Limba spaniolă 

(español), numită uneori și limba casteliană , este o limbă romanică din subgrupul

iberic. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite. Spaniolă se situează pe
locul întâi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă,
fiind precedată doar de chineza mandarină. Atât spaniola, cât și alte limbi romanice, reprezintă o
continuare modernă a latinei vulgare, limbă care a fost vorbită împreună cu latina cultă în fostul Imperiu
Roman și care a pus bazele tuturor limbilor romanice moderne. Datorită propagării sale în America,
spaniola este limba neolatină care a cunoscut cea mai largă răspândire în lume.

Slide-ul1 Spaniola folosește alfabetul latin îmbogățit cu litera ñ ( care reprezintă fonemul /ɲ/)  care
reprezintă o consoană nazal palatalăși digramele ch (reprezentează fonemul /tʃ/) și ll (reprezintă
fonemul /ʎ/). Totuși, digrama rr, care reprezintă fonemul /r/, nu este considerat parte a alfabetului. Astfel,
alfabetul tradițional spaniol conține 28 semne (30 cu k și w, care apar doar în cuvintele împrumutate).

1.Spaniola folosește semne de întrebare și de exclamare inversate pentru a începe și a termina, respectiv,
întrebări și exclamații.Dacă o propoziție are o frază introductivă sau un cuvânt care nu face parte din
întrebare sau exclamare, semnul de deschidere apare la începutul întrebării sau exclamării.Partea de
întrebare sau exclamare nu începe cu o literă cu majusculă, cu excepția cazului în care este vorba de un
cuvânt care ar fi scris cu majusculă.

2.Semnele de întrebare și exclamare pot fi combinate pentru întrebări exclamatorii sau exclamări care iau
forma unei întrebări.

Slide2- Aproximativ 60% din vocabularul spaniol derivat din latină,care are mai multe arhaisme în
comparație cu franceza și italiana ,
în jur de 10% vin din greacă,
10% din gotică,
10% din arabă și din alte limbi (limba germanica (Nume proprii- Fernando, Alfonso), bască, iberică,
catalană, maya, quechua, amara și altele)
Influența arabă asupra limbii spaniole este semnificativă și își are originea în prezența musulmană în
Peninsula Iberică între 711 și 1492. Aceste cuvinte sunt adesea recunoscute prin al-i> inițial (care
provine din articolul hotărât arab)
Este una dintre limbile romanice cu cele mai multe arabisme

Fonetica
 Spaniola este o limbă silabică, ceea ce înseamnă ca fiecare silabă are aceeași durată indiferent de
accent.Se accentuează în general una dintre ultimele trei silabe ale cuvântului (există câteva
excepții rare, unde este accentuată silaba a patra de la sfârșit)
 Avem 2 tiuri de accent Accentul grafic servește și pentru a distinge cuvintele omofone, cu înțeles
diferit si accentul ascuțit este folosit pentru a marca o accentuare neobișnuită.
La fel ca in limba romana, intr-un cuvant spaniol toate literele se pronunta, cu exceptia
Spaniola are cinci vocale care pot apărea atât în silabe accentuate cât și în neaccentuate(. Fiecare semn
care aparține vocalei (a, e, i, o, u) poate să prindă acest diacritic (rezultând în á, é, í, ó, ú)
De asemenea, sistemul vocalic al spaniolei conține șase diftongi descendenți și opt ascendenți. Adițional,
în vorbirea rapidă, vocalele în hiat devin diftongi[40] sau, când reprezintă același sunet, fuzionează
împreună
Consoane caracteristice: h puternic(jueves -joi)
θ ca engl. Th(cero-zero)

La fel ca in limba romana, intr-un cuvant spaniol toate literele se pronunta, cu exceptia
lui "H
Exemplu: hora (ora) - se pronunta [ora
Gramatica
Fiindcă atât spaniola, cât și româna, sunt limbi romanice derivate din limba latină, ele împărtășesc multe
caracteristici gramaticale, dar din cauza dezvoltării diferite uzul formelor moștenite variază.
Spaniola este o limbă relativ flexionară (desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat
în morfemele pe care le conțin,)având conjugarea foarte complicată, în schimb lipsește aproape în
întregime flexiunea(declinari) celorlalte părți de vorbire. Se folosesc multe prepoziții și se pune adjectivul
după substantiv. Spre deosebire de română, în spaniolă atât articolele hotărâte cât și cele nehotărâte sunt
proclitice.
Tipologia sintaxei este de obicei SVO(subiect,verb,compliment direct) dar schimbările sunt comune.
Astfel ca majoritatea limbilor romanice, în spaniolă se poate pierde pronumele personal, când nu este
necesar din punct de vedere al contextului.

Nu are cazuri gramaticale

Spaniola are 3 conjugări regulate, în auf (-ar, -er, and -ir), ca și câteva zeci de verbe neregulate sau grupe
de verbe.
 Se consideră că genul neutru a dispărut din toate limbile romanice în afară de română, dar spaniola are o
variantă a articolului hotărât neutru, lo. Lo nu acompaniază un substantiv, dar poate preceda un adjectiv
care are valoare de substantiv, pentru a exprima o idee generală, abstractă.
Substantivele numărabile au formă separată pentru plural, indicată utilizând sufixul -s.

 Adverbele simple au, totuși, formă separată de adjective, creată prin adăugarea sufixului -mente la
adjectivul feminin ,Această paradigmă este comună limbilor romanice occidentale și poate de
asemenea fi găsită în română, în cazul adverbelor precum actualmente.