Sunteți pe pagina 1din 6

83

PARTICULARITĂŢILE
SOMATO-FUNCŢIONALE ŞI PSIHICE LA TINERI

Conf. univ. dr. Netolitzchi Mihaela


Universitatea „Politehnica” din Bucureşti

Cuvinte cheie: studenţi, somatic, funcţional, psihic, particularităţi

Abstract
The life time of university years(19-25 years)in the best period of grow up and body development in
functional maturity. Thus, cardio-respiratory health gone the development fit; both of them function
metabolism is more balanced. Functional capacity of principals human activities (blood presure,
breathing and regulate nervous body functions)reach to eightly volves,managery in this period to
ensure biological support for supporting of speed, techincal skills efforts, resistance and strenght.

Introducere
Perioada de viaţa asociată studenţiei este vârsta tinereţii (19-25ani) in care are loc
desăvârsirea proceselor de creştere şi dezvoltare, organismul atingând gradul optim de maturitate
somatică şi funcţională. Astfel, aparatele respirator şi cardio-vascular au depăşit criza de
dezvoltare, ele funcţionează sinergetic şi se adaptează cu proptitudine la efortul fizic iar
metabolismul este mai echilibrat; capacităţile funcţionale ale principalelor aparate şi sisteme în
efort (circulaţia, respiraţia şi reglarea nervoasă a funcţiilor organismului) ajung la valori optime,
reuşind în această perioadă (mai ales către sfârşitul ei) să asigure suportul biologic pentru
susţinerea eforturilor de viteză şi îndemanare, dar şi celor de rezistenţă şi forţă.

Conţinut
SFERA SOMATICĂ
Procesele de creştere se opresc în general la fete în jurul vârstei de 17-19 ani, iar băieţii
continuă să crească până la 21-25 ani. Sfârşitul creşterii a fost fixat de către Robert (Anglia) la
22 ani pentru băieţi şi 19 ani pentru fete; de către Liharsic (Austria) la 25 şi 19 ani; Quetelet dă
vârsta de 30 ani ca limită extremă de creştere pentru bărbaţi şi 25 ani pentru femei.
Creşterea şi dezvoltarea inegală şi uneori asimetrică, aritmică, alternantă şi diferenţiată pe
sexe, nu este întâmplătoare, ci se supune unor legi superioare de coordonare şi echilibrare pe
etape evolutive care tind să transforme progresiv pe copil în tânăr şi pe tânăr în adult.
La vârsta de 18-19 ani sistemul osos crescând în lungime se apropie de aspectul şi
dimensiunile constante la adulţi, însă ca rezistenţă şi duritate, oasele rămân încă în urmă. După
cercetările efectuate de „Centrul de cercetări pentru educaţie fizică şi sport” cu privire la
cunoaşterea potenţialului biomotric al tineretului, talia la băieţi atinge la această vârstă o valoare
medie de 175.3 cm şi o greutate de 71.630 kg. Raportată la talie, aceasta ne dă un indiciu foarte
bun care corespunde recomandărilor medicale din „Programul de alimentaţie ştiinţifică a
populaţiei”.
84

