Syllabus la cursul ANALIZA LINGVISTICĂ A TEXTULUI ARTISTIC

Subiectele pentru examen sunt subliniate şi numerotate în syllabus.

Subiectul Itemii Probleme
1. Textul. Analizaţi 10  5 aspecte/niveluri de abordare a textului:
Proverbul / proverbe / ontologic, lingvistic, gnoseologic, hermeneutic,
aforismul / aforisme, din pragmatic.
ghicitoarea ca perspectiva
text. nivelurilor de
abordare.
Analizați 5
ghicitori.
2. Tehnici de De analizat în scris  Ce tendinţe în alegerea şi utilizarea unităţilor
analiză a axa lexicală, lexicale observaţi?
cuvintelor-cheie, reţelele tematice şi  Cum s-ar modifica textul la schimbarea unui
a axei lexicale. cuvintele-cheie în cuvânt-cheie?
textele date:  Ce implicaţii are utilizarea mai multor cuvinte
Dans dintr-o reţea tematică?
Pe drumul  Ce diferenţă remarcaţi între textul liric şi cel
ciobanilor epic?

3. Arhitec- De analizat în  Cum se construieşte textul?

tonica (forma) detalii  Cum se leagă părţile într-un tot întreg?
textului. arhitectonica unui  Care sunt elementele liante ale textului?
Structura, roman  Cum se trece de la o parte la alta?
segmentarea Povara bunătății  Ce strategie de debut se aplică?
textului: volum, noastre  Cum este introdus un personaj?
carte, parte,  Citiți  Principii de nominare a personajelor.
capitol, ROMANUL CA UN  Anafora/analepsa; catafora/prolepsa.
paragraf, STAT de Milorad
alineat, strofă, Pavić
act, tablou etc.
4. Sisteme 1. De analizat  Ce sisteme semiotice sunt implicate în cadrul
semiotice şi problemele unui episod de 2-3 pagini?
informaţii socio- indicate în raport  Care sunt elementele fiecărui sistem?
culturale în cu textele  Cum sunt coordonate elementele diferitelor
pânza epică. romanului. sisteme semiotice?
Indicii de 2. De construit  Cum apare semiosfera romanului?
cronotop. cronotopul  Ce relevanţă au informaţiile socio-culturale
romanului. (geografic, economic, istoric, etnic)?
5. Limba textului De analizat în scris,  Care sunt reperele timpului în text?
cu subiect conform reperelor: Stratul 1 Nume, ani, evenimente.
istoric. 4 straturi C. Negruzzi Stratul 2 Obiecte de uz curent în epoca respectivă.
de unităţi Alexandru Stratul 3 Modalităţi de comunicare. Formule
linguale în Lăpuşneanul verbale relevante, sisteme de referinţă.
textura lui. Stratul 4 Comentariile autorului, situat în altă
epocă.
6. Limbajul O scrisoare  Sistemul de personaje şi prezentarea lui.
operei pierdută  Didascaliile:
dramatice. 4 Lista personajelor. Rolul descrierilor. Remarcile
discursuri într- autoriceşti. Specificul dialogului.
un text; infor-
mativitatea lor.
7. Moduri de Amintiri din  Nivelurile de organizare a descrierii: informativ,
expunere în copilărie de Ion semiotic, stilistic, gramatical.
text. Descrierea. Creangă.  Tipuri de descriere în acest text.
Portretul. De citit INTEGRAL,  Coerenţa şi consecutivitatea acţiunilor.
Naraţiunea. cu ochii proprii.  Formele verbelor.
Modalitatea şi
temporalitatea
2
 Rolul cuvintelor deictice.
 Structura gramaticală a prezentării actului
textului. comunicativ. Elipsa, inversiunea, adresările,
Actul interjecţia, suspansul în replica de dialog.
comunicativ.
Dialogul.
Monologul.

Bibliografie obligatorie:
1. Bartes R. Plăcerea textului. Cluj: Echinox, 1994.
2. Cartaleanu T., Cosovan O. Textul: Aspecte ale analizei lingvistice. Ch.: Lumina, 1993.
3. Eco U. Şase plimbări prin pădurea narativă. Constanţa: Pontica, 1997.
4. Leahu R. Textul liric: lectură, înţelegere, interpretare. Ch.: Arc, 2011.
5. Llosa M. V. Scrisori către un tânăr romancier. Bucureşti: Humanitas, 2003.
6. Mancaş M. Limbajul artistic românesc în secolul XX. Bucureşti: E.D.P., 1991.
7. Mancaş M. Limbajul artistic românesc în secolul al XIX-lea. Bucureşti: E.D.P. 1983.
8. Ungureanu E. Dincolo de text: hypertextul. Ch.: Arc, 2014.
9. Zafiu R. Naraţiune şi poezie. Bucureşti: ALL, 2000.
Bibliografie opţională:
1. Munteanu C. Discursul repetat. Iaşi: Institutul European, 2007.
2. Pânzaru I. Practici ale interpretării de text. Iaşi: Polirom, 1999.
3. Plett H. Ştiinţa textului şi analiza de text. Bucureşti: Univers, 1983.
4. Sebeok T. Semnele: o introducere în semiotică. Bucureşti: Humanitas,
2002.

