Sunteți pe pagina 1din 9

 FORME DE JOC ÎN ATAC

Atacul începe în momentul în care echipa întră în posesia mingii, fie printr-o
recuperare, intercepţie, greşeală a adversarului sau după primirea unui gol. În funcţie
de aceste situaţii, atacul se desfăşoară sub trei modalităţi:
1.Contraatac – desfăşurat în mare viteză, cu pase lungi şi puţine la număr
2.Atacul poziţional
3.Atacul dinamic sau în circulaţie

 FAZELE ATACULUI
Fazele atacului reprezintă succesiuni de acţiuni individuale şi colective executate
de jucătorii unei echipe, de la intrarea în posesia mingii şi până la finalizare, în
funcţie de situaţiile concrete de joc.
Fiecare faza de atac are elemente componente comune celorlalte faze, dar şi multe
elemente specifice. În funcţie de conţinutul specific fiecărei faze, atacul a fost
fragmentat şi analizat în patru faze distincte, după cum urmează:
1. Faza I contraatacul
2. Faza II contraatacul susţinut
3. Faza III organizarea atacului
4. Faza IV jocul în sistem
Contraatacul – este o formă iniţială a atacului ofensiv cu aplicare temporară şi
poate fi definit ca fiind trecerea rapidă, în mare viteză a unuia sau mai multor jucători
din apărare în atac, favorizată de pierderea mingii în atac de către echipa adversă.
Situaţii favorabile pentru lansarea contraatacului:
 Intercepţia mingii de către un apărător
 Respingerea mingii de către portar şi recuperarea ei în cea mai mare viteză,
prinderea mingii de către portar la aruncările la poartă ale adversarilor sau scoaterea
mingii de la adversar şi întrarea în posesia ei
 Comiterea unei greşeli tehnice sau încălcarea regulilor de joc (paşi, dublu-dribling,
întrare forţată, călcarea semicercului, trimiterea mingii în afara terenului de joc)
sancţionată de arbitri şi care pune în posesie echipa aflată în apărare.

Caracteristicile contraatacului
- viteză mare de deplasare a jucătorilor şi a mingii;
- numărul redus de pase, cu predominanţă a celor lungi şi în adâncime;
- superioritatea numerică a atacanţilor;
Descrierea contraatacului
- startul rapid al vârfurilor şi alergarea în viteză
- demarcarea jucătorilor din centru, pe spaţiile libere pentru a putea primi mingea
de la portar sau intermediar
- blocarea adversarilor în vederea evitării opririi contraatacului
- lansarea contraatacului prin pase rapide şi precise

Formele contraatacului
1.Contraatacul direct
a. Contraatacul direct cu un vârf
b. Contraatacul direct cu două vârfuri
c. Contraatacul direct cu două vârfuri încheiat cu o încrucişare
d. Contraatacul direct cu două vârfuri încheiat cu o încrucişare şi pasă dublă între
cele două vârfuri
2.Contraatacul cu intermediar
a. contraatacul cu intermediar şi un vârf
b. contraatacul cu intermediar şi două vârfuri