Bustul are lungimea mai mică la băieţi faţă de înălţime, indicele Amar având o valoare
de 0.52, arătând indirect că membrele inferioare sunt mai lungi decât la femei.
Anvergura în comparaţie cu înălţimea este mai mare la bărbaţi decât la femei (3-4 cm).
Creşterea perimetrului toracic se consideră terminată în jurul vârstei de 20 ani, când
ajunge în medie la 85 cm la bărbaţi şi 80 cm la femei. Se observă uneori o creştere lentă a
toracelui până aproape de 50 ani, datorită mai ales dezvoltării masei musculare sau depunerilor
grase în ţesuturile subcutanate.
Diametrul bitrohanterian are cifre mai mici9 la bărbaţi decât la femei. De asemenea,
raportul dintre lăţimea umerilor şi lăţimea bazinului este diferit, bărbaţii având umeri laţi şi bazin
îngust. Această diferenţă dintre diametrul biacromial şi bitrohanterian este de obicei negativă la
femei, în timp ce la bărbat este de 4 cm (indice de sexualitate).
Centrul de greutate al femeii este situat mai jos cu 0.61 decât la bărbat, ceea ce explică un
echilibru mai bun al femeii.
Creşterea în lungimea membrelor superioare se opreşte la 18 ani la fete şi la 25 ani la
băieţi. La bărbaţi membrele superioare sunt în general mai lungi decât la femei. Există un raport
direct între creşterea trunchiului şi a corpului întreg în înălţime şi creşterea în lungime a
membrelor superioare.
La adulţi raportul dintre lungimea membrelor superioare şi înălţimea corpului variază
după dimensiunile taliei. Indicele braţ-antebraţ (humeroradial) arată o diferenţă de circa 20-25%
a antebraţului faţă de braţ.
La 18 ani formează fibra musculară cu un înalt nivel de diferenţiere şi un număr de
nuclee înguste şi alungite. Tot mai evidenţiată este creşterea masei ţesutului muscular şi a forţei
musculare. Masa musculară a fetelor este cu circa 13% mai mică decât a băieţilor.
Forţa diferitelor grupe musculare şi, în special a centurii scapulare şi a membrelor
superioare, este mai mare la bărbaţi.
Proprietăţile muşchilor ca excitabilitatea, conductibilitatea, contractilitatea şi tonusul
cresc progresiv cu vârsta şi gradul de antrenament. Elasticitatea lor scade însă de la 1.27 kg cât
este la copilul de un an la 0.857 kg, cât ajunge la tânărul de 21 ani şi la 0.352 cât rămâne la
adultul de peste 30 ani.
Aparatul locomotor, care în perioada precedentă a avut de suferit de pe urma discordanţei
dintre creşterea în înălţime şi greutatea corpului începe să se întărească. Datorită activităţii
osteogene sporite a periostului, oasele cresc mai puţin în lungime şi mai mult în grosime.
Articulaţiile îşi măresc stabilitatea, muşchii cresc în volum şi forţă, viteza şi abilitatea mişcărilor,
atitudinea corpului se redresează, ţesutul conjunctiv trece printr-o fază de proliferare activă.
Tinereţea corespunde perioadei de pregătire în universitate sau în alte instituţii de
învăţământ superior.
Deşi procesele de creştere în înălţime a corpului se termină, există încă posibilităţi mari
de dezvoltare morfologică şi funcţională. Educaţia fizică în cadrul acestor instituţii are ca scop să
încheie şi să încununeze dezvoltarea fizică printr-o activitate desfăşurată la un înalt nivel tehnic
şi metodic, care să desăvârşească şi să valorifice pregătirea anterioară.
Un real pericol îl constituie viaţa sedentară şi excesul de muncă intelectuală necompensat
de o activitate fizică corespunzătoare.
Tineretul trebuie să fie îndemnat să-şi păstreze cât mai mult forma şi structura tinerească
a corpului, complexul de calităţi fizice şi psihice specifice vârstei tinere, rezultate ale pregătirii
din perioadele de creştere şi dezvoltare.
85