STILISTICA LIMBII ROMÂNE

Subiecte Probleme Texte de analizat

Surse bibliografice
 1. Experime
ntul stilistic.
Variante de experiment
stilistic (de substituţie, de
presupunere, pe imaginea
artistică).
2. Cercul lui
Virgiliu.
3. Stilul şi norma.
Aspectul social-normativ al
comunicării şi varierea
stilistică. Sistemul limbii.
Vorbirea: respectarea şi
ignorarea normei.
4. Carenţele de stil.
Tipologia greşelilor de stil.
Analiza greşelilor de stil.
Procese şi mecanisme active
în stilistica limbii române.
5. Varietăţi funcţional-
stilistice ale limbii române.
Formele de existenţă a
limbii naţionale.
6. Resursele expresive ale
limbii. Fonica
7. Resursele expresive
ale vocabularului.
Figuri semantice.
Stilistica gramaticală.
Obiective didactice în aplicarea ES.
Selectarea textelor pentru aplicarea ES.
Tehnologia aplicării experimentului
stilistic.
Coerența stilistică și simbolică a unui text.
Fănuș Neagu, Alături
se joacă biliard
+ altă nuvelă de
același autor
3
Norma stilistică. D. Irimia. Introducere
Aspecte ale normei: în stilistică. pp.40-58.
Text/vorbire(norma internă). V. Marin. Stilistică,
Norma individuală pp.37-42.
Norma socio-culturală A. Palii. Cultura
Norma generală comunicării.
M. Avram. Cuvintele...
A. Crijanovschi.
Dicţionar...
Articole despre tendinţele actuale ale www.romlit.ro
limbii române. www.revista22.ro
Rezumarea unui articol: problema, esența www.dilemaveche.ro
ei, soluții posibile. http://www.digi24.ro/
emisiuni/pastila-de-
limba
Noţiunea de stil funcţional. Principii de D. Irimia. Introducere
clasificare a stilurilor funcţionale. SF – în stilistică. pp.62-77.
categorie social-istorică şi lingvistică. Capitole de stilistică.
Organizarea fonică şi ritmico-intonaţională E. Parpală-Afana.
a expresiei verbale sub aspect stilistic. Introducere în
Aspectul fonic al comunicării verbale. stilistică. pp. 60-62;
Figuri fonetice. Metaplasmele. Aspectul 193-196.
grafic al textului. Metagraful. Gh. N. Dragomirescu.
Mică enciclopedie a
figurilor de stil.
Terminologie poetică
şi retorică.
Straturile lexicale sub aspect stilistic: E. Parpală-Afana.
lexicul neutru, lexicul literar-livresc, lexicul Introducere în
neliterar. Frazeologia şi discursul repetat. stilistică. pp. 62-67;
Aspectul relaţional al lexicului. Coerenţa 166-192.
lexicală a textului. Gh. N. Dragomirescu.
Metasememele. Figurile analogiei. Figurile Mică...
contiguităţii. Figurile contradicţiei. M. Mancaş. Limbajul...
 Figurile insistenţei. Potenţialul expresiv al
formelor paradigmatice.
Expresivitatea paradigmelor defective.
Figurile abaterilor cantitative. Figurile
abaterilor calitative.
Omonimia şi sinonimia gramaticală din
perspectivă stilistică.
8. Evaluare Un text de eseu de Ana Blandiana, la http://editura.liternet
alegere, din sursa indicată. .ro/descarcare/61/pd
f/Ana-
Blandiana/Coridoare-
4 de-oglinzi.html
Proiect individual:
Analizaţi un text din
perspectiva celor 5
niveluri.

Bibliografie obligatorie:
1. Enciclopedia limbii române. Bucureşti: Nemira, 2005.
2. Guţu Romalo, V. Corectitudine şi greşeală: limba română de azi. Bucureşti: Humanitas,
2008.
3. Irimia, D. Introducere în stilistică. Iaşi: Polirom, 1999.
4. Marin, V. Stilistică şi cultivare a vorbirii. Chişinău: Lumina, 1991.
5. Marin, V. Stilistică şi cultivare a vorbirii. Exerciţii. Chişinău: Lumina, 1998.
6. Palii, A. Cultura comunicării. Chişinău: Epigraf, 1997.
7. Parpală-Afana, E. Introducere în stilistică. Piteşti: Paralela 45,1998.
8. Popescu, M. Dicţionar de stilistică. Bucureşti: ALL, 2008.

Bibliografie opţională:

1. Dragomirescu, A., Nicolae, A. 101 greşeli de lexic şi de semantică. Bucureşti: Humanitas, 2011.
2. Eşti cool şi dacă vorbeşti corect. Bucureşti: Univers Enciclopedic Gold, 2010.
3. Gruiţă, G. Moda lingvistică 2007. Norma, uzul şi abuzul. Piteşti: Paralela 45, 2007.
4. Zafiu, R. 101 cuvinte argotice. Bucureşti: Humanitas, 2010.
Seminarul 2

DANS Nicolae Labiş

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...
Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcăn. Ochii tai îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
5
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...
Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descarnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...
Şi-ai să stai tăcută cum am stat si eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.
Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
In nisip, scrâșnită, laşă remuşcare...

***
Prezi-mi potopul! Voi sădi păduri
Cu cedri de Liban. Și arca nouă
Nu câte-un singur rând, ci câte două
Va încărca din orișice făpturi.

În zori de zi o voi stropi cu rouă

Să-i apăr trupul zvelt de crăpături,
Vor sta la scară paznici foarte duri
Să nu se urce nimeni pân’nu plouă.

Dar știu, la primul cer posomorât,

Când voi striga: Doar tu și eu! Atât!
Tu vei uita consemne și bucate,
Și-n slava viitoarei omeniri
Vei strecura cu grijă în priviri
Pe arcă și-o pereche de păcate...
Aureliu Busuioc
Timp Spaţiu Antropocentrismul

