Plan de intervenție:

argumentul;
identificarea și cunoașterea situației de criză;
etiologia situației de criză;
decizia;
programul de intervenție;
aplicarea măsurilor de intervenție;
controlul;
evaluarea;
alte aspecte importante;
precizări.

1
 Plan de întervenție
într-o situație de criză educațională (1)

Profesorul Romiță Iucu definește criza educațională ca un eveniment sau un complex de

evenimente inopinante și neașteptate generatoare de pericole pentru climatul sau siguranța
clasei de elevi ori a organizației școlare.
Nu puține sunt cazurile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situații aparent
insolvabile care afectează bunul mers al activităților din clasa.
Mecanismele de a limita, a prevedea, controla și soluționa o situație de criză presupun un
efort mare, strategii de intervenție ferme, dar prudente, un consum de energie fizică și psihică
sporit cu șanse de a determina consecințe greu de evaluat în planul echilibrului mental al
persoanelor implicate.
Intervenția într-o situație de criză educațională, care este o atributie a cadrului didactic, ar
trebuii să fie concepută să conducă la regres și chiar la aplanarea totală a situației nedorite.
În cele ce urmează voi ilustra o situație de criză educațională care se întâlnește deseori
într-o clasă de elevi și care fără intervenția promptă a învățătoarei/învățătorului poate degenera în
situații destul de grave, cu urmări nedorite. Folosește diacriticile.
Era o zi de joi și ne pregăteam de ora de comunicare în limba romana. Mihăiță a ridicat
mâna, când mă pregăteam să predau. M-am oprit și i-am dat voie să vorbească:
- Doamna invatatoare cativa copii m-au făcut „grasu contrabasu”, ca nu am loc pe usa și
multe alte cuvinte urate, el fiind un copil cu forme ușoare.
- De cand se intampla asta? am continuat eu
- De cateva zile, a răspuns Andrei
- După ore as vrea sa vorbim mai mult despre asta Mihaita. Haideți acum să continuam.
După terminarea orei am stat de vorba cu Mihaita. Mi-a spus ca acești colegi, de doua
zile, folosesc la adresa lui numai apelative înjositoare. Motivul pentru care acești elevi se
comportau așa cu Mihaita era faptul ca au fost excluși dintr-un joc online, pe care il jucau toti
trei de cateva saptamani. Mihaita a mai spus ca erau suparati, deoarece el se descurca mult mai
bine fata de ei, la acel joc.
Deoarece niciunul dintre ei nu se manifestasera agresiv pană atunci, am realizat o scurtă
anchetă, incercand sa mă informez pe rand, de la fiecare.
Copii în cauză și-au motivat faptele prin refuzul lui Mihai în a se mai juca cu ei.
Intrebandu-l pe Mihai de ce a decis sa facă asta, el a menționat ca în loc să-l ajute sa
castige, in jocul strategic pe care îl jucau online, cei doi colegi s-au aliat împotriva lui, ceea ce a
determinat numeroase piederi. Prin urmare, Mihai nu putea accepta acest lucru. Intervievandu-i
si pe ceilalți din clasa am aflat, că cei doi îl agresau cu vorbe urate pe Mihaita de cate ori
prindeau momentul.

