UNIVERSITATEA PETROL ŞI GAZE, PLOIEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT – ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

Educație fizică 2
REFERAT
JOCUL SPORTIV – HANDBAL

Nume: ȘAPTEFRAȚI
ANDREI GEORGE
Facultatea: U.P.G,PLOIEȘTI
Specializarea: MANAGEMENT
Anul I, ID
Grupa: 50687
Profesor: Marius Vaida

PLOIEȘTI
2021
 JOCUL SPORTIV – HANDBAL
Formarea deprinderilor specifice jocului de handbal Handbalul este un joc sportiv de mare
atractivitate şi spectaculozitate, bazat pe viteza de deplasare şi de execuţie a jucătorilor, cărora le
pretinde o înalta pregătire atletică, forţă şi rezistenţă, gândire tactică şi o perfectă armonizare în cadrul
echipei.

Fiecare echipă de handbalul este alcătuită din 7 jucători (6 jucători de câmp şi 1 portar) dar pe
foaia de arbitraj pot fi trecuţi 16 jucători; cei 9 jucători, de rezervă, pot schimba, oricând în timpul
jocului, pe cei din teren. Jocul constă din încercarea de a introduce mingea în poarta echipei adverse şi
de a apăra în acelaşi timp propria poartă împotriva atacurilor adverse.

Mingea se joacă cu mâinile, dar este permisă atingerea ei cu orice parte a corpului (cu excepţia
picioarelor, de la genunchi în jos). Singurul care îşi poate folosi şi picioarele este portarul, pentru a-şi
apăra poarta. Jucătorul aflat în posesia mingii, are dreptul să se deplaseze maximum 3 paşi cu mingea în
mână, după care trebuie să o paseze; pentru parcurgerea unei distanţe mai mari, jucătorul trebuie să
dribleze, ca la baschet.

Mingea poate fi ţinută în mână maximum 3 secunde. La începutul fiecărei reprize, sau după
marcarea unui gol, jocul se reia de la centrul terenului, de către echipa care a primit gol. După trecerea
timpului de joc a primei reprize, echipele îşi schimbă terenurile pentru a se juca repriza a doua.

Meciul este condus de 2 arbitri, ajutaţi de un secretar, un cronometror şi un observator din

partea Federaţiei Române de Handbal. Terenul de joc cuprinde un câmp de joc, având forma unui
dreptunghi, cu lungimea de 40 m şi lăţimea de 20 m şi două spaţii de poartă.

Poarta este aşezată pe mijlocul fiecărei linii de fund (linia de poartă) şi are dimensiunile de 2 m
înălţime şi 3 m lăţime, fiind prevăzută cu plasă; spaţiul de poartă este zona aflată la 6 m în faţa porţii, în
care nu poate acţiona decât portarul. Linia de aruncare liberă este marcată, întrerupt, la distanţa de 9 m
în faţa porţii; linia de aruncare de la 7 m se afla în faţa fiecărei porţi, perpendicular pe linia de fund.
Mingea este confecţionată din piele sau material sintetic, având o circumferinţă de 58 – 60 cm şi o
greutate de 425 – 475 grame; pentru femei şi juniori, mingea are circumferinţa de 54 – 56 cm şi
greutatea de 325 – 400 grame.

Timpul de joc este de două reprize a câte 30 de minute cu o pauză de 10 minute între reprize.
Jocul de handbal permiţând o angajare directă între 40 adversari, poate deveni dur şi periculos; pentru a
preveni această deformare nedorită a jocului, regulamentul este foarte exigent în ceea ce priveşte
acţiunile periculoase ale jucătorilor.

