Sunteți pe pagina 1din 2

Eseu ,,Analiza codului de etica a cadrului didactic’’

elaborat de studenda f. de Filologie și istorie, Novac Valeria.

Etica, poate fi definită ca „știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de
dezvoltare și cu rolul în viața socială. Etica profesională impune stabilirea unor legi în fiecare
profesie care pot lua forma bunelor practici sau coduri de etică”[1, p.152]. Pentru stabilirea unor
standarte unice de conduită a cadrelor didactice, prin ordinul Ministrului Educației a fost aprobat
Codul de etică al cadrului didactic. Pe prim-plan au fost puse drepturile copiilor – ocrotirea
sănătății fizice, psihice și morale a elevilor, excluderea discriminării, asigurarea egalității de
șanse și promovarea principiilor educației incluzive, protecția datelor cu caracter personal ale
elevilor, consilierea părinților, creșterea calității învățământului. Codul vizează atât relațiile
cadrelor didactice cu elevii, cât și interacțiunea cu părinții, colegii de muncă și comunitatea
locală. Totodată, documentul are drept scop să elimine traficul de influență și favoritismul în
procesele de instruire și de evaluare, dar și practicile unor profesori de a organiza cu proprii elevi
meditații contra plată.

Codul de etică al cadrului didactic are o importanță primordială în activitatea profesională,


deoarece datorită acestui cod, pedagogul va ști cu certitudine care sunt principiile ce stau la baza
activității profesionale, normele de conduită în relații cu elevii, părinții / alți reprezentanți legali,
relațiile cu colegii, conduita managerială, relațiile cu membrii comunităților locale, care sunt
aspectele interzise în exercitarea activităților didactice. Încălcarea acestui cod însă, nu substituie
legislația și nu prevede pedepse pentru încălcarea lui , dar codul a prevăzut înființarea unui
consiliu de etică pentru pedepsirea cadrelor didactice care îl încalcă. Codul de etică al cadrului
didactic are drept scop: stabilirea unor standarde și reguli de conduită pentru personalul de
conducere, personalul didactic și personalul didactic auxiliar din învățământul general și
profesional tehnic; creșterea prestigiului și consolidarea autorității cadrelor de conducere,
cadrelor didactice și cadrelor didactice auxiliare .Acest cod se bazează pe un set de principii bine
stabilite, conform articolului 4 din Codul de etică al cadrului didactic, ca devotament față de
profesia de pedagog, profesionalism în relațiile cu elevii, copiii și părinții/ alți reprezentanți
legali, onestitate și integritate, obiectivitate și corectitudine, respectul față de unicitatea și
diversitatea elevilor, receptivitatea la nevoile copiilor și elevilor, care trebuie să stea la baza
gândirii și acțiunilor pedagogului din cadrul educațional. Codul de etică al cadrului didactic
prevede pentru fiecare participant în parte un set de norme care cer a fi respectate.

Fiind angajată la o instituția privată , nu mi s-a făcut cunoștință cu acest cod de etică, consider
că din cauza faptului că ei oarecum se bazează pe pregătirea noastră profesională, care include
desigur și învățarea normelor etice. Adică ei deja ne văd obligați să știm acest cod, odată ce am
trecut un interviu riguros, ce includea și întrebări ce se raportau la acest cod. Consider că acest
lucru nu este corect, deoarece, eu ca începător trebuie să știu din start atât drepturile cât și
obligațiunile mele în calitate de pedagog, fără a întâlni pe pacursul activității oarecare
ambiguități în exercitarea corectă a funcției mele. Odată ce am studiat aprofundat codul,dar și
datorită lecțiilor de etica profesională, care vizează oarecum acest cod, în experiența mea scurtă
de 7 luni, am constat faptul că pedagogii din această instituție chiar sunt înzestrați cu o bună
etică și respectă în totalitate acest cod, datorită faptului că reprezentații administrației impun
anumite norme care sunt monitorizate riguros.

Grație acestei experiențe sau vizavi de cele relatate, punctez câteva recomandări pentru
instituţiile învăţământului general şi profesional tehnic, public şi privat, ce vor implementa un
cod de etică un comportament etic în activitatea angajaţilor. Să fie întâi de toate punctate
regulile ce ţin de o conduită etică. Pentru ca un angajat să aibă capacitatea de a se autoevalua din
punctul de vedere al comportamentului etic, trebuie să înţeleagă mai întâi acest concept. În acest
caz, angajatorul trebuie sa aplice Codul eticii, care să conţină exemple de comportament etic al
managerului instituţiei, cu aplicaţii pentru respectivul loc de muncă. De asemenea să constituie
un sistem de recompense. În mod ideal, acest comportament etic ar trebui să constituie o
recompensă în sine. Angajaţii ar trebui să se comporte astfel deoarece aşa este corect,
insuflându-şi un simţ de autoapreciere. Dar lucrurile nu funcţionează mereu aşa şi angajaţii ar
putea avea nevoie de motivaţii materiale pentru a le reaminti să facă ceea ce trebuie. Cum şi
pentru ce vor fi recompensaţi, ţine de decizia fiecărei instituţii. O altă recomandare ar fi
organizarea seminarelor sau trainingurilor în urma cărora, angajaţii îşi vor dezvolta
comportamentul etic prin ascultarea vorbitorilor şi participarea în activităţi elaborate pentru a-i
face mai conştienţi de anumite aspecte ce ţin de serviciul lor.
mmmmmmmmmmmmmmmmmm

Bibliografie:

1. AXENTII, Ioana-Aurelia. Etica pedagogică. Suport de curs. Cahul: Ed. Universitatea de


Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul, 2012.
2. CODUL DE ETICĂ AL CADRULUI DIDACTIC Chișinău 2016

S-ar putea să vă placă și