia fizica adaptata, acolo unde poate fi folosita are n mare aceleasi
functii ca i cea formativa, cu niste accente aparte, determinate de scopurile si obiectivele
speciale care le incuba. Vom descoperi, n planul biologic si sanogenetic, functia de
corectare, readaptare, optimizare a potentialului biologic actual al individului, mentinere
si mbunatatire a starii lui de sanatate.
Forma de manifestare a educatiei fizice ca parte componenta a activitatilor motrice o
reprezinta exercitiul fizic, cel care este menit, sa actioneze preventiv pentru combaterea
aparitiei, sa determine ameliorarea deficientei pna la disparitie, acolo unde este posibil,
sau sa contribuie la stabilizarea si non agravarea deficientelor evolutive.
In scoala contemporana, preocuparea depistarii, prevenirii si corectarii
deficientelor fizice trebuie sa fie permanenta, att pentru parinti, ct si pentru cadrele
didactice. Examenele medicale periodice facute n scoala au constatat ca n aceasta etapa
a vietii putini sunt elevii, care prezinta o atitudine corecta a corpului, un procent mare din
rndul acestora prezentnd defecte morfologice si functionale, localizate la nivelul
aparatului locomotor.
Defectele aparatului locomotor se numesc deficiente fizice, si se prezinta ca
abateri de la normal, n forma si functiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea
normala si dezvoltarea armonioasa a corpului, modificnd aspectul exterior, reducnd
aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic, diminund capacitatea de munca.Dupa
evolutie si dupa posibilitatile de corectare cu ajutorul exercitiului fizic, deficientele fizice
sunt usoare, medii si accentuate. Privit din unghiul actual al programarii activitatii
motrice speciale, dupa diagnosticarea medicala a handicapului individului, ar trebui sa se
actioneze dupa anumite directii si ntr-un anumit fel, n vederea obtinerii unor rezultate
pozitive.

Formele n care este folosit exercitiul fizic n cadrul corectarii deficientelor fizice
sunt cele statice sau cele dinamice.
Exercitiile statice corective sunt pozitiile sau contractiile izometrice.
Dupa atitudinea corpului n timpul mentinerii lor, pozitiile pot fi:
- corecte - cnd se respecta atitudinea normala, globala sau segmentara
- corective - cnd se realizeaza o corectare partiala a deficientei, globale sau partiale
- hipercorective - cnd se obtine pe lnga corectarea pozitiei deficitare, aspectul invers
deficientei
O mentinere a unei pozitii corective sau hipercorective mai mult timp, mpotriva
fortei gravitationale sau a altei rezistente, devine contractie izometrica.
Exercitiile dinamice se realizeaza sub forma miscarilor active libere sau cu
rezistenta. Sistematizate, aceste exercitii sunt:
1. Exercitii active de cap si gt, trunchi, membre superioare si inferioare
- cu segmentul deficient, sau cu segmente nvecinate
- liber sau cu ngreuiere
- analitic sau combinate
2. Exercitii de respiratie cu caracter corectiv
- liber, sau n timpul exercitiilor de trunchi
- din pozitii simetrice sau asimetrice care sa nu stnjeneasca miscarile toracelui
- executate la sfrsitul partii introductive si n partea fundamentala a lectiei, dupa
exercitiile corective mai grele
3. Exercitii aplicative cu caracter corectiv - pentru educarea sau reeducarea
deprinderilor motrice: - de mers - de trre - de echilibru- suspensiunile.
4. Exercitiile de redresare - trecerea n pozitii corective sau hipercorective, pasive
sau active.
Scopurile exercitiilor corective fie statice ct si dinamice sunt:
-

Formarea si educarea atitudinii corecte

Corectarea atitudinilor deficiente globale ale corpului (global lordotica, global cifotica,
global plane, global asimetrice)