Conţinutul modelului de joc Elementele tehnicii de bază din jocul de handbal, sunt grupate pe
două mari grupe, astfel: Tehnica jocului în atac Cuprinde elementele tehnice:

Mişcarea în teren – cuprinde procedee tehnice pentru deplasare în vederea mânuirii mingii,
pentru a iniţia şi finaliza atacul, pentru a face faţă deselor schimbări de situaţii; aceste procedee tehnice
sunt:
  alergarea – seamănă cu alergarea atletului, cu deosebire că paşii sunt scurţi, faza de zbor este
scurtă şi joasă pentru a putea interveni în desele schimbări de direcţie, opriri sau întoarceri;

 săriturile – sunt executate fără ajutorul braţelor, sunt înalte, executate de pe loc, din alergare
cu bătaie pe un picior sau pe ambele picioare în scopul apropierii de poartă, transmiterii-prinderii mingii
de la coechipieri,a depăşirii apărătorilor;

 deplasările – sunt executate în fazele a III-a şi a IV-a ale atacului, spre înainte, oblic-înainte,
lateral, înapoi şi oblic-înapoi cu paşi adăugaţi sau încrucişaţi pentru prinderea-pasarea mingii şi
ameninţării porţii;

 opririle – trebuie să fie scurte şi rapide şi se realizează prin scăderea vitezei de deplasare şi
ducerea trunchiului în direcţia opusă deplasării concomitent cu coborârea centrului de greutate; sunt
efectuate printr-o frânare pe un picior sau pe ambele picioare, precedate de o uşoară săritură.

 pătrunderea – acţiune individuală efectuată în scopul depăşirii apărării, pentru crearea unui
culoar de pătrundere şi de aruncare la poartă; pătrunderea este strâns legată de fenta de aruncare, de
pasare, de angajarea jucătorului de semicerc (pivot);

 schimbarea de direcţie – se poate executa cu sau fără minge în scopul derutării apărătorului
sau pentru modificarea direcţiei de deplasare în teren; structura motrică a mişcării, la toate schimbările
de direcţie, este formată din:

încetinire alergării, pas oblic lateral cu piciorul opus direcţiei de deplasare, trecerea greutăţii
corpului şi coborârea centrului de greutate, odată cu pornirea, pe noua direcţie.

Ţinerea mingii – executarea corectă a acestui element tehnic asigură stăpânirea mingii şi
manevrarea acestei cu precizie; mingea poate fi ţinută cu 41 două mâini (deasupra capului, în dreptul
pieptului, în dreptul abdomenului, în dreptul genunchilor) şi cu o singură mână (prin ţinere echilibrată,
prin ţinere apucată).

 ţinerea mingii cu o mână prin apucare – are loc după prinderea mingii cu două mâini şi se
realizează prin împingerea energică a mingii cu mâna îndemânatică, care o cuprinde cu degetele
răsfirate, executând o uşoară strângere pe suprafaţa ei, asigurându-i stabilitatea; dusă deasupra
umărului, se pot executa pase în diferite direcţii şi procedee de aruncare la poartă.

 ţinerea echilibrată a mingii – mingea este ţinută echilibrat în timpul mişcărilor pregătitoare
pentru aruncare şi în timpul executării aruncării; echilibrul se realizează datorită impulsului dinspre
înainte spre înapoi, dat mingii de mâna stângă şi rezistenţei mâinii drepte care se opune acestui impuls,
nu durează mult timp, ci coincide cu timpul necesar braţului pentru pregătirea aruncării şi a aruncării
propriu-zise.

Prinderea mingii – se poate execută de pe loc din poziţia fundamentală de atac, din alergare şi
din săritură, cu două mâini – de deasupra capului, în dreptul pieptului, în dreptul abdomenului şi în
dreptul genunchilor, şi cu o singură mână – deasupra umărului şi din lateral; cel mai utilizat procedeu
este prinderea cu două mâini în dreptul pieptului – se execută prin întinderea braţelor în direcţia din
care vine mingea, cu privirea spre minge; degetele mâinii sunt larg desfăcute, degetele mari apropiate,
formând o cupă; degetele cuprind mingea şi se realizează amortizarea prin îndoirea braţelor din coate.
Prinderea mingii cu o mână se foloseşte mai ales în apropierea adversarului când nu se pot utiliza
ambele braţe sau când jucătorul este lansat pe contraatac; braţul este întins în direcţia de unde vine
mingea, având palma orientată în sus, se ia contact cu mingea prin cuprinderea acesteia de degetele larg
desfăcute şi aducerea ei deasupra umărului pregătind aruncarea sau driblingul.

