Copiii, intre educatie si violenta din scoli

Introducere:

1. Justificarea cercetarii:

Violenta umana este una dintre principalele preocupari ale cercetatorilor datorita
evolutiei ingrijoratoare a criminalitatii, a diversificarii tipurilor si modurilor de
manifestare a acestui fenomen, fapt pentru care se incearca tot mai mult ca aceasta
problema sa fie discutata de catre profesionisti, si mai mult decat atat sa se si dezvolte
strategii reale de prevenire si combaterea a violentei. Radacinile violentei putem sa le
cautam in cele mai vechi timpuri, aceasta fiind, probabil, dintotdeauna o parte a istoriei
umane. Vechiul Testament incepe cu un fratricid, cand Cain, suparat ca jertfa nu i-a fost
acceptata de Dumnezeu, il omoara pe fratele sau, Abel. Tot aici sta consemnata cunoscuta
lege a Talionului, „Dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior”. Noul
Testament se incheie cu chinuirea si uciderea lui Hristos, iar exemplele din toate epocile
istorice pot continua.

Cand ne gandim la scoala, ne vine in minte un cadru de siguranta, in care copiii si

tinerii vin sa primeasca o educatie care sa ii ajute pe viitor si sa isi dezvolte abilitatile si
competentele necesare pentru un loc de munca, dar si in viata de familie, iar cadrele
didactice, oamenii care, poate ar trebui sa fie cei mai respectati datorita faptului ca, cu
ajutorul lor ajungem „oameni mari” in viata, nu ar trebui sa aiba comportamente
neadecvate, indiferent de cauza acestora. Cu toate acestea, scoala nu mai reprezinta un
loc sigur, unde mergem sa primim o educatie, ci reprezinta un loc unde se formeaza gasti,
unde elevii manifesta comportamente violente, unde se injura, se tachineaza, se
imbrancesc si, din pacate, se lovesc si se bat. In mass-media auzim sau vedem cazuri de
violente in scoli, de la cele mai simple, amenintari, injuraturi, tachinari, pana la cele mai
grave, lovituri, batai, omoruri si agresiuni sexuale. Insa, putem sa ne intrebam, din ce
cauza aceste conduite violente au crescut, atat in frecventa, cat si in gravitate? Din cauza
elevilor? Din cauza profesorilor? A cui este vina? Facand apel la simtul comun, acesta
„ne spune” ca exista mai multi factori care influenteaza aceste comportamente: oamenii
obisnuiti ar afirma ca, pentru comportamentul neadecvat al copiilor este de vina familia,
pentru ca nu i-a dat copilului „cei sapte ani de acasa”, sau prietenii, invatandu-l pe acesta
sa nu-si asculte parintii, sa faca ce vrea, sa fumeze, sa se bata si multe altele, televizorul
si internetul, care ofera o gama larga de filme, emisiuni, stiri cu caracter violent, altii
spun ca si scoala este de vina pentru violentele copiilor, profesorii, la randul lor, folosind
aceste comportamente.

Aceasta cercetare raspunde, intr-o mica masura, necesitatii cunoasterii

dimensiunilor, formelor de manifestare si cauzelor fenomenului de violenta din scoli,
tocmai de aceea persoanele specializate, existente la nivel regional si national, ar trebui sa
elaboreze strategii eficiente de prevenire si ameliorare a fenomenului.

2. Cuprinsul lucrarii:

Avand in vedere evolutia ingrijoratoare a violentei, cercetarile asupra acestui

fenomen social, care nu afecteaza numai actorii direct implicati, ci si societatea in sine,
au inceput sa isi faca aparitia. Astfel, au existat filosofi, psihologi si sociologi, care au
abordat acest subiect, dezvoltand teorii privind cauzele violentei, forme de manifestare,
factori de risc, etc.

Aceasta lucrare, ca orice cercetare sociologica, cuprinde o parte teoretica si una

practica. In partea teoretica, am adunat definitiile dezvoltate de diferiti cercetatori asupra
deviantei, violentei si, in mod particular, asupra violentei din scoli, tipurile de actori care
iau parte la aceste actiuni, teorii biologice, psihologice si sociologice despre cauze si
factori de risc. Teoriile esentiale, care trateaza cauzele violentei, sunt abordate din trei
perspective, astfel: viziunea biologica a lui Cesare Lombroso, care a dezvoltat teoria
„criminalului innascut” si a lui Willian Sheldon, cu teoria constitutionalitatii, viziunea
psihologica a lui Freud, care afirma ca structura psihica a unui individ influenteaza in
mod decisiv comportamentul agresiv, a lui August Aichorn, care a incercat sa stabileasca
o legatura intre comportamentele violente si excesul afectiunii parentale. Aceste teorii au
primit foarte multe critici din partea cercetatorilor, afirmandu-se ca viata sociala nu se
poate reduce doar la dimensiunea biologica sau doar la dimensiunea psihologica. Astfel,
pentru estomparea acestor deficiente, Albert Bandura a combinat viziunea biologica si
psihologica, cu cea sociologica, in teoria „invatarii sociale”, afirmand ca, individul, chiar
daca prezinta caracteristici fiziologice care il predispun la violenta, se va manifesta
violent datorita proceselor de invatare si imitare a comportamentelor agresive. Pentru
intarirea argumentelor in favoarea perspectivei psiho-sociologice, am apelat si la teoria
„rezistentei la frustrare” a lui W.C. Reckless, care afirma ca frustrarile unui individ il fac
pe acesta sa se manifeste violent. Perspectiva sociologica se afirma o data cu teoria
anomiei a lui Émile Durkheim, care considera ca acest fenomen social nu este o problema
a individului, ci a societatii, care nu mai este capabila sa isi exercite autoritatea asupra
indivizilor, iar acestia nu mai fac distinctia intre acte legitime si nelegitime. Viziunea lui
Durkheim este completata de Robert K. Merton, acesta introducand in schema structurii
sociale, doua elemente esentiale, scopurile si mijloacele indivizilor, si de Talcott Parsons
si T. Hirschi, care considera ca intarirea controlului social ar putea sa previna si sa
combata aceste comportamente deviante. Teoria sociologica a „asocierilor diferentiate”,
dezvoltata de E.A. Sutherland si teoria „subculturilor delincvente” a lui A. Cohen, M.
Gordon, M. Yinger, vin in intarirea ideii de invatare si imitare a comportamentelor
violente de la familie si grupuri de prieteni. Tot intr-o viziune macrosociala, teoria
„dezorganizarii sociale”, reprezentata de C.R. Shaw si H.D. McKay, face apel la
procesele de schimbare si dezvoltare a societatilor ca fiind cauza deviantei. Bineinteles, si
stigmatizarea a fost luata in considerare ca fiind cauza violentei, prin teoria „etichetarii
sociale”, reprezentata de interactionistii simbolici, H. Becker, K. Erikson, M. Wolfgang.

Pentru completarea partii teoretice a lucrarii, am identificat, din diferite cercetari

anterioare, cateva din cauzele fenomenului (factori individuali, de mediu sau familiali,
scoala), tipurile de violenta din scoli (in functie de actorii care iau parte la aceste
fenomene, putem distinge violenta intre elevi, a elevilor orientata catre profesori si a
profesorilor catre elevi) si formele de manifestare (violenta verbala, psihica si fizica). De
asemenea, pentru a putea observa implicarea autoritatilor in elaborarea strategiilor de
prevenire si combatere a violentei, am identificat legile pentru protectia si promovarea
drepturilor copiilor, dar si sistemul de sanctiuni adoptat pentru minorii delincventi.
 In partea a doua a lucrarii, ce cuprinde cercetarea empirica, am elaborat
metodologia pentru cercetarea din scoli, la care a luat parte un esantion de 108 elevi a
doua scoli, in care au fost cuprinse clasele a VIII-a - a XII-a. Cercetarea a constat in
aplicarea de chestionare elevilor, care abordau mai multe dimensiuni ale fenomenului de
violenta din scoli. Obiectivele cercetarii au vizat analiza diverselor forme de violenta si
gravitatea acestora, identificarea cauzelor violentei din scoli si evidentierea atitudinilor
formate ale elevilor despre acest fenomen. In ceea ce priveste ipotezele cercetarii, s-a
plecat de la presupozitia „platii cu aceeasi moneda”, asadar, daca elevii folosesc diferite
forme de violenta care vizeaza profesorii, acestia, la randul lor, vor avea comportamente
neadecvate la adresa elevilor. De asemenea, am considerat ca, violentele au anumite
efecte asupra psihicului si comportamentului elevilor, astfel, cu cat frecventa acestor acte
violente este mai mare in scoala, cu atat mai mult exista probabilitatea ca elevii sa
dezvolte temeri ca pot fi victime ale acestora. Pentru analiza frecventelor variabilelor care
vizeaza gravitatea formelor de violenta din scoli, dar si pentru testarea ipotezelor, am
folosit analiza SPSS a datelor.

Capitolul I

Definirea conceptelor:

Devianta, ca atare, este o notiune relativa, neputand fi evaluata decat prin

intermediul simbolurilor culturale si a reglementarilor normative existente intr-o anumita
societate, dintr-o anumita perioada istorica. Orice societate justifica actiunile membrilor
sai raportandu-se la criteriile de normalitate.

Normele juridice si morale au o serie de trasaturi comune: ambele sunt adresate

conduitei indivizilor, ambele se intemeiaza pe ideea de obligatiune a individului si pe
ideea de justitie in societate. Orice reglementare normativa are in vedere atat actele
exterioare ale individului, cat si cele interioare, realizandu-se impunerea, permiterea sau
interzicerea comiterii anumitor actiuni si conduite de catre societate, dar si o constrangere
morala cu caracter imperativ. Rolul normelor sociale consta in asigurarea solidaritatii
sociale si a dizerabilitatii comportamentelor, astfel, faptele sociale sunt „acelea care sunt
asa cum trebuie sa fie” (Banciu, 2000, p. 97), iar faptele patologice sunt acelea care „ar
trebui sa fie altfel decat sunt”. (Ibidem)

Facand referire la normele si controlul social, sociologul Sorin Radulescu

defineste devianta ca fiind „o diversitate eterogena de conduite, acte sau actiuni, care
reprezinta violari sau transgresiuni ale normelor scrise sau nescrise, implicite sau
explicite, stari care nu sunt conforme asteptarilor, valorilor si regulilor colectivitatii, [],
tot ceea ce contrazice imaginea publica asupra a ceea ce semnifica sau ar trebui sa
semnifice „normalul” si „dezirabilul””. (Radulescu, 1999, p. 5)

Indivizii devianti si fenomenele de devianta implica mai multe criterii de definire,

printre care cele mai importante sunt caracterul voluntar sau involuntar al deviantei si
caracterul motivat sau nemotivat al faptei, in functie de care dezvoltam mai multe
tipologii de devianti (Ibidem, p. 7-9):

1.      Aberantii sunt acei indivizi care sunt constienti de legitimitatea si validitatea
normelor sociale, dar pentru castigul unor beneficii personale, dezvolta, de cele mai
multe ori, norme proprii de comportament. In aceasta categorie sunt incluse conduitele
infractionale (furtul, jaful, omorul, violul, etc.), actele de coruptie, sexualitatea
extraconjugala, consumul de droguri, conduitele imorale, etc.

2.      Nonconformistii, fata de aberanti, nu urmaresc anumite beneficii, ci doresc sa

atraga atentia asupra lor, asupra faptului ca normele existente nu sunt adecvate si trebuie
schimbate. Subculturile sau contraculturile juvenile si miscarile de protest impotriva unor
discriminari sunt exemple reprezentative pentru aceste grupuri noncomformiste.

3.      Aberantii noncomformisti prezinta caracteristici ale ambelor grupuri, fiind

condusi de un idealism rigid care pune in discutie ordinea sociala existenta si care isi
asuma responsabilitatea faptelor savarsite (teroristii care recurg la atentate sau plaseaza
bombe in locuri publice, sectantii religiosi).

4.      Excentricii se aseamana cu noncomformistii, dar, spre deosebire de acestia, de

foarte putine ori recurg la activitati practice pentru a schimba ordinea sociala, acceptand
majoritatea normelor sociale, cu anumite exceptii (indivizii bizari, artistii, poetii,
cantaretii rock, punk, vagabonzii).

5.      Deviantii acceptati social sunt acei indivizi care nu sunt sanctionati social pentru
incalcarea normelor sociale, deoarece nu intotdeauna regulile oficiale reflecta nevoile sau
sentimentele membrilor societatii. Ca exemplu, putem spune ca, in cadrul unei institutii
excesiv birocratizate, scopurile institutiei nu pot fi indeplinite decat incalcand anumite
reguli, fapt acceptat de majoritatea membrilor.

6.      Deviantii involuntari sunt caracterizati de faptul ca nu se pot conforma regulilor

sociale datorita unor incapacitati fizice sau mentale. Bolnavii psihici, persoanele cu
handicap fizic sau mental, minorii sunt exemple de indivizi care, daca comit un delict, nu
sunt sanctionati deoarece se considera ca, conditia lor fizica sau mentala nu le permite
conformarea la aceste norme.

