Bullying-ul în școală.

Cauze, efecte şi măsuri de combatere

Instrumente pentru prevenirea bullyingului la școală

Bullying-ul este un comportament cu tentă agresivă întâlnit mai ales în rândul copiilor de
vârstă școlară, care implică un raport inegal de putere între persoanele implicate. Astfel de
comportamente au caracter repetitiv și ambii copii implicați în proces pot suferi consecințe
serioase și de lungă durată. Agresorii nu sunt neapărat mai puternici fizic decât victimele lor și
acest fapt constă în mai multe surse posibile: a fi mai popular, a fi mai puternic, a fi mai
inteligent, a avea un statut social mai înalt.
Bullying-ul poate avea loc indiferent de context, însă copiii care sunt agresați prezintă
unul sau mai mulți factori de risc:
- sunt considerați diferiți de colegii lor (fie sunt supraponderali sau subponderali);
- poartă ochelari sau haine diferite de cele considerate potrivite în rândul elevilor;
- pot fi copii noi în școală;
- nu își pot permite ceea ce au ceilalți copii;
- sunt percepuți ca fiind slabi sau incapabili de a se apăra;
- sunt melancolici, anxioși și pot avea stimă de sine scăzută;
- sunt mai puțin populari și au de obicei puțini prieteni.
Copiii care sunt predispuși la a deveni agresori:
- au putere socială mai mare, sunt preocupați de popularitatea lor și le place să domine sau să fie
responsabili în fața celorlalți;
- pot fi mai izolați, deprimați sau anxioși, au o stimă de sine scăzută, pot fi mai puțin implicați la
școală și nu le pasă de sentimentele celoralți;
- nu pot respecta regulile, văd violența ca pe un răspuns pozitiv și au prieteni care îi agresează pe
alții, la rândul lor;
- sunt de obicei violenți și ușor frustrați;
- au parte de mai puțină implicare din partea părinților și pot avea dificultăți în mediul de acasă;
- pot avea intenții negative orientate spre ceilalți;
- consideră violența o experiență pozitivă și aparțin de obicei unui grup de copii care manifestă
agresivitate.
 Copiii care au trecut prin incidente de bullying pot fi remarcați prin:
- răni;
- leziuni inexplicabile;
- haine, cărți, obiecte pierdute sau distruse;
- dureri de cap și de abdomen frecvente, stări de rău sau mințitul cu privire la starea de sănătate,
afecțiuni ale pielii, sistem imunitar scăzut, dureri musculare;
- schimbări în comportamentul alimentar – lipsa poftei de mâncare sau pot veni acasă înfometați
pentru că nu au reușit să mănânce la școală;
- dificultăți în a adormi sau coșmaruri frecvente;
- apariția unui sentiment de rușine;
- scăderea capacității de concentrare;
- deteriorarea rezultatelor școlare;
- interes scăzut pentru sarcini școlare;
- absența plăcerii de a merge la școală;
- pierderea bruscă a prietenilor sau izolarea socială;
- sentiment de lipsă de ajutor și pierderea încrederii în sine;
- comportamente auto-distructive precum fugitul de acasă, își fac rău singuri sau au gânduri de
suicid.
Consider că violența în școală, sub toate formele ei, dar mai ales sub forma bullying-ului
constituie o încălcare a drepturilor copilului. Din punctul meu de vedere, luând contact cu
fenomenul de bullying, am observat că acei copii timizi, cuminți, retrași sunt cei mai predispuși a
fi victime ale bullying-ului, dar există și opusul acestora, și anume copii vorbăreți, deschiși,
energici, care doresc atenția tuturor colegilor și care pot fi victime pentru faptul că sunt prea
implicați, “intră în sufletul colegilor”, intervin fără a li se solicita ajutorul. Acești copii pot
deveni victime, tocmai prin faptul că prin comportamenul lor își deranjează involuntar colegii,
iar aceștia îi resping, ajungând să îi tachineze, amenințe, eticheteze, lovească.
Este îngrijorător faptul că acest fenomen poate avea urmări grave asupra sănătății copiilor,
oamenilor. Acest lucru mă determină ca în calitate de cadru didactic să fiu mai atentă la anumite
conflicte apărute între elevi, să intervin prompt dacă voi constata că acestea degenerează,
ajungând la o formă a bullying-ului.