Natură Civilizaţie Stările eului liric

6
Formularea mesajului

Seminarul 4
ROMANUL CA UN STAT Milorad Pavić
Romanul este un stat, mare sau mic. El îşi are legile sale, populaţia sa, valuta sa, care circulă sau
nu dincolo de frontierele lui. Romanul îşi are ţărmurile sale, frontierele sale, războaiele sale, lumea sa
şi timpul său, care nu se încadrează în măsurarea firească a orelor, după Greenwich. El îşi are clima
proprie, nivelul deasupra mării, depresiunile sale şi vecinii săi.
Romanul îşi are economia proprie, bună sau rea, şi el poate sau nu poate să-şi întreţină
cetăţenii. Romanul, ca orice stat din lume, îşi are o limbă, înţeleasă ori nu dincolo de graniţele lui.
Romanul îşi are eroul necunoscut, anii de foame şi anii roditori, de belşug, zonele sărace şi grânarele.
Statul se ruinează, dacă cel care îl surpă trăiesc prosper şi cei care îl întăresc sunt nevoiaşi. Acelaşi
lucru se întâmplă şi în roman. Romanul îşi are serviciul diplomatic, exportul şi importul propriu. Dacă
romanul ar vrea să evadeze din propriul lui stat, el va avea nevoie, pentru a trece frontierele proprii,
de o mulţime de vize străine, aşa că nu va putea pleca prea departe.
Sunt cunoscute cazurile când statul declara război unui roman (persecutarea marchizului de
Sade, urmărirea lui Mihail Bulgacov pentru romanul Maestrul şi Margarita etc.), dar s-a întâmplat şi
invers, când romanul a atacat statul (Diavolii lui F. Dostoevskii, îndreptat împotriva statului sovietic,
inexistent încă, dar care ameninţa deja să apară; creaţia lui A. Soljeniţin ş.a.m.d.).
 O casă este construită începând cu temelia, iar romanul începe de la acoperiş. Această
perspectivă inversă arată că romanul se naşte sub semnul zodiacal al Cancerului. Cum am mai spus, el
trăieşte pe contul metastazelor sale şi se hrăneşte cu ele. Un cititor atent va observa anumite reluări şi
în această carte, şi în altele. Faptul se explică prin ideea că fiecare lucru trebuie spus de două ori, ca el
să fie auzit o dată. Aşadar, semnul zodiacal al romanului este Cancerul, Rextacencia alfa:09 h, valoarea
de limită 7 h 55 m – 9 h 20 m. declinacia delta, valoare medie +20. E sută la sută semn acvatic. Apa le
ţine minte pe toate de la facerea lumii. Cancerul e al patrulea semn în şirul semnelor zodiacale. E în
prima lună de vară, mai exact, de la 21 iunie până la 22 iulie. Aici domneşte Luna. Adică romanul stă
sub un semn al stihiei acvatice, sub semn feminin, pasiv şi cardinal. Planta simbolică este nufărul.
Constelaţia lui zodiacală se află la nord de ecuatorul ceresc. Deviza constelaţiei e „Cât de darnic e
copacul fructifer şi grădina domnului, e rădăcină feminină şi tulpină. Toate nodurile legate sunt în
7
mâna lui. Cu ochii el le încurcă tinerilor cărările. Dar tu eşti apă, nu pământ, nici vin ce fuge repede...”
Un stat îşi are limba sa, iar limba îşi are gramatica ei. Le are şi romanul. Romanul, ca şi statul,
are o hartă geografică. Este harta limbilor lui. Aici are o importanţă mare originea. Sunt state „nobile”,
cu origini antice şi glorioase, şi sunt state sezoniere, ca musculiţele. La fel e cu romanele... Altfel
zicând, putem afirma, ca şi Hegel, că în societatea umană există două „forţe obiective” – statul şi
familia. Romanul, de asemenea, aparţine unei familii. Romanul îşi are tatăl şi mama proprie, dar poate
fi şi orfan. Abandonat. Enfant terrible. Ca şi statul, el poate avea un pedigree sau poate fi un parvenit.
Poate fi prostituată ieftină sau femeie de valoare. Poate fi îmbrăcat bine sau rău. Îşi poate trăda
neamul. Pentru că în perioade diferite omul (ca şi statul) se întâmplă să semene cu strămoşii, atât cu
bărbaţii, cât şi cu femeile. Dar într-un moment începe a semăna, brusc, cu strănepoţii săi, nenăscuţi
încă şi pe care nu are să-i vadă niciodată. Aşa cum nu-i cunoaştem pe strămoşii şi urmaşii noştri
îndepărtaţi, la fel nu cunoaştem predecesorii şi urmaşii romanului. Dar romanele îşi au nu numai
precursorii, ci şi o progenitură, fii şi fiice, stră-strănepoţi.
Pentru cărţi, legătura de sânge şi lapte e limba, ea seamănă cu legea într-un stat, dar, în acelaşi
timp, şi legea, şi limba trebuie să se înţeleagă foarte convenţional, avându-se în vedere, întâi de toate,
sensul, care îşi poate schimba ritmul şi sunetul şi se poate schimba odată cu ele.
Şi această schimbare de ritm, sens şi sunet în timp şi în spaţiu, transformările care se produc de
la o generaţie la alta într-o singură limbă sau la trecerea de la o limbă la alta sunt destinul şi natura de
adâncime a oricărui text literar, a oricărei creaţii artistice verbale. Combătându-l pe Derec Volcot, se
poate afirma că textul scris nu e decât o umbră grafică a corpului fon(et)ic. Opera artistică e ritmul