 CONTRAATACUL DIRECT CU UN VÂRF


Constă din degajarea mingii - de către portar sau coechipier - pe o traiectorie lungă
şi precisă, jucătorului care a reuşit în timp scurt şi în mare viteză, un plasament mai
bun decât oricare alt adversar cu care este în opoziţie. Contraatacul se desfăşoară
respectând următoarea succesiune de acţiuni:
- portarul sau alt jucător intră în posesia mingii
- apărătorul lateral realizează o trecere instantanee din apărare în atac
- desfăşoară o alergare de viteză, în prima parte, aproape paralelă cu linia de
margine a terenului, apoi de la centrul terenului se îndreaptă oblic spre poartă,
privind spre portar
- primeşte mingea printr-o pasă lungă, cu boltă, pe poziţia viitoare
- după prindere mingii continuă deplasarea în dribling şi de la distanţa optimă
aruncă la poartă
 CONTRAATACUL DIRECT CU DOUĂ VÂRFURI
Se desfăşoară de către cele două extreme, care pornesc în alergare de viteză spre
poartă adversă în momentul în care portarul se află în posesia mingii. Printr-o pasă
lungă, oblică spre partea opusă locului de aruncare sau acţiune a adversarilor, portarul
pune în posesia mingii pe jucătorul care s-a lansat pe contraatac. Acesta, utilizând tot o
pasă lungă oblic-înainte, angajează cealaltă extremă, care recepţionând mingea,
continuă înaintarea spre poartă pe drumul cel mai scurt, pentru a finaliza acţiunea.
 CONTRAATACUL DIRECT CU DOUĂ VÂRFURI încheiat cu o încrucişare. Se
desfăşoară la fel ca la forma descrisă anterior cu specificarea, că datorită prezenţei
unui adversar în zona de finalizare, ce ar putea stânjeni pătrunderea jucătorului cu
minge, cele două vârfuri vor recurge la o încrucişare, urmată de aruncare la poartă.
 CONTRAATACUL DIRECT CU DOUĂ VÂRFURI încheiat cu o încrucişare şi pasă
dublă între cele două vârfuri. Dacă se constată că după încrucişare, jucătorul care este
în posesie, nu are posibilitatea să finalizeze datorită acţiunii apărătorului care încearcă
să-l oprească, atunci el va trimite mingea celuilalt vârf de atac, încercând să execute
cât mai repede aruncarea, înainte ca apărătorii să se replieze în totalitate.
 CONTRAATACUL CU INTERMEDIAR – se execută în situaţiile când portarul nu
poate pasa direct vârfului de contraatac, datorită prezenţei adversarilor sau a unghiului
nefavorabil, pentru trimiterea cu precizie şi siguranţă a mingii spre zona în care este
plasat vârful de atac.
Formele contraatacului cu intermediar:
- contraatac cu intermediar şi un vârf se desfăşoară în modul următor: portarul
transmite mingea interului de pe partea opusă extremei plecate pe contraatac. Acesta,
cu elan de încrucişat sau de pas săltat, o trimite extremei utilizând o pasă lungă oblic
înainte. În funcţie de distanţa dintre locul prinderii mingii şi poartă, aceasta poate
sau nu să facă dribling, după care aruncă la poartă din săritură sau din alergare.
 CONTRAATACUL CU INTERMEDIAR ŞI DOUĂ VÂRFURI – interul se demarcă
lateral şi primeşte mingea de la portar. După primirea mingii, el pasează vârfului de pe
partea opusă. Sesizând poziţia mai bună a coechipierului, îi pasează decisiv pentru a
finaliza acţiunea.
Cele două forme ale contraatacului cu intermediar se pot finaliza incluzându-se
încrucişarea şi pasele duble între coechipieri, după analiza situaţiei tactice din teren.
Avantajele, dezavantaje şi utilizarea formelor de contraatac
Avantaje
- Este cea mai eficientă şi mai rapidă acţiune de atac, în urma căreia se înscrie gol.
- Educă jucătorilor capacitatea de a-şi asuma răspunderea şi lua decizii în cel mai
scurt timp.
- Reuşita lui oferă încredere echipei şi ridică moralul, dezorganizând totodată jocul
adversarilor.
- Este o fază spectaculoasă, care place atât spectatorilor cât şi jucătorilor care o
realizează.
Dezavantaje
- Se slăbeşte apărarea prin plecarea anticipă a vârfurilor – în cazul în care
contraatacul nu reuşeşte şi mingea este preluată de adversari.
- Solicită un tempo intens de joc şi un efort mai mare depus de jucători.
- Retragerea în apărare se face mai dificil decât după atacul poziţional în special de
către vârfuri.

Contraatacul poate fi utilizat: împotriva oricărui sistem de apărare, exploatând


slăbiciunile adversarului:
- dacă echipa adversă nu are un bun echilibru defensiv;
- dacă linia de 9m are jucători greoi;
- dacă adversarii comit greşeli în aplicarea marcajului;
- dacă adversarii nu au rezistenţă fizică necesară susţinerii unui efort specific, timp
mai îndelungat.
Conţinutul tehnico-tactic al contraatacului
Contraatacul este realizat prin înlănţuirea următoarelor acţiuni tehnico-tactice
logice:
1.Intrarea în posesiei mingii sau recuperarea mingii de către portar
2.Startul rapid
3.Alergarea de viteză
4.Pasarea mingii de către portar
5.Prinderea mingii venită din urmă
6.Pasa oblică
7.Driblingul
8.Pase speciale între cele două vârfuri
9.Încrucişarea simplă
10.Aruncarea la poartă

