UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS ,,GALAȚI, ROMÂNIA

FACULTATEA EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORT

REFERAT
Tema : Importanța jocului de handbal
Discipina: FUNDAMENTELE ȘTIINȚIFICE ALE
HANDBALULUI.

Autor: Rusu(Negura) Olga

Coordonator: PUIU BUDEVICI Anatolie

Chișinău 2021

Cuprins:
1.Regula jocului
2.Istoria jocului
3. Tendinţe ale dezvoltării handbalului internaţional
4.Concluzie
5.Bibliografie

1.Regula jocului
Handbalul (cunoscut și sub numele de handbal de echipă, handbal european sau handbal olimpic)
este un sport de echipă în care două echipe formate din câte șapte jucători (șase jucători în afara
terenului și un portar) trec o minge folosind mâinile cu scopul de a o arunca în scopul celeilalte
echipe. Un meci standard constă din două perioade de 30 de minute, iar echipa care înscrie mai
multe goluri câștigă.

Handbalul modern se joacă pe un teren de 40 x 20 metri (131 pe 66 ft), cu un gol la mijlocul

fiecărui capăt. Golurile sunt înconjurate de o zonă de 6 metri (20 ft) în care este permis doar
portarul apărător; golurile trebuie marcate aruncând mingea din afara zonei sau în timp ce se
"scufundă" în ea. Sportul se joacă de obicei în interior, dar există variante în aer liber sub forme
de handbal pe teren, handbal ceh (care erau mai frecvente în trecut) și handbal pe plajă. Jocul
este rapid și de mare scor: echipele profesionale înregistrează de obicei între 20 și 35 de goluri
fiecare, deși scorurile mai mici nu erau neobișnuite până acum câteva decenii. Jucătorii pot
înscrie trucuri. Contactul corporal este permis pentru apărătorii care încearcă să oprească
atacatorii să se apropie de poartă. Nu este obligatoriu niciun echipament de protecție, dar
jucătorii pot purta benzi de protecție moi, plăcuțe și guri de protecție.

2.Istoria jocului
Jocul a fost codificat la sfârșitul secolului al XIX-lea în Danemarca. Setul de reguli moderne a
fost publicat la 29 octombrie 1917 la Berlin, care este văzută ca data nașterii acestui sport și a
avut mai multe revizuiri de atunci. Primul meci oficial de handbal s-a jucat în același an în
Germania. Primele jocuri internaționale s-au jucat în conformitate cu aceste reguli pentru bărbați
în 1925 și pentru femei în 1930. Handbalul pentru bărbați a fost jucat pentru prima dată la
Jocurile Olimpice de vară din 1936 la Berlin ca în aer liber, iar data viitoare la Jocurile Olimpice
de vară din 1972 la München ca în interior a fost un sport olimpic de atunci. Handbalul pe echipe
feminin a fost adăugat la Jocurile Olimpice de vară din 1976.

3.Caracteristicile jocului de handbal.

Handbalul este un joc colectiv, care se desfăşoară în alergare, uneori în cea mai mare viteză,
ceea ce imprimă jocului un caracter dinamic. El este considerat ca o sinteză a deprinderilor
motrice de bază, ca alergarea, săritura, prinderea, aruncarea, ceea ce conferă handbalului, pe
lângă atributele sale sportive de joc de echipă practicat în competiţii, şi atributele de mijloc al
educaţiei fizice şi de sport complementar cu influenţe pozitive asupra pregătirii fizice a
sportivilor din alte ramuri.

Majoritatea procedeelor se execută cu mâna, acest lucru conferă uşurinţă în învăţarea jocului de
handbal.

Handbalul este accesibil tuturor, poate fi practicat de ambele Handbalul este un joc colectiv, care
se desfăşoară în alergare, uneori în cea mai mare viteză, ceea ce imprimă jocului un caracter
dinamic. El este considerat ca o sinteză a deprinderilor motrice de bază, ca alergarea, săritura,
prinderea, aruncarea, ceea ce conferă handbalului, pe lângă atributele sale sportive de joc de
echipă practicat în competiţii, şi atributele de mijloc al educaţiei fizice şi de sport complementar
cu influenţe pozitive asupra pregătirii fizice a sportivilor din alte ramuri. Majoritatea procedeelor
se execută cu mâna, acest lucru conferă uşurinţă în învăţarea jocului de handbal. Handbalul este
accesibil tuturor, poate fi practicat de ambele sexe, şi chiar de oameni mai în vârstă.
Regulamentul este simplu, uşor de înţeles, iar aplicarea în joc se face chiar de la primele ore.