2
 Considerand pentru moment, că acest comportament nu este agresiv, am recurs la a le
interzice pe rand, ieșirea în pauze, pană la sfarsitul zilei, prima data Mihaita, după care pentru cei
doi colegi. Prin urmare, am recurs la izolarea lor în timpul liber pentru o scurta perioada de timp.
Se pare ca măsurile luate nu au fost suficiente, deoarece conflictul a continuat și după
plecarea de la scoala, cand în drum spre ieșire cei doi elevi au venit în fugă spre Mihaita,
determinând căderea lui. Mihaita după ce s-a ridicat a folosit tot felul de cuvinte urate la adresa
lor.
Înștiințată de acest lucru, a doua zi, am intervenit ferm.
Pentru început am decis sa port o discuție mai serioasa cu întreaga clasă, să le relatez
cauzele care au dus la acest conflict și ce este bine de făcut, ca aceste comportamente sa nu se
mai repete.
Am stabilit ca de vina sunt toti trei elevi, deoarece s-au abătut de la regulile clasei și au
ajuns sa se jigneasca între ei.
În ceea ce privește violența, le-am explicat copiilor care sunt consecințele unui asemenea
comportament, nu numai pentru cel agresat, ci și pentru agresori. În acest context am luat decizia
în a stabilii pedepsele pentru cei implicați în acest conflict, cărora le-am interzis ieșirea in pauze
impreuna, plecarea pe rand de la scoala, pana la constatarea schimbării atitudinii lor. Dacă voi
constata ca exista tendințe de schimbare, voi reveni asupra pedepsei aplicate.
Pe termen lung am stabilit ca fiecare abatere de la regulile de comportare valabile între
elevi va atrage după sine instiintarea familiei și interzicerea jocurilor pe calculator.
Ca măsuri de intervenție am stabilit:
1. cei trei să promită, ca nu vor mai fi agresivi între ei, indiferent de provocări;
2. în perioada următoare vom urma un program cu jocuri și activități liber alese, în care cei trei vor
forma o echipa.
Pe parcursul acestor măsuri am observat, ca cei trei elevi și-au schimbat atitudinea unul
fata de altul, ajutandu-se între ei pentru a castiga diverse probe. Am avut grija ca aceste măsuri
sa dureze timp de doua saptamani, pana cand am considerat ca atmosfera dintre ei devenise
apropiata de normalitate.
Controlul asupra eficienței măsurilor luate l-am făcut permanent, urmărind orice
manifestare care ar fi putut sa degenereze și luând măsurile necesare/imediate.
Pentru a avea certitudinea ca vom fii o echipa de acum înaint, iar comportamentele
agresive vor dispărea, am lecturat povestirea „Prietenia - comoara cea mai de preț!” pe marginea
căreia am inițiat o convorbire al cărui plan era axat pe prietenie, cu trimitere la intamplarile
recente. Am încercat sa le relatez, cat de important este sa ai prieteni si sa imparti orice cu ei,
bucurii sau tristeți, sa te poți baza pe ei, pentru ca prietenii sunt impreuna în orice situație.
Totodată, le-am spus ca menținerea și construirea unei prietenii este unul dintre cele mai bune
rezultate ale vieții lor.
Am constatat ca toți sunt receptivi și vor putea lua decizii pentru a-si ajuta colegii în
cazul în care mai apar astfel de conflicte.
În concluzie, agresivitatea infantila se dezvolta in scoala, in general, în raport cu
contraactiunea pedagogică și cu tactul pedagogic, apariția și dezvoltarea unor comportamente
3
agresive fiind într-o dependenta totala de noninterventiile sau de intervențiile manageriale
eronate. Cu tact, răbdare și dragoste, promovand modelele pozitive și dezvoltand părțile bune din
personalitățile „agresorilor”, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale experimentate
deja.
În cazul particular al clasei mele de elevi, strategia de mai sus a funcționat și în alte
conflicte, eficiența ei atribuindu-i faptului, ca încă din primul an de școală, elevii și-au însușit
reguli și norme de comportare, cat și legături mai strânse între ei.

Plan de întervenție
într-o situație de criză educațională (2)

Argument

Criza educațională întrunește un complex de evenimente imprevizibile (sau poate fi un

singur eveniment) și aleatorii, neplanificate, care generează pericole pentru siguranța unei clase
sau a membrilor acesteia. Pentru limitarea, controlarea și soluționarea acestor pericole, sunt
necesare strategii de intervenție ferme, dar prudente, un consum de energie nervoasă, fizică și
emoțională sporit, cu șanse de a avea consecințe greu de evaluat pe o perioadă îndelungată de
timp.
O situație de criză educațională poate avea caracteristici diferite, dar păstrează unele
puncte comune, care trebuie luate în considerare atunci, când se face un plan de remediere sau
rezolvare a ei:
 generează stări de conflict elev-elev, cadru didactic-elev, părinte-cadru didactic
sau părinte-elev-cadru didactic;
 are un caracter de instantaneitate (se declanșează surprinzător pentru clasa de
elevi, dar și pentru cadrele didactice) sau se inflamează (dacă nu se iau masuri promte);
 afectează buna desfășurare a activității școlare (prin afectarea sistemului
informațional);
 are un caracter inedit, diferit de starea de normalitate;
 inițial are caracter de insolvabilitate, dar pe parcurs se găsesc soluții de rezolvare.