SFERA FUNCŢIONALĂ

Aparatul respirator
La această vârstă aparatul respirator se dezvoltă prin creşterea cutiei toracice, întărirea
muşchiului diafragm, amplificarea mişcărilor respiratorii şi sporirea capacităţii vitale. Tipul de
respiraţie se schimbă, devenind din abdominal, costal inferior la băieţi şi costal superior la fete.
Schimburile de gaze dintre plămâni şi ţesuturi devin mai eficiente. Traheea măsoară 12 cm la
adult, diametrul transversal este de 22 mm, iar cel anteroposterior de 16 mm la bărbat.
La adult, frecvenţa este de 16-18 respiraţii/min., iar volumul respirator este de
400-500cm3. Capacitatea vitală, măsurată la spirometru, este 4000-5000cm3.
Exerciţiile fizice în general şi cele de respiraţie în special dezvoltă aparatul respirator şi
măresc capacitatea vitală.
Aparatul circulator
De la naştere şi până la 20 ani cordul creşte în greutate de 12 ori. Contracţiile acestuia
ajung la 18 ani la 85-86/min. Volumul inimii este de 250-300cm3.
Tensiunea arterială ajunge la 18 ani la 120/75 mm. Cantitatea de sânge reprezentată în
raport cu greutatea corpului este de 1/13 (Welcher). La 1kg greutate corespunde o cantitate de
sânge de 50g.
Aparatul digestiv
La vârsta adultă stomacul atinge 28cm lungime şi 10-12cm lăţime, are o suprafaţă de
1200cm2 şi o capacitate care variază între 1500-2000cm3 şi 3000-3600cm3.
Ficatul ajunge la 1400-1500g, reprezentând a 34-a parte din greutatea corpului (Sappey).
Pancreasul cântăreşte 70g (Vierordt).
Sistemul endocrin
Hipofiza, care îşi exercită influenţa multilaterală şi conducătoare asupra tuturor
proceselor de creştere şi dezvoltare, îşi dublează volumul de la naştere până la maturitate.
Tiroida cântăreşte 18-30 g, iar paratiroidele cresc şi se dezvoltă până la pubertate şi
scăzând foarte lent până la sfârşitul creşterii.
Până la pubertate testiculele cresc foarte puţin – 0.5-2 cm3, dar după pubertate creşterea
lor se accelerează, ajungând în câţiva ani de 10 ori mai mari (15-20 cm3).
Sistemul endocrin creşte printr-o adevărată restructurare funcţională. Complexul
hormonal al copilăriei se schimbă prin apariţia secreţiilor gonadice, prin reprofilarea funcţiunilor
hipofizei şi suprarenalelor şi prin dispariţia timusului şi a ţesuturilor limfatice.
Sistemul nervos
Greutatea creierului este la maturitate de 3.5-4 ori mai mare decât la naştere. La fete
greutatea acestuia este mai mică decât la băieţi.
Desăvârşirea funcţiunilor corticale se produce către vârsta de 16-18 ani. Funcţiile
neurovegetative se dezvoltă paralel cu cele corticale.
Greutatea măduvei spinării este la adult de 27-28g. Dezvoltarea funcţiilor măduvei merge
în paralel cu creşterea în greutate. Funcţiile sistemului nervos se perfecţionează.
După ce în perioada pubertară s-au dezvoltat organele genitale la băieţi şi s-a reglat ciclul
menstrual la fete, urmează un stadiu de consolidare morfologică şi funcţională care durează 1 sau
2 ani. În acest timp, curbele creşterii în înălţime a celor două sexe se despart, indicând pentru fete
86

un nivel constant al valorilor taliei, iar pentru băieţi o creştere foarte lentă a acestora. Organele
ajung la dimensiunile normale, iar funcţiunile lor se încadrează în sinergia globală a
organismului. Sistemul nervos ajuns la un nivel corespunzător de dezvoltare controlează şi
reglează acest complex funcţional.
Maturizarea sexuală anunţă mobilitatea. Sub acţiunea stimulatorie a hormonilor
hipofizari, glandele sexuale funcţionează integral. Aceşti hormoni determină la tinere formele
graţioase ale corpului, trăsăturile fine şi vocea caracteristică, iar la tineri creşterea bărbii şi a
mustăţii, vocea groasă, robusteţea bărbătească.
În concluzie, vârsta tinereţii este etapa de încheiere a creşterii şi dezvoltării generale a
corpului, precum şi a pregătirii pentru viaţa adultă.

