UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU" ARAD

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: CU FRECVENŢĂ
AN 2023
SEMESTRUL II

REFERAT LA DISCIPLINA

METODICA PREDĂRII
VOLEIULUI ÎN ȘCOALĂ

TITULAR DISCIPLINĂ
LEC.UNIV DR. BULZAN CLAUDIU OCTAVIAN

STUDENT
VLAȘ ROBERT

ARAD
2023
 CAPITOLUL 1. CARACTERISTICILE JOCULUI DE VOLEI

Voleiul este un joc sportiv în care cele două echipe au posibilitatea de a

acţiona cu mâna liberă asupra mingii, sub formă de lovire sau respingere, fără a
fi împiedicaţi de către adversari în timpul desfăşurării fazei.
Voleiul este un joc sportiv practicat de mai mulţi sportivi ( în număr de 6),
reuniţi într-o echipă, ceea ce-i conferă caracterul de joc colectiv şi care prin
acţiuni individuale şi colective urmăresc câştigarea punctului şi a serviciului sau
câştigarea punctului prin păstrarea serviciului.
Echipele sunt despărţite de fileu, iar în teren fiecare jucător, după
terminarea unei faze de joc, schimbă zonele într-o rotaţie specifică (în sensul
acelor de ceasornic) şi strictă, impusă prin regulament, ceea ce a dus la formarea
unor jucători compleţi şi complecşi, cu o pregătire multilaterală specifică
atacului şi apărării.
O altă caracteristică a jocului de volei este respingerea mingii, neexistând
momentul de ţinere a mingii. În volei timpul de reacţie este scurt, la fel
momentul de gândire şi de răspuns. Acest lucru duce la o îndemânare deosebită,
datorită faptului că jucătorii trebuie să transmită mingea precis partenerului de
joc. Toate acestea pe un suport de deprinderi motrice de bază, manifestate într-o
combinaţie specifică, datorate faptului că deplasările sunt scurte, cu multe
schimbări de direcţie şi efectuate într-un spaţiu restrâns, fără a reţine mingea şi
transmiţând-o prin respingere.
Manifestarea îndemânării în cadrul mijloacelor tehnicotactice, trebuie să
se facă cu o anumită viteză ce trebuie să aibă la bază forţă şi rezistenţă.
O altă caracteristică a jocului de volei este faptul că în organizarea jocului
într-un teren nu sunt permise mai mult de trei lovituri a mingii sau patru lovituri
(când mingea atinge blocajul, jucătorii echipei respective mai au dreptul la încă
trei lovituri), faţă de alte jocuri unde trecerea din atac în apărare este
condiţionată de timp.
 Voleiul se joacă pe puncte şi seturi, iar învingătoarea setului este aceea
care a acumulat prima 25 de puncte sau diferenţă de 2 puncte ( 26-24 etc.) în
primele IV seturi iar în setul V, 15 puncte sau diferenţă de 2 puncte şi apoi
câştigătoarea meciului este aceea care şi-a trecut în cont trei seturi câştigate.
Punctele se realizează în sistemul TIE-BREAK, fiecare acţiune câştigată
constituie un punct. Astfel, durata unui joc variază între 50 – 120 min.

CAPITOLUL4. TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC

- SERVICIUL -

4.1. Introducere
Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă (fileu), astfel
încât să fie preluată greu de adversar, lucru care presupune un serviciu precis
planat sau un serviciu în forţă. Ultimul are avantajul, din punct de vedere
psihologic, de a crea un efect demoralizator pentru echipa adversă şi unul
mobilizator pentru cea care îl efectuează.

4.2. Serviciul
Serviciul este un element tehnic, deosebit de important,pentru că
reprezintă punerea mingii în joc de către un jucător, cu scopul de a câştiga un
punct sau de a pune în dificultate echipa adversă, astfel încât să nu se poată
organiza uşor în atac.
Din punct de vedere al regulamentului de joc, serviciul este actul lansării
mingii în joc de către jucătorul din spatedreapta din poziţia 1, plasat în zona de
serviciu.
Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimisă peste plasă (fileu), astfel
încât să fie preluată greu de adversar, lucru care presupune un serviciu precis
planat sau un serviciu în forţă. Ultimul are avantajul, din punct de vedere
psihologic, de a crea un efect demoralizator pentru echipa adversă şi unul
mobilizator pentru cea care îl efectuează.
După locul unde este plasat punctul de lovire al mingii faţă de planul
umerilor jucătorului de la serviciu, serviciul poate fi de jos şi de sus; în funcţie
de planul liniei umerilor faţă de plasă, din faţă şi din lateral; în funcţie de
contactul cu solul, de pe sol şi din săritură.