4
 Situațiile de criză educațională fac parte din procesul instructiv-educativ și pot fi urmate
de progresul sau regresul școlar al elevilor implicați.

Etape de intervenție

1. Identificarea și cunoașterea situației de criză:

Fiind cadru didactic la clasa pregătitoare, am fost surpinsă, când am aflat de la un părinte,
că Maria, o fetiță vivace, empatică și foarte voluntară ca prezență de spirit, a devenit acasă foarte
agresivă cu fratele ei geamăn.
După aflarea acestei informații am urmărit-o mai îndeaproape, intenționat. Printre
primele semne pe care le-am surprins au fost lipsa zâmbetului și a bucuriei cu care participa
altădată la orele unde era solicitată creativitatea copiilor. Era îndârjită și într-o continuă
competiție cu toți băieții din clasă, dar mai ales cu fratele ei.
Maria s-a considerat neîndreptățită și a avut un acces de furie nedisimulată și în trecut,
dar la momentul respectiv nu l-am luat în seamă. În urmă cu câteva săptămâni am organizat
jocuri variate, care au avut ca subiect central literele și formam cuvinte vechi, uzuale sau noi,
necunoscute până atunci de elevi.
Jocurile i-au acaparat pe toți, dar mai ales pe Mihai, fratele Mariei. În toiul jocului, Mihai
a acaparat discuția și, ca din senin, a zis că „băieții sunt cei mai buni din Univers la jocurile de
strategie și viteză, pentru că fetele au prea mari emoții ca să se concentreze”.
Din acea zi, Maria s-a purtat foarte urât cu fratele ei. A început să-i născocească tot felul
de apelative înjositoare, să-i ascundă lucrurile, să-i pună în ghiozdan păpușile ei, să scrie bilețele
de genul:„Ciupește-mă tare!", „Lovește-mă să mă doară!", „Sunt gata să mănânc hârtii!" etc., pe
care i le lipea pe spatele hainelor. Dar, mai ales, a devenit agresivă verbal și fizic (lucrurile
acestea eu le-am aflat mai târziu).

2. Pregătirea deciziei:
Deoarece, fetița nu se mai manifestase agresiv până atunci, am făcut o scurtă anchetă,
încercând să mă informez pe rând, de la prietenii din clasă ai copiilor, de la părintele care mi-a
adus la cunoștință faptele Mariei, dar și de la restul elevilor care au fost martori la cele
întâmplate.

5
 Maria și-a motivat faptele, ca urmare a refuzului fratelui său de a o trata ca pe o egală a
lui. Ea spunea, că fetele nu sunt mai prejos decât băieții în nici un fel, iar faptul că sunt mai
sensibile este un punct în plus pentru ele. A vrut să-i demonstreze lui Mihai, că poate și ea să se
comporte „băiețește” și să facă glume nesărate cum își fac băieții între ei, ba poate avea chiar mai
multă creativitate ca aceștia.
Vorbind cu ea și cu ceilalți copii, am aflat că era un „război” în toată regula între două
grupuri adverse, care se formaseră în clasă: tabăra fetelor și tabăra băieților. Conflictul era
mocnit și începuse, încă din anii grădiniței, când șase dintre ei fuseseră în aceeași grupă - unde se
formaseră pentru prima dată aceste tabere.
Considerând că aceste manifestări sunt copilărești și nu sunt foarte grave, doamna
educatoare a recurs pe moment la izolarea liderilor celor două tabere, ceilalți copii urmând să-și
ceară scuze între ei și să promită, că se vor înțelege foarte bine de atunci înainte.
Se pare, că măsurile luate nu au fost suficiente, deoarece conflictul a continuat și după
plecarea de la grădiniță, cu mai multă vervă.
Acum, la școală, taberele se reorganizaseră, primiseră membrii noi și „luptau”. Trebuia să
intervin ferm.