care, cu trecerea timpului şi apariţia traducerilor, se îndepărtează tot mai mult de autor. Această
distanţare se produce din cauza unor inexactităţi de traducere sau din cauza înţelegerii inexacte a
textului, dar şi de aceea că fiecare cititor introduce în text ceva de la sine, şi această contribuţie
personală este un imens tărâm virtual al literaturii universale. Aceasta îi asigură variativitatea.
La drept vorbind, numai operele proaste nu rezistă la testul traducerii proaste, nu pot
supravieţui schimbărilor de ritm, nu suportă transportarea dintr-o limbă în alta, dintr-un secol în altul.
Într-un sens, dacă romanul a început să-şi trăiască viaţa proprie, independentă, dacă ajunge în top, el
trebuie neapărat să-şi trădeze autorul şi (să-şi înşele) limba în care a fost scris. Dicţionarul hazar1 se
îndepărtează de mine nu numai în spaţiu, pentru că este tradus în limbi tot mai îndepărtate, cum sunt
chineza, coreeana, dar şi în timp – îmi aparţine tot mai puţin mie şi tot mai mult altor generaţii, noi,
limbii şi expectanţelor lor, se transformă tot mai mult în acele opere literare, care vor fi feciorii şi
nepoţii Dicţionarului hazar. Anume de aceea am şi spus că azi mă simt într-o măsură mai mică autor al
Dicţionarului hazar şi al Peisajului desenat cu ceai decât ieri şi cu mult mai mică decât atunci când le
scriam. În plus, dacă vrei să scrii o carte nouă, trebuie s-o uiţi pe precedenta. Iată de ce eu sunt într-o
măsură tot mai mică scriitorul cărţilor mele şi va veni o zi când voi înceta cu desăvârșire să fiu autorul
1
Cel mai apreciat şi tradus roman al autorului.
lor, pentru că mă voi afla cu mult mai departe de textele mele decât oricare dintre cititori. Cred că
această situaţie este extraordinară şi nu poate să nu mă bucure.
Statul îşi are întemeietorul, îl are şi romanul. El e scriitorul. Scriitorul poate fi înţelept, dar lipsit
de talent, dar poate fi prost şi înzestrat cu talent. E cea mai proastă variantă. Scriitorul poate să-şi pună
numele propriu sau să ia unul străin, cu alte cuvinte, se poate ascunde cu un pseudonim.
Orice autor, când îşi scrie romanul, suportă două crize. La începutul şi la finele lucrului. Prima
criză survine când de abia începeţi să scrieţi, când de abia se desfăşoară subiectul. Când e mai aproape
de început decât de sfârșit. Romanul încă nu s-a copt, el încă nu ştie ce i se va întâmpla mai departe. N-
o ştiţi nici dvs. Romanul nu reuşeşte să se ţină pe urmele dvs., vreţi să-l inundaţi în gândurile voastre
toate, dar el încă nu şi-a conturat forma, nu şi-a luat viteza, n-a prins la puteri şi doar vă reţine elanul.
Ca şi Sisif, el îşi cară piatra în sus. Acum romanul e mai deştept decât autorul lui. Aşa cum şi copiii
8
noştri uneori sunt mai deştepţi decât noi. E bine dacă autorul reuşeşte să i se subordoneze, să-l
asculte, dar e foarte dificil...
Cea de-a doua criză vine după „apogeu”, când romanul, ajuns pe culme, o ia din loc, îşi dezvoltă
o viteză teribilă şi, dezlănţuit, se duce de-a rostogolul pe versanţi, pe partea opusă a stâncii. Acum dvs.
nu mai reuşiţi să vă ţineţi de el, aţi obosit, dar nu vă puteţi opri, nu vă puteţi lua o pauză, pentru că
romanul dvs. nu stă locului. El se mişcă înainte singur şi poate s-o apuce oriîncotro. Este momentul
când romanul e mai puternic decât autorul lui şi scriitorul trebuie să-şi concentreze toată energia ca
să-i reziste. Dacă reuşiţi să o faceţi, salvaţi romanul, dar în consecinţă vă pierdeţi sănătatea şi suferiţi
de o boală incertă cam vreun an. Aceeaşi stare o aveţi şi după o întâlnire amoroasă, şi Puşkin a descris-
o într-o poezie compusă la încheierea lui Evghenii Oneghin.
Dacă aveţi noroc, romanul vă va supravieţui şi titlul romanului vă va depăşi în timp numele. Dar
nu trebuie să vă deranjeze. Cei mai renumiţi pictori care au zugrăvit al fresco bisericile şi autorii de
panouri în mozaic nu şi-au semnat lucrările. Borges vroia ca cititorul să-i ţină minte povestirile, nu
numele.
Experienţa mea scriitoricească, la frontiera a două secole şi două milenii, arată că am fost
numit în diferite feluri încă în timpul vieţii. Cărţile mele au luat nume diferite în Occidentul englez şi în
Germania: scriitor electronic, literatură interactivă, naraţiune nelineară, postmodernism (R. Coover, L.
Olsen etc.). În Franţa şi Spania am fost numit „primul scriitor al secolului XXI”, iar teoreticienii
literaturii contemporane din aceste ţări m-au înscris la litterature a contrainte (B. Schiavetta şi revista
Formule), adică drept autor care – în trecut şi în prezent – îşi face singur o cale şi o deschide pentru un
alt viitor literar.
În Rusia, cărţile mele au fost catalogate drept „lumea de după Guttenberg” şi au fost
caracterizate drept „conceptualism magic”. Ei bine, poţi s-o numeşti cum vrei ...