Conform regulilor de la Beijing ale Organizatiei Natiunilor Unite, in ceea ce

priveste fenomenul de delincventa si actorii acestuia, conceptele folosite sunt definite
astfel:

„a) un minor este un copil sau un tanar care, in raport cu sistemul juridic
considerat, poata sa raspunda pentru un delict conform unor modalitati diferite de cele
care sunt aplicate in cazul unui adult;

b) un delict desemneaza un intreg comportament (act sau omitere) ce poate fi

pedepsit de lege in virtutea unui sistem juridic considerat;

c) un delicvent juvenil este un copil sau un tanar, acuzat sau declarat vinovat de a
fi comis un delict”. (Institutul de Reforme Penale)

Conform definitiei sociologice a lui Albert Ogien, „un act este delincvent atunci
cand face obiectul unei sanctiuni, fie ea formala sau difuza [], un criminal inceteaza sa
mai fie astfel atunci cand este sanctionat, pentru ca isi regaseste, in momentul in care
sentinta a fost pronuntata, locul in colectivitatea ale carei reguli le-a incalcat”.(Ogien,
2002, p. 31) Totusi, in anumite circumstante, se poate observa ca ceea ce ar trebui sa
rezulte in urma aplicarii unei sanctiuni nu se intampla, delincventul, in loc sa isi corecteze
comportamentul, persista in greseli.

Eric Debardieux, referindu-se la fenomenul de violenta, considera ca acesta

reprezinta „un comportament activ, spontan sau voluntar, care il ameninta sau il
prejudiciaza pe celalalt, ii provoaca daune si suferinte morale”. (Ferréol si Neculau, 2003,
p. 95)

Fenomenul de violenta a fost inclus ca facand parte din violenta cotidiana,

Organizatia Mondiala a Sanatatii optand sa o defineasca ca fiind „amenintarea sau
folosirea intentionata a fortei fizice sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia
sau contra unui grup sau unei comunitati care antreneaza sau risca puternic sa antreneze
un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privatiuni”.
(ISE, Unicef, 2005, p. 14)

Nu exista o definitie fixa a conceptului de violenta in scoli, dar putem spune ca

este o forma particulara de violenta si, pe langa unele caracteristici comune, trebuie luate
in considerare si alte concepte, cum ar fi scoala si varsta. Ca actori ai acestui fenomen,
includem doar copiii care urmeaza un tip de educatie, nu toate persoanele care au ajuns la
varsta scolarizarii. De asemenea, se poate numi violenta in scoli doar acel tip de violenta
care se petrece pe teritoriul institutiei de invatamant sau, cel mult, in vecinatatea acesteia
si fapta este savarsita de o persoana cu statut de elev.

Diferite studii (Ibidem, p. 19) au denumit violenta in scoli ca un caz particular de

violenta in institutii, aceasta manifestandu-se sub diferite forme: pedeapsa fizica,
restrictie fizica, constrangere, orice forma de izolare, obligatia de a purta vestimentatie
distinctiva, restrictii alimentare, restrictii de a avea contact cu familia sau prietenii,
abuzul verbal si sarcasmul.

Violenta juvenila exista de multa vreme, „istoria educatiei este si o istorie a

violentelor fizice la care au fost supusi copiii, a judecatilor negative despre ei, precum si,
a actelor de revolta si de contestare.” (Ferréol si Neculau, 2003, p. 95)
Capitolul II

Teorii comprehensive ale comportamentului deviant

Fenomenul de violenta, si implicit cel de violenta in scoli, este generat de mai

multe cauze si factori de influenta, ale caror efecte se cumuleaza si actioneaza reciproc la
aparitia acestor fenomene, de la cele mai simple pana la cele mai grave forme de
comportament deviant. Pentru identificarea acestor cauze, trebuie analizate atat
caracteristicile specifice persoanelor violente identificate ca fiind factori de risc in
aparitia comportamentului violent, dar si teoriile biologice, sociologice si psihologice
privind cauzele violentei. Analizata din mai multe perspective, etiologia violentei
angajeaza numeroase teze, teorii, opinii, toate gravitand in jurul intrebarilor
fundamentale: „Ce anume ii determina pe indivizi sa comita acte delincvente?” si
„Cum pot fi prevenite asemenea acte?”.

Psihologul John Monahan, ca si majoritatea cercetatorilor, propune 3 categorii de

cauze ale aparitiei violentei: cauze biologice (hormonii, precum testosteronul, serotonina,
anorma litati ale sangelui, cum ar fi hipoglicemia, factori genetici, probleme
neurobiologice, dar si cauze care nu se transmit ereditar, cum sunt leziunile cerebrale,
nutritia inadecvata, consumul de droguri, alcool, factori de mediu, etc.), cauze
sociologice (conditiile socio-economice, factorii privind comunitatea si structura acesteia,
de exemplu, statistic, este dovedit faptul ca, cu cat o comunitate este mai mica, cu atat
rata criminalitatii este mai scazuta), cauze psihologice (afectiuni psihice asociate, de
obicei, cu un nivel redus de dezvoltare intelectuala, efectele, la nivel psihic, ale
conditiilor din mediul familial). (John Monahan)

Explicatii biologice:

Ca reprezentant al modelului biologic in explicatia violentei, Cesare Lombroso a

elaborat teoria „criminalului innascut” (Radulescu, 1999, p. 48-49), prin care promova
ideea tendintei innascute spre crima a unor indivizi, acestia fiind caracterizati de anumite
semne fizice, adica anomalii sau deficiente anatomo-fiziologice, cum ar fi: asimetrie
craniana sau faciala, frunte turtita, maxilare proeminente, nas plat, urechi mari, etc. Desi,
Lombroso, in calitate de medic, si-a bazat teoria pe cercetarile facute asupra craniilor
detinutilor unei inchisori, cercetarile ulterioare, prin care s-au comparat mii de criminali
cu oameni, considerati normali, nu au putut evidentia diferentele biologice enuntate de
acesta.

William Sheldon a dezvoltat teoria constitutionalitatii (Ibidem, p. 50-51 ),

bazata pe cercetarile asupra unor delincventi juvenili, evidentiind 3 tipuri de corp:
mezomorf (predominanta musculaturii, trasaturi atletice), endomorf (tendinte de grasime
in anumite parti ale corpului, membre scurte) si ectomorf (corp inalt, zvelt, fragil si
delicat). Sheldon, datorita unui sistem propriu de masurare, a pus in evidenta asocierea
intre tendinta spre agresiune, violenta si delincventa si indivizii caracterizati predominant
de trasaturi mezomorfice si endomorfice. Teoria a fost intarita de cercetarile sotilor
Glueck, care sustin ca acest tip somatic predispune la anumite trasaturi de personalitate,
cum sunt lipsa de sensibilitate in relatiile cu ceilalti si tendinta de a raspunde agresiv la
frustrare. Progresele geneticii au dezvoltat o alta teorie, bazata pe investigatiile facute
asupra structurii cromozomiale, prin care s-a constatat ca mutatiile cromozomiale, cum
sunt structurile care au 3 cromozomi, in loc de 2, pot fi identificate la indivizii din
inchisori sau institutii psihiatrice. Caracteristicile acestor indivizi sunt reprezentate de
„agresivitate mai mare, tendinte spre homosexualitate, un coeficient mai scazut de
inteligenta si tendinta de a comite, aparent fara motivatii, infractiuni.

Criticile aduse acestor teorii biologice consta in faptul ca reduc lumea sociala la
cea biologica, bazandu-se, practic pe cazuri rare sau „anormale” din inchisori sau
institutii psihiatrice, devianta indivizilor „normali” fiind ignorata.

Explicatii psihologice:

O data cu conceptia lui Freud (Chelcea si Ilut, 2003, p. 96) asupra cauzelor
deviantei, capata raspandire modelul explicativ psihiatric, conform caruia structura
psihica a individului (Sinele – naste pulsiuni instinctuale, Supraeul – interzice
exterioarizarea pulsiunilor inconstiente si Eul – sistem constient, care produce si
controleaza comportamentul) sta la baza comportamentelor agresive. Comportamentul
criminal, in special cel violent, este caracterizat de un Supraeu slab, care nu poate
controla tendintele inconstiente ale Sinelui. Ca o intarire a acestei teorii, Freud considera
ca exista doua pulsiuni instinctive innascute, pe care orice individ le poseda in mod
inconstient, Eros-ul („instinctul vietii”) si Thanatos-ul („instinctul mortii”). Acesta din
urma functioneaza ca un instinct de autodistrugere, cu tendinta spre anumite acte deviante
autodistructive (fumatul, consumul de droguri si alcool, sinuciderea).

Un alt reprezentant al psihanalizei, August Aichorn (Radulescu, 1999, p. 53) a

incercat sa stabileasca o legatura intre comportamentele violente si excesul afectiunii
parentale. Datorita tendintei supra-protective a parintilor, copiii dezvolta o personalitate
care nu se poate adapta la mediu, deoarece se axeaza pe cautarea placerii si are ca efect
subdezvoltarea simtului moral.

Initial, teoriile psihologice au adus in discutie ca si cauze ale comportamentului

violent, trasaturi de personalitate, cum ar fi egoismul, frustrarea, agresivitatea, tendintele
obsesive, iar ulterior, au fost invocate elemente explicative cum ar fi incapacitatea de
autocontrol asupra emotiilor, tulburarile de personalitate, egocentrismul, lipsa de
comunicare, lipsa afectivitatii, experientele traumatizante, etc. Pentru evidentierea acestor
trasaturi caracteriale si de personalitate au fost efectuate cercetari bazate pe teste si scale
de evaluare: Testul Rorschach – identificarea motivatiilor anumitor conduite antisociale
si conflictelor intra si interpersonale, Testul Rosenzweig – test de frustrare, Testul Szondi
– evidentiaza tendinte antisociale ale personalitatii, Testul Minnesota – releva trasaturi
care caracterizeaza moralitatea adolescentina si raporturile cu membrii anturajului sau.

Criticile aduse acestui model, se bazeaza pe faptul ca explicatiile fac abstractie de

influentele contextului social, nu pot fi testate empiric si nu pot face diferenta intre
devianti si non – devianti si nu precizeaza daca trasaturile de personalitate identificate
erau prezente inainte ca actul violent sa se produca sau dupa aparitia acestuia, ca rezultat
al procesului de etichetare.
 Pentru a estompa aceste deficiente, s-a propus combinarea factorilor biologici cu
cei psihologici, rezultand teoria „invatarii sociale”, dezvoltata de Albert Bandura
(Chelcea si Ilut, 2003, p. 102), care pleaca de la ideea ca exista caracteristici fiziologice
sau biologice ce predispun individul la devianta, dar acestea se manifesta doar prin
intermediul procesului de invatare si imitare a comportamentului deviant, datorita
socializarii din familie si din grupurile de apartenenta, a modelelor din mass-media, etc.

Explicatii psiho-sociologice:

Modelul psiho-sociologic incearca o combinare a perspectivei psihologice cu cea

sociologica, rezultand teoria „rezistentei la frustrare”, dezvoltata de W.C. Reckless,
care presupune existenta unei „structuri sociale externe si a unei structuri psihice interne
care actioneaza ca mecanisme de protectie in calea frustrarii si agresivitatii tanarului”.
(Radulescu, 1999, p. 104) Structura externa se leaga de activitatile prin care individul este
socializat si de persoanele care participa la aceasta socializare (familie, prieteni,
comunitate) si permite individului sa dobandeasca mijloacele legitime de realizare a
scopurilor, sentimentul de apartenenta la un grup, dezvoltarea unui statut. Pe de alta
parte, structura psihica interna asigura individului constiinta identitatii de sine si a
imaginii de sine in relatiile cu ceilalti, toleranta la frustrare si orientarea spre scopuri
dezirabile. Spre deosebire de teoriile psihologice, aceasta teorie nu se bazeaza pe
corelatiile directe dintre frustrare si agresivitate, ca si cauze principale in explicatia
aparitiei actului violent, afirmand faptul ca frustrarea nu determina intotdeauna
agresivitate.

Alti cercetatori vin in intarirea modelului psiho-sociologic, afirmand ca starea de

frustrare poate aparea atunci cand individul se confrunta cu obstacole, care il impiedica sa
isi realizeze interesele si scopurile personale, acesta fiind predispus a desfasura activitati
deviante, prin mijloace ilicite si ilegale. Capacitatea unui individ de „a surmonta o
situatie de frustrare fara a face apel la mijloace de raspuns inadecvate a fost definita
„toleranta la frustrare”” (Ibidem, p. 105) si actioneaza ca un inhibator asupra tendintei de
a folosi mijloace ilicite si ilegale in realizarea scopurilor.
 Cand se aduce in discutie starea de frustrare, implicit se poate vorbi si despre
stransa legatura cu instinctul de agresivitate. Ipoteza frustrare - agresivitate a fost
enuntata prima data de catre John L. Dollard in lucrarea Caste and class in a southern
town (1937), prin care definea agresivitatea ca fiind o „stare afectiva negativa, provocata
de privarea individului de bunurile sau drepturile cuvenite, precum si de aparitia
neasteptata a unor obstacole reale sau imaginare in calea atingerii scopurilor, aspiratiilor
sau dorintelor”. (Chelcea si Ilut, 2003, p. 98) Aceasta stare psihica s-a considerat a
determina, in mod direct, aparitia comportamentului agresiv. O contributie interesanta la
aceasta teorie o are Leonard Berkowitz, care considera ca starea de frustrare determina
agresivitatea, dar in mod indirect, de aceea trebuie luata in considerare si o alta serie de
variabile, cum ar fi atribuirile, invatarile anterioare si mijloacele instrumentale. (Ibidem,
p. 99)

Explicatii sociologice:

Teoria controlului social:

Teoria controlului social a fost enuntata de T. Hirschi (Ibidem, p. 120), care

concepea conformitatea, realizata prin socializare, ca fiind legatura care se stabileste intre
individ si societate, relatie caracterizata de 4 elemente de baza:

1.      Atasamentul include relatiile afective care se stabilesc intre tineri si o serie de
persoane semnificative pentru ei. Aceste comportamente izvorasc din socializarea
primara, din cadrul familiei, unde copiii invata de la parinti sa asimileze comportamente
acceptabile social.

