IP Liceul teoretic Alexei Mateevici

la disciplina
Educația fizică

Subiectul: Calitățile motrice în sport

A realizat: Trîmbaci Alexandru,
elev al clasei a XII-a B
Șoldănești, 2019
 Calitatile motrice

„Calitatile motrice sunt insusiri foarte importante ale organismului, materializate in posibilitatea
acestuia de a executa actiuni motrice care pretind intr-o masura mai mare sau mai mica, forta, rezistenta,
viteza, indemanare” (Gh. Mitra, Al. Mogos).

Intreaga varietate de acte, actiuni si activitati motrice efectuate de om de-alungul vietii, in domenii
varia, se efectueaza in concordanta cu gradul de dezvoltare al calitatilor motrice

Actiunea motrica simpla sau complexa, este rezultatul multiplelor forme de combinare a calitatilor
motrice cu elemente de tehnica. Indicii de dezvoltare a fortei, vitezei, indemanarii, rezistentei, supletei, nu
conditioneaza numai efectuarea deprinderilor de miscare, ci si valorificarea maxima a acestora. Tinand
seama de legaturile indisolubile dintre calitatile motrice si priceperile si deprinderile de miscare, este necesar
ca dezvoltarea acestora sa fie facuta diferentiat in concordanta cu cerintele specifice ale aplicarii
deprinderilor motrice in diferitele activitati practice.

Importanta dezvoltarii calitatilor motrice rezulta si din faptul ca ele favorizeaza cresterea capacitatii
de efort a organismului.

Rezistenta este o calitate motrica de baza, strict necesara, care influenteaza in buna masura
randamentul muncii. Solicitarile din ce in ce mai mari din viata de zi cu zi in activitatea scolara, fac din
rezistenta un factor deosebit de important prin care elevul poate invinge aparitia timpurie a oboselii, atat in
domeniul intelectual, in cel fizic cat si in plan senzorial si emotional. Sub aspect fizic, rezistenta este o
calitate motrica usor perfectibila, ca urmare a efectuarii sistematice, continue si dupa anumite reguli a unor
exercitii fizice specifice, pastrandu-se la valoarea atinsa, perioade de timp indelungate. Rezistentei i-au fost
formulate mai multe definitii, toate insa concentrand si exprimand in cuvinte diferite, aceleasi idei. Astfel,
Zatiorski arata ca rezistenta este „capacitatea de a efectua timp indelungat o activitate oarecare, fara a
reduce eficacitatea ei”; D. Harre considera rezistenta „capacitatea organismului de a efectua eforturi de
intensitate mare un timp mai indelungat”; N. G. Ozolin „capacitatea de a face fata oboselii”; A. Demeter
„mentinerea capacitatii de lucru in timpul unor eforturi de lunga durata, prin invingerea fenomenului de
oboseala si printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului dupa o activitate obositoare”; C. Florescu si
colaboratorii definesc rezistenta ca fiind „timpul limita in cursul caruia poate fi continuat un efort de o
anumita intensitate”.

Din aceste definitii se pot desprinde elementele esentiale care caracterizeaza aceasta calitate
motrica, si anume:

timpul (durata) care poate fi nedeterminat initial, ci stabilit in functie de eficienta

activitatii efectuate sau determinat, atunci cand intr-o unitate de timp trebuie efectuata o
activitate de un anumit gen;

- eficacitatea cat mai constanta a activitatii motrice pe toata durata ei;

- rapiditatea refacerii organismului dupa efortul efectuat.

In concluzie, relatia factorilor care determina rezistenta este durata efortului-eficacitatea actiunii
motrice-refacerea organismului dupa efort.

Principalul factor limitativ al manifestarii rezistentei un timp cat mai indelungat este oboseala.
Fenomenul de oboseala se caracterizeaza prin scaderea temporara a capacitatii de lucru a organismului, prin
cresterea dificultatilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul dat cu aceiasi intensitate, in acelasi ritm,
cu aceiasi amplitudine, precizie si randament. Oboseala este cauzata de slaba adaptare la efort a
organismului, de diminuare a activitatii centrilor nervosi superiori care coordoneaza capacitatea de lucru a
muschilor si in special a functiilor circulatorii si respiratorii. Capacitatea de lucru a sistemului nervos central,
reprezinta veriga principala in lantul de procese care determina aparitia prematura sau intarziata a oboselii.
In procesul de dezvoltare a rezistentei se perfectioneaza intregul sistem de legaturi nervoase necesare
efectuarii lucrului stabilit ceea ce influenteaza imbunatatirea coordonarii functiilor organelor si sistemelor si
reducerea cheltuielilor energetice.