Federația Internațională de Handbal a fost formată în 1946 și, începând din 2016, are 197 de
federații membre. Sportul este cel mai popular în Europa, iar țările europene au câștigat toate
medaliile, dar una în campionatele mondiale masculine din 1938. În campionatele mondiale
feminine, doar două țări non-europene au câștigat titlul: Coreea de Sud și Brazilia. Jocul se
bucură de popularitate și în Asia de Est, Africa de Nord și părți din America de Sud.

Fiind un joc sportiv tânăr, handbalul cunoaşte o necontenită dezvoltare, la fiecare competiţie
internaţională tezaurul jocului se îmbogăţeşte cu noi elemente.

Ca sport de performanţă îi solicită pe tineri să depună o muncă intensă, pentru a putea face faţă
tuturor sarcinilor antrenamentului. Cerinţele marii performanţe îi obligă să ducă o viaţă
cumpătată, un regim echilibrat, să participe conştient la pregătire.

3.Tendinţe ale dezvoltării handbalului internaţional

I. Cu privire la selecţie.

La majoritatea echipelor există tendinţa creşterii taliei jucătorilor. Pe lângă gabarit aceştia au
calităţi motrice superioare, dublate de cunoştinţe tehnico-tactice deosebite.

II. Cu privire la jocul echipelor în apărare.

În apărare jocul este activ, apărătorii atacă agresiv jucătorul cu mingea, îl marchează strânspână
devine « jucător fără minge ».

Având o pregătire fizică superioară, cu vaste cunoştinţe tehnico-tactice, apărătorii sunt capabili
să ducă lupta cu adversarul direct, bazându-se şi pe spijinul coechipierilor, în cadrul sistemului
de apărare practicat. Se remarcă creşterea rolului apărătorilor laterali, care îngustează frontul de
atac. Indiferent de sistemul de apărare practicat, se observă creşterea de tendinţă spre un joc
avansat, agresiv, mărindu-se responsabilitatea fiecărui jucător.Atacanţii trebuie să posede o bună
pregătire fizică, forţă în picioare, pentru a fi capabili să se mişte continuu, creând condiţii optime
pentru trecerea în atac şi la contraatac. Pe plan mondial s-a schimbat şi optica privind ponderea
pe care o are jocul în apărare în obţinerea victoriei.

III. Cu privire la jocul echipelor în atac.

Atacul a devenit din ce în ce mai realist subordonat scopului final: marcarea

golurilor.Modificările regulamentului au dus la dinamizarea atacului, tehnica jucătorilor fiind
complexă, sigură, cât mai adaptată momentelor tehnice impuse de joc. Ritmul de joc este variat,
declanşarea şi susţinerea contraatacului se efectuează în mare viteză, în fazele a doua şi a treia
practicându-se un joc cu dese ruperi de ritm în momentele de prefinalizare şi finalizare. Tempoul
de joc, în general susţinut este determinat de continua atacare a porţii în pătrunderi succesive,
ameninţând permanent poarta.

Datorită perfecţionării jocului de apărare, aruncarea se execută din poziţii din ce în ce mai
diferite, cu scurtarea la maxim a elanului de aruncare, toţi jucătorii echipei asumându-şi
responsabilitatea aruncării, dând dovadă de putere de decizie, adesea de spirit de sacrificiu,
impus de duritatea luptei cu adversarul şi de procedeele de aruncare dictate de situaţia tactică de
moment.

Forţa, precizia şi varietatea aruncărilor la poartă constituie pentru jucători cât şi pentru antrenori,
căutări şi preocupări care, materializate în practica jocului, ridică gradul de frecvență la cote
foarte înalte. Analizând cele expuse mai sus, şcoala românească de handbal a adus şi aduce
contribuţii continue procesului de pregătire prin concepţia ei de joc.

Actualizarea şi îmbunătăţirea permanentă a sistemului de joc constituie elemente de bază în

dezvoltarea calitativă a handbalului. Concepţia de joc şi de pregătire prezintă în etapa actuală
două tendinţe, una pozitivă şi una negativă.

Tendinţe pozitive:

 jocul întâmplător a dispărut la toate echipele;

 deşi ritmul de joc este alert numărul de greşeli a scăzut;
 îmbunătăţirea tehnicii permite combinaţii de mare fineţe;
 faza de finalizare a atacului se face gândit;
 contraatacul şi contraatacul susţinut sunt folosite de toate echipele;
 echipele stăpânesc tot mai bine şi folosesc cu siguranţă mijloacele tehnicii colective ca:
încrucişare simplă şi dublă, blocaj, plecare din blocaj, paravanul etc.;
 sunt folosite permanent combinaţiile între 2-3 jucători;
 acţiunile individuale sunt subordonate ideii jocului colectiv;
 jucătorii folosesc în timpul jocului cele mai complexe procedee tehnice;
 s-a mărit viteza de joc în toate fazele atacului;
 în apărare se folosesc şi se perfecţionează diverse sisteme de joc;
 jocul individual în apărare a devenit atletic, bărbătesc;
 deşi mişcarea apărătorilor în teren este în progres nu se poate anihila toată acţiunea din
atac;
 specializarea jucătorilor pe posturi;
 prezenţa intelectului în construcţia şi desfăşurarea acţiunilor de joc.
Tendinţe negative:

 jocul neregulamentar al apărătorilor, folosit în scopul fragmentării jocului;

 faulturile intenţionate;
 atacarea brutală a jucătorului cu mingea;
 faultarea atacantului;
 jocul pasiv.