Pasarea mingii – pasarea mingii de pe loc se execută din poziţia fundamentală de atac, având
piciorul stâng în faţă; mingea va fi dusă deasupra umărului, din ţinere apucată sau echilibrată, cu braţul
îndoit din cot, într-un unghi ce se apropie de 90°, greutatea corpului se va afla pe piciorul din spate;
momentul aruncării, coincide cu întinderea şi impulsul de forţă în acest picior începând din vârful
piciorului până la braţ.

Jocul de handbal impune utilizarea de pase scurte, rapide unde acţionează antebraţul şi mâna
din articulaţia pumnului. Pasele poate fi executată în linie dreaptă, cu boltă sau cu pământul, de pe loc,
din alergare sau din săritură; procedeele utilizate sunt: prin zvârlire, lansare, împingere, din pronaţie,
lateral din articulaţia pumnului, înapoi pe deasupra umărului, pe la spate şi pe sub picior.

Procedeele tehnice utilizate cel mai des, sunt:

 pasa lansată de jos – mingea este dusă lângă corp, cu braţul întins în dreptul coapsei, mâna se
află în spatele mingii, degetele privesc spre sol; aruncarea se execută prin pendularea braţului (întins)
dinapoi-înainte, trunchiul se apleacă uşor pe direcţia de pasare; direcţia aruncării este dată din
articulaţia pumnului.

 pasa prin împingere – mingea este dusă în dreptul umărului, cotul este puternic îndoit;
aruncarea se execută prin întinderea bruscă a braţului, mingea fiind împinsă înainte de extensia braţului
şi flexia executată de palma pe antebraţ; utilizată în timpul atacului pentru circulaţia mingii.

 pasa din pronaţie – palma care ţine mingea este răsucită spre exterior în mişcarea de
pronaţie, braţul uşor îndoit din cot şi dus în faţa corpului; aruncarea începe prin ducerea braţului lateral,
cotul se extinde, iar palma împinge puternic mingea, executând, în final, o flexie pe antebraţ; se
utilizează pentru rapiditatea transmiterii mingii unui partener aflat pe partea braţului ce ţine mingea, în
angajarea pivotului, în atacul poziţional sau în circulaţia mingii.

 pasa pe la spate – prinderea mingii se execută cu două mâini, mâna stângă se plasează sub
minge, astfel ca mâna dreaptă (mai îndemânatică), să fie deasupra mingii. Mâna dreaptă prinde şi
transmite mingea, prin pendularea braţului prin spate, spre stânga, imprimând direcţia mingii cu
ajutorul degetului mare şi arătător; braţul este întins, palma priveşte în sus iar trunchiul cu o uşoară
răsucire, măreşte viteza transmiterii mingii.

Driblingul – este elementul tehnic care permite jucătorului să se deplaseze pe teren şi constă
din împingerea mingii spre sol cu palma şi degetele uşor desfăcute; mâna execută din articulaţia cotului,
mişcări succesive înspre jos şi sus, corpul este uşor aplecat spre în faţă cu genunchii îndoiţi; driblingul
poate exista sub două forme:

 dribling simplu – după prinderea mingii, ţinerea acesteia este permisă timp de 3 secunde sau
se execută trei paşi cu mingea în mână după care jucătorul este obligat să execute un dribling; mingea
ricoşată va fi prinsă şi mai are voie să execute trei paşi după care jucătorul trebuie să o paseze sau să
arunce la poartă);
  dribling multiplu – constă din împingeri succesive a mingii în sol în timp ce jucătorul se
deplasează sau stă pe loc.