STILISTICA

Seminarul 1
 Tehnici de experiment stilistic
Analiza stilistică a textului artistic urmăreşte obiectivul de a aprecia opera literară şi, ulterior,
de a forma o viziune asupra valorilor culturale şi literare. Acest obiectiv se poate atinge doar prin
aprecierea individuală pe care o va face elevul în legătură cu operele şi scriitorii studiaţi, dar această
apreciere trebuie să fie ghidată de profesor.
Descoperirea ghidată, ca tehnică instructivă, este aplicabilă la diferite discipline şi la diferite
niveluri. Realizând în repetate rânduri experimente stilistice pe texte literare lucrate, elevul trebuie să
devină mai atent faţă de propria comunicare orală şi scrisă, să-şi formeze abilitatea de a se exprima
adecvat, coerent.
A. Experimentul stilistic cu elemente de substituţie
 Pentru a aplica această tehnică, e necesar să se pornească de la un text artistic reuşit, preferabil în
9
proză, şi să se poată face uz de surse lexicografice adecvate (dicţionare de sinonime, dicţionare
generale ale limbii). Pentru o primă exersare, e bine să se ia nu un text de proporţii, ci un enunţ
(proverb, ghicitoare), astfel încât să se poată analiza toate posibilităţile de substituţie.
 Textul poate fi comunicat iniţial elevilor sau se poate merge pe calea identificării sinonimelor
pentru toate cuvintele care urmează a fi substituite. Se stabilesc apriori elementele textului, mai
curând cele lexicale, pe care ei vor încerca să le substituie prin echivalente, pentru a obţine un text
similar.
 Se extrage lista cuvintelor care sunt echivalentele unităţii marcate.
 Se încearcă substituirea elementelor respective prin echivalentele plauzibile.
 Se experimentează modificarea formelor paradigmatice ale unor cuvinte.
 Se comentează fiecare variantă reuşită şi mai puţin reuşită.
 Se reorganizează structura gramaticală a textului, prin extindere şi prin suprimare.
 Se apreciază limbajul textului autoricesc.
B. Experimentul stilistic cu elemente de presupunere
 Se realizează pe baza unui text artistic, preferabil în proză, urmărindu-se reconstituirea lui.
Alegerea fragmentului pentru aplicarea acestei variante de experiment stilistic trebuie să se facă
minuţios, urmând ca elevii să se poată convinge de măiestria autorului şi de coerenţa textului;
concomitent, le formăm abilitatea de a construi ei înşişi texte corecte, coerente şi expresive.
 Se omit unele elemente relevante, care pot fi deduse din text, dar care nu sunt date apriori;
 Se fac presupuneri asupra posibilelor unităţi lexicale ce lipsesc din acest text;
 Se confruntă o variantă finită a textului cu originalul;
 Se comentează specificul stilului individual al autorului; se examinează variantele inadmisibile.
C. Experimentul stilistic pe câmp conceptual
 Pentru a aplica această tehnică, se va construi / deduce un anumit câmp conceptual, sugerat de
titlul textului sau valorificat în fragmentul respectiv;
 Câmpul se va prezenta (în limite normale de aproximativ 100 de cuvinte din diferite părţi de
vorbire semnificative) pe tablă sau pe poster;
 Se va exersa pe un text necunoscut elevilor, fie în proză, fie în versuri;
 Se va citi textul (sau fragmentul de text), observându-se şi marcându-se grafic elementele lexicale
coincidente;
 Se va construi paralel tabloul de ansamblu al lexicului din text, urmărindu-se coerenţa semică şi
asocierile logice, solidarităţile lexicale;
 Se va comenta şi se vor formula concluzii privind efectul aşteptării înşelate şi specificul lexicului /
imaginii autoriceşti;
 Pentru sporirea eficienţei unui asemenea exerciţiu, vom lucra:
a) pe texte cu titluri identice de acelaşi autor;
 b) pe texte cu titluri identice de autori diferiţi;
c) pe fragmente de proză din acelaşi roman etc.
D. Experimentul stilistic vs imaginea artistică
 Acesta se efectuează în baza unui text necunoscut elevilor, dar selectat din opera unui scriitor
studiat. Textul va avea un volum de maximum 4 - 8 rânduri. Pentru a-i familiariza pe elevi cu
tehnica acestui exerciţiu, putem începe cu poeme într-un vers şi distihuri. Scopul experimentului
care se proiectează astfel este de a exersa abilităţi în vederea plăsmuirii unei imagini artistice din
cuvintele de reper. Derivată din permanenta analiză a altor imagini artistice, în texte consacrate,
practica scrierii unui text artistic propriu, cu parametrii indicaţi, se va subordona obiectivului
Formarea unui stil intelectual personal.
 Se dau, la forma iniţială, toate cuvintele semnificative din textul respectiv. Ca elevii să nu fie
10
influenţaţi de ordinea din text, optăm pentru ordinea alfabetică, sau distribuim cuvintele pe clase
morfologice.
 Elevii construiesc texte din aceste cuvinte, fără a adăuga altele semnificative, dar având mână
liberă în a utiliza orice formă paradigmatică , orice pronume sau instrument gramatical.
 Se citesc şi se comentează textele elaborate. Se insistă asupra imaginii plăsmuite, asupra
procedeelor de limbaj artistic.
Seminarul 2