Desi oboseala este factorul de baza care are influente limitative asupra rezistentei, ea
constituie in acelasi timp si factorul hotarator de adaptare a organismului la efort si de dezvoltare a
rezistentei pentru ca dupa cum arata V. S. Farfel „numai efortul efectuat pana la oboseala si incercarile de a
o invinge pot grabi procesul de dezvoltare a rezistentei”.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA POZITIV DEZVOLTAREA REZISTENTEI

1. Posibilitatile sistemelor cardiovascular, respirator, muscular si ale celorlalte functii

ale organismului care sustin efortul.

2. Calitate metabolismului si a resurselor energetice.

3. Nivelul la care sistemul nervos central realizeaza coordonarea activitatii aparatului

locomotor si a functiilor vegetative, a actiunii musculatorii antagoniste si agoniste, alternanta in
contractie a fibrelor musculare, coordonarea respiratiei cu circulatia.

4. Calitatea proceselor volitive cu ajutorul carora se poate sustine sau relua un efort
sau dimpotriva, abandonarea efectuarii efortului.

5. Relatia dintre pauza si efort in cadrul ramurilor si probelor sportive care se

desfasoara cu alternarea intensitatii efortului.

In concluzie, valoarea rezistentei este conditionata de anumite posibilitati morfo-functionale si

psihice ale organismului perfectibile printr-o pregatire sistematica. Dezvoltarea rezistentei este
determinata de stabilirea unor legaturi conditionate optim intre exercitarea functiilor diferitelor aparate
si sisteme; in baza carora se regleaza activitatea aparatului locomotor si a functiilor vegetative.

FORME DE MANIFESTARE A REZISTENTEI

Inteleasa ca fiind capacitatea omului de a efectua un efort de o anumita intensitate, pe o

perioada de timp cat mai indelungata, fara a scadea eficienta activitatii depuse, reprezinta o calitate
motrica cu o larga valoare de intrebuintare in viata. Corespunzator mecanismelor fiziologice si
biochimice care se produc in timpul eforturilor de durata, atat la nivelul aparatelor cardiovascular,
respirator, excretor, cat si la nivelul muschilor, rezistenta este cunoscuta sub urmatoarele forme de
manifestare:

 dupa - Aeroba
modul de -
satisfacere a cerintei Rezistenta - Anaeroba
energetice

 dupa - - Generala
 numarul si marimea Rezistenta
- Speciala
muschilor
(locala)
participanti
 dupa - - Viteza
combinarea cu Rezistenta
- Forta
celelalte calitati in regim
motrice de: - Indemanare

- Neuropsihica
- Senzoriala

 dupa - Emotionala
- -
natura efortului si
Rezistenta - La Scazute
conditiile externe
temperaturi -
Crescute
- La altitudine

Rezistenta aeroba reprezinta forma de manifestare a rezistentei, in care acoperirea

consumului energetic se obtine din arderile realizate in prezenta oxigenului din muschi, chiar in timpul
miscarii.

Rezistenta anaeroba este capacitatea organismului de a efectua eforturi cu intensitati

mari, in care se acumuleaza „o datorie de oxigen” la nivelul muschiului, asigurarea substantelor energetice
necesare nu se mai face prin oxidare (cu prezenta oxigenului), ci prin glicoza (degradarea anaeroba a
glucozei). Ea este caracteristica eforturilor cu intensitati mari, cu durata de circa 1 minut (A. DEMETER) sau
1-3 minute (M. GEORGESCU).

Rezistenta generala este inteleasa ca fiind capacitatea omului de a presta un efort fizic
prelungit cu participarea a peste 2/3 din masa musculara. Ea angreneaza intens in efort functiile vitale, iar
cheltuielile energetice sunt foarte mari (alergarea de durata, inot, jocuri sportive).

Rezistenta speciala este capacitatea organismului de a presta un efort indelungat, cu o intensitate

medie, pe baza activitatii unor grupe si lanturi musculare specializate in efortul dat. Ea se obtine pe seama
cresterii capacitatii de lucru a muschilor, cat si a prelungirii capacitatii centrilor nervosi de a mentine starea
de excitatie optima (10-15 flotari, 30-35 flexii ale trunchiului la verticala din culcat dorsal, rezistenta
musculaturii bratului care tine racheta de-a lungul unui joc de tenis, ce poate dura pana la 4 ore).

Rezistenta in regim de viteza reflecta capacitatea omului de a efectua un efort de durata

a carui intensitate este relativ crescuta (5-6 alergari de viteza de 40-60 m, intercalate cu pauze scurte).

Rezistenta in regim de forta reprezinta capacitatea persoanei de a realiza un efort

prelungit, de-a lungul caruia efectueaza purtarea, deplasarea, impingerea, tractiunea unor greutati (serii de
25-30 genuflexiuni cu o ingreuierea pe umeri, serii de 15-20 sarituri succesive de anumita inaltime sau
lungime).

