IMPLICAŢII ALE PARTENERIATULUI

DINTRE ŞCOALĂ ŞI COMUNITATE ÎN FORMAREA

RESPONSABILITĂŢII LA ELEVI

[1]
Carmen Palaghia
[2]
Vasile Miftode
Rezumat
Devianţa şcolaraă este una dintre principalele probleme ale societaă ţii contemporane
şi reprezintaă un motiv de îîngrijorare, devenind un subiect de interes public. Arti-
colul detaliazaă importanţa parteneriatului şcoalaă -familie-proximitate, accentuaî nd
ataî t utilitatea prevenirii, caî t şi activitatea actorilor implicaţi. Sunt prezentate maă su-
rile şi programele de intervenţie care s-au implementat pentru prevenirea şi dimi-
nuarea fenomenului de devianţaă şcolaraă şi importanţa evaluaă rii acestora. De aseme-
nea, articolul relevaă exemple de programe internaţionale şi rezultatele la care s-a
ajuns îîn urma evaluaă rii lor, precum şi actuala strategie implementataă la nivel naţio-
nal, prin îînfiinţarea Consiliului naţional pentru prevenirea şi combaterea violenţei
din mediul şcolar.

Cuvinte cheie: devianţă şcolară, responsabilitate individuală, responsabilitate

socială, asistent social şcolar, prevenire socială, prevenire situaţională

Devianţa socialaă , îîndeosebi devianţa copiilor, se aflaă îîn relaţie directaă

cu gradul de formare a responsabilitaă ţii. La îînceputul lucraă rii „La genea-
ologie de la morale”, Nietzsche (1887) prezintaă „lunga istorie a origi-
nilor responsabilitaă ţii”, afirmaî nd caă responsabilitatea nu aparţine fiinţei
umane ca o proprietate naturalaă . Dimpotrivaă , societatea, „prin mijlo-

[1] Asistent universitar dr., Departmentul de Sociologie şi Asistenţaă Socialaă , Facultatea de

Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „A. I. Cuza”, Iaşi, Bd. Carol I, nr. 11, 700506, Tel.:
0762298324; e-mail: carmenpalaghia@yahoo.com.
[2] Profesor Emerit, Fost Şef al Departmentului de Sociologie şi Asistenţaă Socialaă ,
Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „A. I. Cuza”, Iaşi, Bd. Carol I, nr. 11,
700506, Tel.: 0722548125, e-mail: miftode@uaic.ro.
REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
cirea unui implacabil dresaj” impune disciplina datoritaă unui comporta-
ment responsabil. Responsabilitatea este „marele regulator al vieţii so-
ciale” şi totodataă determinaă „acordarea de reparaţii” victimelor actelor
antisociale, faptelor deviante sau criminale. IÎn spaţiul şcolar, respon-
sabilitatea îînseamnaă , îîn esenţaă , a respecta regulamentul şcolar, iar îîn
spaţiul social, îînseamnaă , îîn sintezaă , a te comporta ca un bun cetaă ţean.
Pentru a evita sancţiunile şcolare sau sociale pentru diferite forme de
devianţaă , elevul trebuie format îîncaă din familie îîn spiritual respon-
sabilitaă ţii, adicaă a asumaă rii raă spunderii pentru faptele comise şi pentru
consecinţele lor.
Pentru a impune „disciplina şcolaraă ” şi respectul legii este necesar ca
orice „infracţiune” saă antreneze o sancţiune proporţionalaă cu gravitatea
faptei. Dinamica îîngrijoraă toare a conduitei deviante îîn raî ndul elevilor se
explicaă , ipotetic, prin ignorarea sancţiunilor prevaă zute pentru faptele
comise (îîncaă lcarea diverselor prevederi ale regulementului şcolar,
îîncaă lcarea normelor de conduitaă îîn comunitate etc.).

1. Formarea conduitei responsabile la elevi

Conduita responsabilaă a elevilor şi reducerea ponderii comporta-
mentelor deviante, violente sau agresive, ataî t îîn spaţiul şcolar, caî t şi îîn
spaţiul social depind, îîn esenţaă , de cultivarea obligaţiilor şcolare.
Diversitatea fenomenelor negative cu care se confruntaă societatea se
explicaă , ipotetic, şi printr-o semnificativaă extindere a responsabilitaă ţii
individuale sau de grup. Conduita responsabilaă se îînvaţaă prin „socia-
lizarea familialaă ”, dar, mai ales prin instrucţie şcolaraă şi, totodataă , prin
„educaţie societalaă ” generalaă .
Desi s-au spus şi scris foarte multe despre educaţie şi rolul saă u,
problematica este departe de a fi epuizataă (Monteil, 1997; Staă nciulescu,
1998; Hatos, 2006). Astfel, nu existaă domeniu care saă nu fie analizat din
punct de vedere al impactului asupra omului faă raă saă aibaă tangenţaă cu
educaţia. Prin instituţionalizare, educaţia a devenit mai rezistentaă la
influenţele spontane venite din afaraă şi s-a afirmat ca o forţaă capabilaă saă
44 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

susţinaă din interior amplele procese de valorizare a conduitei umane. IÎn

lumea contemporanaă educaţia este o necesitate strigentaă pentru toţi
indivizii îîntrucaî t faă raă educaţie nu este posibilaă integrarea îîntr-o lume îîn
care totul se bazeazaă pe cunoaştere. Educaţia contribuie îîntr-o maă suraă
decisivaă la formarea individului ca persoanaă şi apoi ea permite dez-
voltarea valorilor îîn îîntregul perimetru al cunoaşterii şi acţiunii umane.
IÎn prezent, mai mult decaî t îîn epocile precedente, tineretului i se recu-
noaşte dreptul de a revendica o indentitate proprie îîn societatea adul-
ţilor. IÎn procesul educaţional, educatorii au un rol important, principalul
scop al educaţiei fiind socializarea şi responsabilizarea.
Interacţiunea instituţiei şcolare cu mediul îîn care aceasta funcţio-
neazaă constituie o preocupare importantaă îîn stabilirea parteneriatelor
viabile care pot influenţa şi susţine procesul educaţional: familia, orga-
nizaţiile nonguvemamentale, autoritaă ţile centrale şi locale, agenţii eco-
nomici pentru îîndeplinirea misiunii educative a şcolii îîn contextul
schimbaă rilor inerente îîn plan social şi economic (fig. nr. 1). Fiind o
organizaţie socialaă ce îîndeplineşte o funcţie de socializare, sș coala
transmite elevilor valori şi modele promovate de societate, realizaî nd
multiple relaţii cu mediul social, cultural şi economic. Şcoala şi familia
sunt cei doi piloni de rezistenţaă ai educaţiei, iar îîntre aceştia şi mediul
extraşcolar sau extrafamilial penduleazaă copilul, obiect şi subiect al
educaţiei.
Colaborarea şcolii cu familia (Miftode, 2000, pp. 139-157), trebuie saă
se axeze îîn mod firesc pe calitatea educaţiei: obiective superioare, caă i şi
mijloace superioare.
Şcoala trebuie saă îîncurajeze familiile şi profesorii îîn stabilirea unor
acorduri de îînvaă ţare; saă instruiascaă managerii şi ceilalţi membri din
conducerea şcolii; saă ofere teme care saă -i atragaă pe paă rinţi; saă acorde
paă rinţilor dreptul de a lua decizii; saă creeze un centru de resurse pentru
paă rinţi etc.