Pentru perfecţionarea jocului de handbal trebuie urmărite următoarele direcţii:

 elaborarea unei concepţii moderne de joc, care să ţină cont de ce apare pe plan intern şi
extern;
 planificarea riguros ştiinţifică a procesului de antrenament;
 asigurarea unui calendar competiţional corespunzător;
 ridicarea la nivel superior a măiestriei tehnice, tactice;
 mărirea ponderii pregătirii individuale şi colective în atac-apărare;
 specializarea jucătorilor pe posturi;
 creşterea ponderii pregătirii teoretice;
 intensificarea muncii de educaţie;
 îmbunătăţirea arbitrajului.

Ca şi în alte sporturi, în handbal deosebit de actuală este problema constituirii unui sistem
raţional şi eficient de pregătire iniţială a sportivilor. Un loc important în procesul de găsire a unor
noi căi mult mai eficiente de pregătire a sportivilor de performanţă se atribuie optimizării
conţinutului antrenamentelor.

Procesul de pregătire a sportivilor de performanţă începând de la vârsta de 7-10 ani poate fi

orientat numai dispunând de un sistem de antrenamente ştiinţific fundamentat, raţional, timp de
mai mulţi ani, eşalonat pe etape stabilite în mod obiectiv, fiecare etapă având sarcini relativ
independente, dar care constituie în acelaşi timp suportul pentru etapa următoare de pregătire.
Publicaţiile din domeniu tratează doar tangenţial problema dată (I.K. Ghermănescu, 1966), I.
Bota (1987, 1998), iar studiul activităţii de antrenament se bazează în cea mai mare parte pe o
serie de aprecieri preluate din publicaţii consacrate acestei problematici, însă care se referă la alte
jocuri sportive (D. Harre, 1972; N. Alexe, 1993), precum şi pe intuiţie.
4.Concluzie
Jocul de handbal are o mare importanță pentru sanatate și dezvoltarea corpului uman.practicînd
acest joc putem dezvolta agilitatea mainilor si picioarelor datorita schimbarilor bruste de ritm si
directie. Precizia este, de asemenea, esentiala. Multa lume compara handbalul cu golful. Ambele
sunt extrem de dificil de practicat la nivel performant, deoarece implica lovirea unei mingi mici
cu o mare precizie.

Handbalul dezvolta si sustine muschii de pe ambele parti ale corpului, deoarece folosesti ambele
maini in timpul unui meci sau antrenament. Dezvoltarea coordonarii si a fortei in mana
dominanta sau ”slaba” necesita timp, insa daca nu devii semi-ambidextru, adversarul iti va
exploata partea slaba. Aceasta este cea mai grea parte a handbalului, dar si lucrul care o
diferentiaza.

Deasemenea handbalul dezvolta sistemul cardiovascular, iar volumul pulmonar la jucatorii de

handbal este aproape la fel de mare ca la inotatori,imbunatateste masa osoasa si starea fizica.

Handbalul ii ofera corpului un antrenament cardiovascular bun, alimentand muschii cu mai mult
oxigen prin intermediul fluxului sanguin. Inima pompeaza puternic pe parcursul meciului, in
timp ce alergi inainte si inapoi pentru a realiza ambele faze, defensiva si ofensiva.

Pe langa faptul ca imbunatateste conditia fizica aeroba, un joc rapid de handbal ajuta la
dezvoltarea tonusului muscular si a fortei. Datorita sariturilor, intoarcerilor si aruncarilor,
majoritatea muschilor sunt supusi unui antrenament viguros.
5.Bibliografie
1. BADIU, T., Mereuţă, C., (1998). Teoria si metodica educaţiei fizice si sportului, Galaţi

2. BIRO, F., Roman, C., Dragoş, P (2002) Handbal-iniţiere, Editura Universităţii din Oradea.

3. BOMPA, T. O., (2000). Periodizarea – Teoria si Metodica Antrenamentului Sporțiv, Editura

Ex Ponto, Constanţa.

4. BOTA, I., Macovei, B. (1983). Handbal – antrenamentul Arustei Ovidiu, Costel Schender
2008, Handbal; continut, mijloace, Editura Demiurg

5.Cercel Paul, 1983, Handbal.Antrenamentul echipelor masculine, Editura Sport Turism