Aruncarea la poartă – finalizarea acţiunilor tactice colective se realizează prin aruncările la

poartă în vederea marcării unui număr cât mai mare de goluri în poarta adversă; procedeele tehnice de
aruncare la poartă sunt numeroase şi au evoluat o dată cu evoluţia tacticii de joc; cele mai eficiente şi
des utilizate procedee tehnice de aruncare, sunt:

 aruncarea la poartă din săritură – structura motrică a acestui procedeu constă din: elan de
trei paşi (stâng-drept-stâng) sau un singur pas pe piciorul stâng; bătaie pe piciorul stâng, corpul este
aruncat sus-înainte, piciorul drept este tras în susînainte, cu genunchiul îndoit ajutând la desprinderea
corpului, mingea este sprijinită de mâna stângă, deasupra umărului drept; în punctul maxim al săriturii,
corpul se blochează creând un punct de sprijin pentru braţul aruncător; în timpul aruncării, piciorul
drept pendulează înapoi, aterizarea are loc pe piciorul stâng.

 aruncarea la poartă din alergare – este aruncarea la poartă, procedeul zvârlire, cu sprijin pe
sol, pe piciorul din partea braţului de aruncare; aruncarea la poartă din alergare se poate executa din
alergare normală sau cu paşi încrucişaţi – constă din încrucişarea piciorului drept peste stângul pe care-l
fixează pe sol, mingea este deasupra umărului iar corpul se răsuceşte spre dreapta; se foloseşte
aruncarea zvârlită de deasupra umărului, din dreptul umărului, şoldului sau genunchiului.

 aruncarea la poartă cu evitare – constă din executarea unei înclinări accentuate a trunchiului
în partea opusă braţului aruncător cu scopul depărtării de apărător şi evitarea blocării mingii; aruncarea
poate fi precedată de un elan cu pas încrucişat sau săltat; jucătorul face un pas lateral cu piciorul stâng,
trece greutatea corpului pe acest picior, se înclină şi se răsuceşte prin ducerea braţului aruncător, mult
pe spate; piciorul drept se ridică ajutând la echilibrarea corpului, mingea este aruncată prin azvârlire de
deasupra capului; aterizarea se face pe partea stângă a corpului.  aruncarea la poartă cu plonjon este
procedeul tehnic folosit în apropierea semicercului de către pivoţi sau extreme.

Aruncare la poartă cu plonjon cu cădere în faţă fundamentală, cu genunchii îndoiţi, trunchiul

aplecat în faţă; plonjonul începe prin împingerea genunchilor şi a bazinului în faţă, centrul de greutate
este coborât, braţul aruncător şi umărul sunt duse spre înapoi; în timpul aruncării, trunchiul se întinde,
iar braţul execută o mişcare rapidă şi energică; aterizarea se face în sprijin pe mâini sau rulare pe umărul
braţului de aruncare.

Fentele – sunt mişcări executate cu corpul sau cu segmente ale corpului, cu şi fără minge, de pe
loc şi din alergare în scopul de a induce în eroare adversarul; fentele sunt numeroase şi pot fi legate de
multe alte elemente tehnice în special de pasarea şi de aruncarea mingii; fentele pot fi:

 fente simple de pornire – executate pe loc sau din deplasare uşoară; jucătorul face un pas
oblic înainte cu piciorul stâng/drept simulând pornirea, urmat de împingerea pe acest picior odată cu
frânarea înaintării corpului după care este continuată deplasarea spre dreapta.

 fente duble de pornire – sunt executate asemănător celei simple, cu deosebirea că după
primul pas spre stânga urmează un nou pas spre dreapta şi împingere din piciorul drept schimbând
direcţia de deplasare spre stânga.
 Tehnica jocului în apărare