4.2.1. Serviciul de jos din față

Se numeşte astfel pentru că mingea este lovită de jos şi din faţa
executantului, cu scopul de a o transmite peste plasă (fileu), în terenul advers.
Este procedeul tehnic uşor de însuşit, care se foloseşte la începători şi în
special la fete. El este uşor atât ca execuţie cât şi ca preluare. Ca execuţie, pentru
că la vârstele începătorilor (10 – 11 ani), ei nu au încă forţa necesară executării a
serviciului de sus. Iar din punct de vedere al preluării este uşor pentru ca mingea
vine cu o traiectorie înaltă, timp necesar ca jucătorii să se deplaseze la minge şi
să realizeze preluare fie cu două mâini de
sus fie cu două mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai multe în joc
Fiecare procedeu tehnic are la bază un mecanism de bază, ce conţine mai
multe componente: momentul iniţial sau poziţia iniţială, execuţia propriu-zisă,
poziţie finală.
 Poziţia iniţială
Jucătorul este orientat cu faţa către terenul advers, cu picioarele uşor
depărtate cam la lăţimea umerilor şi decalate, piciorul opus cu care se loveşte
mingea este mai în faţă. Picioarele sunt semiflexate la nivelul articulaţiei
genunchilor, greutatea repartizată pe ambele picioare sau uşor pe piciorul din
faţă. Trunchiul uşor aplecat spre înainte, linia umerilor paralelă cu fileul. Mingea
este ţinută în mâna opusă braţului cu care se loveşte, îndoită din cot, la nivelul
şoldului de partea braţului de lovire. Braţul de lovire atârnă relaxat pe lângă
şold.
 Execuţia propriu-zisă
Mâna ce susţine mingea, execută o uşoară lansare, aruncare (10-20 cm)
sau o retragere a acesteia de sub minge, odată cu balansarea braţului
îndemânatec, de lovire spre înapoi şi trecerea greutăţii pe piciorul din spate.
Urmează o pendulare dinspre înapoi spre înainte, pe timpul coborârii mingii, iar
piciorul din spate, printr-o impulsie în sol, trece greutatea corpului în faţă, odată
cu lovirea mingii. Mingea se loveşte pe calota inferioară, cu podul palmei,
degetele fiind întinse şi apropiate, braţul fiind blocat, încordat din articulaţia
pumnului şi cotului, după care piciorul din spate realizează, dacă este cazul, o
păşire spre înainte.
 Poziţia finală
După execuţie, jucătorul este în poziţie înaltă, urmăreşte traiectoria
mingii, după care se deplasează în teren pentru a participa la acţiunile de
apărare.
Greșeli de execuție
– picioarele sunt pe aceeaşi linie la poziţia iniţială, sau piciorul din faţă
este de aceeaşi parte cu braţul care va lovi mingea;
– ţinerea mingii prea aproape sau prea depărtat de corp;
– aruncarea mingii prea înalt, lateral sau înainte;
– lovirea mingii din palmă, fără aruncare, lansare sau cu degetele,
antebraţul;
– pendularea braţului lovitor în plan lateral.

Serviciul de jos din lateral

Aceasta este o variantă serviciului de jos, în care execuţia se face din
lateral.
 Poziţia iniţială
 Jucătorul stă lateral faţă de fileu, cu mâna care susţine mingea spre fileu.
Picioarele sunt mai depărtate faţă de lăţimea umerilor şi uşor flexate din
articulaţii, iar talpa piciorului dinspre fileu mai avansată. Mingea este susţinută
la nivelul bazinului de mâna neîndemânatecă, îndoită din cot, iar mâna care va
lovi mingea sprijină lateral mingea.
 Execuţia propriu-zisă
Se realizează a trecere a greutăţii corpului pe piciorul din spate odată cu
retragerea mâinii lovitoare, în lateral şi spre înapoi întinsă din articulaţia cotului.
Mingea se aruncă oblic spre fileu, ceea ce coincide cu răsucirea trunchiului cu
faţa spre fileu şi cu acţiunea mâinii care loveşte mingea dinapoi spre înainte şi
de jos în sus, odată cu trecerea greutăţii în faţă pe piciorul care a păşit. Mingea
este lovită cu podul palmei, cu articulaţia pumnului încordată şi articulaţia
cotului în extensie.
 Poziţia finală
După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, după care se deplasează
în teren pentru a participa la acţiunile de apărare următoare.
Greşeli de execuţie
– picioarele sunt aşezate invers faţă de fileu, cel din spate este mai în faţă;
– mingea se aruncă prea jos, prea înapoi;
– nu se realizează răsucirea trunchiului;
– se loveşte mingea cu antebraţul sau cu pumnul.