Rezistenta in regim de indemanare exprima capacitatea individului de a depune un efort

prelungit, in care actele motrice sunt complexe (3-4 serii de cate 40-50 sarituri cu coarda, cu diferite forme
de manifestare a acesteia).
 Dupa natura eforturilor si conditiilor externe in care se desfasoara eforturile de rezistenta au
primit denumiri ca: rezistenta neuropsihica (capacitatea de a efectua timp indelungat activitati care solicita
intens intelectul); rezistenta senzoriala (capacitatea de a efectua sarcini prelungite in care se solicita intens
organele de simt–vezi tir); rezistenta emotionala (capacitatea de activitate prelungita in conditii de stres
emotional deosebit–vezi automobilism, schi alpin – exercitiul la barna, la gimnastica, box etc.); rezistenta la
temperaturi scazute sau crescute (capacitatea de a presta eforturi la valori ale temperaturii de 30–35˚ sau
minus 15–0˚C); rezistenta la altitudine (capacitatea organismului de a presta eforturi prelungite in conditii
de scadere a concentratiei de oxigen in atmosfera).

METODE SI MIJLOACE PENTRU DEZVOLTAREA REZISTENTEI

In procesul dezvoltarii si perfectionarii rezistentei se folosesc, in general, metode in care predomina

eforturile bazate pe contractii musculare izotonice, izometrice si intermediare. Practica antrenamentului
sportiv ofera o gama larga de metode si procedee pentru dezvoltarea rezistentei, dar raportand aceste
metode la specificul activitatii scolare se pot retine ca fiind adaptabile si posibile de aplicat urmatoarele:

a) Metode bazate pe variatia volumului

1. Metoda eforturilor uniforme – continue;

2. Metoda eforturilor repetate.

b) Metode bazate pe variatia intensitatii

1. Metoda eforturilor variabile;

2. Metoda eforturilor progresive.

c) Metode bazate pe variatia volumului si a intensitatii

1. Metoda antrenamentelor pe intervale.

a.1. Metoda eforturilor uniforme este specifica dezvoltarii rezistentei generale, a

capacitatii de efort aerob. Metoda se caracterizeaza prin uniformitatea intensitatii efortului, prin
continuitatea si durata acestuia. Elementul de progres il constituie cresterea duratei efortului cu
mentinerea uniformitatii intensitatii.

Ca metodologie de planificare, la inceput se stabileste volumul efortului exprimat in

distanta, durata sau numar de repetari. In cazul aplicarii acestei metode, volumul este stabilit ca
cerinta minima pentru fiecare clasa in distanta si timpul prevazute in sistemul unitar de verificare si
apreciere a gradului de pregatire fizica si sportiva a elevilor cu valorile lor minime in raport de nivelul
de pregatire al elevilor si cele maxime, care pot fi atinse si chiar depasite la sfarsitul etapei de
pregatire. In raport de valorile obtinute la testarea initiala se stabileste tempoul de alergare pe
intreaga distanta, lectie de lectie marindu-l si deci micsorand timpul de alergare al distantei.
Intensitatea trebuie mentinuta pe tot timpul alergarii la valori aproximativ constante.

a.2. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistentei generale, a
capacitatii aerobe. Ea consta din repetarea relativ standard a aceluiasi efort, parcurgerea repetata a
unei anumite distante cu aceeasi viteza de deplasare.
 b.1. Metoda eforturilor variabile se bazeaza pe modificarea vitezei de parcurgere a unor
portiuni in cadrul alergarilor de durata. Se foloseste o gama de intensitati in cadrul aceleiasi
lectii,fapt care determina solicitari variabile ale functiilor organismului si are ca urmare o adaptare
multilaterala la eforturi.

In activitatea de educatie fizica scolara aceasta metoda, sub forma ei clasica poate fi
utilizata cu precadere la clasele de liceu. Variatia intensitatii efortului se poate realiza fie folosind
actiunea factorilor externi (profilul terenului, conditiile atmosferice ), fie pe cea a factorilor volitivi
necesari in schimbarea repetata a intensitatii efortului.

b.2. Metoda eforturilor progresive se refera la repetarea succesiva a unor eforturi a caror
intensitate creste mereu si se bazeaza in exclusivitate pe variatia in sens progresiv a intensitatii
efortului. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistentei specifice eforturilor de intensitate maximala.

c.1. Metoda antrenamentului pe intervale, cu intervale sau fractionat reprezinta o

metoda de baza pentru dezvoltarea rezistentei si reprezinta, prin excelenta, o metoda de dezvoltare
a capacitatii de efort aerob, o metoda de dezvoltare a posibilitatii aparatului cardio vascular de a
transporta o cantitate cat mai mare de oxigen.