SFERA PSIHICĂ

În secolele anterioare, inserţia tineretului nu a pus prea multe probleme, deoarece


„ucenicia” profesională şi socială s-a realizat în condiţii de „tutelă” relativ severă a tineretului,
conservată prin tradiţii ce s-au perpetuat discret din evul mediu, ca o distanţă psihologică mai
mică între generaţii. În ultimul secol, tineretul a pătruns impetuos în viaţa socială şi politică,
aducând nu numai o întărire a idealurilor sociale ci şi un foarte important aport social-economic.
Intrarea în viaţa social-economică efectuată pe bază de competiţie şi cooperare a pus numeroase
probleme şi a creat condiţii mai dure de selecţie.
Universul copilăriei are rezerve uriaşe de speranţe şi bucurii legate de explorarea
spaţiului, a oamenilor in jur şi o afonie de structură faţă de analiza modului cum este alcătuită
lumea şi viaţa. După vârsta de 10 ani începe procesul de interogaţie ce caută prin identitate şi
identificare probele propriei posibilităţi ca şi o validare a textului şi subtextului valorilor şi
aplicării lor în viaţă. La începutul perioadei tinereţii acest proces este demarat.
Tânărul devine sensibil şi recalcitrant când întâlneşte nonvaloarea şi incompetenţa, dar
devine atent şi receptiv faţă de modelele ce încorporează valori recunoscute, care de aproape par
banale sau de persoane deosebite, interesante.
Perioada de la 20 la 24 ani, a adolescenţei prelungite, se exprimă ca o perioadă de trecere
în care se manifestă caracteristici ale adolescenţei şi caracteristici noi ce sunt ale tinereţii, ale
stării de adult tânăr.
Deosebit de complexă şi delicată este problema subetapelor tinereţii. Limita inferioară se
suprapune peste perioada de la 20 la 24 ani, perioadă în care există câteva categorii de tineri.
Unii care se află în producţie, alţii care-şi realizează studiile superioare, a treia categorie este a
celor care lucrează şi continuă studiile serale. Ca atare această perioadă este pregnant de trecere
spre statutul social virtual de adult, pe când perioada adolescenţei rămâne o perioadă de trecere
spre statutul biologic potenţial de adult.
Dr. Levinson numeşte perioada de la 17 la 22 de ani vârsta de adult tânăr şi consideră că se
caracterizează prin coexistenţa statutului de adolescent cu cel de adult tânăr, fiind o perioadă de
tranziţie dominantă de trecerea tânărului de la starea de copil-bărbat la aceea de bărbat tânăr.
În această etapă e specifică vigoarea fizică, dublată de inteligenţă, memorie, abilităţi,
aptitudini deplin utilizabile şi de un randament. O mare stăpânire a propriilor posibilităţi şi forţe
creează un sentiment de plinătate, de forţă şi spirituală, antrenate în lupta pentru ţeluri propuse şi
pentru constituirea familiei şi stabilirea locului în societate. Prin toate acestea, perioada tinereţii
este esenţială în supravieţuirea speciei.
87

Învăţarea, înţelegerea, memorarea, atenţia şi gândirea

Planul complex mintal cunoaşte unele modificări. Cunoştinţele şi abilităţile bine


