SOCIOLOGIA

EDUCAȚIEI

Vasile (Stroie) Gabriela

Anul 1

1
 OBIECTUL DE STUDIU AL SOCIOLOGIEI EDUCAȚIEI

Sociologia este considerată stiinţa societăţii, deosebindu-se de alte ştiinţe

sociale prin faptul că ea studiază societatea ca întreg, ca totalitate, în înţelesul ei
curent, de coexistenţă, convieţuire sau cooperare a mai multor indivizi umani,
indiferent de temeiuri, motive, scopuri etc. Sociologia este ştiinţa modului
colectiv de existeţă a oamenilor, pe care îl cercetează sub toate formele sale, de
la origine şi până în prezent, pe toată suprafaţa locuită a pământului.
Pornind de la etimologia cuvântului (latinescul “socius” = asociere,
uniune, întovărăşire a indivizilor şi grecescul “logos”= ştiinţă) sociologia este
ştiinţa societăţii. Această definiţie este cea mai generală şi mai cuprinzătoare,
nefiind însă singura care i s-a dat disciplinei de-a lungul istoriei sale. Unii
cercetători au preferat să opereze în loc de “societate” cu termeni care se referă
numai la social şi care ar desemna elementele fundamentale ale socialului, al
căror studiu ar fi relevant pentru societate.
Educația este o acțiune intenționată a socioorganizării asupra capacității
de procesare a informațiilor, proprie fiecărui individ, cu scopul de a o orienta
într-o direcție realizabilă, dinainte stabilită.
Precizarea obiectului unei științe a fost dintotdeauna deosebit de grea.
Sociologia educației nu face excepție de la această regulă.
Născută prin analiza procesului educațional ca proces social, venită
dinspre pedagogie și totodată influențată de apariția sociologismului, de
imperialismul căruia nu a putut scăpa nici educația, sociologia educației și-a
găsit un teritoriu propriu.
La modul general, putem susține că obiectul acestei științe îl constituie
relațiile dintre societate și educație. Sunt necesare o serie de detalieri pentru a
fixa mai exact obiectul de studiu și deci identitatea sociologiei educației,
aceasta, pentru că de relația societate-educație nu se ocupă numai sociologia
educației ci și alte științe.
2
 Sociologia educației cuprinde doi termeni: sociologia și educația. Fiecare
are semnificații care nu se pierd prin împreunarea lor, dar determină granițele
obiectului. Termenul sociologie sugerează că analiza la adresa educației este
făcută sociologic, din perspectiva sociologiei, iar educația este definită aici ca
fapt social. Așadar, sociologia educației înseamnă, de fapt, analiza sociologică a
educației ca fapt social.
Problemele fundamentale pe care le cercetează sociologia educaţiei sunt
legate de:
• analiza structurală a sistemului educativ al societăţii (în sens de alcătuire
sau “anatomie”);
• analiza funcţională a sistemelor educative (în sens de mod de
funcţionare, activităţi sau manifestări);
• analiza evolutivă (de schimbare şi dezvoltare).
Sociologia educației este interesată de două aspecte principale ale
existenței și funcționalității educației în societate: pe de o parte, de faptul că
trăirea socială a grupurilor umane este oferită generațiilor care urmează, și pe de
altă parte, de faptul că oferta se produce prin intermediul unor organizații care
joacă un rol social foarte important.
Ambele creează numeroase posibilități de analiză sociologică prin care se
dezvăluie, de fapt, raportul complex în care se află educația cu societatea.
Atunci când ne referim la factorii autori ai educației pe care i-a creat
societatea de-a lungul existenței, nu ne putem limita la școală.
În interiorul sociologiei educaţiei contemporane, pot fi întâlnite două
tipuri de abordări ale realităţii sociale cercetate:
• abordarea macrosociologică;
• abordarea microsociologică.
Unii autori consideră că macrosociologia şi microsociologia sunt două
subramuri ale sociologiei contemporane (Herseni, T.). Termenul de
microsociologie a fost introdus de către sociologul francez G. Gurvitch, cu
3
înţelesul de analiză a grupurilor mici. În perioadele ei de început, sociologia era
preocupată exclusiv de cercetarea societăţii globale şi a diferitelor ei sectoare.
Ulterior, sociologii au căutat să stabilească formele cele mai mici, elementare,
de fenomene sociale, pe care Gurvitch le-a identificat în grupurile mici (diferite
forme de „noi”).
În timp ce cercetarea societăţii globale, a tipurilor mari de relaţii dintre
sectoarele majore ale vieţii sociale, cum ar fi economia, politica, educaţia etc. a
primit numele de abordare macrosociologică, cercetarea grupurilor mici, ca
forme puţin întinse, dar foarte intense de viaţă socială, a primit numele de
abordare microsocială.
Analiza macrosociologică îşi propune, în primul rând, să evidenţieze
organizarea instituţională a educaţiei şi implicaţiile acestei organizări asupra
dezvoltării omului ca fiinţă socială. În al doilea rând, îşi propune să studieze
modul în care este influenţată educaţia de o serie de procese demografice,
politice, culturale, comunitare etc. Durkheim a abordat educaţia exclusiv din
perspectivă macrosociologică. În zilele noastre, specialiştii în sociologia
educaţiei studiază din această perspectivă multiplele conexiuni între educaţie şi