1;2 Intrarea în posesia mingii; recuperarea mingii; pasarea mingii se realizează


prin:
- prinderea mingii de către portar din aruncarea la poartă, sau respingerea mingii în
terenul de joc şi recuperarea ei de către un coechipier; repunerea rapidă a mingii în joc,
în urma unor greşeli tehnice şi de regulament săvârşite de echipa aflată în atac;
- recuperarea rapidă a mingii aruncată peste sau pe lângă poartă şi pe care portarul
trebuie să o aducă în spaţiul de poartă;
- pasarea mingii vârfului de atac se efectuează prin procedeul cel mai eficient şi
anume, aruncarea zvârlită de deasupra umărului cu elan de pas săltat sau de pas
încrucişat.

Metodica învăţării
Învăţarea şi perfecţionarea acţiunilor de recuperare şi pasare mingii de către portar
se vor face prin următoarele structuri de exerciţii:
- jucătorii sunt aşezaţi pe două coloane - pe postul de extremă. Antrenorul aruncă
alternativ câte o minge în stânga şi în dreapta semicercului în aşa fel încât portarul să o
poată prinde sau opri în spaţiul de poartă. Primii jucători din fiecare şir sprintează, iar
portarul va încerca să-l angajeze pe cel din partea opusă prinderii mingii;
- doi jucători sunt aşezaţi la mijlocul terenului şi primesc pe rând mingea de la
portar. Se consideră că portarul lucrează bine, când jucătorii nu trebuie să se deplaseze
pentru a prinde mingea;
- jucătorii sunt plasaţi aproape de centrul terenului. În funcţie de deplasarea lor
laterală portarul va transmite mingea spre unul dintre aceştia;
- exersarea globală a contraatacului.

3. Startul rapid şi alergarea de viteză


Startul rapid se ia la semnal vizual sau auditiv, fiind reprezentat de acţiunea
jucătorului advers cu mingea sau de fluierul arbitrului. Se execută printr-o alergare
tropotită, având ca urmare întrarea în cel mai scurt timp în alergarea lansată de viteză.
(vezi mişcarea în teren ).
Metodica învăţării
Pentru a îmbunătăţii aceste acţiuni tehnico-tactice se efectuează următoarele
sisteme de exerciţii:
- starturi din diferite poziţii la semnale auditive sau vizuale;
- exerciţii speciale din şcoala alergării;
- deplasare în poziţie fundamentală pe semicerc, la semnal vizual, jucătorii aleargă
în viteză până la centrul terenului;
- joc la o poartă între două echipe; profesorul aruncă o minge spre portar ceea ce
reprezintă semnalul de plecare pe contraatac.

4. Prinderea mingii venită din urmă se realizează prin acţiunile corelate ale
corpului jucătorului care urmează a fi angajat. Acesta aflat în alergare în plină viteză
răsuceşte corpul în direcţia din care vine mingea, întinde braţele în întâmpinarea
acesteia, o prinde şi se întoarce spre poarta adversă continuând alergarea cu
conducerea mingii în dribling sau execută pasa de angajare a unui coechipier demarcat.

Metodica învăţării este prezentată la descrierea tehnică a procedeelor de atac.


Aruncarea la poartă pe contraatac se poate finaliza prin cele mai potrivite procedee
alese în funcţie de momentul tactic şi de acţiunile apărătorilor repliaţi cu vârfurile de
atac. Dintre acestea, cele des aplicate sunt: aruncarea din alergare cu elan un pas; cu
elan de trei paşi; aruncarea din săritură; aruncarea din plonjon.