2.      Angajamentul apare atunci cand tinerii aspira la continuarea si desavarsirea

pregatirii scolare si dobandirea unui status socio-profesional ridicat. Indivizii care se
plaseaza in afara acestui comportament conventional, tind sa se angajeze in conduite
predispuse spre devianta.

3.      Implicarea (comportarea) priveste participarea indivizilor la activitati

conventionale ce conduc la succese valorizate social si achizitionarea statusului social.
 4.      Convingerea (credinta) reprezinta acceptarea validitatii sistemului de valori
sociale. Cu cat indivizii se simt mai putin constransi de norme si reguli, cu atat ei sunt
mai predispusi spre dezvoltarea unor comportamente delincvente.

In concluzie, cu cat sunt mai puternice aceste elemente, cu atat mai putin sunt
probabile comportamente delincvente. Cu toate acestea, criticile asupra teoriei exista: nu
se ia in considerare modul in care cele 4 elemente pot actiona simultan, afectand
probabilitatea de aparitie a comportamentului delincvent, nu exista o analiza empirica a
relatiilor dintre aceste elemente ale socializarii, cercetarile fiind doar ipotetice si trebuie
sa se ia in considerare si gradul cu care fiecare element contribuie la aparitia conduitelor
deviante.

Teoria „dezorganizarii sociale”:

Teoria „dezorganizarii sociale” a Scolii de la Chicago incearca sa evidentieze

influenta proceselor de schimbare si dezvoltare si efectele secundare ale acestora asupra
fenomenului de delincventa. Reprezentantii acestei teorii, C.R. Shaw si H.D. McKay, au
scos in evidenta faptul ca ariile si zonele caracterizate prin deteriorare fizica, declin de
populatie, dezintegrare culturala, ceea ce suprima manifestarea controlului social,
genereaza fenomene de „dezorganizare sociala”, marginalitate si devianta. Factorul
determinant in modelul cauzal al delincventei il reprezinta „scaderea functiilor de
socializare si control exercitate de comunitate, destabilizarea structurii sociale si a
coeziunii grupurilor, datorita eterogenitatii populatiei i varietatii normelor de conduita.”
(Ibidem, p. 112)

Teoria „subculturilor delincvente”:

Teoria „subculturilor delincvente” si „a grupurilor de la marginea strazii”,

sustinuta de A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger, considera ca subculturile („subdiviziuni
ale modelelor culturale la care participa o parte din grupurile sociale”) apar ca o reactie
de protest fata de normele si valorile existente in societate. (Ibidem, p. 114) Astfel,
fiecare subcultura are norme si valori proprii, diferite de cele ale societatii, uneori fiind
chiar in contradictie cu acestea (normele si valorile contraculturilor). Atunci cand
indivizii unei subculturi folosesc modalitati ilicite si ilegale pentru realizarea scopurilor
se poate spune ca acestea constituie „subculturi delincvente”. Membrii acestor subculturi,
prin socializare, invata si transmit diferite procedee si tehnici delincvente. Mecanismul
formarii si structurarii acestor grupuri consta in asocierea cu colegii de scoala, de strada,
de cartier sau de oras.

Teoria „etichetarii sociale”:

Teoria „etichetarii sociale”, avandu-i ca cercetatori pe reprezentantii

etnometodologiei si interactionismului simbolic, H. Becker, K. Erikson, M. Wolfgang, E.
Goffman, concep delicventa ca o insusire conferita anumitor comportamente, de catre
indivizii sau grupurile care detin puterea si evalueaza conduita ca fiind devianta.
(Ibidem, p. 118) Sub acest aspect, delincventa nu mai reprezinta o trasatura a individului
sau a faptei savarsite, ci o consecinta a aplicarii unei „etichete” de catre societate. De cele
mai multe ori, cei care detin puterea sunt persoanele din clasele sociale privilegiate, care
au tendinta de a „eticheta” ca fiind deviante actele nonconformiste ale indivizilor care
provin din clasele de jos sau mijlocii ale societatii. Alteori, „etichetarea” se face tinerilor
cu antecedente, care se vor comporta in conformitate cu aceasta definire si care fiind tot
mai marginalizati vor fi din ce in ce mai greu de recuperat.

Capitolul III

Tipuri si forme de manifestare ale violentei in scoala

Violenta in scoli se manifesta sub diferite forme si implica mai multi actori, astfel
exista violenta intre elevi, violenta elevilor asupra profesorilor si violenta
profesorilor asupra elevilor.

O data cu democratizarea sistemelor economice, politice si sociale ale Romaniei,

si scoala a suferit schimbari radicale, cum ar fi: accesul larg la mijloace de informare,
introducerea participarii parintilor, autoritatilor, societatii civile la decizii educationale.
Totusi, tensiunile sociale ale perioadelor de schimbare sociala au adus transformari,
uneori negative, cum este raspandirea tot mai mare a fenomenului de violenta.
 Ironiile, tachinarile si chiar violentele intre elevi au existat dintotdeauna, insa
situatiile conflictuale dintre profesori si elevi, formele de violenta grava, cum sunt
crimele, violurile, folosirea armelor de foc, au fost facute cunoscute publicului larg doar
de catva timp, autoritatea profesorului si siguranta individului fiind, in mod traditional, de
necontestat. Prin cercetarea realizata de Organizatia UNICEF (ISE, Unicef, 2005), s-au
identificat mai multe tipuri de violenta manifestata in scoala:

1. Violenta intre elevi:

Situatiile violente dintre elevi se refera, in special, la formele mai putin grave de
agresivitate, considerate ca atitudini si comportamente prezente si tolerate in orice scoala,
fiind specifice varstei adolescentei. Totusi, din ce in ce mai multe acte violente nu mai
raman la stadiul de violente „usoare”, ci pot degenera in furturi, crime, batai, violuri, etc.

In scoli au fost identificate doua tipuri de violenta, respondentii facand apel,

pentru justificare faptei, mai des la violentele obiective, care se refera la agresivitatea
manifesta (fizica, verbala) si mai putin la violentele subiective, care sunt violente mai
subtile, de atitudine (legate de valori, tipuri de relatii, cultura) si care afecteaza climatul
social, cum ar fi discriminarea, dispretul, umilirea, sfidarea, lipsa de politete.

Raportul Unicef (Ibidem, p. 69) considera ca cele mai frecvente violente dintre
elevi tin de violenta verbala, manifestata prin certuri, conflicte, injurii, pana la jigniri cu
referire la trasaturile fizice sau psihice, jigniri legate de situatia socio-economica sau
jigniri legate de apartenenta etnica (cele mai frecvente sunt legate de etnia roma) sau
religioasa a colegilor. Jignirile intre elevi sunt exprimate direct, prin cuvinte dure legate
de individul in cauza, precum „sarantocule”, „handicapatule”, „tiganule”, „negroteiule”,
etc., sau legate de parinti si profesiile acestora. Aceste violente intra sub incidenta
violentelor tolerate in mediul scolar si poate ca, datorita faptului ca putine cadre didactice
aduc in discutie prevenirea si combaterea acestor „obisnuinte”, copiii nu-si corecteaza
comportamentele deviante.

Un alt comportament neadecvat al elevilor este transpus in violenta fizica, bataia

fiind considerata cea mai grava forma de violenta, care contravine regulamentelor scolare
si drepturilor copilului. In aceste situatii intervine si o alta problema, aceste acte nefiind
in totalitate descoperite, deoarece elevii-victime dezvolta sentimente precum frica de
consecinte in cazul reclamarii agresorului, insecuritatea in mediul scolar, aceste
comportamente violente fiind prezente mai des la elevii din clasele mai mari.

Cercetarea in cauza (Ibidem, p. 72-74) a scos la iveala raspunsul la mai multe

intrebari, stabilindu-se momentele si locurile in care apar aceste violente intre elevi, dar si
actorii care iau parte la acestea (elevii-agresori si elevii-victime). Astfel, concluziile au
fost urmatoarele:

a. Violenta fetelor vs. violenta baietilor:

S-a apreciat ca baietii sunt mai violenti decat fetele, baietii fiind asociati cu
caracteristici precum obraznicia, indisciplina, agresivitatea, manifestate prin violenta
fizica si vulgaritate in limbaj, iar fetelor le-au fost atribuite formele obisnuite, tolerante
ale violentei verbale. Diferentele de gen sunt explicate si prin motivatiile acestor
comportamente, astfel, se considera ca baietii intra in conflicte pentru a-si afirma
masculinitatea si pentru asigurarea unui status in cadrul unui grup, iar fetele se manifesta
violent pentru situatii afective, pentru concurenta (o nota, un baiat, etc.).

b.      Violentele intre elevii din aceeasi clasa scolara vs. violentele intre elevii din
clase scolare diferite:

Cele mai frecvente situatii in care se manifesta violente sunt prezente la elevii din
aceeasi clasa, explicatia bazandu-se pe faptul ca personalitatea si caracteristicile comune,
interactiunea dintre acesti elevi este mai puternica decat intre elevii din clase diferite, sunt
implicati in activitati scolare comune si aceleasi cercuri de prieteni si implicit
probabilitatea ca divergentele intre acestia sa apara este mai mare. Totusi, situatiile
violente se manifesta si intre elevii din clase diferite, premisele aparitiei acestora fiind
legate de climatele de concurenta intre clase si de lipsa de comunicare dintre acestea.

c. Cadrele de manifestare a violentelor intre elevi:

 La fel cum formele de violenta se manifesta diferit, si contextele care permit
propagarea acestora nu sunt aceleasi. Recreatiile scolare constituie un timp si un spatiu
in care elevii nu se afla sub stricta supraveghere a profesorilor si permit manifestarea
diferitelor atitudini si comportamente deviante. Violenta intre elevi poate aparea si in
timpul orelor de curs, desi declaratiile profesorilor si elevilor difera (Ibidem, p. 73),
cercetatorii apreciind ca declaratiile directorilor scolilor nu au aratat situatia reala, fie
pentru ca nu cunosc dimensiunea fenomenului (nu stiu ce se intampla in fiecare clasa si la
fiecare ora de curs), fie pentru ca orice violenta manifestata in timpul activitatilor scolare
contravine regulamentelor scolare, iar recunoasterea acestor fapte ar aduce prejudicii
materiale si de imagine scolii. Comportamentele violente intre elevi se petrec si dupa
terminarea orelor de curs, in imediata vecinatate a scolii, acestia bazandu-se pe faptul ca,
o data cu terminarea programului scolar nu mai pot sa fie sanctionati pentru faptele
comise.

2. Violenta elevilor fata de profesori:

Formele de violenta ale elevilor fata de profesori sunt variate, de la

comportamente care nu sunt in concordanta cu regulamentele scolare si cu statutul de
elev, la forme mai grave manifestate in acte de violenta fizica sau care intra sub incidenta
penalului. Cele mai frecvente cazuri se gasesc in licee, explicatia plecand de la premisa
ca in randul acestor medii scolare, caracteristicile varstei adolescentine, specificul
climatului scolar au o pondere mai mare in explicarea cauzelor comportamentelor
violente.

Din cercetarile realizate, au fost alcatuite mai multe categorii care cuprind diferite
forme de manifestare a violentei elevilor asupra cadrelor didactice (Ibidem, p. 77), astfel:

a.       Comportamente neadecvate ale elevilor in raport cu statutul lor, care presupun
lipsa de participare sau implicare la activitatile scolare: absenteismul scolar, fuga de la
ore, actele de indisciplina in timpul orelor de curs, ignorarea voita a mesajelor,
solicitarilor cadrelor didactice.
 b.      Comportamente manifestate prin agresiune verbala si non-verbala de
intensitate medie, fiind considerate ofense aduse statutului si autoritatii cadrului
didactic, elevii refuzand sa indeplineasca sarcinile scolare, avand atitudini ironice fata de
profesori, legate de competentele stiintifice, modalitatile de evaluare, diferite trasaturi de
personalitate, caracteristici fizice, stil de vestimentatie.

c.       Comportamente violente evidente, care presupun agresiune verbala si fizica fata
de profesor (gesturi amenintatoare, agresiunea indirecta asupra bunurilor profesorilor,
adresarea de catre elevi a cuvintelor vulgare sau injurioase, jigniri, etc.).