2
 Dacă un elev este victima bullying-ului, pentru început, se vor contacta părinții, iar dacă
situația în care se află elevul nu este deosebit de gravă, este încurajat ca el însuși să îi anunțe pe
aceștia. Însă, dacă situația este dificilă, în comunicarea cu părinții, cadrul didactic poate cere
sprijinul directorului școlii sau a consilierului școlar.
Înainte de a le prezenta situația în care se află copilul lor, se va purta o discuție cu aceștia,
astfel încât să se obțină informații în legătură cu comportamentul copilului, dacă au intervenit
schimbări, dacă au o relație deschisă cu acesta, dacă îi oferă un cadru de înțelegere și de
securitate fizică și emoțională. Se va avea grijă ca această discuție să nu îi deranjeze, să nu simtă
că intervenția profesorului este acuzatoare. În comunicarea cu părinții, este necesar ca situația
să se prezinte cât mai clar (obiectiv), dându-se dovadă de empatie. Se aduc la cunoștință
informații în termeni accesibili despre fenomenul de bullying și se sfătuiesc să comunice cu
copilul lor, pentru că acesta este o victimă a unui astfel de fenomen. Odată recunoscute semnele
și fiind informați în legătură cu ceea ce se petrece cu copilul lor, părinții împreună cu profesorul
îi pot oferi sprijin acestuia. Se prezintă ceea ce s-a făcut sau se va face în continuare, un plan de
intervenție privind înlăturarea efectelor acestei situații asupra copilului lor, care să includă și un
interval de timp alocat diferitelor etape care urmează în analizarea situației. Important este să se
stabilească data următoarei întrevederi și a modalității în care părinții sunt ținuți la curent cu
acțiunile desfășurate. Se aduce la cunoștință politica instituției școlare pe care o reprezintă cadrul
didactic vis-à-vis de strategiile utilizate în aceste cazuri (demersuri, acțiuni, sesiuni de
informare).
Este foarte important ca părinții și profesorii să coopereze pentru a înțelege fenomenul
de bullying, consecințele acestuia și pentru a găsi modalități de a-l stopa. Este nevoie ca
bullying-ul să fie luat în serios de către părinți și profesori, pentru că efectele produse sunt foarte
periculoase.
Părinții pot fi sfătuiți să fie foarte atenți la comportamentul copilului. Aceștia trebuie să
observe dacă este ceva în neregulă cu copilul lor și să vorbească cu el, arătându-i empatie, sprijin
și înțelegere. Dacă situația o va impune, profesorul îi poate îndruma pe părinți în alegerea de a
apela la un specialist care îl va ajuta pe copil să își gestioneze sentimentele, astfel încât acestea să
nu aibă consecințe negative pe termen lung. În cazul în care părinții se simt copleșiți de ceea ce i
se întâmplă copilului, este indicată psihoterapia de familie.

3
 Un copil care este victima bullying-ului se poate simți singur, confuz, temător și totodată
vinovat pentru ceea ce i se întâmplă. O astfel de experiență are consecințe psihologice importante
putând duce în viitor la o performanță școlară scăzută, stimă de sine scăzută, anxietate și posibil
și depresie. Atunci când un copil este victima bullying-ului, s-ar putea ca acesta să nu știe cum să
facă față situației sau cui să spună despre ea. Este important ca acest copil să știe că nu e vina lui
și că nu merită să fie tratat în acest fel. Ajută ca adultul (părinte, profesor sau oricine altcineva)
să-și exprime îngrijorarea și să-și arate suportul, însă nu este suficient. Copilul trebuie să știe că
nu este nimic în neregulă în a cere ajutorul și că cea mai eficientă atitudine este cea de retragere
și atenționare a unui adult cu autoritate (câteodată copilul se teme foarte tare că dacă va spune,
situația va fi și mai rea). A spune mai departe se aplică și în cazul în care un copil este doar
martor la astfel de agresiuni. Nebăgat în seamă și neintervenit, câteodată rolul copilului se poate
schimba pe parcursului unei perioade mai mari de timp, devenind din victimă, agresor.
Pentru ca un copil să nu devină victimă, este important ca el să aibă un control al
corpului, să transmită că este stăpân pe situație. Este indicat să facă contact vizual cu un posibil
agresor, ceea ce va arăta că este încrezător, să folosească un ton ferm și puternic. Dacă un copil
demonstrează că nu poate fi deranjat, de regulă agresorul dă înapoi sau se orientează către
altcineva. De asemenea, copilul agresat poate încerca niște exerciții de respirație pentru a-l ajuta
să-și controleze emoțiile negative. Dacă lucrurile nu se pot rezolva cu altfel de tehnici simple,
este recomandat să meargă la un terapeut, care în cazul nostru este consilierul școlar. Copiii
considerați victime ale bullying-ului pot decide ulterior să comunice cu cei care îi agresează, fie
să le ignore comportamentul, să învețe să se focalizeze pe stabilirea altor relații de prietenie sau
să acceseze suport în rândul colegilor sau al anumitor adulți (profesori, părinți sau consilieri
școlari).
Copilul ar trebui să cunoască și să știe cum să gestioneze acest tip de interacțiune socială
sau relaționare, pentru a face față unor eventuale forme ale bullying-ului. Copilul trebuie să știe
că nu toți oamenii vor fi drăguți cu el (sau cel puțin nu tot timpul). Viața poate fi uneori o luptă
de supraviețuire, alteori o competiție pentru un statut social mai bun, mai multă putere, mai mult
control, mai mulți bani, mai multă recunoaștere (în cadrul unui grup). De aceea, copiii trebuie
învățați cum să gestioneze aceste situații conflictuale și singuri, pe măsură ce se confruntă cu ele.
La început, va fi vorba de lucruri simple (ex. cuvinte urâte sau glume proaste din partea
colegilor), dar pe măsură ce cresc, se vor adăuga altele, până la finalul școlii putând avea practic

