FIŞĂ DE LECTURĂ

Zuleanu (Niţu) Livia Corina

Anul II – M.E. Slatina

Cartea: TRATAT DE MANAGEMENT EDUCAŢIONAL PENTRU

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Autori: Ramona Răduţ- Taciu, Muşata- Dacia Bocoş, Olga Chiş
Anul publicării: 2015
Editura: Paralela 45
Paginile: 440 - 463
Capitolul: nr.18
Subcapitole:
18.1. Managementul eticii – delimitări conceptuale
18.2. Evoluţia şi tipologia managementului etic
18.3. Repere în realizarea managementului eticii la preşcolari şi şcolarii
mici
18.4. Evaluarea comportamentului etic la preşcolari şi şcolarii mici
18.5. Evaluarea comportamentului etic al cadrului didactic

Etica este o disciplină filizofică menită să studieze relaţiile morale practice, adică
atitudinile, obiceiurile, traditiile, comportările, idealurile şi, în general, manifestările de
viaţă morală. Etica este studiul sistematic , bazat pe metode specifice, a fenomenului
moral real, în toată diversitatea lui : datoriile morale specifice unor culturi, limbajul
moral, valorile morale, virtuţile caracterului, comunicarea morală etc.
Cuvântul “morală” provine de la latinescul “moralis”, care reprezintă traducerea
grecescului “ethos”, traducându-se prin : character, fel de a fi al omului. În lucrarea sa
“Democraţie şi educaţie. O introducere în filozofia educaţiei” (1972, p.302), John Dewey
afirma: “Morala se referă la întregul character, iar caracterul, în ansamblu, este identic cu
omul în toate manifestările şi atitudinile sale concrete”(…) “aspectul moral şi cel social al
conduitei sunt, în ultimă instanţă, identice”.
Managementul eticii, ca una dintre disciplinele componente ale managementului
educaţional, se ocupă de elaborarea acelor pârghii, strategii şi instrumente de conducere
care contribuie la dezvoltarea etică a unei organizaţii, precum şi a acelor strategii care pot
fi utilizate pentru a se determina în ce direcţie ar trebui să se dezvolte organizaţiile.
Managementul eticii presupune descrierea şi analiza situaţiei etice curente,
determinarea şi analiyarea situaţiei deziderabile, precum şi decizia asupra măsurilor care
trebuie luate pentru a o atinge, în perfectă concordanţă cu celelalte forme de
management.
Managementul etic trebuie, de asemenea, distins de „etica organizaţională”, adică
de tradiţionala analiză a problemelor etice din organizaţii , pentru a oferi clarificări
normative şi o orientare morală , utilizând pentru aceasta diferite teorii etice şi
instrumente de analiză furnizate de filozofia morală.

1
 Ronald Jeurissen (2005) prezintă patru abordări posibile ale ideii de management
etic, privite ca fiind complementare, fiecare din ele contribuind la rezultatul final cu un
element specific, completându-se reciproc:
1. Prima este o abordare bazată pe respectarea regulilor din codurile etice.
2. A doua este una formulată în termeni de valori morale: angajaţii (profesorii)
sunt aşteptaţi să vină cu noi soluţii creative la problemele etice, desigur într-un cadru
normativ preexistent.
3. A treia abordare este în termeni de dialog cu beneficiarii externi (elevi, cadre
didactice şi membrii comunităţii), pentru a optimiza relaţia morală cu aceştia.
4. A patra este strategia dialogului social, strategia favorită a autorului, deoarece
ea poate da răspunsuri în cazurile în care oamenii ajung cu dificultate la o înţelegere, iar
temele etice sunt foarte controversate. Organizaţia (instituţia de învăţământ) şi
beneficiarii ei externi devin, împreună, responsabili de rezolvarea adecvată a
problemelor, fiind necesară găsirea unor metode de decizie etice, apte să antreneye şi
publicul larg, în mod democratic.
D. Menzel (2007) consideră că pentru a construi „organizaţii ale integrităţii”
suntem obligaţi să ne bazăm pe managementul eticii, care poate cunoaşte patru tipuri de
abordare strategică:
1. Prima este strategia bazată pe conformitate (complianţă), adica pe formularea şi
impunerea regulilor etice în organizaţie.
2. A doua este strategia includerii în cost, o viziune care tratează acţiunile neetice
ca pe un factor de cost ce trebuie redus, minimizat sau eliminat.
3. A treia este strategia învăţării, în care accentul este pus pe procesele de training
etic şi de asimilare de dispoziţii etice.
4. A patra este strategia creării unei culturi organizaţionale de natură morală.
Interesantă este şi lista „instrumentelor aflate la dispoziţia managerilor etici”,
elaborată de D.Menzel (2007), instrumente cu ajutorul cărora s-ar putea construi
organizaţii ale integrităţii, şi anume:
 Un colectiv de conducere exemplar sub aspect moral;
 Practicarea trainingului etic în organizaţie;
 Cunoaşterea, aprofundarea şi respectarea codurilor etice;
 Raportarea la jurămintele profesionale;
 Practicarea auditului etic;
 Asigurarea funcţionalităţii managementului resurselor umane prin fundamentarea
pe criterii etice;
 Existenţa consilierilor morali.
Concluzia cercetărilor empirice întreprinse a fost aceea că trainingul etic este
considerat metoda cea mai importantă şi că mijloacele de impunere (semnarea unui
jurământ, evaluarea performanţelor, penalizările etc.) sunt de cea mai mică importanţă în
determinarea personalului de a respecta regulile etice, contrar punctului de vedere comun,
potrivit căruia, mecanismele de impunere şi sancţionare sunt cele mai eficiente.
Educaţia, prin natura ei, este o acţiune organizată şi presupune, cu necesitate,
acceptarea şi respectarea unor cerinţe, reguli şi dispoziţii elaborate şi impuse din exterior,
concomitent cu instituirea unor modalităţi de control asupra acceptării şi respectării lor.
În sistemul educativ şi în sistemul de învăţământ, cadrele didactice se raportează
la cei pe care îi educă, interacţionează cu aceştia, stabilesc relaţii de cooperare cu ei şi cu