Desi toate aceste atitudini si comportamente intra in contradictie cu regulamentul

scolar, de cele mai multe ori, profesorii trec cu vederea aceste „scapari” ale elevilor, atata
timp cat nu capata intensitate ridicata.

3. Violenta profesorilor asupra elevilor:

Ca si in cazul violentei elevilor fata de profesori, formele de comportament

deviant al cadrelor didactice in relatie cu elevii sunt diverse, pornind de la situatii care nu
sunt caracteristice unor relatii adecvate dintre profesor si elevi, pana la agresiuni verbale
si fizice. Totusi, acest tip de violenta a fost identificat in mai putine cazuri decat celelalte
violente manifestate in scoli. Cea mai usoara forma a comportamentelor neadecvate ale
profesorilor se refera la agresiunea non-verbala, manifestata prin ignorarea mesajelor
elevilor, neacordarea de atentie acestora, profesorul considerand ca elevul nu este un
partener real de comunicare si reducand orele de curs, pur si simplu, la o simpla activitate
de transmitere de cunostinte, incalcand astfel principiile pedagogice. Exista si situatii in
care agresiunea non-verbala ia forme mai grave, cum ar fi gesturi si priviri amenintatoare,
atitudini discriminatoare si marginalizarea unor elevi, avand implicatii negative asupra
climatului scolar si asupra elevilor (scade stima de sine, reduce motivatia pentru invatare,
produce sentimente de insecuritate).

Formele de comportament neadecvat al profesorilor se refera, de cele mai multe

ori, la agresiuni verbale fata de elevi, cum ar fi atitudinile ironice, tipete, injurii, jigniri,
insulte. Multi dintre respondentii cercetarilor (Ibidem, p. 84) au incercat sa justifice
aceste atitudini ale profesorilor, afirmand ca acestia nu aveau de ales decat sa foloseasca
acelasi comportament ca si al elevilor violenti ca raspuns in fata agresivitatii verbale a
elevilor, avand deci un rol educativ. Pe langa aceste situatii, sunt cazuri in care unii
profesori sunt acuzati ca sunt subiectivi in evaluarea elevilor (tinand cont de tipul de
relatie pe care il are un profesor cu anumiti elevi, lipsa unui criteriu universal de notare),
elevii considerand ca nu sunt notati „dupa merit” si catalogheaza comportamentului ca
fiind unul violent.

Excluderea de la ore reprezinta un alt comportament inadecvat al profesorilor,

acestia recurgand la aceste fapte ca pedeapsa pentru unii elevi care nu si-au indeplinit
anumite sarcini scolare sau elevi care sunt indisciplinati. Pedeapsa fizica a devenit o
modalitate incriminata in orice mediu scolar, de aceea in cercetarile realizate (Ibidem, p.
86) s-au intalnit putine cazuri, acest tip de violenta fiind specific scolii traditionale. Chiar
daca s-au intalnit putine cazuri de acest fel, prezenta acestor manifestari din partea
profesorilor este grava, condamnabila si incalca orice principiu de educatie si drepturile
copilului.

Capitolul IV

Cauzele violentei din scoli

Comportamentul unui actor social este intotdeauna comprehensibil, in consecinta,

pentru a descoperi de ce oamenii au actionat intr-un fel sau altul, se impune identificarea
si explicarea motivelor indivizilor, pe considerentul ca „o valoare nu este valoare pentru
actorul social decat in masura in care ea are sens pentru el, [] decat daca el are motive []
sa o adopte”.(Boudon, 2006, p. 18)

Organizatia BC Teachers’ Federation a realizat mai multe cercetari privind

cauzele violentei in scoli si au ajuns la concluzia ca aceste fenomene sunt generate de:

         conditiile afective din mediul familial (copiii, care apartin unor familii in care se
manifesta acte de violenta, anumite evenimente, de genul divortului sau decesului unui
parinte, climatul psiho-afectiv instabil, sunt mai predispusi a dezvolta comportamente
violente);

         conditiile socio-economice (saracia in care traiesc unii copii impreuna cu

familiile, ii impinge pe acestia sa recurga la acte violente);

         lipsa stimei de sine (indivizii cu o imagine de stima scazuta se implica in acte de
violenta pentru a obtine acceptarea grupului cu care comit aceste delicte);

         violenta prezentata in mass-media (expunerea constanta si indelungata la violenta

propagata de catre media ii desensibilizeaza pe copii, ajungand sa accepte si sa practice
aceste comportamente);

         sistemul legal (cadrul legal permisiv, copiii sub 16 ani, care savarsesc acte
delincvente nefiind sanctionati datorita prezumtiei ca nu detin discernamant moral);

         alienarea (lipsa comunicarii cu familia si comunitatea, lipsa sperantei de reusita

in viata conduc la aderarea la un grup violent, creand copiilor un sentiment de
apartenenta si acceptare);

         rasismul, sexismul, stratificarea sociala, unele politici privind educatia si

sanatatea care mentin sau creeaza inechitate intre grupuri (discriminarea centrata pe
diferentele dintre indivizi sau grupuri este o sursa de tensiune care poate genera violenta).
(BC Teachers’ Federation, John D. Malcolmson, 1994)

Albert Ogien a luat in considerare pentru explicarea cauzelor comportamentului

violent, mai multe caracteristici (Obien, 2002, p. 45):

1.      Factorii individuali sunt reprezentati de caracteristicile biologice, psihologice si

sociale, la nivel individual.

Ideea „naturii rele” ofera omului obisnuit o explicatie comoda asupra acestor
purtari, insa si in investigarile stiintifice, insusirile biologice nu pot fi omise pentru a
intelege complexitatea etiologiei violentei. Conform unor studii in acest domeniu (ISE,
Unicef, 2005, p. 103), copiii care au suferit diferite traume, fie in perioada uterina, fie la
nastere, pot avea particularitati neurologice cu potential ridicat de violenta, clasandu-l in
categoria victimelor genetice.

In categoria factorilor psihologici explicativi ai comportamentului elevilor

violenti, acceasi cercetare (Ibidem) identifica o serie de atribute ale personalitatii precum
impulsivitatea, nivelul scazut de stima de sine, nevoia de dominatie si control, prezenta
agresivitatii in rezolvarea situatiilor conflictuale, lipsa sau insuficienta mecanismelor de
autocontrol, empatie scazuta, preferinta centrata pe violenta, etc. Copilul impulsiv invata
din familie sa reactioneze imediat pentru a obtine ceea ce isi doreste, fara a se gandi la
consecintele actiunilor sale asupra lui insusi si asupra celorlalti. De asemenea, lipsa de
control face ca impulsul agresiv sa duca la trecerea imediata la actul violent. Studiile
(Ibidem) au aratat ca preferinta centrata pe violenta este indusa, mai ales, de vizionarea
filmelor cu scene violenta si crime, jocurile de calculator cu lupte sau razboi,
internalizarea acestor imagini fiind un factor important in explicarea comportamentelor
violente preferate de adolescenti.

Copiii recurg la aceste acte violente din mai multe motive: pentru exprimarea
puterii si castigarea recunoasterii de catre grupul de apartenenta, forta fizica fiind, in
viziunea acestora, singura modalitate de a participa la competitia sociala. Bineinteles,
datorita faptului ca tinerii vizioneaza scene de violenta la televizor, chiar daca nu
presupune participarea directa a individului, acestea induc dorinta de participare „pe viu”
la aceste violente.

2. Factorii de mediu sau familiali:

Studiile realizate (Ibidem, p. 118) au luat in considerare mai multe variabile

definitorii pentru comportamentul violent al copiilor:

a. Climatul afectiv din familie descris de relatiile dintre parinti, atitudinea acestora
fata
de copil si atitudinea copilului fata de familie. Relatiile dintre membrii familiei
masoara coeziunea emotionala dintre acestia, cercetatorii fiind de parere ca nivelul
legaturii emotionale explica declansarea comportamentelor violente la copii. Aceasta
constatare permite aprecierea conforma careia, dezvoltarea copiilor intr-un mediu familial
conflictual, cu neintelegeri sau chiar violente permanente si constante, favorizeaza
preluarea acestor modele de comportamente agresiv prin socializarea primara,
manifestate in alte contexte sociale, precum scoala. Atitudinea parintilor fata de copii
se refera la afectiunea, ingrijirea, supravegherea oferita, explicatiile realizate pentru
etiologia violentei bazandu-se pe teoriile afectivitatii (Ibidem, p. 121), care au evidentiat
importanta acesteia in dezvoltarea normala a copilului. Atitudinea copiilor fata de
parinti este rezultatul comportamentului parintilor, a modului in care acestia reusesc sa
ofere sprijin si afectiune copiilor, sa comunice cu ei, sa impuna o anumita „disciplina
parentala”, fara a fi prea rigizi si autoritari.

b. Tipul de familie (organizata, dezorganizata prin divort / deces,

reorganizata):

Familia organizata a fost considerata de literatura de specialitate o conditie

esentiala pentru relizarea unei socializari primare functionale (Ibidem, p. 125), care sa
permita o buna adaptare scolara si succes social. Totusi, cercetarile recente au pus in
evidenta faptul ca nu conteaza atat structura familiei din care face parte copilul, cat
interactiunile familiale si comportamentul parintilor, pentru dezvoltarea psiho-sociala
normala a acestuia.

c. Conditiile economice ale familiei:

Din cercetari (Ibidem, p. 130) s-a constatat o asociere semnificativa intre

comportamentul violent al copiilor si modul in care acestia apreciaza situatia materiala a
familiei, acestia resimtind sentimente de frustrare care au condus la manifestarea actelor
violente, de la comiterea unor fapte pentru a-si acoperi anumite nevoi imediate (furturi),
la situatii de vandalism, consum de droguri sau alcool, copiii considerand ca aceste
actiuni le permit „evadarea” din realitate.
 3. Mediul scolar, factor de propagare a violentei:

„Diferentele individuale si de personalitate, ca si diferentele in relatiile familiale

si in contactele cu alte institutii si grupuri, au, fara indoiala, o mare influenta asupra
acceptarii sau refuzului de angajare in activitati delincventionale. Dar, daca n-ar exista o
anumita traditie in delincventa si daca tinerii nu ar avea posibilitatea sa o cunoasca, multi
din cei ce devin delincventi [] si-ar gasi satisfactia in alte activitati decat delicventa.”
(Ogien, 2002, p. 50)

Paradoxul pozitiei scolii, ca si cauza a violentei, deriva din faptul ca, aceasta este
institutia de educare a comportamentelor dezirabile, implicit de prevenire si combatere a
delictelor, dar este si o scena de manifestare a comportamentelor actorilor sai, fapt care
poate conduce la un nivel mai scazut sau mai ridicat de tensiune si conflict, devenind
astfel o sursa a violentei.

Conform rezultatelor cercetarilor (ISE, Unicef, 2005, p. 159), cauzele violentei

din mediul scolar trebuie cautate, in primul rand, in lipsa sau deficientele de comunicare
dintre elevi si profesori, elevii dorind ca cei care ii educa sa fie mai deschisi, mai directi
si mai apropiati de probleme lor. De asemenea, climatul competitiv si evaluarea
rezultatelor scolare (luarea in considerare a mediilor pentru absolvirea examenelor
nationale, pentru admiterea la liceu, facultate) sunt un alt motiv pentru care elevii
dezvolta comportamente agresive, deoarece unii dintre elevi percep evaluarea
profesorilor ca fiind subiectiva. Alte motive care pot sta la baza conduitelor violente pot
fi: neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile noilor generatii, atitudini de ignorare si
dispret fata de ceilalti elevi sau profesori, care conduc la diminuarea increderii in sine,
prejudecatile profesorilor si elevilor, abuzuri de masuri disciplinare, sanctiuni sau
pedepse. In cercetarile realizate (Ibidem, p. 141), directorii si profesorii scolilor interogati
au fost de parere ca nu scoala ii provoaca pe elevi sa genereze comportamente
indezirabile, ci mediul din afara, poate chiar familia. Pe de alta parte, parintii elevilor
acuza lipsa de autoritate a profesorilor ca fiind cauza conduitelor violente ale acestora.
Bineinteles, si copiii au un cuvant de spus, acestia, chiar daca nu neaga rolul negativ al
unor grupuri de prieteni sau mediul familial in determinarea comportamentelor violente,
precum ceilalti actori al scolii, semnaleaza mai frecvent situatii (violenta verbala,
sanctiuni considerate nejustificate, pedepse fizice) de natura a genera tensiuni,
nemultumiri sau frustrari, ce pot conduce la manifestarea fenomenelor de violenta.

Desi profesorul trebuie sa fie, prin insusi statutul sau, un model de comportament
pentru elevi, exista comportamente neadecvate ale acestora. Cauzele violentei
profesorilor fata de elevi nu au putut fi pe larg investigate (Ibidem, p. 177), totusi acestea
au fost identificate ca avand legatura, in majoritatea cazurilor, cu provocarile din partea
elevilor. Alte cauze se refera la insuficienta dezvoltare a competentelor cadrelor
didactice, nivelul scazut de motivatie a cadrelor didactice pentru profesia lor, stresul si
oboseala.