3. Luarea deciziei:
Pentru început am luat decizia de a purta o discuție mai serioasă cu întreaga clasă, pe
baza căreia să stabilim corect cauzele care au condus la conflictul dintre frați, dar și dintre fete și
băieți. În discuție i-am condus către conturarea câtorva idei despre ce este bine să facem, pentru
ca asemenea comportamente să nu mai apară. Am stabilit, în urma dezbaterii, că vinovați de cele
întâmplate sunt copiii din ambele tabere, deoarece nu s-au respectat unii pe ceilalți. Despre
faptul, că s-a ajuns la violență, le-am explicat copiilor care sunt consecințele unui asemenea
comportament nu numai pentru cel agresat, ci și pentru agresor.

4. Programul de intrvenție:
În acest context am stabilit strategia de remediere a situației:
Pe termen lung, am stabilit că fiecare abatere de la normele și regulile de comportare
valabile la nivelul clasei, va atrage după sine pedepse ca: acordarea de buline negre, înștiințarea
familiei, petrecerea pauzelor împreună cu mine, în clasă, unde vom discuta cauzele apariției
conflictelor, până când copiii vor înțelege unde greșesc.

6
 Ca măsuri de intervenție imediată am stabilit ca: cei doi copii și apoi cele două tabere să
promită, că nu vor mai fi agresivi verbal sau fizic, iar în relațiile cu colegii, indiferent de
provocările celorlalți vor manifesta empatie, toleranță și înțelegere.
În perioada imediat următoare am urmat un program mai strict în ceea ce privește etapa
jocurilor și activităților liber alese și am selectat în special activități care să le scoată în evidență
și să le pună în valoare puterea prieteniei și calitățile lor individuale, dar mai ales forța pe care o
au ca echipă formată din individualități puternice care se completează și își sporesc valoarea.
De asemenea, i-am încurajat pe părinți să facă și acasă activități comune cu Maria și
Mihai, în care ei să formeze o echipă mereu și să înțeleagă, că nu sunt inamici.

5. Aplicarea deciziei și urmărirea îndeplinirii:

Pe parcursul aplicării măsurilor, am constatat, că majoritatea copiilor au acceptat noile
reguli ale jocului. Agresivitatea Mariei s-a încheiat după discuțiile avute, dar și-a pus amprenta,
manifestându-se la început sub îmbufnarea și dispoziția oscilantă a lui Mihai, care nu dorea să
primească scuzele și promisiunile de îndreptare ale surorii sale. Aceste manifestări au dispărut,
pe măsura implicării lor în activități care presupuneau răspundere (ambii au fost stimulați să
lucreze în ehipă și să se bazeze pe atuurile celuilalt). În clasă s-a instalat ușor o atmosferă
apropiată de normalitate.

6. Controlul:
Am făcut un control permanent asupra eficienței măsurilor luate, urmărind fiecare
manifestare care părea să degenereze și luând atitudine imediat. Ulterior, copiii au început să
coopereze unii cu ceilalți și a fost mai ușor pentru mine să controlez situația.

7. Evaluarea:
Pentru a avea certitudinea că reacțiile dintre „tabere” au dispărut, am recurs la o activitate
în cadrul căreia am lecturat o poveste, care avea drept morală, concluziile pe care le trăsesem și
noi (eu împreună cu elevii) în urma dezbaterilor noastre pe problematica agresivității dintre
copii. Am constatat, că toți sunt capabili să ia atitudine și că și-au însușit învățămintele.

7
 Concluzii:
Agresivitatea infantilă se dezvoltă în școală, în general, în raport cu contraacțiunea
pedagogică și cu tactul pedagogic, apariția și dezvoltarea unor comportamente agresive fiind
într-o dependență totală de nonintervențiile sau de intervențiile manageriale eronate.
Cu tact, răbdare și dragoste, promovând modelele pozitive și dezvoltând părțile bune din
personalitățile „agresorilor”, cadrul didactic poate folosi strategii manageriale experimentate
deja.
În cazul particular al grupei cu care am lucrat, strategia expusă în această lucrare a dat
rezultate și în alte situații de criză. Eficiența ei am atribuit-o faptului, că, încă din primul an la
grădiniță copiii și-au însușit reguli și norme de comportare în colectivitate, exercițiul zilnic fiind
deosebit de util. Este mult mai ușor să lucrezi cu copii, care au deja stabilite și funcționează după
astfel de reguli.