societate, la toate nivelurile unui sistem educaţional, cum ar fi nivelul educaţiei
primare, secundare şi postsecundare.
Unii specialişti au studiat, din perspectivă macrosociologică, modul în
care şcolile, colegiile şi universităţile acţionează ca instituţii de socializare, în
vreme ce alţii au cercetat măsura în care aceste instituţii influenţează
stratificarea socială, mobilitatea socială sau obținerea succesului socio-
economic pentru sociologia educaţiei la vârsta adultă. Alţii au analizat modul în
care curricula creează şi legitimează statul naţional modern, sau variaţia cererii
şi ofertei de educaţie, în condiţiile unor anumite mişcări sociale, control social şi
diferite tipuri deschimbare socială. Printre problemele cercetate, din perspectivă
macrosociologică se numără şi aceea a accesului inechitabil la educaţie,
problema restructurării şi reformei şcolilor ş.a. Tot din perspectivă
4
macrosociologică, au fost studiate procesele sociale care au loc în interiorul
sistemelor educative: alfabetizarea, şcolarizarea de masă, informatizarea
învăţământului, culturalizarea ş.a., dar şi influenţele pe care le exercită asupra
educaţiei procesele care se petrec la nivelul celorlaltor instituţii sociale, de
exemplu, procesele politice de democratizare, monitorizare, ideologizare,
birocratizare sau procesele legate de organizarea vieţii comunitare, cum sunt
descentralizarea administrativă a învăţământului, responsabilizarea
comunităţilor locale etc.
Cercetarea educaţiei din perspectivă microsociologică poate oferi
răspunsuri la o serie de probleme concrete, referitoare la condiţiile în care
unităţile şcolare pot deveni mai eficiente. Din această perspectivă au fost
cercetate problema grupării elevilor în şcoli, procesele de stratificare din
interiorul şcolii şi între şcoli care ar putea să explice diferite efecte observabile
ale educaţiei, precum şi problemele abandonului şcolar şi a repetenţiei școlare la
diferite niveluri, ori cea a perfecţionării profesionale a profesorilor, ca
modalitate de a stimula colaborarea dintre ei ş.a.
În interiorul sociologiei s-au dezvoltat de-a lungul timpului, şi alte ramuri
preocupate de studierea educaţiei:
• sociologia şcolară – abordează din perspectivă microsociologică
fenomenele sociale din interiorul grupului şcolar, ca grup educativ particular
(deosebit de alte grupuri educative, ca de exemplu, grupul familial, grupurile de
muncă ş.a.). Ea se concentrează, aşadar, asupra unui singur factor instituţional
al educaţiei: şcoala. Ceilalţi factori (mass-media, familia) sunt analizaţi din
perspectiva influenţelor pe care le exercită asupra şcolii. Poate fi considerată o
subramură a sociologiei educaţiei, căci aceasta din urmă are o sferă mai largă de
cuprindere, întrucât studiază nu numai procesele educaţionale organizate, aşa
cum se prezintă ele în şcoli, ci şi pe cele spontane, neorganizate, „privindu-le
(pe toate) sub aspectul integralităţii şi funcţionalităţii lor sociale” (Topa, L.,
Truţer, T., (1971), pag. 16-17).
5
 • sociologia educaţională – reprezintă un corpus de cunoştinţe
sociologice, considerate utile pentru orice profesor, pentru ca acesta să-şi
îndeplinească misiunea. Aceste cunoştinţe pot proveni din diferite ramuri ale
sociologiei, în măsura în care sunt considerate că au o utilitate pentru
exercitarea profesiei didactice.
• pedagogia socială - este o denumire generică a mai multor discipline de
ramură – economia învăţământului, psihologia socială, educaţia adulţilor,
pedagogia familiei, pedagogia mass-media ş.a. – care servesc la întemeierea
actului educativ practic pe cunoaşterea cerinţelor sociale.
În afară de sociologie, există multe alte știinţe sociale, care îşi
concentrează, de regulă, cercetările asupra unui aspect particular sau asupra
unei componente a societăţii (economia, politica, religia etc) pentru a le studia
în structura lor şi legităţile lor specifice (de exemplu, Economia politică
cercetează doar activităţile economice ale societăţii). Există, însă, şi alte ştiinţe
sociale care, asemenea sociologiei, au tendinţa de a aborda societatea în
ansamblul ei: istoria, filozofia socială şi filozofia istoriei, antropologia,
politologia, culturologia.

„Sociologia este știința mediului colectiv de viață (existență, activitate) al

oamenilor, sub toate aspectele sale reale, de la origine până în prezent și de pe
întreaga suprafață locuită a pământului.” (Herseni T.)

6
 CONCLUZIE

În concluzie, examinând educaţia, atât din perspectivă macrosociologică,

cât şi din perspectivă microsociologică, sociologia educaţiei va încerca să vă
ajute să înţelegeţi educaţia ca instituţie şi relaţiile ei cu celelalte instituţii, rolul
jucat de către şcoli în societate, caracteristicile organizaţionale ale şcolilor, rolul
şcolii în generarea inechităţii sociale, dar şi relaţiile sociale din interiorul unei
clase de elevi ş.a.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. Popovici D., Sociologia educației, Institutul european, 2003

2. Bulzan C., Sociologia educației
3. Diaconu M., Sociologia educatiei