Capitolul V

Cadrul metodologic al cercetarii

Aceasta cercetare a fost realizata pentru a putea evidentia si pentru a lua seama de
frecventa si gravitatea fenomenelor de violenta dintr-un loc numit „scoala”, unde
disciplina si masurile educative ar trebui sa fie exemplare, unde elevii ar trebui sa vina
pentru a deprinde si pentru a-si dezvolta aptitudini necesare pentru reusitele in viata, in
ceea ce priveste nu numai locul de munca, dar si viata personala. In fiecare zi, oamenii
obisnuiti observa, analizeaza si evalueaza mediul social in care traiesc, situatiile si
fenomenele care li se intampla si despre care primesc informatii pe diverse canale. Asa
cum spunea si Alfred Schütz, „in practica suntem toti sociologi”. (Chelcea, 2004, p. 29)
Tot acest „corpus de cunostinte fondat pe traditiile impartasite si imbogatite de mii de
observatii si experiente” (Ibidem) constituie simtul comun. Totusi nivelul simtului
comun este limitat de mai multi factori, cum ar fi enculturatia (trasmiterea culturii de la o
generatie la alta este limitata, bogatia vocabularului), socializarea (se desfasoara diferit de
la un grup social la altul, astfel ca interiorizarea aceleiasi culturi poate fi mai mult sau
mai putin realizata), subiectivitatea oamenilor in viata sociala, in functie de scopurile si
interesele lor particulare („viziunea de tunel”, cum preciza Petru Ilut). (Ibidem, p. 32) Cu
toate aceste dezavantaje, putem spune ca simtul comun are si puncte tari, identificate de
Petru Ilut (Ibidem, p. 36), dupa cum urmeaza: este adecvata nivelului „mezo” al
populatiei, care nu necesita aparate speciale pentru a fi cunoscut, in cazul persoanelor cu
multa experienta, aceasta cunoastere se apropie, de cele mai multe ori, de adevar,
utilizeaza metode de cunoastere asemanatoare celor utilizate de specialisti. Necesitatea
investigarii cunoasterii comune a dezvoltat dorinta cercetatorilor de a depasi stadiul
simtului comun, pentru a putea intelege si explica diferite fenomene sau doar aspecte
simple ale vietii sociale, deoarece metodele stiintifice de cunoastere asigura
desubiectivizarea explicatiilor, oferind o imagine asupra realitatii asa cum este ea, si nu
asa cum apare la nivelul simtului comun. De fapt, asa cum preciza si initiatorul
empirismului, Francis Bacon, „prelucrarea rationala a datelor senzoriale conduce la
stiinta adevarata”. (Ibidem p. 39) Asa cum precizeaza cercetatorii (Marginean, 2004, p.
15), cercetarea sociologica are un dublu avantaj, deoarece are in vedere deopotriva
cercetarea teoretica si cercetarea empirica, datorita faptului ca nu toate cunostintele pe
care le avem au rezultat direct din cercetarile de teren, ci si din teoriile constituite pe baza
cercetarilor empirice anterioare. Prin teorie se intelege „o constructie intelectuala prin
care unui anumit numar de legi sunt asociate unui principiu din care ele pot fi deduse in
mod riguros.” (Chelcea, 2004, p. 40)

Astfel, in lucrarea de fata, am cuprins in prima parte, teoriile dezvoltate de diferiti

cercetatori, psihologi si sociologi, iar in cea de-a doua parte am realizat o cercetare de
teren. Avand in vedere atat limitele de timp, dar si cele financiare, sub sfera cercetarii au
fost inglobati elevii si profesorii a doua scoli, de varste si din clase scolare diferite.
Astfel, am vrut sa cunosc opinia acestora despre cauzele fenomenelor de violenta din
scolile acestora, frecventa si gravitatea acestor conduite, actorii directi (victimele si
delincventii) si indirecti care iau parte la acestea, dar si identificarea atitudinii tolerante
fata de violenta. Este necesara o cunoastere la nivel national a fenomenului de violenta
scolara, o constientizare generalizata privind punerea violentei pe agendele de lucru ale
persoanelor specializate, responsabile de gasirea unor solutii, dar si de luarea de pozitie a
societatii si implicarea in prevenirea si combaterea acestui fenomen.

1. Metodele, tehnicile, procedeele si instrumentele folosite in cercetarea

sociologica:
 Cercetarea stiintifica a faptelor si fenomenelor sociale presupune utilizarea
conceptelor clar definite, a metodelor si tehnicilor de cercetare riguroase, pentru
indeplinirea obiectivelor propuse si verificarea ipotezelor sau descrierea obiectiva a vietii
sociale. Metodologia cercetarii sociologice cuprinde mai multe elemente (Marginean,
2004, p. 53): definirea domeniului studiat, principiile si regulile de desfasurare a
investigatiilor, instrumentele pentru culegerea si analiza datelor, criterii de confirmare a
calitatii rezultatelor, strategii pentru explicatia teoretica, integrarea teoriilor particulare in
teorii mai generale, si trecerea la reflectia filosofica. Prin termenul de „metoda” se
intelege „orice element care prescrie un mod de a actiona in efectuarea unei cercetari”
(Ibidem, p. 57), insa acest concept se foloseste uneori la singular, exemplificat prin
metoda comparativa, sau la plural, prin sintagma metode de culegere a datelor, de
prelucrare a informatiilor. Pentru enumerarea metodelor de cercetare se impune , mai
intai, o clasificare in functie de modalitatea generala de lucru si sursele de informare
(oamenii, realitatea in sine, documentele sociale), astfel ca, pentru fiecare sursa s-a
dezvoltat cel putin o metoda de cercetare. Atunci cand metodele se diferentiaza in tipuri,
de cele mai multe ori, sunt numite tehnici, iar procedeul apare ca „o particularitate a
tehnicii in aplicarea instrumentelor de cercetare” (Ibidem), unelte materiale (foaia de
observatie, ghid de interviu, etc.) pe care le foloseste cercetatorul. In functie de aceasta
schita, distingem metode precum observatia, ancheta, experimentul si analiza
documentara. De exemplu, interviul este o tehnica de ancheta, de culegere a datelor pe
cale verbala, procedeul de lucru constand, fie intr-un chestionar, fie intr-un plan de
convorbire (ghid de interviu). Folosirea unei modalitati de cercetare tine de adecvarea ei
la specificul domeniului si la obiectivele urmarite.

De asemenea, se face distinctie intre cercetarea cantitativa si cea calitativa.

Cercetarea calitativa presupune „concentrarea mai multor metode, implicand o abordare
interpretativa si naturalista a subiectului studiat” (Chelcea, 2004, p. 72) si folosirea si
colectarea unei varietati de materiale empirice (studii de caz, interviuri, experienta
personala, observatia, etc.). Acest tip de cercetare nu este pe deplin cristalizat, datorita
gradului de dificultate al aplicarii pe care il presupune si asa cum spunea si Wilhelm
Dilthey, „explicam lucrurile, dar pe oameni ii intelegem.” (Ibidem, p. 73) Pentru intarirea
acestei afirmatii, facem apel si la distinctia facuta de Max Weber (Ibidem) intre explicatie
si intelegere, care considera ca metoda comprehensiva si „raportarea la valori” constituie
„stalpul de rezistenta” al cunoasterii sociologice. Despre cercetarea calitativa mai putem
spune ca aceasta priveste mai mult in profunzime, decat in largime si nu foloseste un
numar mare de persoane investigate, ci mai degraba este interesata de relatiile si
informatiile din cadrul unui grup mai restrans de persoane.

Cercetarea cantitativa se centreaza pe definitii operationale, este interesata de

obiectivitate si cauzalitatea dintre fenomenele sociale. Aceasta studiaza viata sociala
bazandu-se pe calcule statistice si probabilistice, pe un numar mare de cazuri si pe
esantioane.

2. Justificarea alegerii metodelor, tehnicilor si procedeelor folosite:

In primul rand, in justificarea alegerilor facute, ma voi raporta la limitele de timp

si a resurselor financiare si materiale de care am dispus. Am folosit cercetarea cantitativa,
deoarece timpul de culegere a datelor si informatiilor s-a redus foarte mult, si in sfera
populatiei investigate am cuprins mai multe cazuri, decat daca as fi folosit metodele si
tehnicile specifice cercetarii calitative. De asemenea, in functie de obiectivele propuse,
am folosit o cercetare care vizeaza explicatia relatiilor dintre anumite fenomene sociale,
de exemplu, cum influenteaza frecventa conduitelor violente atitudinile si opiniile despre
violenta si care sunt cauzele producerii acestor fenomene. Prin cercetarea explicativa, mi-
am propus indeplinirea obiectivelor propuse si testarea anumitor ipoteze.

In lucrarea de fata am folosit ca si surse de informare oamenii, elevii a doua scoli,

ca actori directi sau indirecti, care au luat sau iau parte la fenomenele de violenta din
cadrul scolar. Am folosit sondajul de opinie publica, prin utilizarea chestionarului,
bazandu-ma pe modalitatile interogative in obtinerea informatiilor, care au ca scop
identificarea aspectelor subiective (opinii, atitudini, interese, etc.) ale unui numar de
persoane, referitoare la fenomenul de violenta, o problema de interes general.
Chestionarul reprezinta o tehnica si un instrument de investigare, constand intr-un
„ansamblu de intrebari scrise [], ordonate logic si psihologic, care prin administrarea de
catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina raspunsuri ce urmeaza a
fi inregistrate in scris”. (Ibidem, p. 212) Chestionarul a fost autoadministrat, deoarece
folosirea acestui tip de chestionar prezinta ca avantaj eliminarea factorului care poate
influenta raspunsul, si anume personalitatea celui care aplica formularul, si este mai mult
probabil ca subiectii sa fie dispusi sa raspunda la intrebarile „foarte personale” si sa nu se
teama ca raspunsurile lor nu vor fi anonime. Totusi, acest tip de chestionar prezinta si
dezavantaje, cum ar fi ca, datorita faptului ca elevii investigati se afla intr-un colectiv,
intr-o sala de clasa, pot sa isi influenteze reciproc raspunsurile, voluntar sau involuntar.
De asemenea, autoadministrarea poare creste riscul neintelegerii intrebarilor si
imposibilitatea obtinerii informatiilor, tocmai de aceea am ales ca autoadministrarea
chestionarelor sa fie facuta de cateva persoane, „operatorii de ancheta”, care sa poata sa
lamureasca intelesul intrebarilor, dar sa si inregistreze anumite date de observatie despre
conditiile ambientale ale mediului scolar.

Bineinteles, si alegerea momentului cel mai adecvat pentru administrarea

chestionarului nu trebuie sa fie intamplatoare (Ibidem, p. 251), astfel, am ales sa aplic
chestionarele elevilor, in timpul orelor de curs, bineinteles cu acordul directorului scolii si
profesorilor care sustineau orele de curs, deoarece am presupus ca intreruperea
recreatiilor sau retinerea dupa ore a elevilor va scadea gradul de acceptare si completare a
chestionarelor.

In structura chestionarului, am inclus mai multe intrebari inchise, deoarece

elevii, fiind presati de timp, nu ar fi fost receptivi la rugamintea de a raspunde cat mai
concis la intrebari deschise, fapt confirmat in timpul cercetarii de teren. Pentru inceput,
am folosit intrebari introductive, de „spart gheata” (Ibidem, p. 253), care sa nu faca
referire la date personale sau la lucruri prea complicate, apoi am utilizat intrebari
referitoare la frecventa si gravitatea fenomenului de violenta din scoala respectiva,
intrebari de opinie si de atitudine, dar si intrebari de control, pentru a verifica fidelitatea
si consistenta opiniei exprimate. Am incheiat chestionarul cu intrebari de identificare,
referitoare la sex, varsta, scoala si clasa din care face parte fiecare elev intervievat.
Scalele folosite in chestionar au fost scale compuse (scale Likert cu 5 variante de
raspuns), dar au fost utilizate si intrebari dihotomice (cu doua variante de raspuns, da sau
nu). Chestionarul s-a intins pe o lungime de doar doua pagini, cu intrebari care sa
indeplineasca obiectivele si sa verifice ipotezele impuse, din considerente de ordin
material si de timp, atat din partea operatorilor de interviu, cat si din partea elevilor si
profesorilor.

3. Obiectivele cercetarii:

Dupa cum am precizat in prima parte a lucrarii, fenomenul de violenta in scoala

cuprinde orice forma de manifestare a unor comportamente, precum violenta verbala si
psihologica (porecle, ironii, amenintari), violenta fizica (imbranceli, lovituri, batai),
conduite care afecteaza si sunt indreptate catre si dinspre mai multe tipuri de actori
(violente intre elevi, din partea elevilor indreptate catre profesori si din partea
profesorilor adresate elevilor). Astfel, avand ca punct de plecare definitia acestui concept,
obiectivele cercetarii au fost urmatoarele:

1. Masurarea frecventei si gravitatii tipurilor si formelor de manifestare a violentelor

in scoli.
2. Evidentierea atitudinii asupra diferitelor tipuri si forme de manifestare a violentei
scolare.
3. Identificarea cauzelor violentei din scoli.
4. Observarea atitudinii tolerante fata de fenomenul de violenta din scoli.