Vol. II • Nr. 3/2012 45

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
 Figura 1. Rolul școlii în formarea responsabilităţii elevilor

Se ştie caă perioada gimnazialaă coincide cu vaî rsta pubertaă ţii, îîn care
copilul se aflaă îîn etapa preadolescenţei, cu multiple transformaă ri anato-
mo-fiziologice şi psihice. Elevii ciclului gimnazial sunt mult mai sensi-
bili, adeseori mai irascibili decaî t îîn ciclul primar, intensificaî ndu-se pre-
dilecţia pentru vaî rsta adultului, tind spre acte care uneori le depaă şesc
puterea şi experienţa de viaţaă şi care pot avea urmaă ri mai puţin plaă cute.
Actele de bravuraă îîntaî lnite la unii preadolescenţi, de a ieşi de sub tutela
paă rinteascaă şi uneori şi şcolaraă , dorinţa de a cunoaşte mai mult decaî t
ceea ce le oferaă cadrul obişnuit al vieţii de toate zilele, intenţia de afir-
mare mai ales faţaă de sexul opus şi alte astfel de manifestaă ri, dacaă nu
sunt cunoscute, îînţelese şi dirijate corect de familie şi de şcoalaă , pot de-
termina abateri care saă fraî neze bunul mers al dezvoltaă rii personalitaă ţii.
O apropiere mai atentaă de proprii copii, o observare minuţioasaă a ma-
nifestaă rilor lor şi un sprijin acordat la timp netezesc drumul depaă şirii
unor dificultaă ţi inerente vaî rstei şi pregaă tesc terenul desfaă şuraă rii unor
activitaă ţi cu efecte formative evidente. IÎn ciclul gimnazial obligaţiile
şcolare sporesc mereu, se intensificaă gradul de îîncordare a elevului, iar
satisfacţiile muncii se amplificaă . Familia, prin condiţiile oferite, prin
îînţelegerea corectaă a manifestaă rilor copiilor, prin contribuţia îîn laă rgirea
orizontului profesional al acestora şi prin oferirea unor modele pozitive
de convieţuire socialaă contribuie la paă şirea corectaă a taî narului îîn viaţaă .
46 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

IÎn funcţie de interesele, preocupaă rile, aptitudinile şi randamentul şcola-

rului de vaî rstaă mijlocie, familia poate stimula elevul, îîl poate mobiliza îîn
acţiuni legate de un anumit domeniu de activitate faţaă de care manifestaă
aderenţaă şi pentru care prezintaă mai multaă garanţie, îîn valorificarea
capacitaă ţilor proprii. Paă rintele îîşi poate da mai bine seama de toate
acestea îîn colaborare cu şcoala.
Existaă anumite acţiuni concrete îîn care familiile ar trebui saă se impli-
ce: saă elaboreze un program zilnic pentru teme, saă citeascaă îîmpreunaă cu
copiii, saă permitaă folosirea televizorului cu îînţelepciune, saă paă streze
legaă tura cu şcoala, saă aprecieze efortul copiilor laă udaî ndu-i atunci caî nd
este cazul. Şcoala nu deţine monopolul educaţiei, prin urmare, cunoaş-
terea mediului familial (prin chestionare, interviuri sau anchete sociale)
este importantaă îîn alcaă tuirea unor strategii didactice care saă asigure
reuşita şcolaraă a copilului. Activitatea de comunicare a şcolii cu familia
va fi axataă pe identificarea şi combaterea factorilor de risc care pot
influenţa îîn mod negativ educaţia copilului. Maă surile necesare de tip
asistenţial sunt sprijinul material prin iniţierea unor programe sociale
îîn şcoalaă prin parteneriat cu Primaă ria, agenţii economici sau diverse
organizaţii non-guvemamentale şi consilierea paă rinţilor îîn vederea
gaă sirii unui loc de muncaă .
Mediul familial destructurat, caracterizat prin lipsa de angajament
din partea paă rintelui/paă rinţilor, caracter permisiv îîn raport cu randa-
mentul şcolar sau violenţa îîn familie, poate avea multiple influenţe
negative: repetenţie, probleme disciplinare, vagabondaj, abandon, in-
fracţionalitate, consum de droguri sau de alcool, probleme pe care şcoa-
la le poate combate numai responsabilizaî nd familia şi elevul cu sprijinul
consilierului psihopedagogic al şcolii şi al asistentului social, iniţiind
programe centrate pe parteneriatul cu paă rinţii, organizaî nd centre edu-
cative pentru paă rinţi, transformaî nd comitetele de paă rinţi îîn factori activi
şi îîn conectori îîntre şcoalaă şi familie. Trebuie avut îîn vedere caă
suprasolicitarea materialaă , emoţionalaă şi relaţionalaă îîngreuneazaă rolul
educativ al paă rintelui îîn cazul familiilor monoparentale. IÎn acelaşi timp,
şi îîn familiile biparentale cu dublaă carieraă pot apaă rea disfuncţii, avaî nd

Vol. II • Nr. 3/2012 47

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
îîn vedere diversificarea rolului mamei şi adoptarea de caă tre tataă a unui
rol educativ secundar.
Maă surile necesare de tip asistenţial implicaă : organizarea de îîntaî lniri
îîntre paă rinţi, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali, cadre didactice avaî nd
ca temaă educaţia şi importanţa ei, consilierea paă rinţilor şi a elevilor, un
sistem de recompense eficient şi motivant pentru îîncurajarea reuşitei
şcolare, schimarea atitudinii cadrelor didactice prin evitarea etichetaă -
rilor şi recunoaşterea unui comportament care poate fi corectat. De ase-
menea, consideraă m necesaraă constituirea unor asociaţii ale paă rinţilor cu
copii aflaţi îîn situaţia de risc sau abandon şcolar care saă vizeze: con-
siliere privind cariera, îînvaă ţarea unor strategii de gaă sire a unui loc de
muncaă , tehnici de rezolvare a situaţiilor de crizaă , strategii de monito-
rizare şi gestionare a traseului educaţional al elevului, organizarea de
taî rguri de oferte educaţionale îîn scopul informaă rii cu privire la varian-
tele optime de şcolarizare pentru elevi, taî rguri de locuri de muncaă şi
orientarea paă rinţilor spre cursuri de formare îîn calificaă rile de pe piaţa
forţei de muncaă , sprijin financiar sub formaă de rechizite sș i îîmbraă -
caă minte, transport şcolar al elevilor din mediul rural îîn mediul urban,
realizarea de anchete sociale şi acordarea de asistenţaă socialaă dupaă caz.
Relaţia şcoalaă - comunitate reprezintaă perspectiva din care reiese
faptul caă educaţia şcolaraă poate contribui la diminuarea devianţei şco-
lare numai dacaă se deschide caă tre problemele comunitaă ţii şi ale elevilor.
Conexiunea şcoalaă - comunitate este remarcataă îîn probleme „delicate"
precum abandonul şcolar, devianţaă juvenilaă şi integrarea copiilor cu
cerinţe educative speciale. Din punct de vedere cultural şi asistenţial,
aceastaă relaţie se poate concretiza prin iniţierea unor manifestaă ri îîn
care elevii saă poataă dovedi ce pot face pentru comunitate: expoziţii, ate-
liere de creaţie, implicare îîn acţiuni comunitare (de exemplu, acţiuni de
ecologizare a unor parcuri), implicare îîn campanii umanitare, activitaă ţi
de voluntariat etc. Se urmaă reşte şi crearea oportunitaă ţii implicaă rii mem-
brilor comunitaă ţii îîn activitaă ţile elevilor: organizarea şi sponsorizarea
unor evenimente, participarea la campanii de ajutorare şi susţinere a
elevilor care îînregistreazaă performanţe şcolare, dar care au posibilitaă ţi
48 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

