PREDAREA METAFOREI ÎN CICLUL GIMNAZIAL

Rotari Natalia, drd., cercetător științific stagiar

la Institutul de Filologie Română “Bogadan P.-Hasdeu” al MECC;
profesoară de Limba și literatura română
la L/T “Miguel de Cervantes Saavedra”, or. Chișinău

Metafora a devenit un termen uzual pe care îl utilizează nu doar literații sau lingviștii, ci
oricare vorbitor al limbii române. Prin metaforă, actualmente, se subînțelege orice expresie care
are la bază un înțeles ascuns, ușor descifrabil, util în explicarea unor noțiuni, fenomene care nu
pot fi redate prin alți termeni. Totodată, metafora, fiind o comparație ascunsă servește pentru a
spori expresivitatea vorbitorului.
Studiul metaforei a fost valorificat încă în Antichitate, Aristotel fiind primul exeget care a
teoretizat conceptul de metaforă în poetica sa, oferind o definire primitivă a acesteia, pe înțelesul
tuturor. Teoria propusă de el constă în sublinierea caracterului cognitiv al metaforei (Eco, 2016,
p.354). Filosoful sincronizează metafora cu nume ambivalent care poate fi simplu, adică
substantiv cu sens aparte folosit și înțeles de orice vorbitor; și nume deosebit, acela pe care îl
utilizează doar unii emițători. Prin urmare, „același nume poate fi și simplu și deosebit alcătuit
fie dintr-o parte cu înţeles şi alta lipsită de înţeles (ţinând seama că distincția nu priveşte
componenţele în cadrul cuvântului ), fie din părţi cu înţeles” diferit, dar având o idee comună
(Aristotel, 1957, p.68). Din acest considerent, literatura științifică diferențiază mai multe tipuri
de metafore, după clasele cărora le aparțin: metaforă substantivală, metaforă adjectivală,
metaforă verbală.
Din punct de vedere științific, metafora este o figură de stil