4. Ipotezele de lucru ale cercetarii:

Folosind definitia lui Fred Kerlinger, putem afirma ca o ipoteza este „un enunt
conjectural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile” (Chelcea, 2004, p. 99),
insa, nu orice enunt despre o posibila relatie dintre variabile reprezinta o ipoteza, ci doar
acela care este testabil si specific (sa nu se piarda in generalitati). Relatiile ipotetice
testate prin procedee specifice ale statisticii pot fi: de marime (se compara diferiti
parametri statistici), de concordanta / neconcordanta intre distributii statistice si de
dependenta / independenta intre variabile aleatorii. Ipoteze statistice le-am testat cu
ajutorul analizelor corelatiilor. Astfel, ipotezele de lucru ale cercetarii de fata au fost
urmatoarele:
 1. Daca elevii folosesc comportamente violente care vizeaza profesorii, atunci si
acestia, la randul lor, utilizeaza aceleasi conduite asupra elevilor.
2. Cu cat frecventa fenomenelor de violenta din scoli este mai mare, cu atat elevii se
tem ca ar putea sa fie victime ale acestor comportamente.

3. Operationalizarea conceptelor:

Daca ne referim la cercetarea sociala, conceptele folosite reflecta caracteristici ale

fenomenelor, proceselor si relatiilor care se desfasoara in societate. Cunoasterea depinde
in mare masura de definitia termenilor, astfel ca exista mai multe tipuri de definitii, si
anume definitia nominala si definitia operationala. Prima se refera la „explicitarea
semnificatiei unui termen prin apelul la termeni cunoscuti, a caror semnificatie este
general acceptata.” (Marginean, 2004, p. 166) Definitia operationala face trecerea de la
nivelul teoretic la cel empiric, fiind „un procedeu eficient pentru a decide daca o calitate
poate fi atribuita unei unitati sociale”. (Chelcea, 2004, p. 134)

A. Definitia nominala a conceptelor folosite:

Elevul reprezinta acea „persoana care invata intr-o scoala si urmeaza o forma de
invatamant mediu sau elementar”. (DEX)

Profesorul este o „persoana cu o pregatire speciala intr-un anumit domeniu de

activitate si care preda o materie de invatamant, in scoala”. (DEX)

Scoala este acea „institutie de invatamant public, unde se predau elementele de

baza ale principalelor discipline”. (DEX)

Comportamentul presupune „ansamblul manifestarilor obiective ale unui individ

prin care se exteriorizeaza viata sa psihica”.(DEX)

Violenta presupune „recurgerea la forta fizica avand drept scop prejudicierea

integritatii bunurilor sau persoanelor”. (Ferréol, 1998, p. 224)
 Violenta din scoli este acel tip de violenta care se petrece pe teritoriul institutiei
de invatamant sau cel mult in vecinatatea acesteia si fapta este savarsita de o persoana cu
statut de elev sau cadru didactic.

Victima reprezinta acea „persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea
oamenilor, a societatii sau din cauza propriilor greseli”. (DEX)

Atitudinea reprezinta o „orientare personala sau de grup, rezultata din

combinarea de elemente afective, cognitive si conative, care exercita influente de
directionare, motivare sau evaluare asupra comportamentului”. (Vlasceanu si
Zamfir, 1998, p. 54)

B. Definitia operationala a conceptelor folosite:

Aceasta cercetare a avut ca obiectiv analiza tipurilor de violenta manifestata in

scoli, gravitatea acestui fenomen, actorii implicati si atitudinile acestora, dar si cauzele
violentei, in general, si al violentei din scoli, in special. Astfel, interesul s-a centrat pe
mai multe dimensiuni ale fenomenului:

a.       Dimensiunea comportamentala, care se refera la tipurile si formele de

manifestare a violentei din scoli, de la formele „acceptate”, atat de colegii de scoala, cat
si de cadrele didactice, cum sunt tachinarile, amenintarile, injuriile, pana la cazuri foarte
grave, reprezentate de talharii, lovituri, batai. S-au luat in considerare actele violente
savarsite de diferiti actori: violente intre elevi, dar si intre elevi si profesori.

b.      Dimensiunea atitudinala, care se refera la atitudinile fata de violenta din scoli si,
mai ales fata de diferite manifestari ale acestui fenomen. Avand in vedere faptul ca
cercetarea a vizat doar elevii ca fiind respondenti, doar atitudinea toleranta sau nu a
acestora a putut fi observata.

c.       Dimensiunea cauzala face referire la cauzele violentei, in general, dar si a

violentei din scoli, bazandu-se pe diferitele teorii consacrate referitoare la caracterul
innascut al violentei, dar si la caracteristici externe individului, cum este mediul familial
si social, scoala, mass-media, saracia.

d.      Dimensiunea opiniei publice, care se refera la opinii ale elevilor asupra
frecventei violentei, in diferite contexte sociale, dar si opinii asupra sistemului de
sanctiune aplicat minorilor delincventi.

Pentru a descrie fiecare dimensiune in parte, trebuie identificati indicatorii prin

care este definit fenomenul de violenta din scoli.

a.       Pentru identificarea tipurilor si formelor de violenta din scoli, manifestate intre
elevi si intre elevi si profesori, care formeaza dimensiunea comportamentala,
indicatorii folositi sunt reprezentati de urmatorii itemi din chestionar:

Q2. Cat de frecvent s-a intamplat sa asisti la comportamente violente intre elevii din
scoala ta?
1. Certuri si conflicte.
2. Ironii, jigniri si injurii.
3. Violente fizice, cum sunt imbrancelile, bataile sau loviturile.
Q3. Cat de frecvent ai asistat la conduite neadecvate / agresive din partea elevilor
orientate catre profesorii din scoala ta?
1. Ignorarea mesajelor si solicitarilor profesorilor.
2. Atitudini si remarci amenintatoare la adresa profesorilor.
3. Ironii, jigniri si injurii.
4. Violente fizice, cum sunt imbrancelile sau loviturile.
Q4. S-a intamplat vreodata ca profesorii sa aiba comportamente neadecvate / violente
la adresa elevilor din scoala ta?
1. Neacordarea de atentie sau ignorarea solicitarilor elevilor.
2. Gesturi si priviri amenintatoare.
3. Ironii, jigniri sau insulte.
4. Pedepse fizice.

b.      Indicatorii care definesc dimensiunea atitudinala sunt reprezentati de itemii din
chestionar referitori la atitudini tolerante fata de violenta din scoli, dar si sentimente de
teama fata de eventuale infractiuni din locurile publice.
Q6. Cat de mult va temeti ca s-ar putea ca ?
1. in scoala, sa fiti victima unei infractiuni (talharie, lovire, viol, etc.)?
2. in locuri publice (pe strada, in cartier), sa fiti victima unei infractiuni (talharie, lovire,
viol, etc.)?
Q8. In ce masura consideri ca urmatoarele comportamente violente ar trebui tolerate?
1. Acte de indisciplina in timpul orelor de curs.
2. Atitudini si remarci amenintatoare
3. Ironii, jigniri si injurii.
4. Violente fizice, cum sunt imbrancelile sau loviturile.

c.       Dimensiunea cauzala este reprezentata de indicatorii care fac referire la cauzele
interne (caracterul innascut al comportamentului agresiv) si externe (mediul ambiental
din familie, influentele grupurilor de prieteni, locurile publice, aspectele economice ale
vietii) ale violentei din scoli.

Q1. In ce masura sunteti de acord cu urmatoarele afirmatii?

1. Agresivitatea este o tendinta innascuta de actiune, este un instinct.
2. Orice comportament agresiv are la baza frustrari.
3. Indivizii invata in mod direct agresivitatea, prin observarea si imitarea
comportamentelor celorlalti.

Q5. Ce cauze considerati ca au fenomenele de violenta din scoli?

Q5. Pentru afirmatiile urmatoare, va rog, sa-mi spuneti daca sunteti de acord sau nu.
1. Copiii care provin din familii in care aveau loc des violente, sunt mai predispusi a
prelua aceste modele de comportament agresiv.
2. Conditiile de saracie in care traiesc unii copii, ii imping pe acestia sa comita delicte.
3. Copiii care se uita prea mult la televizor, sunt mai violenti, deoarece „invata” din
emisiuni sau filme aceste comportamente.
4. In scoala au loc mai multe violente decat pe strada sau in cartier.

d.      Indicatorii dimensiunii opiniei publice au avut la baza itemii care identifica
opinii ale elevilor fata de frecventa violentei din scoala proprie, dar si daca acestia cunosc
sistemul de sanctiuni aplicat delincventilor minori.

Q10. Unde crezi ca au loc mai des violentele?

1. In scoala.
2. Pe strada.
3. In familie.
4. In gastile de cartier.
Q11. Cunosti sistemul de sanctionare aplicat minorilor care savarsesc delicte?

Q12. Esti de acord cu urmatoarele afirmatii?

1. Minorii cu varsta sub 16 ani nu sunt sanctionati de lege, deoarece nu si-au dat seama
ce delicte savarsesc.
2. Minorii cu varsta peste 16 ani sunt sanctionati de lege ca si adultii.
5. Esantionarea si populatia investigata:

Procesul de esantionare urmareste „realizarea unei cercetari reprezentative prin

studierea numai a unei parti din universul cercetarii, care alcatuieste o colectie statistica
de elemente”. (Marginean, 2004, p. 141) Alegerea trebuie facuta in asa maniera incat,
prin intermediul acestui studiu redus, sa se obtina concluzii cu valabilitate generala, adica
tinand seama de caracteristicile intregului univers de indivizi ai unei populatii. Esantionul
trebuie sa posede o calitate esentiala, si anume reprezentativitatea, adica, capacitatea de a
reproduce cat mai fidel structurile si caracteristicile populatiei din care este extras.

Pentru identificarea tipurilor si formelor de manifestare a violentei, precum si a

cauzelor acestui fenomen, ar fi trebuit sa surprindem opiniile si atitudinile diferitilor
actori ai mediului scolar (elevi, profesori, directori, consilieri ai scolilor), insa, din cauza
limitelor resurselor de timp, materiale si financiare am intervievat doar o parte din elevi.
Ca urmare, in cercetarea de fata, esantionul a fost format din 108 elevi a doua scoli din
judetul Gorj, cu varste cuprinse intre 14 si 19 ani. Initial, in esantion trebuiau sa intre
elevii din fiecare clasa de la a VIII-a pana la a XII-a. Esantionul nu este reprezentativ,
deoarece marimea esantionului este doar o parte infima a populatiei care ar trebui
cercetate, nu s-a folosit nici o procedura de esantionare, elevii fiind intervievati in functie
de disponibilitatea si dorinta acestora de a raspunde la chestionare.

Capitolul VI

Analiza datelor cercetarii

A.    Primul lucru pe care trebuie sa-l facem in analiza datelor consta in construirea
tabelelor de frecvente si procente (numarul de indivizi si, implicit procentele acestora,
dar si numarul total de indivizi care apartin diverselor categorii ale variabilelor).
 1.      Folosind analiza datelor in SPSS si Excel, am pus in evidenta gravitatea
dimensiunii comportamentale a fenomenului de violenta, folosind frecventele tipurilor
de violenta dintre diferiti actori sociali (elevi – elevi, elevi – profesori, profesori - elevi).
Astfel, urmatoarele concluzii au fost evidentiate:

In ceea ce priveste violentele intre elevi (Anexa 1), din populatia cercetata (108
elevi), dupa cum se poate vedea si in reprezentarea grafica, forma de violenta cea mai des
intalnita este reprezentata de injurii, jigniri si amenintari, cu un procent de 61.1 %, urmata
de situatiile de certuri si conflicte, care cumuleaza un procent de 33.3 %, iar violentele
fizice se gasesc in 17.6 % dintre cazuri, un procent destul de ingrijorator. De asemenea,
ar trebui sa ne asteptam ca violentele fizice sa aiba o frecventa cat mai mica, asadar, asa
cum reiese si din analiza de fata, spre deosebire de cazurile in care, intre elevi exista,
foarte rar sau destul de rar, certuri si conflicte, sau injurii si amenintari (situatii care
ocupa o pondere de 9.3 %, respectiv 8.3 % in totalul cazurilor), fenomenele de violenta
fizica au loc foarte rar sau destul de rar, ingloband un sfert din cazuri.

Graficul 1:

In ceea ce priveste analiza formelor de manifestare a comportamentelor violente

intre elevi, in functie de categoria de sex, se poate afirma ca, certurile si conflictele au
loc, fara prea mari diferente, atat in grupurile fetelor, cat si in cele ale baietilor. La fel se
intampla si in cazul injuriilor, ironiilor si jignirilor, fetele si baietii luand parte la acestea
in mod nediferentiat. Totusi, la violente fizice se pare ca fetele iau parte destul de rar sau
foarte rar, cumuland un procent de 30 %, fata de 18.8 %, cel al baietilor.