 FAZA A II A ATACULUI – CONTRAATACUL SUSŢINUT


Se întrebuinţează această fază a atacului în momentul în care apărătorii în repliere,
marchează strâns vârfurile de atac. Se disting două situaţii de realizare a atacului în
faza a II-a:
- când vârfurile de atac nu por finaliza în cadrul fazei I şi pasează mingea înapoi
jucătorilor din linia de 9m care vin în alergare;
- când portarul nu a putut lansa nici un jucător plecat pe contraatac şi transmite mingea
celui mai demarcat jucător din linia de 9 m care trebuie să o transporte în atac în cea
mai mare viteză.
După modul în care se finalizează, contraatacul susţinut se clasifică în:
- contraatac susţinut finalizat de către jucătorii de 9 m, prin aruncări la poartă de
la distanţă;
- contraatac susţinut finalizat în urma angajării unui jucător de semicerc.
Prima variantă a fazei II are următoarea succesiune de desfăşurare: plecarea
vârfurilor de contraatac (primul val); recuperarea mingii şi plecarea celui de-al II-lea
val; trecerea mingii în terenul advers de către jucătorii de 9m; finalizarea
contraatacului prin aruncare de la distanţă realizată de jucătorii din valul II.
A doua variantă a fazei II se desfăşoară în felul următor: plecarea vârfurilor de
contraatac (primul val); recuperarea mingii şi plecarea jucătorilor de 9 m (al II-lea val);
trecerea mingii în terenul de atac de către jucătorii de 9 m; infiltrarea jucătorilor din
primul val pe semicerc şi demarcarea unuia dintre ei; angajarea jucătorului de semicerc
demarcat; finalizare prin unul dintre procedeele de aruncare la poartă potrivite fazei şi
situaţiei de joc.
Conţinutul tehnico-tactic al fazei II:
1.startul rapid
2.alergarea de viteză
3.recuperarea şi pasarea rapidă a mingii unui jucător demarcat
4.pasele pentru transportarea mingii în terenul advers
5.aruncările la poartă de la distanţă
6.pasele speciale de angajare a jucătorilor de semicerc
7.aruncările la poartă din apropierea semicercului
8.paravanul necesar aruncărilor la poartă de la distanţă
9.blocajele pentru pătrunderile jucătorilor de 9 m
Procedeele tehnice de pasare cele mai des întâlnite în cadrul acestei faze sunt: pasa
zvârlită de deasupra umărului; lansată cu o mână sau cu două mâini; din pronaţie; pe la
spate; pe la ceafă; pe sub axilă.
Finalizarea contraatacului susţinut se poate efectua prin: aruncări la poartă din săritură,
din sprijin pe sol (cu pas încrucişat, adăugat, săltat) din plonjon (plonjon sărit, săritură
cu plonjon).
Metodica învăţării – la lucrări practice
 FAZA A III –A ORGANIZAREA ATACULUI
Echipa din atac apelează la faza a III-a în următoarele situaţii:
- când echipa adversă se repliază la timp;
- când 1-2 jucători şi portarul adversarilor, prin plasamentul şi intervenţiile lor
opresc declanşarea contraatacului;
- când 2-3 jucători fac presing;
- când echipa aflată în posesia mingii are un număr însemnat de goluri avans faţă
de adversari.
Organizarea atacului începe o dată cu aşezarea jucătorilor pe posturi. Circulaţia
mingii se asigură prin pase scurte, sigure, date numai spre jucătorii demarcaţi în
direcţia mingii (jucătorii de semicerc) sau pe pătrundere spre poartă (jucătorii de 9 m)
Conţinutul tehnico-tactic al fazei III:
- Mişcarea în teren a jucătorilor fără minge
- Pasarea rapidă şi surprinzătoare a mingii de la o extremă la cealaltă
- Fente de aruncare urmate de angajarea jucătorilor de semicerc
- Încrucişări, pătrunderi, paravane, blocaje
- Aruncări la poartă de la distanţă ale jucătorilor de 9m şi din plonjon ale
jucătorilor de semicerc.

Sistemele de joc folosite în această fază pot fi:


- sistem de atac cu 1 pivot
- sistem de atac cu 2 pivoţi
Metodica învăţării
Pasarea mingii în potcoavă fără şi cu angajarea pivotului
1.Jucătorii sunt aşezaţi pe cele 6 posturi şi execută pase laterale din om şi om.
Pasarea mingii de face utilizând pasa zvârlită de deasupra umărului sau prin faţa
pieptului.
2.Jucătorii sunt aşezaţi pe cele 6 posturi şi execută pase din 2 în 2. Nu se execută
pase în adâncime la jucătorul pivot.
3.Jucătorii sunt aşezaţi pe posturi şi efectuează sistemul de pase 1-7 după cum
urmează: C – I.S – ES – C – ID – ED – C – P. Se folosesc pasele zvârlite de deasupra
umărului aplicând în acelaşi timp pătrunderile spre poartă.
4.Jucătorii sunt dispuşi în atac cu doi pivoţi. Se vor executa pase după cum
urmează: ES – IS – ID – P – ED şi invers spre partea opusă.