materiale reduse îîn cadrul familiei. Avem îîn vedere utilitatea unor
acţiuni precum: informarea comunitaă ţii cu privire la starea de fapt sș i
atragerea atenţiei asupra gravitaă ţii şi consecinţelor îîn plan socioeco-
nomic la nivelul localitaă ţii (dat fiind faptul caă abandonul datorat saă raă ciei
genereazaă la raî ndul saă u saă raă cie). Pregaă tirea şcolaraă şi profesionalaă
deficitaraă creeazaă premise pentru rata ridicataă a şomajului şi a situaţiei
financiare precare. Cei care abandoneazaă şcoala nu vor avea formataă
morala şi cultura civicaă necesaraă rolului de paă rinte şi a celui de cetaă ţean
al comunitaă ţii. Autoritaă ţile locale se pot implica îîn procesul educaţional
şi asistenţial prin acordarea de fonduri pentru reparaţii sau investiţii
familiilor nevoiaşe şi şcolilor, asigurarea resurselor materiale pentru
desfaă şurarea activitaă ţilor didactice, colaborarea îîn vederea derulaă rii
unor proiecte pentru diminuarea riscurilor de eşec şcolar. Facilitarea
obţinerii de surse financiare extrabugetare îîn vederea organizaă rii unor
activitaă ţi didactice se poate realiza prin: organizarea unor concursuri,
expoziţii, taî rguri educaţionale şi activitaă ţi extraşcolare cu rolul de a
contribui la asimilarea cunosș tinţelor şi dezvoltarea unor abilitaă ţi spe-
cifice (tabere de picturaă , de modelaj, de sculpturaă etc.), alocarea unor
spaţii îîn folosinţa şcolii etc. Parteneriatul dintre şcoalaă şi agenţii eco-
nomici se îînscrie îîn stabilirea unui echilibru îîntre cererea şi oferta edu-
caţionalaă . Sursele de finanţare externaă pot fi: îînchirierea unor spaţii îîn
vederea desfaă şuraă rii unor activitaă ţi educative sau comerciale, vaî nzarea
unor produse realizate de caă tre elevi sș i/sau profesori îîn cadrul unor
expoziţii sau taî rguri, sponsorizaă ri pentru diverse proiecte, susţinerea
cheltuielilor legate de şcolarizarea elevilor din mediul rural cu capa-
citaă ţi intelectuale, dar cu posibilitaă ţi materiale foarte reduse.
IÎn contextul descentralizaă rii sistemului de îînvaă ţaă maî nt, sponsorizarea
va caă paă ta un rol din ce îîn ce mai important, îîn esenţaă ea reprezentaî nd
un aranjament comercial îîn cadrul caă reia una dintre paă rţi (cea spon-
sorizataă ) doreşte saă obţinaă avantaj financiar de la sponsor, promo-
vaî ndu-i îîn schimb imaginea şi asiguraî ndu-i o mai bunaă relaţie cu publi-
cul saă u. Disfuncţiile care pot apaă rea la nivelul acestui parteneriat se

Vol. II • Nr. 3/2012 49

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
referaă la: carenţe ale sistemului legislativ, particularitaă ţi ale situaţiei
social-economice, neîîncredere şi lipsa de iniţiativaă din ambele paă rţi.

2. Implicarea părinţilor în prevenirea insuccesului

educaţional
Insuccesul educaţional este explicat de paă rinţi prin deficienţe ale
sistemului şcolar, iar de caă tre cadrele didactice prin lipsa de interes pa-
rental, ataî t şcoala caî t şi familia laă saî ndu-şi amprenta îîn procesul de
construcţie a identitaă ţii copilului. IÎn comparaţie cu alţi factori edu-
caţionali (sistemul şcolar, mass-media, colectivul de muncaă ) familia se
singularizeazaă : ea este prima care se implicaă îîn educaţie, iar influenţa pe
care o exercitaă nu se limiteazaă doar la o anumitaă perioadaă , ci con-tinuaă
cu o intensitate mai micaă sau mai mare de-a lungul îîntregii vieţi,
constituind primul mediu organizat îîn care este angajat copilul îîncaă de
la naştere şi are cea mai îîndelungataă influenţaă asupra sa.
O judecataă de valoare asupra unei familii se poate realiza cu succes,
mai ales prin prisma contribuţiei la antrenarea copiilor îîn activitaă ţi
educogene, cu efecte favorabile asupra lor îînşişi şi asupra celorlalţi
copii. Mediul familial oferaă primele ocazii de stabilire a unor relaţii
sociale, de comunicare afectivaă şi verbalaă cu cei din jur, iar activitatea
din familie prezintaă primul model care stimuleazaă iniţiativa copilului îîn
acţiuni umane. Atunci caî nd copilul rupe îînvelişul familial, desfaă şuraî nd
activitaă ţi şi îîn alte medii sociale, paă rinţii, fraţii şi alte rude apropiate
continuaă saă exercite o influenţaă deosebitaă , avaî nd o contribuţie evidentaă ,
îîn procesul devenirii copilului. Intervenţia educativaă a paă rintelui vizea-
zaă respectarea particularitaă ţilor nu numai de vaî rstaă , ci şi individuale,
care se cer cunoscute. Şi nu numai cunoscute, ci ţinut seama de ele îîn
procesul formaă rii şi dezvoltaă rii personalitaă ţii copilului şi, mai taî rziu, a
taî naă rului. Din paă cate, nu îîn toate familiile existaă acelaşi grad de preo-
cupare îîn sprijinirea copiilor sș i îîn dezvoltarea lor, existaî nd familii care
lasaă totul îîn grija şcolii, din convingerea caă şcoala este cea care raă s-
punde de educaţie şi nimeni altcineva. Şi nu numai de educaţie, bine-
50 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

îînţeles. De asemenea instrucţia ar fi apanajul şcolii şi numai al şcolii. IÎn

mediul familial normal, îînvaă ţarea elevului din clasele primare se face
sub supravegherea, îîndrumarea, stimularea, sprijinul şi controlul paă -
rinţilor. Efectul preocupaă rii paă rinţilor pe acest plan depinde, îîn mare
grad, de modul îîn care îîşi cunosc copiii şi de nivelul angajaă rii îîn forma-
rea personalitaă ţii acestora. IÎn familie pot fi remarcate caracteristici
individuale care ajutaă sau îîmpiedicaă copilul îîn procesul îînvaă ţaă rii. Se
evidenţiazaă de timpuriu la unii copii anumite preocupaă ri desprinse mai
ales din activitaă ţile lor libere. Paă rintele îîşi daă seama de acestea şi îîi
stimuleazaă îîn cultivarea unor traă saă turi pozitive. Activitatea socialaă din
familie poate constitui şi ea un model de acţiune, care saă se îîntipaă reascaă
îîn mintea şi îîn inima şcolarului şi saă -l ajute îîn stabilirea unor relaţii
corespunzaă toare cu cei din jur.
Odataă cu intrarea copilului îîn şcoalaă , funcţiile educative ale familiei
nu îînceteazaă , ci se amplificaă , îîn sprijinirea rolului de elev. Elevul din
ciclul primar poate fi sprijinit de paă rinţi îîn îînţelegerea corectaă a nece-
sitaă ţii angajaă rii îîn procesul îînvaă ţaă rii, concomitent cu îînmulţirea atribu-
ţiilor de la un an sș colar la altul. IÎn felul acesta, familia sprijinaă şi tre-
cerea copilului din ciclul primar îîn cel gimnazial.