4.2.2. Serviciul de sus

Serviciul de sus din faţă planat sau plutitor
Serviciul de sus din faţă este foarte utilizat atât de jucătorii începători cât
şi de cei avansaţi. Accentul cade pe traiectoria care se imprimă mingii, şi care
trebuie să fie cât mai schimbătoare şi să pună în dificultate pe cei care execută
preluarea.
 Poziţia iniţială
 Executantul este orientat cu faţa către teren picioarele sunt uşor depărtate
şi decalate, piciorul din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi mingea,
greutatea este repartizată in mod egal pe ambele picioare. Trunchiul este drept
cu privirea orientată spre terenul advers. Mingea este ţinută în palma braţului
neîndemânatec, îndoit de la nivelul articulaţiei cotului, în faţa executantului, la
nivelul pieptului, iar braţul lovitor poate fi întins pe lângă corp sau
poate sprijini mingea.

 Execuţia propriu-zisă
Mingea se aruncă în sus circa 1 metru, astfel, dacă o lăsăm să cadă pe
lângă corp, să cadă în faţa piciorului din spate. Braţul care susţine şi aruncă
mingea se ridică oblic în sus spre înainte, trunchiul intră într-o extensie,
realizându-se şi trecerea greutăţii pe piciorul din spate iar braţul lovitor, îndoit
din articulaţia cotului, se duce înapoia capului. Se realizează şi o răsucire a
trunchiului de partea braţului lovitor. Acesta revine din extensie cu o mişcare
dinapoi spre înainte sus şi loveşte mingea în punctul cel mai înalt al fazei
ascendente de zbor a mingii.
Mingea se loveşte cu podul palmei, astfel articulaţia pumnului să fie
blocată în extensie pe tot parcursul execuţiei. Printr-o lovire scurtă într-un punct
situat cât mai aproape de axul median al mingii, se imprimă un zbor planat cu o
traiectorie oscilantă, greu previzibilă datorită faptului că în faţa mingii există un
strat de aer pe care aceasta îl ocoleşte neregulat, în toate direcţiile.
 Poziţia finală
După lovire, mâna urmăreşte traiectoria mingiei, care trebuie să se
îndrepte spre terenul advers.
Greşeli de execuţie:
– poziţie prea joasă a braţului cu mingea;
– mingea este aruncată prea sus prea jos;
 – în timpul lovirii mingii, articulaţia pumnului relaxată;
– pendularea prin lateral a braţului lovitor
– flexia articulaţiei pumnului după lovire.
Serviciul de sus din față în forță
Este denumit astfel pentru că mingea lovită din faţa celui care execută, de
la o înălţime care depăşeşte nivelul capului şi cu o forţă suficient de mare ca să
pună în dificultate preluarea adversarului.
 Poziţia iniţială
Executantul este orientat cu faţa către teren picioarele sunt uşor depărtate
şi decalate, piciorul din faţă este opusul mâinii cu care se va lovi mingea,
greutatea este repartizată in mod egal pe ambele picioare. Trunchiul este drept
cu privirea orientată spre terenul advers.
Mingea este ţinută în palma braţului neîndemânatec, îndoit de la nivelul
articulaţiei cotului, în faţa executantului, la nivelul pieptului, iar braţul lovitor
poate fi întins pe lângă corp sau poate sprijini mingea.
 Execuţia propriu-zisă
Execuţia acestui procedeu este efectuat de pe loc sau cu o uşoară păşire.
Mingea este aruncată cu mâna neîndemânatecă sau cu ambele mâini deasupra
capului şi uşor în faţă, la o înălţime mai mare pentru a permite extensia
trunchiului, odată cu ducerea braţului de lovire în sus şi-n înapoi ceea ce duce şi
la trecerea greutăţii pe piciorul din spate. Când mingea este aruncată la înălţimea
adecvată, braţul care a aruncat-o începe să coboare, trunchiul revine din extensie
prin acţiunea musculaturii abdominale greutatea trece pe piciorul din faţă
datorate flexiei trunchiului, cu ridicarea centrului de greutate a corpului şi
întinderea completă a braţului la nivelul capului.
Lovirea mingii se face cu palma, în punctul maxim, cu braţul perfect
întins la nivelul articulaţiei cotului. Mingea este lovită cu toată palma dinapoi
(printr-o flexie dorsală) spre înainte (printr-o flexie palmară), ceea ce realizează
o rotaţie a mingii spre înainte. Viteza de execuţie imprimă mingii forţă de lovire.
  Poziţia finală
După lovire, flexia continuă datorate inerţiei şi este oprită printr-o păşire,
mingea este privită cu până în terenul advers, după care executantul se
deplasează în teren, pentru a intra în dispozitivul de apărare.
Greşeli de execuţie:
– mingea este aruncată prea jos şi nu se poate realiza extensia necesară,
care să de-a forţă mingii;
– mingea este aruncată prea în faţă sau prea în spate;
– palma nu acoperă mingea în momentul lovirii.