11

Roata /Cercul lui Vergiliu

PROCEST-VERBAL Tudor Muşatescu
Subsemnatul, Vasile G. Piscan, de profesiune fără, domiciliat în Câmpulung, jud. Muscel, strada
Fraţii Goleşti nr. 112 că acum stau la cumnatu-meu de când am fost destrus de cutremur, căzându-mi
tavanul în cap atât mie cât şi întregii familii, - declar următoarele cu privire la ceea ce ştiu eu despre
bătaia ce a avut loc între nea Gheorghe Dirivişi, cârciumar din localitate domiciliat în cârciuma sa
proprie (odăiţili din dos) şi domnul Petre Sfetcu de profesie dat afară de la primărie, unde nu ştiu ce-a
fost dar ştiu că era domiciliat mai mult prin cârciumi, iar acum cu ora închiderii, nu mai ştiu pe
unde(…). Eu subsemnatul fiind martor la această bătaie că eram chiar acolo şi chiar am fost lovit cu
colivia în ochi după cum poate spune şi canarul care se afla în acea colivie fiind şi el rănit cu un sifon în
cap, declar următoarele cu privire la această bătaie jurând că nu minţ şi că nu sunt rudă cu nici una din
părţi.
12
Pe la orele opt seara mă aflam în cârciuma domnului Gheorghe Dirivişi spre a lua o mică gustare de
ţuică fiind în trecere spre casă actualmente eu locuind la cumnatul meu în urma cutremurului de acum
un an care ne-a căzut tavanul în cap şi nu mai aveam unde.
Alte persoane se mai afla în local şi alţii ce luau mici gustări de ţuică sau de vin nimeni nefiind
însă beat sau pilit nefiind ora de aşa ceva şi toată lumea îşi vedea de treaba lor iar nea Gheorghe sta la
tejghea ascultând la aparatul de radio căci era tocmai jurnalul sonor. La acest moment a intrat
instantaneu în local, dl. Petre Sfetcu care se afla în stare de imberbitate după cum se va putea vedea,
clătinându-se pe picioare şi având pălăria pusă cu funda de la spate în faţă, încât am şi râs când l-am
văzut, dar nu de el, ci singur că aşa mi-a venit în acel moment. Ştiindu-l toată lumea căci este un om
progresiv şi caută ceartă cu lumânarea, nimeni nu l-a băgat în seamă deşi s-a apropiat de mai mulţi
locuitori ca să stea la masa lor dar aceştia l-au refuzat foarte frumos unii chiar înjurându-l că nu vrea
să-i lase în pace. Drept care dl. Petre Sfetcu s-a aşezat singur la masă şi a cerut să i se dea o litră de
ţuică spre a o bea. Neprimind nici un răspuns a început să bată cu scrumela în masă de nu se mai
auzea nici ce zice la radio lucru care inervându-l pe nea Gheorghe i-a comunicat că nu mai are ţuică şi
că nu-i dă căci este beat. Auzind aceasta dl. Sfetcu s-a ridicat de la masă şi s-a dus la tejghea, începând
a vocifera din gură că de ce nu-l serveşte cu ţuică, acesta fiind sabotaj şi că-l va băga în lagăr dacă nu-i
dă…
Foarte liniştit, nea Gheorghe i-a dat răspuns spunându-i că să nu zbiere aşa că nu mai aude la
aparat, la care numitul Sfetcu a zis nişte vorbe foarte murdare despre aparatul de radio, alegându-se
chiar şi de lămpile lui. – „De ce vorbeşti dta. aşa despre aparatul meu” i-a zis nea Gheorghe (…). „Ba te-
njur şi pe tine, dacă vreau” i-a răspuns Sfetcu şi l-a şi înjurat de rate dând cu pumnul în tejghea şi
răsturnând câteva pahare care se aflau martori acolo.
Foarte inervat de acest gest, nea Gheorghe i-a zis să părăsească localul ieşind afară că dacă nu,
pune băieţii să-l dea, ceea ce a şi făcut îmbrâncindu-l foarte frumos că se opunea, până când scăpând
din mâinile lor, a început să aplice diferite lovituri cu bastonul(…).
Când a dat cu scaunul nea Gheorghe de i-a distrus dantura nu ştiu, căci numitul Sfetcu urcându-
se pe masă ca să scape, a luat colivia din perete şi mi-a aruncat-o în figura mea şi deci n-am putut să
văd, dar ştiu atât că toate persoanele, când am deschis eu ochii, erau pline de sânge chiar şi nea
Gheorghe care-i curgea din nas şi căuta satârul că nu ştiu ce zicea că vrea să facă cu el. Apoi a venit
sergentul de post care făcând anchetă l-a trimes pe numitul Sfetcu cu o trăsură de jurnă, la spital, până
i-o veni graiul la loc ca să declare ce ştie şi noi am fost duşi la secse spre a declara ce-am văzut cu
ocazia bătăii, adică-te martori de ocazie.
Aceasta este declaraţia mea pe care o subţiu ş-o semnez cu propria mea mână şi altceva nu mai
ştiu nimic.
Seminarul 4
DOMNULE PREŞEDINTE, Tudor Muşatescu
Subsemnatul V. Gh. Pelinescu, secretar al primăriei din comuna Lăicăi, plasa Râușor, jud.
Muscel, cu onoare vă rog să binevoiţi a intenta acţiune de divorţ în privinţa soţiei mele legitime
Elisaveta V. Pelinescu (născuta de familie Elisaveta V. Căcăuga) pentru motivele determinante pe care
le voi transmite mai jos şi anume, părăsirea de domiciliu a casei, care ea, neînțelegând firul vieţii mele
de om cult, m-a părăsit lăsându-mă într-o situaţie neutră, cât şi foarte incomensurabilă pentru situaţia
de care dispun în comună ca funcţionar superior şi om de lege, fiind bugetar de carieră iar nu numit
prin mijloace de politică.
Într-adevăr, după cum pot dovedi şi cu martorii oculari cu care mă găseam împreună când am
constatat faptul că fugise de acasă şi anume: nea Costică – că fiind beat şi din altă comună, nu mai ştia
13
şi mai cum îl cheamă, întrucât ne-am cunoscut la han, Ion Trandafir, lăutar şi rom, Ion Nercea, cobzar
şi rom şi V. Pantilică, ţambalagist şi rom – toţi țigani şi artişti din această comună – alaltăieri, duminică,
pe la orele unsprezece seara, întorcându-mă acasă cam cu chef şi dorind a intra în posesiunea soţiei
mele, am intrat în casă, împreună cu martorii care cânta şi unde, spre marea mea concurenţă, am găsit
pe soţia mea eminamente descinsă de fotă şi beată de rachiu de drojdie, în stare de adulter cu numitul