3. Ineficienţa programelor de prevenire a devianţei

şcolare
IÎn lucrarea „Prevenirea delincvenţei" (Cusson, pp. 95-100) sunt iden-
tificate procedee ineficiente pentru prevenirea violenţei din spaţiul
şcolar. Printre cele sortite eşecului identificaă m: terapiile individuale sau
conslierea individualaă - îîntrucaî t îîn urma acestei intervenţii nivelul de
delincvenţaă raă maî ne constant. Terapiile de grup - se dovedesc a fi chiar
extrem de nocive, îîntrucaî t s-a demonstrat caă , dacaă adolescenţii îîn situa-
ţie de risc discutaă despre problemele lor, numaă rul celor care „se dedau"
la acte de violenţaă , îîn loc saă scadaă , creşte. Un studiu a fost realizat îîn
Ohio, îîntre anii 1963 şi 1966, de caă tre Reckless şi colaboratorii saă i, îîn
care mai mult de o mie de predelincvenţi au fost distribuiţi îîn mod
Vol. II • Nr. 3/2012 51
REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
aleatoriu, fie îîntr-o clasaă specialaă , fie îîn una obişnuitaă . Ideea proiectului
era ca, îîn scopul combaterii procesului de devalorizare de sine, pentru
ca minorii predelincvenţi saă nu se simtaă stigmatizaţi, elevii saă fie regru-
paţi îîn clase îîn care profesorii aveau rolul de a le fi modele şi trebuiau saă
utilizeze maă suri de disciplinare „nestigmatizante". La finele experi-
mentului îîntre baă ieţii asupra caă rora se intervenise şi a celor raă maşi îîn
programele obişnuite nu se constata nici o diferenţaă . Conferinţele şi
expunerile asupra respectaă rii legii sunt de asemeneanea ineficiente,
îîntrucaî t conferinţele susţinute de formatorii-poliţişti, care au scopul de
a convinge elevii saă reziste la instigaă rile venite din partea celor din jur
de a comite acte delincvente sau de a consuma droguri, au îînregistrat
rezultate dezamaă gitoare. Programul american Dare, un program îîn care
poliţişti îîn uniformaă efectuau 17 cursuri privind mijloacele „de a spune
nu drogurilor", nu numai caă a fost un eşec total, dar s-a îîntaî mplat ca cei
care au participat la aceste expuneri saă consume ulterior mai mult drog
decaî t cei din grupul martor.
Tentaţia autoritarismului - la Miami s-a demonstrat caă elevii din şco-
lile cu o disciplinaă exagerataă şi-au exprimat revolta printr-o atitudine
delincventaă .
Activităţi recreative - Programele menite saă previnaă delincventa prin
activitaă ţi de petrecere a timpului liber: sport, caă laă torii etc, mizeazaă pe
faptul caă elevii nu vor comite acte nesaă buite dacaă vor fi ocupaţi. Studiile
demonstreazaă caă e mai precaut saă nu ne aşteptaă m la o mare eficacitate
preventivaă a acestor programe, mai ales caă , îîn 2001, Gottfredson a
constatat caă activitaă ţile recreative neasociate cu deprinderea abilitaă ţilor
sociale nu conduc la reducerea consumului de droguri (Cusson, 2006
apud Palaghia, 2009).

4. Implicaţii pozitive ale prevenirii devianţei şcolare

S-a demonstrat faptul caă şcoala eficientaă îîn planul îînvaă ţaă maî ntului
este eficientaă şi îîn cel al prevenirii devianţei . Debarbieux insistaă asupra
coeziunii echipelor educative, a faptului caă directorul şcolii trebuie saă îîşi
52 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

mobilizeze partenerii şi fiecare membru al personalului saă cunoascaă pe

fiecare dintre elevi. Şcoala este capabilaă saă schimbe soarta elevilor,
devenind o şcoalaă eficientaă (effective schooling) îîn care directorul şcolii
aplicaă leadershipul ataî t pentru personalul educativ al şcolii, caî t şi
pentru elevi (profesorii sunt exigenţi, menţinaî ndu-şi realismul, urmaă -
resc îîndeaproape progresele elevilor, îîi îîncurajeazaă îîn demersul de
autodepaă şire, paă streazaă ordinea şi disciplina îîn clasaă faă raă a recurge la
metode punitive, paă rinţii sunt îîncurajaţi de caă tre echipa şcolii saă
participe la proiectul pedagogic, iar elevii au posibilitatea sa îîşi asume
responsabilitatea îîn clasaă ) (Debarbieux, 2003, pp. 582-603).
Maurice Cusson prezintaă proiectul Positive Action Through Holistic
Education (PATHE) ca fiind un demers experimental al americanilor
prin care se urmaă rea dezvoltarea competenţelor educative ale cadrelor
didactice care saă determine o mai bunaă adaptare şcolaraă a elevilor, caî t şi
o mai mare performanţaă . Schimbaă rile acestui proiect constau îîn faptul
caă profesorii au fost formaţi privind gestionarea clasei de elevi şi
îînvaă ţaă maî ntul participativ, echipa educativaă a examinat regulamentul
şcolii îîmpreunaă cu elevii pentru a clarifica şi determina pedepsirea
infracţiunilor, profesorii au fost iniţiaţi îîn metode care îîl determinau pe
elev saă îînveţe conform propriului ritm, s-a creat o reţea de ajutor îîntre
elevi asemaă naă tori, un serviciu de orientare profesionalaă şi de caă utare de
locuri de muncaă , elevii cu tulburaă ri au beneficiat de supraveghere indi-
vidualizataă , incluzaî nd obiective comportamentale şi counseling şi s-au
organizat activitaă ţi paraşcolare. Astfel, elevii erau foarte rar pedepsiţi
dar aveau note mai mari, erau puţini repetenţi şi comportamentul îîn
clasaă s-a îîmbunaă taă ţit. Prin urmare, şcoala eficientaă este „rezultatul unui
leadership puternic, exercitat asupra unei echipe de profesori motivaţi
şi solidari" (Cusson, 2006, pp. 95-100). S-a constatat caă îîn şcolile îîn care
sunt îînregistrate violenţe existaă şi o lipsaă a dorinţei de a interveni şi este
prezentaă adesea abaterea de la normaă , iar cadrele didactice par a trece
cu vederea acest aspect. Debarbieux (2003) propune ca regu-lamentul
saă fie alcaă tuit de echipe formate din elevi, paă rinţi, cadre didac-tice şi
reprezentanţi ai direcţiei. Odataă regulamentul aprobat, îîncaă lcarea

Vol. II • Nr. 3/2012 53

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
acestuia nu ar mai trebui laă sataă faă raă raă spuns. Regulile clare, bazate pe
sancţiuni previzibile, dar şi recompensarea sistematicaă a bunei purtaă ri,
trebuie urmaă rite permanent îîn şcoalaă . Nesancţionataă şi nereprimataă ,
devianţa se banalizeazaă .
Se alcaă tuieşte triada primară (Miftode, 2000, pp. 139-157) „raă spun-
zaă toare" cu formarea individului, alcaă tuitaă din şcoalaă , familie şi mediul
social „proxim" sau vecinaă tatea. Se îîntrevede „statuarea unei activitaă ţi
interdisciplinare care saă includaă , alaă turi de profesioniştii interesaţi (so-
ciologi, asistenţi sociali, jurişti, antropologi etc.) şi responsabili cu socia-
lizarea primaraă (îîn prima etapaă ) şi socializarea secundaraă (îîn a doua
etapaă )." Şcoala este locul ideal îîn care pot fi identificaţi elevii agresivi şi
cu tulburaă ri de comportament (Palaghia, 2009, p. 127). Terapiile cogni-
tiv-comportamentale se aflaă pe primul loc ca grad de eficacitate a non-
delincvenţei. Prevenirea situaţionalaă are îîn vedere o bunaă supraveghere
îîn interiorul şcolii ( videosupraveghere, dacaă este cazul) caî t şi o bunaă
circulaţie a informaţiei. Prevenirea socialaă sau prin dezvoltare este
aceea prin care specialiştii se preocupaă saă -i îîmpiedice pe tineri saă
traă iascaă îîntr-un mediu educativ precar, saă se transforme îîn adulţi inapţi
pentru viaţa socialaă . Specialiştii intervin îîn familiile respective pentru a-
i ajuta pe paă rinţi saă devinaă educatori capabili saă dezvolte la copii auto-
controlul şi deprinderile sociale, iar îîn şcoalaă intervin pe laî ngaă educa-
tori şi pe laî ngaă copii, urmaă rind acelaşi scop. Ei intervin direct asupra
subiecţilor pentru a-i face saă îîşi dobaî ndeascaă competenţa socialaă care le
lipseşte.
Prevenţia socialaă este acţiunea educativaă exercitataă asupra subiec-
tului şi micromediului saă u care urmaă reşte reducerea predispoziţiilor
caă tre delincvenţaă . Prevenţia socialaă are ţelul de a determina copilul saă
devinaă apt pentru a traă i îîn societate, îîndreptaî ndu-şi acţiunea asupra
mediului social al subiectului. Funcţia prevenirii sociale este de a stopa
o evoluţie individualaă care ar putea conduce la inadaptare şi la com-
portament antisocial. Prevenirea prin dezvoltare, o prevenire care este a
educaţiei, „vizeazaă tulburaă rile de comportament îînainte de a se instala