4
experiență cu întreaga paletă comportamentală de tip „bully” – ceea ce este un lucru util, cu
condiția să învețe cum să combată efectele negative ale fenomenului și cum să prevină sau să
gestioneze eficient situațiile întâmpinate.
Doar prin învățarea copiilor despre existența acestui fenomen și metodele de contracarare
a lui, îi pregătim gradual, progresiv, pentru viață – de la situații simple în clasele primare, până la
situații mai complexe (sau mai grave/dure) ulterior. Trebuie doar să îi ghidăm și să îi lăsăm să își
formeze propriile experiențe, ajutându-i activ să își creeze propriul lor sistem de gestionare a
acestor situații.
În momentul în care aceste probleme persistă, iar adulții (profesorii) și procedurile
interne ale instituției de învățământ nu reușesc să rezolve problema (și în foarte multe cazuri nu o
pot rezolva), singura persoană care poate opri definitiv abuzurile asupra sa este chiar victima.
Este necesară abilitarea victimei, oferirea de „putere” suplimentară victimei, sub formă de
informații/educație, precum să fie mai sigur pe el, să-și apere drepturile, să vorbească pe un ton
ferm, cu încredere și determinare, să privească agresorul în ochi, menținând o postură a corpului
care să transmită faptul că are încredere deplină în propriile forțe și că nu se teme de acesta. Cu
cât încrederea în sine este mai mare, cu atât riscul de a deveni o țintă a agresiunii scade.
Realitatea arată că în majoritatea cazurilor nu trebuie să te lupți pentru a dovedi că te poți apăra,
ci trebuie doar să fii suficient de sigur pe tine, ca să arăți/transmiți că ai fi oricând dispus să o
faci (respectiv să te lupți pentru a te apăra/a-ți apăra drepturile), fără ezitare sau teamă. O astfel
de atitudine poate proteja orice copil aflat într-o situație conflictuală și deseori poate evita
agresiunea/atacul înainte să înceapă. Dacă teama de a fi agresat fizic dispare, copilul va afișa în
permanență și în mod natural (calm și relaxat) încrederea în sine, comportamentul și atitudinea
devenind în acel moment autentice.
De cele mai multe ori, acești copii au nevoie de suport din partea adulților prezenți în
viața lor. Poate cel mai important impact asupra copiilor îl poate avea inițial o discuție cu părinții
lor, astfel încât aceștia să ofere copiilor un cadru de înțelegere și de securitate fizică și
emoțională.
Recunoașterea acestor semne este un prim pas important în luarea măsurilor împotriva
bullying-ului, pentru că nu toți copiii care sunt agresați vor solicita ajutor, ci vor suferi în tăcere
și se vor lupta singuri cu agresorul.

5
 Copiii care sunt hărțuiți suferă atât pe plan emoțional, cât și social, pentru că le este greu
să își facă prieteni, astfel că vor avea o stimă de sine scăzută: vor începe să creadă că ceea ce se
spune despre ei este adevărat. Victimele bullying-ului pot experimenta mai multe emoții: tristețe,
mâhnire, frustrare, singurătate și izolare. Mai mult, și părinții victimelor pot experimenta un
sentiment de eșec cu privire la creșterea și îngrijirea copilului lor și pot fi copleșiți de întreaga
situație. De aceea, creșterea nivelului de conștientizare în rândul populaţiei, a consecinţelor
negative pe care comportamentele de bullying le au asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului,
indiferent de poziționarea acestuia în raport cu fenomenul analizat (victimă, agresor, martor) este
deosebit de importantă.
Este necesară dezvoltarea de programe specifice adresate copiilor cu risc din perspectiva
apariției comportamentelor de bullying, respectiv copiii victime ale abuzului și violenţei în
familie și școală, includerea în regulamentul școlar a aspectelor fundamentale pentru
identificarea, recunoașterea și intervenția precoce în situații în care sunt semnalate
comportamente de bullying și afișarea publică a acestora, creșterea nivelului de conștientizare cu
privire la riscurile bullying-ului pentru protecția și sănătatea copiilor, în rândul tuturor actorilor
implicați în actul educațional: cadre didactice, personal administrativ, părinți, elevi, elaborarea
de proceduri clare pentru gestionarea corectă a situațiilor de bullying, dezvoltarea și
implementarea de activități, cu personal resursă alocat, în arii mai puțin supravegheate din
spațiul școlii, altele decât sala de clasă (ex. toalete, terenuri de sport, curtea școlii, culoare cu
colțuri etc.), cunoscute ca prezentând risc crescut pentru apariția comportamentelor de bullying,
implicarea elevilor în elaborarea de strategii și soluții pentru eliminarea comportamentelor de
bullying, în acord cu nevoile specifice, locale, ale fiecărei școli.