Matei Birică, derbedeu din această comună. Exprimându-mi dorinţa să-i omor, am fost dezarmat de
către martorii cu care venisem, luându-mi toporul din mână, după care am fost maltrataţi prin bătaie
de către numitul Matei Birică, iar martorii daţi afară prin picioare în instrumente şi în alte părţi ale
corpului, în timp ce soţia mea juca în cămaşă, adresându-ne cuvinte murdare şi arătându-ne corpul
delict. Faţă de această faptă, am pornit imediat cu martorii după mine spre a cere ajutor în sat, drept
care întorcându-ne după un sfert de ceas, sau cât o fi trecut, împreuna cu toţi locuitorii ce-i strigasem
cerând ajutor, nu am mai găsit pe nimeni acasă, cei doi dispărând în negura timpurilor, cu brişca ce-o-
nhămase la iapă, încă de la ora 9 seara, după cum am aflat ulterior şi mai pe urmă...
În aceasta situaţiune climaterică care este foarte de ultragiu pentru mine, vă rog să binevoiţi d-
le preşedinte a intenta acţiunea de divorţ pe motivele ce le-am exclamat mai sus.
Ca încheiere, adaog că nu se poate o femeie ca eu să fiu de râsul ei, căci toţi bărbaţii ne-am pierde
prestigiul nostru de soţi, ca gen, număr şi persoană. Cer şi cheltuieli de judecată cum şi plata
instrumentelor ce au fost sparte, căci martorii nu mai are cu ce să cânte.
Primiţi vă rog asigurarea deosebitului meu respect, V. Gh. Melinescu
SARUT MÂNA, CUCOANA-MARE, Tudor Muşatescu
Veţi şti că, pe-aici pe la vie, ie toate bine şi în regulă având şi timp frumos că s-a mai încălzit, dar
azi ninge iară, că a mieilor a fost şi asta e a berzelor şi s-a făcut sloata mare încât n-am putut nici la
gară să mă duc spre a vă trimite, precum mi-aţi scris, ouăle proaspete care vi le-am strâns de-o lună de
zile şi nici perechea de gâște, care după ce le-am îngrăşat, a devenit de-a decedat murind amândouă
din cauza evenimentelor, că umblă prin păsări si moare toate, mai ales la noi, că nu ne-a mai rămas
decât unsprezece găini în afară de cocoş, care l-am tăiat ca să nu moară de viu şi mai bine să moară
tăiat, plus 4 curculiţe cât ne-a mai rămas din 18 câte aveam şi plus gâștele astea două, moarte, care le-
am mai avut din cele 14 ale noastre şi afar' de raţe care nu mai avem nici una că ele ie mai şubrede la
boală şi intervine de moare imediat. Astfel că de la ele a luat şi viţeii boala asta şi-am zis din capul meu
că mai bine să-i vând clandestin la măcelari ceea ce am şi făcut că de-aia vream să vă spui şi dv., că ne-
14
a prins jandarmul şi ne-a făcut procest-verbal cu ştampilă şi cuvinte urâte şi-a zis că dracu' ne-a luat,
întâi pe dv. că adică ai cui ie viţeii şi pe urmă pe mine, că de ce m-am luat după ordinul dv. şi-am pus
să-i tai şi să-i vânz şi pe nea Pendeacă măcelaru că de ce a cumpărat carne când ştia că nu se egzistă să
tai, nefiind zi de speculă.
Aşa că ce era să facem şi-a trebuit să-i dăm, onoraliu de şperţ, dar însă eu n-aveam cinci sute
partea noastră, şi nea Pendeacă a zis că o să iau eu de la el când mi-oi vedea ceafa şi îmi plătește
carnea la vara iepii, că l-am băgat în bucluc şi atunci ce era să fac? Am spart lacătul la pimniţa spre a
lua doi deca de vin şi a-i vinde cu 250 de lei deca ca să plătesc, ceea ce am şi luat şi-am avut noroc că
mi-a dat în gând să sparg pimniţa că alminteri curgea tot şi din butia a mare de o sută şi din butoiul ăl
mic de cincizeci de vedre, că a fiert şi-a sărit cepurili, astfel că am deşertat butia a mare de o sută în
butoiul cincizeci, umplându-l aproape jumătate. Aş fi pus si din butoiul de tămâioasă dar nu mai era
decât drojdia şi de ce să stric vinul cu drojdia, când s-a scumpit şi-a ajuns de se vinde pe vale cu 1000 şi
1200 de lei deca şi cu taxele negustorului. Noroc că pelinul n-a curs tot şi-am mai scos vreo două
damigene să vi le trimet dv. la Câmpulung să le aveţi de Paşti dar a căzut Gheorghe cu ele pe ghiaţă că
umblase la tescovină şi era beat şi le-a făcut zob pe-amândouă, ceea ce era să-i sparg capul cu bâta dar
a avut noroc că şi-l spărsese singur pe ghiaţă şi s-a infectat din ce-a fost pe-acolo pe jos şi după ce l-a
pansat sanitarul s-a făcut bine şi-a murit şi nevasta când s-a dus cu laptele la Piteşti, la advocatul care îi
duce ea, a aflat de Gheorghe şi-a-nvăţat-o să facă procest în contra dv. ca să-i plătiţi cinci sute de mii
de lei că Gheorghe a murit din cauza serviciului la dv. şi ea are trei copii şi advocatul i-a spus să-i radă
lui mustaţa dacă nu i-o scoate banii, că hoaşca are bani destui să plătească şi n-o să intre cu ei în
pământ.
Aşa că de-asta v-am scris ca să ştiţi şi dv. şi să vă puneţi advocat că eu aici am grije de toate şi
vă mai rog să-mi trimiteţi 1000 de lei din simbria mea, că am mare trebuinţă şi 2500 de lei să pui
geamurile la casa dv. că s-a jucat de-a războiul cu ele nişte draci de copii şi le-a spart, taman la odaia
din faţă, că mă miram şi eu pe unde a putut sa intre hoţii şi să fure toate lucrurile din casă, chiar şi
saltelele că s-a crucit şi părintele Limberea când a venit şi-a văzut şi tot părintele şi-a dat cu ideea că
hoţii a crezut că aveţi bani ascunşi în sobe, pe burlane, ori pe coş şi de-aia le-a dărâmat ca să-i
găsească şi-a zis să vă scriu să veniţi şi dv. pe aici sau să trimeteţi pe cineva.
Încolo, pe aici ie toate bine şi nu se găseşte de niciunele trăind cum dă Dumnezeu ceea ce vă
doresc şi dv. şi să veniţi sănătoasă, scriindu-mi şi mie o carte poştală ca să ştiu când veniţi să vă trimet
o brişca la gară, că trăsura noastră a luat-o hoţii, că şi părintele Limberea zicea, că dacă a furat caii de
ce era să lase trăsura.
Vă sărut mâna al dv. prea supus vier, Costică Dura
Seminarul 8