54 Vol. II • Nr. 3/2012

 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

şi acoperaă deficienţele cognitive îînaintea perioadei îîn care copilul acu-

muleazaă îîntaî rzieri greu de recuperat" (Cusson, 2006, p. 74).
Restaurarea condiţiilor educative normale, pentru ca evoluţia inte-
lectualaă , socialaă şi moralaă a copilului saă îîşi urmeze cursul, este scopul
primordial al prevenirii prin dezvoltare. Scopurile şi mijloacele pre-
venţiei se referaă la:
1. Dezvoltarea competenţei educative a paă rinţilor;
2. Dezvoltarea competenţei sociale a copilului;
3. Demersul cognitiv-comportamental, care urmaă reşte stimularea
dezvoltaă rii cognitive a copilului;
4. „Operaţiile" combinate familie-şcoalaă .
Programele de dezvoltare utilizeazaă demersul cognitiv-comporta-
mental a caă rui eficacitate a fost demonstrataă îîn prevenirea delincventei
şi chiar a recidivei. IÎn demersul cognitiv comportamental, comporta-
mentele se îînvaţaă prin observaţie şi se menţin prin consolidare. IÎn in-
tervenţia sa, terapeutul îîncepe prin identificarea precisaă a compor-
tamentelor problematice, antecedentele lor, consecinţele şi convingerile
eronate pe care se bazeazaă comportamentele clienţilor, urmaă rind dimi-
nuarea comportamentelor antisociale şi îînlocuirea lor prin compor-
tamente adaptate, utilizaî nd consolidaă rile (îîntaă ririle) sociale, modelarea
şi sporirea îîncrederii îîn sine, relaxarea, jocurile de rol şi alte tehnici.
„Abordaă rile cognitiv-comportamentale îînregistreazaă rezultate semnifi-
cative îîn cazul clienţilor orientaţi spre acţiune, care simt nevoia saă facaă
ceva, îîn cazul celor orientaţi spre scopuri, care vor rezultate şi pentru
cei interesaţi de modificarea unui numaă r redus de comportamente"
(Gaî rleanu, 2002, p. 48).

5. Importanţa agenţilor socializatori în prevenirea

devianţei şcolare şi responsabilizarea elevilor
Familia este primul mediu social îîn care indivizii se comportaă ca
fiinţe umane; ea reprezintaă un grup social omogen, un cadru fundamen-
tal, unde, datoritaă procesului de socializare, tinerii asimileazaă primele
Vol. II • Nr. 3/2012 55
REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
noţiuni cu privire la datorie, responsabilitate, interdicţie. Agenţii socia-
lizatori care acţioneazaă la nivelul familiei au rolul de a stimula inte-
grarea socialaă a taî naă rului la îînsuşirea normelor, atitudinilor permisive,
interdicţiilor cerute de viitoarele norme sociale. Realizarea funcţiei de
socializare a familiei are loc îîn patru contexte specifice:
1. comunicarea psihologicaă , care contribuie la dezvoltarea afecti-
vitaă ţii, cu rol important îîn echilibrarea moralaă şi psihologicaă a copilului;
2. educaţia moralaă şi formarea „conduitei responsabile”, care vizeazaă
relaţii de autoritate ce trebuie respectate de taî naă r;
3. îînvaă ţarea cognitivaă , prin care copilul devine un ansamblu de cu-
noştinţe, aptitudini şi obişnuinţe indispensabile convieţuirii îîn socie-
tate;
4. creativitatea, invenţia şi imaginaţia, care stimuleazaă participarea şi
implicarea îîn social.
Majoritatea studiilor sociologice au scos îîn evidenţaă anumite ten-
dinţe ale diminuaă rii funcţiei de socializare ale familiei şi redistribuirea
ei altor instituţii sociale cu rol formativ specializat. Acestea au ca efect
trecerea de la un tip afectiv de educaţie la tipul instrumental, adicaă
reducerea comportamentului reproductiv al tinerilor îîn raport cu cel al
paă rinţilor, precum şi diminuarea rolului afectivitaă ţii. Slaă birea coeziunii
familiale se datoreazaă şi solicitaă rilor fizice şi nervoase ale serviciului,
precum şi a absenţei îîndelungate a acestora din cadrul familiei, ca
urmare a programului profesional. Paă rinţii au dreptul la exercitarea
unei profesii pentru îîndeplinirea tuturor funcţiilor familiei, îîn special a
funcţiei economice, dar omit saă punaă îînlocuitor pentru funcţiile pe care
nu le pot asigura personal. IÎn felul acesta funcţia de socializare şi edu-
care primaraă este diminuataă sau transformataă . Copiii nu se pot dezvolta
îîn siguranţaă şi nu pot beneficia de educaţie primaraă decaî t îîn saî nul
familiei. Supravegherea este necesaraă mai mult decaî t primul sau al
doilea an de viaţaă . Paă rinţii consideraă caă dacaă un copil este la vaî rsta
şcolaritaă ţii, este suficient de mare pentru a avea grijaă singur de el. Puţini
paă rinţi îîşi fac griji pentru dezvoltarea şi menţinerea ataşamentului
copilului, invocaî nd copilaă ria proprie ca bazaă suficientaă de dezvoltare.
56 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

Pentru copil, numai simpla idee caă este supravegheat, cu conotaţia

pozitivaă , pentru orice trebuinţaă pe care ar putea saă o aibaă , creşte nivelul
de siguranţaă al acestuia, precum şi autocontrolul, prin scaă derea nive-
lului de vulnerabilitate. Multiplicarea comunicaă rii psihice şi sociale cu
copiii, existenţa unor relaţii intrafamiliale, dintre paă rinţi şi dintre paă -
rinţi şi copii, bazate pe afecţiune şi respect reciproc, determinaă sociali-
zarea şi integrarea moralaă a adolescenţilor prin interiorizarea normelor
de convieţuire moralaă şi respectarea lor din convingere. Pe de altaă par-
te, prezenţa unor disfuncţii ale realitaă ţii îîn organizarea vieţii de familie,
precum tensiunile, lipsa de comunicare, indiferenţa, alcoolismul etc.,
conduc la disoluţia grupului familial. IÎn acest tip de familii copiii îîşi
îînsuşesc manifestaă ri deviante de la proprii paă rinţi. Pentru formarea
comportamentului moral al taî naă rului, gradul de control educativ rea-
lizat precum şi modalitatea afectivaă şi ostilaă îîn care este exercitat, sunt
primordiale îîn demersul educaţional. Realizarea armonioasaă a tuturor
funcţiilor şi sarcinilor membrilor familiei conduce la normalizarea vieţii
de familie, îînsaă lipsa funcţionalitaă ţii ei devine o condiţie esenţialaă a
deviaţiei taî naă rului.
Educaţia îîn familie este deosebit de importanţaă îîn procesul de
socializare, de aceea paă rinţii trebuie saă fie foarte atenţi la personalitatea
copiilor lor şi la stilul de educaţie pe care-l adoptaă astfel îîncaî t acestea saă
fie îîn concordanţaă . Paă rinţii trebuie saă urmaă reascaă îîn educaţie caî ştigarea
de caă tre copii a îîncrederii îîn forţele proprii, respectarea normelor, re-
gulilor, asimilarea valorilor culturale, morale, sociale, juridice, dar faă raă
distrugerea creativitaă ţii copiilor, a originalitaă ţii lor sau a spiritului de
iniţiativaă . Toate acestea se realizeazaă sub o respectare claraă şi caî t mai
convingaă toare a motivului necesitaă ţii respectaă rii tuturor regulilor sș i
normelor impuse de paă rinţi şi societate îîn general.
IÎn cazul îîn care climatul familial se caracterizeazaă prin îînţelegere,
toleranţaă sș i respect, dar şi pedeapsaă îîn cazul comportamentului ne-
acceptabil, copii au stima de sine ridicataă . Dacaă îîn familie existaă neîîn-
ţelegeri, tensiuni, conflicte majore sau permisivitate exagerataă copiii pot
avea un nivel scaă zut de stimaă de sine. Copilul cu o slabaă stimaă de