 FAZA A IV-A A ATACULUI - JOCUL ÎN SISTEM


Faza a IV-a a atacului se bucură de o mare aprecierea din partea jucătorilor, dar
mai ales a spectatorilor. Dacă jucătorii dispun de o bună pregătire fizică, stăpânesc
foarte bine procedeele şi acţiunile tehnico-tactice, au gândire practică şi mai ales luptă
sportiv, cu atât spectaculozitatea jocului creşte şi face plăcerea privitorului.
Se disting trei faze ale jocului în sistem:
- faza de pregătire a atacului – realizată prin circulaţia mingii şi a jucătorilor;
- faza de construcţie a acţiunilor de finalizare, realizată prin mijloacele tacticii
colective, aplicate pe fondul unei circulaţii de minge şi de jucători. Aplicându-le la
timp, apărarea este forţată să greşească sau să întârzie acţiunile jucătorilor să intervină
la momentul oportun, în oprirea atacantului cu minge;
- faza de finalizare se compune dintr-o acţiune individuală simplă sau complexă,
prin care jucătorul se străduieşte să ajungă într-o poziţie favorabilă da aruncare la
poartă. Dacă finalizarea nu reuşeşte şi echipa în atac rămâne în posesia mingii, jocul se
reia prin faza a III-a, de organizare în care fiecare jucător revine pe postul său;

Conţinutul tehnico-tactic al fazei


- Poziţia fundamentală de atac
- Ţinerea mingii cu o mână sau cu două mâini
- Prinderea mingii cu două mâini
- Pasarea mingii în pătrundere succesivă utilizând procedeele de pasare zvârlită
de deasupra umărului, prin faţa pieptului sau din pronaţie
- Pasarea mingii peste semicerc (extremă către extremă) efectuată prin sprijin pe
sol sau din săritură
- Pasele de angajare a jucătorilor de semicerc executate din săritură, pronaţie, pe
la spate, pe la spate din săritură, înapoi pe deasupra umărului, pe sus picior, cu două
mâini de la piept
- Aruncările la poartă de la semicerc:
a. Din plonjon cu cădere în faţă, cu cădere laterală, sărit, sărit cu evitare, sărit de pe
extrema stângă.
b. Aruncarea la poartă din săritură: cu ducerea braţului lateral, cu aterizarea pe pic
din partea braţului de aruncare, cu bătaie pe pic din partea braţului de aruncare.
c. Aruncarea la poartă pe la spate, pe lângă şold, cu rotarea braţului, cu ducerea
braţului lateral, cu piruetă, cu două mâini printre picioare.
d Aruncarea la poartă cu boltă peste portar.
 Aruncările la poartă de la distanţă: - din săritură cu elan de pas săltat, încrucişat, cu
întoarcere în aer;
- din sprijin pe sol cu pas încrucişat, cu pas
adăugat, cu pas săltat, pe lângă şold, pe lângă genunchi, prin evitare cu plonjon.
 Fente:
- de depăşire a adversarului concretizată prin: - fente simple şi duble de pornire,
schimbare simplă si dublă de direcţie;
- fente de pasare
- fente de aruncare
 Demarcajul
 Combinaţii tactice de bază
 Încrucişarea, învăluirea, paravanul, blocajul
 Circulaţii de minge şi de jucători
 Aruncarea de la 9m; de la 7m; de la margine; mingea de arbitru; aruncarea de
începere.