Despre comportamentele agresive ale elevilor orientate catre profesori

(Anexa 2), cea mai mare pondere, de 13.9 %, este reprezentata de ironii, jigniri si injurii
care se intampla foarte des. Cea mai grava forma de violenta, cea fizica, desi se intampla
foarte rar, in 37 % dintre cazuri, nu ar trebui sa aiba loc, indiferent de cauzele acesteia,
deoarece cadrele didactice trebuie tratate cu respect si cu admiratie pentru ceea ce fac,
pentru educatia pe care o ofera. Amenintarile sunt la ordinea zilei, elevii dezvolta aceste
comportamente foarte des si des, in mai mult de jumatate din situatii. De asemenea,
scaderea autoritatii profesorilor asupra elevilor se poate observa si din faptul ca elevii nu
mai dau atentie mesajelor sau solicitarilor de la orele de curs a profesorilor, situatiile de
acest gen avand loc foarte des si des, in aproape jumatate din cazuri.

Graficul 2:

In ceea ce priveste formele de violenta ale elevilor orientate catre profesori, am

analizat frecventa si gravitatea acestor situatii si in functie de sex. Astfel, se pare ca fetele
ignora foarte des mesajele profesorilor, cumuland un procent de 20 %, fata de cel al
baietilor, de doar 6.3 %, in rest nefiind diferente semnificative. De asemenea, tot
grupurile de fete „angajeaza” comportamente agresive reprezentate de amenintari la
adresa cadrului didactic, situatiile de acest gen se intampla foarte rar in cazul fetelor,
acestea cumuland un procent de 6.7 %, fata de grupurile baietilor, in cadrul carora
amenintarile se intampla foarte rar in aproximativ 19 % din situatii.

Despre cazurile comportamentelor neadecvate / violente ale cadrelor didactice

(Anexa 3), putem spune ca sunt inacceptabile, indiferent de cauza acestora. Ei nu mai
sunt la varsta adolescentei, deja au multa experienta scolara si experienta de viata in
spate, incat sa stie sa isi impuna autoritatea si sa se angajeze in activitati educative fara
violenta. Totusi, dupa cum se poate vedea si in reprezentarea grafica de mai jos,
profesorii folosesc comportamente agresive. Acestia folosesc foarte des ironii, jigniri si
insulte, in aproximativ 15 % din cazuri, urmate de situatiile in care ignora solicitarile
elevilor, in 11.1 % din cazuri. Pedepsele fizice sunt aplicate elevilor foarte rar, in 59.3 %,
totusi exista si situatii in care profesorii recurg la aceste comportamente pentru impunerea
autoritatii.

Graficul 3:
 2.      Dimensiunea atitudinala a fenomenului de violenta se refera la atitudinile
tolerante pe care le pot capata persoanele care asista constant la comportamente agresive
sau, dimpotriva, sentimente de teama si frica de a nu fi victime ale acestora.(Anexa 4)
Asadar, in privinta temerii de a nu cadea prada unor infractiuni sau violente, cei mai
multi elevi, in procent de 35.2 %, se tem foarte putin ca pot ajunge intr-o astfel de
situatie, urmati cei care se simt in nesiguranta cateodata, cumuland un procent de 27.8 %.
In schimb, atunci cand vine vorba de teama de a nu fi victima a violentei stradale, situatia
se schimba, cele mai multe persoane simtindu-se in nesiguranta foarte mult sau destul de
mult (in 38.9 % dintre cazuri).

Graficul 4:

In analiza acestor sentimente, in functie de categoria de sex, putem spune ca

exista cateva diferente semnificative, astfel ca fetele isi fac foarte des griji ca nu cumva sa
devina partase la anumite infractiuni care se petrec pe teritoriul scolii, in 20 % din cazuri,
spre deosebire de baieti, care intrunesc un procent de doar 10.4 %. Grupul fetelor care nu
se tem deloc sau destul de rar ca pot fi victime ale infractiunilor din scoli cumuleaza o
pondere de 51.6% din cazuri, fata de procentul baietilor, de 37.6% din cazuri. Totusi, la
capatul celalalt se afla fetele care se tem foarte mult si destul de mult de comportamente
violente care se intampla pe strada sau in cartiere, procentul acestora ajungand pana la
46.6 %, fata de cel al baietilor care cumuleaza doar 29.2 % din cazuri.

De asemenea, in chestionar am introdus o intrebare referitoare la existenta unor

portari si agenti de paza in scolile cercetate, deoarece am vrut sa vedem daca un astfel de
element are vreun efect asupra sentimentelor de teama de a nu deveni victime ale
infractiunilor in scoli. Astfel, unii elevi spun ca, in scoala, exista un portar si agenti de
paza si protectie, alti elevi afirma ca nu exista, iar altii ca nu stiu de existenta acestor
„personaje”. Intre cei care afirma ca exista portar in scoala, cei care spun ca nu exista si
cei care nu stiu de existenta nici unui portar in scoala lor, care sa verifice necunoscutii
care intra in incinta scolii, nu se remarca diferente, toate grupurile temandu-se foarte
putin sau destul de putin ca vor fi victime ale violentelor (44.4 % din cazurile celor care
au raspuns ca exista portar, respectiv 44.6 % din cazurile elevilor care spun ca nu exista
un portar in scoala lor si 50.2 % din cei care nu stiu vreun portar in scoala).

Graficul 5:

In ceea ce priveste atitudinile tolerante fata de diversele forme de manifestare a

violentei, putem spune ca nu exista prea mari diferente intre pareri, exceptie facand
atitudinile fata de violentele fizice. Astfel, actele de indisciplina din timpul orelor de curs
sunt cele mai tolerate, intr-o foarte mare masura, 19.4 % din cazuri, urmate de toleranta,
in foarte mare masura, a ironiilor, injuriilor si jignirilor, aceste situatii cumuland 15.7 %
din cazuri, iar violentele fizice sunt tolerate, intr-o foarte mica masura, in 45.4 % din
cazuri.

In ceea ce priveste toleranta acestor acte violente, in functie de categoria de sex,

putem spune ca, 58.4 % dintre baieti nu tolereaza deloc sau intr-o mica masura, actele de
indisciplina ale elevilor din cadrul orelor de curs, spre deosebire de fetele care nu
tolereaza aceste comportamente, acestea reprezentand o pondere de 33.4 % din cazuri.
Acelasi lucru se poate observa si in cazul amenintarilor, situatii deloc tolerate sau doar
intr-o mica masura de catre baietii care reprezinta 53.2 % din cazuri, fata de fete care
cumuleaza doar un procent de 35 %. In celelalte situatii reprezentate de ironii, jigniri si
injurii si violente fizice nu se remarca diferente, in functie de sexul respondentului.

3.      Cauzele formelor de violenta din scoli au fost descrise de itemii chestionarului
(Anexa 5) referitori la caracterul innascut al acestor comportamente si la factorii externi
care contribuie la manifestarea violentelor.

Graficul 6:
 Dupa cum se vede si in reprezentarea grafica, aproape un sfert din elevi considera,
ca agresivitatea este, in totalitate, innascuta, iar un procent de 38 % ii reprezinta pe elevii
care sunt partial de acord cu caracterul instinctiv al violentei. Din totalul elevilor care
considera ca frustrarile de la nivelul psihicului provoaca reactii violente, aproximativ 44
% dintre acestia sunt in totalitate de acord cu afirmatia si inca pe atatia considera ca
aceasta cauza contribuie doar partial la manifestarea violentei. Bineinteles, din toata
populatia cercetata, procentul cel mai mare, de 45.4 % este reprezentat de elevii care
considera ca mediul social contribuie, in totalitate, la manifestarea comportamentelor
violente. Pentru a confirma parerea elevilor despre cauzele violentei, in chestionar a fost
introdusa si o intrebare cu raspuns deschis care are in vedere acest aspect al violentei.
Desi, nu toti elevii chestionati au raspuns la aceasta intrebare, putem totusi sa ne facem o
parere, asadar, acestia considera ca printre cauzele violentei se gasesc: anturajul si
locurile rau – famate, dorinta de a fi in centrul atentiei si de a provoca celorlalti teama,
lipsa „celor 7 ani de acasa”, alcoolul, fotbalul, afirmarea puterii, problemele familiale,
televizorul, internetul si strada, dar si folosirea violentei ca raspuns la violenta.

Avand in vedere faptul ca, la inceputul lucrarii, am plecat de la premisa ca

violenta se datoreaza in mare parte mediului social si familial, in chestionar s-au folosit
mai multe intrebari referitoare la cauzele comportamentelor violente ale copiilor, asadar,
un procent de 71.3 % din respondenti sunt in totalitate de acord sau partial de acord cu
faptul ca, atmosfera din familie contribuie decisiv la comportamentele agresive ale
copiilor. Nu numai climatul familial este important pentru dezvoltarea armonioasa a
copiilor, ci si situatia economica a familiei, un procent de 65.7 % fiind in totalitate sau
doar partial de acord cu aceasta afirmatie. In ceea ce priveste imitarea sau invatarea
comportamentelor violente de la televizor ca fiind cauza principala a violentei copiilor, o
pondere de 62.1 % din cazuri este reprezentata de persoanele care sunt in totalitate sau
partial de acord cu aceasta afirmatie.

Graficul 7:
 4.      Chestionarul cercetarii a cuprins si intrebari generale de perceptie a elevilor
despre frecventa violentei din scoala proprie si despre sistemul de sanctionare a minorilor
care savarsesc infractiuni. (Anexa 6)

Astfel, cei mai multi dintre elevi sunt, in totalitate de acord sau doar partial cu
faptul ca in scoala se intampla mai multe violente decat in locurile publice, cum ar fi pe
strada sau in cartier, acestia cumuland un procent de 33.3 %, iar cei care nu sunt de acord
cu aceasta afirmatie cumuleaza 40.8 % din cazuri. Pentru confirmarea opiniei despre
violentele din scoala, in chestionar a fost introdusa inca o intrebare despre cat de des se
intampla aceste fenomene, comparativ cu alte locuri publice sau contexte. Astfel, dupa
cum se poate vedea si in figura alaturata, violentele au loc foarte des in gastile de cartier,
63.9 % din respondenti afirmand acest lucru, iar un procent de aproape 30 % considera ca
aceste situatii se intalnesc destul de des in gastile de cartier. Despre violentele din familie,
elevii considera ca acestea se intampla foarte rar sau destul de rar, acestia ingloband o
pondere de 50.9 % din cazuri. Totusi, se pare ca elevii, in procent de 66.7 % din cazuri,
considera ca violentele au loc foarte des si destul de des pe strada, iar 41.6 % dintre
acestia considera ca fenomenele de violenta se intampla foarte des sau destul de des in
scoli.

Graficul 8:
 In ceea ce priveste sanctiunile primite de minorii care savarsesc delicte, parerile
sunt impartite in doua tabere, astfel ca, din totalul de elevi investigati, aproximativ
jumatate cunosc sistemul de sanctiuni pentru delictele minorilor, iar jumatate nu „au
facut” pana acum cunostinta cu acesta. Pentru confirmarea faptului ca elevii cunosc
sanctiunile aplicate copiilor delincventi, chestionarul cercetarii a cuprins si intrebari cu
referire directa la sanctiuni, astfel ca, din totalul celor care cunosc acest sistem (53.7 %
din elevii cercetati), 30.6 % considera ca minorii cu varsta sub 16 ani nu sunt sanctionati
de lege, deoarece se considera ca nu au avut discernamant in momentul savarsirii
delictului, iar aproximativ 3 % dintre acestia, desi afirma ca, cunosc sistemul de
sanctiuni, nu stiu daca minorii sub 16 ani sunt sanctionati pentru actele delictuale comise.
In ceea ce priveste sanctiunile aplicate minorilor peste 16 ani, 36.1 % din respondetii care
cunosc sistemul de sanctiuni, afirma ca minorii primesc aceleasi pedepse ca si adultii, iar
elevii care cumuleaza un procent de 15.7 % considera ca minorii nu sunt sanctionati ca si
adultii.
 B.     Pentru verificarea relatiilor de independenta / dependenta dintre variabilele unei
ipoteze, se folosesc mai multe tipuri de teste de semnificatie, elemente esentiale ale
statisticii inferentiale. Aceste teste pot fi:

1.      Testele parametrice se folosesc pentru date de tip cantitativ (de interval si de
raport), testeaza ipoteze referitoare la valori sau parametri (medii, proportii), pentru
esantioane mari. Testul t, testul z, testul Bravais-Pearson (coeficientul de corelatie – r,
derivat din acest test) sunt exemple de teste parametrice.

2.      Testele non-parametrice se utilizeaza in analiza datelor de tip calitativ

(nominale si ordinale). Pentru evaluarea relatiei dintre o variabila cantitativa si o variabila
calitativa se foloseste testul Chi patrat de concordanta - λ² , care arata gradul de apropiere
dintre o distributie teoretica si una observata. Pentru variabilele nominale se utilizeaza
testul de asociere Chi patrat de asociere (de independenta) - λ², iar pentru variabilele
ordinale se utilizeaza testul Spearman sau Kendall.