Vol. II • Nr. 3/2012 57

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
sine este un inadaptat. El este dezechilibrat îîn acţiunile „normale” de zi
cu zi, dar poate da dovadaă de calm, perseverentaă sș i atenţie îîn acţiuni
deviante. Pentru adolescenţi, experienţa legataă de sine aşa cum s-a con-
turat din relaţia cu membrii familiei, va afecta comportamentul dinafara
familiei şi cu caî t rolul familiei îîn socializarea copiilor este marcat de
dificultaă ţi, cu ataî t efectele acţiunii sunt mai dezavantajoase pentru copii.
Socializarea pozitivaă ajutaă la integrarea taî naă rului îîn societate, îîn
grupul din care face parte. Dacaă familia i-a insuflat valorile acceptate de
societate, îîn cursul vieţii sale se va ghida dupaă acestea şi va şti saă se
opunaă influenţelor negative din exterior. IÎn caz contrar, existaă riscul de a
intra îîn anturaj cu „nepotrivirile”, îîn grupuri de tineri care au seturi de
valori şi norme conturate culturii societaă ţii respective şi saă adopte
aceste sisteme de valori şi norme. Ca trecere de la copilaă rie la vaî rsta
adultaă , adolescenţa este o perioadaă marcataă de incertitudini, îîmpaă rţitaă
îîntre aspiraţia spre independenţaă , dobaî ndirea independenţei şi depen-
denţa realaă afectivaă şi materialaă faţaă de familie. Familia trebuie saă fie un
sprijin pentru taî naă r îîn dobaî ndirea identitaă ţii şi a independenţei, un
ajutor îîn asimilarea culturii grupului din care face parte, a valorilor şi
normelor sociale, morale şi juridice. Cel mai bun „aliat" pe care familia îîl
are îîn îîndeplinirea acestui scop este şcoala. Aceastaă instituţie continuaă
procesul de socializare, sau îîn unele cazuri abia îîl îîncepe. Caî nd familia
eşueazaă îîn procesul de socializare toate speranţele se îîndreaptaă spre
şcoalaă , îîn special, deoarece aceasta desfaă şoaraă o activitate sistematicaă
de educare a tinerilor.
Socializarea şcolaraă determinaă elevii saă fie performanţi, saă consimtaă
la respectarea regulilor şi saă fie pozitiv motivaţi pentru a respecta pro-
gramul de activitate şi normele de comportament şcolare. Adaptarea
şcolaraă implicaă includerea şi acceptarea îîn grupul de egali şi obţinerea
de performanţe şcolare. Succesul şcolar este un indicator al adaptaă rii
şcolare; apare o relaţie de „cooperare - competiţie” cu cei de aceeaşi
vaî rstaă . Elevii, îîn interacţiunea cu profesorii, cu personalul auxiliar, cu
ceilalţi elevi, sunt îîntr-un continuu proces de îînvaă ţare, conturaî ndu-şi
astfel identitatea socialaă . Beneficiarii asistenţei sociale din şcoalaă sunt
58 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

elevii, familiile acestora, personalul didactic şi auxiliar al şcolii, precum

şi unii dintre membrii comunitaă ţii.

6. Rolul asistentului social din şcoală în formarea

responsabilităţii la elevi
Şcoala este vaă zutaă ca avaî nd un rol esenţial îîn societatea contempo-
ranaă . Principalul rol este acela de a educa, fiind urmat de acela de a fur-
niza servicii sociale. Prin educaţie, societatea poate daă inui, comunicaî nd
noilor generaţii cunoştinţele acumulate de-a lungul secolelor. De ase-
menea, se realizeazaă dezvoltarea maximaă a potenţialului tinerilor,
sprijinindu-i saă se cunoascaă şi saă se accepte, saă -şi interiorizeze idealuri
îîn identitatea lor, saă fie responsabili şi saă se implice îîn dezvoltarea so-
cietaă ţii. Şcoala trebuie, deasemenea, saă sprijine noile generaţii saă se
acomodeze cu o realitate aflataă îîntr-o permanentaă schimbare. Tinerii
trebuie pregaă tiţi pentru un viitor care le poate oferi absolut orice nu
poate fi prevaă zut, iar ei, prin capacitatea de a se adapta, prin creativitate
şi inovaţie, saă îîl poataă modela dupaă cum doresc. Aşteptaă rile mari şi
presiunile vin şi din partea celorlalte subsisteme sociale.
IÎn procesul îînvaă ţaă rii, elevii trebuie saă îîşi dezvolte propriile com-
petenţe şi saă îîşi gaă seascaă satisfacţii intelectuale sau practice îîn demersul
educaţional. IÎn şcoalaă elevii trebuie saă îîşi dezvolte autonomia personalaă
şi socialaă care saă le vinaă îîn sprijinul unei eficiente integraă ri îîn comu-
nitate. IÎn timp, s-a intensificat participarea paă rinţilor la viaţa şcolaraă a
elevilor, relaţia profesor - elev s-a aşezat pe baze democratice şi s-au
atenuat inegalitaă ţile socioculturale îîn mediul educaţional. Principalul
scop al asistentului social din şcoalaă se subordoneazaă celui educativ,
urmaî nd ca elevii saă îîşi dezvolte capacitatea de a rezolva probleme, de a
deveni responsabili pentru propriul comportament şi de a se adapta la
schimbare. Asistenţa socialaă din şcoalaă are ca obiectiv identificarea
piedicilor din procesul de îînvaă ţare şi îînlaă turarea, pe caî t posibil, a aces-
tora, precum şi liberalizarea accesului la îînvaă ţarea şcolaraă .

Vol. II • Nr. 3/2012 59

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
 Asistentul social din şcoalaă poate fi, adesea, singurul asistent social
dintr-o şcoalaă sau uneori, dintr-un îîntreg cartier. Profesionistul are
nevoie de abilitaă ţi pentru toate cele trei niveluri ale practicii: micro,
mezzo, macro. El lucreazaă îîn primul raî nd cu elevii, facilitaî nd şi alcaă -
tuirea de grupuri pentru elevi şi paă rinţi. Practica efectivaă a asistenţei
sociale îîn şcoalaă constaă îîn colaborarea, consultarea, dezvoltarea com-
portamentalaă şi pregaă tirea altora pentru lucrul cu copiii dificili. Asiste-
ntul social din şcoalaă are obligaţia de a veghea asupra respectaă rii drep-
turilor şi obligaţiilor elevilor din şcoalaă , precum şi a prevenirii oricaă rei
forme de abuz. Deasemenea este necesaraă prevenţia inadaptaă rii şcolare
a elevilor prin identificarea cauzelor, o bunaă colaborare îîntre asistentul
social şcolar şi asistentul social familial, pentru o caî t mai bunaă relaţie
îîntre şcoalaă şi familie. Asistentul social din şcoalaă trebuie saă urmaă reascaă
şi formarea competenţelor specifice maturitaă ţii sociale.
Prima zi de şcoalaă este importantaă pentru copil şi pentru familie. Co-
pilul devine elev, paă rintele este îînlocuit de educator, mediul informal
este îînlocuit de cel formal, alcaă tuit din drepturi şi responsabilitaă ţi şco-
lare. Adaptarea şcolaraă apare ca urmare a socializaă rii din şcoalaă şi este
caracterizataă prin participarea elevilor la scopurile şcolii (performanţa
şcolaraă , motivaţia pentru disciplinaă , respectarea programului şi a nor-
melor de comportament). Şcoala oferaă copiilor o experienţaă formativaă sș i
poate fi un loc plaă cut sau neplaă cut, îîn funcţie de experienţa fiecaă rui
copil. Interacţiunea dintre membrii grupului de egali poate fi o sursaă de
plaă cere sau de alienare
IÎn timp s-a intensificat participarea paă rinţilor la viaţa şcolaraă a ele-
vilor. Relaţia profesor elev s-a aşezat pe baze democratice şi s-au ate-
nuat inegalitaă ţile socio-culturale îîn mediul educaţional. Obiectivul major
al şcolii a fost liberalizarea accesului la îînvaă ţarea şcolaraă . Asisten-tul
social din şcoalaă are obligaţia sș i rolul de a se asigura caă sunt res-pectate
ataî t drepturile caî t şi obligaţiile elevilor din şcoalaă , precum şi a preveni
orice formaă de abuz. Principalul rol al asistentului social din şcoalaă îîn
activitatea cu elevii poate varia de la o şcoalaă la alta şi de la un cartier la
altul, îîn funcţie de beneficiari. El petrece o mare parte din timp
60 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