dobândite dau, pe de-o parte, „experţii” care progresează mereu şi devin extrem de activi şi
necesari, şi pe de altă parte creatorii, inovatorii domeniului. Câmpul de acţiune a memoriei se
restructurează, încep să fie subtil sesizate incidenţe critice, problemele cheie şi are loc procesul
de adaptare şi selectare din cunoştinţe a celor ce sunt necesare.
Specialiştii consideră că tinereţea este o perioadă de foarte mari perfecţionări senzoriale-
perceptive şi de intensă socializare a acestor disponibilităţi psihice.
Există unele particularităţi ale învăţării în perioada tinereţii. În primul rând se modifică
proporţia dintre învăţarea programată social şi aceea ce s-ar apropia mai mult de autodidacticism
în favoarea acesteia din urmă.
Învăţarea s-ar mai putea clasifica în învăţare organizată, sistematică, învăţare originală,
învăţare inserată, interpolată şi incidentală. Ultimele trei forme de învăţare se dezvoltă continuu
în perioada tinereţii cam cu aceeaşi intensitate. Câştigul pe seama învăţării este relativ mare, dar
va creşte în etapele următoare ale dezvoltării psihice (M. Gladis şi H. N. Braun). În schimb,
conservarea informaţiilor, amintirea atinge un punct relativ înalt, dar rămâne în platou pentru ca
în perioada următoare să scadă uşor ca viteză şi claritate.
Numeroase studii pun în evidenţă, pe lângă o sesizabilă modificare de atitudini esenţiale
faţă de lumea înconjurătoare a tineretului, şi unele dificultăţi legate de evoluţia situaţiei
economice şi circumstanţele sociale.
Foarte mulţi autori relatează faptul că până la 24 de ani tineretul este extrem de eterogen.
L. Rosenmazer, comparând această vârstă cu aceea dintre 13-14 ani o găseşte mai stabilă,
datorită faptului că diferenţele de maturizare (în a doua categorie) sunt mai mari. La această
categorie de tineri se manifestă trebuinţe etice, evitarea situaţiei de a se da în spectacol, pudoare
şi cenzură morală riguroasă, capacitate de a se stăpâni, impulsuri situative moderate dar şi o
tendinţă de a ţine cont de punctul de vedere al altora.
În ultimii ani s-au efectuat numeroase studii ce se referă la diferenţele psihologice legate
de personalitatea feminină şi masculină ce se formează încă din pubertate şi adolescenţă şi
devine relativ evidentă în perioadele tinereţii şi ale maturităţii. Eleanor Maccoby şi Carol Jacklin
(1974) precum şi Everlyne Sullerat şi Judith Hall au făcut o complexă inventariere a diferenţelor
psihice dintre cele două sexe.
Tinerele sunt mai sensibile la stimuli vizuali coloraţi, la sunete şi zgomote şi au tactul
bine dezvoltat. Ele au abilităţi manuale mai mobile, rapide şi coordonate. Femeile au aptitudini
verbale mai pregnante şi suportă, adesea, mai uşor stresul.
Băieţii au sensibilităţi spaţio-vizuale mai dezvoltate, au aptitudini matematice, mai ales în
adolescenţă, capacităţi de abstractizare evidente. În schimb, au o mai mare agresivitate şi
mobilitate evaluativ-reală şi mai fragilă (delicvenţa minoră şi criminalitatea sunt mai accentuate).
Tendinţele depresive sunt mai puternice şi mai frecvente la femei şi la tinerele fete. Băieţii
manifestă predilecţii mai mari pentru obiecte, fetele şi femeile pentru colecţionarea şi utilizarea
acestora. În schimb fetele şi femeile suportă mai greu impoliteţea. În alte cercetări, se remarcă
faptul că tinerele au rezultate ceva mai bune la testele de fluiditate, la cele de comprehensiune
verbală, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea de a cânta corect, precum şi o bună memorie
vizuală. Băieţii şi bărbaţii au o afectivitate mai controlată, mai realistă, au mai multă obiectivitate,
rezultate mai bune la testele de percepţie în profunzime şi la cele de vedere labirintică.
88

Concluzii:

1. Tineretul trebuie îndemnat să-şi păstreze cât mai mult forma şi structura tinerească a
corpului, complexul de calităţi fizice şi psihice specifice vârstei tinere, rezultate ale
pregătirii din perioadele de crestere şi dezvoltare.

2. Vârsta tinereţii este etapa de încheiere a creşterii şi dezvoltării generale a corpului,


precum şi a pregătirii pentru viaţa adultă.

3. Cunoscând aspectele psihologice ale tinerilor, se poate spune că societatea şi instituţiile


de învăţământ au rol determinant în ceea ce priveşte integrarea profesională şi socială,
ceea ce constituie nu numai o condiţie de adaptare, ci şi una de menţinere a sănătăţii
fizice şi mintale, de dezvoltare armonioasă a personalităţii.

Bibliografie

1. Bota, C.- Fiziologia educaţiei fizice şi sportului, MTS, Bucureşti, 1974


2. Demeter, A.- Fiziologia şi biochimia dezvoltării calităţilor motrice, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1993
3. Dragnea, A., Bota, A.- Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 1999
4. Platonov, N., V.- L'eintraienement sportif. Theorie et methodologie, Ed. II, Editions Revue
EPS, Paris, 1991
5. Popescu-Neveanu, P.- Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, 1978
6.Schmidt, R.- Motor learning and performance, Human Kinetics, 1991