4.2.3. Serviciul de sus din săritură

Este considerat cel mai modern procedeu tehnic, dar nu este la îndemâna
tuturor sportivilor. El este apanajul sportivilor de performanţă şi mare
performanţă.
El poate fi denumit o lovitură de atac de la mare distanţă. Diferenţa
constă în faptul ca nu există minge ridicată ci o autoaruncare.
 Poziţia iniţială
Jucătorul este orientat spre fileu, în spatele liniei de fund a terenului la o
distanţă de 2-3m, astfel încât bătaia să se realizeze în apropierea liniei de fund,
iar lovitura să se realizeze deasupra terenului de joc propriu.
Picioarele sunt uşor depărtate şi decalate, piciorul din faţă este cel opus
braţului care loveşte. Piciorul avansat este în funcţie de numărul paşilor de elan
(1 -2-3 paşi). Mingea este ţinută în mâna braţului lovitor, îndemânatec.
 Execuţia propriu-zisă
Mingea este aruncată deasupra suprafeţei terenului, se execută elanul de
2-3 paşi, bătaia pe ambele picioare, înapoia liniei de fund, urmată de săritură
spre minge. În timpul efectuării elanului şi săriturii, executantul trebuie să
urmărească o săritură cât mai înaltă şi coordonarea acesteia cu traiectoria mingii
din aruncare. Elanul se execută din 2-3 paşi, penultimul fiind mai lung şi la care,
talpa ia contact cu solul pe călcâi, celălalt picior aducându-se lângă primul,
concomitent cu elanul de braţe dinspre înapoi spre înainte sus. Membrele sunt
flexate pe toată lungimea elanului, iar după bătaie are loc desprinderea de pe sol
concomitent cu ducerea braţelor în sus. Trunchiul intră într-o extensie, braţul de
lovire este ridicat şi mai în spate, ceea ce dă corpului un aspect de arc întins,
după care urmează o flexie
energică printr-o contracţie a musculaturii abdominale, toracelui şi mâinii.
Mingea este lovită în punctul maxim al săriturii, deasupra axului central al
mingii, cu mână întinsă şi palma în
flexie.
 Poziţia finală
Aterizarea se face elastic în interiorul terenului, după care executantul îşi
reia sarcinile de joc următoare.
Greşeli de execuţie
– distanţă prea mare faţă de linia de fund;
– lipsa sincronizării între aruncarea mingii, săritură şi lovitură;
– aruncarea mingii prea în interiorul terenului;
– punct prea jos de lovire, ceea ce duce la o traiectorie joasă a mingii spre
fileu;
– aterizare dezechilibrată ce duce la accidentări.

Exercitii invatare Seriviciu

1. Exerciții de poziționare: Începe prin a te concentra pe poziționarea corectă a
picioarelor și a corpului. Exersează să stai în echilibru și să fii orientat spre zona în care vrei să servești.
2. Exerciții de contact cu mingea: Exersează să lovești mingea cu mâna într-o manieră
controlată. Poți să arunci mingea în sus și să o lovești cu palma deschisă, obișnuindu-te cu mișcarea și
impactul.
3. Exerciții de control și precizie: Alege un punct țintă în terenul advers și încearcă să
servești în acel loc de mai multe ori consecutiv. Obiectivul este să îți îmbunătățești precizia și să poți
lovi mingea în punctele dorite.
 4. Exerciții de viteză: Antrenează-te să servești cu viteză și forță. Poți să încerci să ajungi
la viteze mai mari, exersând să lovești mingea cu un braț în timp ce îți menții echilibrul.
5. Exerciții de consistență: Practică să servești în mod constant și consecvent. Alege un
ritm și o tehnică care să îți convină și exersează-o în mod repetat, pentru a-ți îmbunătăți consistența.