UNIVERSITATEA DE STAT

„DIMITRIE CANTEMIR” 
ŞCOALA DOCTORALĂ DE
ŞTIINŢE UMANISTE 
  

Metaforizarea și demetaforizarea
în fondul lexical al limbii române 
621.05. Semiotică, semantică, pragmatică 

Realizat: Natalia ROTARI, doctorandă

Verificat: Aurelia HANGANU, dr.
hab., conf. univ.
 CUPRINS
       1. Cuvinte-cheie
           2. Scopul cercetării
           3. Obiectivele de bază în teză     
4. Metode de cercetare
           5. Actualitatea temei de cercetare
           6. Cuprinsul (capitole)
           7. Concluzie
           8. Bibliografie
Cuvinte-cheie
■ demetaforizare,
■  limbaj specializat,
■  metaforă, 
■ metaforizare,
■ metaforizare circulară,
■ metaforă hibrid,
■ transfer semantic. 
 Scopul
    Reliefarea procesului de „creativitate” metaforică
în funcție de neologia primară (la nivel de limba-
sursă în care a fost conceput termenul) și de neologie
secundară (adaptarea termenului în limbile
receptoare). 
Obiectivele de bază în teză: 

• Elucidarea procesului de metaforizare și demetaforizare în limba

română (limbaj special).
• Analiza dosarului exegetic al metaforei în limba română.
• Atestarea metaforelor terminologice interdisciplinare.
 Cercetarea istorică; 
Metode de cercetare
Analiza şi sinteza; 
Comparaţia; 
Clasificarea; 
Observația;
Metoda descriptivă;
Studiul de caz. 
    Metaforele sunt indispensabile comunicării
umane, or acestea, spun cercetătorii, au apărut
odată cu facultatea umană de raționament și
comunicare.
 De-a lungul secolelor, cercetată, metafora
devine noțiune fundamentală a studiilor de
Actualitatea
stilistică, de poetică și de estetică, iar mai
temei de  recent și de semiotică.
cercetare   Etiologic, metaforele sunt axate pe „nevoia
de concizie” și pe „suplinerea insuficiențelor”
verbale, iar „esența intelectuală a metaforei
este permanența funcționării ei ca procedeu al
denominației în fazele cele mai avansate ale
limbilor celor mai cultivate.” 
 CUPRINS
(CAPITOLE)
I. Aspecte teoretice privind procesul de metaforizare
1) Definirea conceptului de metaforă în diacronie;
2) Structura semantică, morfologică, semiotică și paradigmatică a metaforei;
3) Tipuri de metafore în literatura de specialitate;
4) Rolurile metaforei terminologice în fondul lexical al limbii române
II. Considerații noționale ale procesului de demetaforizare 
5) Demetaforizarea ca proces invers al metaforizării;
6) Criterii de clasificare ale demetaforizării;
7) Conotația contextuală a demetaforizării;
8) Convergențe demetaforice.
III. Structuri metaforice și demetaforice în limbajul specializat al limbii române literare
9) Distribuția metaforei în limbajul medical;
10) Termeni eponimici în limbajul tehnic;
11) Terminologia metaforică în arte;
12) Demetaforizarea în limbajul religios.
 Concluzie 
        Metafora este una dintre cele mai uzuale
modalități de a modela realitatea, iar
metaforizarea este un fenomen cognitiv, care
implică mecanisme gnoseologice universale la
nivel conceptual. 
   Metafora în ştiinţă este o metaforă ,,magistrală”, a
cărei menire este de a informa (didactic), de a
explica şi de a convinge (explicitând codul printr-
o imagine mai familiară). În acest tip de discurs
metaforele au un caracter general şi convenţional,
subordonat caracterului denotativ al limbajului,
spre deosebire de caracterul original, individual şi
marcat conotativ al discursului poetic. 
1) Blaga, Lucian. Trilogia culturii: Orizont și stil,
Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii.
Bibliografie 
București: Editura pentru Literatura universală, 1969.
2) Bordas, Eric. Les Chemins de la métaphore. Paris:
Editura Puf, 2003.
3) Eco, Umberto. Scrieri despre gândirea medievală.
București: Polirom, 2016.
4) Frumușani, Rovența. Semiotica discursului științific.
București: Editura Științifică, 1995.
5) Pippidi, D. M. Aristotel. Poetica. Studiu introductiv,
traducere şi comentarii. Bucureşti: Editura
Academiei R.P.R.,1965.
6) Slave, Elena. Metafora în limba română. București:
Editura Științifică, 1991.
7) Vianu, Tudor. Problemele metaforei și alte studii de
stilistică. București: Editura de stat pentru literatură
și artă, 1957.