GREIERI George Călinescu

Am stat s-ascult aseară în trecut, ca la o uşă veche de stejar, cum somnul îmi era mâncat de
greieri şi amintiri. Veneau de pretutindeni, ca nişte ape limpezi şi subţiri, ca nişte minuscule ferăstraie.
Părea că în odaie (am stat s-ascult aseară în trecut) crescuse încet o mirişte de toamnă fără de veacuri.
Timpul meu murise-ncărunţit. Tăcerea veche doar foşnea uscată, ca frunzele de nuc. Atunci un greier
săpă sub prag un stol de paşi uitaţi (n-am înţeles de când şi-ai cui erau) şi scoase rozătura fină afară.
Un scrin arhaic era plin de cântec, ca de o sârmă sură de argint. (Sertarele-s sonore de scrisori). De
câte ori n-am auzit un gri-gri scurt pe masă. (Poate-am uitat vreo strofă într-o carte.) În cercevele
sfârâiau mărunte ploi vechi din toamna ce-au zvântat-o anii sau zurgălăii morţi ai unei sănii. Din patul
15
bătrânește-ntins pe spate, de sub chilimuri şi-n încheieturi, suspinau sute visele visate. În sobă
scârțâiră deşteptaţi tăciunii stinşi; şi-n ceas neobosit, un greier ronţăia şi rumega. Tăiau mărunt un fir,
rodeau un pai, săpau afund foind sub duşumele, aci, de mult, de astăzi, de departe. Tăindu-şi fine
galerii de lut şi-ncet, încet ţesându-le-ntre ele, se ridicară-n zori din sfera noastră şi se pierdură în
pulbere de stele. (Am stat s-ascult aseară în trecut.)
Dar cel mai mic, cu ferăstraie line, ascuns în piept ca-ntr-un sicriu de vată, rămase. Harnic, ţiuia
în mine.
Seminarul 9
BUCURINHO ŞI DEPREÇAO Radu Paraschivescu

Nu-i deloc simplu să fii suporter. Azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, asta înseamnă în
principal două lucruri: să susţii şi să suporţi. Altfel spus, să împingi echipa cu glasul, dar totodată să-i
înduri (chiar dacă uneori îi mai şi înjuri) toanele infantile, abstragerile trufaşe, căderile în apatie şi
momentele de neputinţă. Suporterul e o arătare clădită în jurul unei pasiuni. Respiră idoli, mănâncă
scoruri şi se îmbracă în steag. Are un calendar al lui, unde sfinţii poartă jambiere, iar mucenicilor li s-a
lipit tricoul de corp. Habar n-are cine conduce America sau cine e prim-ministrul Italiei, dar ştie totul
despre vârful de atac pe care-l soarbe din ochi: cum e tatuat, unde şi-a făcut debutul, ce pizza îi place,
în ce discotecă îşi sărbătoreşte victoriile şi în braţele cui uită de înfrângeri.
16
De multe ori, suporterul priveşte fără să vadă şi ascultă fără să audă. E robul fandacsiei, al
gestului ritualic, al imediatului nesuspendabil şi al rostului de falangă în marş. Se trezeşte cu echipa pe
buze şi-i îngăduie totul. Se lipeşte de un nume şi forţează alături de el pătrunderea în teritoriul unei
identităţi pe cât de rigide, pe atât de expresive. Nu cere mare lucru în schimb. Nu face barter cu
sentimente, nu calculează rata inflaţiei pentru o iubire căreia nu i se răspunde întotdeauna, nu
pretinde atenţie la schimb sau temenele recunoscătoare din partea celor pe care-i însoţeşte sub arşiţă
sau potop. Seamănă câteodată cu un pudel fericit dacă stăpânul îi conştientizează existenţa.
Suporterul - cel de la fotbal, mai vizibil decât ceilalţi la un loc - îşi ţese aşteptările dominat de
iluzia apartenenţei. În numele ei, e gata să-şi schimbe ritmurile, să-şi părăsească nevasta, să lase în
urmă ceea ce alţii nu ştiu cum să păstreze mai aproape, să facă din stadion casă, templu şi agoră, să
renunţe la curcubeu pentru o singură culoare, să prindă stele în palmă când echipa înscrie şi să se
revolte cu pumnul încleştat împotriva lui Dumnezeu când pierde. Cine aşteaptă logică, judecată calmă
şi spirit obiectiv din partea suporterului a nimerit în altă parte. Orbirea, suită mai des decât ne-ar
plăcea pe meterezele fanatismului, e semnul aderenţei sale necondiţionate. O râvnă vinovată îi
marchează toate gesturile, de la datul jos din pat la întâlnirea cu grupul, înainte de pornirea la stadion.
Suporterul e un spărgător de norme, seminţe şi capete. N-are rost să-l educi sau să-l rafinezi. E o
pierdere de vreme - şi pentru tine, şi pentru el.
Bucurinho şi Depreçao sunt unul şi acelaşi. Două chipuri ale unui personaj. E vorba de
suporterul care face din victorie nuntă şi din înfrângere parastas. I se poate spune oricum, fiindcă
există oriunde - în Brazilia nurilor ciocolatii şi a lacrimilor deznădăjduite, în Anglia, cu berea adunată în
burduhan şi aburii suiţi la cap, în Argentina dansurilor frenetice din pieţe, în Olanda corurilor
somptuoase şi a feţelor vopsite în portocaliu, în Italia spectacolelor de artificii şi vacarm, în Germania
unde rigoarea e aruncată pe geam la fiecare gol al lui Klose, în Franţa şampanizată de resuscitarea lui
Zidane, în Scoţia legănată de imnuri amintind de rebelii supliciaţi în ceţuri medievale, în Ghana
dansurilor tribale. Adică pretutindeni.
Ajunşi aici, e bine să nu-l uităm pe suporterul român. Şi, mai ales, să nu-l punem în antiteză cu
cei descrişi până acum. Fixist, bădăran, nesăbuit şi disponibil oricând pentru încăierări penale, el
seamănă binişor cu omologii de peste mări şi ţări. Are o singură corigenţă: imnul naţional, unde
memoria i s-a lenevit după primele două versuri. În rest, suporterul român s-a integrat voios şi aprig în
concertul planetar. Cafturile oripilante de la Steaua-Rapid nu sunt cu nimic mai prejos decât scenele de
epopee stradală care tivesc fiecare meci Roma-Lazio. Declaraţiile cromatice de dragoste sunt rostite cu
acelaşi fior la Timişoara şi la Buenos Aires. Am văzut, la nici un kilometru de opera bănăţeană, locuinţa
unei poliste incurabile. Înăuntru şi afară totul era violet, de la pereţi la tacâmuri, de la covoare la
lustre, de la telefonul mobil la faţa de pernă. Pentru ea şi pentru toţi cei asemenea ei, dragostea de
suporter e paşaportul spre o ţară fără vize, dar doldora de vise.
17