2
părinţii lor, precum şi cu alţi factori interesaţi de problematica educaţiei, la nivelul global
al societăţii. De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm,
cadrul didactic realizează o interacţiune pozitivă cu elevii, acesta favorizând procesul
didactic.
Educaţia morală a preşcolarilor reprezintă o componentă esenţială a procesului
instructiv-educativ şi totodată a influenţei exercitate de familie, mediul social proximal şi
de prietenii copilului. Realizarea obiectivelor educaţiei moral-civice se poate viza în
grădiniţă în cadrul tuturor activităţilor didactice. Dat fiind orizontul de cunoştinţe al
preşcolarilor, puterea lor de înţelegere, formarea conduitei morale porneşte de la lucruri
foarte simple, care îl înconjoară pe copil, urmând ca, în ciclul primar, ea să fie vizată mai
pregnant în cadrul orelor de „Dezvoltare personală” şi „Educaţie civică”.
Specificul evaluării comportamentului etic implică o trecere graduală de la o
evaluare în raport cu anumite conţinuturi, la o evaluare în raport cu anumite obiective
formative şi cu anumite competenţe specifice.
Înlocuirea sistemului de evaluare prin note, cu sistemul de evaluare pe bază de
calificative, pentru care sunt eleboraţi descriptori de performanţă, prezintă numeroase
avantaje din perspectiva activităţilor de educaţie civică. Există astfel posibilitatea
evaluării nu numai a cunoştinţelor, ci şi a elementelor valorizatoare, atitudinale şi
comportamentale, întrucât evaluarea de tip atitudinal nu se poate realiza prin sistemul
tradiţional de apreciere, pentru că: trebuie realizată continuu şi vizează urmărirea atentă,
în timp, a comportamentului celui vizat.
„Conduita etică a cadrului didactic nu este opţională, nu este subiectivă, nu ţine
exclusiv de personalitatea acestuia, de profilul său moral, ci şi de cunoaşterea şi
respectarea unor reguli care se învaţă, de aplicarea unor modele raţionale de conduită,
de constrângeri externe.”(pag.458)
Competenţa deontologică nu se transmite direct dinspre universul interior către
cadrele şi contextele instituţionale de manifestare. Nu e obligatoriu ca un profesor model
din punct de vedere moral să aibă , automat, o atitudine exemplară din punct de vedere
deontologic, în plan profesional.
Deşi între etica personală şi cea profesională există anumite legături şi
continuităţi, ele trebuie să fie abordate diferit. Deontologia didactică se diferenţiază de
deontologia personală, datorită estompării unor porniri interioare (spre exemplu:
bunătate, dragoste faţă de copii) şi instalării unor noi conduite şi obiective fundamentate.

Evaluarea comportamentului etic al cadrului didactic se realizează pe baza unor

criterii de performanţă stabilite de către instituţia de învăţământ. În timp ce etica
profesională oferă mai multe posibilităţi de definire a binelui, deontologia profesională
concretizează aceste posibilităţi în seturi de norme care se aplică tuturor celor care
exercită acea profesie.

Altfel spus, etica ţine de forul interior , de conştiinţa individului, în timp ce

deontologia este determinată de elemente externe, de ceea ce este autorizat în instanţele
profesionale.