Chestionarul folosit in prezenta cercetare a fost compus din scale ordinale, asa ca
pentru analiza datelor se va folosi testul Spearman, echivalentul testului de corelatie
Bravais-Pearson. Acesta arata daca exista asociere semnificativa (dependenta) intre
variabilele utilizate, dar nu arata si intensitatea asocierii. In cazul variabilelor ordinale,
„exista posibilitatea de ordonarea a valorilor variabilelor si posibilitatea de a da „ranguri”
indivizilor, in functie de valorile pe care acestia le au pentru o variabila”. (Pop si Marian
si Badescu, 2001, p. 63) Astfel, pentru a afla gradul de asociere dintre doua variabile se
va folosi coeficientul Spearman, o masura derivata din testul cu acelasi nume. Acesta ia
valori cuprinse in intervalul (- 1, + 1) si cu cat valoarea coeficientului este mai apropiata
de valoarea 1 (negativa sau pozitiva), cu atat variabilele in cauza coreleaza mai puternic,
iar valoarea 0 ne arata ca nu exista nici un fel de relatie intre variabile. Un coeficient de
corelatie dintre doua variabile ordinale, cu valoare pozitiva, semnifica faptul ca, daca un
individ va avea un rang mare pentru variabila X, atunci va avea un rang mare si pentru
variabila Y, iar indivizii cu ranguri mici pentru variabila X, au ranguri mici si pentru
variabila Y. Coeficientul de corelatie dintre variabilele ordinale care ia valori negative,
arata ca indivizii cu rang mare pentru variabila X tind sa aiba ranguri mici pentru
variabila Y si invers, daca au un rang mic pentru variabila X, vor avea un rang mare
pentru variabila Y.

In analiza ipotezelor statistice avem nevoie de cateva elemente, cum ar fi: nivelul
de semnificatie, ipoteza de nul H si ipoteza alternativa H . Prin ipoteza de nul se
specifica relatii de diferenta, de neconcordanta sau de independenta. Ipoteza alternativa
este cea care afirma ca relatia de referinta la nivelul populatiei este de concordanta intre
distributii, de egalitate intre marimi sau de independenta intre variabile, ipoteza pe care
cercetatorul spera sa o sustina prin datele de esantion. Ea mai poarta numele de ipoteza
de cercetare. Pentru toate testele statistice, ipoteza de nul (H afirma independenta celor
doua variabile utilizate) se respinge si, implicit se accepta ipoteza alternativa (H afirma ca
exista asociere semnificativa intre variabile) daca valoarea nivelului de semnificatie p
este mai mic decat un anumit nivel acceptat α (α, de obicei, ia 2 valori, 0.01 sau 0.05).
Alegerea acestui nivel, numit si nivel de semnificatie este practic complementarul
nivelului de incredere (de obicei, acesta este, fie de 91%, fie de 95 %).

Aceasta cercetare a avut 3 ipoteze si cu ajutorul analizei corelatiilor (Anexa 7)

urmatoarele concluzii au fost evidentiate:
 1.      Daca elevii folosesc comportamente violente care vizeaza profesorii, atunci si
acestia, la randul lor, utilizeaza aceleasi conduite asupra elevilor.

Pentru verificarea acestei ipoteze am folosit variabilele care se refera la formele

de violenta ale elevilor asupra profesorilor (ignorarea solicitarilor profesorilor,
amenintarile, ironiile, jignirile si injuriile, violentele fizice) si ale profesorilor orientate
catre elevi (neacordarea de atentie sau ignorarea solicitarilor elevilor, amenintarile,
ironiile, jignirile si injuriile, pedepsele fizice). Din corelarea variabilelor Q3.1 si Q4.1,
avand in vedere ca, coeficientul de corelatie Spearman are valoare 0.206 si sig = 0.03 (<
0.05), putem spune ca exista relatie semnificativa intre aceste variabile, adica daca elevii
nu sunt atenti la orele de curs si la solicitarile profesorilor, atunci si acestia, la randul lor
folosesc aceleasi comportamente. Corelatia variabilelor Q3.2 si Q4.2 arata ca nu exista
relatie semnificativa intre acestea, datorita faptului ca, coeficientul de corelatie are
valoarea 0.125, iar sig = 0.19 (> 0.05), adica daca elevii folosesc amenintari la adresa
profesorilor, acestia nu vor utiliza remarci amenintatoare la adresa elevilor. In ceea ce
priveste corelatia dintre Q3.3 si Q4.3, putem spune ca, daca elevii folosesc remarci
ironice sau injurii adresate cadrelor didactice, si acestia vor folosi aceleasi
comportamente, deoarece coeficientul Spearman are o valoare de 0.227, iar sig = 0.01 (<
0.05). Ipoteza care se refera la faptul ca, atunci cand elevii folosesc violente fizice asupra
profesorilor si acestia vor folosi pedepse fizice asupra elevilor (Q3.4 – Q4.4), a fost
infirmata, deoarece coeficientul de corelatie este foarte mic, 0.079 si sig = 0.41 (> 0.05),
date care arata ca nu exista aproape deloc corelatie intre aceste variabile.

2.      Cu cat frecventa fenomenelor de violenta din scoli este mai mare, cu atat
elevii se tem ca ar putea sa fie victime ale acestor comportamente.

Avand in vedere ca cercetarea a avut la baza un chestionar cu mai multi itemi

referitori la frecventa actelor de violenta din scoli, pentru verificarea acestei ipoteze am
folosit 2 corelatii. Astfel, analiza corelatiei dintre variabila Q11.1 si variabila Q7.1, arata
ca exista o relatie semnificativa intre ele, adica cu cat in scoala se petrec mai multe
violente, cu atat elevii se tem mai mult ca pot fi victime ale acestor acte, deoarece
coeficientul Spearman are o valoare de 0.241 si sig = 0.01 (< 0.05). Corelatia dintre Q6.4
si Q7.1 indica o relatie puternica intre aceste variabile, adica daca elevii considera ca in
scoala au loc cele mai multe violente, atunci acestia vor dezvolta sentimente de teama de
a nu fi victime ale acestora, deoarece coeficientul de corelatie are o valoare de 0.294 si
sig = 0.00 (< 0.05).

Concluzii

Cercetarea a avut ca obiective identificarea formelor de violenta din scoli si actorii

care iau parte la acestea, gravitatea acestora si efectele asupra copiilor. In urma analizelor
asupra violentelor din scoli, s-a scos in evidenta frecventa foarte mare a cazurilor la care
iau parte diferiti actori si in diferite raporturi, dar si gravitatea fiecarei forme de
manifestare a violentei. In ceea ce priveste violenta intre elevi, dar si violenta elevilor
orientata catre cadrele didactice, situatiile care se intampla cel mai des sunt reprezentate
de ironii, jigniri sau injurii, iar profesorii, la randul lor, se folosesc cel mai des de exact
aceleasi comportamente violente ca si ale elevilor. Despre efectele pe care
comportamentele agresive le au asupra copiilor, putem spune ca, o mare parte dintre
acestia, din cauza faptului ca asista constant la aceste acte, in scoli sau in locuri publice,
precum strada sau cartierul, dezvolta tolerante fata de diverse forme de manifestare a
agresivitatii (aproape un sfert din respondenti considera ca toate tipurile de violenta
trebuie tolerate, aproape intotdeauna), iar altii capata sentimente de teama ca pot deveni
victime ale violentei in scoli sau pe strada (aproape un sfert din elevi „traiesc” cu aceste
sentimente). Totusi, o mare parte din populatia cercetata considera ca cele mai multe
violente au loc pe strada sau in gastile de cartier, iar in cadrul scolii si in mediul familial,
acestea au o pondere mai mica. Parerile elevilor despre cauzele acestui fenomen sunt
impartite, unii considera ca violenta se transmite genetic, altii spun ca structura psihica
este cea mai importanta, si totusi, cea mai mare parte din elevii investigati considera ca
mediul social si problemele familiale au cel mai important rol in intelegerea
comportamentelor agresive. Problemele legate de atmosfera din cadrul familiei se refera
la relatiile dintre membrii familiei si de conditiile economice ale acesteia. Cercetarea a
avut in vedere si intentia de a observa daca elevii cunosc sistemul de sanctiuni aplicat
minorilor, analiza statistica dezvaluind faptul ca mai mult de jumatate cunosc aceste
sanctiuni, iar aproape jumatate nu le cunosc. Pentru verificarea ipotezelor, am folosit
analiza corelatiilor dintre variabilele referitoare la frecventa diverselor forme de violenta
si efectele acesteia asupra elevilor. Pentru confirmarea ipotezei conform careia, daca
elevii folosesc anumite comportamente agresive si profesorii vor proceda la fel, am luat
in considerare fiecare forma de violenta, ipotezele care iau in considerare deficitul de
atentie si ignorarea solicitarilor, ironiile si jignirile, atat din partea elevilor, cat si din
partea profesorilor, fiind confirmate. De asemenea, ipoteza conform careia, daca elevii
asista constant la violente, atunci vor dezvolta sentimente de teama de a nu deveni
victime ale acestora, a fost confirmata.

Bibliografie:

1. BANCIU, Dan, 1995. Sociologie juridica. Craiova: Editura Hyperion XXI

2. BANCIU, Dan, 2000. Elemente de sociologie juridica. Bucuresti: Editura Lumina
Lex
3. BANCIU, Dan. Asistenta sociala si justitia pentru minori, in Revista de Asistenta
Sociala, Nr. 2, 2003
4. BANCIU, Dan, RADULESCU, Sorin M., 2002. Evolutii ale delincventei juvenile
in Romania. Cercetare si prevenire sociala. Bucuresti: Editura Lumina Lex
5. BANCIU, Dan, RADULESCU, Sorin M., 2002. Evolutii ale delincventei juvenile
in Romania. Cercetare si prevenire sociala. Bucuresti: Editura Lumina Lex
6. BOUDON, Raymond, 2006. Tratat de sociologie. Tradus de Vasiliu, Delia, Ene,
Anca. Bucuresti: Editura Humanitas
7. CHELCEA, Septimiu, 2004. Metodologia cercetarii sociologice. Metode
cantitative si calitative. Editia a doua. Bucuresti: Editura Economica
8. CHELCEA, Septimiu, ILUT, Petru, 2003. Enciclopedie de psihosociologie.
Bucuresti: Editura Economica
9. FERREOL, Gilles, NECULAU, Adrian, 2003. Violenta. Aspecte psihosociale.
Iasi: Editura Polirom
10. MARGINEAN, Ioan, 2004. Proiectarea cercetarii sociologice. Iasi: Editura
Polirom
11. OGIEN, Albert, 2002. Sociologia deviantei. Iasi: Editura Polirom
12. RADULESCU, Sorin, 1999. Devianta, criminalitate si patologie sociala.
Bucuresti: Editura Lumina Lex

Surse in format electronic:

13. BC Teachers’ Federation, MALCOLMSON, John D., 1994. Raportul nr 3:

Teaching in the `90s. Teachers perceptions of violence in schools, disponibil pe:

http://bctf.ca/uploadedfiles/publications/research_reports/94wlc01.pdf. Accesat la

data de: 20.04.2008

14. Dictionarul Explicativ al Limbii Romane. Disponibil pe: http://dexonline.ro/ .

Accesat la data de: 22.05.2008
15. FERREOL, Gilles (Coord.), 1998. Dictionar de Sociologie. Iasi: Editura Polirom.
Tradus de DECEI, Lia, GARMACEA, Radu. Disponibil pe:

http://www.scribd.com/doc/2535251/Dictionar-sociologie. Accesat la data de:

22.04.2008

16. Guvernul Romaniei, Planul National de actiune in favoarea Copilului. In:

Monitorul Oficial Nr. 290 din 14 decembrie 1995. Disponibil pe:

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=5237. Accesat la data de:

23.04.2008

17. Institutul de Reforme Penale, Delincventa juvenila. Ansamblul regulilor minime

ale Natiunilor Unite cu privire la administrarea justitiei pentru minori. Disponibil
pe: http://www.irp.md/item.php?text_id=267. Accesat la data de: 20.04.2008
18. Institutul de Stiinte ale Educatiei, Unicef, 2005. Violenta in scoli. Bucuresti.
Disponibil pe: http://arhiva.ise.ro/evaluare/evaluare.html. Accesat la data de:
 20.04.2008

19. Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Autoritatea Nationala pentru

Protectia Drepturilor Copilului. Drepturile copilului in Romania. Disponibil pe:

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php. Accesat la
data de: 19.04.2008

20. MONAHAN, John, The Causes of violence, disponibil pe:

http://autarchic.tripod.com/files/cause_violence.html. Accesat la data de:

20.04.2008

21. POP, Lucian (Coord.), MARIAN, Cosmin, BADESCU, Gabriel, 2001. Statistica.
Disponibil pe:

http://www.lefo.ro/carmensylva/Carmensylva/ppap/2000/an2/sem2/
statisticapop.pdf. Accesat la data de: 3.05.2008

22. VLASCEANU, Lazar (Coord.), ZAMFIR, Catalin, 1993. Dictionar de sociologie.

Bucuresti: Editura Babel. Disponibil pe:

http://www.dictsociologie.netfirms.com/Termeni.html. Accesat la data de:

22.05.2008