Are la bază procedeele tehnice de deplasare în teren, din alergare (alergare înainte, retragerea
cu spatele, pornirea rapidă, deplasarea laterală, ieşirea la adversarul cu minge, retragerea pe semicerc)
şi din poziţie fundamentală; alături de aceste procedee tehnice, tehnica apărătorului mai cuprinde
elementele tehnice strâns legate de posesia mingii:

Atacarea adversarului cu mingea – se efectuează ori de câte ori adversarul primeşte sau se
găseşte faţă de poartă într-o poziţie favorabilă de aruncare; se realizează printr-un joc activ de braţe şi
picioare cu care încearcă să împiedice atacanţii să pună în pericol poarta, pasarea sau conducerea
mingii.

Scoaterea mingii de la adversar – se realizează prin procedeele tehnice:  scoaterea mingii de

la adversar care driblează – se execută atunci când adversarul driblează prin următoarele procedee:
scoaterea mingii prin atac din faţă, din lateral sau prin atac din spate.  scoaterea mingii din ţinere
echilibrată – se realizează atunci când adversarul se pregăteşte să arunce la poartă şi ţine mingea cu o
mână cu palma deschisă.  scoaterea mingii prin intercepţie – necesită din partea apărătorului multă
îndrăzneală şi o bună capacitate de anticipare a acţiunilor adversarului.

Blocarea aruncărilor la poartă – se execută cu braţele întinse în sus pentru mingiile aruncate
din săritură, cu braţele în lateral la nivelul umerilor pentru aruncările zvârlite lateral pe lângă umăr, cu
braţele lateral în dreptul şoldului pentru aruncările zvârlite pe lângă şold.

Pregătirea tactică a jucătorilor de handbal, constă din: atacul pe semicerc, apărarea om la om şi

în zona.

Descrierea principalelor acţiuni tactice individuale şi colective:

 aruncare mingii – trimiterea sau şutarea mingii, poate fi efectuată cu doua mâini (la aut) sau
cu o mână (când se şutează la poarta), cu sau fără fentă, de pe loc, din alergare, din săritura etc.

 circulaţia jucătorilor – schimbulrapid de locuri în teren, efectuat de jucătorii echipei în atac.

 circulaţia mingii – pase efectuate rapid, derutant pentru adversari, cu scopul de a se găsi
momentul cel mai favorabil pentru aruncarea la poartă.

 contraatac – acţiune rapidă de atac a echipei aflată în apărare, care surprinde de obicei pe
adversar; este şi o maniera tactică, întâlnită în mai multe jocuri sportive (polo, hochei, fotbal, baschet
s.a.).

 dublaj – acţiunea de a ajuta coechipierii în apărare.

 paravan – situaţie tactică realizată de unul sau mai mulţi jucători, cu scopul de a masca
intenţia ofensivă a unui coechipier.

 pivot – jucător cu sarcini ofensive speciale, fiind vârf de atac; zona de acţiune este semicercul
de la 6 m.

 repliere – acţiune organizată, de regrupare a jucătorilor în teren.

 Exerciţii utilizate pentru învăţarea şi perfecţionarea elementelor şi procedeelor tehnice din jocul
de handbal

 pentru formarea simţului mingii, obişnuirea cu mânuirea ei se pot folosi jocuri de

mişcare ,,mingea peste pod” (peste cap), ,,mingea pe sun pod sau prin tunel”, ,,culesul şi semănatul
cartofilor”, apără cetatea”, ,,vânătorii şi raţele”, ,,fereşte-te de minge”, ,,mingea zburătoare”, ,,cercul
campionilor”; durata 10 – 15 minute;

 aruncarea la ţinta fixă sau mobilă, distanţa 8 – 10 m, de pe loc şi din poziţii diferite, individual,
2 – 3 serii a câte 6 – 8 repetări, pauza 30 – 45 secunde;

 dribling în linie dreaptă, distanţa 12 – 15 m, pasarea mingii la un jucător fix, reprimirea mingii,
întoarcerea tot în dribling; individual, 3 – 4 serii a câte 8 – 10 repetări, pauza 30 – 50 secunde;

 pe perechi, pase în doi procedeul zvârlire de deasupra umărului, 2 – 3 serii a câte 12 – 14

repetări, pauza 30 – 45 secunde;