ajutaî nd copiii cu probleme emoţionale şi de comportament sau pe cei

cu nevoi speciale. Linda Openshaw (2008) identificaă , îîntre rolurile şi
responsabilitaă ţile asistentului social din şcoalaă : sa îîşi utilizeze cunoş-
tinţele, abilitaă ţile şi valorile pentru a îîmbunaă taă ţi viaţa elevilor, trebuie saă
construiascaă relaţii, saă evalueze, saă lucreze cu echipa multidisci-plinaraă
şi saă ajute copiii şi adolescenţii saă comunice dificultaă ţile care îîi
îîmpiedicaă saă aibaă performanţe şcolare.
The National Association of Social Worker (NASW) (2002) a trasat
importante linii directoare asupra intervenţiei asistentului social din
şcoalaă , inclusiv standardele practicii, de pregaă tirea, dezvoltarea profe-
sionalaă şi structura de suport administrativ. Acestea au apaă rut îîn stan-
dardele NASW pentru asistentul social din şcoalaă , care au fost adoptate
îîn anul 1978 şi revizuite îîn 1992, ulterior îîn 2002. Fiecare asistent social
din şcoalaă are datoria de a-şi contura activitatea profesionalaă , ghidaî ndu-
se dupaă aceste reguli.
Copiii îîşi acceptaă familia aşa cum este şi pot deveni ceea ce persoa-
nele semnificative din familie îîşi imagineazaă caă sunt. Socializarea din
şcoalaă este mai puţin marcantaă decaî t cea din familie, care este mai
constraî ngaă toare, „copilul devenind prizonierul lumii definite de paă rinţii
saă i” (Neamţu, 2003, p. 834). Socializarea şcolară determinaă elevii saă fie
performanţi, saă consimtaă la respectarea regulilor şi saă fie pozitiv moti-
vaţi pentru a respecta programul de activitate şi normele de com-
portament şcolare. Adaptarea şcolaraă implicaă includerea şi acceptarea
îîn grupul de egali şi obţinerea de performanţe şcolare. Succesul şcolar
este un indicator al adaptaă rii şcolare; apare o relaţie de „cooperare -
competiţie” cu cei de aceeaşi vaî rstaă . Elevii, îîn interacţiunea cu profe-
sorii, cu personalul auxiliar, cu ceilalţi elevi, sunt îîntr-un continuu pro-
ces de îînvaă ţare, conturaî ndu-şi astfel identitatea socialaă . Beneficiarii
asistenţei sociale din şcoalaă sunt elevii, familiile acestora, personalul
didactic şi auxiliar al şcolii, precum şi unii dintre membrii comunitaă ţii.
Funcţiile asistentului social din şcoalaă au fost conturate, pentru
prima dataă , îîn anul 1977 caî nd a fost introdus prin lege serviciul de asis-
tenţaă socialaă din şcolile din SUA (Costin, 1995, apud. Neamţu, 2003).

Vol. II • Nr. 3/2012 61

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
Printre acestea se regaă sesc: pregaă tirea istoricului social şi/sau al dez-
voltaă rii elevilor, realizarea consilierii (individualaă şi de grup cu elevii şi
paă rinţii acestora), susţinerea adaptaă rii şcolare a elevilor care prezintaă
dificultaă ţi nu numai îîn mediul sș colar, dar sș i îîn mediul familial sș i/sau
comunitar. De asemenea, asistentul social din şcoalaă trebuie saă iden-
tifice resursele şcolii şi/sau ale comunitaă ţii necesare pentru realizarea
obiectivelor şcolare şi saă furnizeze servicii pentru elevi şi familiile
acestora, pentru personalul didactic sș i auxiliar al şcolii, caî t sș i pentru
comunitate. Sarcina asistentului social din şcoalaă este saă previnaă
inadaptarea şcolaraă . Ea poate fi observataă îîn conduita elevilor îîn timpul
orelor, recreaţiilor sau îîn timpul activitaă ţilor extraşcolare de caă tre
cadrele didactice şi de caă tre alţi membri ai personalului şcolii. Astfel, se
pot contura unele indicii pentru cadrele didactice care lucreazaă direct cu
copiii, caî t şi pentru paă rinţi. Astfel, dacaă paă rinţii observaă caă elevul nu îîşi
îîndeplineşte obligaţiile şcolare, caă îîi dezinformeazaă cu privire la
rezultatele şcolare, la sarcinile şi activitaă ţile pe care le are de realizat, îîn
legaă turaă cu dificultaă ţile pe care le are la şcoalaă şi situaţiile conflictuale
cu care se confruntaă , pot preveni inadaptarea. Cadrele didactice pot
diagnostica precoce inadaptarea şcolaraă dacaă observaă caă elevul citeşte sș i
descifreazaă cu dificultate, confundaă literele, realizeazaă omisiuni sau
inversiuni, scrie ilizibil, cu greşeli de ortografie, cu defecţiuni îîn
construirea frazei, are dificultaă ţi îîn rezumarea ideilor, îîn sesizarea
relaţiilor logice dintre ele şi are dificultaă ţi mari îîn realizarea calculelor.
Aceşti indicatori semnaleazaă faptul caă mediul familial poate fi generator
de cauze ale inadaptaă rii şcolare, fie prin nestimularea dezvoltaă rii inte-
lectuale a copilului, fie prin existenţa unei forme de abuz îîn familie
(fizic, emoţional sau/şi sexual), fie sunt familii care devalorizeazaă uti-
litatea educaţiei pentru copil, fie sunt familii care nu au acces la re-
sursele educaţionale.
Asistentul social din şcoalaă trebuie saă identifice particularitaă ţile
mediului familial de provenienţaă ca bazaă pentru programul saă u de
intervenţie. Inadaptarea şcolaraă poate apaă rea îîncaă din clasele mici sau
îîn clasele mai mari. Cauzele se regaă sesc îîndeosebi îîn mediul familial
62 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