Corectarea deficientelor fizice partiale

Tehnici metodologice de actionare pentru activitatea cu persoane cu handicap sever


sunt:
- stabilirea obiectivelor potrivite pentru deprinderi, care sa fie realiste si sa corespunda
unor raspunsuri corecte. Ele trebuie permanent raportate la posibilitatile de moment ale
subiectului si trebuie sa fie progresive.
- apelarea la cunostinte prealabile sau asocieri de miscari n predarea unei sarcini prin
folosirea modelarii ca metoda de lucru.
- folosirea recompenselor pozitive - orice element care motiveaza practicantul sa
munceasca. Recompensele functie de vrsta si handicap pot fi permanente sau
intermitente; finalizarea muncii sale, recompensa verbala.
- asigurarea asistentei - se face pe nivele de instruire, n functie de capacitatea
practicantului si sarcina de efectuat. Genurile de asistenta sunt:
a) Indicatii verbale sau vizuale - cel mai putin instructiv gen de asistenta - se poate
rezuma doar la indicarea sarcinii (verbala sau vizuala-poza), dupa care practicantul
raspunde prin executie.
b) Demonstratii - facute de instructor sau ajutorul acestuia, o data sau de mai multe ori,
pna cnd practicantul poate sa execute la rndul sau miscarea - "Priveste-ma si
executa!".
c) Sprijinul fizic - se foloseste de catre instructor n special n primele etape de nvatare
ale unei noi deprinderi si se refera la o ndrumare a practicantului prin atingere sau prin
sprijin n cadrul unei parti a miscarii.
d) Ajutorul fizic - manipularea totala a corpului practicantului pentru realizarea unei
deprinderi.
- corectarea comportamentului nepotrivit (nesupunere, respingere sau iesiri
nervoase de proportii). Ca metode pot fi folosite recompense din rndul preferintelor
practicantului, asigurarea asistentei mpreuna cu ignorarea comportamentului nepotrivit.
Se interzice orice pedeapsa fizica. Trebuie nteles faptul ca persoanele cu handicap pot
avea ca si persoanele obisnuite zile bune si zile rele.
- nregistrarea performantelor participantilor - element de eficienta, folosit daca nu zilnic,
cel putin saptamnal, n caietul de nregistrare a performantelor. Vor fi nregistrate

performantele utile printr-o evaluare corecta, n vederea constatarilor progreselor si


schimbarii sarcinilor.
Inainte de a se incepe lucrul, se va tine cont de tipul si nivelul de dizabilitate si se va
planifica programul de antrenament in baza posibilitatilor individuale. Este de asteptat ca
unele exercitii sa nu poata a fi practicate iar altele de asemenea, vor putea fi efectuate
intr-o maniera mai buna.
Persoanele in scaun cu rotile nu vor putea cu siguranta sa execute genuflexiuni cu bara la
piept sau indreptari cu haltera, insa pentru a compensa efectul metabolic oferit de aceste 2
exercitii, se pot face tractiuni la bara fixa sau tractiuni la scripete in toate variantele
posibile (priza pronatie, priza supinatie sau paralela).
Alegerea va tine cont doar de tipul de handicap. Indivizii cu amputatii ale membrelor
inferioare vor putea efectua exercitiul fie la bara fie la scripete, cat pentru persoanele
afectate de paralizia sirei spinarii va fi mai simplu initierea cu scipetele si de abia apoi, in
baza cazului specific, se poate incerca la bara. Genuflexiunile si indreptarile cu haltera nu
sunt exercitii miraculoase insa sunt cele mai bune miscari care pe langa faptul ca
antreneaza muschii coapselor si ai spatelui, declanseaza un extraordinar efect metabolic
realizand astfel o adevarata crestere generala asupra intregului corp. Acest lucru se
intampla deoarece coapsele sunt muschii cei mai voluminosi ai corpului iar in ordine
descrescatoare in ceea ce priveste marimea, este spatele ( 2/3 din greutatea corporala este
distribuita pe coapse si spate).
In cazul persoanelor care nu se pot folosi de picioare, posteriorul este partea corpului
cu cea mai mare musculatura. In caz de imobilitate, capacitatea respiratorie este adeseori
compromisa. Astfel, pentru a creste capacitatea respiratorie se poate practica impins cu
gantere sau la aparat cu bala culisanta, din culcat.Activitatile aerobe sunt mult mai dificil
de executat. Din aceasta cauza, exercitii precum impinsul devin si mai importante, atata
timp cat realizeaza o stimulare generala buna asupra trunchiului si simultan extind cutia
toracica.