 ştafete, 10 – 15 m dribling, cu mâna îndemânatică, 4 – 5 repetări, pauză 30 – 45 secunde;

 individual, 10 – 15 dribling, aruncare la poartă din alergare pe 5 – 7 m, 4 – 5 serii a câte 8 – 10

repetări, pauza 30 – 45 secunde;

 pase în doi, trei sau patru elevi/studenţi, cu şi fără schimbarea locurilor; 3 – 4 serii a câte 12 –
14 repetări, pauza 45 – 50 secunde;

 alergare şerpuită în dribling, 10 – 12 m, pasă la un jucător fix şi întoarcere pe acelaşi traseu cu

alergare cu spatele; individual, 3 – 4 serii a câte 8 – 10 repetări, pauza 45 – 60 secunde;  prinderea
mingii, dribling pe 8 – 10 m, aruncarea la poartă de la 9 – 10 m, individual, 2 – 3 serii a câte 10 – 12
repetări, pauza 45 – 60 secunde;

 alergare 5 – 10 m, schimbări de direcţie în dreptul unor obstacole, prinderea mingii de la un

jucător fix şi aruncarea la poartă din săritură, individual, 4 – 5 serii a câte 8 – 10 repetări, pauza 45 – 60
secunde;

 pe perechi sau pe grupe de 4 – 6 elevi/studenţi, deplasări în poziţia fundamentală de apărare

cu pas adăugat înainte, înapoi, lateral cu ieşire şi retragere la semicerc; 2 – 3 serii a câte 8 – 10 repetări,
pauza 45 – 50 secunde;

 alergare 5 – 10 m, culegerea mingii de jos, dribling 4 – 6 m şi aruncarea la poartă sau pasare;

individual, 3 – 4 serii a câte 6 – 8 repetări, pauza 30 – 45 secunde;

 prinderea mingii din alergare 8 – 10 m, pasarea mingii în lateral la un jucător fix, reprimirea
mingii din alergare, conducerea mingii 4 – 6 m, depăşirea unui adversar pasiv şi aruncare la poartă peste
blocaj 1 – 2 jucători; pe perechi, 3 – 4 serii a câte 10 – 12 repetări, pauza 45 – 60 secunde.
 Bibliografie

1. Colibaba E.D., Bota, I., (1998), Jocuri sportive-teorie şi metodică, Ed. Aladin, Bucureşti.

2. Deacu, M. (2010) Dezvoltarea calităţilor motrice combinate „forţă-viteză” şi „viteză-forţă” prin

jocuri sportive în lecţia de educaţie fizică universitară» Teză de doctorat, ANEFS, București.

3. Finichiu, M., (2010), Optimizarea condiției fizice a studenților petroliști prin utilizarea
mijloacelor specifice atletismului în lecția de educație fizică, Teză de doctorat, ANEFS, București.

4. Finichiu, M., Deacu, M. (2010). Managementul lectiei de educatie fizica, Editura Universitara,
Bucuresti.

5. Hantău, C. (2002). Handbal – Jocul în apărare. Bucureşti: Editura Printech.

6. Kunst-Ghermănescu, I. şi Hnat, V. (2000). Handbal. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de

Mâine.

7. Negulescu,C. I. (2000). Handbal - Tehnica jocului. Bucureşti: Editura A.N.E.F.S.

8. Negulescu,C. I. (2005). Manual de handbal. Bucureşti: Editura Cartea Universitară.

9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Handbal