pentru elevii din clasele mai mici şi ataî t îîn mediul familial caî t şi îîn
mediul şcolar pentru elevii din clasele mai mari. Printre cauze se pot
identifica: divorţul paă rinţilor, un cadru didactic prea rigid, o boalaă cro-
nicaă , violenţele intrafamiliale, un accident, alcoolismul parental. Elevii
etichetaţi drept „proşti” sau „incapabili” pot deveni uşor inadaptaţi. La
raî ndul lor, acesș tia îîi vor eticheta pe cei cu reuşite şcolare numindu-i
„tocilari” sau „plictisitori” sș i se pot regaă si îîn alte criterii de comparare
socialaă decaî t cele specifice şcolii, formaî nd grupuri informale distincte.
De asemenea, pot recurge la consumul de substanţe psiho-active, la
absenteism sș i chiar abandon şcolar sau, dimpotrivaă , se pot mobiliza
pentru a obţine performanţe sș colare crescute.
Astfel, se îîntrevede necesitatea susţinerii acestor elevi de caă tre
asistentul social din şcoalaă prin identificarea şi asistarea la timp a celor
cu risc de inadaptare pentru ca ei saă nu îîşi îînsuşeascaă roluri specifice de
„inadaptat” sau „deviant”. Asistentul social dezvoltaă o relaţie de prie-
tenie cu elevii, oferaă suport emoţional îîndrumaî nd şi motivaî nd elevul
spre readaptarea şcolaraă . Programul de consiliere are la bazaă obţinerea
îîncrederii şi adeziunii afective a elevului şi identificarea trebuinţelor
sale. Paă rinţii trebuie susţinuţi pentru a-şi îîmbunaă taă ţi practicile edu-
cative, trebuie stimulaţi saă participe la viaţa şcolaraă şi trebuie îîncurajaţi
saă îîşi dezvolte abilitaă ţile de rezolvare a conflictelor pe care le pot avea
cu copiii sau cadrele didactice, saă dezvolte modalitaă ţi eficiente de a face
faţaă stresului faă raă a fi influenţataă relaţia cu copilul, iar pentru paă rinţii cu
posibilitaă ţi financiare reduse, o prioritate trebuie sa o constituie identi-
ficarea de resurse. Dintre nevoile elevilor putem identifica: dezvoltarea
stimei de sine, perfecţionarea deprinderilor intelectuale, îînvaă ţarea
metodelor de rezolvare a conflictelor, dezvoltarea competenţelor de
relaţionare socialaă . Elevii trebuie determinaţi saă îînţeleagaă exigenţele şi
practicile educative ale paă rinţilor, saă îînveţe saă îîşi controleze modul îîn
care îîşi exprimaă sentimentele etc. IÎntrucaî t paă rinţii sunt direct interesaţi
de progresul copiilor, este necesar saă fie cooptaţi îîntr-un „parteneriat
şcoală-comunitate” (Agabrian, 2005) îîn care saă aleagaă , de comun acord,

Vol. II • Nr. 3/2012 63

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
alternativele educaţionale cele mai bune pentru copil, îîmpaă rţind res-
ponsabilitatea pentru evoluţia acestuia.
La nivel central, prin Ordinul de Ministru nr. 4390/7.06.2012, a fost
îînfiinţat Consiliul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei îîn
[1]
mediul şcolar ce are ca principalaă atribuţie asumarea rolului unui
Observator naţional anti-violenţaă care va monitoriza şi evalua modul de
aplicare la nivel naţional a strategiei naţionale pentru combaterea
violenţei îîn mediul şcolar. De asemenea, acestui consiliu îîi revin şi
sarcinile de a elabora şi valida metodologii de colectare a informaţiilor
referitoare la violenţa şcolaraă (indicatori, proceduri de colectare a
informaţiei etc.), respectiv de a monitoriza fenomenul violenţei îîn şcoalaă
prin coordonarea culegerii periodice de informaţii referitoare la
problematica violenţei şcolare, la nivel judeţean şi local. Alte atribuţii
ale consiliului recent îînfiinţat sunt iniţierea unor acţiuni de consultare
cu diferite organizaţii şi instituţii guvernamentale şi neguvernamentale
cu privire la problema violenţei îîn cadrul sistemului educativ, propu-
nerea şi iniţierea de forme de cooperare intra şi inter-instituţionale îîn
vederea prevenirii şi combaterii violenţei îîn mediul şcolar, iniţierea de
programe şi campanii naţionale de prevenire şi combatere a violenţei îîn
mediul şcolar, elaborarea unui raport naţional anual privind fenomenul
violenţei îîn şcoalaă , pe baza setului de indicatori specifici.
IÎn vederea îîndeplinirii obiectivelor fixate prin strategie şi opera-
ţionalizate îîn planurile de acţiuni, Consiliul Naţional pentru Prevenirea
şi Combaterea Violenţei îîn mediul şcolar iniţiazaă şi administreazaă relaţii
de consultanţaă sau de cooperare inter-instituţionalaă cu instituţii guver-
namentale sau neguvernamentale precum: Ministerul Administraţiei şi
Internelor, Ministerul Justiţiei, Autoritatea Naţionalaă pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Ministerul
Culturii şi Cultelor, ONG-uri reprezentative la nivel naţional cu preo-
cupaă ri îîn domeniul activitaă ţilor de prevenire şi combatere a fenome-
nului violenţei.

[1]
http://www.mondonews.ro/S-a-infiintat-Consiliului-National-pentru-Prevenirea-si-Com-
baterea-Violentei-in-mediul-scolar+id-46780.html.
64 Vol. II • Nr. 3/2012
 JOURNAL OF SOCIAL ECONOMY

Bibliografie
1. Agabrian, M. & Milea, V. (2005). Parteneriate şcoala - familie -
comunitate, Institutul European, Iaşi.
2. Agabrian, M. (2006). Şcoala, familia, comunitatea, Institutul
European, Iaşi.
3. Cusson, M. (2006). Prevenirea delincvenţei, Editura GRAMAR,
Bucureşti.
4. Debarbieux, E. (2003). School violence and globalisation, îîn
Jurnal of educational administrasion, VIOLENCE IN SCHOOLS, 41(6),
pp. 582-603.
5. Gaî rleanu, D.T. (2002). Consiliere în asistenţă socială, Editura
Universitaă ţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.
6. Ionescu, I. (1997). Sociologia şcolii, Editura Polirom, Iaşi.
7. Ionescu, I. & Stan, D. (1999). Elemente de sociologie, Editura
Universitaă ţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi.
8. Miftode, V. (2000). Perspectiva interdisciplinaraă şi cooperarea
interagenţii îîn acţiunile de reinserţie a grupurilor problemaă , îîn Dur-
nescu, I. (ed.). (2002). Manualul consilierului de reintegrare socială şi
supraveghere, THEMIS, Craiova, pp. 139-157.
9. Miftode, V. (coord.) (2002). Populaţii vulnerabile şi fenomene de
auto-marginalizare, Editura Lumen, Iaşi.
10. Miftode, V. (2003). Tratat de Asistenţă Socială, vol. I, Editura
Fundaţiei AXIS, Iaşi.
11. Miftode, V. (coord.) (2004). Sociologia populaţiilor vulnerabile.
Teorie şi metodă, Editura Universitaă ţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.
12. Miftode V. (2011). Tratat de Asistenţă Socială, Editura Lumen,
Iaşi.
13. Ministerul Educaţiei din Romaî nia, Ordin nr. 4390 (7.06. 2012)
privind înfiinţarea Consiliului Naţional de prevenire şi combatere a vio-
lenţei în şcoli.
14. Neamţu, C. (2003). Deviantă şcolară. Ghid de intervenţie în cazul
problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iaşi.

Vol. II • Nr. 3/2012 65

REVISTA DE ECONOMIE SOCIALAĂ
 15. Nietzsche, F. (1887). Zur Genealogie der Moral, Berlin, Walter de
Gruyter & Co. Trad. Hildenbrand, I. & Gratien, J. (1971). La genealogie de
la morale, Gallimard, Paris.
16. Openshaw, L. (2008). Social work in schools, The Guilford Press,
New York.
17. Palaghia, C. (2005). Adulţii, copiii şi familiile din mediul stradal, îîn
Revista de cercetare şi intervenţie socialaă , 9, Editura Lumen, Iaşi,
pp. 1226-1235.
18. Palaghia, C. (2006). Şcoala între educaţie și devianţă socială, îîn
Revista de cercetare şi intervenţie socialaă , 12 (2006), Editura Lumen,
Iaşi, pp. 81-89.
19. Palaghia, C. (2009). School deviance and the significant role of
social work in school, Analele Ştiinţifice ale Universitaă ţii „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi. Secţiunea Sociologie-Asistenţaă Socialaă , tom II, pp. 118-
130.

66 Vol. II • Nr. 3/2012