Aruncarea de la margine se utilizează pentru a repune minge a în joc după ce în


prealabil aceasta a depăşit lateralele terenului de joc, cu toată circumferinţa sau când
un jucător de câmp al echipei în apărare atinge ultimul mingea, care trece apoi peste
linia de poartă exterioară. Aruncarea de la margine se execută fără fluierul arbitrului,
din locul unde mingea a trecut peste de margine sau de la capătul liniei de margine de
pe acea parte a porţii, prin care mingea a trecut peste linia de poartă exterioară.
Regulament (regula 11)
Jucătorul care efectuează aruncarea trebuie să aibă piciorul pe linia de
demarcaţie a terenului, până când mingea îi părăseşte mâna. Punerea mingii pe sol şi
ridicarea ei sau driblingul şi reprinderea ei sunt interzise de regulament. Adversarii
nu au dreptul să se apropie la mai puţin de 3 m de executantul aruncării, în schimb ei
dreptul să ocupe loc la linia propriului spaţiu de poartă, chiar dacă distanţa faţă de
executant se reduce sub 3 m
Se execută de cele mai multe ori printr-o pasă dată unui coechipier aflat spre
centrul terenului. Pentru a surprinde apărarea în aruncările de la capătul lateral al
terenului(colţul terenului) se pot pregăti următoarele combinaţii de acţiuni:
- dacă apărarea este neatentă, pivotul care circulă printre apărători, poate primi
mingea de la extremă şi printr-un procedeu adecvat finalizează;
- extrema care repune mingea poate efectua o pasă cu boltă, deasupra semicercului
unui jucător aflat în pătrundere spre semicercul de 6 m şi care efectuează o săritură,
prinde mingea în aer, deasupra semicercului şi aruncă la poartă;
Combinaţii şi acţiunile tactice aplicate în aruncările de la margine, trebuie
executate cu prudenţă şi numai în cazurile în care reuşita este certă.
Mingea de arbitru se acordă în următoarele situaţii (regulament – regula 15):
- dacă jucătorii ambelor echipe comit simultan abateri pe ternul de joc;
- dacă mingea atinge tavanul sau instalaţiile fixe de deasupra terenului;
- dacă jocul este întrerupt fără să se fi comis vreo abatere şi nici una din echipe nu
s-a găsit în posesia mingii în momentul întreruperii jocului.
Mingea se repune în joc prin angajarea între doi jucători de la centrul terenului.
Arbitru aruncă mingea pe verticală, concomitent cu semnalul dat prin fluier. În cursul
executării mingii de arbitru, toţi jucătorii, cu excepţia unui jucător din fiecare echipă,
trebuie să păstreze distanţa minimă de 3 m faţă de arbitru care repune mingea. Ambii
jucători care sar la minge trebuie să stea lângă arbitru, fiecare pe partea unde se găseşte
poarta propriei echipe. Mingea poate fi jucată numai după ce a atins punctul maxim al
înălţării.
Aruncarea de începere (regulament – regula 10) se efectuează la începutul fiecărei
reprize şi după marcarea fiecărui gol
De aruncarea de începere a jocului beneficiază echipa care, în urma tragerii la
sorţi, a ales mingea. Cealaltă echipă are dreptul să-şi aleagă jumătatea terenului de joc.
La începutul reprizei secunde, aruncarea de începere este executată de cealaltă echipă.
Pentru reprizele de prelungiri se procedează la o nouă tragere a terenului şi a mingii.
După marcarea golului aruncarea de începere o are echipa căreia i s-a marcat gol.
Aruncarea de începere se execută din centrul terenului de joc, în orice direcţie, în
maximum 3 secunde după fluierul arbitrului. Jucătorul care execută aruncarea trebuie
să aibă un picior pe linia aruncării de începere până în momentul în care mingea îi
părăseşte mâna. Dacă un coechipier depăşeşte linia de mijloc după ce s-a dat semnalul
de executare a aruncării, dar înainte ca mingea să părăsească mâna executantului, se va
acorda aruncare liberă în favoarea echipei adverse. În timpul aruncării de începere a
fiecărei reprize toţi jucătorii trebuie să se găsească în propria jumătate de teren, totuşi
după ce golul a fost marcat adversarii pot rămâne în ambele jumătăţi ale terenului, cu
restricţia ca să păstreze distanţa de cel puţin 3 m de jucătorul care pune mingea în joc.
Aruncarea de la poartă se acordă dacă mingea depăşeşte în totalitate linia de
poartă exterioară şi se efectuează din spaţiul de poartă în direcţia câmpului de joc.
Aruncarea de la poartă se consideră efectuată când mingea aruncată de către portar
depăşeşte linia spaţiului de poartă. Dacă în cursul jocului mingea rămâne în spaţiul de
poartă, portarul trebuie să o repună din nou în joc sau se acordă sancţiuni (aruncare
liberă, dacă mingea se opreşte pe sol în spaţiul de poartă sau iese în afara terenului de
joc, peste linia de poartă exterioară). După executarea aruncării de la poartă, portarul
nu are dreptul să atingă mingea din nou, înainte ca aceasta să fie atinsă de un alt
jucător(aruncare liberă).

S-ar putea să vă placă și